Planul Tezei
I. INTRODUCERE. z6d23dn
Cap.I.Piata, tipurile si functiile ei.
1. Esenta si functiile pietei.
2. Principalele tipuri de piata.
3. Cererea si ca categorii difinitorii ale pietei.
Cap.II. Principalele forme de piete contemporane.
1. Piata bunurilor de consum. Bursele de marfuri.
2. Piata capitalului. Bursa de valori si mecanizmul functionarii ei.
Cap.III. Constituirea si problemele functionarii pietei hirtiilor de valoare
in Republica Moldova.
II. CONCLUZII.
III. LITERATURA.
INTRODUCERE:
Piata si procesele pe piata se vor sfirsi odata cu sfirsitul omenirii.
Zic astfel din motivul ca atit stramosii cit si noi, contemoranii
sintem preocupati de o mare problema. O problema ce vizeaza viitorul pietei,
proceselor pe piata. Desi s-ar parea ca tema, pe care ne-am propus-o spre cercetare,
ar fi un subiect destul studiat, nu tocmai astfel stau lucrurile. Pentru ca
o problema nu poate fi considerata solutionala atit timp cit mai
exista contradictii, atit timp cit mai exista economisti.
Asadar in lucrarea de fata am avut drept scop sa demonstrez marea importanta
a pietei. Lucrarea contine trei capitole, iar fiecare capitol este divizat in
paragrafe. Primul capitol contine trei paragrafe. Al doilea capitol contine
doua paragrafe. Si al treilea capitol nu am gasit de cuviinta ca sa-l divizez
in paragrafe. In capitolul I vom incerca sa determinam cele
mai principale tipuri de piete si respectiv sa vedem functiile lor. La fel un
paragraf aparte am dedicat cererii si ofertei ca categorii definitorii ale pietei.
In cel de al-II-lea capitol voi incerca sa difinesc principalele
forme de piete contemporane’’ Piata bunurilor de consum. Bursele
de marfuri’’ ti cel de al II-lea capitol ’’Piata capitalului.
Bursa de valori si mecanizmul functionarii ei’’. Un capitol aparte
voi incerca sa dedic ’’Pietei hirtiilor de valori’’
din Republica Moldova, deoarece dupa parerea mea cele mai mari probleme se intilnesc
anume la acest tip de piata. Dupa parerea mea aceste tipuri de pieti necesita
cea mai mare atentie. Tema acestei lucrari este destul de actuala, interesanta,
si sper ca continutul acestei lucrari sa fie la un nivel cit mai inalt.
Capitolul-I. Piata, tipurile si functiile ei.
1. Esenta si functiile pietei.
In mecanizmul de functionare a unei economii moderne piata ocupa un loc
esential determinind intr-o proportie insemnata deciziile
si comportamentele agentilor economici.
Categorie a economiei de schimb, in acceptiunea cea mai frecventa, piata
desemneaza un ansamblu coerent, un sistem sau o retea de relatii de vinzare
cumparare intre parti contractante care sint pe de o parte, unite
prin legaturi de interdependenta si, pe de alta parte se afla in rapoturi
de opozitie. Participantii la aceste relatii sint producatorii de bunuri
si servicii, ofertantii de factori de productie si consumatorii, care reprezinta
asa cum aprecia J.K.Galbraith si W.Salinger, ’’Centri distincti
de decizie, care se opun unul altuia prin urmarirea propriului interes, dar
sint legati in acelasi timp printr-o solidaritate functionala’’.
In acelasi timp, piata este privita de multi economisti drept un mecanizm
complex care cuprinde, in principal, cererea si oferta, concurenta, preturile,
si altele, care reglementeaza economica, care actioneaza asupra diviziunii muncii
si la schimbul de activitati, dupa cum arata F.von Hayek ’’piata
apare pentru agentii participanti la schimb ca o ’’amenintare’’,
ca o ’’forta arbitrara’’ care le determina pretul si
implica venitul si pe care ei cauta sa o influenteze sau sa o controleze’’.
Situatia lor economica si nu numai aceasta depinde de piata si in primul
rind de ceea ce se petrece pe piata.
’’Piata -; afirma economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu
de mijloace de comunicatii prin care vinzatorii si cumparatorii se informeaza
reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce acestea au nevoie, despre preturile
pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzitiile dintre ei sa se incheie.
Deci, piata este inainte de toate ’’un contract social’’,
mai mult sau mai putin spontan, care difineste locul economic in ansamblul
vietii sociale’’.
Importanta pietei, intr-un asemenea mecanizm economic deriva din functiile
pe care ea le indeplineste in economie, cu abateri mai mari sau
mai mici ca urmare a conditiilor concrete ce exista in timp sau spatiu.
In primul rind, piata este cea care realizeaza contactul permanent
dintre productie, respectiv dintre producatorii de bunuri si servicii, pe de
o parte si consum, respectiv consumatorii, nevoile si gusturile acestora, pe
de alta parte. Prin acest fapt piata asigura alocarea si utilizarea eficienta
a resurselor economico-materiale, umane si financiare, determinind deciziile
agentilor economici cu privire la productie, repartitie, schimb si consum. In
al doilea rind prin piata economica se autoregleaza, isi stabileste
independent proportiile si echilibrele necesare propriei reproduceri. In
acest scop in decursul veacurilor de constituire si maturizare ea si-a
format numeroase pirghii ce actioneaza intr-o complexa angrenare(pret,
cerere, profit, concurenta, ect.). In al treilea rind, piata asigura
echilibrul economic pe termen lung, in principal, echilibrul dintre oferta(productie)
si cerere(consum), realizind ceea ce preconizau inca economistii
clasici- transformarea intereselor proprii ale indivizlor in cea mai buna
optiune pentru societate- cu privire la utilizarea resurselor disponibile la
un moment dat.
Pentru ca piata sa indeplineasca asemenea functii se impune sa existe
o serie de premize necesare.
In primul rind, conditia fundamentala pentru existenta si functionarea
pietii este aceea a autonomiei de decizie a agentilor economici care apar pe
piata, autonomiei care trebuie privita sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie
in ceea ce priveste dreptul de decizie in alocarea si utilizarea
resurselor materiale, umane si financiare, autonomia organizarii si conducerii
procesului economic si autonomia in ceea ce priveste modul de valorificare
a rezultatelor activitatilor economice.
