Piata valutara reprezinta sistemul de relatii financiar-valutare prin intermediul caruia se desfasoara vanzarea si cumpararea de valuta efectiva sau in cont precum si vanzarea-cumpararea de devize (trate si bilete la ordin) exprimate in moneda straina. z7u6ue
Aceasta activitate de vanzare-cumparare de valute/devize reprezinta un gen specific de comert, iar in cazul acestui gen, moneda este tratata ca o marfa.
Aceasta piata valutara trebuie reprezentata si de institutiile:
- bancile autorizate sa participe la acest comert specific (autorizarea se face de catre Banca Centrala)
- casele de schimb autorizate
- alte institutii financiar-valutare abilitate in acest sens.
Ceea ce rezulta in urma acestui comert este un pret (cursul valutar) ce depinde de conditiile de cerere si oferta existente pe piata, acest pret putand fi limitat din punct de vedere legal.
Aceasta piata valutara este supusa unor reglementari nationale (piata valutara din Romania este diferita de piata valutara din Franta, de exemplu), dar pe langa aceste piete valutare nationale care au o legislatie specifica apar si situatii in care pietele valutare au caracter international, deservind interesele unor zone ( zone economice de mare interes: Frankfurt, Tokyo, Londra, New York). Aceste piete cu caracter international reprezinta exceptari de la legislatia nationala (se dereglementeaza), fapt ce le face atractive.
Uneori, pe piata valutara, tranzactiile se desprind de activitatile economice propriu-zise. In acest sens avem:
- speculatia valutara-;reprezinta operatiunea de vanzare/ cumparare care nu are o baza economica propriu-zisa, realizandu-se numai in scopul obtinerii anumitor castiguri (de regula nemeritate), in acest sens se speculeaza diferentele de curs valutar care apar intre perioade de timp diferite, locuri diferite. Castiga cel care apreciaza corect trendul cursului valutar.
- Arbitrajul valutar -; operatiune asemanatoare speculatiei valorii, cu deosebirea ca se realizeaza de catre banci (numai de banci) si valorile puse in circulatie si manipulate sunt mult mai mari.
- Interventia statului -; este tot o operatiune ce semnifica vanzarea sau cumpararea masiva de valuta in scopul mentinerii cursului valutar al monedei nationale. Interventia statului trebuie facuta in corelatie cu politica financiar-valutara a statului si cu dezvoltarea economico-sociala a tarii.

ROLUL PIETEI VALUTARE
Rolul pietei valutare este determinat in primul rand de posibilitatile pe care le ofera participantilor la schimburile economice pt alegerea si obtinerea mijloacelor de creditare si de plati cele mai convenabile.

Factorii care conditioneaza dezvoltarea pietei valutare:
- tendinta de liberalizare a comertului mondial -; duce la cresterea schimburilor economice dintre state, care determina cresterea rolului pietelor valutare
- cresterea ponderii creditului international in volumul tranzactiilor comerciale externe
- cresterea ponderii anumitor valute nationale in ansamblul schimburilor economice
- cresterea penuriei de lichiditate (mai ales pt tarile in curs de dezvoltare) -;este combatuta de organismele financiare, acesta fiind rolul lor (acoperirea acestei nevoi permanente de resurse financiare)
Pietele financiar-valutare internationale devin un barometru al schimburilor economice internationale.
Introducerea anumitor monede, ca EURO, va produce profunde transformari pe pietele financiar-valutare si va exista concurenta intre zona de influenta a dolarului si cea a EURO.
Zona EURO are la baza anumite elemente care intervin:
- scaderea riscului valutar
- cresterea lichiditatii internationale
- stabilitatea pietelor financiar-valutare in spatiul EURO
- simplificarea tranzactiilor intre statele membre sau nemembre ale UE; in aceste conditii crescand semnificativ influenta EURO la nivel mondial.
Prin intermediul EURO se urmareste ca cele 3 operatii care ies din sfera operatiunilor valutare sa ramana fara obiect, oferind astfel stabilitate pietei unice.

Operatiunile de pe piata valutara

1. operatiuni SPOT -; presupun efectuarea vanzarii-cumpararii de valuta in mod direct sau in termen de maxim 48 ore, astfel incat momentul incheierii tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului valutar.
Mecanismul formarii cursului valutar are 3 stadii, ducand spre uniformizare: a. la nivelul fiecarei banci -;pe baza cererii si ofertei b. la nivelul pietei nationale- prin compensari interbancare c. la nivelul pietei internationale -; intre pietele nationale, toate acestea ducand la dinamizarea operatiunilor de export/import.

2. operatiuni la termen -; presupun incheierea contractului la momentul T0 urmand ca livrarea marfurilor sa se faca dupa un anumit termen.
Operatiunile valutare se desfasoara fie in cadrul bancilor, fie in cadrul burselor de valori, dar nu pot fi concomitente ( daca bursele de valori sunt deschise, bancile nu fac operatiuni, daca in cadrul burselor de valori se negociaza valute).
Bancile actioneaza in nume propriu sau in numele unui client si isi stabilesc un curs valutar propriu care este diferit de cursul valutar rezultat la bursele de valori, ce se stabilesc in functie de ordinele date de clienti.
Totusi, aceasta diferenta intre cursuri nu poate fi prea mare.
Stabilirea cursului valutar de catre o banca se face in functie de urmatorii factori:
- cursul stabilit in ziua precedenta
- raportul dintre cerere si oferta, dintre dispozitiile de cumparare si de vanzare la nivelul bancii in cauza.
- cursurile stabilite de celelalte banci care actioneaza pe piata respectiva, precum si de casele de schimb.
Operatia de fixare a cursului se numeste cotatie, presupunand 2 aspecte: cotatie de vanzare si cotatie de cumparare, existand o anumita diferenta intre acestea, de regula, cea de vanzare fiind mai mare decat cea de cumparare.
Impotriva riscurilor pe care unii clienti le pot avea in desfasurarea relatiilor valutare se poate actiona prin intermediul operatiunilor valutare de acoperire la termen denumite HEADGE.

Operatiunile de tip HEADGING sunt operatiuni prin care un cumparator/ banca se angajeaza, pe de-o parte sa plateasca o suma in valuta la un anumit termen, iar pe de alta parte, se imprumuta de aceeasi suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen de rambursare. In acest mod cumparatorul de valuta se pune la adapost de eventualul risc al deprecierii valutei respective, pt ca la termen, eventuala pierdere se compenseaza prin castigul egal obtinut prin imprumut, ceea ce reprezinta un transfer de risc pt banca imprumutatoare.

Operatiunile de tip SWAP -; operatiuni frecvente intre un client si o banca sau intre doua banci, prin care se incheie concomitent o tranzactie la vedere si una la termen, dar in alta valuta.
In acest mod se poate schimba termenul, piata si chiar titlul.
Din punct de vedere economic, operatiunile SWAP presupun o acordare reciproca de credite in valuta cu o dobanda convenita intre cei 2 parteneri.
Pe piata financiara internationala au o importanta deosebita datorita faptului ca presupun o foarte importanta miscare de lichiditati.

