s9s23st

Problemele de baza in fundamentarea si caracterizarea unei stiinte le constituie stabilirea obiectului ei de studiu si a metodei de cercetare. Acestea permit sa se precizeze locul si pozitia stiintei respective in ansamblul stiintelor, relatiile cu alte discipline inrudite, importanta si utilitatea disciplinei in procesul cunoasterii.
In conditiile actuale, cu toate progresele facute in domeniul calculatoarelor electronice, economia unei tari nu se poate lipsi de contabilitate. Ea ramane pe mai departe cea mai exacta forma de evidenta. Pana in prezent nu s-a gasit si nici in viitorul apropiat nu se preconizeaza un alt mijloc, de inlocuire a contabilitatii la nivelul agentilor economici.
Stiinta contabilitatii reprezinta un sistem coerent de obiective si principii fundamentale, legate intre ele, susceptibile sa conduca la definirea de norme solide privind construirea si comunicarea informatiei privitoare la informatia neta si financiara a patrimoniului, precum si la rezultatele obtinute. In sfera obiectului contabilitatii se mai circumscriu existenta si miscarea elementelor extrapatrimoniale precum si furnizarea de informatii economice necesare luarii deciziilor de conducere ale activitatii interne de exploatare.

2.1 Obiectul contabilitatii
2.1.1 Conceptii si teorii referitoare la obiectul contabilitatii

Ca stiinta, contabilitatea si-a conturat de-a lungul secolelor mai mult sau mai putin complet continutul si sfera de cuprindere a obiectului de studiu.
Prima definitie a contabilitatii apartine lui Luca Paciolo, formulata la Venetia in 1494 in lucrarea de matematica si geometrie Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita in care include “ Tractatus de computis et scripturis ”, adica Tratat de contabilitate in partida dubla. El considera ca obiect al contabilitatii “ tot ceea ce dupa parerea negustorului ii apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si marunte in ordinea in care au avut loc ”.
In jurul obiectului contabilitatii, in evolutie istorica, s-au purtat numeroase discutii si controverse. Pornind de la definitia lui Luca Paciolo, s-au emis numeroase formulari prin care s-a definit obiectul contabilitatii, fara ca una din ele sa se bucure de o adeziune unanima, ca urmare a pozitiei pe care s-au situat si a opticii adoptate de cercetatori.
O serie de autori au considerat contabilitatea ca o ramura a matematicii al carui obiect il constituie studiul conturilor. Obiectul contabilitatii nu poate fi studiul conturilor, ci studierea materiei care se inregistreaza in conturi. Atat contul cat si sistemul de conturi sunt elemente ale metodei contabilitatii. Alti autori au privit contabilitatea ca o stiinta a patrimoniului fundamentandu-i obiectul de pe pozitii juridice, sau ca o stiinta a administratiei care studiaza faptele administrative in vederea sprijinirii conducerii pentru atingerea scopurilor propuse. Astfel, in literatura contabila s-au conturat patru conceptii privind obiectul contabilitatii: conceptia administrativa, juridica, economica si financiara.
In conceptia administrativa, care apartine scolii italiene (E. Pisani, G. Massa, V. Gitti), obiectul contabilitatii consta in reflectarea si controlul valoric al faptelor administrative in vederea obtinerii cu eforturi minime, de efecte economice maxime.
Conceptia juridica, dominata de scoala germana (Fr. Hugli, R. Reisch, C. Kreibig) considera obiectul contabilitatii patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, privit din punct de vedere juridic, adica a drepturilor si obligatilor pecuniare (materiale) in corelatie cu obiectele (bunuri, valori) corespunzatoare. In aceasta conceptie, contabilitatea este stiinta inregistrarii egalitatilor de schimb din patrimoniul unei persoane.
Conceptia economica, care cunoaste o larga raspandire in scolile din Europa ( J.Fr.Schar,R.P.Coffy,I.Evian,C.Pantu,D.Voina), defineste obiectul contabilitatii ca circuit al capitalului privit sub aspectul destinatiei lui (capital fix si capital circulant) si al modului de dobandire (capital propriu, capital strain). J.Fr.Schar considera ca obiect al contabilitatii: ”miscarea capitalului individual, precum si cheltuielile si veniturile acesteia”
Conceptia financiara, considera ca obiectul de studiu al contabilitatii il constituie elaborarea si aplicarea procedeelor de evidenta, calcul, analiza si control in expresie valorica a existentei starii precum si a miscarii si transformarii resurselor economice. Din punct de vedere al modului de utilizare sau intrebuintare a acestor resurse deosebim:
• Utilizari durabile sau permanente sub forma bunurilor investite, care corespund activelor imobilizate
• Utilizari ciclice, temporare care se consuma dupa fiecare ciclu de exploatare incheiat (aprovizionare, productie, desfacere) si care iau forma de bani, stocuri, creante etc., care corespund activelor circulante.

2.1.2 Definirea obiectului contabilitatii

Prof. I. Evian preciza ca intelesul care se da la noi si in Franta notiunii de contabilitate, adica “tehnica inregistrarilor duble”, nu este cel just. Contabilitatea nu se rezuma numai la inregistrarea in conturi a operatiilor economice, ci obiectul ei se intregeste cu calculatia costurilor, calculul comparativ (statistic) si calculul preliminar (bugetar). Deci ea asigura, pe langa inregistrarea operatiilor economice in conturi, urmarirea permanenta a intregii activitati a intreprinderii. Totodata, Evian este adeptul ideii contabilitatii ca un instrument util in realizarea unei activitati eficiente din punct de vedere economic, denumita “rationalism economic”.
Problema definirii obiectului contabilitatii a fost reluata si in economia centralizata. Desi in majoritatea cazurilor definitiile emise au ca trasatura comuna procesul reproductiei largite, unele se deosebesc prin elemente specifice in functie de criteriile folosite. Dintre criteriile utilizate pentru definirea obiectului contabilitatii mentionam: mijloacele economice in corelatie cu relatiile economice corespunzatoare lor; existenta si miscarea mijloacelor economice, transformarea lor in cadrul procesului reproductiei largite si stabilirea rezultatului final al acestor miscari si transformari; existenta si miscarea mijloacelor economice, a rezultatelor obtinute ca urmare a proceselor economice privite sub aspectul componentei si provenientei lor. Alti autori pe langa elementele de mai sus, includ si consumul de munca vie si remunerarea ei, miscarile de valori provocate de fenomenele economice si de raporturi juridice .
Tinand seama de definirea obiectului contabilitatii in evolutie istorica si de particularitatile acesteia in economia de piata, consideram ca in definirea obiectului trebuie sa se aiba in vedere patrimoniul privit sub aspect economic, juridic si financiar, precum si rezultatele financiare ale agentilor economici, deci o conceptie juridico-economica si financiara a patrimoniului.

2.1.3 Prezentarea sintetica a activelor si pasivelor patrimoniale

Structura activelor si pasivelor patrimoniale este de o mare diversitate si complexitate, dar poate fi redata sintetic astfel:

ACTIVE PATRIMONIALE
I Active imobilizate
A. Imobilizarile necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de cercetare dezvoltare
3. Concesiuni, brevete si alte drepturi si valori similare
4. Fond comercial
5. Alte imobilizari necorporale
B. Imobilizarile corporale a) Terenuri b) Mijloace fixe
C. Imobilizarile financiare
1. Titluri de participare (participatiile)
2. Titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu
3. Creante imobilizate
II Active circulante
A. Stocurile
1. Materii prime
2. Materiale consumabile
• Materiale auxiliare
• Combustibili
• Piese de schimb
3. Obiecte de inventar
4. Baracamente si amenajari provizorii
5. Productia in curs de executie
6. Semifabricate
7. Produse finite
8. Marfuri
9. Ambalaje
10. Animale si pasari
11. Stocuri aflate la terti
B. Alte active circulante
1. Creante sau valori in curs de decontare
• Avansuri acordate furnizorilor
• Clienti
• Efecte comerciale de primit (trata, biletul la ordin)
• Decontari cu asociatii privind capitalul
• Alte creante
2. Plasamente si disponibilitati banesti
• Plasamentele
• Titluri de plasament
• Instrumente de trezorerie
• Disponibilitatile banesti
• Casa
• Disponibilitati in conturi curente
• Acreditive
• Alte valori de trezorerie
• Valori de incasat si avansuri de trezorerie
III. Active de regularizare

PASIVE PATRIMONIALE
I Capitaluri proprii
1. Capital individual sau social
2. Prime legate de capital
3. Diferente din reevaluare
4. Rezerve
5. Rezultatul exercitiului
6. Rezultatul reportat
7. Fonduri
8. Subventii pentru investitii
9. Provizioane reglementate

II Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

III Datorii a) Imprumuturi si datorii asimilate
• Imprumuturi din emisiuni de obligatiuni
• Credite bancare
• Imprumuturi din imobilizari sau alte valori similare preluate in patrimoniu

IV Pasive de regularizare

2.1.4 Veniturile, cheltuielile si rezultatele -; obiect de studiu al contabilitatii

Dupa cum s-a aratat, in obiectul de studiu al contabilitatii intra cunoasterea existentei si starii activelor si pasivelor patrimoniale .

