Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Uniunea economica si monetara r9t2ts
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Uniunea Europeana (UE) si-a inceput existenta la 1 noiembrie 1993, fiind noua denumire a Comunitatii Economice Europene (CEE), infiintata in 1957.

Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene

Gandirea promotoare a unei Europe unite este veche si a fost exprimata prin diverse idei. In secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua in care toate natiunile continentului se vor uni intr-o societate suprema si vor forma o fratie a Europei, fara a pierde caracteristicile remarcabile ale identitatii lor.
Europa a ramas insa profund divizata si afectata in mod deosebit de cele doua razboaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. Dupa primul razboi mondial, ideile si preocuparile pentru o Europa unita au fost frecvent evocate. Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezolutie care hotara crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeana. Initiativa a apartinut ministrului de externe al Frantei, Aristide Briant, care a fost si desemnat presedinte al Comisiei. Obiectivul prevazut era crearea unei organizatii europene cu caracter politic si economic. Datorita crizei internationale si evolutiei evenimentelor pe continent, ideea crearii Uniunii Europene a intrat in impas si apoi s-a renuntat la ea.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial o mare parte a economiei europene era distrusa. Chiar si in aceasta situatie ideile despre unitatea europeana au fost reluate. In 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit intr-un discurs tinut la Zurich, in Elvetia, despre necesitatea crearii „statelor Unite ale Europei”.
In 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, in scopul reconstructiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstructie tuturor tarilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de tarile care urmau sa constituie Europa Occidentala.
La sfarsitul deceniului ’40 a inceput sa se contureze o noua diviziune a Europei dupa criteriul politico-ideologic si sistemul economico social, respectiv Europa Occidentala si Europa de Est. Contradictiile dintre ele s-au adancit prin crearea celor doua blocuri militare -;NATO (1949) si Tratatul de la Varsovia (1955). A urmat o perioada care a intrat in istorie sub denumirea de „razboi rece”, incheiata abia la inceputul deceniului ’90. Cele doua parti ale Europei divizate -; Vestul si Estul -; au urmat si in domeniul economic cursuri diferite.
Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin „Planul Marshall”, aceste tari au creat in 1948 Organizatia de Cooperare Economica Europeana. Aceasta a devenit mai tarziu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care exista si in prezent , avand desigur alte obiective decat cele ale organizatiei inlocuite. In 1949 a luat fiinta si Consiliul Europei. Ca model pentru inceputurile cooperarii economice a servit si Uniunea vamala a Beneluxului, formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, care a intrat in vigoare in 1948.
Primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene apartin lui Jean Monnet, pe atunci sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta. El a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fie administrata de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a mers mai departe si a propus un plan, care i-a purtat ulterior si numele, „Planul schumann2 pentru crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Italia si tarile Beneluxului au sprijinit acest plan si in 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” intre Belgia, Franta, Republica federala Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. CECO a luat fiinta la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul presedinte al Inaltei autoritati a Carbunelui si Otelului.
Cele sase tari membre ale CECO au facut un pas important in directia unei uniuni economice generale si a unei uniuni in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare in 1956 , cand au cazut de acord asupra unui raport in acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unitatii europene. Aceasta intelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de catre cele sase tari, care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si ale Comunitatii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM). Astfel s-au nascut cele trei Comunitati Europene. La inceput, CECO, pe de o parte, CEE si EURATOM, pe de alta parte, aveau institutii proprii. In 1967, ele s-au unit functionand sub denumirea de Comunitatile Europene, sau Comunitatea Europeana, cu institutii comune, unice. In mod curent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economica Europeana (CEE) si adesea „cei 6”.
In urmatoarele doua decenii, CEE se extinde prin aderarea in ianuarie 1973 a Danemarcei, Irlandei si Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Se constituie astfel „cei 9”. In ianuarie 1981 adera Grecia, iar in ianuarie 1986 Spania si Portugalia. CEE devine „cei12”.
In ianuarie 1995 adera inca trei tari -; Austria, Finlanda si Suedia -; constituindu-se „cei 15”, actuala componenta a Uniunii Europene.
Asa cum aratat deja, bazele juridice ale CEE au fost puse de Tratatul de la Roma din 1957. Procesul integrarii a progresat si prevederile acestui tratat nu mai raspundeau corespunzator evolutiilor lui. De aceea tarile membre au semnat un nou document juridic -; Actul Unic European - care a intrat in vigoare la 1 iulie 1987. actul a stabilit realizarea pietei unice pana la 31 decembrie 1992, prevazand libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii.
In 1993, tarile membre ale CEE au considerat ca sunt pregatite conditiile pentru efectuarea pasului hotarator al integrarii. Ele au semnat un nou tratat -; Tratatul de la Maastricht (Olanda) -; care a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a modificat si extins tratatul pe baza caruia s-a stabilit Comunitatea Economica Europeana (CEE). Tratatul a prevazut si schimbarea denumirii din Comunitatea Economica Europeana in Uniunea Europeana (UE). Tratatul de la Masstricht este un fel de constitutie pentru UE.
Prin Tratatul asupra Uniunii Europene cetatenii statelor membre devin in mod liber cetateni ai Uniunii, cu urmatoarele drepturi: sa se deplaseze si sa-si stabileasca domiciliul in mod liber pe teritoriul statelor membre; sa voteze si sa candideze la alegerile municipale si europene care se desfasoara in statul in care isi are fiecare domiciliul, sa fie protejat de autoritatile diplomatice si consulare ale oricarui stat membru; sa se adreseze parlamentului si avocatului poporului.



