Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
BARIERE NETARIFARE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

i1l13lv

1.d. Limitarile voluntare la export (autolimitarile) sunt intelegeri valutare oficiale sau neoficiale care intervin intre state si prin care tarile exportatoare, fie la cerere, fie chiar la presiunea tarilor importatoare, se obliga sa reduca exporturile, pentru un produs sau pentru o grupa de produse, pana la un anumit nivel, pentru o perioada de timp determinata.
Acestea sunt limitari ale exporturilor acceptate chiar de tara exportatoare sub amenintarea ca, in caz contrar, tarile importatoare vor aplica, ele insele, masuri mult mai restrictive la import si pentru o perioada de timp mai indelungata.
Autolimitarile sunt:
· bilaterale;
· multilaterale.
Pentru ca aceste masuri de politica comerciala sa aiba efecte, conditia este ca tara sau tarile importatoare sa detina o pozitie importanta pe piata de desfacere pentru tarile exportatoare la produsele pentru care se cere restrangerea voluntara a exporturilor.
Practica din ultimile decenii a aratat ca folosirea acordurilor de limitare generala a exporturilor a fost justificata ca fiind o masura temporara, care avea scopul sa permita tarilor importatoare sa-si modernizeze industriile care urmareau sa devina competitive in raport cu concurenta. Dar, pentru ca aceste acorduri s-au permanentizat, ele au inceput chiar sa apere industriile necompetitive ale statelor importatoare si, astfel, au generat efecte negative.

1.e. Constiente de aceasta, tarile participante la schimburile comerciale au introdus “Acordurile privind comercializarea ordonata a produselor”, care sunt, de fapt, intelegeri bilaterale si multilaterale care intervin intre state si care vizeaza limitarea, negociata si controlata, a comertului international cu anumite produse sau grupe de produse.
Aceste acorduri implica, pe langa autolimitarea la export, si anumite prevederi referitoare la limitele de pret si la “clauzele de salvgardare”, pe care pot sa le invoce tarile importatoare atunci cand considera ca interesele lor comerciale sunt afectate.
Si acest tip de acorduri este de data relativ mai recenta in practica relatiilor economice internationale.
Exemplu: Aranjamentul privind comertul international cu produsele textile - “Acordul multifibre” - negociat in 1973, prelungit in mai multe randuri. Acest acord scotea de sub incidenta GATT comertul cu produse textile. El a expirat la runda Uruguay - ultima runda GATT.
Analistii au apreciat ca extinderea acestui tip de acorduri la un numar mare de produse manufacturate, ar duce la asa-numitul comert liber organizat, care presupune negocierea, intr-un cadru global, de acorduri sectoriale privind impartirea pietelor de desfacere intre tarile dezvoltate, si care presupune limitarea convenita a importurilor pentru marfurile respective pana la anumite niveluri.
Acest gen de comert afecteaza, in primul rand, tarile in curs de dezvoltare.
La inceputul anilor 1990 se inventariasera aproximativ 300 de astfel de acorduri (90 dintre ele negociate de SUA, 80 de catre UE, iar restul de catre alte tari dezvoltate).
Acordurile ordonate pe produse nu insemnau organizatiile producatorilor si consumatorilor de produse primare. Acorduri pe produse erau cele care urmareau restabilirea echilibrului intre cerere si oferta.
Spre deosebire de interdictii, contingente si licente, care se promovau de catre tara importatoare, aceste ultime doua limitari se promovau de catre tarile exportatoare.



2. Bariere netarifare care implica o limitare cantitativa indirecta prin intermediul preturilor

Cele mai importante astfel de bariere netarifare sunt:
2.a. prelevarile la import (taxe de prelevare);
2.b. preturi maxime si minime la import;
2.c. impozite indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustarile fiscale la frontiera sau barierele paratarifare);
2.d. taxele de retorsiune: - antidumping;
- compensatorii;
2.e. depozitele (depunerile) prealabile in valuta la import.

2.a. Prelevarile variabile la import n se practica in Uniunea Europeana; n fac parte din instrumentele de politica comerciala cu care CEE a operat in cadrul mecanismului politicii agricole comunitare; n au o dubla natura: - tarifara si
- netarifara; n vizeaza importurile de produse agricole care faceau obiectul politicii comunitare din tarile terte; n sunt un fel de taxe vamale suplimentare care se percep peste taxele vamale obisnuite, stabilite pentru produsele respective, taxe vamale ce fac obiectul tarifului vamal comun fata de terti si care se calculeaza ca diferenta intre pretul de import (de ecluza) si pretul comunitar (indicativ sau orientativ), la care se comercializeaza produsele respective si din care se scad cheltuielile de transport pe parcursul intern, care sunt egale cu pretul prag (de cele mai multe ori este mai mare pretul international al produsului respectiv); n li se mai spune si prelevari variabile la import pentru ca limita cea mai scazuta (pretul de ecluza) oscileaza permanent, in timp ce limita maxima (pretul prag = pretul comunitar) ramane neschimbat in timp de 1 an, ceea ce arata ca diferenta dintre ele este oscilanta si, deci, incasarile sunt variabile.

