În ţara noastră, după Evenimentele din decembrie 1989, procesul complex şi inedit al tranziţiei la economia de piaţă a impus prevederea în Constituţia României a obligaţiei statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
Asigurările sociale şi asistenţa socială fac parte dintr-o noţiune mai largă, aceea de protecţie socială, securitate socială, care a fost consacrată de către ONU prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin care s-a prevăzut că: „fiecare individ, ca membru al societăţii, are dreptul la securitate socială”.
În ţara noastră, s-a optat pentru noţiunea de protecţie socială, noţiune ce este identică cu cea de securitate socială.
„Dreptul securităţii sociale” sub semnătura prof.dr.Alexandru Athanasiu se susţine, pe drept temei, că în conţinutul conceptului de securitate socială trebuie incluse atât politicile sociale cât şi sistemele de securitate socială şi că dreptul securităţii sociale reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice de asigurare socială şi raporturile juridice de asistenţă socială.
În accepţiunea cea mai largă a specialiştilor, prin protecţie socială. În acest sens, tot în cadrul primei expuneri, arătam că, într-o concepţie modernă, integratoare, protecţia socială reprezintă un ansamblu de acţiuni întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca „riscuri sociale” cu influenţă directă sau indirectă asupra nivelului de trai al populaţiei.
În rândul riscurilor sociale pot fi avute în vedere, atât riscurile fizice, care afectează total sau parţial capacitatea de muncă (boala obişnuită, accidentul de muncă şi boala profesională, invaliditatea, bătrâneţea etc.), cât şi cele economice, care, din motive independente de persoana asigurată împiedică persoana aptă de muncă, să exercite o activitate profesională producătoare de venit – situaţie definită ca şomaj.
Prin protecţia socială a şomerilor înţelegem ansamblul de măsuri publice luate de asigurător în scopul de a proteja asiguraţii săi împotriva efectelor producerii unor evenimente de natură economică cu implicaţii sociale ceea ce cauzează pierderea sau reducerea substanţială a veniturilor profesionale ale celor afectaţi.
Unii autori de marcă definesc că şomajul este un fenomen negativ al economiei care afectează o parte a populaţiei active devenită redundantă prin neasigurarea locurilor de muncă. Din punct de vedere economic şomajul este apreciat ca expresie a unor dezechilibre:
a) pe piaţa muncii, şomajul apare atunci când oferta de forţă de muncă este superioară cererii;
b) pe piaţa bunurilor şi serviciilor, şomajul apare când producţia este inferioară cererii. În consecinţă, şomajul se formulează pe baza a două mari procese: pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate şi creşterea ofertei de muncă prin atingerea de către noile generaţii a vârstei legale pentru a se putea angaja.
Chiar dacă deocamdată, nu s-a găsit o soluţie unică în legătură cu definirea şomajului, un lucru este absolut clar că acesta este un fenomen negativ pentru orice economie, deoarece produce un dezechilibru important al pieţei muncii, rezultat din faptul că cererea de locuri de muncă este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici.