In al doilea rind, reglementarea de catre stat a economiei prin
pirghii economice, care isi gasesc expresia imtr-o actiune
indirecta asupra activitatii economice, prin bugetul de stat, impozite, taxe
si tarife, credite, investitii de stat, ect.
Deasemenea si statul trebuie in acelasi timp sa asigure orientarea sociala
a economiei, aplicind in acest scop sistemul garantiilor sociale,
care asigura tuturor cetitenelor posibilitati egale de munca, de realizare
a veniturilor, de asigurari sociale, de ocrotirea sanatatii, invatamint,
cultura, conditii sanatoase de munca si de mediu de viata. In fapt, nicaieri
in lume piata nu mai este cu adevarat si in intregime libera.
In toate tarile sint anumite regule de functionare a pietei, care
de obicei cad in competenta statului. Iata ce spune, in legatura
cu aceasta B.Reich, profesor al universitatii Harvard:’’In
lumea moderna este imposibil ca statul sa nu ea decizii, privind modul in
care trebuie organizata concurenta economica in cadrul pietei, iar institutiile
de stat ar trebui sa-si concetreze atentia asupra elaborarii unor reguli privind
concurenta in conformitate cu telurile de ansamblu ale societatii’’.
2. Principalele tipuri de piata.
Economia de schimb, in care piata are un rol hotaritor in
alocarea si utilizarea resurselor ca si in organizarea, gestionarea si
reglarea economiei nationalepresupune existenta si respectiv functionarea simultana
a mai multor tipuri de piata. In consecinta piata trebuie privita prin
prisma elementelor sale componente, deoarice in realitate ea reprezinta
un sistem de piete, fiind formata din mai multe segmente intre care exista
relatii de interconditionare, de dependenta reciproca.
Din punct de vedere al obiectului tranzitiei de vinzare si cumparare se
disting urmatoarele tipuri de piete:
-piata bunurilor si serviciilor;
-piata factorilor de productie- formata la rindul sau din: piata resurselor
naturale(inclusiv pamintul), piata capitalului si titlurilor de valori,
piata fortei de munca;
-piata monetara, financiara, ect.
Aceste piete nu reprezinta in sine piete unice, ci sint constituite
la rindul lor din alte piete. De exemplu: piata bunurilor si serviciilor
cuprinde mai multe piete sectoriale ce corespund bunurilor si serviciilor produse
si cumparate in societate, grupate dupa diverse criterii in categorii
mai generale sau specializate (piata bunurilor de consum, piata mijloacelor
de productie, piata serviciilor, piata automombililor, piata rulmentilor,ect.).
Piata muncii nu este o singura piata ci tot atitea cite domenii
profisionale exista, iar in cadrul acestora, cite specializari sint,
fiecare cu grad diferit.
Din punct de vedere al extinderii teritoriale exista: piata locala, piata regionala,
piata nationala si piata mondiala.
Aceste piete formeaza un tot intreg, ele se intrepatund, se influenteaza
si se determina reciproc. Aceasta inseamna ca evolutia si mutatiile din
oricare parte a pietii se reflecta si afecteaza evolutia si mutatiile din oricare
parte a pietei se refleca si afecteza evolutia si mutatiile din celalte segmente
de piata, si implict, ale pietei pe ansamblu. La fel dezichilibrele manifestate
pe o anumita piata se propaga si pe alte piete si se amplifica in functie
de locul si importanta pietei respective, in sistemul de piata si in
economia nationala in ansamblul ei.
3. Cererea si oferta ca categorii difinitorii ale pietei.
Spre deosebire de economiile cu plainificarea centralizata in care atit
cantitatea cit si preturile la care produsele sau serviciile se vind
si se cumpara sint stabilite in mod siubiectiv arbitrar, de catre
aparatul central birocratic, in economiile de piata, preturile si cantitatile
acestora sint stabilite prin deciziile unei multitudini de agenti economici,
in conformitate cu cerintele obiective ale cereri si ofertei.
Cererea si oferta, mai exact raportul dintre acestea, fiind factori majori ai
evolutiei preturilor intr-o economie de piata, sint, alaturi de
concurenta elemente ale mecanismului regulator al pietei. Prin miscarea pretului,
relatia dintre cerere si oferta exprima in ultima instanta, situatia pietei,
pe unul sau mai multe segmente ale ei. Prin semnalul cel mai important al pietei
care este pretul, se pun in evidenta abudenta, lipsa sau raritatea bunurilor
si serviciilor precum si a factorilor de productie.
Cererea reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care agentii economici,
consumatori sau producatori, sint dispusi sa o cumpere, la un anumit pret,
intr-un timp dat.
Totodata, cererea este un act individual, al unui individ unei intreprinderi
sau grup social, insa formarea preturilor depinde de confruntarea cererii
totale si ofertei totale a bunului sau serviciului respectiv. Cererea totala
pentru un bun sau serviciu considerat, reprezinta suma tuturor cantitatilor
cerute de catre toti consumatorii individuali(n) ai acestuia
C=Sci(p)
C= cererea totala a unui bun sau serviciu pentru un pret dat. n= numarul de consumatori c=cererea unui consumator la un pret dat.
Curba cererii totale reprezinta suma ’’orizontala’’
a curbelor cererilor individuale ale unui produs. Daca a si b reprezinta curbele
cererii a doi consumatori pe o piata, pentru un pret dat cererile celor doi
consumatori sint Ca si Cb , iar cererea totala C=Ca + Cb
Pret
P
Cerere(c)
O C=Ca+Cb
Acelasi principiu de lucru este si pentru cazurile in care exista un
numar foarte mare de consumatori.
Intre cererea pentru un produs si pretul acestuia exista o relatie inversa
care poate fi redata printr-o curba a cereii.
Pret
Cerere inelastica
Cerere foarte elastica
( piata supranaturala)
Aceste curbe ne permit sa evaluam elascitatea consumului in raport cu
venitul: cheltuielele pentru achizitionarea produselor agroalimentare cresc
mai putin decit proportional fata de elascitatea mai mic de 1); cheltuielele
cu imbracaminte si locuinta cresc proportional cu cresterea venitului(coeficient
de elasticitate egal cu 1), iar cheltuielele diverse cresc mai mult decit
proportional fata de cresterea venitului(coeficient de elasticitate mai mare
de 1).
Curba cererii totale pentru un bun sau curba cererii pe piata indica diverse
cantitatii dintr-un anumit bun cerut de toti consumatorii, care corespund unor
niveluri diferite de pret. In general cu cit pretul creste cu atit
cererea pentru un anumit bun este mai mica, drept urmare, cererea este functi
descrescind fata de pret. Di reprezentarea grafica se observa ca scaderea
cererii nu este insa proportionala cu cresterea preturilor. La inceput
cererea scade mai accentuat, apoi mai lent, pina cind tinde sa devina
constanta.
Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii care poate fi vinduta
pe piata la un anumit pret. Intrucit formarea preturilor depinde
de confruntarea ofertei totale cu cererea totala, oferta pentru un bun sau serviciu
anume reprezinta suma tuturor cantitatilor oferite de toti producatorii individuali
(n) ai acestuia
O=Soi(p), unde
O=Oferta totala a unui bun sau serviciu la un pret dat; n= numarul de producatori; o= oferta unui producator al acelui bun sau serviciu la un pret dat.
La fel ca si cererea, curba ofertei totale pentru un anumit bun sau serviciu
se obtine insumarea ¸¸orizontala’’ a curbelor
ofertelor individuale ale acestui bun sau serviciu. Daca a si b reprezinta curbele
ofertei a doi consumatori pe o piata, pentru un pret dat ofertele celor doi
consumatori sint Oa si Ob, iar oferta totala este: O=Oa+Ob si respectiv
C va fi traseul curbei ofertei totale.
Pret
P
O Oa Ob O=Oa+Ob oferta
Relatia dintre pretul unei marfi si cantitatea din acea marfa disponibila vinzarii
pe piata poate fi redata prin curba ofertei.
Pret
P3
P2
P1
Zona de inelascititate totala
O O1 O2 O3 oferta
Exprimind diversele cantitati de marfuri pe care vinzatorii sint
sint dispusi sa le vinda la anumite niveluri de pret, aceasta relatie
este directa, in sensul ca oferta creste pe masura ce sporeste ti pretul.
Aceasta se explica prin faptul ca pretul situinduse la un nivel mai ridicat,
producatorii urmaresc sa ofere cit mai multe produsepentru asi spori profiturile
lor.
Intre cele doua categorii corelative ale pietii-oferta si cererea de marfuri
si servicii- se stabileste un anumit raport, care reprezinta o forma specifica
de exprimare a relatiilor dintre productie si consum in conditiile productiei
de marfuri. Raportul dintre cerere si oferta are un caracter legic, fiind relevat
de legea cererii si ofertei
In esenta, legea cererii si ofertei exprima faptul ca intr-o piata
concurentiala, toate celelalte conditii, ramin constante, cererea pentru
un anumit produs sau serviciu creste pe masura ce pretul creste. Preturile si
cantitatile la care produsele sau serviciile se vind si se cumpara tind
sa fie determinate de punctul in care cererea si oferta sint egale.
Intr-o economie de piata actiunea legii cererii si ofertei este o problema
esentiala, intrucat piata fara rolul adecvat al actiunii acestei legi
nu este o piata efectiva. Exista si intr-o economie cu planificare centralizata
piata, dar cererea si oferta merg pe drumuri foarte distincte, care practic
foarte rare ori se intilnesc, iar atunci cind acest lucru
are loc, se realizeaza in cea mai mare parte a situatiilor in favoarea
ofertei, mai exact a unei oferte limite dirijate si controlate, conceputa, de
cele mai multe ori, fara corelatii cu cererea. Sau, economia de piata in
sensul cel mai bun al cuvintului, implica o actiune reala a legii cererii
si ofertei. Pina nu este creat cadrul de actiune al acestei legi, a mecanismelor
care vor permite o intilnire favorabila intre cerere si oferta,
nu putem spune ca avem de-a face cu o ecou de piata.
In analiza actiunii legii cererii si ofertei trebuie sa avem in
vedere si faptul ca ea se exercita intr-un anumit cadru institutional
si social si se afla sub impactul nu numai a factorilor economici ci si a celor
psihologiei si sociali, cum ar fi de exemplu, comportamentul individual rational,
prin care fiecare agent economic urmareste maximizarea satisfactiilor sale cu
minimum de cheltuieli, comportament ce depinde nu numai de venit ci si de mediul
social, traditii, conceptii. Deaceea in cadrul pieteii cererea si oferta
nu pot fi neglijate.
CAP.II.PRINCIPALELE FORME DE PIETE CONTEMPORANE
1. Piata bunurilor de consum. Bursele de marfuri.
Piata bunurilor de consum -; consta din ansamblul vinzarilor -;
cumpiririlor al ofertei si cereri de bunuri materiale si servicii
avind ca destinatie satisfacerea nevoilor personale si colective, precum
si dintre toate cele operatiuni care se includ in comertul cu ridicata
si cu amanuntul. Complexitatea si eterogenitatea acestui esgment de piata sint
conditionate in primul rind de diversitatea si dinamica bunurilor
de consum de uz curent si de folosinta indelungata, bunuri alimentare
si inbracaminte. In functie de starea obiectului supus vinzarii
-; cumpararii in momentul tranzactiei piata se prezinta sub doua
forme:
-piata reala, si
-piata fictiva.
Piata reala exprima cererea de bunuri sau servicii si de factori de productie
prezentate in momentul tranzactiei pe piata data. Piata fictiva care nu
este altceva decit bursa de marfuri presupune confruntarea dintre cerere
si oferta, care are loc sub forma circulatiei titlurilor de valoare.
Bursele de marfuri sint piete caracteristice ce concetreaza in acelasi
loc si in acelasi timp o mare parte din cererea si oferta mondiala de
anumite produse pe care se desfasoara curent tranzactiile de vinzare cumparare,
dupa o procedura speciala motivate atit de nevoi reale cit si de
intentii speculative.
In general bursele de marfuri sint specializate pe produse sau grupe
de produse. Obiectul tranzactiilor la burse il constituie bunurile fungibile
sau cu un anumit grad de standartizare caracterizate prin omoginitate sub aspect
calitativ. Printre aceste produse se inscriu indeosebi materiile
prime si alte produse cu caracteristici omogene, produse agroalimentare, animale
vii, produse din lemn, combustibil, cauciuc, bumbac, piei brute, ect. In
afara de omoginitate si grad mare de standartizare pentru a deveni obiect de
comercializare la burse marfurile trebuie sa indeplineasca si alte conditii
si anume: a. sa fie marfuri cu importanta strategica mare in consumul mondial asa
incit piata lor sa fie de mari dimensiuni si sa angreneze un mare
numar de agenti economici. b. Sa se caracterizeze prin oscilatii mari si frecvente ale cereii si ofertei
si respectiv ale preturilor pentru a genera interesul vinuatorilor si
cumparatorilor. c. Marfurile tranzactionale la bursa trebuie sa fie depozitabile sau sa ofere
prin natura lor certitudinea existentei in stare de livrare la un moment
dat.
Bursele de marfuri se constituie si functioneaza in principalele zone
producatoare sau consumatoare ale unor astfel de produse.
In vederea comercializarii unei marfi la bursa oferantul trebuie sa depuna
cererea de inscriere pe lista de cotare. La bursele cu acces limitat acesta
cerere nu poate fi depusa decit de un membru al bursei. Odata cu acesta
se depune si o garantie de participare reprezentind de rgula 10% din valoarea
tranzactiei.
Tranzactiile se negociaza si se incheie public pe asa numitul ring al
bursei care reprezinta de regula un perimetru circular la parterul edificiului
bursei. Tranzactiile se desfasoara sub supravegerea administratiei bursei, asigurata
de curtierii, teful curtiierilor in preuna cu grupul care alcatueste asa
numita ’’comisie a cotei’’. Specifi burselor este faptul
ca cantitatea cit si calitatea marfurilor sint standartizate. Unitatea
de marfuri poarta denumirea de contract sau loc, desemnind o cantitate
fixa din marfa respectiva.
Preturile de bursa denumite cotatii se stabilesc zilnic pentru toate categoriile
de tranzactii si se afiseaza public la inchiderea sesiunilor de vinzare
de seara sau de dimineata si de seara.
Cotatiile afisate pot fi efective sau nominale. Cotatiile efective se stabilesc
pe baza tranzactiilor efective incheiate in cursul zilei. Cotatiile
nominale se stabilesc pentru acele marfuri care se comercializeaza curent la
burse dar pentru care nu sau incheiat tranzactii pe parscursul mai multor
zile din lipsa de cerere sau de oferta. Dupa modul de determinare cotatiile
pot fi:
-cotatii medii, calculate ca medie zilnica;
-cotatii limita, care se calculeaza ca medii ale preturilor minime sau ale preturilor
maxime;
-cotatii de lichidare, calculate dupa metodologii deosebit de compexe de casa
de cliring.
Una di particularitatile comercializarii prin burse, consta in faptul
ca marfa supusa vinzarii-cumpararii nu trebuie sa fie intotdeauna
prezenta, ci doar atesta existenta ei, prin documente. Mai mult, uneori, marfa
nic nu este afla inca in proprietatea vinzatorului, la data
incheiri tranzctiei neputindu-se nici problema atestarii existentei
ei.
In functie de acest aspect, putem distinge mai multe tipuri de operatiunei
la bursa si anume:
-tranzactiei pe bani gata care livrarea marfurilor si plata lor au loc imediat
dupa incheierea contractului.
-tranzactie la termen in care livrarea marfurilor convenite la o data
ulterioara, uneori destul de indepartata.
Operatiunele la termen mai pot fi clasificate si in operatiuni ferme si
operatiuni cu prima. Operatiunele ferme presupun executarea contractului prin
livrare efectiva a marfurilor si achitarea preturilor la termenul convenit.
Operatiunele cu prima se mai numesc si operatiuni reziliabile deoarece la termenul
de incheiere a pozitiei fie vinzatorul fie cumparatorul pot renunta
la contract daca nu si-au realizat intentiile speculative.
In primul rind bursele sint cele mai importante centre de
recoltare prelucrare si difuzare a informatiilor privind conjuctura pietelor
nationale si internationale. Bursele polarizeaza cele mai diverse informatii
din toate colturile lumii si din toate domeniile: economic, politic, social,
tehnic, stiintific, ect. Zgomotul bursei este un adevarat ecou al pulsului cererii
si ofertei al ritmului productiei, tensiunilor monetare, grevelor, ciclurilor
electorale, ect. In al doilea rind bursele ca forma de institutionalizare
a cererii si ofertei se constituie intr-unul din cele mai importante mecanizme
de formare a preturilor la numeroase materii prime si semifabrcante si de prospectare
a evolutiei lor. In al treila rind bursele joaca rolul de piete
caracteristice pentru majoritatea produselor care constituie obiectul lor de
activitate. In al patrulea rind bursele de marfuri indeplinesc
functia de divizare si preintimpinare a riscurilor.
2. Piata capitalului. Bursa de valori si mecanizmul functionarii ei.
Fara sa aiba o dimensiune speculativa piata de capital este oarecum o suprastructura.
Prin intermediul pietei de capital se creeaza resurse pentru economia reala
iar institutiile din acest sistem pot evalua cu un grad ridicat de sensibilitate
eficienta alocarii resurselor din economie.
Economiile nationale se caracterizeza prin existenta si functionarea unor piete
monetare si de capital mai mult sau mai putin dezvoltate. Adesea este greu sa
se faca o delimitare neta intre cele doua tipuri de piete intrucit
in realitate ele se intrepatrund si se interconditioneaza.
Pietele de capital spre deosebire de cele monetare sint specializate in
efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termeni medii si
lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sint dirijate catre
agentii economici nationali sau de pe pietele altor tari unde nevoile de capital
depatesc posibilitatile monetare impun anumite restictii privind accesul la
resursele financiare interne.
Piata capitalului sau piata activelor financiare o difinim aici ca loc de intilnire
intre nevoile de resurse banesti ale intreprindelor si disponibilitatile
banesti ale menajelor, ale gospodariilor de familie. Piata capitalului se refera
la achizitiile si vinzarile de titluri de valori cu o scadenta mai mare
de un an. Aceste deplasari de capitaluri financiare de pe o piata nationala
catre alta piata au condus practic la crearea si functionarea in afara
pietelor interne de capital a unei piete internationale de capital.
Una din cele mai importante functii ale pietelor de capital consta in
emisiunea si plasarea de valori mobiliare din insarcinarea emitentilor
sau debitorilor, adica vinzarea pentru prima oara de actiuni, obligatiuni
si a altor titluri catre detinatori de capitaluri financiare disponibile. Pe
aceste piete se vind valori mobiliare emise de unele entitati care au
nevoie de capital financiar si se cimpara de alte entitati care dispun de economii
si de capitaluri pe termen mediu si lung.