2.b. Preturile minime si maxime la import
Acestea sunt un mijloc restriciv important, care este folosit, in special, de tarile dezvoltate, in practica relatiilor economice internationale.
· Preturile minime de import se folosesc ca instrumente de politica comerciala atunci cand produsele indigene au preturi mult mai ridicate fata de cele ale concurentei sau in cazul in care, pe piata internationala, preturile la anumite produse scad si produsele respective devin, din acest punct de vedere, mai competitive la export.
Tarile importatoare recurg, in acest caz, la stabilirea preturilor minime de import, care sunt foarte apropiate de nivelul preturilor interne cu ridicata la produsele interne si, in acest mod, ridica preturile la import la acest produse.
In aceasta situatie, o astfel de masura determina limitarea importurilor la produsele respective si, in consecinta, protejarea ramurii industriale sau agricole vizate.
Nerespectarea de catre firmele importatoare a preturilor minime de import stabilite de catre stat, determina anularea licentelor de import si/sau aplicarea unor masuri antidumping (taxe antidumping).
In general, pe plan international, SUA si UE au practicat acest tip de preturi, cu referire la produsele siderurgice provenite din Japonia si produsele agricole din afara CEE.
· Preturile maxime se folosesc ca masuri de politica comerciala in cazul in care anumite tari incearca o ridicare oficiala a preturilor la un anumite produse pe care le exporta.
Ca raspuns la aceste politici, tarile importatoare stabilesc preturile maxime de import la un nivel care sa nu depaseasca nivelul preturilor produselor indigene similare sau, daca le depasesc, sa fie un procent limitat (2 - 6 %).
Aceste preturi au ca efect limitarea importurilor si scaderea preturilor de export la produsele respective.
In general, recurg la stabilirea preturilor maxime de import tarile care sunt mari importatoare pe piata mondiala la produsele respective.
Aceste bariere le ridica tarile importatoare.
2.c. Impozitele indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustari fiscale la frontiera sau bariere paratarifare)
Sistemul fiscal, care se aplica marfurilor de import si celor indigene, difera de la tara la tara, de la o grupa de tari la alta, si au ca efect discriminarea in relatiile comerciale internationale.
In principal, ajustarile fiscale la frontiera reprezinta acel regim fiscal conform caruia produsele de export sunt scutite de impozitele indirecte, iar produsele de import sunt supuse la aceleasi impozite ca cele indigene.
Pentru respectarea acestui principiu, in general, tarile negociaza si incheie conventii privind evitarea dublei impuneri. Cu toate acestea, desi produsele importate sunt supuse aceluiasi regim fiscal ca si cele indigene, discriminarea marfurilor de import se poate face prin evaluarea diferentiata a bazei de impunere si prin ordinea perceperii taxelor.
Desi nivelul impunerii este acelasi pentru produsele importate ca si pentru cele indigene, majoritatea tarilor iau in calcul valori diferite ca baza a impunerii fiscale. Astfel, pentru produsele indigene, impozitele se percep la preturile cu ridicata, iar pentru produsele de import, impozitele se calculeaza la pretul CIF, la care se adauga taxele vamale si, in plus, alte eventuale taxe percepute cu ocazia importului. Acest procedeu, determina marirea pretului produsului importat, peste nivelul pretului produsului indigen si, deci, devine mai putin competitiv, limitand importurile.
Urmare a acestei practici, multe tari dezvoltate au introdus asa numitul prag al impunerii progresive, care se aplica in functie de calitate, cantitate si caracteristicile tehnice ale marfurilor importate, impunerea fiscala fiind direct proportionala cu aceste caracteristici.
Efectul acestui regim fiscal este, de fapt, limitarea importurilor la produsele respective.
In practica internationala, ajustarea fiscala la frontiera se realizeaza intr-o forma variata. Astfel, mai raspandite sunt:
· taxa asupra valorii adaugate;
· taxa in cascada;
· taxa de accize;
· taxele oculte;
· taxele portuare;
· taxele sanitare, statistice, consulare, etc.

· Taxa pe valoarea adaugata este un impozit general, de consum, care se percepe la fiecare stadiu al circulatiei marfurilor, dar numai la valoarea adaugata.
· Taxa in cascada este un impozit de consum, care se aplica in fiecare stadiu al circulatiei marfurilor, dar la intreaga valoare a marfurilor. Ea are un caracter cumulativ: se aplica asupra valorii produselor, valoare care include si alte taxe, ce au fost percepute in faze anterioare ale circulatiei marfurilor, faze supuse impunerii fiscale, ridicand, astfel, foarte mult pretul produselor.
· Taxa de acciza este un impozit care se percepe, in deosebi, la produsele care constituie monopoluri de stat si la o serie de bunuri de consum considerate de lux, cu scopul de a limita consumul la produsele respective, dar si pentru protejarea pietei interne.
Modul in care un stat aplica un sistem de taxe este in functie si de alte obiective.
Aceste taxe au un nivel foarte ridicat, uneori peste 100 %.
· Taxele oculte (ascunse) sunt tot impozite care se percep, in general, asupra bunurilor destinate consumului productiv: bunuri de echipament, mijloace de transport, materiale destinate productiei, avand ca efect cresterea preturilor acestor produse.
· Taxele portuare se aplica asupra valorii documentelor de transport si, eventual, asupra cheltuielilor de prelucrare a marfurilor in porturi.
· Taxele statistice se percep de organele vamale pentru diverse servicii statistice care se presteaza in vama.
· Taxele sanitare sunt percepute cu ocazia controlului sanitar si fitosanitar la import.
· Taxele consulare se percep de catre consulatul tarii importatoare, cu sediul in tara exportatoare, pentru legalizarea unor documente, cum sunt: certificatele de origine, certificatele de control sanitar, facturile, etc. sau pentru eliberarea unor facturi consulare.
Desi, in general, toate aceste taxe au un nivel scazut, ele toate, cumulate, ridica cu mult pretul produselor importate, astfel incat duc la limitarea importurilor.