Membrii Uniunii Europene si tarile asociate la Uniunea Europeana

1.De la 1 ianuarie 1995 UE are 15 membrii cu drepturi depline, respectiv Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, olanda, Portugalia, regatul Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania si Suedia.
In politica si in adoptarea masurilor practice intalnim o clasificare a membrilor UE in doua categorii. In prima intra cele patru tari mari ale UE: Germania, Franta, Marea Britanie si Italia. In cea de-a doua intra celelalte tari membre, apreciate ca tari mijlocii si mici.
Daca urmarim situatia tarilor membre al UE pornind de la indexul dezvoltarii umane (IDU) vom constata ca ele se afla in urmatoarele pozitii: Olanda, Finlanda, Franta, Suedia, Spania, Belgia, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Grecia, Luxemburg si Portugalia.
Prin urmare dupa acest index, rangul tarilor membre se deosebeste de cel socotit dupa PNB pe locuitor. Luxemburg, de exemplu care este pe primul loc dupa PNB pe locuitor este abia pe locul 14 dupa indexul dezvoltarii umane. Tot astfel, Danemarca este pe locul doi dupa PNB pe locuitor si abia pe locul 9 dupa indexul dezvoltarii umane.
De aceea in UE s-a stabilit un principiu de baza conform caruia tarile mai bogate trebuie sa le ajute pe cele ale caror PNB pe locuitor este mai mic de 75% din medie pe intreaga uniune. O buna parte din bugetul UE este destinat fondurilor structurale pen5tru sprijinirea economiei tarilor din Sudul Europei mai slab dezvoltate (Portugalia, Spania si Grecia), precum si a Irlandei. Tarile membre sunt de doua categorii: a. net contribuitori la bugetul UE (ECU pe locuitor): Germania 146, Olanda 92, Marea Britanie 55, Italia 39, Fransa 14, Belgia 0; b. net beneficiari din bugetul UE (ECU pe locuitor): Irlanda 681, Luxembrg 554, Grecia 415, Danemarca 79, Spania 73.
2. Pe langa membrii cu drepturi depline „cei 15”, Uniunea Europeana are si tari cu statut de asociat. S-au semnat acorduri de asociere si au obtinut acest statut sase tari din Europa Centrala si de Est (TECE): Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria.
In 1995, UE a semnat acorduri de asociere cu tarile baltice Estonia, Letonia, Lituania, precum si cu Slovenia. UE mai are acorduri de asociere cu Malta si Cipru. Acordurile de asociere se mai cheama si Acorduri Europa.
Acordurile Europa (acordurile de asociere) cu Bulgaria, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria sunt mai mult decat acorduri de comert si cooperare.
Acordurile prevad de asemenea, orientarea graduala catre un comert reciproc liber. Indeplinirea acestui obiectiv este asimetrica, ceea ce inseamna ca piata Uniunii va fi deschisa comertului inaintea pietelor din tarile asociate.
Intre 1991 si 1993 , Uniunea Europeana a semnat acorduri de asociere cu sase tari din Europa Centrala si de Est: Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Romania si Bulgaria.
Intrunirea de la Essen din decembrie 1994 a Consiliului European a fixat mijlocul anului 1995 ca data pentru incheierea de acorduri de Asociere cu Republicile Baltice si Slovenia.
Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democratiilor din Europa Centrala si Rasariteana de a deveni membre ale UE de indata ce ele isi pot asuma obligatiile economice si politice impuse de calitatea de membri. Polonia, Ungaria si Romania au depus deja cereri de aderare.
La intrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale UE au adoptat o strategie de pregatire a tarilor asociate in vederea accederii lor la statutul de membru al UE si au fixat inceperea negocierilor de indata ce ia sfarsit conferinta interguvernamentala de revizuirea Tratatului de la Mastricht. Dupa parerea presedintelui comisiei Europene, Jacque Santer, negocierile se vor derula practic simultan cu toate tarile asociate, in conditii de egalitate.
Elementul cheie al strategiei il constituie micsorarea decalajului dintre tarile asociate si UE pentru pregatirea celor dintai in scopul integrarii pe piata interna a Uniunii.




