Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
INSOLENTA SCRIBULUI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

3. Asumandu-ne Ideea unei filozofii generice care ne invaluie, fara a (ne) fi totusi prezenta, o filozofie straina (inca) jocului temporalitatii si spatialitatii (nediferentiata adica), una care tine (inca) de posibil (pentru ca generica si, deci, nenascuta inca) si care, tocmai de aceea, isi asteapta purtatorii de cuvant (prin excelenta) ai Diferentei pentru a trece in act (diferentiindu-se adica), pentru a (de)cadea in specific, ne consideram indreptatiti sa invocam un specific autohton al demersului filozofic adesi, poate, mai corect ar fi sa spunem (simpla) expunere de tip filozofici, de o reiterare nenaturala (pentru ca prin intermediul limbajului si artificiala deci) a mai sus invocatei Idei, specific ce transpare o data cu orice sinoptica asupra filozofiei autohtone. Si chiar daca Ideea generica de filozofie (sur)vine pe seama limbajului care, artificial fiind, (ni) se da sub o forma specifica, orientand astfel de o anumita maniera ideea surprinsa, nu trebuie totusi sa conchidem de aici ca responsabilitatea (de)venirii Ideii revine neconditionat limbajului, specificului sau mai exact (pentru ca, intr-adevar, se poate invoca aici si un specific autohton al limbajului), atata timp cat limbajul nu trebuie pur si simplu preluat ci, dimpotriva, creat, astfel ca modalitatea de (sur)venire a Ideii presupune (totusi) suficienta libertate din partea autorului pentru a putea vorbi cu temei de o optiune teoretica a acestuia, si nicidecum a afirma despre el ca este un simplu “vehicol” al unor cuvinte care ii preexista, asa cum se hazardeaza unii autori sa afirme. Ne propunem aici, tocmai pornind de la spatiul discursiv dezvaluit de aceste premise, sa incercam o surprindere cat mai adecvata a modului in care a ales cel (asa-zis) mai mare filozof roman, anume Constantin Noica, sa faca prezenta o anume filozofie, precum si in ce masura se integreaza optiunea nicasiana unei filiatii de idei pe care acesta o revendica explicit. j1n14nk
Orice pretentie la un loc in istoria filozofiei este conditionata de asumarea corecta a traditiei careia vrei sa-ti integrezi gandirea - iata cea mai stringenta cerinta pentru a pretinde un loc in istoria filozofiei occidentale. Exista intodeauna o filiatie de idei pe care nu ai voie sa o ignori sau (totuna, daca nu chiar mai grav) sa ti-o asumi de o maniera infidela. Tocmai asemenea exigente s-au constituit drept “obstacole” de netrecut pentru majoritatea filozofilor autohtoni, iar printre acestia si Constantin Noica, al carui caz este - poate- cel mai emblematic. Cel mai sugestiv fapt din care transpare prezenta acestui aspect in folozofia lui Noica se leaga de locul pe care si l-a gasit Aristotel in paradigma nicasiana, atat de contradictoriu-cum vom vedea-avand in vedere topos-ul pe care il are gandirea aristotelica in aceeasi paradigma. Si este cu atat mai semnificativ cazul lui Aristotel cu cat de opera acestuia se leaga, poate, cea mai mare deschidere (concept frecventat obsesiv de Noica) oferita vreodata filozofiei occidentale. “Este privilegiul propriu marilor spirite ale umanitatii de a se prezenta in fata examenului istoriei mereu proaspete, pline de surprize. Aristotel e, fara indoiala, unul dintre acestea. Impactul sau asupra filozofiei europene si nu numai (fie aici amintite fugar traditiile de meditatie ale evreilor si arabilor) a fost intr-o asemenea masura decisiv incat a determinat problematica si vocabularul filozofiei. Bogatia si adancimea ideatiei aristotelice explica, in fapt, atat continuitatea cu totul remarcabila a interesului pentru ea cat si particularitatile, inevitabile ale exegezei.”NOTA 1 Si mai trebuie sa amintim aici ca semnificatia unei opere nu este intru-totul pozitiva, susceptibila unei inventarieri care sa delimiteze fara echivoc ceea ce s-a spus de ceea ce nu s-a spus intr-o opera. Orice atitudine care comporta asemenea idei se descalifica de la sine, ratand atat sensul unei opere, cat si (mai grav) pe cel al gandirii.”Cand este vorba de gandire, cu cat este mai mare opera - nicidecum ca intindere si numar al scrierilor - ,cu atat mai bogat este, in aceasta opera, neganditul, adica ceea ce, prin aceasta opera si doar prin ea, vine catre noi ca inca negandit vreodata.” NOTA2 Fiecarei opere ii este constitutiv un negandit care apartine, totusi, autorului, si care deschide spre altceva. Doar reiterand un asemenea gand putem deveni constienti de miza unei constatari de tipul celei heideggeriene care spune ca “Fizica lui Aristotel este cartea fundamentala, ascunsa si de aceea niciodata indeajuns cercetata cu gandul, a filozofiei occidentale.” NOTA 3 O interpretare nu este epuizata de ceea ce se considera in mod gresit a fi singurele sale posibilitati, respectiv fie a deforma, fie a relua literal. ”A gandi nu inseamna a poseda obiecte de gandire, inseamna a circumscrie prin ele un domeniu de gandit, pe care, deci, nu il gandim inca.”NOTA 4
Noica are “meritul” de a se fi pliat perfect pe ceea ce deplangea Merleau-Ponty in al sau Elogiu al filozofiei, anume faptul ca “ideile inceteaza sa prolifereze si sa traiasca, acai ele cad la nivelul unor justificari si pretexte, devin niste relicve, niste chestiuni de onoare, iar ceea ce numim pompos miscarea ideilor se reduce la suma nostalgiilor noastre. In aceasta lume in care renegarea si pasiunile morocanoase tin loc de certitudini, nu incercam in nici un caz sa vedem, iar filozofia, pentru ca vrea sa vada, trece drept nelegiuire.” NOTA 5 O astfel de pasiune morocanoasa se constituie drept spectru nicasian al survenirii sinopticii sale asupra filozofiei occidentale: pornind de la pasiunea sa pentru Platon, a carei intemeiere nu intereseaza aici direct, Noica a afisat o ostilitate total nejustificata fata de alti ganditori, insa in primul rand fata de Aristotel, atitudine legeta probabil si de faptul ca exista o anumita tendinta de a interpreta gandirea celor doi ca aflandu-se intr-un raport de opozitie, ceea ce probabil credea si Noica. In invaluirea “aerului tare al Carpatilor”, filozofia occidentala s-a redefinit, s-a recreat sub privirea lui Noica, el insusi cauza prima a “invaluitorului carpatin”: “Problema filozofiei este, in ultima instanta, fiinta; dar felul cum s-a pus tema fiintei a riscat sa fie sfarsitul filozofiei. Atata timp cat fiinta este opusa devenirii, gandirea ramane in impas.”NOTA 6 Tutunul dauneaza grav sanatatii, o stim cu totii, astfel ca filozofia risca sa devina o relicva, un simplu “exponat” al vreunui muzeu. “Pacientul” isi mai tragea ultimele suflari de pe urma unor “tratamente” a doi “doftori” mai priceputi, dar totusi doar rudimentare si aceste tratamente: “Daca totusi filozofia trecuta nu pastreaza un simplu caracter muzeal, este, intr-o larga masura, pentru ca nu a opus intodeauna fiintei devenirea; iar Platon si Hegel reapar in calea oricarei constiinte filozofice tocmai pentru ca, deliberat ori nu, au dat prin dialectica lor expresie devenirii intru fiinta.”NOTA 7 Cei doi dadusera numai “speranta” unei insanatosiri, pe care insa nu reusisera sa o infaptuiasca explicit. Printr-un act “Daca totusi filozofia trecuta nu pastreaza un simplu caracter muzeal, este, intr-o larga masura, pentru ca nu a opus intodeauna fiintei devenirea; iar Platon si Hegel reapar in calea oricarei constiinte filozofice tocmai pentru ca, deliberat ori nu, au dat prin dialectica lor expresie devenirii intru fiinta.” “Daca totusi filozofia trecuta nu pastreaza un simplu caracter muzeal, este, intr-o larga masura, pentru ca nu a opus intodeauna fiintei devenirea; iar Platon si Hegel reapar in calea oricarei constiinte filozofice tocmai pentru ca, deliberat ori nu, au dat prin dialectica lor expresie devenirii intru fiinta.” Noica ii reda filozofiei demnitatea: “Devenirea slujeste fiinta, nu i se opune - aceasta spune cartea de fata.”NOTA 8 Pacientul e salvat!!! Genialul “doftor” se poate odihni acum - dar, de fapt, el asta facea tot timpul, se odihnea: totul era de fapt un vis...
“Noutatea” propusa de Noica este insa doar o reiterare infidela a unui gand aristotelic, gand privitor tocmai la asa-zisa problema a filozofiei occidentale din perspectiva lui Noica. Cine spune insa ca visele (re)dau intocmai realitatea? In vis se facea ca atat filozofia greaca, cat si cea germana, singurele dealtfel demne de mentionat din punctul de vedere al exigentului visator, au esuat in incercarea lor de a pune laolalta fiinta si devenirea, si totul datorita “tragicei” lipse a plantei medicinale (sau, in limbaj nicasian, operatorului ontologic) “intru”. Aflam iarasi despre privirea plina de compasiune a lui Noica asupra grecilor, neputinciosi in a-si explica cum, dintr-o fiinta unica, se poate naste o lume multipla. Trebuia sa apara el, geniul Carpatilor, pentru a-i restitui filozofiei demnitatea aproape uitata: cei doi termeni, fiinta si devenirea, nu sunt decat ipostaze ale unuia si aceluiasi proces, anume devenirea intru fiinta. Atata doar ca realitatea consemnase, cu mai bine de 2000 de ani inainte, o dizolvare totala a opozitiei fiinta-devenire (in fapt, a mai vechii probleme, aparuta in scoala eleata, a raportului Unu-Multiplu). “Revolutionara” teza nicasiana a devenirii intru fiinta isi gaseste astfel oportunitatea in aceeasi masura in care ar fi utila azi aparitia unui “Ghid practic pentru intretinerea dinozaurilor”. Cel care face derizorie ideatia nicasiana este tocmai Aristotel, cel atat de desconsiderat de catre Noica, pentru care fiinta si devenirea (sau, totuna, Unul si Multiplul) nu sunt altceva decat analogoni ai diferentei ontologice: Unul este, Multiplul exista, sau, totuna, Unul (fiinta) exista ca si Multiplu (devenire), care este, deci, o forma de fiintare a lui Unu. Orice opozitie este anulata, solutia diferentei ontologice constand tocmai in identitatea ei. Dupa mai bine de 2000 de ani insa, cu pretentii de noutate, isi afirma si Noica “descoperirea”, sub o forma mult mai “rudimentara”, din moment ce “solutia” sa salvatoare mai pastreaza o relatie de contradictie intre cei doi termeni, o contradictie unilaterala cum se exprima el: fiinta nu contrazice devenirea, numai ca devenirea, petrecandu-se, contrazice fiinta. Noica putea totusi sa-si considere teza drept o noutate absoluta, de vreme ce Aristotel nu prea avea de fapt nici o legatura cu filozofia: “In fond Aristotel povesteste ce se spune. Ce a auzit in agora, ce s-a cat-agorisit” NOTA9Atitudinea fata de un astfel de “sarlatan” trebuie sa coincida cu o delimitare clara de influenta nociva a gandirii sale, fapt reusit intocmai de Noica: “Aristotel, care nu m-a cucerit niciodata!”NOTA 10. “Cat-agorisiile” lui Aristotel au fost cu evlavie si consecventa desconsiderate. Curios cum totusi e loc si pentru cativa “prenicasieni” in filozofia occidentala - explicabil doar prin prisma faptului ca acestia au lasat un ne-gandit exploatat doar de Noica. “Putine filozofii - poate numai cea a lui Platon... - au putut sa nu rezolve si inchida problemele a...i si totusi, sau tocmai de aceea sa dea extraordinare deschideri gandului”NOTA11. Platon nu reusise, astfel, mai mult decat sa ofere “deschiderile” unei mari filozofii, nu o si infaptuise insa. La fel si Hegel, celalalt mare “prenicasian”, doar intuise ceva din “geniala” solutie nicasiana. Si mai trebuie amintita aici si “dreptatea istoriei”, asa cum o consemneaza visul nicasian: “Academia e scoala lui Platon. Liceul e al lui Aristotel. Perfect. Filozofie de tip inalt de o parte, filozofie de gimnaziu, de alta. Istoria e dreapta.”NOTA12 Pacat, totusi, ca Noica nu a inteles nimic din Aristotel - ar fi reusit astfel, poate, sa se salveze de ridicolul atator afirmatii...
Sintetizand: “noutatea” nicasiana se justifica prin prisma faptului ca fiinta si devenirea au fost intodeauna opuse, ducand astfel la un impas al gandirii. Acest fapt e insa consemnat doar de catre “visul” nicasian, din moment ce ”solutia” nicasiana nu reprezinta decat o forma inferioara a unui gand consemnat cu mii de ani inainte. Mai mult, “solutia” nicasiana oculteaza doar unul din cele doua sensuri ale opozitiei fiinta-devenire. Astfel, filozofia occidentala nu ii poate oferi lui Noica mai mult decat un loc intre “scribi” ai marilor filozofi, dar nicidecum un loc pentru “filozofia” sa a devenirii intru fiinta.








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite