Capitolul I. CARACTERIZARE GENERALA A
PIETEI MONETARE I.1. CE ESTE PIATA MONETARA SI CUM A EVOLUAT EA ?

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt . Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari , iar altele au de efectuat un surplus de plati .
Piata monetara nu este o piata localizata , tranzactiile acestei piete se incheie prin telefon , telex , fax . Piata monetara se deruleaza in principal la bancile care creaza moneda , de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati . De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale , adica a biletelor de banci , a numerarului in general si a disponibilitatilor in cont create la banca de emisiune . Piata monetara este o piata de lichiditati pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare . Participantii la aceasta piata sunt banci , case de economii , societati financiare , banca de emisiune , trezoreria statului , casele de titluri , etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilectie excedentare creditoare , cum sunt de regula casele de economii , casele de pensii , in timp ce altele , printre care bancile comerciale , institutiile de credit specializate sunt predominant debitoare . Piata monetara redefineste functia de compensare a excedentului si deficitului de lichiditati . Operatia pe piata monetara cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de imprumut a unei sume de bani pana la ora 12 a zilei urmatoare . Termenele pentru care se acorda creditele s-au prelungit de la 24 de ore pana la 18 luni , cum rezulta dintr-o practica mai veche italiana pana la perioade cuprinse intre o zi si 7 ani sau chiar 10 ani , cum atesta practica si literatura franceza mai recenta .
Piata monetara a devenit in Franta , dupa 1986 , o piata deschisa agentilor nefinanciari care doresc fie sa acorde credite , fie sa se imprumute cu lichiditati .
Piata monetara este un mecanism important in sistemul monetar si financiar al unei tari . Ea este locul interventiilor bancii de emisiune asupra lichiditatilor bancare .
Piata monetara este in prezent in plina schimbare , transformare . Pana acum circa un sfert de secol ea a fost o piata specializata , cunoscuta doar unor specialisti , iar notiunea corespundea in fapt cu ceea ce reprezinta piata interbancara . Pe aceasta piata restransa bancile isi regularizeaza zilnic excedentele si deficitele de trezorerie . Puteau interveni si atunci institutii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate . Banca Frantei , ca banca de emisiune , avea posibilitatea sa intervina si ea , dar o facea foarte putin , intrucat ea refinanta bancile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice , efectua operatiuni de open-market , dar de proportii reduse si la o rata mai ridicata decat taxa de scont.
Din 1967 alimentarea pietei monetare a fost imbunatatita prin posibilitatea ce s-a creat societatilor de asigurari , caselor de pensii de a plasa lichiditatile colectate de ele. Casele de economii , care pana atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung , au trecut la utilizarea unei fractiuni de 20 % din acestea pe piata monetara . Refinantarea pe calea reescontului a fost descurajata prin faptul ca rata dobanzii la creditele acordate pe piata monetara a devenit mai mica decat taxa oficiala a scontului , iar plafoanele de scont , care asigurau un automatism in refinantarea bancilor la banca centrala , au fost suprimate .
Sub influenta inovatiei financiare si a conjucturii , proportia datoriei publice creste . Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt si fondurile comune de plasament (FCP) capteaza lichiditatile populatiei si intreprinzatorilor . Reforma din noiembrie 1986 a constat in “deschiderea” pietei monetare pentru a permite accesul la operatiunile ei si a intreprinderilor si trezoreriei publice . Piata monetara a devenit , in aceasta conceptie , o piata a capitalurilor pe termen scurt si pe termen mijlociu , unde toti ofertantii si solicitantii de capitaluri pot interveni .
In noile conditii , piata monetara poate fi privita , deci , in sens restrans ca piata interbancara , o piata a monedei centrale si , in sens larg , ca piata deschisa , o piata a capitalurilor pe termen scurt , care din ratiunea prezentei intreprinderilor in circuit este simultan atat o piata a monedei centrale , cat si a monedei bancare .
Sensul principal al largirii participantilor la piata monetara prin asigurarea accesului intreprinderilor , trezoreriei statului si al institutiilor financiare este promovarea concurentei , activizarea participantilor pentru gasirea de noi “produse financiare” , noi forme si titluri de creanta care sa amplifice , sa amelioreze resursele si sa ieftineasca creditele .

I.2. PIATA MONETARA SI PIETELE PARALELE

In procesele economice apar numerosi factori interesati in vanzarea sau cumpararea capitalurilor disponibile pe o perioada mai scurta sau mai indelungata si ca in realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociaza , se confrunta si se pun de acord in cadrul unor relatii specifice de piata .
Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice , intreprinderi si persoane , intre acestea si intermediarii bancari , precum si a raporturilor dintre banci si alte institutii de credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de creante si fructificare a capitalului , formeaza pietele de capital sau pietele creditului .
Aceste piete sunt segmentate in functie de natura participantilor si scopurile urmarite de acestia .
Astfel , potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor distingem :
- piata capitalurilor sau piata financiara ;
- piata monetara ;
- piata valutara .
Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt si piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din si catre exterior .
Asa cum s-a subliniat , aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale si modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete . Dar se apreciaza , pe buna dreptate , ca pe de o parte granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate , iar pe de alta parte , legaturile dintre aceste piete sunt foarte stranse . Astfel , evenimentele si tendintele dintr-o piata pot influenta desfasurarea evenimentelor si tendintelor de pe alte piete , cu atat mai mult cu cat multi participanti opereaza pe mai multe piete si implicit pot transfera, in cazul in care considera favorabila , participarea lor pe alte piete .
Intre cele doua extreme posibile : angajarea “permanenta” a capitalului prin achizitii de actiuni si obligatiuni si imprumuturile de la zi la zi , exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital si ale creditului , deosebite , dar apropiate gradual una de alta .
Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei , a firmelor si indeosebi a intermediarilor bancari , institutii cu larga functionalitate pe aceasta piata .
Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica , functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile . Astfel , functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente , avand fiecare in parte participanti si operatiuni specifice .
Astfel , in cadrul pietei monetare distingem :
- piata monetara (clasica) ;
- pietele paralele .
Piata monetara , asa-zisa clasica , are in fapt mai multe ipostaze :
- piata monetara sau piata scontului ;
- piata monetara propriu zisa , considerate ca doua parti componente complementare ale pietii monetare clasice .
Ansamblul relatiilor din piata monetara sunt reprezentate in figura 1.1. care poarta amprenta specifica a sistemului bancar englez prin prezenta bancilor de compensare sau de decontare (clearing banks) si a caselor de scont si de garantie , in fapt institutii bancare participante la procesul de creditare .

