Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Despre locul unde pragmatismul intalneste deconstructivismul
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

-istoria filosofiei contemporane-

Vom prezenta in aceasta lucrare o polemica prilejuita de diversele dificultati pe care le ridica textele lui J. Derrida atitudinii pe care ar trebui sa o avem fata de acestea, lucru facut in trena lui Richard Rorty, prin „Pragmatism si filosofie post-nietzscheana“, editura Univers/2000, capitolul „Este Derrida un filosof transcendental?“. Este vorba aici despre sublinierea unei stari de spirit ambivalente a publicului american cititor al lui J. Derrida, care pe un taram mai savant, al filosofiei academice se va traduce in termenii unei dispute, situata intr-o imposibilitate de a surprinde relevanta scrierilor lui Derrida, importanta acestora intr-o cultura postmoderna, dublata insa de o admiratie comuna celor doua pozitii (care urmeaza a fi analizate), la fel de inexplicabila sub aspectul unui acord a acestora asupra ei. g3y21ye
Procedam, odata cu R. Rorty, la urmatoarea distinctie ce se vrea a decela intre: a) cei care il pretuiesc pe Derrida prin prisma fascinatiei pentru stilul literar, figurat de a scrie, „jucaus, detasat, indirect“ il numeste el, si de a manipula cu o ironie splendida temele filosofice pe care i le ofera traditia; este cazul lui Geoffrey Hatman pe care R. Rorty il urmeaza indeaproape; b) si autorii pentru care Derrida importa din directia unei presupuse rigurozitati argumentative, care deschide in mod surprinzator noi cai de cercetare filosofica, noi spatii discursive, rigurozitate care este doar prea putin statuata, explicita, ceea ce nu revine la a spune ca ea ar fi de negasit; vezi mai jos Jonathan Culler, Christopher Norris si Rodolphe Gasche.
Legat de a doua categorie a „lecturanzilor“, Rorty, vom vedea, afirma nu ca aceasta argumentare ar fi inexistenta, ci doar ca pentru el acest lucru nu conteaza (si deci nu se va stradui sa il caute), miza jocului de-a metafizica a lui Derrida fiind alta: p. 206 „mi-ar placea sa cred despre Derrida ca trece de la un stil academic, al «regulilor standard ale filosofiei» caracteristic operei sale timpurii, la un stil mai asemanator cu al lui Wittgenstein din perioada tarzie“, vorbind in acest cadru de un „inceput fals“ al drumului lui Derrida, ca si in cazul lui Heidegger („Being and time“) si al lui Wittgenstein („Tractatus“-ul), sub aspectul unei dezvaluiri treptate si a unor circumscrieri din ce in ce mai largi, a aproprierii unui alt ton al discursului, in ciuda folosirii foarte frecvente a unor cuvinte derutante precum riguros.
J. Culler sustine un dublu aspect al deconstructiei: ca argument filosofic riguros si ca metoda de lucru ce tinde sa inlocuiasca vechile categorii filosofice prin deconstruirea acestora, urmata de o rebazare, o reconstructie pe un alt teren. Problema vine din faptul ca cele doua deja se inscriu intr-o logica a prezentei ocolita explicit de Derrida, deci Rorty propune sa renuntam la partea cu argumentul riguros…
Ceea ce face Culler de fapt este sa refuze o sinteza a deconstructivismului, ca practica a excluderii si a rupturii dintre norma conventionala si a-normalitatea conceptiilor ce nu se inscriu intr-o conventie a rationalitatii (femei, copii, nebuni, artisti, profeti), cu pragmatismul, ca adevar al fundamentalitatii normei si al universalitatii ei. Astfel pare evident ca deconstructivismul este incompatibil cu pragmatismul, ducand la intransigenta, la radicalism politic, cel din urma fiind asociat cu prezervarea, cu conservatorismul.
C. Norris cauta si el argumente la Derrida, gasindu-le in insasi preocuparea acestuia pentru teme institutionalizate ce ascund o indelungata practica traditionala. Pentru Rorty aceasta inseamna sa trasam o linie intre un Derrida privat si unul public.