Principiile Uniunii Economice si Monetare

Actiunea statelor membre si a Comunitatii cuprinde instaurarea unei politici economice fondata pe ingustarea coordonarii politicilor economice ale statelor membre, pe piata interna si pe definirea de obiective comune, in respectarea principiului unei economii de piata deschisa si in libera concurenta.
Aceste actiuni includ si fixarea irevocabila a taxelor de schimb conducand la instaurarea unei monede unice ECU, ca si definirea si conducerea unei politici monetare si de schimb unice al carei obiectiv principal este de a asigura stabilitatea preturilor si de a sustine politicile generale in comunitate.
Aceasta actiune a statelor membre si a CE implica respectarea principiilor directoare urmatoare: preturi stabile; finantele publice si conditiile monetare sanatoase, balanta de plati stabila.

Etapele uniunii Economice si Monetare

Privita in timp, integrarea economica in cadrul Uniunii europene poate fi stabilita ca un proces istoric desfasurat in perioada 1958-2000. Tratatul de la Roma semnat in 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, a dus la infiintarea Comunitatii Economice Europene (CEE), devenit Uniunea Economica si Monetara.
UEM va fi realizata in trei etape, conform Tratatului de la Maastricht si anume: prima etapa la 1 iulie 1990 in coincidenta cu libertatea de circulatie a capitalurilor in marele spatiu european, a doua etapa a inceput, de asemenea, la 1 ianuarie 1997, iar a treia etapa va incepe cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 si cel mai tarziu la 1 ianuarie 1999.
A. Procesul integrarii economice europene de peste 40 ani a parcurs trei faze fundamentale: uniunea vamala, uniunea economica si uniunea monetara.
1.Uniunea vamala. Constituirea CEE a avut ca obiectiv initial crearea unei uniuni vamale intre tarile membre. Continutul esential al acestuia a fost: liberalizarea schimburilor comerciale prin desfiintarea taxelor vamale intre tarile membre si instituirea unui tarif vamal comun fata de tarile terte, adica cele care nu erau membre ale comunitatii. Aceasta faza, cea a uniunii vamale, s-a incheiat la 1 iulie 1968.
2.Uniunea economica. Este faza urmatoare a integrarii, superioara primei, incluzand realizarile acesteia la care s-a adaugat introducerea celor „patru libertati”: libertatea de miscare a bunurilor; libertatea de miscare a capitalurilor; libertatea de miscare a serviciilor; libertatea de miscare a persoanelor.
Prin realizarea celor „patru libertati” s-a constituit piata unica europeana, care a inceput sa functioneze la 1 ianuarie 1993.
3.Uniunea Monetara. Cea de-a treia faza a formarii Uniunii Europene, conform Tratatului de la Maastricht, este constituirea uniunii monetare. Conceptia privind crearea Uniunii Monetare Europene in trepte urmareste ca pana la finele secolului sa apara pe piata euro - bancnotele si euro - monedele, ceea ce s-a si intamplat.
Prin infiintarea BCE se va ajunge la o singura politica monetara, vor fi blocate ratele de schimb se va introduce moneda unica cu circulatie mai intii intre bancile centrale si comerciale, pentru ca apoi, dupa unele aprecieri, sa circule pe piata ca bancnote si monede in 2002.
Dupa formarea BCE, bancile centrale ale statelor membre vor continua sa existe si impreuna cu BCE vor constitui Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Pentru judecarea gradului de convergenta economica atins de statele membre si retinute pentru a decide trecerea la cea de-a treia etapa trebuie sa indeplineasca cele 5 criterii de convergenta prevazute in Tratatul de la Maastricht (mentionate in capitolul anterior). In plan economic convergenta politicilor economice nationale spre obiectivele fixate in comun va fi mai puternica decat in cursul celei de-a doua etape si urmarirea multilaterala a evolutiilor economice a statelor membre va putea, daca este cazul, sa aplice sanctiuni pentru statele care, ducand o „proasta politica” ar risca sa puna in pericol stabilitatea monedei unice.

Summit-ul de la Helsinki 1999

Summit-ul de la Helsinki (10, 11 decembrie 1999) marcheaza sfarsitul unei perioade de tranzitie in viata Uniunii Europene, de la o regiune integrata exclusiv din punct de vedere economic, cu o piata unica, la un organism politic care isi propune sa aiba propriile initiative de politica externa si de securitate. Exista comentatori care apreciaza ca Uniunea nu mai reprezinta un club al celor bogati, cum era deseori denumita, ci o forta reala in viata politica internationala, pe langa rolul esential jucat in integrarea regionala.




Deciziile luate la Helsinki care sustin afirmatia ca Helsinki reprezinta un punct de cotitura se refera la trei domenii: largirea Uniunii, cu trei sub aspecte, acceptarea Turciei, a unui nou grup de tari din fostul bloc socialist, si a doua republici baltice; crearea fortei de reactie rapida independenta de NATO; restructurarea institutionala in vederea acceptarii noilor membri.

1. In urma summit-ului de la Helsinki, Uniunea Europeana a hotarat sa invite la negocieri in vederea dobandirii statului de membru cu drepturi depline urmatoarele tari: Malta, Turcia, Bulgaria, Romania, Slovacia, Lituania si Letonia. S-a hotarat de asemenea ca negocierile efective de aderare sa inceapa in februarie 2000 si se asteapta ca primii membri sa fie admisi in mod real in 2002. Invitatiile de incepere a negocierilor in vederea dobandirii calitatii de membru cu drepturi depline reprezinta o provocare la adresa capacitatii Uniunii de a se adapta din mers la noua situatie, testand, in acelasi timp si hotararea sa de a valorifica oportunitatile de dezvoltare economica si de maturizare politica. Prin acceptarea reala a acestor tari si a celorlalte care deja negociaza termenii de aderare la UE din martie 1998 (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Cipru), numarul tarilor membre UE va creste de la 15 la 28 pana in 2025. In momentul integrarii acestor tari, populatia Uniunii va numara 500 de milioane, ceea ce reprezinta o crestere cu 30%; o crestere asemanatoare va consemna si extinderea teritoriala a UE.

2. Tot la Helsinki s-a hotarat crearea, cel mai tarziu pana in 2003, a unei forte europene de reactie rapida formate din 50 000-60 000 de oameni, forta care sa fie dislocata in maximum sase luni si care sa fie mentinuta intr-o zona conflictuala maxim un an. Misiunile acestei forte sunt de natura umanitara si de mentinere a pacii. Forta de reactie rapida urmeaza sa fie formata pentru inceput din unitati nationale care se afla sub comanda NATO. Majoritatea comentariilor apreciaza ca masura de infiintare a acestei forte europene reflecta hotararea ca, din punct de vedere militar si al initiativelor de politica externa in general, Europa sa nu se mai afle in situatia din timpul ultimului conflict din Iugoslavia, aceea de dependenta fata de Statele Unite.

3. O a treia decizie luata la Helsinki are in vedere restructurarea institutionala a Uniunii, ajustarea in vederea incorporarii noilor membri. De remarcat ca Uniunea si-a impus termene privind incheierea acestei reforme, cel mai tarziu anul 2002, pornind de la ideea ca ea insasi trebuie sa fie pregatita pentru a-i primi pe noii membri si nu numai pentru a le impune anumite conditii de aderare. Evident ca masurile de restructurare interna vor concentra atentia in perioada urmatoare, intrucat functionalitatea depinde intr-o masura considerabila si de identificarea unei structuri optime. Or extinderea implica regandirea, de fiecare data a acestei structuri. Se are in vedere gradul de reprezentativitate in cadrul Comisiei Europene, natura si ponderea votului in diferitele organisme etc.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite