OBIECTIVE n7l22ls
1. Definirea conceptului de resurse umane, componentelor lor si particularitatile
respectivelor resurse in comert.
2. Cercetarea eficientei cu care este cheltuita munca personalului comercial,
concretizata in productivitatea muncii.
3. Conceptualizarea notiunii de productivitate a muncii in comert si prezentarea
modul de exprimare a acesteia.
4. Prezentarea factorilor care influenteaza productivitatea muncii in comert
si caile de crestere a acesteia.
5. Analiza modalitatilor de corelare a resurselor umane cu volumul activitatii
economice, pentru asigurarea unei activitati eficiente.
12.1. Introducere
Agentii economici utilizeaza pentru desfasurarea activitatii comerciale un important potential de forta de munca denumit resursele umane ale comertului.
Conceptul nu trebuie privit insa simplist, reducand munca doar la
conditia de factor de productie, depersonalizat. In realitate, ea este inseparabila de persoana
care o presteaza, omul fiind, prin inteligenta, forta si vointa sa, creatorul insusi
al bunurilor materiale si spirituale. In procesul de munca el este, in sens juridic,
persoana fizica, avand drepturi si obligatii si isi desfasoara activitatea intr-un
cadru social care ii permite sa-s i manifeste personalitatea. De aceea, pentru a desemna locul lui
in economie, este mai potrivit conceptul de personal com ercial, fara a omite si
semnificatia muncii sale ca factor de productie.
12.2. Caracteristicile procesului de munca in comert
Ca factor de productie, personalul comercial este definit de numarul si structura sa, capacitatea de munca si munca pe care o desfasoara fiecare lucrator
in exercitarea profesiunii sale. La randul lor, acestea au o evaluare cantitativa
si calitativa, exprimata prin indicatori economici la nivelul fiecarei unitati
sau pe ansamblul comertului.
Numarul si structura personalului comercial definesc persoanele ocupate in comert, grupate pe sex, varsta, pregatire de specialitate,
vechime in profesie, precum s i ponderea personalului in totalul populatiei active
a tarii. Ele se asociaza cu rezerva de personal pentru comert, evaluata prin numarul de elevi
si studenti care se pregatesc pentru aceasta ramura, desi o parte din necesar se
asigura prin redistribuirea personalului din alte ramuri ale economiei nationale
pe piata fortei de munca sau prin pregatirea directa in unitatile comerciale.
Capacitatea de munca reprezinta totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei sale. Evaluarea
lor se face prin teste de specialitate la inscrierea in s coli si cursuri
de pregatire sau la angajarea personalului in comert. Baza acestor evaluari o constituie profesiogramele, care stabilesc stiintific solicitarile locurilor de munca s
i conditiile de rezistenta ale organismului.
Munca este cheltuirea de catre om a energiei sale fizice si nervoase, in
relatiile cu obiectul muncii, pentru crearea sau insusirea prin schimb
a bunurilor de care are nevoie.
Ca si in alte ramuri economice, munca in comert are anumite particularitati,
izvorate din natura activitatii de schimb, respectiv de relatie economica
dintre oameni prin care acestia isi transmit reciproc valori (marfa-bani). Continutul
specific al muncii este dat de activitatea lucratorilor comerciali, care sunt o categorie de persoane
specializate in relatii de schimb de marfuri, respectiv de cumparare de
marfuri in scopul revanzarii, exercitand operatiunile pe care le reclama realizarea
marfurilor pe piata (aducerea, prezentarea, vanzarea etc.)
Privita ca activitate desfasurata cu un anumit scop si intr-un cadru social,
munca in general are un continut mai bogat decat simpla cheltuire
a fortei de munca, un sens mai larg si anume: fiziologic, economic, psihologic si sociologic.
• Sensul fiziologic al muncii este dat de consumul de energie musculara
si nervoasa a lucratorului in exercitarea profesiei sale. Natura produselor
si caracterul eterogen al muncii solicita aptitudini si eforturi diferite ale personalului
pe ramuri de comert. De exemplu, in timp ce vanzarea marfurilor alimentare se
realizeaza cu un efort fizic mai mare datorita cantitatilor de marfuri vehiculate, vanzarea
marfurilor electronice este conditionata de pregatirea tehnica a lucratorului, de capacitatea
de dialog si de puterea de convingere in relatia cu clientul asupra caracteristicilor
functionale ale produselor.
Din punct de vedere fiziologic, munca in comert este de intensitate medie,
cu efort ortostatic si neuropsihic impus de contactul permanent cu publicul. Intensitatea
muncii prezinta insa variabilitate datorita fluxului neuniform al cererii
in cursul unei perioade, aspect de care se tine seama la dimensionarea si organizarea formatiilor
de personal.
• Sensul economic al muncii este dat de creatia materiala sau spirituala
care rezulta din efortul fizic si intelectual si confera muncii caracterul sau
specific uman. Rezultatele muncii deosebesc diferite profesii in societate si formeaza
baza diviziunii sociale a muncii.
Munca lucratorului in comert are identitatea sa sub aspect economic, fiind
creatoare de servicii prin care bunurile produse ajung la consumator (istoric,
aparitia negustorilor a reprezentat cea de-a treia diviziune sociala a muncii). Fata
de productie, unde procesul de munca este o relatie intre forta de munca
si obiectul muncii, cu raporturile de organizare si de cooperare pe care el le presupune,
in comert acest raport este intregit cu o relatie sociala intre vanzator
si cumparator.
Cumparatorul este un partener al vanzatorului in relatia de schimb.
Procesul de munca al vanzatorului se incheie in masura in care cumparatorul
accepta marfa, vanzatorul primind prin aceasta acceptare o recunoastere a muncii sale;
s i ea are loc
in masura in care lucratorul comercial dovedeste priceperea de a
prezenta marfa si de a transforma prin aceasta intentia de cumparare a clientului intr-o
decizie ferma de procurare.
Diviziunea muncii in comert (separarea personalului pe ramuri de comert)
este mai restransa decat in productia de bunuri materiale, comerciantul
realizand produsele furnizate de un numar mare de producatori, ceea ce evident impune
exigente pentru vanzatori in cunoas terea marfurilor si a furnizorilor,
precum si a preferintelor clientelei. In interiorul unitatilor comerciale, diviziunea
profesionala a muncii este insa mai restransa decat in alte domenii,
lucratorul comercial desfasurand activitati eterogene, trecerea de la o activitate la alta
influentand productivitatea muncii sale.
• Sensul psihologic al muncii rezulta din natura sa umana. Desi efortul
pe care il presupune prestarea ei duce la oboseala, munca aduce sau trebuie
sa aduca satisfactii, ea fiind si rezultatul unor manifestari sufletesti (straduinta,
vointa, judecata, memorie, inovatie etc.) care o insotesc si dau persoanei sentimentul reusitei.
Pentru ca munca sa fie insotita de placerea de a fi prestata, ea trebuie sa raspunda
unor motivatii s i anume sa-i aduca lucratorului bucuria creatiei si o anumita pozitie
in societate. Satisfactiile tin de concordanta dintre aceste motivatii, vocatia
pentru profesia aleasa si munca pe care fiecare o presteaza in sistemul diviziunii
profesionale a muncii.
Aptitudinile psihologice pentru munca in comert constau in dorinta
si placerea lucratorului comercial de a presta cu onestitate servicii comerciale pentru
publicul larg (bineinteles, pentru un venit adecvat ca motivatie a muncii sale),
de a vedea tot mai prospera firma comerciala in care lucreaza si o clientela atasata
acesteia.
• Sensul sociologic al muncii este determinat de cadrul social in
care ea se desfasoara. Desi divizata pe profesii, munca se inscrie intr-un
sistem de cooperare, fiind organizata in echipe, formatii, colective, in care iau nastere
relatii interumane, inclusiv raporturi de conducere, cu semnificatii deosebite asupra randamentului
muncii. De asemenea, in acest cadru se manifesta multiple probleme ale
cointeresarii materiale personale si colective in rezultatele muncii.
In comert, desi marimea unitatilor este diferita, munca se desfas oara
in colective relativ mici (pe formatii in magazine sau raioane), situatie
impusa de specializarea locurilor de munca in unitati si de raspunderea gestionara
directa pe care o are colectivul de lucratori. Chiar si in marile magazine, unde
lucreaza sute si mii de oameni, sectiile si raioanele de marfuri sunt larg specializate, numarul
de lucratori fiind astfel structurat in colective mici.
12.3. Numarul si structura personalului in comert
Personalul ocupat in comert detine o pondere importanta si in crestere
in totalul populatiei active din tarile cu economie dezvoltata, datorita sporirii
masei de bunuri aduse pe piata, a ridicarii nivelului servirii comerciale s i a schimbarii
insasi a locului comertului in economia nationala. Comertul face parte din sectorul
tertiar, a carui pondere este in cres tere datorita sporirii rolului serviciilor
in economie si a atragerii de catre acest sector a fortei de munca din ramurile productiei de
bunuri, devenita disponibila pe masura promovarii progresului tehnic.
Alaturi de aces ti factori de ordin general, gradul de concentrare a comertului
si complexitatea activitatii comerciale diferentiaza numarul personalului comercial
in raport cu volumul vanzarilor de la o tara la alta si, in interiorul
aceleiasi tari, pe ramuri de comert sau zone geografice. Astfel, acelasi volum al vanzarilor - de
exemplu un milion de unitati monetare - poate fi realizat de un singur comerciant, cu cifra
de afaceri de un milion, in cazul unui grad ridicat de concentrare a comertului,
sau de zece comercianti, cu o cifra de afaceri de o suta de mii de unitati monetare,
pentru un grad de concentrare mai redus. Totodata, acelasi volum de marfuri poate fi cumparat
de o mie de consumatori sau de doua mii, in functie de valoarea medie
a unei cumparaturi, dependenta si ea de puterea de cumparare a populatiei din fiecare
zona. Evident ca numarul de personal comercial difera in situatiile de
mai sus, fiind cu atat mai mare cu cat comertul este mai faramitat.
In ceea ce prives te complexitatea activitatii comerciale, impusa de natura
marfurilor si de nivelul servirii comerciale, ea adanceste diviziunea
tehnica a muncii, determinand prezenta in unitatile comerciale a diferitelor profesii.
Partea cea mai mare a acestora se refera la activitatea comerciala propriu-zisa (aprovizionare,
stocare si vanzare a marfurilor) si este executata de personalul specific
comertului. O alta parte se refera la activitati specifice altor ramuri economice
(transporturi, productie, intretinere etc.), cu o pondere redusa insa
in comert, fiind executate de personal nespecific comert ului.
O parte din personalul comercial este intalnit si in sfera
productiei, in activitatii legate de distributie, daca producatorii participa ei insisi
la acest proces. El formeaza forta de vanzare1 a intreprinderii si este compus din una
sau mai multe persoane ocupate in contactele cu clientii actuali si potentiali. Responsabilitatile
lor sunt definite prin functii cum sunt: reprezentant, agent comercial, promovator,
inginer tehnic comercial, medic vizitator etc. Ei prezinta clientilor produsele,
fac demonstratii asupra caracteristicilor produselor, negociaza tranzactiile, asigura
service-ul si, totodata, colecteaza informatii pentru nevoile propriilor intreprinderi
asupra pietei. Acestora li se adauga o forta de vanzare interna a intreprinderii,
formata din personalul serviciului comercial si personalul depozitului care
primeste si executa comenzile si din personal extern, remunerat de obicei in comision,
care preia comenzi si plaseaza produsele.
Datorita importantei vanzarilor in activitatea intreprinderii,
vanzarea devine astazi tot mai mult o munca de echipa, in forta de vanzare a intreprinderii
participand
insasi conducerea (directorul pentru tranzactiile cu clienti mai importanti),
inginerii si tehnicienii pentru informatii s i asistenta de specialitate acordate clientilor,
service-ul pentru garantii in perioada postvanzare si altii. Numarul personalului
comercial din sfera productiei tinde sa creasca pe masura ce producatorii organizeaza relatii
directe cu comerciantii detailisti sau cu consumatorii.
Personalul din comert se grupeaza dupa natura muncii prestate in doua categorii: operativ si tehnico-administrativ.
• Personalul operativ este ocupat direct in activitati tehnice din
magazine si depozite: sefi de unitati, magazineri, vanzatori, casieri, bucatari, ospatari
etc. Aceste functii detin ponderea cea mai mare in totalul personalului comercial.
El se restructureaza pe masura modernizarii comertului, o data cu cresterea numarului
marilor magazine, diversificarii formelor de distributie comerciala a produselor
si schimbarii formelor de vanzare. Munca lucratorilor operativi isi
imbogateste continutul, sporind activitatile legate de relatiile cu publicul, de consultatiile
tehnice acordate clientilor, de promovare a vanzarilor si de prestare de servicii
comerciale.