2.d. Taxele de retorsiune
Acestea sunt taxe de raspuns la anumite politici comerciale neloiale din partea unor parteneri.
Au o dubla natura: tarifara si netarifara.
Politicile comerciale neloiale sunt: de dumping si de subventionare a exporturilor.
Pentru ca aceste masuri sa poata fi luate, este necesar sa se declanseze o ancheta, care sa stabileasca ca, efectiv, este vorba de o politica de dumping sau de subventionare a exporturilor.
Pentru aplicarea acestor taxel, la nivel CEE, au fost negociate: n Codul antidumping; n Acordul privind subventionarea exporturilor.

2.e. Depozitele prealabile, in valuta, la import
Acestea sunt o bariera netarifara folosita inca din deceniul al 7-lea, in special, de catre tarile dezvoltate. Ele au adoptat reglementari conform carora firmele importatoare sunt obligate sa depuna in contul organelor vamale ale tarilor respective, o anumita cota, in valuta, pentru plata viitorului import, cu cel putin 6 luni inainte de efectuarea acestui import. In unele tari, aceste cote reprezinta » 50 % din valoarea importului.
Sumele depuse in contul organelor vamale nu sunt purtatoare de dobanda si, deci, importatorul, daca nu va renunta la import, va cauta sa-si recupereze pierderea dobanzii, fie prin ridicarea pretului la produsul importat, fie prin solicitarea unor scaderi de pret din partea exportatorului.
Prin aceste masuri se descurajeaza importurile in mod indirect, prin mecanismele preturilor.
Ele sunt considerate, de fapt, ca o forma de creditare a statului pe termen scurt, fara dobanda, in perioade cand tarile respective s-au confruntat cu dezechilibre ale balantelor de plati.

3. Bariere netarifare care decurg din taxele vamale si administrative privind importurile

Desi pare ca acest tip de bariere netarifare sunt niste simple cerinte de ordin tehnic care, aplicate, permit, in unele cazuri, discriminari importante, ele sunt, totusi, extrem de variate si daunatoare pentru comertul international.



Aceste bariere netarifare decurg din obligatia, pentru importator, de a prezenta anumite documente suplimentare si din introducerea unor formalitati vamale complicate, care trebuiesc indeplinite in multe tari, in special in tarile dezvoltate si care, de cele mai multe ori, sunt o frana in calea importului de marfuri.
In aceasta categorie au fost identificate 2 tipuri de bariere netarifare:
3.a. evaluarea valorii marfurilor in vama (evaluare vamala),
3.b. documente si formalitati suplimentare cerute la import sau cu ocazia importului si, uneori, a exportului.

3.a. Evaluarea valorii marfurilor in vama
Legat de acest aspect, GATT, in articolul 7, a cuprins cateva prevederi referitoare la metodologia evaluarii vamale. In acest articol s-a prevazut ca evaluarea vamala sa se faca pornind de la pretul facturat (CIF), cu conditia ca acesta sa fie un pret real, platit sau care urmeaza sa fie platit si nu mai mare si nici mai mic, iar transformarea acestui pret din valuta straina in valuta tarii importatoare sa se faca la un curs care sa fie agreat de F.M.I.
Aceste prevederi au fost apoi dezvoltate in “Conventia Internationala cu privire la evaluarea vamala” de la Bruxelles din 1950.
Practica a aratat ca nu toate tarile au respectat, in timp, aceste prevederi, ci au folosit si alte metode de evaluare vamala, neconforme cu reglementarile GATT.
La Runda Tokyo a fost negociat: “Codul de conduita privind evolutia vamala”, numit si “Acordul privind aplicarea articolului 7 GATT”. Acest acord a preluat prevederile din articolul 7 si cele ale Conventiei de la Bruxelles si a stabilit 5 metode legale de evaluare vamala, cu conditia ca ele sa fie aplicate in ordine.
In practica internationala s-au constatat incalcari in aplicarea acestor prevederi si, ca urmare, au devenit o frana in calea schimburilor comerciale internationale.
3.b. Documente si formalitati suplimentare cerute la import sau cu ocazia importului si, uneori, a exportului
In general, pe plan international au existat, dupa razboi, permanente preocupari din partea organismelor specializate GATT, Consiliul de Cooperare Vamala de la Bruxelles, pentru simplificarea formalitatilor vamale si tipizarea documentelor legate de circulatia marfurilor pe plan international, inregistrandu-se chiar si anumite progrese.
Se constata ca exista un numar mare de tari dezvoltate, in deosebi care cer indeplinirea si a altor formalitati, precum si a unor documente suplimentare, care ingreuneaza si limiteaza importurile. De regula, numarul mare al acestor formalitati, formatul diferit al documentelor, reguli ciudate de completare, penalizarile aplicate completarii gresite a lor, sunt adevarate obstacole care impiedica desfasurarea schimburilor comerciale internationale.