In acelasi timp contabilitatea include in obiectul sau evidenta, calculul, analiza si controlul miscarilor interne si a transformarilor suferite de elementele patrimoniale in urma operatiilor desfasurate de o entitate economica.
Consumurile de mijloace economice, de resurse si producerea de rezultate sunt miscari complexe care provoaca transformari atat in volumul cat si in structura patrimoniului.
Veniturile exercitiului corespund unei cresteri a activelor patrimoniale (a creantelor sau a disponibilitatilor banesti), iar cheltuielile exercitiului determina o crestere a pasivului patrimonial. Cu alte cuvinte, veniturile apar ca o “sursa de imbogatire” care duce la cresterea situatiei nete, iar cheltuielile reprezinta o “saracire” care determina o reducere a situatiei nete sau o depreciere a activelor.
Daca in decursul unui exercitiu veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, cresterea activelor patrimoniale este mai mare decat cresterea pasivelor patrimoniale, iar diferenta dintre acestea reprezinta profitul exercitiului care pentru restabilirea echilibrului patrimonial se adauga la capitalurile proprii, la pasiv.

2.2 Metoda contabilitatii

Contabilitatea, ca disciplina stiintifica, are nu numai un obiect propriu, ci si o terminologie prin care isi realizeaza obiectul ei de studiu.

2.2.1 Notiunea de metoda

Notiunea de metoda este de origine greaca si provine de la meta, care inseamna “succesiune, schimbare, dupa care” si hodos, care reprezinta “drum”. Unite in methodos, se pot traduce in drumul pe care trebuie sa se mearga pentru a se ajunge la un anumit rezultat, scop, adevar.
Metoda este un produs al gandirii teoretice abstracte, indicand modul de a studia, de a cerceta, de a cunoaste obiectele si fenomenele din natura si societate. Ea constituie un sistem logic mintal de cercetare a realitatii cu ajutorul careia se descopera legile ce oglindesc particularitatile si esenta obiectului studiat, se stabilesc principiile, procedeele si instrumentele folosite pentru transpunerea in practica a acestor legitati. Intre obiectul si metoda unei stiinte exista o stransa interdependenta si conditionare; obiectul arata ce trbuie studiat, iar metoda cum trebuie studiat.
Contabilitatea, ca orice disciplina stiintifica, pentru realizarea obiectului ei de studiu, are o metoda proprie de cercetare fundamentata pe anumite legi, principii, procedee, care exprima particularitatile si esenta ei.
Principiile teoretice fundamentale ale contabilitatii, care se ridica la rangul de legi, sunt: principiul dublei reprezentari a patrimoniului sau a egalitatii bilantiere, principiul dublei inregistrari a operatiilor patrimoniale si principiul calculelor periodice de sinteza.
2.2.2 Principiile contabilitatii
2.2.2.1 Principiul dublei reprezentari

Principiul dublei reprezntari (oglindiri, reflectari) se concretizeaza in reflectarea elementelor de avere ale patrimoniului sub doua aspecte: a) sub aspectul utilitatii bunurilor, adica al destinatiei sau alocarii in activitatea economica a elementelor de avere patrimoniala, pentru care se foloseste notiunea de mijloace (bunuri: imobilizari incorporale, corporale, financiare, mijloace circulante banesti, materiale etc.) b) sub aspectul raporturilor de proprietate in cadrul carorase dobandesc bunurile economice ca obiect de drepturi si obligatii, adica sub aspectul modului de dobandire, provenienta, pentru care se utilizeaza notiunea de surse.
In contabilitate, deci, aceleasi elemente de avere patrimoniala privite ca un tot unitar, sunt reflectate si reprezentate sub dublu aspect. (fig.1)

VALOARE M.E = VALORE S.E.
Fig.1 Principiul dublei reprezentari.

Dubla reprezentare a patrimoniului poate fi redata sintetic sub forma unei ecuatii, prin egalitatea:
Valoarea mijloacelor economice = Valoarea surselor de provenienta relatie cunoscuta sub denumirea de ecuatia dublei reprezentari. Aceasta dubla reprezentare a patrimoniului se infaptuieste in cadrul unui echilibru permanent cu ajutorul bilantului si exprima statica, respectiv starea patrimoniului la un moment dat, constituind din totdeauna trasatura esentiala a metodei contabilitatii.

