Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Diferite conceptii
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Oameni din cele mai vechi timpuri, din diverse continente, tari si traditii, au aflat raspunsuri la intrebari ce si le-au ridicat, intrebari care vizau originea si sensul vietii. In epocile arhaice nu a existat nici un fel de comunicare intre continentele Terrei, oceanele fiind obstacole de netrecut. Comunitatile de oameni traiau destul de izolate, in diferite parti ale Pamantului. Cu toate acestea, cercetatorii care au studiat cele mai vechi texte scrise si mitologiile ce apartin unor epoci nestiute, au observat ca in toate aceste regiuni izolate s-au mentinut acele convingeri fundamentale, proiectii ale acelorasi raspunsuri: fiinta umana nu este constituita numai din trupul vizibil de la nastere pana la moarte. In fiecare corp salasluieste un suflet, in mod nestiut, invizibil. Intre suflet si trup exista o legatura care este facuta posibila de un al treilea trup, si acesta invizibil, avand un contur asemanator cu al celui din carne si oase, dar pe care il depaseste totusi la exterior. Radiatia acestui suflet invizibil, o radiatie luminoasa uneori, este zugravita in operele artistice vechi ca o aura stralucitoare, prezenta in jurul capului sau chiar a intregului corp.

Aceste conceptii privitoare la structura trinitara a fiintei umane le regasim intr-adevar in toate traditiile vechilor populatii: antichitatea indiana, chineza, sumeriana, ebraica, egipteana, le intalnim in miturile celte, dacice, germanice, slave sau amerindiene si in legendele populatiilor din insulele Oceanului Pacific.

Pornind de la aceste idei, oamenii ajung si la cunoasterea transmisa din generatie in generatie, a faptului ca sufletele nu mor simultan cu trupurile. Aceasta convingere a aparut atunci cand omul antic a avut visuri in care au aparut persoanele decedate. De aici a rezultat ca viata sufletului ar continua, dupa ''terminarea zilelor'' corpului din materie, ducandu-se intr-o alta lume, in functie de faptele sale. Aceasta lume a fost localizata fie sub pamant, fie in inaltimile cerului, cat mai aproape de zei.



Sub o forma mai mult sau mai putin complexa, acest mit al vietii de dupa moarte intr-un spatiu paradisiac se intalneste aproape pretutindeni in lume. In afara de nota paradisiaca, imortalitatea, la care aspira toate popoarele, se mai intalnesc elemente caracteristice. Aceste mituri pot fi clasificate, preluand ideile lui Mircea Eliade, in mituri care vorbesc despre extrema apropiere primordiala intre Cer si Pamant si mituri care se refera la un mijloc concret de comunicare intre Cer si Pamant. In prima situatie, in Cer se putea ajunge prin intermediul unui arbore, al unei liane sau al unei scari, ori escaladand un munte. Cand Cerul s-a despartit brutal de Pamant, epoca paradisiaca a luat sfarsit. Tinand cont de aceasta clasificare, in aceasta lucrare vom analiza conceptia folclorica romaneasca cu privire la viata de dupa moarte, comparativ cu cateva credinte din orient si anume: credinta vechilor egipteni, perspectiva sumeriana, hindusa, chineza, ebraica, tibetana si a Asiei Centrale. Din fiecare credinta populara vom selecta principalele teme si motive comune cu cele din folclorul romanesc, dar nu vom neglija nici deosebirile fundamentale. Aceste asemanari si opozitii vor constitui temelia de pe care vom evalua conceptia romaneasca cu privire la lumea de dincolo, urmarind cu ce anume se distinge credinta romaneasca de celelalte, din Orient. Alegerea celor sapte perspective asupra lumii de dincolo este aleatorie, tocmai pentru a surprinde elementele comune si opuse folclorului nostru, dintr-o zona cat mai variata a Orientului. In partea a doua a lucrarii vom analiza credinta populara romaneasca apeland la studiile de referinta in domeniu, vom face comparatii intre ele, vom evalua perspectivele si vom exemplifica cu texte folclorice. Finalul capitolului doi se va ocupa de comunicarea dintre cele doua lumi, respectiv cu mortii, fiintele demonice, ingerii si sfintii. Ultimul capitol reprezinta o scurta sistematizare a parerilor populare romanesti referitoare la structura lumii de dincolo de mormant.

Concluziile din final vor relua liniile generale ale lucrarii si vor schita unicitatea folclorului romanesc intre cele ale popoarelor studiate.

I.Viata de dupa moarte in folclorul catorva tari orientale

1.Viata de dupa moarte in Egiptul antic

In Egiptul antic, toate sperantele de eternitate erau concentrate asupra regelui, care se credea ca si-ar petrece viata de apoi in ceruri. Piramidele, care nu erau altceva decat niste imense constructii funerare, constituiau scarile pentru ascensiunea la ceruri a regelui. Acesta oferea imputernicire constructorilor piramidelor, care astfel, se bucurau si ei de eternitate. Textele piramidelor, inscriptii facute pe peretii acestor constructii cam in timpul dinastiei a sasea, faceau aluzie la peripetiile postume ale regelui. Interesant de observat este faptul ca si nobilii, pentru a-si continua existenta, construiau morminte si, adesea, ei imprumutau ceva din imortalitatea monarhului. Pe mormintele acestor antici sunt infatisate ofrande prezentate lui Osiris, calauza mortilor, constand din colaci, carne fripta( de bou, gasca ), bere, tamaie aprinsa. Acest amanunt ne furnizeaza date importante despre asemanarea cu folclorul romanesc, din acest punct de vedere, al nevoii mortilor de merinde in calatoria intreprinsa spre cer. Tendinta de a transforma viata de dincolo intr-o prelungire a celei pamantesti, este universala. In capitolele urmatoare vom analiza riturile funebre din regiunile din Romania mai amanuntit, accentuand asemanarile cu Egiptul in special si cu Orientul in general. Textele sarcofagelor, o colectie de texte- vraji, erau inscrise pe partea interioara a sarcofagelor aristocratilor, cu scopul de a obtine glorificarea divina in taramul mortilor si proclamarea lor ca ''drepti''. Aceste texte apartin perioadei 2100- 1700 I.H. Imperiul de mijloc aduce cu sine democratizarea credintelor funerare. Saracii se pot bucura si ei de o existenta post-mortem in Campul Trestiilor, unde trebuie sa cultive o bucata de pamant. Cartea Mortilor descrie beatitudinea trairii in Campul Trestiilor. Campul Trestiilor este localizat pe bolta cereasca in punctul opus Campului Ofrandelor sau Campului Odihnei, adica la apus. Din Campul Trestiilor porneste sufletul faraonului in intampinarea Soarelui pe bolta cereasca, pentru a ajunge, calauzit de el, in Campul Ofrandelor.

Din aceste prime idei, deja putem trage cateva concluzii. Inca din antichitate omul a crezut si a incercat sa-si obtina salvarea sufletului, mantuirea, prin propriile puteri, marturie stand piramidele, scarile necesare ascensiunii spre cer a regelui. Initial se exercita si egoismul propriu fiintei umane: salvarea trebuie sa fie numai a mea, de aici rezultand ''monopolizarea'' mantuirii de catre rege. Odata cu trecerea timpului, asa cum demonstreaza Textele sarcofagelor, poporul isi obtine si el dreptul de a-si petrece vesnicia in ceruri, dar aceasta se reduce doar la o continuare a vietii umile de pe pamant. In raiul egiptean, saracii isi cultiva bucata de pamant, fericiti de libertatea de care dispun.

Textele piramidelor contureaza destinul ceresc al Faraonului. Scopul suprem este transformarea in Osiris. In viata de apoi, regele este reinviat de Horus, fiul sau. Faraonul nu numai ca este stapanitorul lumii de aici, contingente, el este si stapanul lumii de dincolo, este o zeitate suprema. Vrajile din Textele piramidelor sunt referiri precise la situatii cu care se crede ca se va confrunta Faraonul in lumea de dincolo. Trecerea in cealalta viata se face prin ascensiune cu ajutorul unei scari facute de zeul Ra sau prin transformarea intr-o pasare. Fundalul ridicarii regelui inspre ceruri este un cutremur imens, colorat de valvatai de foc naucitoare. Faraonul devine '' un fulger de lumina'', metafora fiind identica cu cea folosita in Biblie pentru a descrie aparitia ingerului care a anuntat-o pe Maria vestea nasterii lui Cristos..

"Cerul tuna, pamantul se cutremura, Geb freamata, cele doua domenii ale zeului vuiesc, pamantul este crapat...Ma ridic la cer, traversez (firmamentul) de fier... ma ridic la cer, aripile mele de pene sunt cele ale unei pasari mari."

In timpul ascensiunii sale, faraonul defunct se transforma intr-o fiinta cosmica al carei cap este un vultur, tamplele sunt cerul instelat, iar fata, ochii, nasul, dintii e.t.c. sunt zei. In fata lui, Portile Cerului se deschid, iar Faraonul este transformat in lumea de dincolo intr-un crocodil: Crocodilul Sobek.

Actiunile ce le indeplineste Faraonul in lumea de dincolo exprima dorintele, frustrarile si inclinatia spre magie a egiptenilor. Regele renaste dintr-un vultur sau din marea vaca salbatica. Imbaindu-se in sudoarea inmiresmata a lui Osiris devine nepieritor, iar oasele i se transforma in fier. Pentru a dobandi cat mai multa putere magica, ii fugareste si-i mananca pe ceilalti zei.

Aceste prime imagini ce descriu ascensiunea faraonului nu-si gasesc termenii de comparatie in folclorul romanesc. Singurele motive comune sunt dorinta de nemurire, sentiment identic intalnit la toti oamenii de altfel si ascensiunea spre ceruri, dupa moarte. Fiinta cosmica in care este transformat faraonul este mult prea incarcata de simboluri pentru a putea fi analizata in amanunt intr-o lucrare ca cea de fata.

Textele sarcofagelor infatiseaza o imagine a lumii de dincolo mai complexa decat cea din Textele piramidelor. Noile conceptii referitoare la viata de apoi, prezente in aceste texte, contin si credinte populare excluse din Textele piramidelor. Defunctul poate ajunge in ceruri numai daca scapa de un numar de incercari si capcane deosebit de grele, capcane ce ne trimit cu gandul la cele douazeci de vami ale cerului din credinta populara romaneasca, tema ce o vom discuta in capitolul corespunzator conceptiei romanesti privitoare la viata de dincolo. Intre cer si pamant se intinde un navod gigantic care are rolul de a opri toate sufletele care indraznesc sa se inalte la ceruri. Hotararea si cunoasterea partilor componente ale navodului, precum si ale barcilor pescuitorilor de suflete, fac ca defunctul sa poata invinge aceste incercari. Acesta este rasplatit prin transformarea in crocodilul Sobek sau in pasare. Capcanele sunt reprezentate de animale si demoni cum sunt Pasarea Neagra, Ucigasul lui Ka, Gebga e.t.c..Ascensiunea la ceruri se face si aici sub forma unei pasari (soim, batlan, ibis, vultur).

Curioasa este aparitia compromisului si primejdiei in lumea de dincolo, motiv iarasi identic cu cel din folclorul romanesc. Daca la noi sufletul defunctului va mitui vamesii cerului cu monede puse in palmele mortului de catre vii, iar Dumnezeul crestinilor se lasa induplecat de sfinti, de rudele mortului si de zilele puse deoparte de acestea pentru sufletul celui plecat dintre ei, la egipteni chiar atunci cand defunctul este admis in ceruri, de catre un tribunal de zei, aparut in credintele egiptene mai tarziu, destinul sau este inca in pericol, din pricina uneltirilor fratelui lui Osiris, Seth, care incearca sa-l omoare. Daca reuseste, defunctul moare a doua oara, de data aceasta definitiv. Pentru a se feri de toate aceste capcane, defunctul trebuie sa se foloseasca de ghidul lumii de dincolo, Cartea celor doua cai. Cartea contine diferitele parti ale lumii de dincolo si numele teribililor paznici ai portilor ceresti.

Cartea mortilor, aparuta in perioada Imperiului de Mijloc, aduce nou in credinta egipteana o deschidere a portilor lumii de dincolo catre mase. Aceasta sinteza de motive funerare stravechi exprima ideea ca viata de apoi este accesibila atat bogatilor cat si saracilor. Campul trestiilor si Campul ofrandelor sunt doua ipostaze ale paradisului egiptean. Al doilea este localizat in vestul cerului si este pazit de Taurul ceresc al lui Ra, pe care Raymond Weill il identifica cu constelatia Orion. Campul Trestiilor este situat in partea diametral opusa, in estul cerului . La origine, acesta era un loc de purificare si renastere, care permitea defunctului sa urmeze soarele catre vest si sa ajunga in paradis, adica in Campul ofrandelor. Ambele campuri sunt infatisate ca si lacasuri osiriene ale defunctilor, care continua sa existe fericiti si sa-si cultive parcelele lor de pamant, astfel, se poate spune ca functiile lor se suprapun. Cartea Mortilor ilustreaza o faza ulterioara acestei credinte. In aceasta faza defunctul nu mai face nici o munca umilitoare in viata de apoi, asa ca este inmormantat cu figurine de lucratori ( shabti ), care prind viata prin puterea descantecului. Se pot observa, in final, doua inovatii majore in Cartea Mortilor, inovatii ce privesc credintele egiptene in viata de dupa moarte. Prima inovatie se refera la descrierea procesului defunctului, ce consta intr-o cantarire a sufletului pe talerele celui ce tine balanta, tema de baza in folclorul romanesc, asa cum vom vedea mai tarziu si a doua este faimoasa ''confesiune negativa a pacatelor'', pe care o vom intalni si in credinta noastra dar intr-o forma mai ''blanda''. Aceasta lista de actiuni negative ni s-ar parea ciudata astazi, mai ales cand este vorba de munca in exces, care este considerata ca fiind una dintre cele mai grave culpe.

''Nu am facut vreo fapta rea, nu am muncit in

fiecare zi mai mult decat era necesar...

numele meu nu a ajuns in birourile celor care consoleaza sclavi,

nu l-am saracit pe orfan de bunurile sale...

nu am ucis....''

