9.1. Estimarea necesarului de finantare. c3z19zi
Primul pas pe care un intreprinzator trebuie sa-l faca este estimarea cat mai precisa a sumei de bani necesare afacerii, indiferent de etapa ciclului de viata al afacerii (capital pentru demararea afacerii, pentru functionarea firmei pe termen scurt sau pentru dezvoltare strategica pe termen lung). Pregatirea unei proiectii realiste a necesarului de finantare presupune luarea in considerare a unei game largi de costuri asociate cu planul de afaceri, ajutand si la prezentarea in fata unui creditor sau investitor caruia ii demonstreaza faptul ca va intelegeti afacerea si piata in care aceasta actioneaza.
Ideea despre finantare pe care o au majoritatea intreprinzatorilor este de a acumula banii necesari afacerii din orice sursa, pe orice cai, in orice cantitate si cat mai usor posibil. Din pacate, aceasta abordare nu tine cont de faptul ca obtinerea banilor pentru afacere implica o multime de compromisuri, atat financiare cat si nefinanciare, bune sau relea10i.
Dar firmele au nevoie de mai mult decat o simpla suma de bani, ele au nevoie de bani “inteligenti”, ceea ce presupune ca acesti bani aduc impreuna cu ei si sprijin si consultanta pentru afacere. Astfel de finantare poate fi o finantare garantata de o organizatie guvernamentala, situatie care permite mentinerea proprietatii intacte pana in momentul in care veti dori sa vindeti o parte din actiunile firmei.
Indiferent daca se urmareste obtinerea unui imprumut bancar sau gasirea unui investitor care sa aduca afacerii capitalul de care are nevoie, procesului de cautare trebuie sa i se acorde aceeasi atentie ca si, spre exemplu, introducerii unui produs nou sau cumpararii unei afaceri.
Procesul alegerii unei modalitati corespunzatoare de finantare a afacerii este mai mult arta decat stiinta. Trebuie sa se ia in considerare o multitudine de factori si sa se evalueze in contextul propriei afaceri si a nevoilor acesteia.
In functie de etapa din ciclul de viata al firmei necesarul de finantare este diferit si posibilitatile de gasire a surselor corespunzatoare difera.
In etapa de lansare, firmele au probleme in ceea ce priveste asigurarea capitalului necesar pentru functionare deoarece prezinta un risc ridicat pentru creditori sau investitori. Rezultatul acestei situatii este faptul ca mai mult de 75% dintre afacerile nou infiintate sunt finantate din resursele personale ale intreprinzatorului, cum ar fi economiile, dobanzile sau credite personale. Tot aici un rol important il joaca familia si prietenii, care asigura o parte din banii necesari demararii afacerii. In acest stadiu este de nepretuit dorinta si perseverenta in cautarea de surse de finantare, atat personale cat si guvernamentale.
Firmele in etapa de dezvoltare si crestere sunt de obicei suficient de stabile in functionare pentru a nu avea in mod constant probleme cu fluxul de numerar. Daca firma are succes, fondurile generate de firma vor acoperi in cea mai mare parte necesitatile firmei. Tipic, firmele au la dispozitie mult mai multe surse de finantare datorita faptului ca au deja o istorie a activitatii, o valoare stabilita, un istoric al creditului etc. In plus, faptul ca firma are clienti si furnizori constanti, proceduri interne de functionare eficiente, planuri de afaceri mai realiste si mai bine puse la punct, campanii de marketing si promotionale mai bine realizate si fundamentate ajuta la crearea unei increderi atat din partea potentialilor creditori cat si a potentialilor investitori.
Daca firma a fost profitabila, modalitatea preferata de finantare este creditul.
In etapa de declin apar probleme cu fluxul de numerar, iar posibilitatile de finantare ale firmei se vor reduce mai ales in cazul in care si piata pe care firma actioneaza este in restrangere. Astfel, chiar daca istoric firma are credibilitate, situatia curenta va impiedica obtinerea facila de fonduri pentru continuarea derularii operatiunilor sau pentru realizarea altor obiective. Nu trebuie uitat ca atat institutiile de credit cat si investitorii potentiali, inainte de a acorda credit sau de a investi isi vor face propriile aprecieri asupra viabilitatii afacerii si asupra planului de afacere propus.