Personalul operativ se organizeaza in formatii de lucru a caror marime
(numar) depinde de sistemul de diviziune a muncii in cadrul sectiei sau
raionului de marfuri s i de norma de vanzare pe care fiecare lucrator trebuie sa o
indeplineasca.
• Personalul tehnico-administrativ efectueaza operatiunile ce revin aparatului de conducere, administrare si deservire a societatii comerciale (servicii,
birouri, laboratoare etc.). El este format din economisti, ingineri, juris ti,
merceologi, functionari, personal de servire etc., al caror numar, atributii si dependente
ierarhice se stabileste prin organigrama fiecarei societati comerciale. Organigrama reprezinta
schema de organizare a unei societati cuprinzand organele de conducere,
structurile functionale (servicii, birouri) si posturile componente ale acestora, toate
redate intr-o conceptie care sa evidentieze sistemul ierarhic de pregatire, luare si infaptuire
a deciziilor. Sub acest din urma aspect se evidentiaza doua tipuri de relatii
ierarhice: tipul linear, in care organul de conducere (comitetul, biroul, directorul)
pastreaza legaturi cu fiecare serviciu sau birou de executie si tipul coordonator functional,
in care membri ai conducerii (director adjunct, director comercial, economist s
ef, sef serviciu contabilitate) preiau coordonarea unor compartimente. Organigramele
moderne parasesc structura piramidala ierarhica in organizarea conducerii
in favoarea unei structuri “margareta” in care specialistii se
afla fata in fata in jurul organului de conducere in procesul decizional.
Recrutarea si pregatirea personalului se face astazi pentru profesiunile operative prin scoli profesionale sau prin cursuri de scurta durata la locul
de munca, pentru profesiunile care cer pregatire medie prin licee economice, iar pentru
specialistii cu studii superioare prin facultatile cu profil de comert, relatii
economice internationale, turism, management si altele. La baza recrutarii personalului
stau principiile formulate de disciplinele care abordeaza diverse sensuri ale muncii,
respectiv fiziologia, economia, psihologia si sociologia muncii ca ramuri ale
stiintei.
Sintetizand cerintele pregatirii personalului comercial, trebuie avut
in vedere faptul - subliniat mai inainte - ca procesul de munca in comert
are, alaturi de componenta sa tehnico-economica, si o componenta sociala, schimbul fiind, prin
natura sa, si o relatie intre persoane care is i ofera bunuri sau
servicii in contraprestatie, chiar daca acestea iau forma monetara. De aceea se impune pentru
lucratorii comerciali atat stapanirea unei profesii, dar si insusiri
psihice si morale si un nivel de cultura care sa le permita adaptarea comportamentala la temperamentul
si exigentele diverselor categorii de clienti. Aceste calitati se refera, in
egala masura, la personalul operativ, cat si la cel de conducere.
Personalul operativ (incluzand in aceasta categorie si forta de
vanzare a
intreprinderii producatoare) trebuie, in primul rand, sa fie
un bun cunoscator al marfii, al utilitatii acesteia, al conditiilor de pastrare si al modului de prezentare
a ei si sa aiba priceperea de a le releva in dialogul cu cumparatorii potentiali.
Acestor calitati li se adauga indemanarea in executarea operatiunilor tehnice,
capatata prin experienta la locul de munca. In al doilea rand, vanzatorului i se cere
sa fie un bun prospector de piata, sa aiba capacitatea de a generaliza in universul cererii formulate
de consumatori acele caracteristici (preferinte, motivatii si obiceiuri de cumparare)
care sa-i permita gestiunea stocurilor si formularea comenzilor catre furnizori corespunzator cu manifestarea cererii. Mai mult, el trebuie sa stapaneasca
arta de a influenta cererea, de a forma gusturile cumparatorilor si de a promova pe piata
noile produse oferite de producatori. In sfarsit, el trebuie, prin calitatile
sale psihice si morale sa castige clientela. “Nu putem vorbi de un profil unic al
vanzatorului - spune
Denis Lindon - , unii reusesc prin competenta tehnica si seriozitate, altii
prin aplombul lor, siguranta si autoritatea pe care le-o inspira clientilor potentiali sau
prin sociabilitatea si simpatia pe care le-o arata.”2
Aceste cerinte impun ca recrutarea personalului operativ in comert sa
se faca pe baza de teste care sa probeze aptitudinile fizice si intelectuale ale unei
persoane de a lucra cu publicul.
Locul ocupat de fiecare lucrator in sistemul diviziunii muncii se face
potrivit organigramelor si grilelor de incadrare ale unitatilor, unde sunt prevazute
functiile, atributiile s i retribuirea fiecarui post. Acest sistem, ale carui baze au fost
puse de
F.W.Taylor inca de la sfarsitul secolului trecut, se considera astazi
tot mai mult depasit sub aspectul posibilitatilor de apreciere de catre manageri a contributiei
diferentiate a lucratorilor unui grup la prosperitatea firmei. Incepe
astfel sa-si faca loc practica diferentierii salariilor la aceeasi categorie de incadrare in
functie de capacitatea creatoare a lucratorilor si interesul fata de problemele firmei.
Diferentierea se face potrivit unui sistem de apreciere si notare anuala, prin
teste si dialog cu lucratorii, tinut de personal specializat al societatilor in
asemenea domenii3.
La aceasta se adauga si forme noi de cointeresare in sporirea profitului
intreprinderilor, printre care prioritatea propriilor salariati la achizitionarea
de actiuni.
Pentru personalul tehnico-administrativ si, in primul rand, pentru
specialistii din comert (economisti, merceologi, analisti, tehnicieni) problemele cercetarii
pietei, negocierii tranzactiilor cu partenerii, promovarii produselor, gestiunii stiintifice
a stocurilor, gestiunii financiare si, pe un plan mai larg, ale managementului,
sunt domeniile in care talentul si vocatia pentru aceasta bransa se asociaza
cu stapanirea metodelor stiintifice de analiza si prognoza, de pregatire si luare a deciziilor,
de calcul economic si modelare matematica, de psihologia s i sociologia muncii.
Exigente aparte se impun pentru calitatile s i pregatirea managerilor din comert
si pentru specificul procesului decizional in aceasta ramura, determinat
de actiunea asupra activitatii comerciale a unui numar mare de factori aleatori si de existenta
riscului comercial. In sfera deciziilor conducerii, o pondere mare o detin
deciziile de moment, izvorate din necesitatea adaptarii continue a activitatii comerciale
la pulsul pietei si al caror timp de pregatire este redus sau chiar lipseste. Eficacitatea
solutiilor depinde, in cazul acestora, de perspicacitatea celui care le ia si de
o judicioasa ierarhizare a dreptului de decizie, astfel incat luarea acestora
sa revina, in mare masura, celor care sunt participanti la aceste procese. Acelasi specific il
au si deciziile pe termen lung, unde previziunea, care constituie fundamentul lor,
foloseste alaturi de extrapolarea tendintelor legice si evaluarile bazate pe teoria probabilitatilor.
12.4. Productivitatea muncii
Eficienta cu care este cheltuita munca in comert, reflectata de numarul
de personal folosit, activitatea economica si cheltuielile efectuate pentru remunerarea
muncii, depinde de productivitatea muncii, considerata unul din indicatorii
calitativi ai activitatii comerciale.
12.4.1. Not iunea si modul de exprimare a productivitatii muncii
In expresia sa generala, productivitatea inseamna randamentul, rodnicia
cu care sunt valorificati factorii de productie in economie. Ea se exprima
prin raportul dintre produsul creat - bunuri si servicii - si factorii respectivi, identificandu-se
productivitatea capitalului, a investitiilor, a pamantului, a materiilor
prime, a muncii etc.4 Notiunea cea mai uzuala este cea de productivitate a muncii si fara nici
o alta precizare se intelege intotdeauna aceasta.
Natura activitatii comerciale determina particularitati in modul de participare
a factorilor de productie la crearea produsului in aceasta ramura si, implicit,
in masurarea productivitatii muncii. Produsul creat de comert este un serviciu
marfar de mijlocire a schimbului de marfuri intre producator si consumator, a carui
marime este data de valoarea adaugata bunurilor sub forma adaosului comercial. In
masurarea activitatii lucratorilor comerciali se ia insa in considerare (din
necesitati practice)
intreaga valoare a produselor desfacute, inclusiv costul marfurilor platit
furnizorului, astfel ca productivitatea muncii este mult diferentiata pe ramuri de comert
in functie de acest cost (de exemplu, vanzarile de articole de mercerie comparativ
cu vanzarile de tesaturi de lana).
La crearea produsului in comert participa, in proportii foarte diferite,
alaturi de munca, celalalt factor de productie - capitalul. Comertul poate fi practicat
cu randament ridicat si de micul comerciant, folosind o toneta sau un chiosc, s
i de marele capital, folosind magazine sau depozite. De aceea productivitatea muncii,
ca indicator calitativ, trebuie asociata cu alti indicatori pentru aprecierea eficientei
activitatii unitatilor comerciale si, in primul rand, cu cei vizand
eficienta utilizarii bazei tehnico-materiale.
Factorul decisiv in cresterea productivitatii muncii in economie
il constituie progresul tehnic. Comertul apartine, prin natura activitatii sale, sectorului
tertiar din economie, in care progresul tehnic este mai lent in raport cu sectorul
primar sau secundar. Ca atare, si cres terea productivitatii muncii are anumite limite.
Cum insa la calcularea productivitatii muncii se ia ca activitate volumul vanzarilor,
ea creste s i pe seama factorilor care influenteaza volumul vanzarilor independent de activitatea
lucratorilor si, in primul rand, pe seama cres terii preturilor.
De ceea, exprimarea dinamicii productivitatii muncii se face si prin unii indicatori complementari
volumului vanzarilor (de exemplu, numarul de cumparatori deserviti), care caracterizeaza
efortul diferit depus de lucratori pentru realizarea unui anumit volum al vanzarilor.
• Productivitatea muncii in comert se exprima in doua moduri:
a) prin cantitatea sau valoarea marfurilor vandute de un lucrator in
unitatea
V de timp, denumita metoda directa ( Np
W = ); b) prin consumul de munca (ore sau zile de munca) pentru vanzarea unei
T unitati cantitative sau valorice dintr-un produs, denumita metoda indirecta
( V t = ).
Exemplu:
Ramura de comert sau societatea comerciala
Vanzari
-mil. lei-
Numar
Fond de
Productivitatea de timp muncii persoan
- om-zile - e
V Np T W, t
A 14 400 100 23 040 W =144 mil. lei t =1,6 om-zile
14400 =
=
144
W milioane de lei
100
23040 =
6 ,
1
= t om-zile la un milion de lei vanzari
14400
Datorita caracterului eterogen al activitatilor desfasurate de agentii comerciali
si de profesiile diferite din comert, exista variate expresii ale productivitatii
muncii, provenite din raportarea activitatilor specifice fiecarei grupe de personal
la numarul de personal respectiv (de exemplu, productivitatea muncii unui vanzator,
sortator de marfuri, magaziner, bucatar etc.). De asemenea, se folosesc indicatori de productivitate in functie de structura de baza a personalului: total personal,
personal operativ, vanzatori.
Productivitatea muncii se calculeaza, in principiu, valoric, datorita
varietatii de unitati fizice prin care se exprima cantitatile vandute si, deci, dificultatii
sau imposibilitatii insumarii lor. Exprimarea valorica, desi aduce la acelas
i numitor vanzarile, este influentata de nivelul preturilor, astfel ca, aceeasi
productivitate in unitati fizice a doi lucratori poate fi diferita in expresie valorica
in functie de pretul pe unitatea de produs. Pentru inlaturarea acestui neajuns se folosesc unii
indicatori complementari, cum sunt: numarul de cumparatori deserviti de un lucrator comercial
in perioada de referinta, valoarea medie a unei cumparaturi, precum si
expresia indirecta a productivitatii muncii, respectiv timpul cheltuit pentru vanzarea
unei unitati fizice dintr-un produs.
Variabilitatea cererii zilnice a populatiei, datorita obiceiurilor de cumparare
si a influentei factorilor sezonieri si conjuncturali, face ca productivitatea
muncii sa cunoasca oscilatii in cursul anului. Apare astfel obiectiv o folosire
incompleta sau, dimpotriva, o suprasolicitare a fortei de munca, cu consecinte asupra eficientei
activitatii comerciale (cheltuieli cu salarizarea personalului).
Productivitatea muncii este diferita pe ramuri de comert, fiecare grupa de marfuri solicitand prin proprietatile fizice (stare fizica, volum, greutate),
complexitatea sortimentala si formele de vanzare un consum de timp de munca diferit
pentru comercializarea unei unitati valorice dintr-un produs. In buna parte,
acest consum depinde si de felul in care marfurile sunt livrate de producatori, adica
in dozaj, ambalaj, loturi care sa permita circulatia si vanzarea lor economicoasa.
Diferentieri exista in nivelul productivitatii muncii si pe societatile
comerciale sau magazinele cu profil asemanator, deoarece vanzarile fiecaruia
sunt influentate atat de factori interni (calitatea activitatii), cat
si de factori externi (puterea de cumparare din zona). Gradul de dispersie a valorilor productivitatii muncii
pe unitati de un anumit profil fata de media pe tipul respectiv semnifica modul
diferit de gestiune a resurselor umane in unitati.
12.4.2. Factorii productivitatii muncii
Din continutul si modul de exprimare a productivitatii muncii rezulta ca ea
este determinata de capacitatea lucratorului comercial de a vinde intr-o unitate
de timp, cu acelasi efort, o cantitate mai mare dintr-un produs. Aceasta capacitate este
determinata de numerosi factori, unii avand asupra ei o actiune directa,
tinand de
insusi procesul muncii, iar altii o actiune indirecta, influentand
volumul vanzarilor independent de efortul lucratorului si, prin acestea, productivitatea muncii.
Factorii cu actiune directa asupra productivitat ii muncii sunt factori general valabili pentru toate ramurile economice, avand in comert
particularitati reiesite din natura procesului de munca din aceasta ramura.
• Progresul tehnic este factorul principal de care depinde randamentul
muncii, cantitatea de marfuri vehiculata in unitatea de timp, durata operatiunilor
legate de miscarea marfurilor, timpul de vanzare depinzand in
mare masura de procedeele si mijloacele tehnice folosite de lucratorii comerciali.
Influenta progresului tehnic asupra productivitatii muncii depinde de masura
in care diversele activitati comerciale sunt receptive la formele de manifestare
a acestuia. Astfel, operatiunile de vehiculare a marfurilor in interiorul
depozitelor si magazinelor, legate de primirea, stocarea s i livrarea (vanzarea) marfurilor,
preambalarea marfurilor, productia in alimentatia publica si altele, cunosc
posibilitati largi de mecanizare sau mica mecanizare, prin introducerea utilajelor de transport,
ridicat, stivuit, dozat etc. De asemenea, cantitatea de marfuri vanduta
in magazine, precum si numarul de consumatori deserviti in unitatea de timp de acelasi
personal depind de puterea de atractie a magazinelor, marita prin gradul de modernizare
a acestora, prin modul de prezentare a marfurilor, prin formele de vanzare
practicate si prin serviciile oferite la vanzarea marfurilor.
Progresul tehnic este astazi puternic reliefat de realizarile din domeniul informaticii. In comert, tehnica informatiilor si prelucrarea electronica
a datelor permit cunoasterea mai profunda a pietei, us urinta in incheierea tranzactiilor
si executarea comenzilor, posibilitati de gestiune rationala a stocurilor in unitati
etc., care sporesc volumul operatiunilor de vanzare-cumparare si, prin aceasta, randamentul
muncii lucratorilor comerciali.
Progresul tehnic in comert, ca factor de sporire a productivitatii muncii,
trebuie asociat cu progresul tehnic din celelalte ramuri economice, timpul cheltuit
pentru distributia marfurilor fiind influentat de modul de prezentare a produselor
pentru vanzare si de conditiile lor de circulatie asigurate de aceste ramuri.
Pregatirea marfurilor in cantitati uzuale pentru consum chiar de catre industrie,
adaptarea mijloacelor de transport la operatiunile de incarcare-descarcare a conteinerelor
si paletelor, proiectarea unor utilaje dupa principii ergonomice micsoreaza timpul
de circulatie a marfurilor si contribuie la cresterea productivitatii muncii lucratorilor
comerciali.
• Organizarea muncii si, pe un plan mai larg, organizarea activitatii
economice actioneaza asupra productivitatii muncii ca factor asociat progresului
tehnic. Metodele stiintifice, rationale de organizare a muncii intensifica progresul
tehnic, determinand micsorarea cheltuielilor de munca pentru vanzarea
produselor.
Organizarea muncii priveste intregul circuit al miscarii marfurilor, formele
de realizare a ei fiind specifice magazinelor sau depozitelor, personalului operativ
sau tehnico-administrativ. In acest proces intra organizarea interioara a
unitatilor, diviziunea profesionala a muncii, alcatuirea formatiilor de personal in
concordanta cu diviziunea muncii s i cu cerintele valorificarii cat mai depline a fondului
de timp. De asemenea, organizarea muncii se extinde asupra proceselor operative din unitati
- aprovizionarea, pregatirea marfurilor pentru vanzare, vanzarea etc.
- respectiv asupra muncii lucratorilor care le infaptuiesc, precum si asupra relatiilor
cu partenerii din mediul extern al unitatilor comerciale (relatiile cu furnizorii). Acest
cadru larg reflecta conditionarea muncii lucratorilor operativi de calitatea activitatii
de conducere si, in primul rand, de asigurarea unei oferte corespunzatoare cu
cererea de marfuri.
In aceasta interpretare, organizarea activitatii are s i un aspect macroeconomic, constand in structuri ale distributiei care sa usureze
formarea ofertei
in comert, in prospectarea pietei, organizarea relatiilor comerciantilor
cu producatorii si, pe un plan mai larg, a cadrului institutional care sa faciliteze tranzactiile
comerciale.
• Calificarea personalului, ca factor al productivitatii muncii, tine
de esenta acesteia, de capacitatea lucratorului de a obtine rezultate mai bune cu acelasi
efort.
Aceasta capacitate cres te o data cu ridicarea calificarii.
Prin calificare, lucratorul comercial raspunde exigentelor legate de promovarea progresului tehnic, organizarea rationala a activitatii, introducerea
metodelor stiintifice de conducere, care intervin in procesul muncii,
precum si aspiratiilor sale pentru implinirea personalitatii.
Cerintele calificarii sunt specifice fiecarei profesii si influenteaza productivitatea muncii prin manifestarea rationalitatii in exercitarea
activitatilor de catre fiecare lucrator in sistemul diviziunii muncii in comert si
prin capacitatea de adaptare la solicitarile profesiei.
• Cointeresarea materiala este factorul care motiveaza interesul fiecarui
lucrator sau agent economic pentru cres terea productivitatii muncii. Efortul
pentru
insusirea procedeelor tehnice noi, preocuparea pentru organizarea rationala
a activitatii si ridicarea calificarii personalului trebuie sa se rasfranga
favorabil o data cu cresterea productivitatii muncii si asupra veniturilor fiecarui lucrator. Aceasta
dependenta se asigura prin sistemul de salarizare a personalului, unde dinamica
salariilor se coreleaza cu dinamica productivitatii muncii, iar cas tigul
fiecarui lucrator cu interesul lui pentru ridicarea calificarii si rationalizarea muncii.
Factorii cu act iune indirecta asupra productivitatii muncii sunt de natura eterogena, influentand volumul activitatii din unitati independent
de procesul muncii, iar prin intermediul vanzarilor productivitatea muncii lucratorilor.
Asemenea factori sunt prezenti in multe ramuri economice. De exemplu, fertilitatea
solului sau conditiile climatice in agricultura, bogatia zacamintelor in ramurile
extractive etc. diferentiaza productivitatea muncii de la o tara la alta sau de la o zona la
alta.
In comert, acesti factori exprima sintetic conditiile in care se
desfasoara procesul muncii, fie ca acestea se refera la mediul extern unitatilor, fie la
particularitatile de comercializare a diferitelor grupe de marfuri.
• Profilul economico-social al zonei in care actioneaza fiecare
unitate comerciala influenteaza, prin marimea veniturilor banesti, prin particularitatile
demografice, prin comportamentul de consum al locuitorilor etc., marimea, structura
si frecventa cererii, respectiv volumul vanzarilor si, prin acesta, marimea
productivitatii muncii. O unitate situata intr-o localitate dezvoltata
economic, cu putere de cumparare a populatiei ridicata si, deci, cu o valoare medie a unei
cumparaturi mai mare, va avea si o productivitate a muncii pe lucrator superioara
unei unitati dintr-o localitate cu putere economica mai scazuta. In mod
asemanator, se va diferentia productivitatea muncii intr-o unitate situata pe o artera
intens circulata fata de una situata pe o artera slab frecventata.
Aceste aspecte explica diferentierile in nivelul productivitatii muncii
pe medii socio-economice (urban, rural), pe judete, pe localitati.
• Proprietatile marfurilor, desemnate prin insusirile fizico-chimice,
diferentiaza obiectiv consumul de munca pentru vanzarea unei unitati fizice
sau valorice dintr-un produs (de exemplu, legumele si fructele in raport cu
produsele de panificatie sau produsele textile in raport cu cele de mercerie). De aceea,
la societatile comerciale cu o structura variata a vanzarilor apar schimbari
in dinamica productivitatii muncii o data cu modificarea ponderii diferitelor grupe de marfuri
in volumul total al vanzarilor. Pentru evidentierea corecta a productivitatii
muncii, indicele de dinamica a acesteia se corecteaza cu indicele consumului de munca.
Exemplu:
In perioada (trimestrul) T0, o unitate comerciala a realizat un volum
de vanzari de 1620 mil. lei, cu 50 de salariati, ceea ce corespunde unei productivitati
a muncii de 32,4 mil.lei, iar in perioada T1, 1730 mil. lei cu 60 de salariati,
deci o productivitate a muncii de 28,8 mil.lei. Indicele de crestere a productivitatii muncii (W1/W0)
a fost in perioada T0-T1 de 0,88%, deci in scadere.
Influenta modificarii structurii vanzarilor asupra indicelui productivitatii
muncii rezulta din urmatorii indicatori:
Volumul
Structura
Consumul de timp (t)
(om-zile la 100 mil.lei
Grupele de
Norma de vanzarilor la 100 mil.lei marfuri vanzare
(mil.lei) vanzari (%) vanzari)
(mil.lei)
T0 T1 T0 T1
T0 T1
A 260 590 16 34 20 0,80 1.70
B 580 310 36 18 50 0,72 0,36
C 780 830 48 48 80 0,60 0,60
Total 1620 1730 100 100 - 2,12 2,66
Consumul de timp (t) s-a calculat prin raportarea structurii la 100 de mil.de
lei vanzari la norma de vanzare. Indicele consumului de munca (T1/T0=2,66/2,12)
a fost de 1,25. Sporirea lui s-a datorat cresterii ponderii grupei A in volumul
total al vanzarilor, de la 16% in T0 la 34% in T1, grupa cu un consum
mai mare de munca, reflectat in norma mai mica de vanzari.
Corectand indicele productivitatii muncii cu indicele consumului de munca,
se obtine indicele real al dinamicii productivitatii muncii:
IW = 0,88 x 1,25 = 1,10 , deci o cres tere in loc de o aparenta scadere.
• Nivelul si dinamica preturilor influenteaza expresia valorica a vanzarilor,
determinand astfel o diferentiere intre productivitatea muncii exprimata
in unitati fizice s i cea exprimata valoric. De aceea se impune, pentru calcularea corecta
a dinamicii productivitatii muncii, corectarea indicelui de crestere a acesteia
cu indicele preturilor.
• Marimea unitatilor comerciale constituie un factor de diferentiere a
nivelului productivitatii muncii pe unitati, prin posibilitatile mai bune pe
care le au unitatile mari de a organiza rational munca (in primul rand, de
aplicare a diviziunii muncii) si de a promova progresul tehnic, precum si prin atractia comerciala
pe care ele o exercita, sporindu-si in acest fel volumul vanzarilor.
Acest aspect este interpretat ca efectul de scara in activitatea comerciala
s i el este superior pentru marfurile de cerere periodica sau rara si care se adreseaza
populatiei unei intregi zone. La produsele de cerere curenta concentrarea
activitatii poate avea efecte contrarii, determinand scaderea productivitatii muncii
daca reteaua comerciala se indeparteaza de consumatori.
12.4.3. Caile de crestere a productivitat ii muncii
Nivelul si dinamica productivitatii muncii sunt indicatori calitativi ai activitatii
comerciale, cresterea lor avand consecinte favorabile asupra eficientei
activitatii comerciale. Cresterea productivitatii muncii duce la sporirea volumului vanzarilor,
in conditiile folosirii aceluiasi numar de lucratori, ceea ce determina in
final micsorarea cheltuielilor cu remunerarea muncii pe unitatea de produs. Totodata, cres terea
productivitatii muncii fiind insotita de cresterea salariului mediu, ca
o conditie a cointeresarii lucratorilor in rezultatele muncii lor, constituie un factor
al ridicarii standardului de viata al acestora.
Caile de crestere a productivitatii muncii reprezinta mijloace de intensificare
a actiunii pozitive a diferitilor factori care o influenteaza. Astfel, promovarea
progresului tehnic in comert, organizarea stiintifica a muncii in intreg
circuitul comercial, ridicarea calificarii personalului si perfectionarea formelor de cointeresare a lucratorilor
comerciali sunt domenii cuprinzand un larg spectru de masuri ce actioneaza
aspra factorilor directi. Se pot enunta, exemplificativ, masuri cum sunt mecanizarea
operatiunilor de miscare a marfurilor in depozite si magazine, pregatirea
comerciala a marfurilor in industrie in cantitati care sa permita folosirea
paletelor si a conteinerelor, promovarea formelor rapide de vanzare, expunerea larga
a sortimentelor in magazine (pentru crearea cererii spontane), adancirea
diviziunii muncii in cadrul formatiilor de personal, aplicarea principilor de ergonomie
a muncii si altele. Alaturi de masurile care influenteaza actiunea factorilor directi, cercetarea
mai profunda a pietei si largirea comunicatiilor cu piata a oricarei firme, amplasarea
unitatilor comerciale in zonele de afluenta a consumatorilor, concentrarea
si specializarea retelei comerciale, imbinarea diferitelor forme de retea
comerciala, perfectionarea relatiilor cu furnizorii si altele, duc la cresterea volumului
vanzarilor si devin mijloace de actiune indirecta asupra cresterii productivitatii muncii.
12.5. Corelarea personalului cu volumul activitatii economice
Realizarea cu eficienta superioara de catre societatile comerciale a obiectivelor lor economice este conditionata de folosirea rationala a personalului,
adica de creare a unui raport intre dinamica vanzarilor si dinamica
personalului care sa duca la cresterea productivitatii muncii si la economisirea cheltuielilor
cu forta de munca.
Corelarea resurselor umane cu volumul activitat ii economice in condit ii de rationalitate se realizeaza printr-un sistem de indicatori cuprinzand:
numarul mediu de salariati; productivitatea muncii; fondul de salarii; salariul
mediu; nivelul relativ al fondului de salarii. Gradul lor de detaliere se circumscrie
nevoilor conducerii, concretizand deciziile cu privire la utilizarea personalului.
Indicatorii enumerati se folosesc in principal la nivel microeconomic,
unii dintre ei (numarul mediu de salariati si nivelul relativ al fondului de salarii) avand
insa si la nivel macroeconomic o semnificatie relevanta pentru calitatea activitatii comerciale
si pentru fundamentarea unor decizii de politica economica.
• Numarul mediu de salariati (Ns ), structurat pe categorii (operativi
si tehnico-administrativi), pe profesii (vanzatori, magazineri, sortatori,
economisti, functionari etc.), nivel de pregatire si vechime in profesie, este media
personalului efectiv folosit de comert, in ansamblul sau, ori de o societate sau unitate
comerciala
in cursul unei perioade. Ca proiectare pentru o perioada viitoare el se
stabileste, pentru personalul operativ, ca raport intre volumul estimat al vanzarilor
(V) sau al
V altor activitati si productivitatea muncii (W) proiectata a se obtine: W
Ns = .
Pentru unele profesii, (sefi de raioane, casieri, supraveghetori, decoratori
etc.) numarul de salariati se determina in raport cu normativele proiectate
pentru aceste categorii de catre societatile comerciale in functie de cerintele desfasurarii
activitatii, de diviziunea muncii in unitati si de particularitatile de organizare
a fiecarei unitati.
Personalul tehnico-administrativ este prevazut in organigramele de functionare ale societatilor, aprobate de consiliul de administratie.
La nivelul intregului comert, numarul de salariati se analizeaza in
raport cu totalul populatiei active si cu numarul de salariati din economie, semnificatia
lor fiind data de ponderea salariatilor comerciali in totalul acestor doua categorii
si dinamica fata de ele.
• Productivitatea muncii (W) se evidentiaza pe categoriile cuprinse in
numarul de salariati, prin raportarea volumului activitatii la numarul mediu
de
V salariati. De exemplu, pentru activitatea de vanzare: Ns
W = .
Ca indicator proiectat, el este o medie a normelor de activitate, pe baza carora
se calculeaza numarul de salariati.
La nivel macroeconomic, productivitatea muncii in comert are o semnificatie
statistica, de analiza a dinamicii ei in raport cu cea a industriei, relevand
efortul de modernizare a distributiei.
• Fondul de salarii (Fs) se evidentiaza pe componentele lui: fondul de
salarii tarifar (suma salariilor de incadrare prevazute in contractul
colectiv incheiat de salariati cu conducerea), fondul de salarii suplimentar (pentru sporuri legale,
conditii deosebite de munca, ore peste program) si fondul de premii. Fondul de salarii
este produsul dintre numarul mediu de salariati si salariul mediu: Sl
Ns
Fs ×
= .
Aparent, fondul de salarii este un indicator de consecinta, rezultand
din produsul a doi indicatori (numarul mediu de personal si salariul mediu), proiectati
ca optiune a conducerii intreprinderii pentru utilizarea rationala a resurselor
umane. In realitate, el este expresia efortului facut de o intreprindere comerciala
pentru asigurarea fortei de munca, reprezentand un important capitol al cheltuielilor
de circulatie, iar prin raportarea lui la volumul vanzarilor, un indicator
al eficientei utilizarii fortei de munca.
• Salariul mediu ( Sl ) se calculeaza pe categorii de personal, ca raport
intre
Fs fondul de salarii s i numarul mediu de salariati: Ns
Sl = .
El este principalul mijloc de cointeresare a salariatilor in vederea obtinerii
unor rezultate cantitative si calitative superioare in munca lor. Pentru o
perioada viitoare, marimea lui se stabileste de catre conducerea intreprinderii prin negociere
cu salariatii sau cu reprezentantii acestora, inscriindu-se in contractul
colectiv de munca. Conditia cresterii lui continue este obtinerea, in activitatea
fiecarui colectiv, a unei productivitati a muncii superioare ritmului sau de crestere.
• Nivelul relativ al fondului de salarii sau fondul de salarii la o mie
de lei vanzari (NFs) se obtine prin raportarea fondului de salarii la volumul
vanzarilor si
Fs
inmultit cu o mie: 1000
×
= V
N Fs .
El este un indicator cu o expresiva valoare calitativa, deoarece - asa cum se
va vedea mai departe - reflecta, in dinamica sa, respectarea corelatiilor
normale dintre indicatorii fortei de munca, micsorarea lui fiind o conditie a cresterii
eficientei utilizarii personalului.
Intre indicatorii fortei de munca trebuie sa existe urmatoarele corelatii
de dinamica: a) indicele cresterii productivitatii muncii sa depaseasca indicele de crestere
a
Sl
W > si salariului mediu:
1
W
0
1 Sl
0 b) indicele cresterii vanzarilor sa depaseasca indicele de crestere a
fondului
Fs de salarii:
V
V > .
0
1 Fs
0
1
Respectarea acestor corelatii determina micsorarea fondului de salarii la o
mie de lei vanzari, respectiv cresterea eficientei utilizarii resurselor umane.
Exemplu:
Indicatorii fortei de munca
Anul T0 Anul T1 T1/T0 la o societate comerciala
Vanzari (mil.lei)
30 000 37 300 1,24
Numar mediu de salariati
150 162 1,08
Productivitatea muncii (mil.lei) 200 230 1,15
Salariul mediu anual (mil.lei)
18 20 1,11
Fondul de salarii (mil.lei)
2 700 3 240 1,20
Fondul de salarii la 1 000 de lei vanzari 90 86,9
Cuantumul reducerii nivelului relativ al fondului de salarii
-3,1%
Cuantumul reducerii nivelului relativ al fondului de salarii (Q) se calculeaza
ca diferenta intre nivelul relativ al fondului de salarii din anul T1 si
nivelul relativ al fondului de salarii din anul T0: Q = NFs1 - NFs0.
Dinamica indicatorilor respecta corelatiile normale: a) 1,15 > 1,11 si b)
1,24 >
1,20. Cresterea productivitatii muncii a avut ca efect o economie relativa de
personal
(Ep). Ea se determina ca diferenta intre numarul de salariati recalculat
s i numarul de salariati efectiv:
37300
37300
V
V
25
162
187
=
=
=
=
=
Nsef
Nsrec
Ep
(de persoane)
1
1
230
200
W
W
1
0
Reducerea fondului de salarii la o mie de lei vanzari a dus la o economie
relativa de fond de salarii:
×
×
Q
37300
1 ,
3
=
= V
6 ,
115
(mil.lei)
EFs
1000
10001 =
Deci, numarul de personal efectiv realizat in anul T1 a fost de 162 de
persoane. Daca productivitatea muncii ar fi ramas in anul T1 aceeasi ca
in anul T0, societatea ar fi trebuit sa foloseasca pentru realizarea volumului vanzarilor
din T1 187 de persoane. Folosind numai 162, ea a realizat o economie relativa de personal
de
25 de salariati, ceea ca corespunde unei economii relative de fond de salarii
de
115,6 mil.lei.
Corelatiile dintre indicatori caracterizeaza politica salariala a agentilor
economici, constand din economisirea cheltuielilor cu forta de munca concomitent
cu cresterea salariilor lucratorilor ca motivatie a sporirii randamentului si calitatii
muncii lor. Totusi, ritmul de crestere a productivitatii muncii are limite impuse de
necesitatea cresterii efective a numarului de salariati in comert pentru imbunatatirea
nivelului servirii comerciale. Agentii economici trebuie sa gaseasca mijloacele de imbunatatire
a utilizarii personalului, astfel incat, chiar in conditiile
cresterii numarului de personal, sporirea vanzarilor sa depaseasca sporul de personal sau, in conditiile
mentinerii aceluiasi personal (ceea ce inseamna realizarea sporului vanzarilor
pe seama productivitatii muncii), nivelul servirii sa nu fie afectat.
REZUMAT
• Resursele umane sunt definite prin: numarul personalului, capacitatea
sa de munca si munca pe care o presteaza colectivele de salariati.
• Numarul personalului este structurat pe personal operativ si personal
tehnico-administrativ, iar in cadrul fiecarei grupe pe sex, varsta,
pregatire de specialitate s i vechime in profesie. Ponderea personalului comercial
in totalul populatiei active a tarii este in continua crestere datorita apartenentei
comertului la sectorul tertiar in economie.
• Capacitatea de munca reprezinta totalitatea aptitudinilor fizice si
intelectuale necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei sale.
• Munca reprezinta cheltuirea de catre om a energiei sale fizice si nervoase,
in relatiile cu obiectul muncii, pentru crearea sau insusirea prin
schimb a bunurilor de care are nevoie. Privita ca activitate specific umana munca are un sens fiziologic,
economic, psihologic si sociologic, iar, prin aspectele care definesc aceste
sensuri, o identitate proprie in comert.
• Eficienta cu care este cheltuita munca in comert este reprezentata
de productivitatea muncii. Ea se exprima prin: cantitatea sau valoarea marfurilor
vandute de un lucrator in unitatea de timp (metoda directa) si consumul
de munca exprimat in ore sau zile de munca pentru vanzarea unei unitati cantitative
sau valorice dintr-un produs.
• Nivelul productivitatii muncii este influentat de factori directi: progresul
tehnic, organizarea muncii, calificarea personalului, cointeresarea materiala
si de factori indirecti: profilul economico-social al teritoriului unde este amplasata
reteaua comerciala, proprietatile marfurilor, nivelul si dinamica preturilor, marimea
unitatilor.
• Caile de crestere a productivitatii muncii sunt mijloacele de stimulare
a actiunii favorabile a fiecarui factor.
• Corelarea resurselor umane cu volumul activitatii economice se realizeaza
printr-un sistem de indicatori cuprinzand: numarul mediu de salariati;
productivitatea muncii; fondul de salarii; salariul mediu; nivelul relativ al fondului de salarii
sau fondul de salarii la o mie de lei vanzari. Intre acesti indicatori trebuie
sa existe urmatoarele corelatii de dinamica: indicele cres terii productivitatii muncii sa depaseasca
indicele de crestere a salariului mediu si indicele cresterii vanzarilor sa depaseasca
indicele de crestere a fondului de salarii. Respectarea acestor corelatii determina cresterea
eficientei utilizarii resurselor umane, exprimata prin economia relativa de
personal si economia relativa de fond de salarii.
INTREBARI RECAPITULATIVE
1. Care sunt componentele resurselor umane si particularitatile lor in
comert fata de alte ramuri economice ?
2. In ce consta productivitatea muncii in comert ca expresie a eficientei
activitatii comerciale ?
3. Care este semnificatia si continutul factorilor directi si indirecti care
influenteaza productivitatea muncii in comert ?
4. Prezentati indicatorii resurselor umane in comert si corelatiile dintre
ei.
BIBLIOGRAFIE
1. Fourastié, J.: La productivité, Presses Universitaires de France,
Paris,
1968
2. Kotler, Ph.; Dubois, B.: Marketing-Management, Publi-Union Editions,
Paris, 1992
3. Montgomery, St. L.: Profitable Pricing Strategies, Mc Graw-Hill Book
Company, New York, Hamburg, London, Paris, Milan, Montreal, Toronto,
1988
4. Rapin, A.: Cours de commerce, Ed. Dunod, Paris, 1980
5. Terrade, J.L.: L’appreciation du personnel ouvrier, Les Editions d’Organisation, Paris, 1988
6. Toma, M.: Finante si gestiune financiara, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1994