2.2.2.2 Principiul dublei inregistrari a operatiilor economice.

Elementele patrimoniale se afla intr-o continua miscare si transformare in fazele circuitului economic. Astfel, pot avea loc intrari, respectiv iesiri de mijloace economice sau de surse, transformarea unor mijloace in altele, a unor surse in altele etc. Principiul dublei inregistrari are in vedere ca orice operatie economica creeaza un raport valoric de echivalenta mijloace/surse, intrare/iesire, stoc S1/stoc S2 etc.

In esenta, principiul dublei inregistrari consta in inregistrarea concomitenta cu aceeasi suma cu ajutorul conturilor a cresterilor si micsorarilor care se produc in volumul si structura mijloacelor economice si a surselor de provenienta a lor cauzate de o operatie economica in conditiile mentinerii egalitatii ceruta de principiul dublei reprezentari. Dubla inregistrare este determinata de dubla reprezentare prin faptul ca si in timpul miscarii si transformarii lor elementele patrimoniale sunt privite tot sub dublul aspect al utilitatii, adica al destinatiei economice si al surselor de procurare. Dubla inregistrare constituie o continuare cu alte mijloace (conturile) a tratarii operatiilor economice dupa cerintele principiului dublei reprezentari a elementelor de avere a patrimoniului.
De mentionat ca dubla inregistrare asigura raporturi de echilibru nu numai intre cele doua forme de reflectare a patrimoniului (patrimoniu economic si patrimoniu juridic) ci si intre venituri si cheltuieli.
Dubla reprezentare si dubla inregistrare, ca trasaturi esentiale ale metodei contabilitatii, sunt specifice acesteia, nefiind intalnite la alte discipline economice.

2.2.2.3 Principiul calculelor periodice de sinteza

Informatiile obtinute din inregistrarea si prelucrarea datelor privind operatiile economice si financiare ce au loc la nivelul agentilor economici sunt sintetizate si raportate cu ajutorul bilantului. Cunoasterea situatiei economice si financiare, a rezultatelor obtinute de unitatile patrimoniale la sfarsitul unei perioade de gestiune impun efectuarea unor calcule periodice de sinteza realizate cu ajutorul balantelor de verificare, bilantului, anexa la bilant, si a contului de rezultate. Ca atare, bilantul cu componentele sale este un document de sinteza contabila care prezinta situatia patrimoniului economic si juridic la un moment dat precum si rezultatele financiare obtinute.

2.2.3 Procedeele si instrumentele contabilitatii

Principiile teoretice fundamentale ale contabilitatii isi gasesc aplicare si concretizare in practica social-economica, care face ca prin metoda sa se inteleaga atat modul de a cerceta, de a studia fenomenele ce intra in obiectul ei, cat si totalitatea procedeelor si instrumentelor concrete utilizate pentru studierea practica a obiectului ei.
Procedeul arata modalitatea, maniera, felul de a proceda pentru atingerea unui scop, iar instrumentul constituie mijlocul concret de efectuare a lucrarilor necesitate de un anumit procedeu.
Procedeele utilizate de contabilitate pentru realizarea obiectului de cercetare, procedee ce permit furnizarea de informatii privind patrimoniul unitatilor, se impart in procedee specifice si procedee comune si altor discipline economice.
In procedeele specifice metodei contabilitatii se includ: bilantul, contul ti balanta de verificare.
Bilantul este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilitatii care cuprinde situatia patrimoniului in intregul sau si rezultatele financiare (profit, pierdere) ale activitatii unitatii la un moment dat. El asigura infaptuirea principiului dublei reprezentari a starii patrimoniului, prezentand la un moment dat, in expresie baneasca, patrimoniul sub aspectul destinatiei economice si a surselor de finantare a elementelor patrimoniale.
Prezentand starea patrimoniului la un moment dat, furnizand informatii generale, sintetice, privind situatia economica si financiara si relatiile unitatii cu tertii, informatii rezultate din centralizarea datelor contabilitatii curente, bilantul este completat cu anexa la bilant si cu contul de rezultate care explica si detaliaza anumite date cuprinse in bilant.
Deoarece din bilant nu rezulta miscarile succesive ce se produc in componenta si structura mijloacelor economice, a surselor de formare, ca si urmare a operatiilor economice si financiare, a proceselor economice, contabilitatea foloseste contul.
Pentru fiecare mijloc, sursa, proces economic sau faza a acestuia in contabilitatea curenta se deschide cate un cont in care se inregistreaza existentul, cresterile si micsorarile elementului respectiv. Desi conturile se deosebesc dupa continutul lor economic, ele se conditioneaza reciproc, constituind in totalitatea lor sistemul de conturi prin care contabilitatea isi realizeaza obiectul de studiu. Prin intermediul conturilor se asigura dubla inregistrare a operatiilor economice, in conditiile mentinerii egalitatii bilantiere. Daca bilantul furnizeaza informatii de ansamblu asupra patrimoniului la un moment dat, contul furnizeaza informatii de detaliu privind existenta si miscarea unui mijloc, sursa sau proces economic.