4. Bariere care deriva din participarea statului la activitati comerciale internationale

In general, se constata ca, in perioada precapitalista, participarea statului direct la fapte de comert exterior se inregistreaza in diferite sectoare (alcool, tutun), care faceau obiectul de monopol al statului, pentru ca pe seama lor, acesta realiza venituri insemnate.
In perioada capitalista, in special, participarea la activitatile comerciale s-a largit.
GATT a clasificat ca cele mai importante bariere care decurg din participarea statului la activitatile comerciale, fiind:
4.a. achizitiile guvernamentale sau piata publica;
4.b. comertul de stat;
4.c. monopolul de stat asupra anumitor produse.

4.a. Achizitiile guvernamentale sau piata publica
Sunt reprezentate de cumpararile de bunuri si servicii de catre stat (prin intermediul departamentelor, ministerelor si a altor institutii centrale).
Acestea pot deveni bariere netarifare in calea schimburilor comerciale, numai in masura in care sunt urmare a unor reglementari specifice anumitor state, potrivit carora firmele nationale au o prioritate deplina fata de cele straine privind aprovizionarea organelor de stat cu bunuri si servicii de care acestea au nevoie.
Uneori, aceste reglementari admit, in anumite proportii si importul de asemenea bunuri, dar favorizand, de asemenea, firmele nationale.
Deoarece s-a constatat ca acest tip de achizitii au devenit bariere extrem de importante in calea comertului international, in special a tarilor dezvoltate, la Runda Tokyo a fost negociat un acord special in acest domeniu: “Acordul cu achizitiile guvernamentale”, intrat in vigoare de la data de la 1 ianuarie 1981.
Potrivit acestui acord, achizitiile care depasesc o anumita valoare, trebuie sa se faca in urma unor licitatii la care sa poata participa atat firmele nationale, cat si firmele straine. Sunt excluse din acest acord produsele care constituie obiect al secretului militar si al secretului de stat.

4.b. Comertul de stat, al tarilor nesocialiste, reprezinta totalitatea operatiilor de vanzare-cumparare efectuate de catre intreprinderile de stat.
Acest tip de comert nu constituie o bariera netarifara decat daca statul ofera acestor intreprinderi o serie de privilegii de ordin fiscal sau de alta natura, in raport cu firmele particulare (private), masuri prin care, de fapt, se rentabilizeaza activitatea firmelor de stat si, ca urmare, ele pot participa la schimburile comerciale internationale in conditii mai avantajoase, in raport cu firmele particulare, devenind, astfel, o bariera netarifara care afecteaza firmele private.

4.c. Monopolul de stat asupra anumitor produse
Instituirea monopolului de stat permanent presupune, in general, ca statul trebuie sa limiteze importul la produsele respective si, ca urmare, sa stabileasca pretul de vanzare cu amanuntul la aceste produse, de regula, foarte ridicat, in scopul restrangerii consumului acestor produse. Din aceasta cauza monopolul de stat reprezinta o bariera netarifara in calea schimburilor comerciale.
Sunt si situatii in care monopolul de stat se instituie asupra anumitor produse si in scopul protejarii sanatatii populatiei, a animalelor, a protectiei mediului, in special pentru terenurile agricole si, in aceste conditii, chiar daca are ca efect limitarea importurilor, el se justifica.
Uneori, el poate fi introdus pe o perioada de timp in functie de produs.

5. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate si celor indigene
-; obstacole tehnice-

Obstacolele tehnice sunt reglementarile in vigoare pe plan international - standarde internationale, sau pe plan national - standarde nationale, care tin de diferite caracteristici tehnice si de calitate ce trebuiesc indeplinite de produsele importate, dar si de cele indigene.
Ele au ca scop securitatea sanatatii consumatorilor, protectia fito-sanitara si, de asemenea, protectia publica.
In general, se considera ca aceste norme si reglementari sunt pe deplin justificate si nu pot fi considerate obstacole in calea schimburilor comerciale. Ele, insa, pot deveni obstacole, in situatia in care exista reglementari in plan international, dar ele nu se respecta decat de anumite state (agentii economici, producatorii ca atare) si atunci cand diferite state adopta reglementari proprii, care pot fi foarte diferite si neuniforme de la stat la stat si care, datorita acestei diversitati, pot deveni obstacole in calea schimburilor comerciale internationale.
Cele mai cunoscute dintre aceste obstacole sunt:
5.a. Normele sanitare si fito-sanitare se aplica, de obicei:
· produselor destinate consumului oamenilor si animalelor pentru protectia agricola;
· diversilor coloranti;
· produselor medico-farmaceutice destinate oamenilor si animalelor;
· produselor utilizate in agricultura (furaje, seminte, diverse materiale).
Urmare a faptului ca aceste obstacole tehnice au proliferat deosebit de mult, la Runda Tokyo a fost negociat un acord numit “Acordul privind obstacolele tehnice in calea comertului”, denumit si “Codul de normalizare”, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1980.
In general, aceste obstacole tehnice in calea comertului in tarile dezvoltate sunt foarte insemnate. Tarile dezvoltate au prevazut conditii foarte severe privind:
- continutul anumitor produse;
- procesul tehnologic pentru anumite produse.
Pentru multe din aceste produse de consum uman si animal, procedura de omologare ceruta, de asemenea, este prin prezentarea certificatului sanitar si a celui fito-sanitar, care trebuie sa insoteasca aceste produse si masuri de examinare foarte seriose, prin care sa se constate daca s-au respectat toate conditiile. Toate acestea reclama cheltuieli (costuri) ridicate, suplimentare, care afecteaza schimburile comerciale, deci le limiteaza.
Pe plan mondial, in comertul cu produse alimentare s-a considerat ca exista 4 categorii de obstacole sanitare si fito-sanitare:
· obstacole chimice;
· obstacole biologice;
· obstacole legate de prezenta insectelor si a rozatoarelor;
· obstacole legate de modul de etichetare a marfurilor.
Pentru ca se considera ca aceasta este o problema de importanta deosebita, in cadrul GATT s-au facut demersuri pentru armonizarea specificului de certificare si a procedurii de inspectie, cu referire la produsele agro-alimentare.