Prin practica scriitoriceasca privata Rorty ne convinge sa intelegem o traire alaturi de autor, care devine o placere aproape artistica, o rascolire impreuna in noianul Arhi-scriiturii si o infrumusetare plina de emotie a ceea ce ar muri in cultura, daca nu am mai proceda la o eterna redescoperire a ei, in forme noi, insolite. Majoritatea cititorilor si odata cu ei si Norris il plaseaza insa pe Derrida in categoria autorilor publici mereu dezbatuti, a scriitorilor mesianici, care asemeni furtunilor uzurpa vechea ordine, cea a cunoasterii institutionalizate si a catedrei ca loc al adevarului, a institutiilor sociale in genere.
Dar poate ca o astfel de perspectiva cade intr-un subiectivism absolut, fiind o problema de optiune pur personala. Mult mai interesanta ni se pare a fi urmatoarea zona in care atrage Rorty discutia, cand afirma ca Norris vede in demersul lui Derrida un deductionism transcendental kantian camuflat, prin exilarea apriorismului adevarurilor logice atunci cand vine vorba de limitele criticii textuale, ceea ce nu este adevarat. Lumea lui Derrida nu tolereaza astfel de intruziuni nepermise pentru ca desi poate fi orientata spre un antecedent, un trecut filosofic, paradoxal ea trimite si spre un viitor ca o alternativa, nu ca o contraargumentare, oferind un substitut intelectual pentru o intelectualitate ce ar fi de depasit: logocentrismul devine cerc vicios cand este combatut, fiind el insusi dat de o argumentare combativa. Diferenta trebuie statuata prin practica ei, aceasta realizandu-se prin uitarea unor idei, institutii si deja-asumarea unei practici a originalitatii, exact ceea ce face Derrida, de aici izvorand pretuirea pe care i-o acorda Rorty.
Insa cea mai interesanta tentativa de a-l transforma intr-un „filosof transcendental riguros“ si de a nu-i trata scriitura ca pe o „fantezie privata“ vine dinspre R. Gasche, iar pentru a o contracara, Rorty ataca distinctia filosofie/literatura asa cum o vede Gasche. Astfel filosofia, din perspectiva, rortyana este: a) p. 196 „fie un termen definit prin alegerea unei liste de autori (de exemplu Parmenide, Platon, Aristotel, Hegel, Kant, Heidegger) si apoi specificarea a ceea ce au ei in comun“; b) „fie doar numele unui departament academic“ -; a se remarca nota ironica.
El le respinge in cazul Derrida, deoarece in prima situatie scriitorul francez nu se inscrie intr-o filiatie de idei clasica, iar in cea de a doua, directiile de studiu au devenit atat de variate si de diferite incat nu se mai poate vorbi nici macar de o „familie de activitati distincte“.
Salvarea lui Gasche vine din investirea pentru el cu un al treilea sens-acceptiune a filosofiei, caci „trebuie sa existe o disciplina autonoma care sa examineze probleme fundamentale“, in acest caz fantezia privata, literatura, opunandu-se filosofiei. Insa distinctia filosofie/non-filosofie nu importa; conteaza distinctia dintre subiectele pe care stim cum sa le tratam si cele pe care nu stim, adica intre asumarea consensului si tendinta depasirii sau a ajungerii la el. Dar aceasta este cu adevarat filosofie transcendentala daca se mai pune si o intrebare privind conditiile de posibilitate a … (ceva), fiind, trebuie sa recunoastem odata cu Rorty, semnul unui gen distinct.
Dificultatea pe care ne-o ridica aceasta chestiune a conditiilor de posibilitate vine din sorgintea lor stiintifica (sau macar faptul ca sunt asemanatoare celor din stiinta). Insa cvasipluralitatea tipurilor de raspuns la care se preteaza aceste intrebari si extraordinara combinatorica a filosofiei fac vecinatate buna cu relativitatea, raspunsurile, dupa cum o dovedesc cei aproximativ 2500 de ani de filosofie, variaza interminabil sau se ajunge redundant la ceea ce s-a mai spus anterior, in alta forma si context; asadar nimic nu ne impiedica sa putem gasi in orice idee nastrusnica o conditie de posibilitate, iar cum fiecare demers vine cu propriul teritoriu logic si nu se incadreaza intr-un logic preconstruit, optiunea pentru un raspuns sau altul nu e tocmai intemeiata, neavand un criteriu. Iar daca ar avea unul, ne-am situa intr-un pozitivism pur,ceea ce nu este cazul.
Concluzia este evidenta: filosofi sunt si cei care au un discurs argumentativ si cei care au unul profetic, numindu-i astfel p. 199 „atat pe oamenii care se pricep la naratiuni publice, cat si pe oamenii care se pricep la salturi in intuneric“, in afara contextului.
Neintelegerile, in ordinea consensualitatii, asupra operei lui Derrida si pe care poate el insusi spera sa le genereze, provin din felul in care se raporteaza sau il raportam la sens, argument si limbaj, nimic altceva decat un joc in marginea Arhi-scriiturii.
Astfel sensul fiind p. 200 „o functie a contextului a…i nu exista nici o bariera in calea unei succesiuni nesfarsite de recontextualizari“. Rezulta astfel permutari nesfarsite ale acestuia sau doar o premanenta a sensului, indiferent de largirea contextualitatii.
Conceptul este suprimat, el fiind caracteristic unei filosofii transcendentale, unei reflectii asupra conditiilor de posibilitate atemporale si acauzale a ceva (orice), care provine dintr-o nevoie de sustinere argumentativa a propozitiilor contra propozitiilor, intr-o logica a prezentei. La Derrida avem cuvantul ca argument subpropozitional ce se opune cuvintelor, chiar ideilor; daca privim prin prisma unei logici subpropozitionale putem vedea totusi in cuvant un fel de concept. Nu unul clasic, ci mai degraba cuvant-forta, ca si in cazul lui Heidegger, sau ca la Hegel, cand cuvantul-concept are o dinamica proprie, existand p.202 „relatii inferentiale intre concepte individuale, ireductibile la relatii inferentiale intre propozitiile in care sunt folosite cuvintele ce semnifica acele concepte“. Deci termeni ca diferanta sau relatie nu sunt nici macar „infrastructuri“ cum spune Gasche.
Vis-a-vis de limbaj Rorty se declara nominalist de o factura aparte, in sensul in care vede limbajul ca fiind un instrument, nu un mediu, unul maleabil, mai putin axat pe o dezbatere argumentativa serioasa, cat pe un joc ce transforma un limbaj vechi in unul nou, fie prin folosirea lui intr-o modalitate noua, fie prin inlocuirea unor cuvinte cu unele noi (sau chiar mai vechi ori cu o arie restransa de uz), si interconectarea lor cu restul vocabularului. Insa el, limbajul, are nenumarate fete si poate avea mai multe functii in acelasi timp; de aici nebunia care il ingrozea pe Wittgenstein, un limbaj unificat care isi pierde sensurile situationale, regionale si specifice, care sa surprinda o p. 204 „privire de ansamblu asupra intregului camp de posibilitate“. Un motiv in plus sa-i ferim pe Heidegger si pe Derrida de o mistica a limbajului.
Ca o concluzie, Derrida nu este un filosof transcendental. Rorty se asigura insa ca nu face greseala de a oferi retete, de a-si absolutiza pozitia, mentionand in nota 22 ca este de acord totusi cu B. H. Smith cand afirma ca orice descalcire a metafizicii occidentale nu se poate face decat din metafizica, fiind ea insasi o metafizica.
Spre sfarsit Rorty spune cu o usurinta plina de ironie ca el si Gasche nu fac decat sa ofere doua chei de lectura destul de vagi, ale unui Derrida inca in continua curgere, pentru ca intr-o istorie a ironiilor metafizice, fiecare noua filosofie fluidifica pre-textele anterioare ei, urmand insa a fi inghetata si ea in cultura pana cand un alt ironist o va revitaliza, iar Derrida nu si-a spus inca cel de pe urma cuvant…








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite