11.1. Cadrul international al evolutiei economiei romanesti in perioada interbelica x6r17rq
11.2. Refacerea si dezvoltarea industriei Romaniei dupa primul razboi mondial pana la criza din 1924-1933

11.3. Reforma agrara din 1921

11.4. Comertul interior si exterior

11.5. Circulatia monetara - finantele

11.1. Cadrul international al evolutiei economiei romanesti in perioada interbelica

Prima mare conflagratie mondiala al carui principal teatru de razboi l-a constituit Europa a provocat tarilor participante mari pierderi umane, materiale si financiare. Pierderile umane s-au ridicat la 9 mil. morti, 5 mil. disparuti, 7 mil. infirmi si peste 15 mil. de raniti. La acestea s-au adaugat pierderile economice care s-au ridicat la circa 331,6 mild. dolari, din care peste 200 mild. dolari din partea Aliatilor. Productia industriala a Europei s-a redus la 40% iar cea agricola la 30%, inflatia a crescut de 10-15 ori.
Importanta mutatiei a produs in plan politic primul razboi mondial. In urma razboiului s-au prabusit doua mari Imperii: Austro-Ungaria si Rusia tarista, in urma carora au aparut state noi ca Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, iar altele si-au desavarsit unitatea nationala: Romania, Iugoslavia.
Infrangerea Germaniei si Austro-Ungariei a dus la schimbarea raporturilor de forte pe plan international in favoarea invingatorilor. Aceasta noua situatie si-a gasit consacrarea in sectorul tratativelor de pace incheiarte care consfinteau dominatia invingatorilor. Canada, Japonia, Olanda, Elvetia desi nu au participat la razboi au fost beneficiare ale razboiului atat prin livrarile de marfuri catre beligeranti cat si a depunerii unor mari capitaluri de detinatorii lor de teama consecintelor conflagratiei. Cea mai puternica si cu mari profituri a iesit din razboi S.U.A. Ea domina intreaga lume, inclusiv Europa, pe care a transformat-o intr-o importanta piata de desfacere a marfurilor si plasare a capitalului. In perioada interbelica din punct de vedere al dezvoltarii economice lumea a parcurs mai multe etape.

a) Etapa de refacere economica (1918-1921) a caracterizat toate statele beligerante si neutre.

Procesul refacerii economice a numeroase tari a fost serios afectata de politica marilor puteri care au legat-o de problema „reparatiilor si a datoriilor de razboi” concractate de tarile europene fata de S.U.A. si de tarile mici fata de Franta si Anglia. Pana la urma Germania, datorita intereselor capitalului american pe piata germana a platit sume infime, in schimb o serie de tari, printre care si Romania, au ramas cu datorii catre invingatori si in final chiar fata de invinsti.
Catre sfarsitul anului 1921 majoritatea tarilor au reusit sa revina la nivelul antebelic de dezvoltare economica, iar S.U.A., Canada si Japonia au fost confruntate cu criza de supraproductie.

b) Etapa cuprinsa intre 1922-1928 este considerata ca o etapa de stabilitate, de dezvoltare. Productia industriala a crescut simtitor, au fost rezolvate problemele procurarii materiei prime prin atragerea in circuitul economic mondial a unor tari din Asia, Africa si America Latina. In urma unor intense masuri financiare s-a reglementat circulatia baneasca europeana in 1924. A sporit comertul mondial, anul 1925 fiind cel mai ridicat nivel interbelic. Dezvoltarea economica mondiala a avut un caracter inegal de la un stat la altul, fapt ce va alimenta puternice contradictii intre state.

c) Intre anii 1929-1933 -; economia mondiala este zguduita de o puternica criza economica, ce a cuprins intreaga viata economica sociala si politica.
Productia industriala a scazut in 1933 cu aproximativ 37% fata de anul 1929. Criza a cuprins si agricultura, preturile produselor agricole au scazut aproape la un sfert. Cel mai mult au suferit tarile mici intrucat marile puteri au incercat sa iasa din criza pe seama statelor mici.

d) Perioada 1934-1939 s-a caracterizat printr-o anumita depresiune ce a urmat crizei. De fapt perioada de criza nu a fost definitiv inlaturata, agricultura ramanand in cele mai multe tari in criza. Aceasta este perioada de ascutire la maximum a contradictiilor dintre stat -; contradictii ce vor duce la declansarea celui de-al doilea razboi mondial. In aceasta perioada principiile liberalismului economic au fost tot mai mult abandonate aparand doctrine economice noi -; neoliberalismul social democratic.

11.2 Refacerea si dezvoltarea industriei Romaniei dupa primul razboi mondial pana la

criza din 1924-1933

Analiza evolutiei postbelice a Romaniei nu poate fi desprinsa de marea realizare a poporului roman din 1918 -; desavarsirea unitatii nationale.
Marea Unire din 1918 a avut consecinte multiple asupra evolutiei sociale economice si politice a Romaniei in perioada interbelica: astfel, s-a desavarsit piata nationala prin unirea la Romania a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei; a crescut potentialul demografic al tarii de la 8 milioane la 18 milioane locuitori; s-a creat complexul economiei nationale; a crescut potentialul material, intelectual si stiintific al tarii; unirea a schimbat raportul dintre mosierime si burghezie, in favoarea burgheziei, crescand rolul acesteia in viata sociala economica ca si politica a tarii.
Refacerea economica a tarii si evolutiei ei pana in 1938 -; anul declansarii celui de-al II-lea razboi mondial nu poate fi studiata fara problema reparatiilor de razboi.
Marile puteri invingatoare au acordat in urma Conferintei de la Spa si Londra in 1921 Romaniei o cota arbitrara care nici pe departe nu tinea cont de totalul pagubelor suferite in razboi a Tarii noastre i se recunostea doar 1% din suma totala de 132 miliarde marci pe care Germania trebuia sa le plateasca. Austria, Ungaria si Bulgaria -; care plateau asa numitele „reparatii orientale” aveau fata de Romania obligatii de 10,55%. Aceste cote au fost stabilite de marile puteri fara ca delegatiile tarilor mici sa participe la discutii diplomatul roman N.Titulescu un memoriu prezentat Conferintei de la Spa; s-a ridicat impotriva cotei de 1% repartizata Romaniei, cerand ca sumele reparatiilor sa se faca in functie de pagubele pricinuite si neadmitand ca altor tari sa li se plateasca cote de 5 sau chiar de 10 ori mai mari decat au fost in realitate pagubele. Din aceste motive guvernul roman nu a semnat acordul de la Spa.
Multe discutii si nemultumiri a produs si hotararea marilor puteri de a impune statelor mici, deci si Romaniei, plata asa-numitelor rate de eliberare -; datorii pe care tara le contractase in timpul razboiului si a contravalorii bunurilor cedate.
Marile puteri doreau ca statele succesoare ale monarhiei austro-ungare sa le ramburseze reparatiile si cheltuile de razboi ale acesteia in conformitate cu suprafata si potentialul economic al provinciilor ce le reveneau dupa destramarea Austro-Ungariei. Prin Conferinta de la Londra din 1924, Romaniei i se stabilea o suma de peste 235 milioane de franci aur drept cote de eliberare si rambursare. Romania nu a platit insa niciodata aceasta suma fostilor sai aliati, dar pana in 1929, cand s-au platit reparatiile Romaniei i-au revenit mai putin de 1% dun suma stabilita la Spa. De asemenea, acordul din martie 1929 cu Germania, aceasta platea Romaniei suma de 50 milioane marci in schimbul careia aceasta renunta la materiale industriale, produse agricole, obiectele de arta ridicate de trupele germane de ocupatie si nerestituite. Acest acord trebuie sa puna capat diferentelor financiare dintre Romania si Germania. Nici in ceea ce priveste problema reparatiilor orientale Romania nu a iesit mai bine, Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria, care trebuiau sa plateasca Romaniei reparatiile fixate. In urma acordului de la Lausanne 1932 s-a pus capat in mod oficial reparatiilor de razboi. Romania ramanea in continuare o tara debitoare fata de marile puteri, nemaiprimind nimic in contul reparatiilor organizate sau al celor orientale. Nerezolvarea problemelor reparatiilor, amanarea punerii lor in practica au avut repercursiuni negative asupra refacerii si dezvoltarii economiei tarii.