5.b. Normele de securitate sunt cele care se refera la bunurile destinate consumului productiv si pentru care se cere indeplinirea unor conditii de calitate, a unor prescriptii tehnice, de igiena si de securitate a muncii, conditii la care trebuie sa raspunda toate produsele importate, dar si cele indigene.
Lipsa unor standarde internationale sau abaterea de la aceste standarde (acolo unde ele exista), ingreuneaza desfasurarea schimburilor comerciale. De aceea, pe plan international se manifesta preocupari pe linia uniformizarii si reglementatiilor tehnice care vizeaza aceste produse, ce sunt destinate consumului productiv.




5.c. Normele privind ambalarea, marcarea si etichetarea sunt reglementarile care se refera la anumite cerinte specifice, pe care trebuie sa le indeplineasca produsele de import si care sunt deferite de la tara la tara si care determina cheltuieli suplimentare, intarzieri in derularea controlului si chiar limitarea importurilor.
In general, se considera ca si aceste reglementari se justifica, dar, in conditiile in care ele sunt extrem de variate de la tara la tara, fiind o frana in calea schimburilor comerciale internationale. De aceea, aceste norme nu trebuie considerate doar ca simple cerinte de ordin tehnic, fara rol important in derularea schimburilor comerciale internationale si pot duce chiar la pierderea unor piete importante de desfacere.
In concluzie, toate aceste norme si reglementari de ordin netarifar, care au un efect crescut asupra comertului international, sunt, de fapt, si instrumente prin care se protejeaza piata interna, dar si instrumentele cu ajutorul carora se poate realiza foarte bine discriminarea comerciala.

III POLITICA COMERCIALA PROMOTIONALA SI DE STIMULARE A EXPORTULUI DE MARFURI

In general, in plan international, in cadrul procesului de participare la schimburile comerciale internationale si o data cu accentuarea concurentei pe piata mondiala, au crescut preocuparile nu numai pentru controlul si limitarea importurilor, dar si pentru impulsionarea exporturilor. De aceea, promovarea si stimularea exporturilor a devenit o preocupare de baza a politicii comerciale in majoritatea statelor lumii.
In general, politica comerciala de promovare si stimulare a exporturilor cuprinde totalitatea masurilor si reglementarilor adoptate de catre stat, dar si de firmele private, care urmaresc impulsionarea globala a exportului de marfuri al unei tari.
Teoria economica de specialitate imparte acest tip de masuri in:
1. masuri promotionale;
2. masuri de stimulare.

1. Masurile promotionale au ca obiectiv influentarea potentialilor clienti externi pentru a cumpara anumite produse, care sunt sau care vor fi disponibile intr-un viitor apropiat.
In general, acestea sunt masurile care se iau la nivel macroeconomic si sunt extrem de variate. Intre acestea identificam urmatoarele:
1.a. negocierea si incheierea de tratate de comert si navigatie, de acorduri comerciale si de plati, de acrduri de cooperare economica internationala sau alt tip de conventii internationale, cu conditia ca toate acestea sa includa si conditii si clauze care sa favorizeze schimburile comerciale, cum sunt “Clauza natiunii celei mai favorizate”, “Clauza regimului national”. In general, toate aceste acorduri asigura si creaza baza juridica necesara pentru dezvoltarea schimburilor comerciale. In consecinta, ele asigura continuitate si stabilitate in derularea schimburilor comerciale;
1.b. participarea la targuri si expozitii internationale, precum si organizarea de astfel de masuri, de programe, pe teritoriul propriu, cu participare internationala - asigura o mai buna cunoastere intre agentii economici din diferite tari, o informare asupra posibilitatilor de export ale acestora, face posibila cunoasterea nivelului la care se prezinta concurenta din punct de vedere al competitivitatii produselor (se iau in calcul si elementele de ordin tehnic, de pret si calitate);
1.c. reprezentarea comerciala in tarile partenere - adica organizarea de agentii si reprezentante comerciale in strainatate. In acest mod se asigura o mai buna cunoastere a pietei tarilor partenere si asigura informarea unor agenti economici nationali pentru efectuarea unor operatii de import, dar si de export si rezulta o mai buna derulare a schimburilor comerciale internationale;
1.d. prestarea unor servicii de informare externa prin care sa se faca cunoscute produsele destinate exportului. Aceasta publicitate trebuie facuta cat mai corect, pentru ca trebuie sa poata sa convinga potentialii clienti sa opteze pentru bunurile respective, care trebuie sa fie competitive atat din punct de vedere al performantelor tehnico-economice, dar si a preturilor, si trebuie sa fie cat mai bine facuta;
1.e. publicitatea externa.

2. Masurile de stimulare a exporturilor au ca scop cresterea competitivitatii marfurilor destinate exportului si cresterea gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor pentru a sustine exportul.
Aceste masuri se pot lua atat la nivel microeconomic, cat si la nivel macroeconomic.
La nivel microeconomic (firma) se urmareste reducerea costurile de productie si cresterea performantele tehnico-economice ale produselor destinate exportului, in general, prin masuri de ordin organizatoric si prin masuri de acordare a unor stimulente materiale (de obicei financiare) personalului care este implicat in acest act de export (chiar personalului productiv).
In general, se apreciaza ca aceste masuri n-ar face parte direct din politica comerciala a unui stat, ci doar indirect, adica din punct de vedere al crearii cadrului legal necesar pentru stimularea exporturilor.
La nivel macroeconomic, masurile de stimulare a exporturilor fac parte, in mod nemijlocit, din politica comerciala a statului si ele urmaresc orientarea lor geografica si deci, urmaresc fie impulsionarea exporturilor existente, fie promovarea de noi exporturi pe noi piete.

Masurile de stimulare a exporturilor la nivel macroeconomic pot fi impartite in 4 mari categorii:
2.a. masuri de natura bugetara;
2.b. masuri de natura fiscala;
2.c. masuri de natura financiar-bancara;
2.d. masuri de natura valutara.

2.a. Masuri de natura bugetara

Masurile de natura bugetara sunt:
· subventii directe de export;
· primele directe de export;
· subventiile indirecte pentru export.

Subventionarea exporturilor este agreata in plan international deoarece poate duce la sporirea artificiala a competitivitatii produselor care se exporta si, deci, afecteaza comercializarea pe piata tarilor importatoare, fenomen care a fost numit concurenta neloiala.
Subventionarea exporturilor este limitata de reglementarile internationale pe care le-a determinat GATT.
Subventionarea exporturilor poate determina tarile importatoare sa aplice taxe compensatorii sau poate favoriza o politica de dumping.

· Subventiile directe de export sunt, in fond, niste sume de bani pe care statul le acorda unitatilor economice (in special firmelor de stat), pentru a le face rentabila activitatea de export, atunci cand preturile la care se realizeaza marfurile pe piata mondiala se situeaza la nivelul costurilor de productie (de fapt, costurile de productie sunt mai mari decat cele de pe piata mondiala).
Subventionarea de catre stat a exporturilor intr-o economie de piata se face selectiv, avandu-se in vedere ramurile care prezinta interes pentru economie (ramuri strategice, ramuri care sun considerate industrii de varf, ramuri in curs de formare) si care, prin pierderea unor piete de export, determina dezechilibre politice si sociale interne.
Exista si situatii in care se subventioneaza si ramuri aflate in declin, sensibile la concurenta straina pentru tarile dezvoltate, care au facut o reforma complexa a tuturor ramurilor economice.
In tarile dezvoltate, un alt sector care este mult subventionat este agricultura, fapt care a generat dispute pe plan international intre marile producatoare de produse agricole.
OCDE a realizat studii in perioada 1990 - 1995 care au demonstrat ca subventionarea agricola este foarte crescuta (se consumau 15 $/locuitor in Noua Zeelanda - care este cea mai redusa subventie si 840 $/locuitor in Norvegia, 600$/locuitor in Japonia, 150$/locuitor in UE).
Subventionarea exportului are efecte multiple asupra balantei comerciale si asupra structurii productiei nationale. Pe termen scurt, ea duce la sporirea incasarilor din export, cu efecte poxitive asupra balantei comerciale si de plati.
Pe termen lung, influenteaza pozitiv balanta comerciala si de plati daca au fost stimulate ramurile dinamice care utilizeaza progresul tehnic si o influenteaza negativ daca se stimuleaza ramuri ale economiei aflate in declin.

· Primele directe de export se acorda de catre stat exportatorilor pentru a realiza un volum mare de desfacere pe pietele externe sau celor ce exporta produse ale unor industrii care sunt de mare insemnatate pentru economia nationala.
Se deosebesc de subventiile directe de export pentru ca nu urmaresc rentabilizarea activitatii unitatilor exportatoare, ci cresterea volumului desfacerilor pe pietele externe.
Prin primele directe de export, un stat mai poate urmarii si imbunatatirea structurii de productie si a marfurilor exportate, dar si orientarea geografica a acestor exporturi, in functie de interesele statului respectiv.