In structura pietelor de capital se includ atit pietele nationale
cit si europietilor. In functie de natura valorilor mobiliare emise
si negociate piata de capital imbraca in principal doua forme: piata
actiunelor si piata obligatiunilor, pe care circula titluri nationale si staine.
Paralel cu formarea si extinderea pietei actiunelor exprimate in moneda
nationala si prin intermediul caruia sint atrase capitaluri financiare
interne si scopulconstituirii majorarii capitalului social a societatilor emitente
s-a cristalizat si s-a dezvoltat o piata internationala a actiunilor pri participarea
cu active financiare in valuta ale unor agenti economici din anumite tari
la capitalul social al unor societati industriale si comerciale din alte tari
in calitate de actionari.
Alaturi de piata obligatiunilor in structura acestei forme de existenta
a pietei de capital distingem atit piata obligatiuniilor interne cit
si piata obligatiunilor externe. Piata obligatiunilor interne prezinta negocierea
titlurilor de credit emise in moneda nationala, oferantii si investitorii
fiind rezidentii ai tarii pe teritoriul caruia functioneaza piata respectiva.
Piata obligatiunilor straine reprezinta o forma importanta clasica a pietei
internationale de capital si consta in emisiuni internationale plasate
in tara in a carei moneda se exprima titluri respective.
Emisiunele de tlituri si eurotitluri si care reprezinta cererea de capital se
realiueaeza de catre societatile publice si private, guverne, institutii financiar-bancare
nationale si internationale, societati de asigurari, ect. Cererea de capital
financiar este reprezentata de sectorul public si privat (BIRD, BEI, BAD, BERD,
ect.). Oferta de capital este facuta de catre detinatorii de capitaluri financiare,
reprezentati de organizatii economice, banci, case de economii si asigurari,
ect.
Pietele de capital sint formate din doua segmente distincte si interdepedente:
piata primara si cea secundara. Piata primara serveste la prima plasare a emisiunilor
de valori mobiliare pentru atragerea capitlurilor financiare disponibile pe
termen mediu si lung atit pe pietele interne cit si pe pietele internationale
de capital. Piata secundara reprezinta titluri mobiliare care eu fost deja puse
in circulatie. Ea ofera pe de o parte posibilitatea valorificarii actiunilor
si obligatiunilor inainte ca acestea sa aduca dividende sau dobinzi,
iar pe de alta parte garantia ca titlurile mobiliare au valoarea si pot fi reintroduse
oricind in circuitul financiar.
Piata secundara poate fi considerata o piata absoluta in ceea ce priveste
reglarea libera a cererii si ofertei de valori, nevoia de capital si starea
economiei nationale.
Bursele de valori sint institutii de o omportanta deosebita in ansamblul
mecanizmelor de reglare a economiei de piata detinind o pozitie dominanta
pe pietele interne de capital si pe piata internationala. Bursele de valori
reprezinta piete de capital oficial unde se vind si se cumpara valori
mobiliare.
Obiectul tranzactiilor la bursele de valori il constituie drepturile de
proprietate asupra valorilor mobiliare, adica asupra obligatiunilor, efectelor
de comert, actiunilor si altor titluri de proprietate.
Obligatiunea este o hirtie de valoare care se obtine prin acordarea unui
imprumut pe o peroada determinata in schimbul unui procent fix de
profit denumit cupon. Obligatiunele implica pentru detinatorii lor cel
mai scazut grad de risc, deoarece sumele cuvenite cu titlu de cupone sint
garantate indiferent de rezultatele financiare ale firmei emitente. Dupa scurgerea
perioadei de timp pentru care este emisa, obligatiunea este rascumparata de
emitent, iar in acest interval detinatorul ei incaseaza un venit
fix.
Actiunele sint hirtii de valoare care atesta acordarea de imprumut
pe o perioada nedefinita contra unui profit numit devident. In functie
de marirea devidentuli actiunile pot fi preferentiale si obisnuite. In
cazul actiunilor preferentiale, procentul de profit este fix. Actiunile obisnuite
implica un grad maimare de risc dar si sanse mai mari de cistig,deoarece
marimea devidentului este variabila in functie de rezultatele financiare ale
firmei. Din veniturile totale ale firmei se scad cheltuielile denumite ’’
costuri de lucru’’ pentru a determina profitul de lucru. Din acestea
se deduc cupoanele si impozitele raminind profitul net. Din profitul
net se achita devidendele fixe, iar partea ramasa este alocata pentru acumulari
si onorarea devidendelor la actiuni obisnuite.
Infiintarea si functionarea burselor de valori au loc pe baza normelor
si reglamentarilor juridice,adoptare in fiecare tara,cu privire la activitatea
institutiilor.
Tranzactiile la bursele de valori se efectueaza prin intermediul ,,brokerilor’’
si a ,,jobberilor’’. Brokerii sint agenti de schimb care primesc
si supun spre executie ordinile de vinzare cumparare ale efectelor financiare.
Ei adreseaza aceste ordine jobberilor. Jobberul se afla la panoul de cotatii
pe care afiseaza initial cotatiile de deschidere. Cursul de cumparare ale efectelor
financiare este sensibil mai mic decit cursul de vinzare.
In anul 1971 in SUA sa creat bursa informatizata NASDAQ(National
Association of Srcurities Deabers Automated Qoutations System). Este o piata
speciala ce se deosebeste de cele clasice atit prin modul de organizare
si functionare cit si prin tehnicele de lucru specifice folosite, este
bazata pe un sistem informatic care prelucreaza automat tranzactiile incheiate,
nu exista un loc fizic unde se intilnesc cei care vind si
cei care cumpara titluri. Bursa NASDAQ se deosebeste de cele clasice si in
ceea ce priveste rolul pe care-l au -;stabilirea pretului titlurilor oferite
si solicitate de clienti. Au un grad de lichiditate si competitivitate ridicate.
Majoritatea titlurilor cotate la bursa NASDAQ apartin societatilor tinere si
de marime mijlocie, in principal din sectoarele de virf a economiei.
Dar totusi cea mai renumita bursa din lume ramine sa fie NYSE din SUA.
Cu tote ca sint tari cu mult mai dezvoltate decit Republica Moldova
asa cum sint: SUA, Germania, Japonia unde exista o piata de capital foarte
dezvoltata, chiar cele mai dezvoltate piete din lume…
In Republica Moldova exista si se dezvolta o piata de capital, dar este
la un nivel de dezvoltare foarte jos in conparatie cu alte piete externe.
Conform celor expuse mai sus referitor la piata de capital si bursele de valori,
gindind bine si analizind tot ceea ce sa spus pina acum in
acest paragraf, eu as forma piata de capital in R.M. din trei sectoare:
1. Societatile comerciale care atrag capitalul financiar si il investesc
in bunuri si tehnologii productive.
2. Gospodariile familiale care economisesc o parte din venituri si le pun la
dispozitia investitorilor.
3. Institutiile financiare si bancare.
O viitoare piata de capital va fi mult mai complexa cel putin din urmatoarele
II motive:
In primul rind fiecare din cele 3 sectoare desfasoara si activitati
speciale, astfel societatile comerciale isi vor fructifica mai multe disponibilitati
banesti proprii in operatiuni financiare sau bancare: cumparari de actiuno
si obligatiuni acordate de credite comerciale.
In al doilea rind, tranzactiile financiare intre sectorul
(2) si (1) se pot face si direct fara apelarea la serviciile de intermediere
ale institutiilor financiar-bancare. Mai mult tilurile cumparate de populatie
din economiile sale pot fi mobilizate(transformate din nou in bani) pe
o piata secundara de capital inainte de scadenta, piata ce se va dezvolta
tot mai mult si care va determina o circulatie intensa acestor hirtii
de valoare si multiple fluxuri financiare fara legatura directa cu capitalul
initial constituit.
CAP.III.CONSTITUIREA SI PROBLEMELE FUNCTIONARII PIETII HIRTIILOR DE VALOARE
IN REPUBLICA MODOVA.
Trecerea de la economia centralizata cu caracter directiv la cea de piata, in
care astazi se afla economia nationala a Republicii Moldova, presupune un schimb
radical al relatiior de producere si proprietate. Unul din elementele principale
ale acestei restructurarii este reforma sistemului de finante si credit al statului,
formarea si dezvoltarea pietii financiare si a segmentului ce mai important
al ei -; piata hirtiilor de valoare(PHV).
Formarea PHV are ca urmare crearea mecanismului de piata in loc de cel
de stat cu caracter directiv,care presupune transferarea libera,si totodata
a capitalului dintr-o ramura sau alta prin acumularea mijloacelor banesti libere
ale populatiei,persoanele juridice si statului,folosirea lor pentru investire
productiva si neproductiva in marimea determinata de cerintele pietii
ce duce la obtinerea efectului maxim pentru economie in integrime.Prin
urmare,PHV este parte componenta a circuitulatiei atit a pietii monetare,cit
si a pietii capitalurilor,rolul carora este destul de important pentru etapa
contemporana de transformare a economiei republicii.
PHV reprezinta un sistrm organitional complex cu un nivel inalt de integritate
si interdependenta a tuturor elementelor structurate.De aceea dezvoltarea PHV
in Republica Moldova presupune crearea si dezvoltarea infrastructurii
corespunzatoare atit la nivelul primar unde se efectuiaza emiterea si
realizarea hirtiilor de valoare,cit si la nivelul secundar,unde
se efectuiaza vinzarea-cumpararea lor.
Printre cele mai importante premise ,fara de care existenta deplina a PHV este
imposibila,deosebim:
1. baza legislativa dezvoltata a pietei
2. existenta sistemului de reglare a PHV
3. prezenta societatilor de actiuni ,care efectueaza emisiunea hirtiilor
de valuare
4. multitudinea hirtiilor de valuare pe piata si cererea lor
5. organizarea si functionarea retelei de participanti profesionisti la piata
hirtiilor de valuare
6. asigurarea cu cadre si informatie
Data crearii formale a PHV in Republica Moldova o putem numi intrarea
in vigoare in anul 1992 a lefislatii corporative-Legea cu privire
la antreprenoriat si intreprinderi si Legea cu privire la societati pe
actiuni.
Cu totae neajunsurile, aceste legi au permis tot odata crearea elementului de
baza a PHV-societatilor pe actiuni, ce isi realizeaza actiunele sale prin
subscriptie publica.
Totodata lipsa unui mecanizm real de functionare a economiei de piata, pregatirea
slaba a participantilor si lipsa unui sistem dezvoltat de reglarea pietei au
adus la crearea intensiva a acestor intreprinderi si emisiuni in
masa a hotaririlor de valoare. Toate societatile pe actiuni s-au creat
in perioada mentionata ca societati pe actiuni de tip inchis cu
realizarea actiunilor sale intre un numar limitat de persoane- de regula
fondatori si ca atare nu crea posibilitati reale pentru dezvoltarea PHV. Nici
crearea la sfirsitul anului 1992 a Comisiei de Stat pentru PHV -;
organ de reglare in conditiile pietei inexistente-nu a adus rezultate
radicale in domenilu acesta. Practic ca punct initial al formarii PHV
a devenit anul 1993 prin adoptarea la 18 mai a Legii privind circulatiia hirtiilor
de valoare si bursele de valori, creind baza juridica a PHV si determinind
notiunele generale si principale de functionare a ei si prin inceputul
procesului de privatizare si actionarea contra Bonuri Patrimoniale a intreprindeleor
din Moldova. In acest proces a fost inclusa majoritatea populatiei Republicii-
circa 3,5 mln, care au primit bonurile patrimoniale. In perioada noiembrie
1993-martie 1995 in Republica au fost privatizate 654 intreprideri
mici, medii si mari ca rezultat al participarii directe a populatiei la licitatie
si privatizare prin fonduri speciale de inventii si companii de trast. Aceasta
practic a hotarit din inainte crearea PHV primare din Moldova. In
timpul acesta au fost achitate 28,6% din numarul total al bonurilor patrimoniale
eliberate(sau 260,6 mlrd u. b.), si inseamna ca contra sumei acestea au
fost cumparate actiunile de valuare reala a intreprinderilor de stat sau
fondurilor de investitii. Circa 25% din populatia Republicii au devenit detinatori
reali ai hotaririlor de valuare.