Legatura dintre cont, care furnizeaza informatii de detaliu asupra unui mijloc economic, proces sau rezultat, si bilant, de unde rezulta informatii generalizatoare privind intreaga activitate a unitatii, se realizeaza cu un alt procedeu al contabilitatii, si anume prin centralizarea si verificarea exactitatii datelor din contabilitate cu ajutorul balantei de verificare.
Balanta de verificare da posibilitatea verificarii exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi prin egalitatile pe care le contine, verificand respectarea principiului dublei inregistrari. De asemenea, ea permite centralizarea datelor oglindite distinct pe conturi (pe fiecare mijloc , sursa sau proces economic) in vederea obtinerii de informatii de ansamblu asupra intregii activitati a intreprinderii. Datele ei stau la baza intocmirii bilantului, asigurandu-se astfel si realizarea principiului dublei reprezentari a elementelor patrimoniale.
Prin centralizarea datelor cu ajutorul balantei de verificare se asigura informatii privind volumul modificarilor in structura patrimoniului atat pentru perioada curenta, cat si cumulat din perioadele precedente.
Pe langa procedeele specifice, contabilitatea utilizeaza si procedee comune altor discipline economice, cum sunt: documentele, evaluarea, calculatia si inventarierea.
In contabilitate nici o operatie economica nu se poate inregistra fara un document, adica un act scris care sa consemneze si sa justifice operatia economica respectiva. Documentele au o importanta deosebita pentru verificarea realitatii si legalitatii operatiilor economice, controlul gestionar al mijloacelor materiale si banesti, a cresterii responsabilitatii in gestionarea patrimoniului unitatilor.
Evaluarea consta in transformarea unitatilor naturale, cu ajutorul preturilor si tarifelor, in unitati valorice, in vederea aducerii la un numitor comun a elementelor patrimoniale. Ca procedeu al metodei contabilitatii se intrepatrunde cu celelalte procedee, constituind un factor de care depinde aplicarea lor.
Evaluarea este strans legata de calculatie, intrucat pentru inregistrarea in conturi a existentei si miscarii elementelor patrimoniale este necesara determinarea cu exactitate a valorii acestora.
Se efectueaza calcule incepand cu intocmirea documentelor de evidenta si pana la incheierea bilantului ca document final. Astfel, se calculeaza diferitele valori ale mijloacelor fixe si amortizarea acestora, preturile de aprovizionare ale materialelor, cheltuielile de transport-aprovizionare aferente materialelor consumate pentru obtinerea unor noi produse si acelor ramase in depozit, repartizarea volumului de munca vie pe locuri de consum, costurile de productie pentru intreaga productie si pe unitate de produs, cost ce se compara cu pretul de vanzare al produselor in vederea stabilirii rezultatului financiar, obtinut din vanzarea acestor produse.
Intre datele inregistrate in contabilitate si realitatea de pe teren pot sa apara nepotriviri ca urmare a scazamintelor naturale in timpul pastrarii mijloacelor economice, a erorii sau omiterii inregistrarii unor mijloace, a starii defectuoase a aparatelor de masurat, a neregulilor savarsite in timpul gestionarii bunurilor etc. Aceasta impune utilizarea inventarierii pentru constatarea faptica a elementelor patrimoniale si punerea de acord a datelor din contabilitate cu realitatea.
Contabilitatea, pentru realizarea obiectului ei de studiu, utilizeaza si alte procedee, ca: observarea fenomenelor supuse inregistrarii, rationamentul, verificarea, analiza si sinteza.
Aplicarea corecta a procedeelor metodei contabilitatii cu ajutorul instrumentelor specifice acestora constituie tehnica contabila, care s-a dezvoltat si perfectionat in decursul timpului, pe fondul teoriei generale si a metodei contabilitatii bazata pe principii universal valabile pentru orice organism in care se administreaza mijloace economice, unde au loc consumuri de valori materiale, banesti si de munca.