Aspecte ale relatiilor financiar -; valutare

Participarea la schimburile internationale presupune utilizarea unor resurse banesti. Totalitatea schimburilor economice exprimate in unitati banesti reprezinta structura relatiilor financiar- valutare internationale.
FUNCTIILE relatiilor financiar valutare:
1. contributia pe care o au acestea la constructia circuitului economic mondial. Aceasta constructie se bazeaza pe sistemul relatiilor financiar-valutare.
2. finantarea internationala - repartizarea fondurilor banesti din zonele de acumulare catre alte zone care au nevoie de aceste fonduri, conducand la dezvoltarea economica si sociala a acestora. Resursele de finantare sunt disponibilitati banesti ale bancilor, ale caselor de economii, resurse financiare ale altor organisme internationale
3. creditarea internationala- relatia de creditare internationala -; se constituie si se repartizeaza resursele financiare constituite fie in cadrul organismelor financiare internationale, fie in cadrul institutiilor financiare nationale, fie de la persoane fizice sau juridice. Creditarea internationala este diferita de finantarea internationala, aceasta stabilindu-se pe baza unui acord de credit, aparand obligatii reciproce pt partile contractante.
Toate aceste functii formeaza sistemul de relatii financiar-valutare.
Finantarea are un spectru mult mai larg si cuprinzator. Sistemul financiar valutar cuprinde : FMI; BM; Banca Reglementelor Internationale; BERD; BIRD, precum si totalitatea sistemelor financiar- bancare nationale.

Operatiuni pe piata valutara
1. Motivatia operatiunilor pe piata valutara
Scopul principal al operatiunilor pe piata valutara este dat de necesitatea procurarii valutei in vederea asigurarii miscarii internationale de valoare.
Caracterul fluctuant al valutelor a impus operatiilor pe piata valutara si o motivatie de asigurare contra riscului valutar in realizarea operatiunilor de vanzare-cumparare.
Pe piata valutara se realizeaza de asemeni, operatiuni in scop speculativ din dorinta obtinerii unui castig ca urmare a modificarii cursului valutar sau din cauza existentei unei diferente intre dobanzi la fondurile exprimate in diferite monede.
In unele cazuri, pe piata valutara au loc operatiuni tehnice de echilibrare a pietei, intermediarii procedand la vanzarea de moneda atunci cand exista o cerere neacoperita sau la cumpararea de moneda atunci cand exista o oferta excedentara.
2. Participantii la piata valutara
Piata valutara este ordonata de intermediari, ei au rolul de a forma piata punand in contact ofertantii cu solicitantii.
In postura de intermediari actioneaza:
- bancile comerciale,
- bursele de valori,
- casele de schimb valutar,
- persoane sau institutii pe post de brokeri si dealeri.
Toate aceste institutii pot avea caracter de broker realizand operatiuni de vanzare-cumparare. Brokerii realizeaza operatiuni de vanzare-cumparare in numele clientilor, iar dealerii realizeaza operatiuni in nume propriu si pe cont propriu.
In principal, bancile comerciale fac operatiuni cu caracter economic si in scop asigurator prin vanzarea-cumpararea la vedere si la termen. Bursele de valori completeaza activitatea bancilor cu operatiuni de vanzare-cumparare in scop speculativ.
Casele de schimb realizeaza operatiuni la vedere pentru scopuri economice.
Tipurile de operatiuni posibile pe piata valutara sunt in functie de timp:
- operatiuni la vedere -; spot,
- operatiuni la termen -; forward.
Aceste operatiuni presupun reglementari specifice si utilizari in functie de scopul operatorilor de pe piata valutara.
Operatiunile SPOT presupun realizarea tranzactiei de vanzare-cumparare in momentul t, in conditiile de curs valutar economic curent cu miscarea efectiva a monedei tranzactionate imediat sau in maxim 48 ore de la momentul schimbului de monede.
Pe langa aceste operatiuni SPOT, mai sunt utilizate si alte tipuri de operatiuni la vedere:
- tomorrow -; negocierea se desfasoara in prezent, iar decontarea are loc a doua zi,
- out-night -; negocierea si decontarea se fac in aceeasi zi.
In cazul in care intermediarul este o banca sau o bursa, operatiunile la vedere se realizeaza pe baza ordinelor de vanzare-cumparare depuse de ofertanti si solicitanti.
Miscarea efectiva a monedei vandute si valutei cumparate are loc dupa o perioada determinata, prin virament sau plata in numerar.
La casele de schimb miscarea celor 2 sume se desfasoara concomitent.
Operatiunile de vanzare-cumparare de valuta la termen au devenit o necesitate sub presiunea lipsei de valuta de pe piata la un moment dat si a fenomenului de modificare rapida a cursului valutar.
Operatiunile la termen presupun o tranzactie de valuta al carei contract si curs se stabileste in momentul t, iar miscarea efectiva a sumelor tranzactionate are loc la momentul tn la cursul valutar convenit in contract.
In scopul realizarii acestor operatiuni, piata valutara utilizeaza cursul valutar economic la termen cu cele doua variante: de cumparare si de vanzare.
In ceea ce priveste cotarea la termen a valutelor exista situatiile:
1. scadente 3 - 6 luni -; se stabilesc cotatii la termen pentru majoritatea monedelor,
2. scadente 12-;24 luni -; se stabilesc cotatii la termen doar pentru monedele importante,
3. pentru scadente mai mari de doi ani se stabilesc cotatii la termen doar pentru: dolar american, EURO, franc elvetian, Yen japonez, lira sterlina.

Operatiunile la casele de schimb sunt cele mai simple operatiuni de pe piata valutara, iar schimbul valutar are loc pe baza documentelor de identitate si a sumelor propuse la vanzare-cumparare.

Acest schimb presupune parcurgerea unor operatiuni:
- identificarea persoanelor pe baza documentelor,
- verificarea semnelor banesti prezentate spre vanzare-cumparare pentru a depista eventualele falsuri,
- intocmirea documentelor de schimb valutar pentru fiecare operatiune in parte.

Operatiuni valutare asiguratorii
Sub presiunea riscurilor pe care poate sa le determine modificarea rapida a cursului valutar, persoanele fizice si agentii economici recurg la operatiuni pe piata valutara pentru a se asigura impotriva acestor riscuri.
In scopul evitarii riscului de reducere a cursului valutar posesorii unei valute aflate in scadere procedeaza la schimbul ei intr-o valuta aflata in crestere.
Operatiunile la termen in scop asiguratoriu poarta denumirea de headging (swap).
Headging-ul valutar reprezinta operatiunea de vanzare sau cumparare la termen a unei sume in valuta la un curs valutar cunoscut din momentul t, moment al incheierii contractului de headging dintre agentul economic si banca.
Operatiunile de tip swap sunt practicate in relatiile dintre banci si presupun incheierea concomitenta a unei tranzactii la vedere si una la termen, dar in alta valuta.

Operatiunile la vedere in scop speculativ
Posibilitatea obtinerii unui castig din modificarile de curs sau diferenta de valuta a generat aparitia unei operatiuni curente sau la termen cu caracter speculativ sau de arbitraj.
Operatiunile urmaresc obtinerea de castig din diferenta de curs valutar aparuta in timp sau intre diferite piete.
La aceste operatiuni, speculatorul isi asuma obligatia pentru pretul integral al valutei.
Operatiunile de arbitraj urmaresc sa valorifice diferenta de curs sau de dobanda fara ca arbitrajistul sa-si asume obligatia pentru pretul valutei. El cumpara pentru a vinde, speculand doar diferenta.
Operatorii pe piata valutara procedeaza la operatiuni la vedere pentru a specula:
- diferenta de curs valutar in timp,
- diferenta de curs valutar intre doua piete in acelasi timp.
Din punct de vedere al operatiunilor la termen, pe piata valutara se speculeaza prin operatiuni cu contracte futures cat si cu operatiuni cu optiune.
Piata valutara este un OTC -; OVER THE COUNTER
In comparatie cu bursele, pietele extrabursiere nu presupun un spatiu delimitat si desemnat pentru negocierea tranzactiilor, aceasta realizandu-se prin comunicare telefonica si reteaua integrata de calculatoare.
Pe pietele OTC sunt tranzactionate instrumente nestandardizate (contracte forward si cu optiuni nestandardizate).

Avantajele tranzactiilor pe pietele OTC:
- tranzactia poate fi incheiata pentru orice cantitate si cu orice scadenta in conformitate cu cerintele clientului,
- preturile sunt influentate intr-o masura mai mica de volumul tranzactiilor realizate.

Dezavantajele tranzactiilor :
- contracte mai scumpe,
- datorita faptului ca termenii contractului nu sunt standardizati este dificila vanzarea contractelor pe piata secundara,
- conditiile impuse de partener pot fi restrictive,
- este greu de verificat acuratetea procesului de stabilire al pretului.
Cea mai importanta componenta a OTC sunt tranzactiile cu valuta.
VEZI SEMINARII REDACTATE

PRINCIPALELE OPERATIUNI CE SE DESFASOARA PE PIATA VALUTARA

Pe piata valutara se desfasoara operatiuni de vanzare-cumparare de valuta, valuta fiind considerata marfa, pretul cotatiei se numeste curs valutar.
Aceasta operatiune se desfasoara, in principal, in schimburile internationale dat fiind faptul ca este necesar sa se asigure resursele financiare pt aceste tranzactii. Insa, pe langa operatiunile de schimb valutar ce se desfasoara in conexiune cu schimburile internationale mai exista si alte tipuri de operatiuni care depasesc sfera schimburilor (speculatia, arbitrajul, interventia statului).
Operatiunile de vanzare-cumparare, in general, sunt de 2 feluri:
1. la vedere (denumite si operatiuni curente sau pe bani) -; constau in tranzactii ce se efectueaza imediat (max 48 ore),
2. la termen -; momentul desfasurarii tranzactiilor este separat de momentul incheierii tranzactiilor in cauza.
Sunt operatiuni care se desfasoara, in general, in vederea acoperirii necesarului de valuta, insa, pe langa sfera operatiunilor comerciale ca o componenta importanta a relatiilor economice, apar si schimburi necomerciale: bursele, succesiunile, cheltuielile cu reprezentarile diplomatice, cheltuielile de ordin pur financiar, credite, depozite.

Reglementarea fiscala a tranzactiilor internationale se realizeaza in mod firesc din conturile in valuta disponibila in conturile deschise la banci, insa apar si situatii in care se creeaza anumite deficite fata de obligatiile de plata asumate. In aceste conditii se impune transferul anumitor cantitati de valuta din portofoliul bancilor in alte valute, aceste operatiuni fiind denumite arbitraj valutar.
Arbitrajul se poate realiza in scopul schimbarii unei valute pe cealalta sau pt realizarea profitului sau pt echilibrarea disponibilului in valuta existenta.
In aceste conditii, arbitrajul valutar va avea ca rezultat un anumit echilibru al cursurilor valutare si a dobanzilor, sporindu-se cererea acolo unde cursul este mai slab sau dobanda mai mica si marindu-se oferta acolo unde cursul este mai puternic, nivelul dobanzii mai ridicat.
Arbitrajul se poate utiliza si la termen, pe doua sau mai multe piete simultan, profitand de diferenta de curs valutar sau de diferenta de dobanda existenta intre piete.
Arbitrajul valutar poate fi realizat de catre unitatile bancare, burse de valori si case de schimb, insa ponderea cea mai mare o constituie bancile. Se realizeaza prin mijloacele de comunicare cunoscute: posta, telefon, fax, swift.

O incercare de clasificare a arbitrajului valutar se poate obtine tinand seama de urmatoarele criterii:

1. din punct de vedere al oportunitatii realizarii acestor operatiuni a. arbitraj valutar pur speculativ -; plasarea anumitor valute sau vanzarea lor pt obtinerea de profit care poate rezulta din diferenta de curs inregistrata de 2 valute concomitent pe doua piete diferite -;sau - diferenta de curs a aceleiasi valute intre 2 timpi diferiti pe aceeasi piata -;sau - diferenta de dobanzi concomitent pe 2 piete diferite -;sau - diferenta de dobanzi intre timpi diferiti pe aceeasi piata. b. Arbitraj valutar impus -; nu are ca scop exclusiv obtinerea profitului ci se realizeaza in principal in vederea echilibrarii pozitiilor valutare existente intr-un portofoliu valutar. De regula, echilibrul se realizeaza prin virarea unor fonduri de la banca care prezinta excedent in valuta respectiva, si in cazul in care pozitia valutara este deficitara rezulta ca se recurge la operatiuni ce vanzare - cumparare fortata. In aceste conditii rezultatul imediat care apare este fuga unei valute de pe o piata pe alta in functie de necesitati, pt a evita pierderea datorata de deprecierea valutei cauzata de aceasta operatiune.

2. din punct de vedere al nationalitatii sau zonei de actiune: a. arbitrajul valutar pe piata interna -; partenerii tranzactiei sunt rezidenti si nerezidenti in tara respectiva. Este mai redus ca volum pt ca variatiile de curs valutar pe aceasta piata sunt mai mici decat utilizarea pietelor diferite. Dobanzile sunt relativ apropiate, iar diferentele sunt nesemnificative. b. Arbitrajul valutar pe piata externa -; este mult mai des intalnit, are diversitate mai larga, datorita diferentei de curs sau dobanda existenta intre pietele nationale, pietele diferite fiind mai atractive. Poate fi arbitraj de dobanda, arbitraj la vedere si arbitraj la termen.

3. din punct de vedere al termenului: a. arbitrajul valutar la vedere - SPOT -; vanzarea/cumpararea efectuata in conturi in maxim 48 ore de la data inchiderii tranzactiei, b. arbitraj valutar la termen -; operatiunile de vanzare/cumparare cu ducerea la final a operatiunii la un termen ulterior fixat de cei 2 parteneri in momentul negocierii operatiunii de catre cumparator, respectiv vanzator. Aceste operatiuni au loc in momentul prevederii unui risc valutar prin aprecierea/deprecierea monedei in cauza. De regula, are un rol speculativ, dorindu-se cumpararea la un curs mai mic si vanzarea la un curs mai mare.

Uneori se realizeaza arbitraj triunghiular:
-; valuta X se coteaza pe piata A in functie de Y,
-; pe piata B se coteaza Y in moneda Z,
-; pe piata C se coteaza Z in moneda X.
Se vinde pe piata A valuta X contra Y, se revinde valuta Y pe piata B contra Z si se revinde valuta Z pe piata C contra valutei X.
Intre diferitele piete A,B,C se pot inregistra diferente semnificative ce vor conduce la castig pe fiecare piata in parte.
Pt operatiunile de arbitraj valutar speculativ trebuie analizati corect factorii de risc (arbitrul va face o estimare privind evolutia viitoare a monedei si in functie de aceasta estimare va castiga sau pierde). Aceste operatiuni de arbitraj valutar sunt dificile presupunand experienta si spontaneitate.