· Subventiile indirecte pentru export sunt un mijloc foarte utilizat in practica internationala si vizeaza, in special, stimularea industriilor mari si mijlocii pentru cresterea exporturilor lor.
Aceasta se realizeaza in mai multe forme:
- facilitati pe care le acorda statul exportatorilor in domeniul informatiilor;
- asistenta tehnica de specialitate;
- efectuarea unor cercetari de piata prin intermediul unor institutii de specialitate;
- diverse facilitati care se acorda firmelor pentru participarea la targuri si expozitii internationale (uneori gratuite pentru participare);
- organizarea de campanii de promovare in strainatate a produselor acestor firme.

2.b. Masuri de natura fiscala

Prin aceste masuri se urmareste cresterea competitivitaatii exporturilor pe seama reducerii sau eliminarii acelor componente din structura costurilor de productie care sunt urmare a aplicarii unor taxe sau impozite si, in acest mod, realizandu-se cointeresarea exportatorilor, ca urmare a cresterii venitului net obtinut din exporturi.



Exista doua categorii de masuri de natura fiscala, si anume:

· Facilitatile fiscale pentru marfurile exportate sunt: scutiri, reduceri sau restituiri ale impozitelor pe circuitul produselor. Ele se acorda selectiv, in functie de importanta exportului, pentru perfectionarea structurii productiei, dar si pentru crearea de noi locuri de munca.
De obicei, aceste masuri sunt direct proportionale cu gradul de prelucrare a marfurilor care se exporta.
Aici se include si importul, cu scutirea conditionata de plata a taxelor vamale. Este vorba de importul acelor produse care urmeaza sa fie incorporate in produsele destinate exportului sau care urmeaza sa fie prelucrate in scopul obtinerii unor produse destinate exportului.

· Facilitatile fiscale acordate exportatorilor se realizeaza sub forma scutirii sau reducerii impozitelor pe venit care se obtin de pe urma exportului:
- scutiri totale de la plata impozitelor;
- reduceri ale impozitelor pe venit;
- reduceri ale veniturilor impozabile;
- constituirea unor fonduri de rezerva pentru impulsionarea exporturilor.
Aceste facilitati sunt considerate un fel de prime indirecte de export si de crestere a gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor.

2.c. Masuri de natura financiar-bancara

Finantarea exporturilor se realizeaza prin intermediul sistemelor bancare nationale sau prin institutiile financiare publice sau cele specializate in acordarea de credite, precum si prin asigurarea si garantarea acestora.
Acest tip de masuri de stimulare a comertului a luat o mare amploare in plan international, atunci cand s-a accentuat concurenta pe pietele internationale (au aparut mai multi concurenti).
Parghiile principale utilizate sunt:
· creditele de export si
· asigurarea si garantarea creditelor de export.

· Creditele de export au un rol important, cu valoare ridicata. In general, sunt fie produse complexe, fie exporturi in cantitati mari.
Creditele de export se realizeaza in 3 forme: i) creditul furnizor; ii) creditul cumparator; iii) liniile de credit; iv) creditul de asistenta.

i) Creditul furnizor este acordat direct importatorului, de catre o institutie specializata de creditare (banca sau consortiu bancar) din tara furnizorului.
Acesta este cel mai mult utilizat, deoarece institutiile specializate au capacitatea sa sustina aceste credite; ii) Creditul cumparator este acordat direct importatorului, de catre furnizor (exportator), atunci cand este vorba de relatii comerciale cu valoare redusa; iii) Liniile de credit sunt o forma mai complexa a creditului furnizor. In general, o linie de creditare poate fi deschisa de catre o institutie financiara din tara exportatorului, in favoarea unei banci sau institutii financiare sau organizatii comerciale din tara importatoare.
Liniile de credit sunt deschise in baza existentei unor acorduri interguvernamentale intre tara importatoare si tara exportatoare. In virtutea acestor acorduri, statul se angajeaza sa garanteze creditele acordate importatorilor.
Trasaturile acestora sunt:
- se acorda, de obicei, pe termen lung;
- duratele de utilizare sunt prestabilite;
- pentru ca sa se considere ca un contract de cumparare poate sa se incadreze in nivelul necesar pentru utilizarea liniilor de credit, valoarea contractului de cumparare trebuie sa fie peste o anumita limita minima, care difera de la tara la tara. iv) Creditele de asistenta se acorda de anumite agentii guvernamentale din tarile dezvoltate. Ele se acorda, pe termen lung si foarte lung, in anumite conditii de favoare, unor tari in curs de dezvoltare care prezinta un interes economic, politic si/sau militar pentru pietele creditoare.
Acestea sunt o forma a creditelor de export pentru ca, prin acordurile incheiate intre tara debitoare si tara creditoare se precizeaza ca ele vor fi consumate, integral sau in proportie foarte mare, pentru cumpararea de bunuri si servicii de pe piata tarii creditoare.
Creditele de export, indiferent de forma, pot fi acordate pe termene scurte (6 luni - 2 ani), medii (2 -5 ani), lungi (5 - 10 ani), foarte lungi (10 - 50 ani).

· Asigurarea si garantarea creditelor de export
Practica internationala a aratat ca asigurarea si garantarea creditelor de export acordate importatorilor, se constituie intr-o parghie importanta, prin care sunt cointeresati exportatorii de a efectua vanzari pe credit in strainatate, dar si de cointeresare a importatorilor.
Asigurarea se face pentru creditele furnizor si urmareste acoperirea riscului exportatorului de a nu incasa la scadenta contravaloarea marfurilor vandute pe credit. Asigurarea se face de catre o institutie bancara din tara furnizorului.
Garantarea se face pentru creditele cumparator, de catre o institutie bancara din tara importatorului, care se obliga fata de banca creditoare din tara exportatoare sa achite marfurile livrate pe credit, in situatia in care debitorul devine insolvabil.
Garantarea se practica in majoritatea tarilor lumii, in multe tari fiind create chiar institutii specializate -; denumite EXIMBANK.
Prin efectele pe care le produc, creditele de export se deosebesc de celelalte masuri de stimulare a exporturilor, deoarece pe termen scurt nu determina cresterea incasarilor valutare. Pe termen lung, sunt valabile atat pentru importator, cat si pentru exportator.

2.d. Masuri de natura valutara

Acest tip de masuri sunt frecvent utilizate, datorita eficientei lor variate. Astfel, se realizeaza cresterea competitivitatii marfurilor prin reducerea preturilor externe, cat si prin sporirea gradului de cointeresare a importatorilor in majorarea exporturilor, urmare a suplimentarii castigurilor in moneda nationala.
Formele sub care se regasesc aceste masuri sunt:
· Primele valutare sunt prime indirecte care se acorda cu prilejul convertirii valutei straine obtinute de exportator in moneda nationala, la un curs de schimb mai avantajos decat cel oficial (curs cu prima).
Aceste prime se acorda diferentiat, pe grupe de produse sau pe zone geografice, urmarind sa orienteze exporturile pe tari sau grupe de tari.
Prin efectele lor, pot fi asezate in acelsi plan cu primele directe de export.
· Aprecierea monedei nationale stimuleaza intr-o oarecare masura exporturile de marfuri, atunci cand scaderea cursului de schimb al monedei nationale in raport cu celelalte valute se produce intr-un ritm mai accelerat decat puterea interna de cumparare a acestora.
Se apreciaza ca monopolurile folosesc inflatia si scaderea puterii de cumparare ca masura de crestere a competitivitatii pe pietele externe, incasand valuta straina pentru marfurile exportate, pentru care apoi, firmele exportatoare primesc in schimbul acestora o suma in moneda nationala, cu atat mai mare cu cat deprecierea acesteia pe piata internationala in comparatie cu puterea de cumparare a ei pe piata interna este mai mare.
Decalajul dintre gradul de depreciere a unei valute pe piata externa si deprecierea puterii de cumparare pe piata interna reprezinta un fel de prima pentru exportatori.
Monopolurile folosesc aceasta prima indirecta pentru scaderea preturilor de export ale marfurilor pe piata internationala, fara a-si reduce castigurile in moneda nationala.
In literatura de specialtate, acest fenomen se numeste dumping valutar si este penalizat de tarile importatoare prin aplicarea taxelor antidumping.
Astfel, deprecierea monedei nationale are efecte pozitive numai pe termen scurt.
Aceasta politica nu poate sa-si realizeze intotdeauna scopul (impulsionarea exporturilor) deoarece, la unele produse de export, cererea pe pietele externe nu este elastica, deci nu depinde de pret si, astfel, poate determina chiar reducerea incasarilor din export.
Analistii apreciaza ca pe termen lung si la nivel macroeconomic, deprecierea monedei nationale conduce, de regula, la inrautatirea raportului de schimb al tarilor care isi deprecieaza moneda nationala si la afectarea pozitiei acesteia in economia mondiala si in comertul international.
Pe termen lung, analistii apreciaza ca deprecirea monedei nationale poate determina, pentru tarile exportatoare, o scurgere de venit national peste granite, chiar daca firmele exportatoare nu pierd in moneda nationala.

CLAUZA NATIUNII CELEI MAI FAVORIZATE
SI CLAUZA REGIMULUI NATIONAL

Pentru dezvoltarea relatiilor economice internationale dintre state, un rol important il are negocierea de tratate, acorduri si alte conventii economice.
Tratatele comerciale sunt conventii internationale care reglementeaza schimburile de marfuri dintre doua sau mai multe state, inclusiv problemele care decurg din acestea.
Pentru ca practica internationala, de cele mai multe ori, alaturi de problemele comerciale propriu-zise, a urmarit sa reglementeze si problemele privind tratatele internationale de marfuri, a numit aceste tratate: TRATATE de COMERT si NAVIGATIE.
Acestea cuprind o serie de principii generale care reglementeaza raporturile economice dintre state si asigura cadrul juridic necesar si general pentru o perioada de timp mai indelungata.
Pe baza acestor tratate, dar si in lipsa lor, ca regula, statele negociaza acorduri comerciale si de plati pe termene diferite, dar si alte acorduri economice, care reglementeaza concret, uneori chiar detaliat, anumite aspecte ale relatiilor economice reciproce.
Tratatele de comert si navigatie si, in lipsa lor, acordurile comerciale si de plati, cuprind o serie de clauze esentiale, care se afla la baza relatiilor comerciale internationale:
· Clauza natiunii celei mai favorizate si
· Clauza regimului national (tratamentului national).






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite