f3u5ug
1. Sistemul Monetar International: etape premergatoare si realizari
2. Principiile care au stat la baza Sistemului Monetar International
3. Dezechilibrele generate de Sistemul de la Bretton Woods
4. Prabusirea Sistemului de la Bretton Woods si reforma SMI
5. Rolul Drepturilor Speciale de Tragere
6. Institutiile Sistemului Monetar International
7. Rolul F.M.I. in economia mondiala
8. Relatiile Romaniei cu F.M.I.
9. Test de autoevaluare
Bibliografie
Obiectivele propuse:
• insusirea de concepte cheie precum: sistem monetar international: cursuri fixe, convertibilitatea in aur a $, moneda cos DST, lichiditate internationala;
• cunoasterea modului de aplicare a principiilor care au stat la baza SMI;
• cunoasterea mecanismului convertibilitatii $ si a celorlalte monede;
• cunoasterea rolului DST in cadrul SMI si a modului de determinare a valorii monedei cos;
• insusirea informatiilor referitoare la activitatea FMI si a Bancii Mondiale in cadrul economiei mondiale;
• cunoasterea directiilor de actiune in cooperarea Romaniei cu FMI.
1. Sistemul Monetar International: etape premergatoare si realizari
Definitie: Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale.
Crearea unui sistem monetar international trebuie privita ca expresie a interdependentei economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare nationale. Odata creat, un sistem monetar international, inclusiv organismul menit sa asigure cooperarea si sa sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerintelor de orice fel care intervin
in relatiile economice, sociale si politice dintre statele membre ale sistemului.
• Etape premergatoare
Prima incercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia.
Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era impartit in 100 centime.
Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera insa la ea.
Aceste tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrand raportul valoric de
1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, Romania, Serbia,
Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 s a limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-a tr ecut la etalonul monometalist aur.
O alta incercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o Conferinta de la Genova, care a avut loc intre 10 aprilie -; 19 mai 1922, si la care au participat 33 de state.
Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute in conturile de la bancile din strainatate. In acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur -; devize in cadrul sistemelor monetare nationale si folosirea unui sistem de cliring international.
In cadrul acestei conventii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerata o problema de politica interna, astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu era angajata in relatiile cu alte tari, decat in masura in care aceasta ii servea propriilor interese.
O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a fost creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetar a si economica de la Londra, unde Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza sistemelor lor monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente.
Din aceasta pozitie a avut de castigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le
intampina a reusit sa mentina paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din cauza intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului in 1935, iar Polonia in 1936.
Un important pas in directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar tripartit, incheiat intre SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25 septembrie 1936, guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului fr ancez, promitand evitarea greutatilor in calea ajustarii, impiedicarea unor deprecieri competitive. La apelul celor doua guverne, in noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si Elvetia.
Rezulta, astfel, ca nici unul din acordurile monetare internationale incheiate in perioada anilor '30 pana la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar international.

• Crearea Sistemului Monetar International de la Bretton Woods
Intre 1 si 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods, Conferinta Monetar a si Financiara
Internationala a Natiunilor Unite si Asociate. S-a considerat ca ”pentru prima oara a fost stabilit un sistem monetar bazat pe un acord international”1.
Baza discutiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, in 1944, a constituit-o planul White si planul Keynes.
Planul lui Harry Dexter White (consilier al ministrului de finante al SUA) a fost publicat in aprilie 1943 intr-o ultima varianta, sub denumirea: „Proiect preliminar de schita a unei propuneri pentru un fond international de stabilizare a Natiunilor Unite si Asociate”.
Planul lui John Maynard Keynes (numit in Anglia, in 1940, consilier onorific al
Ministerului Finantelor) a aparut in forma sa finala, ca document oficial, la Londra, in aprilie
1943, sub denumirea: „Propuneri pentru o Uniune de cliring international”.
Planul White exprima preocupar ea principala a Statelor Unite de a restaura libertatea tranzactiilor si platilor internationale, fiind prevazuta instituirea Fondului de stabilizare, al carui capital era format prin subscrierile tarilor membre (30 % in aur, iar restul in moneda nationala).
Monedele tarilor membre trebuiau sa fie definite in unitas, moneda Fondului de stabilizare, care avea un rol limitat, putand fi cumparata si vanduta contra aur in cadrul operatiunilor cu Fondul.
Aceste unitati de cont erau egale cu greutatea in aur corespunzatoare pentru 10 dolari, paritatea
in aur neputand fi modificata decat cu acordul Fondului, cu o majoritate de 3/4 din voturi.
• Fondul de stabilizare prevedea eliminarea restrictiilor valutare, cu exceptia celor promovate de Fond, si era imputernicit sa stabileasca si sa modifice cursurile valutare ale tarilor membre.
• Planul Keynes exprima preocup area de reconstructie a economiilor occidentale, bazata pe promovarea cresterilor economice si ocuparea deplina a fortei de munca. Acest plan prevedea crearea Uniunii de cliring. Uniunea de cliring se considera o super -; banca centrala, care trebuia sa emita, in favoarea tarilor membre, o moneda scripturala internationala, definita in aur, si numita bancor. Astfel, tarile membre trebuiau sa primeasca o cota de moneda scripturala, proportionala cu volumul comertului sau exterior in ultimii ani dinaintea razboiului. Acesta urmau sa asigure compensarea multilaterala a creantelor bancilor centrale. In final, soldurile debitoare ale unor tari membr e reprezentau solduri creditoare ale altor tari.
Din confruntarea mecanismelor propuse de cele doua planuri prezentate, s-au preluat in declaratia comuna numai acele mecanisme care cor espundeau ideilor de baza ale SUA
Pentru promovarea cooperarii internationale in domeniul monetar si financiar, prin acordurile in cheiate la Bretton Woods, au fost infiintate doua institutii interguvernamentale:
Fondul Monetar International si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Cele doua institutii au avut si au statut de organisme specializate ale Organizatiei Natiunilor
Unite. F.M.I. activeaza in domeniul valutar si al echilibrului balantei de plati, iar B.I.R.D. in domeniul dezvoltarii economice prin investitii.
La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost asezat etalonul aur -; devize iar in cadrul acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon si de principala moneda de rezerva si plata. S a renuntat, astfel la propunerile lui Keynes si White -; bancor si unitas -; insa mecanismele monetare ulterioare au fost favorabile punerii in circulatie a unei astfel de monede internationale
(DST) emisa de organismul sistemului (FMI).
Definirea dolarului ca etalon avea in veder e mecanismele monetare bazate pe etalonul aur, care existau in functiune la acea data. Dolarul a fost definit prin valoarea paritara de
0,888671 gr ame au r, avand la baza rezervele de aur de 24 mld. U.S.D. aflate la dispozitia
Sistemului Federal de Rezerv e al SUA.
• Ca etalon al sistemului, intre dolar si aur s-a stabilit un raport valoric de 35 $ uncia
(o uncie = 31,05 grame).
Definitoriu pentru sistemul creat, a fost regimul paritatii aur si al cursurilor valutare fixe si unice. Valutele erau legate de aur fie direct, fie indirect, prin referinta la dolar luat ca unitate de cont, insa cu un continut precis in aur. Conform statutului F.M.I., convertibilitatea in aur avea un caracter de optiune.
Acordul semnat in 1944 la Bretton Woods nu stabileste o delimitare precisa intre notiunea de sistem monetar international si cea de or ganizatie creata sa serveasca sistemul,
Fondul Monetar International. Intrucat nu s-a intocmit nici un document distinct de prezentare a sistemului, principiile sale se regasesc in Acordul de creare a Fondului Monetar International, considerandu-se ca acesta reprezinta statutul organismului nou creat.
Statutul Fondului Monetar International, ca organism specializat sa asigure gestiunea sistemului, contine reglementari cu privire la elemente fundamentale, precum: stabilitatea cursurilor diverselor valute legate intre ele printr-un etalon comun; convertibilitatea monetara; libertatea platilor curente;
Astfel, scopul principal al Sistemului Monetar International, creat in 1944, a fost realizarea cooperarii monetare, pe b aza mecanismelor sale de functionare. Crearea acestui sistem monetar international a reprezentat prima mare reusita a ideii de cooperare internationala in domeniul monetar.
2. Principiile care au stat la baza SMI
Principiile pe care s-a bazat sistemul monetar international, al carui organism er a Fondul
Monetar International, au fost urmatoarele: cooperarea monetara internationala cresterea echilibrata a comertului international; dezvoltarea economica a tuturor membrilor; stabilitatea cursului de schimb; multilateralizarea platilor internationale; convertibilitatea monetara; lichiditatea; echilibrarea balantei de plati.
Analiza fiecarui principiu si a felului in care a fost aplicat de tarile membre si de F.M.I. da posibilitatea unei aprecieri de ansamblu asupra Sistemului Monetar International creat la
Bretton Woods.
Aplicarea acestor principii in activitatea SMI s-a realizat dupa cum rezulta din urmatoarea analiza:
A. Cooperarea monetara internationala
Principiul cooperarii monetare internationale a fost considerat esenta SMI si factorul determinant al crearii F.M.I., organismul care sa asigure consultanta si colaborare in problemele monetare internationale. Acest principiu al cooperarii era considerat realizat prin insasi adeziunea la Fond.
Se poate afirma ca din punct de vedere teoretic, prin intermediul F.M.I. se urmarea a se ajunge la armonizarea politicilor monetare cu obiectivele unei cooperari internationale, in folosul tuturor tarilor membre. Preocuparea principala era reprezentata de stabilitatea cursului de schimb, multilateralizarea platilor si eliminarea restrictiilor valutare.

Practic, „cooperarea” prevazuta nu a operat in majoritatea domeniilor de activitate ale
F.M.I. mai mult de 10 ani, facand ca la finele anului finan ciar 1955/1956, deficitul cumulat sa fie de 14,21 milioane dolari S.U.A., ca urmare a unor cheltuieli de functionare situate cu mult peste
incasari.
Unele forme de cooperare monetara internationala apar in perioada anilor ’60, sub forma acordurilor de imprumut si a facilitatilor de finantare compensatorie precum si sub forma DST urilor.
B. Cresterea echilibrata a comertului international
Acest principiu a fost formulat in linii generale, ca orientare pentru F.M.I. de a contribui la realizarea unui astfel de obiectiv. Ca urmare, s-a interpretat ca exprima un obiectiv si nu un principiu al sistemului monetar international pe care Fondul ar fi trebuit sa-l propage ca baza sigura a stabilitatii si echilibrului balantei de plati. Actiunea F.M.I. s-a limitat la inlaturarea restrictiilor valutare.
C. Dezvoltarea economica a tuturor membrilor
Modul in care F.M.I., prin activitatea sa, a urmarit realizarea acestui principiu comporta controverse si puncte de vedere diferite din partea tarilor dezvoltate si a celor sarace.
Astfel, se sustine ca tendinta tarilor industrializate a fost de a inlatura din preocuparile
F.M.I. acest obiectiv, considerandu-se ca el intra in atributiile B.I.R.D. si ca formularea din
Acord ar reprezenta doar exprimarea unei consecinte a cresterii comertului international.
Inca de la inceputul discutiilor asupra planului White, India a propus sa se prevada, ca principiu, sprijinirea dezvoltarii economice a tarilor sarace, propunere reinnoita in toate discutiile si formulata in doua variante de amendamente si la Bretton Woods. In anul 1973, cu ocazia raportului referitor la reforma S.M.I. se mentiona ca o atentie deosebita trebuie acordata pozitiei si intereselor tarilor in curs de dezvoltare.
D. Stabilitatea cursului de schimb
Adoptarea acestui principiu ca element de baza al sistemului monetar international a fixat optiunea pentru practicarea cursurilor fixe si a etalonului aur -; devize. In acest scop, fiecare tara trebuia sa stabileasca p entru moneda sa, cu acordul F.M. I., valoarea p aritara exprimata in aur sau
in dolari S.U.A.
• Fata de paritatea oficiala, cursurile de piata ale monedelor nationale puteau varia in jurul unei marje de ± 1 %, tarile emitente avand obligatia sa supravegheze strict aceasta evolutie.
Pentru mentinerea stabilitatii cursurilor de schimb pe piata, tarile membre urmau sa intervina prin vanzarea sau cumpararea de moneda pentru asigurarea respectarii limitelor de fluctuare. Daca nu se produceau efectele asteptate in urma acestor interventii, se recurgea la modificarea valorii paritar e, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental in economia unei tari.
Ca rezultat al aplicarii acestui principiu, dolarul ca p rincipal activ de rezerva in conditiile etalonului aur -; devize, in loc sa fie un factor de stabilitate a devenit, in urma alimentarii excesive a lumii cu $, o sursa de instabilitate. SUA ajun ge in imposibilitatea de a converti la cererea autoritatilor monetare straine, dolarii in aur.
In primii sai 15 ani de existenta, Fondul a dus o politica rigida in aplicarea si urmarirea aplicarii aspectelor principiului stabilitatii monetare legate de declararea valorii paritare si a modificarii ei. Treptat, aceasta politica s-a relaxat, adaptandu-se cerintelor impuse de practica.
Experienta anilor ’60 a aratat ca o rigiditate in mentinerea unor cursuri fixe unice pe baza unei valori paritare exprimata in aur (marfa subevaluata) sau in dolari (supraevaluati) nu contribuie la mentinerea stabilitatii. Numeroase tari au adoptat cursuri multiple in forme mai

simple sau mai complicate, iar tarile care se angajasera fata de F.M.I. sa inlature restrictiile valutare au adoptat alte genuri de masuri car e sa le asigure aceleasi rezultate.
Analiza datelor statistice ale F.M.I. evid entiaza ca intre 1949 si 1967 (prima si a doua devalorizare a lirei sterline), S.U.A. si Japonia nu au facut nici o modificare a valorii paritare,
R.F. Germania si Olanda au revalorizat monedele lor cu 5%; Belgia, Danemarca, Luxemburg,
Norvegia si Suedia care facusera modificari in 1949 nu au mai intervenit cu nimic asupra valorilor paritare stabilite; Austria a modificat valoarea paritara a monedei sale de cateva ori pana in 1953, data dupa care a mentinut stabilitatea cursului de schimb. Franta a devalorizat moneda sa de doua ori, Italia a mentinut cursuri fluctuante pana in 1960, iar Canada a lasat sa fluctueze moneda sa intre anii 1950 si 1962.
Dupa intelegerea din 1971, F.M.I., a acceptat ca tarile membre sa poata declara, in loc de valoarea paritara, un curs central, iar limitele de interventie sa fie de ± 2,25%. Dolarul a fost devalorizat pentru a doua oara (in martie 1973) cu inca 10% moment de la care intregul mecanism de mentinere a cursurilor fixe s-a prabusit si la o luna dupa aceea, toate moned ele fluctuau fie individual, fie in bloc.
E. Multilateralizarea platilor internationale
Principiul multilateralizarii platilor internationale a fost exprimat in Acord numai sub forma uni sarcini a F.M.I., n efiind precizate modalitatile de aplicare a acesteia. De aceea, s-a considerat ca nu trebuie facut nimic special in acest scop, multilateralizarea fiind un rezultat automat al inlaturarii restrictiilor.
Realitatea a impus diverse solutii pentru lar girea formelor de plati, mentinandu-se restrictii monetare de protectie la care statele nu puteau renunta (astfel s-a ajuns la formarea, in afara F.M.I., a unor grupe de tari intre care se practicau plati multilaterale, pastrand restrictii fata de terti). Fondul a insistat permanent pentru inlatu rarea acestor restrictii, ajungandu-se astfel la generalizarea multilateralizarii platilor.
F. Convertibilitatea monetara
In acceptiunea Acordului, convertibilitatea reprezinta „inlaturarea tuturor restrictiilor la platile privind tranzactiile curente”. Moneda un ei tari membre devine convertibila atunci cand tara respectiva inlatura restrictiile la platile curente, adica pune la dispozitie moneda sa sau a altei tari membre pentru efectuarea platilor pentru tranzactii internationale curente si permite transferul sumelor obtinute din astfel de tranzactii.
De asemen ea, tara care declara moned a sa convertibila, se obliga sa cumpere sumele in moneda sa detinute de o alta tara membra, atunci cand aceasta o cere si arata ca ele au fost obtinute recent, ca rezultat al unor tranzactii curente, sau ca este necesara convertirea acestora pentru efectuarea uno r plati la tranzactiile curente.
Functionarea convertibilitatii a vizat doua aspecte distincte:
• primul se refera la convertibilitatea dolarului, in calitatea sa de etalon, moneda de rezerva si de plata in cadrul sistemului;
• al doilea avea in vedere convertibilitatea monedelor nationale ale celorlalte tari, membre ale F.M.I.
• Dolarul american a fost singura moneda convertibila in aur, autoritatile monetare americane angajand sa converteasca in orice moment, la cererea bancilor centrale, detinerile lor de dolari, la pretul oficial de 35$ uncia.

In cazul monedelor nationale ale celorlalte tari, convertibilitatea prevazuta in statutul
F.M.I. avea doua acceptiuni:
• prima, conform careia trecerea la convertibilitate presupunea desfiintarea restrictiilor si discriminarilor in domeniul platilor si transferurilor internationale;
• a doua, potrivit careia convertibilitatea inseamna obligatia bancii centrale de a

cumpara moneda sa nationala detinuta de o banca centrala straina, la cererea acesteia.
• Aparitia crizei monetare de la inceputul anului 1968 a determinat adoptarea de masuri restrictive privind convertirea dolarilor americani in aur. Au fost create doua piete ale aurului, una libera (unde pretul aurului se stabilea pe baza cererii si ofertei), si una oficiala dintre bancile de emisiune care puteau vinde si cumpara aur la pretul fix de 35 $ uncia.
• Masurile adoptate vizau efectele si nu cauzele, iar din acest motiv criza monetara s-a accentuat. Efectele ei au dus la hotararea S.U.A. din august 1971 de a suspenda convertibilitatea
in aur a dolarilor detinuti de autoritatile monetare ale altor tari membre ale F.M.I. Inca din luna mai 1971 unele tari cu moneda convertibila, iar din au gust aproape toate, au hotarat sa nu mai intervina pe pietele valutare pentru mentinerea cursului fix, prin cumparare sau vanzare de dolari. Aceasta a insemnat adoptarea practicii cursurilor fluctuante.
Din punct de vedere al convertibilitatii, acesteia i s-a schimbat continutul. In acceptiunea
F.M.I. din notiunea de convertibilitate dispare referirea la aur si dispare, de asemenea, un element de baza al convertibilitatii -; cursul fix. Astfel, notiunea adoptata pentru definirea pozitiei dolarului american, dupa suspendarea convertibilitatii in aur, este „convertibilitatea de piata”.
In practica, F.M.I. nu mai foloseste termenul de monede liber convertibile, ci a introdus notiunea de monede „liber utilizabile”. Aceasta calitate este atribuita de Fondul Monetar
International acelor monede pe care le ap reciaza ca fiind cel mai mult folosite in tranzactiile internationale.
G. Lichiditatea
Principiul lichiditatii a fost presupus ca element intrinsec al functionarii Sistemului
Monetar International. Crearea Fondului Monetar International, ca institutie financiara avea si scopul asigurarii unui „rezervor” din car e; „la nevoie, tarile membre sa poata obtine un sprijin temporar, pentru a face fata deficitului balantei de plati curente”.
Autoritatile monetare ale tarilor membre la F.M.I. aveau obligatia de a-si constitui rezerve monetare, corespunzatoare nevoilor generate de doua operatiuni:
• convertirea sumelor solicitate;
• interventiile pe piata ale autoritatilor monetare in scopul mentinerii stabilitatii cursurilor de schimb.
In rezervele monetare, alaturi d e aur si titluri emise pe pietele financiar monetare nationale, este introdusa si valuta, care patrunde in economia unei tari prin intermediul operatiunilor comerciale si financiare.
Lichiditatea globala, constituita din aur monetar si valute, la care s-au adaugat pozitia tarilor la F.M.I. si D.S.T.-u rile, avea in perioada de dupa razboi un nivel procentual optim al rezervelor fata d e import, de aprox imativ 40%.
In primii ani dupa razboi, 52% din rezervele monetare erau detinute de S.U.A., incluzand
75% din totalul aurului monetar. Restul lumii detinea doar 25% din aurul monetar, valorand circa 8 miliarde USD, si in plus 14 miliarde in valute, din care aproximativ 11 miliarde £ blocate la Banca Angliei, folosibile numai in zona lirei.
Contributia Fondului Monetar International la functionarea principiului lichiditatii s-a concretizat in vanzarea, contra moneda nationala, in cazuri de nevoie justificate, de sume in moneda altei tari membre pentru efectuarea de plati, conforme prevederilor Acordului.
Aplicarea de catre F.M.I. a principiului lichiditatii prin acordari de credite, respectiv acceptarea vanzarii de valuta contra moneda nationala, a fost foarte redusa in primii zece ani de activitate, fapt motivat, prin aceea ca folosindu-se numai dolari s-ar crea o cer ere de bunuri din
S.U.A. care ar putea avea efecte inflationiste, si prin aceea ca intr-un termen foarte scurt Fondul ar ramane fara resurse valutare utilizabile.

Problema lichiditatii globale a sistemului, precum si nevoia de lichiditati a tarilor in curs de dezvoltare a caror balanta curenta era continuu deficitara, a dat nastere la numeroase discutii, mai ales in afara F.M.I.
In urma solicitarilor Consiliului Directorilor Executivi, Secretariatul F.M.I. a elaborat un studiu numit „Nevoia de rezerve”, publicat in ianuarie 1966. In acest studiu se evidentiaza necesitatea stabilirii nevoii globale de rezerve care „sa fie determinata in legatura cu bunastarea tuturor tarilor”. Schimbul de pareri intre consiliul Directorilor Executivi si Grupul celor zece s-a soldat cu un proiect de creare de r ezerve sub forma unor Drepturi Speciale de Tragere
(D.S.T.), emise si folosite de F.M.I., care se evidentiaza intr-un cont sp ecial.
• Crearea D.S.T. a reprezentat o contributie concreta la functionarea principiului lichiditatii, si un aport al Fondului la cresterea volumului lichiditatii globale. D.S.T. a fost considerat un nou activ de rezerva, sumele alocate fiind considerate parte integranta a rezervelor tarilor membre ale F.M.I.
H. Echilibrarea balantei de plati
Acesta constituie un principiu de politica economica a fiecarei tari, fiind inclus si in
Acordul de la Bretton Woods ca obiectiv al F.M.I., care, prin creditele pe care le acorda, contribuie la scurtarea duratei si la reducerea gradului de dezechilibru al balantelor de plati ale tarilor membre.
Conceptia de baza in aplicarea acestui principiu era ca disciplina balantei de plati impunea adoptarea de masuri de redresare de catre tarile membre in cauza. Un accent deosebit s a pus pe realizarea unor planuri de stabilizare, pe care tarile cu balanta deficitara care solicitau ajutor financiar de la Fond, prin trageri peste transa de rezerva, trebuiau sa le indeplineasca.
Echilibrarea balantei de plati se realiza printr-o stabilizare economica interna cu dezvoltarea productiei, menita sa duca la cresterea exporturilor, la o mai mare satisfacere a cererii interne si deci la o reducere a importurilor, franandu-se tendintele inflationiste.
Totusi, F.M. I. era ingradit in aplicarea principiului echilibrarii balantei de plati de faptul ca influenta sa si recomandarile pe aceasta linie puteau fi facute numai catre tarile care aveau nevoie si solicitau sa faca uz de drepturile de tragere speciale. Experienta a aratat ca, in decursul timpului, statele puternic dezvoltate industrial nu au urmarit o politica de respectare a disciplinei balantei de plati.
3. Dezechilibrele generate de Sistemul de la Bretton Woods
Functionarea Sistemului de la Bretton Woods a demonstrat caracterul asimetric al acestuia, in favoarea S.U.A., si a evidentiat manifestarea unei incompatibilitati denumita de specialisti dilema2 intre aprovizionarea economiei mondiale cu dolari, care constituie lichiditati internationale, si convertibilitatea acestor a in aur.
• O asimetrie care a privilegiat S.U.A.
Desi sistemul adoptat la Bretton Woods nu a fost, prin natura si principiile sale, discriminatoriu, totusi functionarea sa intr-o lume marcata de superioritatea economica american a a condus la consolidarea pozitiei S.U.A.
In anii care au urmat celui de-al doilea Razboi Mondial, o buna parte din tarile industrializate, si in special cele europene, au inregistrat importante deficite comerciale. Nevoile de reconstructie economica le-au orientat catr e exterior, si in special catre S.U.A. Penuria de mijloace de plata internationale au conferit monedei americane o pozitie privilegiata, devenind general acceptata in platile dintre diferite state. In acest mod, dolarul SUA a devenit, de fapt, moneda internationala.

• Nevoia de lichiditati internationale a fost satisfacuta prin oferta de $, oferta care a rezultat din deficitele externe ale S.U.A. Acestea beneficiau de privilegiul de a-si putea finanta deficitul extern cu propria moneda: investitiile private americane in lume, ajutoarele economice si militare ale guvernului american erau platite prin simpla emisiune a unei monede, pe care alte tari trebuiau sa o accepte, si anume $.
• Constrangerile impuse de fixitatea cursurilor monedelor nationale, in raport cu $, garantau manifestarea cererii pentru $. Daca moneda americana era emisa in cantitati abundente, antrenand scaderea cursului pe piata de schimb, rezultatul il constituia aprecierea monedei celorlalte tari. Pentru a nu depasi limitele de fluctuare, aceste tari tr ebuiau sa-si ofere propria moneda pe piata de schimb, achizitionand in schimb $, mentinand, astfel, stabilitatea valorii propriei monede in raport cu moneda americana.
• In acest mod, se po ate ap recia ca deficitul exterior american s-a dovedit inflationist, daca se tine seama de faptul ca dolarii difuzati in economia mondiala au contribuit la majorarea masei monetare in tarile care ii detineau. Singurul mecanism care permitea restabilirea deficitului american si a expansiunii monetare mondiale il constituia convertibilitatea in aur a dolarilor.
Aceasta convertibilitate a fost problematica fiind calificata de catre specialisti drept o dilema.
• Dilema convertibilitatii
In anul 1960, economistul de origine belgiana, profesor la Yale, Robert Triffin, a subliniat dilema utilizarii unei monede nationale ca mijloc de plata international.
Nevoia crescuta de lichiditati internationale era satisfacuta printr-o oferta de $, primita cu
incredere, in masura in care exista promisiunea de transformare intr-o cantitate de aur determinata.
Pe de alta parte, oferta de $ nu putea fi asigurata decat prin agravarea deficitului exterior al S.U.A. Accentuarea deficitului a fost de natura sa diminueze increderea in moneda americana, cu atat mai mult cu cat $ detinuti in strainatate depaseau stocul de aur monetar al S.U.A.
Utilizarea $ ca moneda de rezerva, car e presupunea existenta in cantitati reduse
(car acteristica raritatii) devenea, astfel, incompatibila cu utilizarea acestora ca mijloc de plata internationala, ceea ce implica existenta unei cantitati sporite de moneda.
• Asimetria si contradictiile sistemului
Asimetria sistemului a fost accentuata de puterea conf erita S.U.A. pentru adoptarea deciziilor in cadrul F.M.I.
Deciziile cu privire la activitatea Fondului erau adoptate cu 85% din voturi, iar S.U.A., datorita puterii economice, a dispus de un procent de vot superior nivelului de 15% (17,82% in
1993) ceea ce demonstreaza ca deciziile nu pot fi luate fara acordul american.
F.M.I. este controlat de un Comitet Executiv, format din 21 directori executivi. Dintre acestia 6 sunt reprezentati de tarile cu participare larga si anume: S.U.A., Marea Britanie,
Germania, Franta, Japonia si Arabia Saudita.
4. Prabusirea sistemului de la Bretton Woods
• Abandonarea convertibilitatii dolarului in aur
Rezervele de aur monetar detinute de S.U.A. s-au diminuat in anii '60, ca urmare a acordului de la Washington din martie 1968, unde bancile centrale din principalele tari dezvoltate au acceptat sa renunte la convertibilitatea dolarilor detinuti in aur.
Functionarea sistemului a fost perturbata de modificarile de curs ale principalelor monede europene, majorar ea p retului aurului pe piata, indepartarea de cursul oficial si speculatiile contra dolarului. Tensiunile s-au manifestat pana la 15 august, cand prin decizia presedintelui Nixon se

suspenda convertibilitatea dolarului in aur. Aceasta decizie desi marcheaza finalul sistemului
„Gold Exchange Standard, nu a semnificat abandonarea cursurilor fix e de schimb. Momentul august 1971 a reprezentat un moment esential in demonetizarea aurului.
Prin definitie, demonetizarea aurului consta in eliminarea metalului pretios din functiile de echivalent general, de bani, si utilizarea acestuia doar ca o marfa obisnuita: astfel aurul este
inlaturat din functiile de mijloc de tezaurizare si ultim mijloc de lichidare a angajamentelor de plata in relatiile internationale.
• Ultimele tentative de salvare a sistemului de la Bretton Woods
La finele anului 1971, reprezentantii principalelor tari dezvoltate s-au reunit la
Washington, cu scopul de a pune capat „anarhiei monetare” instaurate dupa luna august.
In cadrul acordului s-au adoptat mai multe decizii astfel:
• dolarul este devalorizat (pentru prima data dupa 1934 si pentru a 3-a oara dupa 1792) prin stabilirea pretului unei uncii de aur la 38 $ (comparativ cu 35 $ in 1944);
In schema de mai jos este prezentat modul de functionare al sistemului, care a generat numeroase avantaje S.U.A.
Deficit exterior american
Emisiune de $
Tendinta de apreciere a altor monede
Cumparare de $ si vanzare d e monede nationale
Stabilizarea valorii externe a monedelor; risc inflationist ca urmare a cantitatii sporite de moneda
Detinerea de $ suplimentari in afara
SUA
Majorarea diferentei intre cantitatea de $ detinuti in strainatate si rezerva de aur a SUA

• principalele monede sunt reev aluate in raport cu dolarul (cu 16,18% pentru yen, cu
13,57% pentru DM, cu 8,57% pentru FF);
• marjele de fluctuatie ale monedelor in raport cu definirea sa oficiala sunt stabilite la
± 2,25%.
Cu toate deciziile adoptate in 1971, dificultatile antrenate de criza monetara nu au disparut; accentuarea deficitului ex tern american, speculatiile contra $ si aprecierea DM au facut dificila mentinerea stabilitatii sistemului.
• La 12 februarie 1973, dolarul este din nou devalorizat, pretul unei uncii de aur trecand de la 38 $ la 45 $. Totodata, se abandoneaza regimul cursurilor fixe, in cadrul caruia abaterea cursului efectiv se stabilea in functie d e definitia in aur a monedelor.
Demonetizarea aurului pe plan international a fost oficializata in cadrul sedintei comitetului interimar al FMI, care a avut loc in ianuarie 1976, in Jamaica. Cu acest prilej li se recomanda tarilor membre ale FMI sa nu-si mai defineasca monedele printr-un continut in aur si nici prin raport fata de o alta valuta, ci prin raportare la o moneda cos compozita. Recomandarile de la Jamaica au fost ratificate in 1978, sub fo rma unui amendament adus Statutului FMI (primul amendament a fost adoptat in 1969, cand s-au instituit drepturile speciale de tragere, DST).
• Ultimul moment in procesul de demonetizare al aurului il constituie vanzarea in 1978, de catre FMI a unei jumatati din cantitatea de aur, evaluata la acel moment la 50 milioane uncii
(4170 tone). Vanzarea aurului s-a realizat la pretul pietei, de-a lungul unei perioade de 4 ani in care s-au organizat 45 de licitatii, si a condus la incasarea sumei de 5,7 miliarde $, comparativ cu
1,1 miliarde $ cat reprezenta pretul oficial.
Cealalta jumatate a cantitatii de aur a fost restituita tarilor membre ale FMI la pretul de 35 $/uncia.
• Avantajele ratelor de schimb flotante
Intr-un articol din 1953 Milton Friedeman condamna mecanismul ratelor fixe practicate pana in anii '70, inca din acel moment, teoria economica evidentiind multiplele avantaje ale fluctuarii monedelor.
Acestea pot fi enuntate astfel:
Flexibilitatea cursurilor de schimb constituie un mijloc de a garanta echilibrul exterior.
Un deficit al balantei comerciale antreneaza o cerere de devize pentru finantarea importurilor excedentare, cerere satisfacuta printr-o oferta de moneda nationala pe piata de schimb, avand ca efect, imediat reducerea cursului. Scaderea cursului monedei nationale reduce pretul exprimat in devize al produselor nationale, ceea ce poate favoriza exporturile.
In sens invers, pentru a plati produsele importate este necesara o cantitate sporita de moneda, ceea ce are ca efect franarea cererii. Deprecierea monedei nationale, alaturi de sporirea competitivitatii produselor nationale si sporirea importurilor favorizeaza obtinerea starii de echilibru al balantei comerciale.
Sistemul cursurilor fixe favorizeaza speculatii generatoare de instabilitate. Daca speculatorii anticipa deprecierea unei monede, atunci vor actiona in consecinta, provocand ei
insisi scaderea valorii acestei monede, prin oferirea pe piata spre vanzare a monedei. Ulterior, vor rascumpara moneda depreciata, la un pret inferior celui la care s-a realizat vanzarea, obtinandu-se un castig. Daca prin masurile adoptate de ban ca centrala, d eprecierea poate fi evitata, speculatorii pot rascumpar a moneda la pretul la care a fost cedata, riscul asumat fiind nul.
Abandonarea ratelor fixe de schimb permite o mai mare independenta a politicilor economice. O tara preocupata de eliminarea somajului poate adopta masuri de relansare, fara a

urmari mentinerea unor rate ale dobanzii ridicate, sau poate evita deficitele externe fara afectarea cursului car e variaza liber. O tara care, in schimb, adopta masuri restrictive pentru a lupta
impotriva inflatiei, prin majorarea ratei dobanzii sau limitarea progresiva a masei monetare, va accepta aprecierea monedei, intrucat aceasta nu prezinta constrangerile cursurilor fixe.
Cursurile flotante, prin eliminarea constrangerilor exterioare permit guvernelor de a-si consacra activitatea problemelor interne.
• Reforma Sistemului Monetar International
Sistemul Monetar International creat in 1944, trebuia sa corespunda unor cerinte pe care
inainte le indeplineau sistemele monetare bazate pe etalonul aur. Criza sistemului a izbucnit atunci cand au aparut, tot mai pregnant, dezechilibre care dovedeau carentele sistemului. Aceasta criza a constituit un fenomen permanent in anii '60, cand s-au produs primele accese de criza ale dolarului, si 1971, cand sistemul s-a prabusit.
• Prabusirea in au gust 1971 a Sistemului Monetar International, si evenimentele urmatoare, in care relatiile financiar -; valutare nu mai urmau nici o reglementare, nu a semnificat ca economia mondiala nu mai avea nevoie de asemenea reglementari. De aceea, s-a cautat revizuirea sistemului.
Propunerile de reforma a sistemului si Fondului Monetar International aparute in timp,
incepand din 1953 pana in 1968, ar putea fi clasificate in trei grupe, pe baza efectului antrenat: a) Propunerile vizand regimul cursurilor de schimb al monedelor, prin care se cerea modificarea mecanismului valorii paritare si anularea interventiilor pe piata pentru sustinerea cursurilor in limite fixe. b) Propunerile vizand schimbarea etalonului monetar. c) Propuneri care vizau consolidarea sistemului creat la Bretton Woods, fie prin largirea activitatii F.M.I., fie prin aplicarea unor p revederi inca neutilizate ale Acordului.
Data de 26 iulie 1972 a marcat o noua etapa in procesul de elabo rare a proiectelor pentru reforma Sistemului Monetar International, constituind data infiintarii Comitetului celor 20.
Scopul Comitetului era avizarea asupra tuturor aspectelor reformei Sistemului si propuneri privind aceasta reforma. La incheierea misiunii sale, la data de 14 iulie 1974, comitetul celor 20 a prezentat „schita” proiectului de reforma, apreciindu-se ca aceasta aprecia „o indicatie asupra orientarii generale”, si mai putin o cristalizare coerenta a unui nou sistem monetar international.
Cele mai importante indicatii date de Comitetul celor 20 in legatura cu continutul sistemului revizuit vizau urmatoarele aspecte:
Ø largirea supravegherii si gestiunii internationale in cadrul unor domenii importante si, deci, sporirea rolului F.M.I. ca organism de supraveghere si sprijinire a aplicarii sistemului, comparativ cu rolul care ii fusese incredintat in 1944;
Ø elaborarea unei proceduri mai eficiente de ajustare a balantelor de plati ale tarilor membre, cu precizarea necesitatii de a lasa la latitudinea tarilor respective alegerea propriei politici in acest sens;
Ø ridicarea D.S.T. la rangul de principal instrument de rezerva, concomitent cu reducerea rolului aurului si a valutelor de rezerva in aceasta functie;
Ø sprijinirea dezvoltarii economice si promovarii unui flux net sporit de resurse reale spre tarile in curs de dezvoltare.
In ultimii ani, problema reformei sistemului a fost relansata, remarcandu-se 3 directii mai importante: stabilitatea mai mare a cursurilor de schimb;