9.2. Sursele de finantare ale afacerilor.
In Romania, datorita lipsei legislatiei si a institutiilor specializate in sustinerea si promovarea IMM, avantajul datorat inexistentei unei concurente reale este practic anulat. Principala problema nu o reprezinta ideile sau dorinta de munca, ci aspectele privind finantarea afacerii, cel putin in perioada de inceput.
Conditie esentiala pentru dezvoltarea viitoare a firmei este sa dispuna de o finantare corecta si completa, intrucat fara un capital suficient, care sa confere siguranta ca afacerea se va dezvolta in continuare, firma va trai de pe o zi pe alta, din experiente, nivelul de risc fiind crescut. In aceasta situatie firma este extrem de vulnerabila.
Intreprinzatorul trebuie sa asigure fondurile necesare crearii celor trei tipuri principale de capital utilizate in activitate:
-capitalul fix - imobilizat in activele fixe, cu rol de formare a fondurilor permanente ale firmei (cladiri, terenuri, autovehicule, echipamente, instalatii, utilaje etc.) si care constituie infrastructura de sustinere a firmei;
-capitalul circulant - care reprezinta fondurile circulante ale firmei si asigura continuitatea desfasurarii activitatii;
-capitalul pentru dezvoltare - care este afectat extinderii afacerii, schimbarii directiei initiale a activitatii si diversificarii acesteia.
In general, sursele (posibilitatile) de finantare ale unei afaceri pot fi grupate ca in figura 9.1.
Sursele de finantare ale afacerilor

Interne: Externe:
A. Finantarea din venituri personale - Diverse programe si proiecte
- Investitia intreprinzatorului;
- Investitiile partenerilor (asociatilor);
- Investitiile prietenilor si ale rudelor;
- Investitiile actionarilor.
B. Finantarea prin credite
- Creditele bancare;
- Incubatoarele de afaceri;
C. Alte surse de finantare
- Creditul comercial;
- Obtinerea platii anticipate de la clienti;
- Inchirierea sau locatia;
- Cumpararea in rate;
- Arendarea;
- Participarea la profit;
- Emisiunea de obligatiuni;
- Donatiile si imprumuturile fara dobanda. FIG. 9.1

Marimea fondurilor necesare este dependenta de tipul si amploarea afacerii si de stadiul in care se gaseste afacerea. Pe parcursul formarii si functionarii unei firme, in functie de etapa in care se gaseste, intreprinzatorul va avea acces la anumite surse de finantare. Aceasta datorita faptului ca multi investitori nu sunt doritori sa investeasca intr-o afacere in perioada de inceput a acesteia, considerand ca riscul este prea mare, investitia urmand a fi facuta doar dupa ce afacerea ajunge la maturitate, in momentul in care firma a facut deja dovada viabilitatii. Potentialii investitori pentru participarea lor la capital tin cont, de asemenea, de stadiul afacerii si de gradul de risc pe care aceasta o implica. Din acest motiv, intreprinzatorul are datoria sa investigheze toate posibilitatile de finantare de care dispune, pentru a putea lua cea mai avantajoasa hotarare posibila in momentul respectiv.
9.3. Sursele de finantare interna.
A. Finantarea din venituri personale
In aceasta situatie, banii necesari pentru finantarea afacerii provin din economiile personale ale intreprinzatorului, a eventualilor parteneri, rude si/sau actionari. Capitalul este denumit capital de risc, deoarece aceste fonduri pot fi pierdute in caz de esec al afacerii.
Avantajul principal al acestui mod de finantare il constituie faptul ca fondurile utilizate nu trebuie rambursate, participantii la formarea capitalului recuperandu-si investitiile din beneficiile firmei. Dar, dezavantajul cel mai important este ca investitorii trebuie consultati la luarea deciziilor, reducandu-se astfel gradul de independenta al intreprinzatorului.
- Investitia intreprinzatorului
Este cea mai frecvent utilizata sursa de finantare, fiind influentata de originalitatea si eficienta ideii, economiile disponibile, natura si valoarea bunurilor sale personale ce pot deveni active ale firmei sau care pot fi ipotecate pentru obtinerea unui imprumut. Indiferent de forma de proprietate adoptata, proprietarul trebuie sa furnizeze cel putin jumatate din capitalul initial necesar datorita faptului ca un investitor nu va putea fi convins sa investeasca daca vede ca proprietarul nu participa cu fonduri substantiale la afacere, iar un intreprinzator putin angajat financiar nu prezinta garantia unei suficiente motivari pentru a lupta pentru succesul afacerii. Mai mult, cu cat va fi mai mare investitia intreprinzatorului, cu atat mai mare va fi si puterea sa de a controla afacerea si tot cu atat vor fi mai mari drepturile sale.
- Investitiile partenerilor (asociatilor)
Sunt o sursa de finantare a unei afaceri, cu motivatia fie a idei comune de la care porneste afacerea, fie necesitatea asigurarii unui capital de pornire suficient. In functie de marimea fondurilor investite si de drepturile si responsabilitatile lor, partenerii pot fi parteneri generali (cu raspundere solidara si nelimitata fata de creditorii firmei) si parteneri cu raspundere limitata, care raspund numai pana la nivelul contributiei lor.
- Investitiile prietenilor si ale rudelor
Este printre cele mai utilizate surse de finantare pentru intreprinderile mici si mijlocii, bazata pe legaturi interpersonale speciale. Dar implica o serie de probleme specifice cum ar fi: posibilitatea aparitiei de interventii si interferente nedorite in problemele operationale ale firmei, politica afacerii etc., din partea rudelor care au investit; sau posibilitatea deteriorarii relatiilor cu rudele care au investit in afacere in cazul in care firma esueaza, in conditiile in care intreprinzatorul nu a fost corect in ceea ce priveste prezentarea riscurilor.

- Investitiile actionarilor
Investitiile actionarilor denumite investitii publice, constituie sursa de finantare care asigura cea mai puternica infuzie de capital pentru o afacere. Lansarea publica a unei afaceri, prin emiterea si vanzarea de actiuni, este o operatiune complexa. Societatea pe actiuni este considerata una din inventiile care au adus prosperitate, oferind avantajul atragerii disponibilitatilor banesti ale populatiei si folosirea lor eficienta prin investitii in afaceri de volum mare.
Actionarii, cei care cumpara actiunile, sunt proprietarii partii din societate pe care au cumparat-o sub forma de actiuni. Ei pot vinde aceste actiuni la pretul stabilit, in functie de cerere si oferta, la bursa de valori, recuperandu-si astfel banii investiti. In plus, ei incaseaza dividende, adica parti din profitul total care le revin in functie de numarul de actiuni detinute. In cadrul adunarii generale a actionarilor isi pot exercita dreptul de vot (o actiune = un vot) in legatura cu problemele a caror rezolvare revine, prin statut, adunarii generale a actionarilor.

Avantajele acestei surse de finantare sunt: fonduri financiare considerabile, cotarea la bursa, crearea si imbunatatirea imaginii firmei, utilizarea in locul numerarului a propriilor actiuni pentru achizitionarea altor afaceri, atragerea si pastrarea angajatilor valorosi, evitarea problemelor create de plata dobanzilor in cazul creditelor, etc..
Dezavantajele sunt: complexitatea operatiunii de lansare publica a firmei (consum mare de timp si bani), obligatia de raportare periodica si publicare a unor situatii financiare, documente operationale care prezinta interes pentru actionari, raspunderea in fata actionarilor, posibilitatea pierderii dreptului de control asupra afacerii, etc..
Criteriile de evaluare a oportunitatii investitiei sunt: calitatile de manager ale intreprinzatorului sau de cele ale echipei manageriale, abilitatile in administrarea fondurilor financiare, cunoasterea exacta a obiectivelor urmarite, planificare riguroasa a modalitatilor de atingere a scopurilor propuse, capacitatea de inovare, inventivitatea, etc..

B. Finantarea prin credite
Este o modalitate de finantare care are menirea de a completa capitalul necesar initierii afacerii si desfasurarii activitatii curente. Cu toate ca de cele mai multe ori este inevitabila utilizarea creditelor, este recomandabil ca intreprinzatorul sa apeleze la ele cat mai rar posibil, deoarece limiteaza marja de libertate a intreprinzatorului prin clauzele contractului de creditare, a marimii dobanzilor, participarea creditorilor la conducerea firmei, supervizarea unor hotarari etc.

- Creditele bancare
Creditul bancar constituie o forma de ajutor financiar acordata de catre o institutie bancara sau un consortiu bancar unei persoane fizice sau juridice aflate in dificultate financiara, ajutor platibil la o anumita scadenta fixata de banca si pentru care aceasta incaseaza dobanzi si comisioane. Bancile acorda intreprinderilor mici si mijlocii urmatoarele tipuri de credite: -credite de trezorerie;
-credite comerciale;
-credite pentru investitii;
-credite de export.
Elementele constitutive ale creditului bancar a5i sunt:
¦ suma creditata;
¦ rata dobanzii -; procentul ce se aplica sumei creditate pentru a calcula dobanda;
¦ dobanda - principalul venit al institutiei bancare;
¦ rata creditului -; suma de creditat aferenta diferitelor segmente de timp in care se va rambursa creditul;
¦ perioada de gratie -; perioada de timp in care beneficiarul creditului nu plateste rate de credit, ci doar dobanzile aferente. Acordarea acestei perioade este optionala pentru institutia bancara, fiind acordata cu prioritate clientilor cu o buna reputatie sau a caror afacere este suficient de profitabila pentru a garanta rambursarea la termen a creditului si plata dobanzilor.
¦ perioada de rambursat -; perioada in care clientul trebuie sa ramburseze suma totala creditata, inclusiv perioada de gratie (daca s-a acordat). Suma totala creditata cuprinde suma creditata plus dobanda aferenta.
Creditul bancar se acorda diferentiat ca marime, termen de scadenta si dobanda, in functie de destinatie si garantiile oferite. La acordarea unui credit, bancile verifica bonitatea solicitantului si posibilitatea acestuia de a oferi garantii.
Principalii indicatori prin care se apreciaza bonitatea solicitantului de credite sunt:
- lichiditatea patrimoniala;
- solvabilitatea patrimoniala;
- rentabilitatea capitalului social;
- rentabilitatea capitalului propriu;
- rentabilitatea in functie de costuri;
- gradul de indatorare al firmei;
- viteza de rotatie a activelor circulante.
Banca verifica urmatoarele aspecte la o intreprindere mica si mijlocie inaintea acordarii creditului: - situatia economico-financiara;
- evolutia previzibila a domeniului de activitate al firmei si al mediului de afaceri zonal;
- calitatea managementului firmei;
- situatia concurentei directe;
- inzestrarea tehnico-materiala a firmei;
- etapa de viata in care se gasesc produsele firmei;
- adaptabilitatea firmei la fluctuatiile pietei si la conditiile impuse de legislatie.
In general, dosarul cuprinzand cererea de creditare trebuie sa contina: bugetul de venituri si cheltuieli, balanta de verificare, bilantul anual, contul "profit si pierderi", situatia patrimoniala, planificarea fluxului de numerar, un plan de afaceri sau, eventual, studiul de fezabilitate prin care se fundamenteaza posibilitatea de rambursare a creditului si a dobanzii.
Garantiile au rolul de a asigura banca de recuperarea fondurilor financiare si pot fi constituite din bunuri mobiliare sau imobiliare (evaluarea lor se face pe baza de expertiza).
Garantiile asiguratorii sunt de doua tipuri:
1. garantiile reale -; care reprezinta un element de activ mobiliar sau imobiliar pe care debitorul (firma ce solicita creditul) il gajeaza in favoarea creditorului (banca care va acorda creditul). Cele mai utilizate garantii reale sunt:
- ipoteca;
- gajul;
- cesiunea de creante;
- depozitul bancar;
- scrisoarea de garantie bancara.

- Ipoteca este o garantie de tip imobiliar care nu presupune deposedarea celui ce o constituie de bunul ce face obiectul garantiei. Se pot ipoteca numai bunurile actuale ale debitorului, nu si cele viitoare. Ipotecarea unui bun care apartine mai multor persoane se poate face numai cu acordul acestora. Bunurile care fac obiectul ipotecii, pentru a constitui o garantie reala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
• sa se afle in circuitul civil, adica sa poata fi vandute si cumparate;
• sa nu fie afectate de sarcini;
• proprietatea asupra acestor bunuri sa fie dovedita prin acte inscrise in registrele de publicitate imobiliara de la notariat;
• sa se asigure aceste bunuri pe toata durata contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despagubiri sa fie cedate in favoarea bancii.
- Gajul presupune garantarea creditului de catre clientul debitor sub forma unui bun mobil (produse, marfuri, creante, actiuni). Sunt doua forme sub care se prezinta garantia reala sub forma gajului:- gajul cu deposedare -; cunoscut sub numele de amanet, care presupune deposedarea de catre bunul mobil a clientului debitor si cedarea acestui bun catre creditorul in cauza(banca);
- gajul fara deposedare -; care nu presupune deposedarea de bunurile ce constituie garantia reala a clientului debitor. Urmatoarele bunuri pot fi gajate fara deposedarea clientului debitor:

• bunurile mobile de natura materiilor prime, materialelor, produselor finite si marfurilor, cu conditia ferma ca pe toata durata creditarii aceste bunuri sa fie regasite in aceeasi forma si depozitate in conditii corespunzatoare de catre clientul debitor;
• activele corporale in stare de functionare la data gajarii care prezinta un grad de uzura fizica mai mic de 50%;
• activele corporale achizitionate pe baza creditelor bancare.
Bunurile mobile care nu au o valoare certa de piata si care nu pot fi valorificate in cazul insolvabilitatii clientului debitor nu pot fi gajate.
- Cesiunea de creante constituie forma de garantie reala prin care clientul debitor transmite creditorului sau o anumita creanta. Fac obiectul cesiunii creantele din livrarile de marfuri, executari de lucrari si prestari de servicii, indiferent ca se refera la piata interna sau diferite piete externe.
- Depozitul bancar constituit la institutia bancara careia i se solicita creditul sau la alte institutii bancare poate reprezenta o garantie reala, cu conditia ca valoarea acestui depozit sa depaseasca valoarea sumei totale creditate (suma creditata plus dobanda aferenta), iar termenul de constituire al depozitului sa fie cel putin egal cu termenul de rambursare al creditului.
- Scrisoarea de garantie bancara este cea prin care o anumita banca agreata de catre banca la care s-a solicitat creditul se angajeaza neconditionat si irevocabil sa preia riscul potential de insolvabilitate al clientului debitor si sa onoreze in locul acestuia suma totala creditata (valoarea ramasa in momentul declararii insolvabilitatii clientului debitor).
Creditele bancare se obtin pe baza unui contract de imprumut cu anumite garantii materiale (gaj) si a documentelor ce folosesc la sustinerea imprumutului, documente care difera de la banca la banca. Nivelul dobanzilor si al garantiilor depinde de banca si de cererea de finantare. Alte amanunte pot fi gasite in normele de creditare ale bancilor.
Din punctul de vedere al beneficiarului creditului, cele mai uzuale criterii de selectie sunt marimea dobanzii si perioada de gratie.
2. garantiile personale (cautiunea sau fidejusiunea) -; angajamentul pe care o persoana fizica sau juridica si-l asuma in favoarea debitorului si prin care preia riscul de insolvabilitate al acestuia.
Persoana ce se angajeaza in favoarea debitorului (fidejusorul) trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu intrucat raspunde in cazul insolvabilitatii debitorului cu intregul sau patrimoniu, care se conditioneaza sa fie liber de orice obligatii, si poate fi urmarita in justitie de catre banca care acorda creditul, fara o urmarire prealabila a debitorului principal.
- Incubatoarele de afaceri
Constituie una dintre modalitatile de sprijinire a intreprinzatorului in initierea si dezvoltarea micilor afaceri, fiind organizate pe principii de flexibilitate, fie independent, fie la nivelul institutelor de invatamant superior, al Camerelor de Comert si Industrie, etc. si gandite ca organizatii nonprofit. Acestea ofera intreprinzatorilor spatii pentru desfasurarea activitatii, facilitati de birotica, consultanta manageriala, asistenta juridica, posibilitati de instruire si schimb de experienta. Plata acestor servicii se poate face ca parte din profitul firmei, sau ca plata in suma minima necesara acoperirii cheltuielilor aferente activitatii. Accesul la astfel de sprijin poate fi primit pe baza unui plan de afaceri care sa faca dovada rentabilitatii acestuia si in conditiile in care intreprinzatorul este dispus sa investeasca un mic capital. Aceasta sursa reprezinta o sursa de finantare indirecta a unei mici afaceri.

C. Alte surse de finantare
- Creditul comercial
Constituie o forma de creditare prin care furnizorii de marfuri sau prestatorii de servicii isi crediteaza proprii clienti. Plata se face ulterior primirii marfurilor si este convenita printr-un contract de vanzare - cumparare. Intreprinzatorii care nu dispun de bani, dar au certitudinea ca vor putea vinde marfurile achizitionate pe credit comercial sau pot procura resurse financiare din alte surse la termenul de plata stabilit pot apela la creditul comercial. Plata se face integral la termen (ex.: 30 de zile) sau esalonat la intervale stabilite prin contract (de exemplu, firma Oriflame). Garantia creditului este constituita prin marfurile livrate pe credit.
Sansele de a obtine credit comercial sunt mult mai reduse in conditii de inflatie puternica. El se acorda, de cele mai multe ori, la un pret al marfurilor mai mare decat cel de la data livrarii, cu rata inflatiei previzionata pentru perioada de creditare.
Pentru furnizori, avantajele vanzarii pe credit comercial sunt evidente, mai ales in cazul unui stoc de marfuri greu vandabile.
O problema pe care o ridica creditul comercial este aceea a blocajului financiar in lant, care se produce daca unul dintre clienti nu-si achita datoriile la termen.
- Obtinerea platii anticipate de la clienti
Presupune ca banii destinati producerii marfurilor sau serviciilor catre clienti sa fie virati in contul firmei furnizoare inaintea termenului de livrare a marfurilor sau de prestare a serviciilor. Clientul lanseaza o comanda catre furnizor si, fiind interesat sa primeasca marfurile cat mai repede, plateste in avans o parte sau in totalitate contravaloarea marfurilor sau serviciilor (de exemplu, firma Zepter).
Aceasta forma de finantare este utilizabila pentru marfurile sau serviciile cu ciclu de productie foarte scurt (produse alimentare, textile etc.) si pentru marfurile care lipsesc de pe piata, plata in avans constituind o garantie ca ele vor fi livrate la termenul stabilit.
- Inchirierea sau locatia
Incheierea presupune realizarea unui contract intre, pe de o parte, proprietarul unui bun, in calitate de inchiriator, si pe de alta parte, un chirias, care obtine dreptul de folosinta asupra bunului respectiv pe o perioada determinata, in schimbul unei sume de bani care reprezinta chiria platita periodic, conform contractului.
Bunurile ce pot fi inchiriate sunt: cladiri, utilaje, echipamente, spatii, terenuri, hale, unelte, etc., care nu se consuma in procesul folosirii lor.
Inchiriatorul este interesat sa obtina un profit scazand din chirie taxele catre stat si cheltuielile care ii revin conform contractului (reparatii, intretinere, piese de schimb, combustibili etc.), iar chiriasul este interesat sa obtina dreptul de folosire a bunului fara sa achite contravaloarea acestuia (mai ales in cazul in care valoarea acestuia este foarte mare). Chiria este considerata o cheltuiala si are dezavantajul ca mareste costul de productie cu mai mult decat amortizarea (daca bunul ar fi in proprietatea chiriasului) si cu mai mult decat dobanda platita, daca ar fi imprumutat banii pentru achizitionarea lui. Inchirierea are avantajul ca permite chiriasului sa foloseasca bunuri pe un timp limitat fara sa le achizitioneze sau daca proprietarul nu este dispus sa le vanda.

Contractul mai poate cuprinde clauza achizitionarii bunului de catre chirias, la valoarea ramasa dupa o anumita perioada de folosinta.
- Cumpararea in rate
Este asemanatoare cu acordarea creditului comercial. Cumparatorul obtine dreptul de utilizare a bunului si urmeaza sa obtina si dreptul de proprietate dupa ce achita in rate periodice contravaloarea totala. El plateste initial un avans impus de furnizori, dupa care, conform contractului incheiat intre ei, va plati in rate, la termene stabilite, valoarea ramasa neachitata, cu eventualele dobanzi.
Dobanzile se stabilesc prin negociere, uneori ele situandu-se la nivelul dobanzii pietei, dar cu posibilitatea de a avea si valori mai reduse.
- Arendarea
Este o forma particulara a inchirierii si se practica in cazul suprafetelor agricole. Proprietarul percepe utilizatorului o suma de bani sau plata in natura pe o perioada de minimum 5 ani. Arenda poate fi stabilita in suma fixa, in cote procentuale din recolta obtinuta, in cote procentuale din profitul obtinut sau in cantitati fixe din recolta anuala. In functie de intelegerea dintre parti, arenda in bani poate fi platita inainte sau dupa recoltare.
- Participarea la profit
Proprietarii de cladiri, spatii, masini si utilaje, unelte si alte mijloace de munca pot ceda dreptul de folosinta a acestora in schimbul unei cote procentuale din profitul brut obtinut de catre utilizator. Aceasta cota, ce reprezinta de fapt plata chiriei pentru bunul respectiv, se include in cheltuieli astfel incat sa diminueze profitul impozabil. Este avantajoasa pentru intreprinzator pentru ca, alaturi de el, proprietarul participa la asumarea riscului. Este evident ca daca profitul brut va fi zero, intreprinzatorul va folosi gratuit bunurile respective.
- Emisiunea de obligatiuni
Este echivalenta cu un imprumut, de la cei care cumpara, la termen, in schimbul unei dobanzi. Punerea in vanzare a obligatiunilor inseamna vinderea unor inscrisuri ce confera cumparatorului dreptul de a incasa dobanda lunara sau anuala pentru suma pe care a platit-o la achizitia ei si sa recupereze valoarea obligatiunii la termen, ceea ce este echivalent cu restituirea imprumutului. Valoarea obligatiunilor poate fi recuperata si inainte de termen prin vanzarea acestora pe piata. Ele sunt asemanatoare cu actiunile, cu urmatoarele deosebiri:
• obligatiunea expira la termen, cand cumparatorul incaseaza valoare ei de la cel care a emis-o, pe cand actiunea are termen nelimitat sau limitat doar de durata de functionare a societatii pe actiuni;
• obligatiunea aduce un castig fix, reprezentat prin dobanda, pe cand actiunea aduce un castig ce variaza in functie de profitul firmei;
• obligatiunea nu ofera dreptul la vot, iar in cazul lichidarii societatii, detinatorii obligatiunilor au prioritate la recuperarea lor, inaintea actionarilor;
• obligatiunile pot fi, ca si actiunile, nominative (au inscris pe ele numele detinatorului) si la purtator - confera drepturi celui care detine inscrisul (comparabil cu certificatul de proprietate).
- Donatiile si imprumuturile fara dobanda
Sunt forme mai putin uzuale de finantare, dar pot exista organizatii sau persoane caritabile care sa doneze bunuri si bani in conditiile in care afacerea initiata aduce beneficii sociale (ex.: aparatura speciala sau medicala pentru handicapati care sunt angajati in cadrul firmei). Organizatiile filantropice sprijina initiativele particulare care aduc beneficii sociale. De la ele pot fi luati bani fara dobanda pentru a demara o afacere in localitati sarace sau in domeniul ecologic sau al sanatatii.

9.4. Surse de finantare externe.
Constituie o alta posibilitate de finantare a unei afaceri prin fondurile puse la dispozitie de catre organismele financiare internationale. Astfel, in lucrarea a10i sunt prezentate cateva exemple de proiecte existente in Romania in sprijinul sectorului privat (la nivelul anului 1997):

Proiectul de ajutorare a fermierilor individuali si a intreprinderilor private, finantat de Banca Mondiala prin intermediul BRD si Bancii Agricole.
Sectoare vizate: prelucrarea produselor agricole, marketing, comercializarea produselor agricole, alte afaceri in mediu rural.
Scopul creditarii: investitii noi si cresterea capitalului circulant.
Perioada creditarii: maximum 5 ani, cu o perioada de gratie de pana la 12 luni.
Dobanda: dobanda de refinantare a BNR, plus marja bancii implicate.

Restructurare - privatizare, proiect BERD, linie de credit deschisa pentru BRD.
Sectoare vizate: exportatori romani privatizati sau de stat cu programe reale de privatizare.
Perioada creditarii: 2 - 7 ani, cu 6 - 12 luni perioada de gratie.
Dobanda: 9 - 10% pe an.

Linie APEX Global, a Bancii Europene de Investitii, cu implicarea BRD si a Bancii Ion Tiriac.
Domenii vizate: industrie, agricultura si servicii conexe, turism.
Scopul creditarii: proiecte initiate de societati mixte cu parteneri din UE (dezvoltare durabila).
Perioada creditarii: 2 - 7 ani, cu 6 - 12 luni perioada de gratie.
Dobanda: 9 - 10% pe an.

Schema de credite PHARE pentru IMM, ce urmeaza a fi implementata de Agentia Nationala de Privatizare in colaborare cu doua banci si Fondul Roman de Garantare a Creditelor (octombrie 1997).
Domenii vizate: acordarea de micro-credite pe termen mediu, in valuta, pentru IMM.
Scopul: formarea unei culturi a creditului in sectorul privat, stimularea bancilor comerciale sa acorde credite IMM, in special pentru bunuri de investitii.
Perioada creditarii: 1 - 6 ani, cu perioada de gratie pana la 1 an.

O firma poate obtine o finantare combinata, care presupune utilizarea simultana a mai mult de o singura sursa de finantare. Situatie care depinde de problema ce trebuie rezolvata si de posibilitatile de a ajunge la fiecare dintre sursele de finantare disponibile la momentul respectiv in economie.