Faptul acesta a adus la necesitatea crearii pietii secundare, care trebuie sa
asigure procesul de vinzare-cumparare a hirtiilor de valuare. Aparitia,
incepind cu mijlocul anului 1994, a noilor societati pe actiuni
care plaseaza actiunile sale prin subscriptie publica, emisiunea in prezent
si in viitor a hotaririlor de valuare destinate pentru vinzare
publica de catre fondurile de investitii si banci , continuarea privatizarii
in masa in Republica amplifica acest proces.
Existenta pe PHV a diferitilor emitenti si a actionarilor cu interese diverse
creaza problema asigurarii reglarii si echilibrarii pietii. Pentru solutionarea
acestei probleme este prevazuta Bursa de Valori (BV)-forma superioara de organizare
a pietei secundare a hirtiilor de valoare, nucleul profesional, normativ,
tehnologic si comercial a PHV.
In piata normala cu investirea mijloacelor in hirtiile de
valori, capitolul nu se socoate din circulatie, investitiile in orice
ramura a economiei poarta practic acelas caracter lichid, ca si bani in
numerar in conformitate cu posibilitatea de a vinde la Bursa in
orice moment.
Astfel conform datelor statistice din 1-06-2000 putem aduce la cunostinta urmatoarele
date, putem deosebi astfel numeroase date din anul 1999 si 2000. Datele prezentate
mai jos ne reliefeaza starea pietii hirtiilor de valuare.
Controlul de stat si reglimentarea activitatii pe piata hirtiilor de
valuare in Republica Moldova este eefectuat de catre Comisia de stat pentru
piata hirtiilor de valoare(CSPHV), creata la 26.10.92.
Comisia este alcatuita di 10 persoane, 5 dintre care in frunte cu presedintele
sint salariati permaneti, restul fiind functionari ai ministerilor de
finante, economice, privatizare, cancelarieri de stat si Banci Nationle.
In baza datelor CSPHV volumul total al valorii nominale a hirtiilor
de valoare emise de catre stat si alsi intensi, la data 01.04.1995, constitutia
1336 mln cote asociative, dintre care 1247 mln (91%) -; hirtii de
valoare corporative (actiuni), 106 mln, cote asociative(8%) -; hirtii
de valore, emise de banci si 13 mln cote asociative(1%)- hirtii de valoare,
emise de stat.
In conponenta hirtiilor de valoare corporative -; 1241 mln constituie
actiunele intreprindelor privatizate; 3,5 mln -; actiunele SA nou-create
si 2,5 mln -; actiunele fondurilor de investitii.
Acest proces de privatizare, in masa in continua dezvoltare reprezinta
un motiv care ne face sa afirmam, ca numarul hirtiilor de valoare corporative,
ce apartin intreprindelor privatizate si fondurilor de investitii, tinde
sa se mareasca.
Majoritatea hirtiilor de valoare, in numar de 105,1 mln emise de
catre banci prin subscriptie inchisa, care nu vor circula liber pe piata
hirtiilor de valoare. Tot odata apare o evidenta tedinta din partea bancilor,
de a efectua imiterea de tip deschis, inclusiv a altor hirtii de valoare:
cambii, certificate bonare, ect.
Hirtiile de valoare de stat includ de asemenea si obligatiuni ale tezaurului
de stat, care constituie 7,1 mln lei (55%), apoi certificatele de stat-4,4 mln
lei(34%), si oligatiunele inprumuturilor interne de stat- 1,49 mln (11%)
cu termene de rambursare si rate ale dobinzii diferite.
In conformitate cu datele bugetului de stat pe anul 1995 se prevedea marirea
cantitatii hirtiilor de valoare pina la 40 mln lei. La licitatiile
organizate pe data de 11 mai 1995 a fost organizata vinzarea suplimentara
certificatelor de stat la un pret de 1,5 mln lei. Astfel volumul pietei hirtiilor
de valoare incepind cu acesta data a fost intr-o crestere
continua.
Reesind din cele spuse mai sus putem afirma ca la momentul dat premisele principale
in formare apietei secundare sa infaptuit si se simte o acuta necisitate
de a activiza in cel mai urgent mod mecanizmul puteri in cerculatie
si redestribuiri hirtiilor de valoare, cu scopul asigurari eficacitati
inventiilor in economie. Astfel, emitent de baza al infrastructurii piaetei
hirtiilor de valoare devine bursa de valori din Moldova care joaca rolul
unei piete organizate institutional de catre operatorii acesteia cu scopul efectuarii
vinzarilor cu hirtiile de valoare de calitate inalta deasemenea
joaca rolul unui indice si regulator al pietei secundare hirtiilor de
valoare(deja ceva mentionat).
Bursa de valori din Moldova a fost infiintata la 7 ianuarie 1994 de catre
34 participanti profeseonisti la piata hirtiilor de valoare in calitate
de societate pe actiuni de tip inchis in conformitate cu Legea privind
circulatia hirtiilor de valoare si burse de valori. La momentul actual
bursa de valori intrunste 53 participanti profeseonisti la piat hirtiilor
de valoare. Organele de conducere ale bursei de valori sint Adunarea generala
a actiunilor, iar intre perioada convocarilor acestuia -; consiliul
bursei compus din 16 membri. Organul administrativ de conducere constituie cirmuirea
bursei de valori in frunte cu presedintele.
Sistemul de vinzari la bursa de valori di Modova va aplica sistemele automatizate
de comparare a cererilor pentru cumparare si vinzare a hirtiilor
de valoare cu lichidarea lor ulterioara. Operatile la bursa in baza cererilor
depuse, vor fi efectuate in exclusivitate de cate brokeri sau de firmele
de brokeri, care la rindul lor sint membri ai bursei de valori.
Prin intermediul firmelor indicate mai sus orice posesor al hirtiilor
de valoare poate infaptui vinzarea -; cupararea acestora, doar
daca hirtiile de valoare, pe care le poseda sint cotate la bursa.
In caz daca hirtiile de valoare in cauza nu se coteaza la
Bursa, cumpararea-vinzarea se efectueza prin intermediul firmelor de brokeri
care opereaza pe piata bursei, tranzacsia fiind inregistrata la bursa.
Stabilirea preturilor hirtiilor de valoare cotate la bursa se va efectua
in baza fixingului- confruntarii cererii cu oferta.
Achitarile pentru tranzactiile la bursa de valori se va efectua reiesind din
utilizarea sistemelor de clearing si a achitarilor, prin intermediul recurgeri
la prima etapa la registratorii mentionati mai sus, si in continuare -;
cu folosirea Depozitului central si al Camerii de clearing. Urmatorul grafic
ne reprezinta tranzactiille efectuate la Bursa de Valori a Moldovei:
In urma tranzactiilor incheiate a caror efectuare este infaptuinta
de catre firmele de brokeri pentru a acoperi cheltuielele parvenite in
urma comiterii greselilor sau in urma neindeplinirii la timp a operatiilor
de achitare, se creaza Fondul de Garantie, care activeaza in baza cotizatiilor
membrilor Bursei. Listingul hirtiilor de valoare la Bursa de valori din
Moldova, in baza hotaririlor Cirmuirii Bursei , urmeaza sa
se efectueze conform anumitor scheme.
Totodata cotarea hirtiilor de valoare va fi efectuata in trei etape,
fiecare din ele avind cerintele sale privitor la: schimbul activilor,
termenul de activitate a companiei, numarul posesorilor actiunilor, volumul
pachetului de actiuni si termenul listingului la etapele precedente. La fel
cerintele fata de hirtiile de valoare, care se vor cota la prima etapa,
vor fi maxime si cele de la etapa a treia- minime. In caz daca vor interveni
schimbari in starea financiara a emitentului, hirtiile lui de valoare
pot sa treca de la cotarea unui nivel la altul.
Cu toate ca in Moldova au fost create elementele de baza ale Pietilor
hirtiilor de valoare intrun termen foarte scurt, fapt care deja
este dovada unei realizari considerabile, exista totusi probleme externe si
interne a pietei si bursei de valori.
Printre problemele de baza enumar urmatoarele:
1. Criza generala a economiei, careia apartin si fondurile de investitii, fapt
care frineaza considerabil cererea la hirtiile de valoare.
2. Nelichiditatea si nivelul scazut al calitatilor investitionale la momentul
actual al majoritatii hirtiilor de valoare.
3. Problemele referitoare la functionarea legislatiei, ce reglementeaza piata
hirtiilor de vcaloare si anume contradictiile legislative, normele invechite,
ect., de asemenea lipsa totala a legislatiei pietei nebursiere.
4. Dezvoltarea joasa a tehnologiei vinzarilor hirtiilor de valoare,
a infrastrucurii bursei de valori din Moldova si pietii hirtiilor de valoare
in general.
5. Dificultatea progonizarii miscarilor ratelor hirtiilor de valoare si
a volumului pietei, mai cu seama la prima etapa a vinzarilor la bursa
de valori.
6. Lipsa deprindelor practice la efectuarea vinzarilor hirtiilor
de valoare, si a operatoriilor pietei, lipsa principiilor unei etici de munca,
dezvoltarea joasa a sistemului de invatamint si de pregatire a cadrelor.
7. Nivelul ridicat al riscului asumat in legatura cu hirtiile de
valoare.
8. Componenta nereusita a operatorilor pietei.
9. Lipsa planificarii pe termen lung a dezvoltarii pietei hirtiilor de
valoare si bursei de valori.
10. Necesitatea intrarii protectiei investitorilor individului pe piata
hirtiilor de valoare.
Rezolvarea problemelor in cauza constituie unul din scopurile premordiale
a pietei pentru hirtiile de valoare din Moldova. Astfel, hotarirea
unora din aceste probleme se datoreaza doar timpului, iar solutionarea altor
probleme necesita o stricta coordonare a activitatii organelor de stat a bursei
de valori di Md. a activitatii operatorilor pietei si organizatiilor de autocontrol
a acestor, militante pentru dezvoltarea si conducerea progresiva a pietei pentru
hirtiile de valoare din tara. Tendintele de baza in aceasta privinta
sint:
- Continuarea procesului de privatizare si a actionarii intreprindelor,
crearea conceptiilor de bursa la actionarea intreprindelor.
- Stimularea emiterii diverselor feluri de hirtii de valoare, insotita
de stabilirea unui control riguros asupra calitatii, cresterii volumului, inclusiv
cele cotate la listing cu scopul atingerii nivelului pietelor in creare,
nivel stabilit de catre Corporatia internationala financiara.
- Crearea pietei extrabursiere si mentinerea corespondentii ei cu piata hirtiilor
de valoare.
- Orientarea activitatii pietei hirtiilor de valoare la investitii.
- Perfectionarea pietei care sa contribuie la crearea unei pieti de autocontrol
sau a pietei europene, pornind de la particularitatile locale.
- Perfectionarea operatorilor pietei.
- Orientarea activitatii bursiere nu numai la vinzarea -; cumpararea
hirtiilor de valoare dar si la aprecierea starii pietei, in general,
prin intermediu implantarii principiilor de analiza pluralista a folosirii metodelor
matematice si de indeci.Consider, ca o astfel de coordonare progresista cu activitatea
pietei hirtiilor de valoare in alianta cu stabilizarea situatiei
economice in Republica Moldova, trebuie sa contribuie la progresarea pietei
hirtiilor de valoare si perfectionarii ei conform standardelor internationale.
II. CONCLUZII
In lucrarea data am incercat a confirma mare importanta a pietei
in dezvoltarea economica , precum si locul diferitor piete in sistemele
economice.
Am citit parerele celor mai autoritari economisti, savanti ai neamului si nu
numai. Prin ele am incercat sa aduc si eu niste argumente ce vizeaza-piata.
Acesta lucrare este dupa parerea mea destul de actuala deoarice am adus apre
atentia tuturor date cit se puteau de concrete referitor la activitatile
ce se desfasoara zi de zi pe piata. In concluzie eu as remarca ca piata
a avut un rol important de-a lungul timpului, adica din cele mai vechi timpuri
si pina in prezent. Am abordat toate problemele care se confrunta
piata la etapa actuala si dupa parerea mea am propus cele mai eficiente propuneri
pentru solutionarea problemelor. In concluzie dupa parerea mea cele mai
mari probleme se intilnesc pe piata hirtiilor de valori, dupa
parerea mea asta din cauza ca piata hirtiilor de valori este mai tirziu
infiiniata in comparatie cu celelalte tipuri de piete la fel
gradul de dezvoltare economica la un nivel foarte jos. Concluzia este unica,
viitorul ne apartine noua, daca in trecut nu s-au luat masurile necesare,
atunci noi in prezent trebuie sa participam la crearea de noi conditii
favorabile. Piata a fost si este sursa de esire din criza a multor familii…
Piata este a fost si va ramine catalizatorul principal in economia
tarii.