Alte genuri de operatiuni valutare

In afara de schimbul valutar operatiunea valutara cuprinde:
- incasari si plati in valuta ca urmare a tranzactiei comerciale privind importul/exportul de marfuri si servicii
- tranzactii in devize -; titluri de credit, actiuni curente exprimate in valuta,
- imprumuturile si creditele in diferitele valute care nu au caracter de finantare intre banci sau persoane fizice rezidente si banci nerezidente,
- schimburi de valuta pt operatiuni necomerciale: burse, cotizatii, prime de asigurare, chirii pt reprezentante comerciale
- venituri din dividente, din investitiile de portofoliu sau operatiunile de credit exprimate in valuta,
- operatiuni de headging, swap, in conditiile in care sunt desfasurate in valuta.
Operatiuni desfasurate de bancile romanesti pe pietele valutare
Numai anumiti agenti economici pot desfasura activitati, operatiuni valutare: banci, case de schimb, agentii specializate si autorizate de BNR.
Exista un regulament al bancilor nationale care prevede ca platile pe teritoriul Romaniei se fac numai in lei si exista anumite restrictii:
- operatiunile de vanzare-cumparare de valuta se pot realiza doar pe piata valutara in conditiile stabilite de acest regulament,
- detinerea in strainatate a unor conturi valutare de disponibilitati banesti in valuta se poate doar cu acordul BNR,
- transferurile mai mari de 10.000$ in si din Romania se fac numai cu autorizatie,
- regulamentul privind autorizarea de catre BNR a tuturor intermediarilor reprezinta o alta restrictie, intermediarii neputand fi decat bancile sau casele de schimb autorizate de BNR.,
- societatile bancare sunt obligate conform Regulamentului sa tina evidenta tuturor operatiunilor de cont financiar si valutar si sa le raporteze public la BNR,
- operatiunea valutara efectuata de bancile din Romania pe pietele valutare privesc:

o operatiunile de cont curent: import, export, cheltuieli pt calatorii turistice ale ambasadelor, investitii de portofoliu, participarea Romaniei la diferite organizatii internationale, transferuri de taxe, o operatiuni de cont financiar si de capital: investitii directe de capital ale rezidentilor facute in alte tari, investitii de portofoliu sub forma de valori mobiliare facute in societati nerezidente, imprumuturi si credite acordate nerezidentilor, depozite detinute de nerezidenti in bancile din Romania, depozite ale nerezidentilor in strainatate, imprumuturi si credite facute de rezidenti in strainatate.

MECANISMUL CURSULUI VALUTAR
1. Cursul valutar -; raportul dintre monedele nationale si internationale.
In trecut monedele nationale se defineau prin continutul lor valoric stabilit prin lege de catre statele respective. Acest continut se numea valoare paritara si reprezenta valoarea unui etalon ales care, de-a lungul anilor s-a schimbat mereu.
Conditiile care trebuiau indeplinite de acest etalon erau ca acesta sa fie cat mai stabil si cu valoare unanim recunoscuta pe piata mondiala.
Etalonul a fost astfel, pt un timp, aurul-monede sau lingouri, apoi aur-devize sau alta moneda de referinta bine cotata pe piata internationala.
Valorile paritare s-au dovedit a nu fi practice deoarece erau prea rigide, se modificau la intervale mari de timp, iar valoarea reala a monedelor varia mai repede, de cele mai multe ori fiind diferente intre acestea.
Din acest motiv, s-a incercat o perioada de timp utilizarea valorilor paritare glisante in care continutul valoric era ajustat periodic la intervale scurte de timp sau cu valori paritare mobile in care ajustarea se facea o data pe an. In final, s-a constatat ca valorile paritare nu au nici o utilitate intrucat, prin aceste modificari nu faceau decat sa fie in urma variatiei valorilor pe piata mondiala, iar in caz de criza, nu mai aveau nici o insemnatate.
Practica monetara impune in prezent folosirea ca etalon monetar a unei noi notiuni si anume -; puterea de cumparare a monedei.
In acest caz, moneda emisa si pusa in circulatie in plan national si international are drept corespondent un etalon a carui valoare este data de o anumita cantitate de bunuri si servicii create pe piata internationala a tarii respective.
Puterea de cumparare a monedei nu constituie un etalon perfect, el fiind supus unor serii de influente interne si externe, uneori contradictorii incat apare ca un fenomen statistic condus de legile probabilitatii.
Piata monetara dirijata prin acorduri internationale poate actiona direct sau indirect asupra continutului valoric al monedelor prin manevrarea diversilor factori economici, monetari, politici, incat valoarea monedei emisa de o tara si preluata pe plan international sufera modificari pastrandu-se printr-o variatie controlata aproape de valoarea reala.

In aceasta forma ea capata un continut valoric ce o face utilizabila in exprimarea valorii bunurilor, serviciilor si fondurilor aflate pe piata internationala. Aceasta exprimare a valorii bunurilor si serviciilor in unitati monetare nu este altceva decat pretul bunurilor si serviciilor luate in considerare.
In relatiile economice internationale este foarte importanta cunoasterea valorii unitatii monetare a unui stat fata de cea a altui stat.
Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piata se numeste CURS VALUTAR si are 2 moduri de exprimare:

a. prin raportul
N = Moneda straina / Moneda nationala.
In acest caz se defineste valoarea unei unitati monetare straine exprimata in unitatea monetara nationala : Moneda straina = N x Moneda nationala.

b. prin raportul M = Moneda nationala / Moneda straina, caz in care se defineste valoarea unei unitati monetare nationale in functie de moneda straina:
Moneda nationala = M x Moneda straina.

Aceasta ultima modalitate de exprimare a cursului valutar se utilizeaza numai pe pietele din UK si Canada, iar toate celelalte tari folosind prima forma.
Notiunea de curs valutar nu trebuie confundata cu aceea de paritate care se exprima prin acelasi raport.
Diferenta este aceea ca paritatea este o notiune abstracta, teoretica, si nu corespunde intotdeauna cu aceea de curs valutar care rezulta pe piata in urma unei conjuncturi economico-politice.
Cursul valutar se mai numeste si curs de schimb sau, daca este exprimat procentual, poarta denumirea de rata de schimb.
Cursul pietei sau cursul valutar economic este cursul practicat efectiv pe piata la un moment dat in urma unor tranzactii.
Paritatea puterii de cumparare poate fi influentata si de alti factori decat cei care determina nivelul puterilor de cumparare, iar datorita acestor influente cursul pietei poate oscila in jurul paritatii puterilor de cumparare.
Cursul pietei exprimat pt anumite momente cand variaza in urma cererii si a ofertei pe piata se numeste cotatie.
Acesta se exprima prin acelasi raport al cursului valutar putand fi o cotatie directa cand se arata suma variabila in moneda nationala ce se cere la cumpararea unei unitati monetare straine sau cotatie indirecta in caz invers.
Atunci cand cursul valutar este stabilit unilateral de catre autoritatea monetara se numeste curs oficial.
Acesta poate fi aproape de raportul paritatilor , caz in care primeste numele de curs paritar oficial, dar poate rezulta si in urma unui acord international cu o anumita tara si atunci este un curs oficial conventional.
Cursul oficial este stabilit fix in afara pietei valutare si deci, distinct de cursul real rezultat din raportul puterilor de cumparare pe piata.
Pe piata se mai intalnesc termenii de curs de schimb la vanzare sau curs de schimb la cumparare.
Acestia indica pretul la care se cumpara sau se vinde o valuta de catre o banca sau oficiu de schimb (casa de schimb).
Cursul valutar central este o notiune introdusa de FMI prin acordul din 1971, acord prin care se cerea tarilor membre o evaluare cat mai realista a raporturilor valorice dintre principalele monede occidentale. Fiecare tara era tinuta sa comunice periodic raporturi cat mai reale si cat mai stabile determinate ca medii a cotarilor pietei valutare si sa se supuna controlului autoritatilor monetare internationale.
Cursurile valutare centrale se comunica oficial de FMI in unitati DST sau in alte monede ale tarilor membre.
In functie de modul de variatie, cursurile valutare au fost de-a lungul anilor de mai multe feluri:
- cursuri fixe stabilite de autoritatile monetare ale statelor (cursul oficial) sau aparute in urma unor interventii ale acestora pe piata valutara,
- cursuri libere (flotante) stabilite normal ca urmare a functionarii neinfluentate a mecanismului pietei
- cursuri fluctuante -; cursuri care pot flota numai intre anumite limite.
In 1971 FMI a stabilit ca flotatia cursurilor valutare se poate incadra intre -2,25 si +2,25 fata de paritate.
In aceste conditii, daca tendinta pe piata era de depasire a limitelor fixate, bancile centrale erau obligate sa intervina fie punand in vanzare din rezerva monetara valuta ceruta, fie cumparand valuta prea mult oferita.
Mentinerea cursurilor fluctuante in limitele stabilite a intampinat dificultati mari in perioadele de criza valutara in care oscilatiile cererii si ofertei erau excesive. In aceste cazuri, statele si-au epuizat uneori rezervele si au recurs la imprumuturi externe.
In desfasurarea tranzactiilor libere pe piata mondiala, monedele nationale intra inevitabil in raport cu monedele internationale.
Acestea au, de regula, un curs mai stabil si sunt cerute mai mult pe piata valutara internationala.
Sistemul monetar international promoveaza in prezent 2 categorii de monede internationale:
1. monede nationale internationalizate,
2.monede internationale emise de institutii financiare internationale.
In primul caz o moneda nationala cotata mai bine pe piata internationala este preluata in circuitul international. Pt libera sa circulatie, moneda nationala sufera unele modificari ca rezultat al unui proces complex in care se implica atat analiza evenimentelor economice trecute cat si prevederea variatiei acesteia pe perioade mai mari.
Se combina astfel efectele unor factori economici, monetari, politici care au actionat in trecut cu altele asemanatoare previzibile pt viitor.

Se obtine astfel etalonul international provenit dintr-o moneda nationala acesta putand fi egal sau diferit de etalonul national din care provine.
In decursul anilor, diferite monede nationale au jucat rolul de moneda internationala, cum ar fi: lira sterlina, napoleonul francez, lira otomana.
In prezent, acest rol este jucat de monede ca : dolarul american, Yenul japonez, lira sterlina, Euro.

In al doilea caz al monedei nationale, fie se defineste un etalon monetar international de catre institutiile financiare internationale, fie se emit de catre acestea monede de cont cu proprietati limitate dar puternic sustinute pe piata valutara.
In cazul unui etalon monetar international se preiau parti din etaloanele monetare nationale ponderate cu anumiti coeficienti, metoda denumita - ,, a cosului valutar ’’.
Stabilirea unui etalon international nu a avut succes in lumea financiara, dar FMI a lansat o moneda de cont -;DST- Drepturi Speciale de Tragere- care s-a impus in relatiile financiar- bancare internationale cu anumite restrictii.
Sistemul monetar european a emis in 1979 o alta moneda de cont, valabila pt unele tari europene, denumita ECU si care a avut o circulatie remarcabila.
Ambele monede de cont s-au constituit prin metoda cosului valutar.

2. Cursul valutar -; factor determinant in tranzactiile internationale
(Teorii asupra cursului valutar)

Cursul valutar, asa cum s-a aratat anterior, reprezinta pretul monedei nationale in raport cu monedele straine.
Acest pret se poate fixa in mod conventional, sau dupa legea cererii si a ofertei de capital, adica prin compensare sau pe piata de schimb.
Compensarea are 2 inconveniente:
- acela de a impiedica dezvoltarea normala a schimbului,
- acela de a adopta o rata de schimb artificiala.
Pe de alta parte, piata de schimb are fata de compensare unele avantaje:
- realizarea automata a oricarei compensari pe toate pietele de schimb si instalarea unui curs unic,
- cursul unic reflecta ameliorarea sau deteriorarea balantei de plati a tarilor emitente a monedei respective si nu este artificiala.
Piata de schimb s-a dezvoltat continuu si totodata a capatat o importanta deosebita in tranzactiile internationale, mai ales dupa generalizarea cursului de schimb flotant.
Cursul de schimb flotant a fost acreditat cu o serie de avantaje teoretice dar in practica s-au evidentiat si inconveniente.
Printre avantajele teoretice s-a contat in primul rand pe echilibrarea balantei de plati, adica, deprecierea ratei de schimb corecteaza deficitul balantei iar cand balanta devine excedentara, rata schimbului se apreciaza.
In realitate, cererea pt o deviza anume depinde mai mult de reputatia acestora decat de soldul balantei de plati curente a tarilor emitente.
Inconvenientele cursului de schimb flotant depind de amplitudinea variatiilor sale.

Amploarea flotarii este uneori impusa de realitati economice, dar alteori este determinata de reactii psihologice sub 2 forme:
- efectul de nerationalitate care consta in faptul ca o mare parte a celor ce actioneaza pe piata se supun tendintei de variatie necunoscand situatia exacta,
- efectul reactiei exagerate, adica, o reactie excesiva fata de informatiile putin optimiste care, este cu atat mai puternica cu cat volumul total al tranzactiilor este mai redus.

Studierea cursului valutar ca fenomen economico-financiar de prima importanta a dus la concretizarea unei teorii explicative care analizeaza formarea si importanta sa din diferite puncte de vedere:

1.Teoria egalitatii puterilor de cumparare -; daca bunurile care fac obiectul unui comert international sunt perfect substituibile unul dintr-o tara cu altul din alta tara, atunci exista o relatie directa intre preturile lor in monedele respectivelor tari care este cursul de schimb.
Pretul unui produs pe o piata internationala concurentiala este acelasi peste tot, difera numai expresia lui, de exmplu: X dolari sau Y yeni, iar cursul de schimb este raportul dintre X si Y.
In practica insa, intervin unii factori perturbatori precum: concurenta neloiala, costuri diferite de transport, faptul ca preturile de piata nu corespund pt o anumita tara cu costurile de productie si variaza in functie de comportamentul firmelor producatoare.
Conform acestei teorii deprecierea cursului valutar depinde de ratele de inflatie ale celor doua tari ale caror monede sunt comparate. Pentru realizarea unui curs de schimb normal este necesara, deci o stabilizare, in prealabil , a preturilor.
Cursul valutar depinde de puterea de cumparare a fiecarei monede in tara sa proprie unde are o valoare de echilibru de care nu se poate departa. Daca, la un moment dat, cursul se distanteaza de pretul de echilibru bazat pe puterea de cumparare, apar dereglari in importurile sau exporturile de marfuri dintre cele doua tari, care pot duce la un deficit comercial (deficitul balantei comertului exterior) si provoaca deprecierea monedei respective.
Teoria egalitatii puterilor de cumparare se bazeaza pe trei ipoteze, care nu se verifica in practica, decat partial:
- pietele de schimb ar fi perfecte, fara interventia lor asupra cursului de schimb si nici asupra costurilor tranzactiilor;
- pietele de marfuri ar fi perfecte, fara o vama protectionista sau alte obstacole in calea schimbului,
- volumul si natura consumului ar fi aceleasi in diferite tari.
Teoria egalitatii puterilor de cumparare suporta si alte critici:
- verificarea teoriei depinde foarte mult de alegerea indicelui de preturi, iar indicii generali nu sunt de preferat incluzand unele bunuri care fac parte din partidele de schimb comercial,
- aplicarea teoriei depinde de perioada de referinta: perioada de baza nu corespunde uneori unui curs de echilibru,
- bazata pe evolutia balantei comerciale, teoria nu tine seama de aparitia unor fluxuri financiare in economia unei tari.

2. Teoria disponibilitatii titlurilor pe piata
Teoria egalitatii puterilor de cumparare se limiteaza sa explice cursul valutar doar prin schimbul de bunuri si servicii, dar volumul portofoliului de titluri si devize conditioneaza nivelul cursului valutar.
In cazul unei variatii anticipate a cursului unei devize, faptul influenteaza rata randamentului titlurilor exprimate in acea deviza. In alta situatie, in cazul prevederii unui echilibru al portofoliului activelor financiare, cuprinzand titluri straine si nationale, nivelul cursului de schimb este determinat in jurul nivelului de echilibru.
Pentru extinderea analizei cursului de schimb, teoria disponibilitatii titlurilor foloseste o notiune denumita ,, diferentialul de schimb’’. Acesta nu este altceva decat procentul de crestere sau descrestere al ratei cursului de schimb, exprimat prin relatia: ds = ( Ct -; Cv ) / Cv x 100,
Ct -; cursul la termen
Cv -; cursul la vedere

Analog exista si ,,diferentialul de dobanzi’’, care exprima sub forma de procent ecartul existent intre rata anuala de dobanzi, intre doua tari aflate in relatii de schimb.
Influenta activelor portofoliului de titluri si devize asupra cursului este limitata de doua variabile:
- procentul randamentului activelor -; acesta este in functie de rata dobanzilor, de castigul de capital si de costul tranzactiilor financiare (comision, prima),
- riscul cursului devizelor -; pentru evitarea unui risc major, se recomanda detinerea titlurilor in devize diferite ceea ce comporta doua avantaje:

1. diversificarea devizelor micsoreaza riscul deoarece nu toate devizele se depreciaza in acelasi timp,
2. fluctuatiile economice nu afecteaza toate tarile in acelasi mod si in acelasi timp.

Mijloace de plata internationala

Mijloacele de plata reprezinta totalitatea posibilitatilor existente de asigurare a platilor ce se desfasoara in corelatie cu schimburile economice internationale.
Mijloacele de plata internationala cuprind:
- valutele
- monedele internationale
- devizele.
Valutele, moneda internationala, devizele sunt acele instrumente care asigura desfasurarea tranzactiilor internationale, prin intermediul lor lichidandu-se obligatiile internationale care decurg din operatiile comerciale.
Valutele
Valutele reprezinta monedele nationale cu circulatie internationala care pot fi utilizate ca mijloc de plata si pot constitui rezerve si in alte tari decat cele ce reprezinta tari de emisiune ale acestor monede. Valutele au aceasta calitate suplimentara de a permite realizarea imediata a stingerii unei obligatii in relatiile comerciale internationale.
Valutele se clasifica astfel:
1. dupa modul in care sunt detinute
- in numerar -; bancnote si monezi -; cash -; acea moneda sau bancnota utilizata in stingerea obligatiei.
- in cont -; se afla numai sub forma de disponibil in cont, in conditiile in care majoritatea platilor se desfasoara pe traseu bancar -; au o utilitate mai redusa decat valutele in numerar in comertul international. Ea poate fi utilizata la dispozitia titularului contului respectiv si se poate transforma in numerar doar la ordinul titularului.
2. dupa modul in care poate fi utilizata valuta in cont
- valuta depozitata la vedere
- valuta depozitata la termen.
3. dupa modul de preschimbare al valutelor:
- valute convertibile
- valute transferabile
- valute liber utilizabile
- valute neconvertibile.
Valutele convertibile -; se schimba liber fara restrictii, schimbarea se face contra altor valute. Aceasta presupune un angajament intre tari in asa fel incat moneda detinuta de o persoana la un moment dat sa poata fi transformata in moneda nationala si invers. Pentru a fi convertibila trebuie sa indeplineasca o serie de criterii.

Valutele neconvertibile -; pot fi schimbate doar cu aprobarea institutiilor abilitate,
- participa in pondere scazuta la schimburile internationale,
- pot fi schimbate doar intr-un singur sens, de la valuta convertibila la cea neconvertibila, invers nu este posibil.
Valuta transferabila - are un anumit grad de convertibilitate stabilit in cadrul unei intelegeri regionale,
- contribuie la realizarea unor operatiuni in anumite circumstante si pentru anumite relatii stabilite inainte.
Valutele liber utilizabile -; au convertibilitate totala si sunt recunoscute de FMI, BERD; BIRD; Banca Mondiala -; dolarul american, EURO, yenul japonez, lira sterlina. Sunt utilizate foarte larg in tranzactiile internationale si sunt recunoscute ca instrumente de plata in operatiile comerciale.
4. in functie de regimul de definire al valutelor
- valute care floteaza liber in functie de cerere si oferta,
- valute care floteaza in functie de Sistemul Monetar European,
- valute al caror curs e legat de alte valute convertibile
- valute a caror valoare e legata direct de cursul DST.
Unele valute indeplinesc o functie foarte complexa -; valuta de rezerva.
Pentru a indeplini acest rol, valutele trebuie:
- sa joace un rol important in operatiunile financiare internationale
- sa fie liber convertibile
- sa aiba stabilitate pe termen lung.

Monedele internationale

Moneda internationala este o moneda cu ridicata putere liberatoare care circula inafara granitelor tarii emitente, servind ca mijloc de plata si rezerva pe piata internationala. Exista doua categorii de monede internationale:
1. monedele nationale ale unor tari care indeplinesc rolul de plata si de rezerva pe piata internationala datorita unor conjuncturi favorabile cu totul deosebite,
2. monede emise de institutiile specializate ca instrument monetar si unitati de cont: DST, ECU, ASEAN- Assian Monetary Unit.
Orice moneda nationala, pentru a putea fi considerata moneda internationala indeplineste trei functii:
- etalon de masura,
- instrument de schimb,
- valoare de rezerva.
Ca etalon al preturilor, ea trebuie sa fie folosita in cotarea materiilor prime, a altor categorii de produse pe plan international.
Ca instrument de schimb, moneda respectiva trebuie sa fie utilizata ca moneda de facturare a marfurilor in operatiile comerciale internationale - platile se realizeaza in acea moneda.
Ca instrument de rezerva, aceasta functie se reflecta in prezenta monedei respective in componenta rezervelor bancare si in volumul emisiunilor de titluri valutare pe termen mediu si lung.

Devize

Devizele sunt o categorie larga si cuprind toate titlurile de credit exprimate in valuta, pe termen scurt.
Ele reprezinta cel mai important instrument de plata pe piata internationala.
Aici includem categorii diferite de instrumente de plata: cambii, cecuri, bilete la ordin, actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, warrant-uri.
Titlurile de credit sunt documente cu forma si continut standardizat si reprezinta obligatia unui debitor de a plati la scadenta unui beneficiar o suma de bani cu dobanda aferenta.
Titlurile pot fi negociate, adica pot fi vandute si cumparate inainte de scadenta, au o valoare nominala inscrisa pe document si o valoare de piata rezultata in urma negocierii.
Operatia care permite obtinerea sumei de bani pe un titlu de credit se numeste scontare.
Scontarea este o modalitate de finantare pe termen scurt 30,60,90 zile, o forma traditionala de mobilizare a creditelor prin cedarea drepturilor din creanta incorporate in cambie sau biletul la ordin.
Cel ce detine o cambie cu o scadenta la un anumit termen poate obtine imediat lichiditati prin vanzarea cambiei catre o banca. Suma care se retine o reprezinta taxa de scont si comisionul bancar.
In cazul scontarii banca care realizeaza aceasta operatie nu preia si riscul de neplata de la vanzator. Ultimul posesor al titlului ramane solidar la plata cambiei respective, asta inseamna ca in caz de regres, adica in caz de refuz la plata, banca se va indrepta impotriva ultimului posesor.
Forfetarea este o tehnica de finantare pe termen scurt ce consta in transmiterea creantelor din operatiile de comert exterior catre institutii financiare specializate care platesc imediat urmand sa recupereze suma de la trasi.
Caracteristica principala a forfetarii este aceea ca o data cu instrumentele de plata (titlul de credit) banca preia si toate riscurile de neplata.
Operatia nu da drept bancii de recurs impotriva vanzatorilor. Forfetarea este mai scumpa decat scontarea. Atat forfetarea cat si scontarea se refera atat la cambie cat si la alte titluri de credit.
Pe piata primara se emit titlurile de credit, iar pe piata secundara acestea se negociaza.
Elementele de baza ale acestor instrumente de plata, ale acestor devize sunt urmatoarele:

- acestea au o forma tipizata, sunt standardizate si reprezinta constructii foarte precise in care se formuleaza in termeni foarte exacti cei ce au obligatii si cei ce au drepturi prin titlurile respective, care sunt drept beneficiari si modul in care se transmite creanta,
- documentul respectiv cuprinde foarte clar conditiile care dau putere titlului de credit,
- din momentul in care sunt emise, ele au o viata independenta.
Clasificarea titlurilor de credit
1. dupa modul de detinere :
- nominative -; au inscris pe ele in mod expres numele beneficiarului
- la ordin -; pe langa numele titularului apare si acesta clauza la ordin conform careia titularul poate dispune ca plata sa se faca altei persoane
- la purtator -; nu se precizeaza pe ele numele beneficiarului.
2. dupa continutul lor:
- titluri propriu-zise - exprima o obligatie de plata - cambie, bilet la ordin, cec
- titluri reprezentative -; reprezinta un drept real al titularului asupra unei marfi depozitate sau transportate in mod oficial -; warrantul, conosamentul.
- titluri de participare -; dobandite de titulari ca participanti la o societate -; actiuni, obligatiuni
- titluri de complezenta -; nu au la baza un act comercial si reprezinta o posibilitate prin care debitorul procura o suma de bani necesara beneficiarului.
3. dupa felul valutei in care sunt exprimate:
- titluri convertibile - sunt transmisibile, negociabile, exprima o creanta ce trebuie platita,
- titluri neconvertibile.
Titlurile de credit au o dubla functie -; de instrument de plata si instrument de credit.
Avantajele titlurilor de credit:
- prezinta o garantie datorita fortei legale/procesuale cu care sunt investite si constituie o garantie a incasarii sumei (utilizata in cazul acreditivului documentar),
- prin faptul ca sunt titluri negociabile, apare posibilitatea de scontare sau forfetare pe piata inainte de scadenta,
- o datorie se poate achita prin andosare sau gir doar inainte de scadenta pentru ca titlurile detin un drept propriu, independent fata de raportul economic creat.
Titlurile de credit mai pot fi:
- comerciale -; efecte de comert ( bilet la ordin, conosament, warrant)
- bancare -; certificate de depozit, cecuri
- financiare -; actiuni, obligatiuni.
Cambia

Cambia reprezinta angajamentul direct de plata neafectat de modul in care este solicitata, indiferent de modul in care este emisa, acceptata sau vehiculata. Prin esenta sa cambia este un act scris, desi legea nu prevede expres, aceasta cerinta este subinteleasa deoarece cambia trebuie sa contina anumite elemente:
1. denumirea de cambie -; in scopul de a avertiza pe toti semnatarii asupra drepturilor si obligatiilor ce decurg din angajarea lor in obligatia cambiala.
2. ordinul pur si simplu neconditionat de plata, unei sume de bani; acesta pentru a fi explicit reprezinta vointa emitentului de a plati. Ordinul nu poate fi conditionat de efectuarea unei contraprestatii, serviciu sau efectuarea platii intr-un anumit mod. Orice conditionare a ordinului de plata atrage dupa sine nulitatea cambiei. Suma trecuta pe cambie trebuie sa fie inscrisa si in cifre si in litere si se precizeaza moneda in care urmeaza sa se plateasca.
3. numele trasului -; acesta trebuie sa fie indicat pe cambie, pentru ca el trebuie sa plateasca si va deveni debitor cambial principal, din momentul acceptarii. Tragatorul se poate indica pe el insusi ca tras sau poate indica mai multi trasi, nu alternativ, ci in mod cumulativ. Repartizarea unor cote atrage dupa sine nulitatea cambiei.
4. scadenta reprezinta data la care cambia urmeaza sa fie platita. Data are urmatoarele atribute:
- sa fie certa, deci momentul platii nu trebuie sa fie legat de un alt moment,
- sa fie ferma, unica si posibila.
Scadenta unei cambii are mai multe valente: a. poate sa fie la vedere- in acest caz se considera ca prezentarea cambiei la plata trebuie sa se faca in termen de 1 an de la data emiterii, b. poate sa fie la un termen de la vedere- in acest caz de la inceput se specifica pe cambie un termen scurt de 30-60 zile de la prezentarea cambiei la acceptare, c. poate sa fie la un anumit termen de la data emiterii. Calculul se incepe din ziua urmatoare emiterii si scadenta e ultima zi a termenului calculat. Daca se omite anul se considera anul emiterii cambiei. Daca luna in care apare scadenta a trecut in anul respectiv, atunci se considera luna din anul urmator. d. poate sa fie la o data fixa.
5. locul unde se face plata -; locul unde se obtine plata din partea trasului, iar in caz de refuz la plata este locul in care va fi actionat in instanta. Emitentul este cel care fixeaza locul platii si legislatia aplicata in caz de litigiu.
6. beneficiarul -; persoana careia sau la ordinul careia urmeaza sa se plateasca suma totala.
In textul cambiei pot fi desemnati mai multi beneficiari cumulativ sau mentionati in mod alternativ si atunci oricare dintre ei poate exercita cambia. Beneficiar poate fi insusi tragatorul cambiei. Cand in text nu e mentionata clauza ,,nu la ordin’’ beneficiarul nu poate transmite cambia prin gir ci prin cesiune si se intocmeste un act suplimentar.
7. data si locul emiterii cambiei -; trebuie sa cuprinda intotdeauna ziua, luna si anul emiterii. Data trebuie sa fie unica, certa si posibila. Datele imposibile sau care se afla in contradictie cu scadenta atrage dupa sine nulitatea cambiei. Daca nu e trecut locul emiterii, este considerat domiciliul tragatorului. Daca nici acesta nu e trecut pe cambie, aceasta este nula.
8. semnatura emitentului trebuie sa fie autografa si sa cuprinda numele si prenumele sau denumirea firmei care a emis cambia.
In cazul cambiilor in alb (care inseamna ca unei cambii ii lipseste un anumit element din cele prezentate) trebuie sa tinem cont ca:
- nu poate lipsi semnatura tragatorului,
- daca la emitere cambia poate fi incompleta, pana in momentul prezentarii la plata trebuie completata.
Omisiunea unor anumite elemente trebuie sa fie voita voluntar. Pentru completarea cambiei trebuie sa existe autorizarea prealabila din partea tragatorului ca beneficiarul sa completeze cambia in anumite conditii.
Clauza de ,,negarantie pentru acceptare’’ - inserata de tragator pe cambie il elibereaza de posibilitatea de a fi urmarit inainte de scadenta ca urmare a faptului ca trasul refuza sa accepte cambia.
Clauza ,,dupa aviz’’ care, inserata de tragator pe cambie, il autorizeaza pe tras sa nu faca plata decat in urma unei avizari prealabile facute de tragator.

Acceptarea cambiei
Ordinul de plata dat de tragator nu il obliga cu nimic pe tras fata de plata. Acesta devine debitor cambial in momentul in care accepta cambia.
Acceptarea este obligatorie pentru:
- cambiile platibile la un tert sau dintr-o alta localitate,
- cambiile platibile la un anumit termen de la vedere,
- cand a fost inscrisa prezentarii cambiei la acceptare.
Cambia va fi prezentata acceptarii trasului in orice moment pana la scadenta. Acceptarea se scrie direct pe cambie cu mentiunea acceptat si semnatura trasului.
Acceptarea se poate face si pentru o parte din suma.
Avalul reprezinta acceptarea in scopul maririi gradului de securitate. El reprezinta un act prin care o persoana garanteaza plata cambiei. Avalul este o garantie care se da pe fata cambiei si atunci este suficienta simpla semnatura, sau pe spatele cambiei cand se scrie aval si se semneaza de catre persoana care garanteaza suplimentar.
Avalul poate fi comercial atunci cand este dat de un agent economic sau bancar atunci cand este dat de o banca.
Cambia poate circula prin gir sau andosare.
Girarea se poate face in mai multe feluri:
- gir plin -; sunt indicate toate elementele de identificare ale noului beneficiar
- gir in alb -; nu se precizeaza numele noului beneficiar,
Prin andosare garantarea cambiei se mareste, pentru ca fiecare girant raspunde solidar de neplata sumei la scadenta.
Vanzarea cambiei inainte de scadenta se numeste scontare; taxa de scont este taxa de la care se porneste cand se calculeaza dobanda comerciala; taxa de rescont micsorand taxa de scont ce s-a incasat de banca intermediara.
Prin scont se acorda un credit celui ce solicita si care este garantat cu ajutorul instrumentului in cauza.
In cazul neacceptarii, la scadenta beneficiarul se adreseaza autoritatilor juridice care emit un document prin care se certifica refuzul la plata -; protest la cambie - urmat de o ordonanta de amortizare emisa de instanta judecatoreasca care pune beneficiarul sa-si recupereze treptat suma dupa un calendar fixat de justitie.
Daca se executa un girant pentru o plata protestata, el se poate adresa justitiei pentru o actiune de regres la cambie.
Cambia poate contine clauza ,,fara protest’’ ce permite executarea trasului fara cheltuieli suplimentare.

Clasificarea cambiilor:

- comerciale -; rezultate in urma unui contract comercial,
- bancare -; se folosesc cand o banca comerciala a acordat un credit cumparatorului,
- documentare -; se folosesc in conditiile existentei unui contract comercial cand se solicita remiterea unor documente,
- de complezenta -; stingerea sau acoperirea unei datorii de catre debitor beneficiarului.

BILETUL LA ORDIN

Biletul la ordin este un inscris pe care o persoana denumita emitent se obliga sa plateasca altei persoane sau la ordinul ei o suma de bani la o anumita scadenta (emitent -; tragator).
Elementele biletului la ordin:
1. denumirea de bilet la ordin
2. promisiunea de plata pura, simpla si neconditionata,
3. scadenta e o data certa, unica si posibila, atunci cand nu e trecuta e considerata la vedere,
4. locul unde se face plata, atunci cand acesta nu e specificat este considerat locul unde s-a intocmit respectivul bilet,
5. numele si adresa beneficiarului,
6. data si locul emiterii,
7. semnatura emitentului autografa.

CECUL
Cecul este instrumentul de plata prin care tragatorul , titular al unui cont la banca da ordin neconditionat ca banca sa plateasca o anumita suma de bani catre un beneficiar din disponibilul sau in cont.
Cecul este reprezentat de un formular tipizat.
Utilizarea cecului este guvernata de legea din 1934.
Partile implicate:
1- tragatorul este cel care ordona plata, (persoana fizica sau juridica)
2- trasul este intotdeauna o banca, fie ca e banca la care tragatorul are deschis un cont, fie ca e una corespondenta,
3- beneficiarul - persoana fizica sau juridica indicata de tragator in favoarea careia se va face plata.
Aspecte implicate:
- trasul ( banca ) nu plateste fara a avea un ordin,
- presupune existenta unei intelegeri intre tragator si banca privind disponibilul din care se va face plata,
- presupune existenta unui disponibil in contul tragatorului.
Cecul este intotdeauna platibil la vedere.
Elementele cecului:
1. denumirea de cec,
2. ordinul pur si simplu, neconditionat de a plati,
3. suma trecuta in cifre, litere si moneda in care se va face plata,
4. numele trasului,
5. locul platii,( daca nu se specifica este sediul trasului),
6. locul si data emiterii,
7. semnatura emitentului autografa.
Tipuri de cecuri:
1. dupa modul in care este trecut beneficiarul:
- nominative -; situatie in care beneficiarul este trecut in mod expres si cecul se achita numai acestuia, sunt transmise de obicei prin cesiune,
- la purtator -; caz in care nu se mentioneaza expres numele beneficiarului, cecul putand fi incasat de orice persoana care il detine,
- la ordin -; se mentioneaza numele beneficiarului si mentiunea la ordin care da dreptul acestuia sa transmita cecul altei persoane prin gir.
2. dupa modul de incasare:
- cecuri barate utilizate pentru plata intr-un cont bancar al beneficiarului, (reprezinta cecuri de virament - neputand fi platite in numerar), si in cazul cecului documentar, atunci cand tragatorul conditioneaza plata de prezentarea anumitor documente la banca.
Bararea poate fi:
- generala -; nu sunt mentiuni intre cele 2 linii paralele si atunci banca nu poate plati decat unei banci sau unui client al sau si poate circula prin andosare,
- speciala -; atunci cand se scrie denumirea bancii unde se efectueaza plata.
- cecuri nebarate -; si in cazul acestor cecuri se poate plati in numerar la ghiseul bancii, sau in cont fara nici o restrictie.
Exemplu de cec special -; cecul certificat -; este cecul care poarta el specificarea expresa a existentei provizionului la banca trasa.

Cecul de calatorie -; cec cu valoare fixa imprimata pe formularul cecului. El este emis de banci si vandut clientilor pentru a inlesni lichiditatile in calatorii, pentru a inlocui cash-ul in deplasarile in strainatate. Protectia acestui tip de cec se asigura prin semnatura.

Mecanismul platii prin cec

Mecanismul platii prin cec este diferit in functie de tipul de cec si anume:
- cecuri primite de beneficiar direct de la tragator si care poarta numele de cecuri personale,
- cecuri trase de banci asupra altor banci denumite cecuri bancare sau cecuri de calatorie.
Mecanismul cecului personal
Mecanismul cecului personal presupune cateva etape si anume:
- titularul unui cont la o banca aflat in situatia de a face o plata completeaza fila de cec cu suma si numele beneficiarului.
- cecul este transmis direct beneficiarului de catre tragator, beneficiarul aflat in posesia filei de cec se prezinta la ghiseul bancii spre incasarea acestuia.
- banca beneficiarului executa plata prin preluarea filei de cec si remiterea acesteia bancii trase care debiteaza contul tragatorului si achita bancii platitoare valoarea cecului. In urma acestei operatiuni, banca beneficiarului face plata catre acesta.

Mecanismul platii prin cecuri bancare
In acest caz, tertul ordonator are un disponibil la banca si ii transmite acestuia ordinul sa traga un cec asupra bancii beneficiarului.
Banca tragatoare (numita si banca ordonatorului) trage un cec beneficiarului si il transmite acestuia, simultan debiteaza contul ordonatorului cu valoarea cecului emis si transmite suma de bani bancii beneficiarului.
Beneficiarul cecului se prezinta la banca trasa si incaseaza contravaloarea cecului emis de banca tragatoare.

Mecanismul platii prin cecul de calatorie
Achizitionarea unui cec de calatorie se poate face in 2 moduri:
- fie prin cumpararea unui cec de calatorie prin achitarea cash a sumei inscrise pe el,
- prin c