Societati Autoritati Companii Depozite
Financiare locale intercompanii

Depozite ale Depozite ale Certificate Depozite societatilor autoritatilor de depozit eurovalute financiare locale

BANCI DE Depozite COMPENSARE
Interbanci

Credite pe termen Credite la cerere scurt la cerere

Case de acceptare Case de scont

Efecte Bonuri de Obligatii pe comerciale tezaur termen scurt

vanzari pe contul guvernului

Comercianti BANCA ANGLIEI

Miscarea instrumentelor negociabile
Fluxul monetar

Fig. 1.1. Relatia intre piata monetara clasica si pietele paralele

In prima ipostaza piata monetara sau piata scontului pe termen scurt cuprinde un cadru larg de relatii privind , pe de o parte mobilizarea disponibilitatilor monetare de la intreprinderi si persoane la institutiile de credit , iar pe de alta parte , acordarea de credite , de catre banci , firmelor sau persoanelor .
Termenele de creditare specifice pe aceasta piata sunt la vedere sau pentru un maxim de un an (SUA) sau 18 -; 24 luni in sistemele bancare europene .
Resursele ce se mobilizeaza pe aceasta piata sunt , de regula , disponibilitati curente ale firmelor si persoanelor , respectiv soldurile conturilor de depozit la vedere sau ale conturilor curente .
Distribuirea acestor resurse se efectueaza prin creditele acordate firmelor pentru satisfacerea necesitatilor curente legate , in principiu , de avansarea cheltuielilor de productie , sau a celor legate de circulatia marfurilor de la producator la reteaua de distributie . De asemeni , beneficiare de credite sunt familiile , in principal pentru achizitia de locuinte si de bunuri de consum .
Mobilizarea disponibilitatilor si distribuirea creditelor se face in conditii de piata , participantii la tranzactii manifestandu-si preferintele , in mod liber , orientata de interesul , respectiv nivelul de dobanzi optim , care ii pot favoriza .
In a doua sa ipostaza , piata monetara propriu zisa , in care in principal bancile isi imprumuta una alteia sumele necesare in scopul echilibrarii raporturilor interbancare , zilnic , in legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce pe termen de 24 de ore si mai mari , functie de necesitati .
Acest circuit special al capitalurilor disponibile are un rol deosebit in reglarea si stabilirea circulatiei monetare scriptice si in functionarea echilibrata a sistemului bancar .
Buna fuctionare a pietei monetare este strans legata de piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata monetara . Bancile de orice fel isi atrag , pe baza unor relatii de permanenta colaborare si in conditii de competitie , importante resurse din sfera caselor de economii , cooperativelor de credit , societatilor de asigurari , fondurilor de pensii , fondurilor de plasament etc. ; institutii consacrate in mobilizarea si fructificarea specifica a unei importante parti a economiilor populatiei .
Pietele paralele s-au format treptat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial , in imprejurari istorice si de dezvoltare economica specifice , care au determinat structura unor noi piete ale creditului independente in functionarea lor si cu restranse canale de comunicare directa cu celelalte piete apartinand pietei traditionale a creditului . De aici si denumirea lor de piete paralele .
Prima piata paralela prezenta in tarile dezvoltate este piata eurodevizelor .
Eurodevizele reprezinta creantele exprimate in valuta unei tari , care se utilizeaza in afara granitelor nationale de catre nerezidenti .
Prefixul de euro relevand initial localizarea acestei piete in Europa pentru resursele exprimate in dolari (de unde eurodolari) se utilizeaza astazi in mod curent in caracterizarea tuturor operatiunilor de acest gen efectuate in lume , avand ca obiect , in mare majoritate dolari , dar si yeni , marci germane , lire sterline si franci francezi .
Piata eurodevizelor este o piata a creditului , menirea sa functionala fiind mobilizarea si redistribuirea prin credite , in scopul fructificarii optime a disponibilitatilor ciclate pe acesta piata .
Participantii directi pe aceasta piata sunt bancile autorizate in operatiuni valutare , potrivit legislatiei fiecarei tari . Contractarea si negocierile au loc intre banci independent de nationalitate si granite convenindu-se imprumuturile pe termene si sume diferite si la nivelul de dobanzi proprii acestei piete . Evident , bancile fac oferte si exprima cereri in raport cu posibilitatile si nevoile propriei sale clientele .
Resursele de eurodevize ce aflueaza pe acesta piata au diferite proveniente : exportatorii , marile societati transnationale , bancile comerciale si cele de emisiune din diverse tari , functie de rezervele lor valutare . La randul lor beneficiarii de credit principali se recruteaza din importatori precum si din categoriile enumerate mai sus .
Piata eurodevizelor joaca un rol major in economiile tarilor dezvoltate ; asigura lichiditati suplimentare , precum si resurse aferente expansiunii firmelor si infaptuirii exportului de capital . Ca piata paralela aceasta conduce la cresterea semnificativa a resurselor de creditare , contracarand politicile nationale si constituind adesea stimuli inflationisti .
O alta piata paralela este piata creditului intre firme (intercompany market) . Acesta piata s-a dezvoltat sub semnul restrictiilor de credite care a obstructionat relatiile de credit in tarile dezvoltate in anii ’70 si in continuare si consta in avansarea de sume importante de catre unele firme altora , pe termen scurt . Aceasta reprezinta o forma de emancipare de sub tutela intermediarilor , denumita si dezintermediere , care asigura participantilor un plus de randament pe seama profiturilor cuvenite intermediarilor bancari .
In Anglia , aceste credite sunt intermediate de brokeri specializati intre principalele firme (aproximativ 500) , iar sumele minime vehiculate sunt de 50.000 £ , imprumuturile fiind de fapt negociabile .
In SUA s-a creat un instrument specific acestei piete comerciale papers care sunt negociabile si reprezinta valori intre 10.000 si 5.000.000 dolari cu termenele de la 25 la 270 de zile . Aceste instrumente au crescut in ritmuri relevante , ceea ce arata preferintele sporite pentru aceasta forma ca expresie a optiunii pentru procesele de dezintermediere .
In raport cu caracteristicile economice respective si a sistemelor bancare nationale , mai apar sub forma pietelor paralele :
- piata societatilor financiare in legatura cu formarea si redistribuirea resurselor pentru operatiile specializate ca leasing , factoring si altele ;
- piata ipotecara , in legatura cu constituirea resurselor , indeosebi prin credite pe termen scurt , necesare desfasurarii activitatii autoritatilor locale .
In incheiere trebuie sa subliniem ca notiunea de piata in general , si de piata a creditului , in special , este o categorie abstracta care se refera la relatii intre anumiti participanti care se desfasoara prin forme specifice si prin institutii caracteristice , in cazul nostru , intermediarii bancari .
Deci , in principal , natura , specificul si continutul operatiunilor pe aceste piete vor fi determinate de institutiile de credit , care actioneaza pe aceste piete .
Este deasemeni util de retinut ca sfera de functionare a pietelor este elastica , in unele cazuri dificil de delimitat , in timp ce functionalitatea intermediarilor bancari are delimitari si reguli de derulare precise care sunt primordiale in cunoasterea si intelegerea mecanismului de creditare .
Acceptia procesului de creditare prin prisma functionalitatii pietelor ne da o orientare generala care sa permita pozitionarea si receptarea cunostintelor concrete despre intermediarii bancari , in conexiunile lor firesti , in adevarata lor relevanta .

Capitolul II . ACTORII PIETEI MONETARE

Functia pietei monetare privita in sensul de piata interbancara este de finantare . Bancile si organismele de creditare se pot afla in orice moment in situatia de a avea nevoie de lichiditati pentru a putea face fata platilor exigibile .
Piata interbancara ramane o piata care functioneaza intre organisme ce pot schimba intre ele , cu operativitate excedentele si deficitele lor de trezorerie .
Actorii pietei interbancare sunt : bancile de depozit , bancile de afaceri , societatile financiare , casele de economii , etc .
In principal , participantii la operatiunile pietei monetare sunt bancile.

II.1. BANCILE. CONCEPT, APARITIE SI DEZVOLARE

In principal , activitatea bancara se concretizeaza in “comertul” cu bani . Banca este aceea care , pe de o parte “cumpara bani” , suportand un cost sub forma dobanzii bonificate , iar pe de alta parte “vinde” banii acumulati , castigurile obtinute regasindu-se in dobanda perceputa . Prin urmare , banca se identifica , in primul rand si in cea mai mare banca se identifica in primul rand si in cea mai mare masura cu activitatea de creditare . Se poate spune ca acumularea resurselor de creditare si plasarea lor este “cheia de bolta” a activitatii unei banci. De aici deriva si functiile economice ale bancii .
In viata economica contemporana , activitatea bancara , rolul bancilor ocupa un loc central . Banca favorizeaza tranzactiile comerciale in interiorul si in exteriorul unei tari , asigura efectuarea platilor si schimbul valutar . Pe un alt plan , banca permite realizarea investitiilor , fie participand direct la finantarea acestora , fie prin plasamentul si gestiunea economiilor banesti . Banca este “actorul” principal pe piata capitalurilor . Totodata , daca avem in vedere progresul tehnico-stiintific si rolul bancii in economia contemporana , trebuie mentionat rolul informaticii si telecomunicatiilor care confera noi fatete ale relatiilor banca client si metodelor de gestiune folosite .
Intr-un sens figurat , se poate aprecia ca banca este “templul” banilor . Activitatea sa este in mare masura oculta si misterioasa . Deci este implicat secretul bancar , dar mai ales forta pe care o reprezinta banii , capitalul in complexitatea sa .
Referire la acest aspect face si Claude Simon in lucrarea sa intitulata “Bancile” , unde descrie conturile publice ale unei banci ca fiind aproape nedescifrabile chiar si pentru specialisti : in acestea se aduna franci , dolari , yeni si cate alte monede . Bilanturile sunt deghizate . Pentru depunatorul titular al unui cont , cel mai adesea o persoana particulara , banca este suverana , putere data de bogatia ei. Pentru cel care doreste sa contracteze un imprumut , banca este autoritatea absoluta care dispune de un fel de drept de veto : daca refuza acordarea creditului , cel in cauza trebuie sa renunte la masina, casa , investitii sau pur si simplu la posibilitatea de a supravietui mai ales in cazul unei intreprinderi aflate in dificultate financiara .

Referitor la aparitia bancilor , se ridica intrebarea daca acestea au putut exista sau nu inainte de aparitia banilor . Unii autori , bazandu-se pe dovezi istorice , atesta faptul ca operatiunile bancare au aparut si s-au dezvoltat inca cu mii de ani inaintea erei noastre , concomitent cu aparitia si dezvoltarea vietii sociale . Acesti autori afirma ca in decursul timpului , bancile asigurau pastrarea unor obiecte de valoare , cum ar fi cele din metale pretioase . Astfel se considera ca templele , care primeau in depozit asemenea valori , desfasurau o activitate de tip bancar . Vechii babilonieni , cu douazeci de secole inainte de Hristos , cunosteau practica de a incredinta templelor depozite de valori . In Forumul Roman se efectuau operatiuni de acelasi fel inca din secolul al IV-lea inainte de Hristos . In antichitate , egiptenii , asirienii , grecii si fenicienii , ca popoare civilizate care efectuau comert , se ocupau si cu schimbul de monede si metale pretioase . Trapezitii greci si argentarii romani inlesneau schimbul de monede , primeau in pastrare depuneri de valori si acordau credite .
O alta intrebare care se pune este daca operatiunile de preschimbare a monedei de catre zarafi , ca si cele de acordare de credite de catre camatari sunt o ilustrare a prezentei bancare . Ori banca nu este emanatia Antichitatii si nici a Evului Mediu , creatia ei este legata de puterea de circulatie a unui tip de bani diferit de cel al monedei din metal pretios sau al monedelor de valoare intrinseca , crearea monedei financiare .
Desi in decursul Evului Mediu au aparut , in legatura cu intensele schimburi comerciale in bazinul mediteranean , o suita intreaga de banci care sa mijloceasca platile , despre banci in plenitudinea termenului , nu se poate vorbi decat odata cu aparitia bancilor care si-au propus emisiunea de bilete de banca .
In secolele XII -; XVI au aparut mai multe organizatii bancare ca : Banca de Venetia (1171) , Banca de Barcelona (1341) Banca de San Giorgio (1407) , Banca de Milano (1593) . Dar bancile autentice , moderne , pot fi considerate cele aparute incepand cu Banca de Amsterdam (1608) , Banca de Hamburg (1619) , Banca de Stockholm (1650) si cu deosebire Banca Angliei , a carei infiintare in 1694 marcheaza adevarata piatra de hotar a aparitiei bancilor moderne . Astfel ca asemanarile , mai mult sau mai putin exterioare ale activitatilor templelor , zarafilor si camatarilor cu activitatea bancara nu sunt suficiente pentru a le considera , cu toata rigoarea , activitati bancare propriu zise .
Revenind la conditiile actuale , pentru studierea structurii si activitatii bancilor , este necesar cu deosebire sa se aiba in vedere trei procese de profunda semnificatie :
1. Bancile apar , tot mai mult , ca intermediari financiari cu caracter specific ;
2. Se accentueaza procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale si , totodata , evolutiile in directia integrarii economice si monetare ;
3. Tranzitia de la economia planificata central la economia de piata implica restructurarea de ansamblu a activitatii bancare , in tarile in care ea se realizeaza .
In primul rand , in literatura de specialitate se disting trei categorii de intermediari financiari : a) sistemul bancar , care este format din organisme financiare cu functie principala de creare de moneda ; b) organisme financiare specializate si societati de asigurare , ce cuprind institutiile financiare care nu au ca functie principala crearea de moneda ; c) trezoreria , adica statul implicat in actiunile sale monetare si financiare , in tripla calitate de creditor , debitor si intermediar financiar .
Desi intermedierea financiara este de importanta reala pentru constituirea , cresterea volumului si ameliorarea calitativa a resurselor de finantare , ea scumpeste aceste resurse , multiplica intermediarii si poate intarzia finantarea . Ca urmare , finantarea directa a agentilor economici prin mecanismul obligatiunilor si al certificatelor de depozit ocupa ponderi destul de ridicate in tarile dezvoltate . Cu toate acestea, aportul bancilor si al altor intermediari financiari in finantarea agentilor economici , in pofida unor tendinte de dezintermediere , se mentine destul de ridicat , reprezentand 60 -; 70 % din total .
Un al doilea aspect , procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale se accentueaza prin tendinta universalizarii operatiunilor bancare , a disparitiei multora dintre compartimentele legate de mai vechea specializare a bancilor . Astfel , Legea Bancara din 24 ianuarie 1984 a facut sa dispara multe compartimentari care au caracterizat sistemul financiar francez , permitand armonizarea concurentei intre institutiile de credit .Guvernatorul Bancii Frantei , Jaques Larosiere apreciaza ca “sectorul bancar in conditiile actuale este deosebit de mobil . Realizarea “Europei Financiare” care implica liberalizarea completa a miscarii capitalurilor si a prestarilor de servicii intre tarile UE , reprezinta o provocare si o sansa pentru bancile franceze “ . Acesta reprezinta un factor de accentuare a concurentei si totodata a nevoii coordonarii in activitatea bancara internationala .
In Italia , nasterea si dezvoltarea intermediarilor financiari nebancari, se apreciaza in raportul Sarcinelli & Spavente , publicat in 1989, a instaurat un proces de concurenta intre toti intermediarii financiari , dar pietele monetare si financiare moderne au aparut aici recent si sunt la primii lor pasi .
In al treilea rand , societatea contemporana cunoaste doua tipuri de sisteme bancare , dupa piata sau economia planificata central . Desi ambele sisteme au , sub aspect formal , acelasi rol (mai ales ereditare si emisiune) deosebite privind contextul in care le aplica si rezultatele pe care le obtin sunt esential diferite .
Pe baza acestor considerente se poate afirma ca tranzitia la economia de piata implica restructurarea de ansamblu a activitatii bancare .

II.2. BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR
IN SISTEMUL BANCAR

Aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului cu cetatile indepartate si acumularea capitalului monetar in special pe aceasta baza , expresie a dezvoltarii productiei manufacturiere si a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comertului si desfasurand principalele operatiuni prin intermediul efectelor comerciale , in mod firesc bancile au primit atributul de comerciale .
In epoca contemporana , locul si rolul bancilor in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii investitii , relatie hotaratoare in cresterea economica .
Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor , reprezentand venituri neconsumate in perioada curenta si destinata utilizarii viitoare . In cadrul acelorasi concepte , investitiile reprezentand achizitia de instalatii si echipament , structuri , masini si inventar , destinate dezvoltarii productiei , reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici .
Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor pe doua cai : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin banci , in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare in economie .
In acest fel se creaza conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odata cu evolutia istorica , vehiculate de o larga retea de intermediari care au fost exclusiv , la inceput , si preponderent apoi , in structura sistemului bancar in formare , bancile comerciale sau de depozit .
Creatia monetara , ca factor specific al funtionalitatii bancilor , a stat la randul sau la baza definirii locului si rolului bancilor in economie .
Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare , a caror caracteristica principala este posibilitatea de a pune in circulatia creante asupra lor insesi , care sporesc masa mijloacelor de plata , volumul circulatiei monetare .
Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor monetare in moneda .
Forma principala a creatiei monetare este emisiunea de bancnote . La inceput aceasta functie era deschisa tuturor bancilor pentru ca ulterior sa fie una specifica bancii de emisiune .
Totusi , bancile comerciale tipice isi aduc aportul lor la creatia monetara prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligatii) fara putere liberatorie in instrumente de plata . Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice , moneda scripturala .
Un timp , in Anglia , Franta , SUA si alte tari , o mare parte a bancilor de depozit efectuau si operatiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea conditiilor de Incalcare a normelor de emisiune si incarcarea canalelor circulatiei cu bancnote emise cu sau fara justificare economica . La momentul reglementarii acestei chestiuni , in 1913 , in SUA , numarul bancilor imputernicite sa emita bancnote depasea 7500 .
Asa incat , la momente istorice diferite si in functie de conditiile proprii , toate tarile dezvoltate au fost nevoite sa delimiteze foarte clar functiile bancii de emisiune , acestea concentrandu-se de regula la o singura banca , banca centrala . In SUA , spre exemplu , desi exista 12 banci federale de emisiune , acestea actioneaza ca un tot unitar sub egida unei autoritati monetare unice .
O alta tendinta care s-a manifestat in sanul bancilor o intreaga epoca, este specializarea bancilor , care desi in descrestere , nu inceteaza sa caracterizeze lumea bancilor . Separarea si independenta bancilor specializate este in momentul delimitarii sferei de competenta si de activitate a bancilor de depozit .
Un moment important in evolutia bancilor l-a reprezentat criza economica din anii 1929 -; 1933 , care s-a manifestat in toate tarile dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare in SUA prin crahul bancar de proportii (36 % din banci fiind declarate in stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severa in regimul bancilor , care sa actioneze in directia protejarii deponentilor . In mod necesar , statutul bancii de depozit a trebuit sa fie bine conturat , impunandu-se un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc depuneri si asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii .
In acest cadru s-a delimitat , mai exact , acceptiunea de banca de depozit , spre deosebire de celelalte banci .
S-a ajuns astfel la o delimitare clara in banci de depozit si banci specializate , generalizata in toate structurile nationale ale sistemelor bancare in ciuda diferentelor de la tara la tara , diferente care sunt rezultatul fie al evolutiilor anterioare , fie al elementelor traditionale ce se perpetueaza , fie al suflului innoirilor la care sunt supuse .
O caracteristica a bancilor comerciale sau de depozit (acceptate de regula fara o asemenea calificare expresa) este aceea ca efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare . Activitatea lor este diversa si se poate modifica liber in functie de cerinte , posibilitati si propria orientare .
Totusi , operatiunile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici .
Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea de profit .
Schematic , operatiunile bancilor ca intermediari bancari pot fi reprezentate in felul urmator .

STATUL STATUL

Relatii directe
AGENTI AGENTI
ECONOMICI ECONOMICI
Intermediarul bancar

POPULATIA POPULATIA

ACTIVE PASIVE

Fig. 2.1. Relatii de credit ; directe si prin intermediari

Bancile specializate include o sfera larga de institutii de credit , cu o gama larga de diferentieri si implicit cu statute diferite de la tara la tara.
Bancile specializate efectueaza , in ansamblul lor , totalitatea operatiunilor bancare . Fiecare dintre ele sunt supuse unor limitari privind functionalitatea lor , fie ca isi asuma in exclusivitate anumite operatiuni .
Limitarile se refera la raza de implantare (teritoriale sau de ramura) sau de statulul lor social particular (actionand ca banci cu caracter cooperativ sau mutual) .

Principalii intermediari in SUA

Tipul principalilor intermediari Active (mld dolari) sfarsitul anului
1970 1980 1990
Institutii (banci) de depozit
Banci comerciale 517 1357 3356
Asociatii de economii si imprumut 171 614 1098
Banci mutuale de economii 79 170 264
Uniuni de credit 18 67 215
Institutii de economii
Companii de asigurari de viata 201 464 1409
Companii de asigurare de bunuri 50 174 528
Fonduri de pensii (private) 112 470 1169
Fonduri de pensii (de stat) 60 198 806
Intermediari de plasament
Companii financiare 64 202 574
Fonduri comune de creante 47 62 609
Fonduri comune de creante(pe piata monetara) - 76 499

Sursa : F. Mishkin : The Economics of Money , Banking and Financial
Markets
Harper Collinns - 1992

Sistemul bancar in Franta
(structura si dimensiuni 1989)

Numar de banci Numar de ghisee Depozite% Creante%
I. Banci- Nationale (Nationale de Paris, Credit Lyonnaris , Societe Generale) 404 10.143 41 35
II. Banci cooperative- de credit agricol mutual , populare mutual , cooperative etc.- case de economii si prevedere 421 15.500 29 24
III. Societati financiare afiliate la casele nationale de credit sau organisme profesionale de comun leasing , mobiliar , echipament etc. 1062 - 1,7 13,1
IV. Institutii financiare specializate (de dezvoltare , regionala , pentru micile intreprinderi , funciar , de locuinte , de cooperare etc. 32 - 0,8 13,6

V. Casele de titluri sau bancile de afaceri 144 - - TOTAL 2063 - 100 100

Sursa : XXX L’organisation de systeme bancaire francais , Problemes economique , nr. 2206/1991

Sistemul bancar in tarile dezvoltate
Structura si implementare (1989)

A. Structuri si ponderi (determinate in total active) %
Tabel 2.3.
Tara Banci comer-ciale Alte restituiri de depozit Institutii de speciali-tate Societati finan-ciare Societati de asigu-rare Fonduri de pensii Fonduri de plasa-ment
SUA 33 21 5 4 15 16 6
Japonia 37 22 25 - 7 - 9
Germania 25 47 7 - 16 2 3
Olanda 38 20 8 - 8 24 2
Canada 44 19 9 2 10 15 Suedia 34 11 23 4 12 14 1
Australia 31 28 1 11 17 11 1
Italia 64 20 16 - - - Spania 61 28 9 - 2 - Belgia 64 7 21 - 7 - 1
Austria 74 21 - - 4 - 1

B. Oficii bancare ; numar si destinatie
Tabel 2.4.
Tara Numarul oficiilor bancare Densitate : unitati la 100.000 loc
Propriu zise incluzand oficiile postale Propriu zise Se adauga postale
SUA 56.866 - 24 Japonia 44.078 67.050 37 56
Germania 44.698 62.625 73 102
Franta 23.385 42.573 46 77
Anglia 20.541 42.204 37 75
Olanda 6.529 9.220 45 64
Canada 7.331 - 29 Suedia 3.557 - 43 Australia 10.538 - 68 Italia 12.965 - 23 Spania 31.117 - 81 Belgia 3.741 - 38 Austria 5.331 - 71 -

Sursa : G. Broker : Competition on Banking , OELD Paris 1989

In acelasi sens unele isi afirma caracterul nelucrativ (unele case de economii si prevederi) sau caracterul public.
Intre bancile specializate un loc deosebit il ocupa institutiile de credit specializate carora le-a fost evidentiata o misiune de interes public ; creditarea pe termen mijlociu si lung a unor ramuri (frecvent agricultura) , sprijinirea actiunilor de credit ipotecar imobiliar ; creditarea colectivitatilor locale , etc.
Societatile financiare , in fapt societati de credit , sunt prezente importante in activitatea economica in toate tarile dezvoltate : sunt institutii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate sa primeasca depozite , iar pe de alta parte nu pot efectua decat operatiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau conventia .
Principalele lor orientari sunt : leasing-ul , factoring-ul , acordarea si garantarea de credite pe termen mijlociu si lung pentru intreprinderi , creditarea marfurilor cu plata in rate , creditarea locuintelor cu garantii ipotecare , gestiunea mijloacelor de plata , in special prin carti de credit .
In considerarea structurii sistemului bancar trebuie avut in vedere ca in componentele nationale se afirma si trasaturi generale , dar si particularitati ale alcatuirii verigilor componente .
Astfel SUA (tabelul 2.1.) , in mod firesc se considera in componenta sistemului de institutii aflate in postura de furnizori importanti de resurse , cum ar fi companiile de asigurari , institutiile ce constituie si administreaza fondurile de pensii , fondurile comune de creante etc.
Dimpotriva , in alte tari , Franta , de exemplu (tabel 2.2.) , institutii de credit importante : Casa de Depuneri si Consemnatiuni , Posta , detinatoare a conturilor de depuneri postale , sunt atasate Tezaurului si nu sunt cuprinse in sistemul bancar . Cum insa Tezaurul este el insusi considerat partener in sistemul de credit al economiei , putem aprecia ca nu este de fapt decat o interpretare formala ce tine de subordonarea ierarhica a participantilor .
Unele din bancile specializate actioneaza ca intermediari in anumite ramuri sau domenii de activitate desfasurand activitati de mobilizare a resuselor , cat si de distribuire a creditelor in sfera lor specifica , in cadrul unui echilibru relativ intre operatiunile pasive si active proprii .
O mare parte din bancile specializate sunt insa unitati profilate unilateral , fie primordial pentru mobilizarea de resurse , fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-I sunt puse la dispozitie .
In acest cadru , alte institutii , de regula bancile comerciale in special , joaca rolul de intermediar . Astfel bancile comerciale iti exercita rolul lor de intermediar nu numai intre agentii din afara sistemului bancar , ci au un rol major in reciclarea si valorificarea capitalului , in mobilizarea de resurse si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar , deci intermediaza intre verigile sistemului bancar .
In acest proces se afirma si se detaseaza ca principale functii ale bancilor comerciale cele doua laturi ale intermedierii :
- mobilizarea resurselor ;
- distribuirea creditelor .
Legatura directa cu mii si milioane de agenti economici , titulari de cont , in legatura cu constituirea si utilizarea depozitelor , confera bancilor , in general , bancilor comerciale in special , o alta principala functie in economia moderna , aceea de centru de efectuare a platilor intre titularii de cont si prin aceasta bancile determina si cadreaza fluxurile circulatiei monetare scripturale.
In indeplinirea functiilor lor bancile comerciale indeplinesc anumite operatiuni specifice considerate si reunite , dupa sensul lor in active si pasive .

Bilantul tuturor bancilor comerciale SUA la sfarsitul anului 1990
(expresii procentuale)

Tabel 2.5.
ACTIVE PASIVE
Rezerve 2 Depozite la vedere 18
Numerar 3 Depozite stabile
Disponibilitati la banci 2 Depozite din economii 17
Titluri de stat si ale agentilor guvernamentali 13 Depozite mici (sub 100.000) la termen 19
Titluri administratie locala si alte titluri 6 Depozite mari (peste 100.000) la termen 15
Credite- pentru comert si industrie- ipoteca- de consum- interbancare- alte credite 19241167 Imprumuturi 24
Alte active 7 Capital 7
Total 100

II.3. BANCILE DE AFACERI . CARACTERIZARE SI TIPURI

Diferenta dintre bancile de afaceri si bancile de depozit decurge mai putin din specializarea riguroasa decat din orientarea activitatii lor .
Evolutia economiei moderne in care patroneaza marile intreprinderi industriale si comerciale a contribuit la aparitia acestui compartiment in activitatea bancara “afaceri de banca” .
In cea mai mare parte , crearea sau extinderea afacerilor este insotita , in mod necesar de apelul la capitaluri , iar in acestea , in general , bancile servesc ca intermediari .
Intrucat noile intreprinderi , mai putin cunoscute , presupun risc si neincredere din partea detinatorilor de capital , in asemenea activitati , bancile au trebuit sa se implice direct , ca participanti prin propriile resurse . Pe aceasta baza , bancile pot sa mobilizeze si alte capitaluri in aceste scopuri .
Astfel , bancile de afaceri s-au desprins , cu timpul definitiv de bancile de depozit , afirmandu-se ca o speta specifica de banci , de mare insemnatate in viata economica .
Modelul bancilor de afaceri de astazi a fost creat prin Glass-Stegall Act din 1933 , care face o delimitare neta in cadru institutiilor de credit americane intre bancile depozit (Deposit Banks) colectoare de depozite si distribuitoare de credite si bancile de investitii (Investment Banks) carora le-au revenit operatiile de intermediere in domeniul atragerii capitalurilor si plasarii lor optime , inclusiv prin administrarea pe cont propriu sau prin sindicalizare a emisiunilor de valori mobiliare . Un rol deosebit a revenit acestor banci intermedierii, achizitiilor , cesiunilor , fuziunilor , majorante de capital .
Modelul american instituie pentru banci in special rolul de consilieri, serviciile lor fiind remunerate prin comisioane ridicate , functie de natura acestor servicii . Cu timpul , bancile de investitii au inceput sa ofere clientilor sprijin financiar , fie direct prin participanti la capital , fie indirect prin preluarea ferma a datoriilor sub forma obligatara (respectiv prin obligatiile emise in acest sens) .
Totusi , o caracteristica a bancilor de investitii americane a ramas , pentru mult timp si pentru multe din acestea , faptul ca ele nu detin si nu exercita controlul portofoliilor intreprinderilor industriale spre deosebire , bancile de afaceri franceze se caracterizeaza prin detineri importante ale portofoliilor intreprinderilor industriale frecvent considerate drept “clienti captivi” .
De asemenea , bancile de afaceri franceze se bucura de detinerea in gestiune a unor fonduri considerabile , care pot fi folosite adesea in scopul desfasurarii operatiilor financiare ale bancilor insesi .
Bancile de afaceri franceze sunt favorizate de monopolul emisiunii asupra pietei obligatare , situatie profitabila in special pentru bancile mari .
O forma derivata in activitatea bancilor de afaceri o reprezinta societatile de portofoliu . Societatile de portofoliu joaca un rol important in operatiile financiare franceze . Prin numarul si diversitatea lor , prin ponderea lor in economia franceza , ele se afirma ca superioare , in comparatie cu alte piete financiare nationale , desi acolo actioneaza unele societati de portofoliu mai mari .
Astfel , primele patruzeci de societati de portofoliu reprezinta prin detinerile lor , o capitalizare bursiera de 110 mld. Franci , adica aproape 10 % a capitalizarii totale a actiunilor franceze , si ca expresie a concentrarii existente , si in acest domeniu sapte grupari acopera o jumatate din detineri .
Societatile de portofoliu au o dubla functionalitate . Pe de-o parte , intrucat detinerile lor asigura o valorificare ridicata a capitalurilor prin veniturile obtinute din dividende . Pe de alta parte scopul principal al acestora este asigurarea controlului asupra anumitor intreprinderi . Detinerea unui numar de actiuni identificat ca “pachet de control” permite asigurarea unei majoritati in adunarea generala a actionarilor si de aici pozitii privilegiate in conducerea societatii pe actiuni respective : alegerea si desemnarea cadrelor de conducere superioare (presedinte , director general si altii) , orientarea politicii economice de investitii , de productie , comerciale si financiare , corelarea colaborarii in influentarea furnizarii de materii prime , cooperarea de productie , formarea si dezvoltarea pietei de desfacere cu alte societati aflate in acelasi cadru de control .
Societatile de portofoliu franceze sunt , de pilda , grupate in trei categorii principale . Principalul grup este reprezentat de societati holding , cotate la bursa , a caror actiuni sunt detinute sau controlate de bancile franceze a caror capitalizare reprezenta circa 32 miliarde franci in 1988 : Lazard Freres (10 mld) grupul Worms (8,4 mld) , grupul Suez (6,5 mld) , grupul Paribas (2,5 mld) , etc.
O alta categorie este reprezentata de societatile de portofoliu ale marilor banci comerciale uneori filializate , dar necotate la bursa : BNP, Societe Generale , Credit Lyonnaris .
In sfarsit , o ultima grupa de creatie recenta imbina in caracteristicile ei calitati duble activand atat ca investitori , cat si ca intermediari . Astfel , in calitate de actionari industriali sau institutionali , fie prin participatiile directe sau indirecte pe care le detin fiecare din marile banci franceze este parte componenta a unui grup sau chiar a unui clan , cu care intretine relatii privilegiate . Relatia banca industrie este de fapt de dublu sens : marile intreprinderi avand , in special dupa privatizarea ampla a bancilor franceze , mari participatii de capital la marile banci franceze .
Iata deci ca bancile de afaceri franceze , in activitatile lor specifice , pornesc de la o retea stransa si complexa de legaturi cu intepriderile si investitorii institutionali ; axata indeosebi pe participatii neincrucisate , directe sau indirecte .

II.4. SOCIETATILE DE INVESTITII

Societatile de investitii au luat o amploare deosebita prin faptul ca satisfac cererile micului investitor de a asigura un venit optim capitalului sau economiilor sale disponibile .
Micul investitor a fost din totdeauna victima variatiilor cursurilor bursiere , fiind neavizat si incompetent in a aprecia prognoza dezvoltarii economice si a pietei . Societatile de investitii dispunand de personal specializat , analisti si economisti cu experienta , sunt in masura sa desfasoare a selectie eficienta a hartiilor de valoare si sa asigure astfel venituri optime . Asemenea societati exista in toate tarile dezvoltate .
O expresie tipica a existentei lor o gasim sub forma Societatii de Investitii cu Capital Variabil (SICAV) , care functioneaza in Franta . Aceste societati sunt considerate ca deschise intrucat posibilitatea de participare este libera pentru toti prin achizitia de actiuni la ghiseele societatii la pret de emisie . Pe de alta parte , detinatorii de actiuni pot renunta la ele prin returnarea la ghiseele societatii la pretul de rascumparare . Asa se face ca , de la zi la zi , numarul actiunilor se modifica , si implicit , capitalul este diferit , deci este variabil , de unde si denumirea specifica a acestei societati .
Actiunile SICAV nu sunt cotate la bursa . Cursul acestora se determina zilnic avand in vedere activul net (respectiv suma hartiilor de valoare detinute ponderate cu cursul fiecareia) si numarul de actiuni SICAV existente . Cursul unei actiuni SICAV se determina dupa formula :

in care nrA nrB - numarul hartiilor de valoare
… detinute de tipul A , B , … , Z nrZ si cA cB - cursul hartiilor de valoare detinute
… de tipul A , B , … , Z cZ

Cursul actiunilor SICAV reprezinta si pretul de rascumparare platit actionarilor care se retrag din SICAV in ziua respectiva .
Pretul de emisie al actiunilor SICAV se stabileste prin adaugarea la cursul SICAV a unui supliment de 4,75 % reprezentand cheltuielile de emisie si partea ce se constituie ca fond indivizibil . Deci :

Societatile de investitie cu capital variabil , numeroase in fiecare tara , pot sa se specializeze in cateva tipuri de plasament . Astfel , unele SICAV urmand rezultate immediate , se vor orienta spre achizitia de hartii de valoare de un randament ridicat pentru a asigura obtinerea unor venituri cat mai ridicate din dobanzi sau dividente care se distribuie in totalitatea membrilor la sfarsitul exercitiului (trimestru , semestru , etc.) .

Alte societati se orienteaza spre achizitia de actiuni ale intreprinderilor noi , in dezvoltare , urmand un castig de capital . Prin cresterea in cativa ani a valorii la bursa a acestor actiuni , vor creste si dimensiunile cursului actiunii SICAV si astfel pretul de rascumparare a acestuia , cuvenit detinatorului se va majora .
In sfarsit , alte SICAV se orienteaza catre hartii de valoare emise in valuta sau mai recent in ECU , urmand astfel stabilitatea investitiilor efectuate si obtinerea de castiguri din diferentele eventuale ce decurg din evolutia discrepanta a cursurilor valutare intre tara respectiva si alte tari sau media tarilor europene exprimate in ECU .
Asa cum s-a subliniat , activitatea SICAV se bazeaza pe mentinerea plasamentelor pe timp indelungat , pentru ca numai detinerea actiunilor sau obligatiunilor timp de un exercitiu (trimestru , semestru sau an) permite incasarea venitului respectiv (dobanzi sau dividende) . Bineinteles ca SICAV-urile sunt libere sa-si modifice plasamentele , sa vanda unele , sa cumpere altele , in aplicarea politicii proprii de optimizare a plasamentelor .
In conformatia generala a plasamentelor , SICAV-ul trebiue sa respecte anumite proportii minime stabilite prin lege in scopul asigurarii lichiditatii , protejarii sau pentru a evita deturnarea scopului functional .
Astfel , capitalul mobilizat de SICAV trebuie plasat in proportie de cel putin 30 % in obligatii ale statului , respectiv , bonuri de tezaur pentru ca astfel SICAV-ul sa-si asigure lichiditatea . Eventualele solicitari ale membrilor privind rascumpararea vor fi astfel usor satisfacute si fara efecte negative pentru societate , intrucat obigatiile de stat , bonurile de tezaur au cursuri deosebit de stabile , astfel ca de regula nu apar pierderi mari din diferente de curs pentru societate . De asemenea , bonurile de tezaur sunt imediat vandabile , deci au lichiditate imediata .
Remarcam cu aceasta ocazie ca se statueaza prin lege obligativitatea acestui plasament si prin aceasta se creaza debusee garantate pentru obligatiile sau bonurile de tezaur ce reprezinta datoria publica , canalizandu-se astfel in acest sens , o buna parte din plasamentele de capital din economie .
Pentru restul plasamentelor , legea urmareste o dispersare a participantilor in scopul de a evita pierderile importante pentru investitorii angajati in SICAV (atunci cand vreo intreprindere a carei actiuni sunt detinute de catre SICAV ar da faliment sau ar avea timp indelungat rezultate nefavorabile) . Astfel , se prevede ca SICAV sa nu angajeze mai mult de 10 % din titlurile emise de o singura intreprindere.
Aceste prevederi au si o alta utilitate . Ele actioneaza pentru pastrarea propriei functionalitati a SICAV si impiedica transformarea ei intr-o societate holding de control asupra pachetului de actiuni majoritar si prin acesta de influentare a conducerii activitatii intreprinderii respective .
Un asemenea procedeu ar insemna de fapt folosirea de catre un grup din conducerea SICAV a capitalului comun apartinand numerosilor membri ai societatii , in scopuri personale , fapt care nu intra in atributiile SICAV si care , prin rezultate , nu se pot rasfrange asupra tuturor membrilor .
Se poate spune , in concluzie , ca aceste reglementari de amanunt dau mecanismului SICAV o functionalitate concentrata asupra atributiilor statutare si contribuie in atragerea in continuare a micilor sau marilor detinatori de capital disponibil , pe calea unei asemenea valorificari .
Fondurile comune de plasament sunt institutii care actioneaza , de asemenea in domeniul detinerii de hartii de valoare si obtinerii de venituri din acestea . In fondurile comune de plasament se reunesc deopotriva , trasaturile fondului comun de creante si ale SICAV .
Astfel , fondurile comune de plasament preiau de la fondurile comune de creante urmatoarele caracteristici :
- fondurile reprezinta o forma de coproprietate asupra detinerii unei valori mobiliare ;
- efectiv fondurile sunt incredintate unui depozitar (societate financiara) sub supravegherea unui girant , care trebuie sa fie si el interesat in rezultatele fondului detinand parte din acesta);
- in scopul asigurarii obiectului plasamentului ce implica mobilizarea capitalului pe un timp dat , retragerea , respectiv rascumpararea partilor , este interzisa un numar de ani (de la 3 la 10 ani) .
De la SICAV fondul comun de plasament preia prescriptiile privind regulile de plasament care trebuie sa actioneze si aici pentru protejarea asociatilor .
De precizat ca , suplimentar , se accepta angajarea acestui fond si in hartii de valoare necotate la banca , deci aferente unor socitati de importanta mai redusa , sau recent infiintate , in dezvoltare .
Asemenea detineri mai pot fi reduse (20%) in forma “clasica” a fondului comun sau mai ample (40%) in forma de “risc” , declarata ca atare .
In sfarsit , cluburile de investitii au drept scop initierea in tehnica bursiera si atragerea de economii , cu regularitate , in vederea fructificarii , pe baza achizitiei de valori mobiliare .
Pornind de la aportul initia relativ modest , membrii cluburilor se obliga a cotiza lunar in vederea dezvoltarii activitatii de acest gen a micului colectiv format ca atare (maxim 20 de mambri) .
Un element comun tuturor acestor forme de atragere la fructificarea capitalului , prin achizitia de valori mobiliare , este transparenta finala . Veniturile obtinute de aceste forme de plasament nu sunt supuse impozitarii la sursa . Persoanele beneficiare le include insa in veniturile lor , dar aici , in cadrul sistemului de impozitare , aceste segmente de venit sunt de regula favorizate .

II.5. CASELE DE ECONOMII SI COOPERATIA DE CREDIT

Economia moderna , prin reteaua sa ramificata de agentii bancare si prin sprijinul de prevedere , uneori impus de experienta sociala , efectueaza o operativa si eficienta valorificare a celor mai modeste disponibilitati banesti care prin colectare si concentrare , devin componente puternice ale capitalului financiar .
Experienta tarilor dezvoltate arata clar ca volumul capitalurilor anuale mobilizate din economiile familiilor se ridica la sume importante rivalizand acumularile intreprinderilor .

Economiile populatiei si ale intrepriderilor
(in procente din PIB)
Tabel 2.6.
Tara Populatia Companiile
1974 1988 1974 1988
SUA 6,56 2,96 1,36 1,65
Germania 9,23 7,85 4,75 4,36
Japonia 16,18 10,15 0,62 2,18
Franta 14,10 8,47 8,62 10,07
Anglia 8,45 2,89 14,13 13,82

Sursa : “Computers nationaux trimestriels” , no 4/1989

In aceste conditii , in care economiile populatiei reprezinta o redutabila forta financiara , cand sursele unor tari se fundamenteaza pe procesul de economisire , devin mai pregnante cautarile privind determinantele si motivatiile acestui proces , preocuparile pentru a influenta raportul dintre consum si economisire , in scopul cresterii capacitatii financiare a statelor respective , pozitia care se confrunta adesea , in unele tari , cu preferinta pentru angajarea in comun a unei mari parti a venitului disponibil .
De vastul proces de economisire ce caracterizeaza economiile tuturor statelor se leaga si existenta caselor de economii si a cooperativelor de credit .
Casele de economii reprezinta o veriga importanta a sistemului bancar . Ele sunt fie institutii care au ca principale atributii functionale mobilizarea economiilor , dar si banci ale autoritatilor locale si ale institutiilor de prevederi (detinatorilor fondurilor constituite pentru pensii si de asigurari sociale) .
Resursele considerabile mobilizate de casele de economii sunt in principal depozite pe termen lung , astfel ca aceste institutii indeplinesc indeosebi un rol unilateral de a constitui resurse si a le transfera in sistemul bancar si pe piata capitalurilor pentru redistribuire.
Utilizarea resurselor constituite determina sensul acestor redistribuiri :
- o parte importanta a resurselor sunt folosite pentru achizitia bonurilor de tezaur . Se asigura astfel o marja de lichiditate pentru a satisface cererile de retragere a drepturilor ;
- o parte a resurselor sunt utilizate pentru mobilizarea unor efecte privind creditul pe termen mijlociu si lung (echipamente , constructii) prin institutii de credit specializate) ;
- o parte a resurselor se utilizeaza pentru achizitia de obligatiuni de stat , actiuni si participatii la capital .
Structura specifica a activelor si pasivelor bancilor de economii este edificatoare daca ne referim la institutiile principale din acest domeniu ce functioneaza in SUA (tabel 2.7.) .

Institutiile de economii din SUA (iunie 1987)
Active si pasive semnificative -; mld. Dolari
Tabel 2.7.
Posturi bilantiere Saving and Loan Association Mutual Saving Banks
Total bilant 949 509
Active
Titluri guvernamentale 138 (14,5%)
Credite ipotecare 525 (55,3%) 347 (68,2%)
Alte imprumuturi 286 (30,2%) 67 (13,2%)
Pasive
Depozite din economii 716 (75,4%) 378 (74,2%)

Sursa : “Federal Rezerve Bulletin”

Dimensiunile economisirii in SUA pot fi apreciate prin reteaua institutiilor principale : Savings and Loan Association in numar de circa 2900 si Mutual Savings Banks in numar de circa 400 si uniunile de credit in numar de aproximativ 12.000 si cu un total de 16 mld. dolari , completeaza tabloul unitatilor colectoare de economii din SUA (1987) .
Pe ansamblu , in Statele Unite ale Americii , casele de economii si cooperativele de credit ocupa un loc important in sistemul bancar , activele lor reunite reprezentand pe ½ din activele bancilor comerciale si circa ¼ din activele intregului sistem bancar .
Asemanatoare prin menirea lor initiala , cat si prin transformarile ce le caracterizeaza , in tarile dezvoltate mai functioneaza o serie de retele de case de economii cum sunt cooperativele de credit larg extins in Germania , Franta si alte tari .
Casele de economii si cooperativele de credit ocupa in cadrul sistemului bancar un loc important in toate tarile europene . Un caz deosebit il reprezinta RFG unde casele de economii , impreuna cu cooperativele de credit ocupa un loc preponderent in sistemul bancar in toate dimensiunile sale : depozite , active , credite , numar de unitati. Acesta situatia este reflectata in tabelul urmator :

Rolul caselor de economii si bancilor cooperatiste
in sistemul bancar al RFG (1988)
Tabel 2.8.
Depozite Active valori mobiliare Credite in sector bancar Numar banci Numar agentii
Case de economii 40,3 50,3 37,3 585 17.834
Banci cooperatiste 20,5 24,2 13,9 3.497 19.411
Ambele 60,8 74,5 51,2 4.064 37.345
TOTAL 100,0 100,0 100,0 4.438 30.853

Casele de economii se afirma ca cea mai mare grupa de institutii de credit in RFG cu un bilant total de 1500 mld. marci , 500 mld. depozite din economii ; 527 mld. credite ; 26,2 milioane conturi de economii (mai mult de unu pentru fiecare familie) .
Cu un potential atat de marcant si cu o organizare proprie ramificata , casele de economii se angajeaza in operatii ample si dificile , participand la operatii de investitii , de bursa si internationale prin retele proprii . Astfel , insesi rezultatele finale sau o rentabilitate de 0,8 % fata de 0,057 (rentabilitate stabilita la banci , functie de ansamblul activelor) pentru ansamblul sectorului bancar in 1988 , devin elocvente .
O ramura importanta a caselor de economii functioneaza sub egida organizatiilor postale .
In Japonia , spre exemplu , posta a devenit una din cele mai mari banci din lume in primul rand prin volumul depozitelor care in iulie 1988 atingeau 118.000 miliarde de yeni , reprezentand circa 20 % din toate depozitele de economii , din totalul de 638.000 mld. yeni .
De asemenea , reteaua postala este deosebit de ramificata si asigura o buna servire , intrucat circa 19.000 din cele 23.673 birouri de posta efectueaza operatii cu caracter bancar .
Si dimensiunile uriase ale acestui potential financiar a determinat hotararea de a privatiza sistemul de economii postale , girate in prezent de stat , prin Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor .
Si in Anglia posta a reprezentat , mai mult de un secol , trunchiul pe care s-a sprijinit un prestigios sistem de case de economii devenit (din 1969) The National Savings Bank .
Asa cum s-a desprins din cele de mai sus , sistemul bancilor de economii s-a dezvoltat pretutindeni , in principal prin :
- investitii de stat infiintate si sprijinite de catre acesta ;
- institutii de credit cu caracter de ajutorare reciproca (mutualiste) sau cooperatiste .
In majoritatea tarilor , statul reglementeaza si supravegheaza activitatea de economii de regula prin garantarea depozitelor de economii formate la aceste institutii si aplicarea unor norme de lucru care sp protejeze pe cei ce economisesc si sa dezvolte preferinta de a economisi .
In toate tarile , prin lege , se promoveaza instrumente de economisire si indeosebi scheme de economisire care sa raspunda celor mai diverse optiuni si care sa-I atraga in special pe cei ce economisesc in sisteme regulate si permanente .
Un exemplu il ofera Miscarea Nationala de economii din Anglia (National Savings Movement) care mobilizeaza in medie economii echivalente cu ½ din economiile anuale ale intregii populatii (1986) . Aceasta ofera o larga sfera de posibilitati de economisire sprijinite de faptul ca depozitele formate in acest sistem sunt considerate parte a datoriei publice si prezinta astfel garantie majora . Desfasurarea operatiunilor este facila , de mare accesibilitate , la nivelul oficiilor postale , de regula fara comisioane si mai ales scutite de impozite . Acest din urma aspect nu este de neglijat in conditiile in care dobanda neimpozabila de 7 % este echivalenta unui venit din dobanzi supus impozitelor de 9,58 % .
Schemele de economis