Aceleiasi serii de confesiuni negative ii apartineau furtul din ofrandele alimentare destinate zeilor si spiritelor, inselaciunea si orice drama ecologica. Prima confesiune este urmata de una mai elaborata, in care defunctul neaga orice faptuire a pacatului pentru care membrii tribunalului il pedepsesc. In final, defunctul tine un discurs in fata juriului, dupa care zeii pun intrebari. Totul sta sub semnul enigmaticului. Pentru a merge mai departe, acuzatul trebuie sa identifice corect, dupa numele lor, partile fiecarei porti pe care o are in fata si fiecare paznic de poarta.

Constienti ca prezentarea facuta vietii de dupa moarte din credinta Egiptului nu este nici pe departe exhaustiva, incheiem aici aceasta trecere in revista a ideilor principale din credinta populara egipteana, ce constituie o parte a comparatiei ce o vom face cu folclorul romanesc referitor la viata de dincolo de mormant.

2.Viata de dupa moarte in gandirea sumeriana

Spre deosebire de abundentele inscriptii din mormintele egiptene, care sunt enigmatice, nefacand parte dintr-un discurs narativ coerent, vechile relatari scrise referitoare la viata de dupa moarte oferite de Sumer, pot fi citite relativ usor de catre cititorul modern. Primele povestiri ce vizeaza existenta altor lumi sunt din Sumer: Ghilgames si tinutul celor vii, Moartea lui Ghilghames si Coborarea zeitei Inanna in lumea de jos. Versiunea elaborata, accadiana, a Epopeei lui Ghilgames s-a dezvoltat in jurul anului 1600 i.H., pe baza unei vechi traditii sumeriene din jurul anului 2100 i.C..

Raiul din credinta sumeriana pare a fi Dilmun, tara unde nu exista nici boala, nici moarte. Acolo, ''nici un leu nu ucide, nici un lup nu rapeste mielul...Nici un bolnav nu spune: Ma dor ochii...Nici un paznic de noapte nu da inconjur locuintei sale...'' Infernul este explorat de zeita Innana in calatoria intreprinsa cu scopul de a lua puterea surorii sale mai varstnice, Ereskigal. Innana aspira sa troneze si asupra lumii inferioare. Ea reuseste sa patrunda in palatul zeitei Ereskigal, dar pe masura ce trece prin cele Sapte Porti, paznicul o despoaie de vesmintele si insemnele sale, aceasta ajungand in fata surorii sale despuiata de orice putere. Ereskigal atinteste asupra ei ''privirea mortii'', din strafundurile infernului doar zeul En-lil scotand-o cu ajutorul a doi soli, inarmati cu apa si cu hrana vietii. Cei sapte judecatori ai Infernului o opresc insa pe curajoasa zeita. Nimeni nu poate iesi din infern, decat printr-un inlocuitor. Acest motiv sta la baza conceptiei iudaice despre viata de dupa moarte, iar mai tarziu la baza celei crestine. Pedeapsa mortii vesnice era suportata de o fiinta ce o substituia pe cea demna de moarte; la iudei era jertfit un animal fara cusur. La crestini, Isus Hristos a luat asupra sa moartea omenirii. Diferenta majora dintre credinta iudaica, sumeriana si crestina este ca in cazul ultimei, Dumnezeu se jertfeste pe sine, de buna voie, fara a fi obligat, ca la sumerieni.

Reintoarsa pe pamant insotita de demoni, Innana il gaseste instalat in tronul pe Dumuzi, care este predat demonilor pentru a o inlocui in infern.

Ghilgames este prima fiinta umana despre care avem relatari ca a aspirat la obtinerea nemuririi, la o viata de dincolo de moarte, ce asigura o existenta nesfarsita. Din motive ce nu le cunoastem, incercarea lui este sortita esecului. Consolarea si-o gaseste in ridicarea de cladiri durabile, in orasul sau, Uruk. Parerea generala legata de textul Epopeii, este ca acesta s-ar baza pe intamplari reale, Ghilgames reprezentand un personaj istoric cu fapte impresionante, rege al Urukului in jurul anului 2600 i.C.. Ca si Odiseea, dar intr-un mod mult mai explicit, Epopeea lui Ghilgames este relatarea calatoriilor intr-o alta viata. Ghilgames, cel care realizeaza aceasta calatorie in spatii nemaiintalnite este un muritor deosebit de inzestrat. El intreprinde o cautare religioasa autentica, in afara hotarelor si sferei unui cult oficial. De la inceput, textul exalta omniscienta sa si marile constructii pe care le-a facut. Dar imediat dupa aceea ni se prezinta imaginea unui despot care violeaza femeile si fetele, si-i extenueaza pe barbati in munci grele.

Supradimensionatul Ghilgames, doua treimi zeu si o treime muritor, se infrunta cu Enkidu, creatura zeilor care doresc sa-l inlature pe Ghilgames. Lupta celor doi se sfarseste cu o prietenie de nedespartit. Cei doi, uniti, pornesc impotriva monstrului Huwawa, din padurea de cedri. Acest episod este o parte a cuceririi imortalitatii, in poemul Ghilgames si tara celor vii. Confruntarea cu misterul mortii are loc atunci cand, din pricina blestemului proferat de zeul Enlil, moare temerarul prieten al lui Ghilgames, Enkidu. Dupa ce jeleste trupul mort al acestuia, Ghilgames are neasteptata revelatie ca va muri: ''Cand am sa mor, eu n-am sa fiu ca Enkidu?''. Aceasta revelatie il determina pe Ghilgames sa porneasca catre indepartatul si ipoteticul tinut al stramosului sau Utnapistim, care devenise nemuritor. Dupa ce se lupta cu leii si ii rapune, al ajunge la uriasul munte cosmic, Masu. Inspaimantatori oameni-scorpioni strajuiesc poarta Soarelui, dar acestia il lasa sa treaca pe Ghilghames, tinand cont de natura sa partial divina. Ajuns la adanca mare ce inconjoara Pamantul, dupa ce strabate douasprezece leghe de bezna, Ghilgames sta de vorba cu hangita Siduri, care incearca sa-l abata de la hotararea sa de a strabate apele fara sfarsit ale oceanului cosmic, ape aducatoare de moarte pentru oricine, cu exceptia lui Samas, Soarele. Ajutat de luntrasul Ursanabi, Ghilgames ajunge in fata lui Utnapistim, omologul babilonian al lui Noe, cel care s-a salvat de potopul distrugator declansat de Dumnezeu, in arca pe care si-a construit-o urmand indicatiile divine. Ramas nemuritor impreuna cu sotia sa, Utnapistim ar putea vorbi in favoarea lui Ghilgames in adunarea zeilor, daca acesta ar putea sa ramana treaz timp de sase zile si sase nopti. Dar, din pacate, eroul adoarme si nu se trezeste inaintea celei de-a sasea zile. Chiar daca Ghilgames nu poate obtine nemurirea, Utnapistim ii impartaseste secretul plantei reintineririi, o iarba tepoasa care creste in adancul oceanului, iar eroul o culege si o pastreaza pentru mai tarziu, cand va imbatrani in Uruk. Si acest lucru sta sub semnul esecului, un sarpe, acelasi motiv ca cel biblic, cand Eva este ademenita sa guste din pomul cunostintei binelui si raului, ii adulmeca si-i fura planta lui Ghilgames. De atunci, se spune, serpii isi leapada pielea cea veche si reintineresc.

Ghilgames plange amarnic, el gasindu-si consolarea numai intre zidurile temeinice ale Urukului, cu a caror constructie perfecta se mandreste. Prin modul cum isi amageste frustrarea, Ghilgames pare a fi o straveche varianta a lui Faust, care, inainte de a muri, devine filantrop pentru a scapa de Mefistotel.

Perspectiva sumeriana este o perspectiva pesimista, total opusa celei romanesti. Ea ilustreaza conditia dramatica a fiintei umane de a fi incapabila sa evite moartea. Unele fiinte ar fi susceptibile sa obtina nemurirea, fara ajutorul zeilor, daca ar trece victorioase prin anumite probe initiatice. Insa aceste initieri stau pana acum sub semnul ratarii. Daca, asa cum vom vedea, folclorul romanesc sustine o mantuire a sufletelor celor morti chiar si dupa ajungerea acestora in iad, intotdeauna existand o speranta, Sumerul inalta ideea incapacitatii omului de a dobandi nemurirea. Moartea nu este nimic altceva decat un sfarsit absolut. Nemurirea, daca se poate obtine de catre cineva, ea este de domeniul contingentului. Infinitul este al lumii celor vii. Solutiile sunt de pe pamant si destinate celor de pe pamant. Misterul mortii este infricosator pentru ca este o amenintare prin sfarsitul fara inceput care il aduce.

Tinand cont si de aceasta perspectiva sumeriana si pornind in comparatiile cu folclorul romanesc si de la aceste idei, in sectiunile urmatoare vom aduce mai multe referiri la Sumer si la perspectiva pesimista asupra vietii de dincolo. Credinta hindusa, ce o vom analiza pe scurt in continuare, va aduce lamuriri si noi motive de comparatie vizavi de impresionanta si indelung discutata tema a reincarnarii.

3.Perspectiva hindusa asupra vietii de dupa moarte

Upanisade, Brahma, Vede ne furnizeaza informatii interesante pentru studiul nostru, ele continand impresionante viziuni ale sensului existentei cosmice a fiintei omenesti si respectiv a structurilor sale asociate: suflet, spirit, trup organic. In lumea de dincolo, in viata de dupa moarte, dupa perspectiva hindusa, acestea vor deveni parti invizibile, detasate de trupul ce a intrat in matricea pamanteasca si de dublul destramat si isi vor continua viata la fel de intens. Manifestarea pe pamant este limitata, iar trecerea dincolo se face periodic.

La populatia kol din India, imediat dupa moarte, cadavrul este pus pe pamant, pentru ca sufletul sa gaseasca mai usor drumul spre lacasul mortilor, aflat sub pamant. Trupul este vopsit cu galben, pentru a alunga demonii care ar opri sufletul din drumul sau. Pe esafod, corpul este asezat cu picioarele inainte, pentru ca decedatul sa nu regaseasca drumul inapoi spre coliba, atunci cand se va intoarce. Cortegiul de inmormantare alege drumuri ocolite, tot cu acelasi scop. Din cortegiu nu fac parte copii si fete. Femeile tipa, iar barbatii tac. Pe drum, se presara boabe de orez si se pun alimente in fata usii, pentru ca, daca mortul se va reintoarce sa aiba ce manca fara a face rau cuiva. Ideea este asemanatoare cu cea din folclorul oltenesc, si la indieni existand credinta in pericolele ce le poate prezenta o eventuala reintoarcere a mortului. Transformarea acestuia in ‘’moroi’’ este primejdioasa pentru rude in special, sau pentru comunitatea din care a facut mortul parte, in general.

Referitor la anticii indieni, cunoasterea obtinuta de ei se refera atat la modul in care ar trebui sa traim viata pamanteasca, cat si la modul in care sufletul plecat in cealalta lume urmeaza sa revina periodic pe Pamant, prin reincarnari repetate. Termenul karma explica legatura obligata a existentelor paralele- de pe Pamant si din viata de dupa moarte - ca rezultat al aplicarii neabatute a legii cauzei si a efectului. Toate faptele savarsite pe Pamant, bune sau rele, trebuiau sa se supuna unei justitii superioare, a carei aplicare era hotarata dincolo. In cazul in care sufletul s-a antrenat in cursul vietii terestre in fapte urate, trebuia sa revina repetat pe Pamant prin reincarnare, pentru a compensa efectele actiunilor sale anterioare. Legea reincarnarii -samsara- a dominat gandirea filozofica si religioasa indiana, atat cea ortodoxa, cat si cea heteroortodoxa (budismul si jainismul). Upanisadele ne demonstreaza cat de departe merge investigarea prin metode metafizice de detasare fata de trup, a sufletului plecat in planuri superioare, cu dorinta de a afla vidya- cunoasterea spirituala. Gasim in aceste texte antice prezentarea straniului fapt ca sufletele mortilor s-ar dirija spre luna pe ''drumul Manilor''. Acolo ar fi supuse verificarii nivelului de cunoastere -respectiv de evolutie. Ideea ne trimite cu gandul la ‘’chestionarul’’ adresat faraonului. Avem de a face cu un motiv identic, al verificarii cunostintelor, cei cunoscatori putandu-se mantui. Acele suflete care pot sa raspunda corespunzator, pleaca mai departe in cer pe ''calea solara''- denumita si '' drumul zeilor ''. Sufletele care nu s-au purificat inca, fiind ignorate, trebuie sa revina insa pe Pamant, pentru a se incarna si a se elibera de karman.

Asadar, ideea de baza a reincarnarii este nemurirea sufletului. Daca sufletul este etern, inseamna ca nu se poate distruge. De aceea, sufletul poate sa se intoarca in trupuri noi. Hindusii cred intr-o intoarcere a sufletului, dupa moartea trupului, in diferite ‘’pantece’’, depinzand de felul de viata pe care l-ai avut inainte. Cei ce au facut bine, de pilda, vor avea parte de o reincarnare intr-un embrion placut (din lumea umana); cei ce au facut rau vor avea parte de reincarnare intr-un embrion mai putin nobil (din lumea vegetala, minerala sau animala). Oricum, in noul stadiu, duci cu tine karma, adica , actiunile trecute si efectele lor. In functie de aceste datorii se face reintoarcerea in existenta. Se poate evada insa din acest ciclu prin moksha, atunci experimentandu-se unirea cu Brahman(forta impersonala, divina), unire numita nirvana. Evident ca exista mai multe forme ale reincarnarii, dar, iarasi din motive de spatiu, nu le putem trata. Formele crestine ale reincarnarii sustin ideea ca cei care il accepta pe Hristos merg in cer, iar cei care il refuza intra in ciclul vietii din nou prin reincarnare.

Ideile hinduismului sunt respinse de credinta crestina a poporului roman. Se crede ca nu exista succesiune de vieti, ci oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata. Temele comune credintelor poporului roman si hindusilor sunt insa nemurirea si invierea mortilor, dar cel mai interesant aspect din credinta hindusa este karma. Sufletul duce cu sine in noua viata actiunile si efectele faptelor sale. Afirmatia aceasta se regaseste in credinta populara romaneasca fiind aplicata contextului invierii din morti.

Credinta crestina in inviere a luat nastere si are ca model invierea din morti a lui Iisus Hristos. Iisus de dupa inviere a fost acelasi cu Iisus de dinaintea invierii. Evident, nu trupul sau, ci personalitatea sa. Vorbind analogic, exista o continuare istorica intre trupul uman prezent si trupul pe care il vor avea oamenii dupa inviere. Exista o identitate intre caracteristicile personale identificabile. La invierea viitoare, se crede ca se va pastra individualitatea fiecaruia.

4.Perspectiva Chinei Taoiste asupra vietii de dupa moarte

La taoisti, inca din antichitate, imortalitatea si imponderabilitatea au fost strans corelate, deoarece reducerea greutatii corpului, fie prin mijloace esoterice, fie prin alte procedee speciale, reprezinta modalitatea prin care cineva se poate inalta la ceruri, lacasul celor nemuritori. Taoistul nemuritor este fiinta care poate merge la fel de bine prin foc, prin apa sau prin aer, purtat de vant intr-un car de nori. El este un ''cadavru ambulant'' si, desi isi ascunde adevarata natura, este recognoscibil dupa pupilele-i patrate, dupa varfurile urechilor care-i ajung in crestetul capului, si dupa penele care-i acopera corpul. Folclorul chinez reda povestea unui locuitor al Insulelor Preafericitilor din Oceanul de rasarit, care a obtinut puterea de a deveni invizibil si s-a inaltat la ceruri dupa ce a trait in muntii Lo-fu, din provincia Kwangtung, mancand numai tulpini de papura. Aceasta dieta taoista frugala se numeste '' a trai cu aer'' si sunt multi acei care au incercat-o. Nici o abatere de la ea nu este permisa. Povestea trimite la ascetii crestini care pentru a intra in comunicare cu spiritele bune se izoleaza si tin un regim extraordinar de sever. Parintele Mitrofan in Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte, relateaza legende cu asceti ‘’ce traiau cu aer’’.

In timpul domniei imparatului Wu Ti (141-87 i.C.) din dinastia Ham, alchimistul Shao- Kun era deja in posesia unui elixir similar, intrucat se lauda astfel: '' Eu pot pune in frau dragonul zburator si pot vizita marginile pamantului. Pot calari cocorul alb si ma pot inalta deasupra celor noua ceruri. Povestea lui Shao- Kun, modificata foarte putin ar suna la fel ca un basm romanesc, cu Fat-Frumos care, descoperind apa vie, ucide toti zmeii si calareste pe calul sau, hranit cu jaratic, cu viteza gandului sau vantului, dupa preferinta. Motivele din basmele noastre sunt identice cu cele din credinta chineza. Perspectiva taoistilor tradeaza starea si inclinatiile lor innascute: spre magie, supranatural, grotesc.

In China, ca si in Japonia, cocorul simbolizeaza longevitatea si nemurirea , crezandu-se ca traieste sute sau chiar mii de ani. El apare adesea in tovarasia nemuritorilor, carora le serveste ca vehicul.

Ritualul vestirii, care urmeaza, a fost imaginat de o miscare taoista din secolul al X-lea i.C., numita metoda ortodoxa a inimii cerurilor. Catre sfarsitul secolului al XII- lea, practica fa-piao (expedierea memoriului), a devenit regula. Aceasta practica supravietuieste astazi intr-o forma simplificata. Incepe cu o lunga secventa de purificare; preotul este transformat intr-o fiinta cosmica, al carei cap este transformat intr-un nor de cerneala, care are drept par stelele risipite, drept nas un munte si a carei dinti sunt ca o padure de sabii. Acest gigant se ascunde dupa Carul Mare, convoaca sufletele sale terestre si celeste, si apoi incepe sa paseasca peste stelele Carului Mare, pentru a ajunge la poarta de aur si pentru a fi primit in audienta de imparatul cerului. In acelasi timp, el este purificat de ''cei noua phoenicsi care distrug necuratia'' si absoarbe energie de la stele. Stand in fata altarului, preotul ofera tamaie celor sase maestri si celor patru sfinti, care trec prin poarta de aur si coboara pe Pamant intr-un car de nori tras de un card de cocori. Dupa ce oaspetii invizibili au sosit si s-au asezat la tronurile lor, li se ofera vin. Stropind altarul cu o foaie muiata in apa, preotul porunceste demonilor sa plece, in acompaniamentul unor sunete asurzitoare de percutie. Dupa aceea, se arde din nou tamaie, fumul parfumat urcand la cer si luand forma sigiliilor celeste si atragandu-i la altar pe nemuritori asezati pe nori colorati, toti demnitarii si generalii spatiilor cosmice. Convocarea oaspetilor ceresti continua, intrucat, asa cum proclama preotul, este greu sa te ridici la ceruri fara un card de phoenicsi sau fara sa incaleci pe un cocor; nu se poate nicicum ajunge acolo decat calare pe neguri usoare si nori. Totusi, preotul pare sa reuseasca, si doua documente scrise cu cerneala rosie, asigura ca poarta cerurilor este deschisa si vanturile stelare sunt favorabile. Preotul se pregateste pentru plimbarea unicornului, anuntand ca asistentii sai au deschis poarta cerului si i-au pregatit calea, astfel incat el ii poate intalni pe suveranii cerului. Apoi, pronuntand numele fiecareia dintre cele sapte stele ale Carului Mare, el ''paseste'' pe ele. Intelesul esoteric al ritualului este acela ca preotul trimite la ceruri, pruncul rosu, o emanatie de energie din partea inferioara a abdomenului, care traverseaza stelele Ursei, ajungand la o '' audienta silentioasa in fata imparatului suprem''. Vazute din exterior, gesturile oficiantului liturghiei taoiste, sunt o simulare a unei ascensiuni la ceruri, si, ca atare, amintesc puternic de un ritual samanic. Dupa alte cateva secvente de ritual, oaspetii pot pleca. Ei se urca atunci in carul de nori si cocorii isi iau zborul.

Perspectiva chineza asupra vietii de dupa moarte este plina de simboluri si sensuri ascunse, greu accesibile. Motivele ce le vom asemana cu folclorul romanesc sunt cele comune: motivul purificarii, motivul portilor de aur, audienta la imparatul suprem, mijlocirea preotului ca fiind necesara in ritual, aspiratia spre nemurire.

5.Gandirea ebraica referitoare la viata de dupa moarte

Reflectarea in Vechiul Testament a credintei vechilor evrei privind viata de dupa moarte este la fel de pesimista ca si cea intalnita la sumerieni.

Desi iudeii preluasera ideea existentei separate a sufletului dupa moartea trupului, sensul existentei in sine era inca ignorat. La evrei, in perioada regatelor, se introdusese interdictia - sub pedepse grele- a practicilor de evocare a sufletelor celor morti. Prin aceasta interdictie, poporul era lipsit de acea posibilitate esoterica a preluarii de cunostinte noi privind lumea de dincolo.

Regele Saul, imparat in perioada Vechiului Testament, ajuns la disperare, apeleaza la o vrajitoare, pentru a chema ''fantoma'' regelui Samuel, de la care sa poata cere sfaturi.

Robia babiloniana a facut ca evreii din vechime sa intre si ei in contact cu influenta spiritualista preluata de persani de la hinduism. Transformarea profunda a conceptiilor anterioare prin preluarea unor cunoasteri superioare, si prin primirea, in acest context, a unor impresionante revelatii directe de catre numerosi profeti, a facut ca religia si filozofia ebraica sa evolueze mult si sa ofere la randu-i, o remarcabila profunzime. Teogonia expusa in textele Kabbalei si in Cartea Luminii, precum si relevarea sensului cosmic al existentei sufletului, a conferit- in secolele urmatoare- o superioritate evidenta monoteismului evreu in raport cu religiile popoarelor din jur, pregatind in paralel, formarea ulterioara a crestinismului. Se vehiculeaza ideea conform careia, spiritul, sufletul si viata simturilor, sunt imaginea fidela a realitatii existente in lumea transcendenta, cele trei realizand o singura fiinta, in care totul este legat in mod unitar, asemeni Sfintei Treimi din Ceruri.

Lumea de dincolo de viata are in conceptia ebraica nu numai un sens, ci si un tel cosmic. Evreii ajunsesera la aflarea multor ''taine'', textele respective vorbind si despre ierarhia care exista in taramurile de dincolo, in raport cu nivelul de evolutie spirituala individuala, criteriu ce oferea fericirea apropierii treptate de Divinitate. Textele ebraice vechi: Zohar, Talmudul Babilonian, sustin ca servitorii regelui suprem nu se ocupa decat de suflet. Sufletele dreptilor urca mai sus, avand un rang mai inalt, datorita celor doua niveluri din care este compus sufletul, niveluri ce se confunda intre ele. Ca atare, dreptii au un rang mai inalt si decat al ingerilor.

Potrivit escatologiei populare, cei care au respectat Tora lui Dumnezeu, vor avea parte in cealalta lume de o masa bogata, unde va fi servita carne de leviatan, un peste interzis, si vin. Aceasta idee, ca Dumnezeu ii rasplateste pe cei care i-au respectat prescriptiile alimentare, oferindu-le tocmai un aliment strict interzis pe pamant, apare ca un fel de concesie. Acelasi lucru este valabil si pentru vin, a carui consumare este insotita la evrei de o multime de precautii si de purificari.

In noile conceptii de spiritualism superior, moartea nu mai reprezenta pentru evreii ce beneficiau acum de textele Zoharului, acea plecare ''in iad'', ci tocmai o bucurie a unei anumite eliberari. In partea intai a Zoharului, se regaseste urmatoarea idee: fii lui Iehova nu trebuie sa-si sfasie fata pentru a plange un mort. Dreptii, dimpotriva, trebuie sa primeasca cu bucurie ziua in care trebuie sa paraseasca aceasta lume.

Fondul filozofic ce a contopit in gandirea ebraica spiritualismul oriental cu revelatiile obtinute de propriii profeti si preoti si respectiv cu propriile experiente ale practicilor metafizice, oferea acum un sens superior existentei umane:

"Faptele bune pe care omul le implineste pe Pamant, fac sa coboare asupra lui o parte din acea lumina superioara care straluceste in cer. Aceasta ii serveste de vestmant atunci cand trebuie sa intre intr-o alta lume si cand trebuie sa apara inaintea Sfantului, al carui nume fie binecuvantat. Gratie acestui vestmant el poate gusta fericirea celor alesi si sa priveasca in fata oglinda luminoasa. Astfel, sufletul, pentru a fi perfect in orice lucru, are un vestmant diferit pentru fiecare din cele doua lumi in care trebuie sa traiasca, unul pentru lumea pamanteasca si altul pentru lumea superioara".

Textul Zoharului aduce o precizare interesanta si valoroasa in acelasi timp, legata de pasajul biblic din Genesa, privind alungarea din Rai, precizarea venind pe acesta linie a unor cunoasteri mai evoluate. Cand a fost scris, textul biblic a fost redactat la nivelul unor posibilitati de intelegere mult mai reduse. Odata cu cresterea nivelului de cunoastere spirituala, era necesara o apropiere corespunzatoare a expicarii faptelor intrate in traditii. Gandirea ebraica mai evoluata, gasita in textul Zoharului, explica adevaratul aspect fizic al evenimentului biblic respectiv: Adam, atunci cand traia in gradina Edenului, era imbracat, asa cum oamenii vor fi imbracati cand vor ajunge in cer, cu haine de lumina superioara. Cand a fost alungat din gradina Edenului, Dumnezeu a facut pentru Adam si Eva, imbracaminte din carne si piele, cu care i-a imbracat.

Din credinta ebraica in viata de dupa moarte s-a nascut crestinismul, care sta la baza conceptiei romanesti in lumea de dupa mormant. Lucrul pe care care il demonstreaza credinta ebraica este ca a crede in viata de dupa moarte este ceva innascut in fiinta umana, de aceea nimic nu va putea distruge acest simtamant al sperantei intr-o viata dincolo de viata de aici. Ratiunea umana gaseste suficiente argumente pentru a face loc credibilitatii ideii de viata de dupa moarte. Experientele ordinare si extraordinare intaresc credinta in realitatea vietii de dincolo de aceasta lume. Mai presus de toate, credinta autentifica logica si experienta noastra.

Credinta ebraica si, prin crestinism, credinta romanilor este intr-o viata nemuritoare personala, bazata pe relatia personala cu Creatorul lumii, Dumnezeu. Centrul de constiinta se pastreaza dupa moartea fizica. Aceasta credinta exclude imortalitatea impersonala sau mistica. Sinele omului nu va fi absorbit intr-un alt sine, nici nu va trai in urmasii lui. Sinele uman cauta eternitatea personala. Perspectiva populara crestina asupra lumii si vietii este complet diferita de cea a necrestinilor. Ideea de care depind toate afirmatiile legate de viata de dincolo este in ce fel de Dumnezeu se crede. Daca credinta este intr-un Dumnezeu atotputernic, ca cel al evreilor, al carui glas este ca tunetul, la al carui pas se cutremura pamantul, a carui putere ridica si trimite fulgerul la tinta, nemurirea este garantata in baza caracterului lui Dumnezeu, care nu se schimba. Cine crede in El are viata vesnica, iar promisiunile Lui sunt solide si se vor implini. A afirma cu tarie credinta intr-un Dumnezeu viu, implica existenta in cel care afirma, a Dumnezeului viu. Nimic nu poate schimba credinta ca viata noua din cei care cred in El, va continua si dupa terminarea celei de aici. Invierea a doua a inceput deja pentru cei ce au parte de prima inviere. Nemurirea invadeaza sufletele oamenilor, iar cei care o traiesc pot sa o argumenteze. Dificultatea este doar in a o exprima si nicidecum in a o trai.

6.Credinta in lumea de dupa moarte in Tibet

Una din caracteristicile de baza ale temperamentului locuitorului din Podisul Tibetan este intensitatea emotiilor, care degaja energii ce duc la o unificare a impulsurilor psihice, inclinatia spre extreme.

Din punct de vedere al compozitiei cosmosului tibetan, regasim cele cinci elemente. Rolul lor, pe langa cel esential, de a alcatui lumea, rezida si la nivel psihic, fiecare dintre ele determinand anumite impulsuri care, mai ales dupa moarte, sunt determinante pentru evolutia constiintei defuncte.

Starea intermediara pe care o strabate decedatul din clipa mortii, pana la eliberarea intr-una din lumile superioare, dureaza 49 de zile simbolice, corelate cu 49 de zile terestre in care guru, maestrul spiritual al decedatului, ii implineste ritualurile de calauzire prin imperiul mortii. Aceasta stare se numeste Bardo ( bar- intre; do- doi). Pe toata durata celor 49 de zile simbolice, defunctul ramane in starea intermediara, prizonier al propriilor iluzii karmice, faste sau nefaste, in functie de faptele vietii incheiate, iluzii care i se infatiseaza in mod simbolic, ca pe un ecran panoramic, si pe care nu este capabil sa le recunoasca in general ca pe propriile sale creatii mentale. Aceasta nerecunoastere duce la coborarea sa in zonele din ce in ce mai joase ale Bardo, iar in cazul in care karma defunctului este deosebit de rea, renasterea sa este posibil sa se produca intr-una din lumile brute sau infernale. Daca insa, karma este este buna, renasterea se produce intr-unul din paradisuri. In aceste paradisuri nu se produce o evolutie spirituala si eliberarea nu este posibila, de aceea, este nevoie de redobandirea unui trup uman si trairea vietii pe caile religiei.

Momentul mortii (Chikhai Bardo) coincide cu confruntarea constiintei defunctului cu Lumina Clara Primordiala, care este reflexul primului corp al lui Buddha. Acesta este momentul incetarii respiratiei, cand forta vitala se mai afla inca in organism. Stralucirea ei nauceste fiintele neantrenate in yoga, care nu o pot recunoaste ca fiind manifestarea propriei conttiinte in zona cea mai inalta a realitatii, cea a Vidului. Aceasta stare dureaza pana la iesirea principiului vital din organism, printr-una din cele cinci deschizaturi ale corpului. Una din misiunile guru-lui calauza este aceea de-a determina iesirea principiului vital prin deschizatura craniana, cea mai favorabila din punctul de vedere al evolutiei ulterioare. In acest moment, alaturi de Lumina clara Primordiala, se infatiseaza o a doua lumina, Lumina Clara secundara, mai putin intensa decat prima. Isi vor face apoi aparitia cele cinci Dhyani- Buddha, la inceput individual, apoi insotite de cortegii de alte divinitati. Fiecare dintre cele cinci Dhyani- Buddha ce apar intai in forma lor calma, fastuoasa, apoi iritata (bautoare de sange ), personificari ale sentimentelor, respectiv ale gandirii, provine din cate un element cosmic.

Odata cu trecera in Sidpa Bardo (starea tranzitorie de cautare a renasterii), din configuratia starii intermediare dispare orice urma de divin, de culoare, de pitoresc. Desi zareste pe rand Luminile pure- reprezentand eliberarea, identificarea cu esenta lui Buddha-, defunctul se lasa atras de Luminile impure, simbolizand o forma oarecare de postexistenta, altfel spus, reintoarcerea pe pamant. Dupa Lumina alba, apoi albastra, el va vedea Lumina galbena, rosie, verde si, in sfarsit, toate Luminile impreuna. Groaza si mania iau locul calmului luminos. Spiritele haituitoare se substituie aparitiilor fastuoase. Culorile calde sunt inlocuite de peisajele deprimate, scaldate intr-o lumina cenusie, constanta. Cadrul este umplut de stanci sagetate de fisuri si caverne, vantul si ploaia karmica hartuiesc constiinta defuncta obligata, in disperare, sa se ascunda intr-un loc ferit, de fapt matricea viitoarei renasteri.

Intervine o scena de judecare a defunctului, judecata efectuata de catre Regele Mortii insotit de o suita de furii executoare, aparitii infricosatoare, avand capete de animale. Defunctul este supus la proba oglinzii karmice, in care i se reflecta toate actiunile vietii. Faptele ii sunt marcate prin pietricele albe sau negre, dupa cum sunt bune sau rele, apoi cantarite. Scena este similara cu cea din Cartea Egipteana a mortilor. Tribunalul egiptean, condus de Osiris era compus din 42 de judecatori. Anubis cantarea cu o balanta inima defunctului, avand drept etalon o pana. Toti aveau ca si la tibetani, capete de animale( sacal, lup, ibis). In Sidpa Bardo corpul spectral al defunctului dobandeste o mobilitate pe care este tentat sa o foloseasca in scopul evadarii, lucru inutil insa, deoarece nu exista nici un punct stabil, totul alunecand, pretutindeni fiind hartuit de propriile productii mentale. De asemenea incep sa apara viziunile asupra lumii in care urmeaza sa renasca. Isi poate vedea continentul, casa, parintii. Daca urmeaza sa se nasca barbat, va simti aversiune impotriva tatalui- remarcabil punct de sprijin pentru mult mai tarzia teorie freudiana a complexului lui Oedip. Haituiala furiilor- calai este intensa, impiedicand zabovirea pentru o alegere buna a renasterii. Eliberarea se poate face prin concentrarea asupra zeitatii tutelare a defunctului, care i-ar releva natura iluzorie a aparitiilor, contopindu-l cu un al treilea corp al lui Buddha.

Una din caracteristicile lumii de dincolo tibetane este aceea ca acele locuri sunt identice cu cele de pe pamant. Copiii isi vor revedea parintii si locuinta natala, prietenii si tot ceea ce le era familiar. Durerea enorma este ca intre ei nu va exista nici o forma de comunicare. Diferenta dintre folclorul romanesc si cel tibetan referitor la lumea de dincolo este enorma. Daca la romani, mortii comunica intre ei si nu comunica cu fiintele umane, tantrinismul vede lucrurile exact invers: '' Iti vezi parintii, prietenii, si le vorbesti si nu primesti raspuns''. Prescriptia pentru a nu resimti nici un fel de durere in viata de apoi atunci cand cei dragi nu vor comunica cu tine este detasarea de ei. Pe pamant nu trebuie sa fii atasat sentimental de nimic. Rugaciunea la Stapanul Compasiunii te va feri de suparae si groaza dincolo. Cand defunctul va patrunde in lumea de dincolo va fi intampinat de o atmosfera terifianta. Sfatul gurului este simplu: nu te infricosa caci toate acestea sunt rezultatul propriilor tale iluzii.

‘’Vei fi intr-o lumina cenusie, crepusculara, noaptea, ziua, in fiecare moment....Nu te inspaimanta, e propria ta iluzie. O densa si teribila confuzie se va tese incontinuu in fata ta si din ea vor iesi strigate infricosatoare ca: ''izbeste- ucide'' si alte amenintari. Nu te speria de ele.’’