impunerea unei discipline mai severe in politica economica si monetara dusa de tarile membre ale Fondului; asigurarea unei lichiditati corespunzatoare cantitativ si calitativ pentru redresarea economiilor confruntate cu dificultati.
5. Rolul Drepturilor Speciale de Tragere
D.S.T. este primul activ de rezerva, purtator de dobanda, cr eat prin decizie internationala; existenta lui este legata de completarea activelor de rezerva existente, si este alocat de catre Fond membrilor participanti la Departamentul D.S.T.
• Definirea D.S.T.
In cadrul statutului F.M.I. unitatea valorica a unui D.S.T. este definita ca echivalentul a
0,888671 grame aur fin, ceea ce co respunde valorii paritare a dolarului valabile la 1 iulie 1944.
In anul 1974 s-a renuntat la definirea in aur a D.S.T., trecandu-se la o definire p e baza cosului valutar.
In urma primului amendament al statutului Fondului s-a creat, alaturi de contul general
(prin care se efectueaza operatiunile si tranzactiile ordinare ale F.M.I.), un cont special de tragere, prin care se aloca D.S.T. tarilor participante.
D.S.T.- urile sunt „emise” si „anulate” de catre F.M.I. Acesta are autoritatea, conform statutului, sa creeze lichiditati prin alocarea de D.S.T. membrilor Fondului, proportional cu cotele acestora in cadrul F.M.I. De asemenea, statutul F.M.I. da posibilitatea anularii Drepturilor
Speciale de Tragere, desi pana in prezent nu a avut loc nici o astfel de anulare.
In cadrul statutului este prevazut ca orice decizie de alocare de D.S.T. trebuie sa aiba la baza nevoia globala pe termen lung, de suplimentare a rezervelor de mijloace de plata internationale. Procedura de emisiune cuprinde in primul rand propunerea Directorului general al
F.M.I. catre Consiliul Guvernatorilor, la care se asociaza directorii executivi. Consiliul
Guvernatorilor are puterea sa aprobe sau sa modifice propunerea, cu o majoritate de 85 % din totalul voturilor.
Suma de D.S.T. alocata fiecarui membru se determina intr-un raport procentual fata de cota de participare a tarii membre la Fond. Alocarea se face gratuit, fara obligatia efectuarii unei contraprestatii din partea beneficiarului. Anularile de D.S.T. se calculeaza ca procente asupra alocarilor cumulative nete de D.S.T. ale fiecarui membru.
Metoda initiala de evaluare a D.S.T. prin intermediul aurului a ramas in vigoare pana la
30 iunie 1974. In 1970, cand a inceput sa functioneze Contul Special de Trager e, 1 D.S.T. a fost egal cu 1 U.S.D. Dupa cea de-a doua devalorizare a dolarului, in februarie 1973, raportul de valoare a devenit 1 D.S.T. = 1,20635 U.S.D., sau 1 U.S.D. = 0,828948 D.S.T. Cursurile de schimb ale altor valute exprimate in D.S.T. au fost stabilite pe baza cotarii acestor valute pe piata
in raport cu dolarul.
Incepand cu iulie 1974, D.S.T.-ul este d efinit pe baza unui cos de 16 monede nationale ale tarilor care detineau in comertul international o pondere mai mare de 1%. Ponderea aleasa pentru fiecare moneda a fost bazata pe participarea emitentului la ex portul mondial. Dolarul facea exceptie de la aceasta regula, consid erandu-se ca importanta sa in tranzactiile internationale este mai mare d ecat partea din exportul mondial care revine S.U.A.

Cosul D.S.T. iulie 1974
Moneda Procent Cantitate Moneda Procent Cantitate
Dolarul S.U.A. 33,0 0,40 Francul belgian 3,5 1,6
Marca germana12,5 0,38 Coroana suedeza 2,5 0,13
Lira sterlina 9,0 0,045 Dolarul australian 1,5 0,012
Francul francez 7,5 0,44 Peseta spaniola1,5 1,1
Yenul japonez 7,5 26,0 Coroana norvegiana1,5 0,099
Dolarul canadian 6,0 0,071 Coroana daneza1,5 0,11
Lira italiana 6,0 47,0 Silingul austriac 1,0 0,22
Guldenul olandez 4,5 0,14 Randul sud-african 1,0 0,0082
Din 1981, cosul include monedele a cinci tari membre ale F.M.I., care au ponderea cea mai semnificativa in exportul mondial de bunuri si servicii. Acestea sunt cele cinci monede liber utilizabile: dolarul american, marca germana, yenul japonez, francul francez, lira sterlina.
Procentul detinut de fiecare valuta in total rezulta din importanta fiecarei valute in comertul si platile internationale.
In ceea ce priveste revizuirile cosului D.S.T., ponderea fiecarei valute in cos este modificata la fiecare cinci ani. De la 1 ianuarie 1996, valoarea unui D.S.T. este data de suma valorilor urmatoarelor ponderi din fiecare valuta: USD -; 0,582; DEM -; 0,446; JPY -;27,2; FRF -;
0,813; GBP -; 0,105.
De asemen ea, de la 1 ianuarie 1999, ca urmare a introducerii monedei EURO, stru ctura
DST se prezinta in functie de noua moneda. (DM + FF = 32% EURO).
Cos DST
1981 - 1985 1986 - 1990 1991 - 1995 1996 -; 2000
$ 42% 42% 40% 39%
DM 19% 19% 21%21%
Y 13% 15% 17% 18%
FF 13% 12% 11% 11%
£13% 12% 11% 11%
• Functiile si utilizarea D.S.T.
Conform statutului, D.S.T. indeplineste urmatoarele fun ctii:
• functia de etalon monetar international, prin D.S.T. putandu-se exprima paritatile si cursurile valutare;
• functia de mijloc de rezerva, D.S.T. figurand intre rezervele tarilor, alaturi de aur si valutele de rezerva. Rolul D.S.T. ca mijloc de rezerva internationala ramane limitat,
in mare parte, deoarece moneda F.M.I. po ate fi detinuta si utilizata numai la nivel oficial in tarile membre. Desi a fost creat si ”D.S.T.-ul privat”, piata sa a ramas limitata;
• functia de instrument de credit, de procurare de moneda convertibila prin intermediul
F.M.I. si in anumite conditii;
• functia de mijloc de plata, limitata la plata de dobanzi si comisioane datorate F.M.I.
O tara membra a Fondului care primeste D.S.T. de la F.M.I. le poate utiliza astfel:

Participantul caruia i s-au alocat D.S.T. are dreptul sa obtina in schimbul lor o suma echivalenta in valuta de la un alt membru al F.M.I., indicat de catre Fond.
Pentru ca un participant sa fie desemnat de Fond, ca furnizor de valuta, este necesar ca el sa aiba o balanta de plati si rezerve monetare suficient de puternice. Participantul care furnizeaza valuta unui alt participant, va primi in schimb o suma echivalenta in D.S.T.
F.M.I. presupune ca toate operatiile cu D.S.T. sunt efectuate doar pentru a face fata unor nevoi ale balantei de plati, sau pentru cazul unei evolutii nefavorabile a structurii rezervelor monetare internationale. participantul poate plati cu D.S.T. dobanzi si comisioane catre F.M.I. sau poate rascumpara cu D.S.T. moneda sa aflata la F.M.I., cu anumite exceptii;
D.S.T.-urile pot fi utilizate pentru cresterea rezervei monetare oficiale, corespunzator cotei alocate;
incheierea de acorduri swap, prin care un membru poate transfera altuia D.S.T. in schimbul altui activ de rezerva, cu exceptia aurului, cu obligatia de a restitui valuta la o data viitoare si la un curs stabilit de comun acord; efectuarea de operatiuni forward, prin care o tara membra a F.M.I. poate vinde sau cumpara D.S.T. cu obligatia platii la o data viitoare, in schimbul oricaror active monetare, cu exceptia aurului, la un curs la termen previzionat in momentul incheierii tranzactiei;
D.S.T. pot fi folosite pe piata financiara internationala, prin emiterea de obligatiuni exprimate in aceasta moneda .
Prima alocare de D.S.T. s-a realizat in 1970. Din 1981 au aderat la Fond 38 de tari, iar faptul ca ele nu au beneficiat de alocatii de D.S.T. ridica anumite intrebari. In septembrie 1996,
Comitetul interimar a cerut Consiliului Executiv sa-si finalizeze munca printr-un Amendament la statut privind furnizarea de alocatii de D.S.T. astfel incat toti membri sa primeasca o parte echitabila din alocarile cumulative de D.S.T.
• Rata de dobanda a D.S.T.
Ca activ de rezerva, D.S.T. este purtator de dobanda, cu scopul ca moneda F.M.I. sa devina atractiva pentru detinatori. Astfel, toti detinatorii de D.S.T. primesc dobanda pentru detinerile lor, iar fiecare participant plateste un comision Fondului pentru suma alocarilor de
D.S.T. Rata de dobanda a D.S.T. este o medie ponderata a ratelor dobanzilor pentru instrumentele pe termen scurt de pe pietele monetare ale celor cinci state ale caror monede alcatuiesc D.S.T. Ponderile ratelor dobanzilor pentru fiecare moneda in rata dobanzii exprimata
in D.S.T. sunt similare ponderilor fiecarei monede respective in cosul D.S.T.
De exemplu, daca pe pietele celor 5 tari, ratele dobanzii pe termen scurt prezinta urmatoarele valori, iar ponderile valutelor sunt stabilite in mod legal, dupa cum rezulta din tabelul urmator:
Valuta Ponderea Rata anuala a dobanzii
$
39%
12%
DM
21%
8%
Y
18%
9,5%
FF
11%
10%
£
11%
9% atunci, rata anuala a dobanzii aferenta instrumentelor exprimate in DST este data de relatia:

%
9
%
11
%
10
%
11
%
5 ,
9
%
18
%
8
%
21
%
12
%
39
=
×
+
×
+
×
+
×
+
×
= rd
%
17 ,
10
99 ,
0
11 ,
1
71 ,
1
68 ,
1
68 ,
4
=
+
+
+
+
• Emisiuni de titluri exprimate in D.S.T.:
Cumpararea unei obligatiuni exprimate in D.S.T. se realizeaza platindu-se contravaloarea acesteia exprimata in dolari la cursul pietei. Daca peste un anumit timp obligatiunea in D.S.T. este vanduta de catre detinator, v anzarea se face la cursul dolar -; D.S.T. din momentul resp ectiv.
Astfel, desi numai autoritatile desemnate pot detine D.S.T., inscrisurile exprimate in
D.S.T. pot fi detinute si de alte persoane fizice sau juridice. D.S.T.- urile utilizate in tranzactii in afara Fondului, in sectorul privat, se numesc D.S.T.- uri private. Dezvoltarea operatiunilor cu
D.S.T. a avut la baza ideea de a oferi acestei monede internationale un loc cat mai important in ansamblul relatiilor valutar -; financiare internationale, inlocuind astfel aurul sau alte valute nationale cu functii internationale.
• Aprecieri favorabile cu privire la utilizarea D.S.T.
Cu privire la utilizarea D.S.T. ca instrument de rezerva, au fost evidentiate urmatoarele aspecte pozitive:
• D.S.T. este mai stabil decat orice alta moneda nationala a altui stat;
• D.S.T. este emis de un organism international, fiind astfel independent de situatia economica si financiara a unei tari. De asemenea, nu propaga situatii negative in economia mondiala (asa cum s-ar fi intamplat cu dolarul american);
• D.S.T. poate servi mai bine la mentinerea unor rezerve monetare internationale echilibrate, avand in vedere ca emisiunea de D.S.T. este dozata de F.M.I., in functie de nevoile efective de rezerve ale economiei mondiale;
• sunt alocate in mod gratuit de Fond, deci nu imobilizeaza nici un activ financiar al unei tari.
Aspecte negative privind utilizarea D.S.T. vizeaza:
• D.S.T. nu indeplineste decat partial functiile unei monede internationale; el nu este un mijloc direct de plata, ci indirect, prin mecanismul sau de convertire in valute;
• D.S.T. nu circula decat intre autoritatile monetare (F.M.I., B.R.I., banci centrale);
• inflatia si deflatia de D.S.T. nu sunt excluse, F.M.I. putandu-se orienta gresit in determinarea necesarului de emisiune;
• ca urmare a repartizarii emisiunilor de D.S.T. proportional cu cota subscrisa de catre fiecare tar a la F.M.I., majoritatea alocarilor revin tarilor industrializate, astfel ca tarile in curs de dezvoltare -; ale caror n evoi sunt cele mai mari -; primesc alocarile cele mai mici.
6. Institutiile Sistemului Monetar International
Sistemul de la Bretton Woods a prevazut pe langa dispozitiile monetare propriu-zise
infiintarea a doua organisme: Fondul Monetar International (F.M. I. ) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.). Delegatii de la Conferinta de la Bretton Woods au afirmat ca se gasesc in fata unui paradox , constand in faptul ca Fondul Monetar International functiona ca o banca, punand la dispozitia membrilor sai credite pe termen scurt, iar banca, ce acorda membrilor sai imprumuturi pe termen lung, functioneaza ca un fond.
Cele doua organisme sunt institutii interesate de sprijin reciproc, cu statut de organism specializate ale O.N.U.

• Ca organ de finantare F.M.I. are un rol central in creditarea temporara a deficitelor balantelor de plati ale tarilor membre si in sprijinirea lor pentru adoptarea unei politici adecvate de realizare a echilibrului de balanta. Pentru aceasta, tarile in cauza trebuie sa se oblige sa aplice politici de redresare economica si valutara, pe termen scurt, prin mijloace de restrangere a cererii interne (consumul populatiei, investitiile agentilor economici, cheltuielile statului). Acestea sunt cunoscute sub denumirea de politica d e austeritate.
• Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare a fost creata ca un nou tip de institutie interstatala, de finantare a investitiilor. B.I.R.D. s-a evidentiat printr-o activitate concreta in planul reco nstructiei si dezvoltarii economice a tuturor tarilor membre.
Grupul Bancii Mondiale include:
• Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare;
• Asociatia Internationala pentru Dezvolta re;
• Corporatia Financiara Internationala;
• Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor.
Fiecare dintre aceste patru institutii are un rol bine determinat in ceea ce priveste acordarea de sprijin tarilor in curs d e dezvoltare, in ved erea finantarii unor proiecte de creare si modernizare a infrastructurilor economice si sociale.
• Calitatea de membru al B.I.R.D. este conditionata de cea de membru al F.M.I. Banca are aceeasi structura a participarii statelor membre, precum si organisme similare de conducere.
Strategiile Bancii sunt stabilite anual in cadrul Comitetului de Dezvoltare, la care participa guvernatorii din partea statelor membre la B.I.R.D.
• Principalii actionari ai Bancii Mondiale sunt:
Ø S.U.A., care in 1989 creditau Banca cu 162773 parti, respectiv 17% din fondurile subscrise, si 16,33% din totalul voturilor;
Ø Japonia, cu un pachet de 94020 parti (9,89%) si 9,43% din voturi;
Ø Germania, Marea Britanie, Franta, Canada si Italia cu cate 7,29%, 6,99%, 4,76%, 2,78%, respectiv 2,55% din voturi.
• Romania a aderat la Banca Mondiala in 1973, cu o subscriptie de 162,1 mil.$ (1621 parti), aceasta reprezentand in 1982: 0,41% din totalul fondurilor bancii respectiv 0,43% din voturi. Dupa marimea fondurilor subscrise, tara noastra se plaseaza in primele 50 de state membre ale B.I.R.D.
Potrivit statului Bancii, varsamintele initiale de capital se fac in cota de 1% in aur sau dolari, sumele putand fi utilizate liber de Banca pentru oricar e dintre operatiile sale, si 9% in moneda statului subscriptor. Cota de 9% se poate utiliza numai cu acordul tarii membre a carei moneda este in joc. Diferenta de 90% din partile subscrise nevarsate serveste la protectia obligatiilor.
Imprumuturile pe care le acorda B. I.R.D. pot fi solicitate de guvernul tarii membre, de un organism politic sau societate publica, fie de un organism privat sau societate privata, cu conditia ca aceste imprumuturi sa fie garantate de stat. Creditele acordate presupun o perio ada de gratie de 5 ani si sunt rambursabile in termene de pana la 20 de ani.
Finantarea activelor Bancii se face in proportie de peste 85 % din imprumuturi, emisiuni de obligatiuni si investitii private, si numai 13% din capitalul propriu si rezerv e.
• Asociatia Internationala pentru Dezvoltare a fost infiintata in 1960, cu scopul de a ajuta financiar tarile foarte sarace. Creditele pe termen lung, in conditii favorabile, acordate de
A.I.D. apar sub forma de ajutor bilateral sau ajutoare acordate de unele banci regionale de dezvoltare.
Accesul la fondurile A.I.D. este permis formal, numai tarilor cu PNB/loc. mai mic de 940
$, dar plafonul operational este de 580 $. Efectiv, creditele s-au acordat, in proportie de 90%,

tarilor cu nivelul acestui indicator sub 400 $.
Initial, creditele A.I.D. erau acordate pe o perioada de pana la 50 de ani. Din 1987, termenul a fost redus la 40 de ani pentru tarile mai putin avansate, si la 35 de ani pentru celelalte tari beneficiare. Perioada de gratie la creditele A.I.D. este de 10 ani.
• Corporatia Financiara Internationala a fost infiintata in 1956, avand ca scop:
„stimularea expansiunii economice, incurajand dezvoltarea intreprinderilor private cu caracter productiv din regiunile mai putin dezvoltate, completand astfel operatiunile B.I.R.D.” Scopul existentei C.F.I. consta in dezvoltarea economica prin stimularea sectorului privat.
C.F.I. completeaza doua probleme in cadrul Grupului Bancii Mondiale; rezolva problema investitiilor fara garantia guvernelor si furnizeaza capital, sub forma de participatii si
imprumuturi pe termen lung.
Pana in 1990, numarul tarilor membre ale C.F.I. era de 133. Romania a devenit membra
in septembrie 1990, prin Rezolutia 165.
Avand o activitate aparte, C. F.I. are un grad inalt de autonomie or ganizatorica si tehnica, de aceea se poate spune ca C.F.I. este, do ar partial, integrata in Ban ca Mondiala. Din punct de vedere juridic si financiar, C.F.I. este separata de B.I.R.D.
• Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor a fost infiintata in 1985, cu scopul de a asigura investitiile contra riscurilor politice in tarile lumii a treia. A.M.G.I. avea la infiintare un capital de 1082 mil. $, peste 50% fiind subscris de SUA si Marea Britanie.
Desi Ban ca Mondiala si Fondul Monetar International constituie entitati distincte, cele doua organisme lucreaza impreuna, intr-o stransa cooperare. Prezenta inca de la infiintare, aceasta cooperare a devenit mai pronuntata incepand din anii 1970. Principalele trasaturi ale celor doua institutii create la Bretton Woods, pot fi prezentate in urmatorul tabel:
Fondul Monetar International
Banca Mondiala
• supravegheaza sistemul monetar international
• promoveaza dezvoltarea economica in tarile cele mai sarace ale lumii
• promoveaza stabilitatea cursului de schimb si cooperarea monetara internationala in randul tarilor membre
• asista tarile in curs de dezvoltare prin finantarea pe termen lung a proiectelor si programelor de dezvoltare
• acorda asistenta tuturor tarilor membre atat tarilor industrializate, cat si celor in curs de dezvoltare -; care se confrunta cu deficite temporare ale balantei de plati, oferindu-le credite pe termen scurt si mediu
• ofera tarilor in curs de dezvoltare si celor mai sarace, asistenta financiara speciala prin intermediul Asociatiei Internationale pentru
Dezvoltare
• suplimenteaza rezervele valutare ale tarilor membre prin alocarile de D.S.T.
• incurajeaza intreprinderile private din tarile
in curs de dezvoltare prin organismul afiliat,
Corporatia Financiara Internationala
• isi procura r esursele financiare in principal din subscrierile cotelor tarilor membre
• isi procura majoritatea resurselor prin
imprumuturi pe piata internationala a obligatiunilor
7. Rolul F.M.I. in economia mondiala
F.M.I. se plaseaza efectiv in centrul Sistemului Monetar International fiind interesat nu numai de problemele fiecarei tari, ci si de functionarea sistemului.
Statutul F.M.I. (Articles of Agremeent) a fost adoptat la 22 iulie 1944 de catre cele 45 de state participante la Conferinta Monetara si Financiara Internationala de la Bretton Woods, si a

intrat in vigoare la 27 decembrie 1945. F.M.I. si-a inceput activitatea la 1 martie 1947.
Acordul semnat la Bretton Woods a fost concretizat in 20 de articole, constituind statutul
F.M.I. Acesta prevede ca Fondul dispune de deplina personalitate juridica, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu si cu un mecanism procedural de decizie si de interpretare a propriului statut.
Tarile care adera la Fond isi asuma o serie d e obligatii cu titlu general:
• furnizarea d e date economice si financiare necesare derularii operatiunilor F.M.I.;
• eliminarea restrictiilor asupra efectuarii de plati si transferuri pentru tranzactii internationale curente;
• eliminarea practicilor monetare discriminatorii si a celor multiple;
• convertibilitatea, la cerere, a sumelor in moneda proprie detinute de alte state.
Constituirea resurselor F.M.I.
Resursele Fondului provin din cotele -; parti ale statelor membre si din imprumuturile contractate de F.M.I. Locul cel mai important il ocupa cotele -; parti, care sunt susceptibile de modificari periodice.
Cotele parti:
Cota reprezinta participarea financiara a tarii membre la Fond, si de ea depinde puterea de vot a fiecarei tari, accesul la facilitatile creditelor F.M.I. (dreptul de a trage asupra Fondului), precum si partea alocarilor de D.S.T. pentru fiecare membru.
Initial, marimea cotei fiecarui membru, exprimata in dolari, a fost stabilita astfel incat sa reflecte dimensiunea economica a tarii respective in cadrul economiei mondiale, luandu-se in considerare factorii economici importanti:
2% din venitul national;
5% din rezervele de aur si dolari;
10% din media importului;
10% din variatia maxima a exportului; suma elementelor de mai sus, majorata cu proce