II. Procesul refacerii economice din Romania infaptuirea a o serie de obiective:

- refacerea productiei industriale si agricole;

- refacerea transporturilor;

- echilibrarea bugetului;

- reglementarea circulatiei monetare si stagnarea inflatiei;

- echilibrarea balantei comerciale si de plati.
In cadrul industriei principala problema a constituit-o dupa razboi refacerea si punerea in functie a aparatului de productie pe intreg teritoriul tarii. Refacerea industriei s-a facut lent si in mod inegal. Astfel industria metalurgica s-a refacut greu, abia in 1929. Procesul refacerii economice a urmat linia industriala si s-a incheiat in linii mari in anul 1924 cand in principalele ramuri s-a atins nivelul antebelic. Dupa anul 1924 industria va realiza o serie de progrese concretizate in:

- sporirea numarului intreprinderilor si a muncitorilor;

- cresterea capitalului investit si a fortei motrice;

- imbunatatirea inzestrarii tehnice a marilor intreprinderi.
La aceste progrese a contribuit si legislatia economica elaborata in aceasta perioada si conceptia economica a partidului liberal prin noi insine.
Conceptia prin noi insine exprima pozitiile burgheziei romane fata de capitalul strain, caile si modalitatile teoretice si practice de dezvoltare a industriei, a economiei, locul economiei romanesti in diviziunea internationala a muncii. Prin aceasta conceptie se urmarea:

- mobilizarea resurselor materiale, umane si financiare romanesti;
- inlaturarea sau limitarea capitalului strain si economia romaneasca prin preluarea unor pozitii detinute de capitalul german si austro-ungar.
Promovarea unei asemenea conceptii a avut un rol pozitiv in dezvoltarea economiei tarii in intarirea idependentei economice. Ea s-a concretizat in adoptarea unei legislatii economice cum ar fi Legea minelor in 1924, care interzicea concesionarea terenurilor miniere sau petroliere capitalului strain intr-o proportie mai mare de 40%. In baza acestei legi statul exercita rolul de proprietar al tuturor bogatiilor solului si subsolului tarii conform Constitutiei din 1923. Sub presiunea capitalului strain in 1925 aceasta lege a fost modificata in sensul ca cetatenii romani puteau detine 50,1% din capital fata de 60% cat prevedea legea din 1924.
Tot in 1924 Legea energiei prin care se acorda multiple avantaje celor ce investeau capitalul in productia energiei electrice, in instalatiile hidro sau termoelectrice.
In procesul refacerii si dezvoltarii industria a beneficiat si de un regim vamal protectionist ce apara productia interna de concurenta straina.

Procesul refacerii si dezvoltarii industriei s-a facut in stransa legatura cu capitalul strain. In acest sens s-au produs cateva modificari importante: a) a avut lor restructurarea volumului si originii capitalului strain in economia tarii. Sub aspectul volumului prin politica liberala a unei uzine s-au micsorat proportiile capitalului strain in economie, aceasta neputand depasi 50% indiferent de ramura sau domeniul de investitie, ca de exemplu capitalul; b) a avut loc o modificare a originii capitalului in locul celui german si austro-ungar au aparut cel francez, englez, italian, danez, dar in preajma celui de-al doilea razboi mondial va creste din nou ponderea capitalului german. Cresterea ponderii capitalului strain in economia romaneasca este legata de conceptia national-taranista -; porti deschise capitalului strain. O parte din burghezia romana si a nationalistilor din Banat si Transilvania legata de capitalul strain din Viena, Berlin, Budapesta pentru a se opune capitalistilor grupati in jurul Bancii Nationale Romane si a PNL au promovat politica portilor deschise capitalului strain.
Ca urmare a consecintelor Unirii din 1918, a politicii liberale prin noi insine, a legislatiei economice protectioniste, a creditelor acordate de Banca Nationala industria romaneasca a obtinut pana in 1929 importante succese in procesul refacerii si al dezvoltarii.

III. Refacerea si evolutia agriculturii, comertului, a finantelor si a circulatiei monetare

In stransa legatuira cu refacerea industriei, a economiei in general a avut loc refacerea transporturilor. Principala atentie s-a acordat transporturilor feroviare -; au fost refacute liniile ferate, podurile distruse, s-au importat locomotive si vagoane de marfa. Transportul rutier si maritim a ramas in continuare deficitar.
In concluzie, refacerea si dezvoltarea industriei a fost lenta si inegala; s-a realizat indiscutabil in industria alimentara, usoara, extractiva, industria metalurgica si indeosebi constructoare de masini a ramas deficitara totusi.

IV. Agricultura postbelica a purtat din plin amprentele razboiului. Procesul refacerii agriculturii urmarea:

- refacerea productiei vegetale si animale;

- refacerea inventarului si a gospodariilor distruse;

- infaptuirea reformei agrare.
De refacerea agriculturii depindea aprovizionarea populatiei cu alimente, a industriei cu materii prime, refacerea balantei comerciale si a finantelor publice, disponibilitati pentru export.

11.3. Reforma agrara din 1921

Hotararea infapturirii reformei agrare s-a luat inca din iulie 1917 de parlamentul de la Iasi, dar legea definitiva a fost adoptata in vara lui 1921 -; ea cuprinzand intreaga tara, Vechiul regat, Banatul, Transilvania, Bucovina-Basarabia.
Au fost expropriati 6.123.789 ha, adica 66% din suprafata cu peste 100 ha. De la expropriere s- a exclus inventarul morilor, viile, livezile, terenurile irigate, iazurile si partial podurile.
Drept la improprietarire au avut mobilizatii, vaduvele de razboi, taranii demobilizati, cei cu pamant sub 5 ha si tarani fara pamant. Loturile ce se atribuiau taranilor erau de 2 feluri: loturi de improprietarire de 5 ha si loturi de completare. Improprietarirea se facea prin rascumparare.

A imbunatatit simtitor starea taranimii, a dezvoltate relatiile capitaliste in mediul rural, a intensificat procesul de stratificare sociala a taranimii.
A contribuit, prin sumele primite, la modernizarea inventarului agricol sau la investirea lor in industrie. A fost cea mai democrata refora agrara din Europa.
Dezvoltarea agriculturii s-a facut indeobi pe cale extensiva. S-au marit suprafetele cultivate dar ca urmare a lipsei inventarului agricole modern a semintelor selectate, productia era in general modesta.

11.4. Comertul interior si exterior
Acesta a fost si el puternic afectat de razboi, refacerea durand pana in 1922. Reforma comertului si evolutia sa au fost in stransa legatura cu fenomenele si procesele din industrie, agricultura si finante. In primii ani postbelici au fost mari lipsuri de marfuri de consum -; alimentare, industriale. Dezvoltarea comertului dupa 1924 a fost favorizata de refacerea economica, de politica de protejare a economiei dusa de guvern, dar si de cresterea, indeosebi pana in i929 a puterii de cumparare a maselor.

Criza din 1929-1933 va afecta puternic si Comertul interior. Atat comertul interior dar mai ales cel exterior prin structurarea si volumul acesteia.
In perioada 1919-1921 comertul exterior s-a soldat cu mari deficituri comerciale, impuse de necesitatea importarii unor marfuri, indeosebi cereale pentru hrana populatiei, dar si bunuri de consum, textile, confectii, pielarie, instalatii, material rulant etc.
Statul a preluat intr-o masura mai mare controlul comertului exterior instituind prin 1927 un regim sever de taxe la exportul de produse agricole iar in 1922 exportul produselor alimentare a fost interzis complet.
Dupa refacerea economiei a urmat un curs de sporire continua a volumului comertului exterior, acesta fiind legat de sporirea productiei agricole si industriale dar si de stabilitate a leului.
Incepand din 1926 -; balanta comerciala este activa, exportul depasind importul. Baza exportului Romaniei a format-o materiile prime si produsele agricole, lemn si petrol. Exportul cu petrol a crescut dupa 1926 la 40% din valoarea exportului. Importul era format preponderent de produse industriale, semifabricate, utilaje, instalatii si unele materii prime deficitare. In general comertul exterior a fost subordonat refacerii si dezvoltarii economiei nationale, echilibrarii balantei de plati pentru plata unor datorii externe publice.

11.5. Circulatia monetara - finantele

In primii ani postbelici s-a caracterizat prin cresterea continua a inflatiei intre 1916-1923 -; masa monetara a sporit de 12 ori. Cresterea inflationista a fost determinata de acoperirea necesitatilor statului, dar ea a avut consecinte negative asupra cresterii preturilor si deprecierea crescanda a leului in interior si scaderea cursului in exterior.
Starea de haos era determinata si de faptul ca in primii ani de dupa razboi in tara au circulat alaturi de leu, cat si leul emis de germani precum si alte monede, economia austro-ungara, rudele rusesti, fiecare cu cursurile lor. Intre monezile de refacere a circulatiei monetare, masuri dictate de necesitatea refacerii economice au fost:

- operatiile de preschimbare a monedelor straine, in special a rublei si a leului emis de Banca

Generala, proces realizat intre 1920-1921;
- 1925 a inceput cu sprijinul Bancii Nationale, revalorizarea leului, Banca s-a angajat sa nu mai emita moneda peste plafonul atins la 31 dec. 1924.
Incepand din 1927 si pana in februarie 1929 guvernul liberal a realizat stabilizarea monetara. Aceasta stabilizare a fost finalizata de PNT cu sprijinul unui imprumut francez de 100 mil. dolari.
Desi s-a realizat o echilibrare a circulatiei monetare, aceasta nu a fost deplina, iar stabilizarea facandu-se cu ajutor strain a adancit dependenta economica a tarii de capitalul strain.
Finantele au resimtit si ele din plin efectele razboiului. Inlaturarea starii de dezorganizare a finantelor tarii era imperios ceruta de procesul refacerii si dezvoltarii economice.

Intre anii 1920-1921 se constata mari deficituri bugetare. Desi veniturile bugetare au crescut de

13 ori fata de perioada antebelica cheltuielile au crescut de 18 ori.

Incepand din anul 1921 s-a format un buget unitar la nivelul intregii tari si incepand din 1922 si

1923 bugetul devine echilibrat iar din 1924 excedentar.
Datoria publica a tarii a crescut enorm fata de nivelul antebelic, ea fiind intr-o continua crestere, ajungand in 1927 la 5955 mild. lei.
Veniturile proveneau in primul rand din impozite directe si indirecte, cheltuielile bugetare erau in general cele cu intretinerea armatei si a aparatului de stat.

Creditul bancar a fost dominat de Banca Nationala:

- a sporit numarul bancilor, a operatiunilor si volumului acestora;

- in cadrul cresterii generale a capitalului, capitalul romanesc a sporit mult scazand in 1929

cel strain. Banca Marmoroch Blanc, Banca Nationala a Romaniei.