Ca si in celelalte credinte sunt prezente obstacolele sub forma prapastiilor. Insa, aici, ele au o natura diferita. Nu sunt nimic altceva decat mania, cupiditatea si prostia. Rugaciunea este si aici cheia izbavirii. Motivul rugaciunii este identic cu cel al credintei europene in general, romanesti, in speta.

Rasplata pentru cei care s-au consacrat cu sinceritate religiei este bucuria vesnica, placerea si buna dispozitie. Pedeapsa cea mai grea nu este pentru cei care au savarsit o karma rea, ci pentru acele fiinte care nu au acumulat nici merite, nici rele karmice, pentru mediocri. Acestia nu vor cunoaste nici placerea, nici durerea, ci un gen incolor de prostie indiferenta. Ignoranta eterna este chinul ce-l va resimti in lumea de dincolo tibetanul care nu a respectat normele religioase.

Sfatul guru-lui pentru discipolul sau este intotdeauna evitarea raului si groazei.

7. Credinta in viata de dupa moarte in Asia Centrala.

O intelegere mai buna asupra credintei in viata de dincolo de moarte in Asia centrala o vom obtine daca aruncam o scurta privire asupra legendarului Zarathustra. Se spune ca invatatura sa era bazata pe cunoasteri spirituale superioare, ce aveau sa se transforme intr-o religie care a dominat timp de un mileniu gandirea popoarelor din Iranul de astazi si tarile apropiate.

Mentionand vechea cunoastere populara a existentei sufletului si dupa moarte, reformatorul iranian a fundamentat noua religie prin aceeasi viziune a sensului si a scopului vietii omenesti: ajungerea treptata a spiritului uman la nivelul unei fericiri superioare, mult diferita de ceea ce poate oferi trairea pamanteasca. Pentru atingerea acestui tel, omul trebuia sa se implice - prin liberul sau arbitru- in lupta constienta dintre facerea binelui si principiul raului. Zarathustra promite mantuirea sufletelor pentru cei care aleg calea binelui. El introduce cunoasterea cauzelor ce conduc la suferinta umana: cei care au ales calea faptelor rele, trebuie sa revina sa le compenseze prin reincarnari repetate. Dupa moartea trupului, cei care au urmat calea raului, nu aveau dreptul sa treaca peste Podul Djinvat, spre taramul fericirii, fiindca spiritele divine faceau trierea sufletelor inainte de a ajunge la podul respectiv, prin urmare, cei rai trebuiau sa revina in alte vieti pamantesti, pana la curatirea propriilor suflete. Judecata este de prisos, uneori, avand in vedere de aceasta despartire a bunilor de rai. Trecerea Podului este comparabila cu o incercare initiatica, constituind in ea insasi judecata. Dupa o conceptie destul de raspandita, se considera ca podul se largeste sub picioarele dreptului si devine ca taisul unei lame cand se apropie un necredincios.

Interesanta si asemanatoare cu conceptia romaneasca este tema intalnirii cu Sinele. La romani se considera ca decedatul va vedea ca intr-o oglinda tot ce a savarsit pe pamant. Asiaticii cred ca in viata de dupa moarte are loc intalnirea cu propriul suflet, Sinele propriu, care preexista, dar care este in acelasi timp rezultatul activitatii sale religioase de pe pamant. Sinele se infatiseaza intr-o forma feminina, arhetipala, continuand sa-si pastreze o aparenta concreta. Influenta doctrinelor hinduse era evidenta si in invatatura noua a lui Zarathustra, dar asa cum s-a constatat peste tot, aceasta era insotita de experientele metafizice proprii ale initiatilor si ale iluminatilor respectivi.

II.Viata de dupa moarte in folclorul romanesc

In incursiunea facuta prin conceptiile catorva popoare orientale asupra vietii de dupa moarte, am regasit motive, teme, practici comune sau asemanatoare cu cele din folclorul romanesc, fiecare asemanare sau deosebire majora fiind evidentiata la momentul respectiv. Aceste puncte de contact intre orient si folclorul nostru constituie fundamentul pe care vom zidi conceptia romanilor asupra vietii de dupa mormant. In capitolele urmatoare vom analiza perspectiva romaneasca asupra vietii de dupa moarte, pentru ca in penultimul capitol sa conturam structura lumii de dincolo, asa cum apare ea in conceptia populara. Pornind de la cimitir, sicriu, casa mortului, ne vom uita apoi la practicile romanilor din perioada inmormantarii si dupa, pentru a sesiza acele lucruri care tradeaza credinta romanilor in ceia lume. In acest sens, vom intreprinde o incursiune pe tot teritoriul Romaniei, temele principale analizandu-le comparativ.

Locul de ingropaciune corect, in credinta populara romaneasca, este cimitirul, construit in jurul bisericii, in general. Cimitirul este satul mortilor. Cimitirul are o identitate a sa proprie, fiindca este un loc in care vin oamenii, dar din cu totul alte motive decat cele pentru care se duc in alte parti.

''Cata lume mere-n tara

De sarbatori zine iara

Da din tine tantirime

Cine mere nu mai zine.''

Cimitirul este o statie terminus catre care oamenii pleaca, dar de unde nimeni nu se mai intoarce. El este, prin esenta, un mediu de trecere. Daca interiorul si stilul unei case reflecta procesul de reconstructie a valorilor si a sinelui locuitorilor ei, moartea are ca efect o deconstructie radicala a sinelui si a stilului de viata. In satul mortilor, toate casele sunt identice. In cimitir, indiferent de pozitia sociala, sex sau alte standarde umane, toti sunt la fel. ‘’Strange omul ca furnica/Cand moare n-are nimnica./Patru scanduri intr-un cui,/C-atata-i averea lui’’. In lumea mortilor nu exista usi sau ferestre care pot fi inchise sau deschise, deoarece aici, interactiunea sociala a incetat. Comunicarea, elementul fundamental al culturii umane, devine imposibila.Conversatia, care sprijina viata umana, inceteaza. Viii raman in afara lumii mortilor. Exista totusi o forma de comunicare, dar aceasta este mediata. Formele mediate de comunicare dintre cele doua categorii- bocetele, pomenile, visele- sunt constituite si dotate cu sens doar de catre cei vii. Exista unele pareri, si acestea nu sunt putine, conform carora si mortii pot comunica cu cei ramasi pe pamant. Ultimul capitol va trata tocmai aceasta tema. Pentru inceput, este necesar sa amintim acele lucruri ce tin de recuzita toaletei mortului si anume, taierea unor orificii, cu anumite rosturi rituale, in lada sicriului. Simeon Fl. Marian mentioneaza pentru Transilvania si Bucovina datina ''de-a se infunda cu totul la picioare''. De-o parte si de alta a capului mortului se face cate o fereastra, in Bucovina, pentru ca mortul sa poata rasufla, sa vada multimea de oameni ce s-a adunat sa-l petreaca, sa le spuna ''ziua-buna''. In Muntenia, ferestruica are rolul de a facilita auzirea sfaturilor ce i se dau si de a determina broasca sa intre si sa ciupeasca de nasul mortului, pentru a grabi putrezirea. Aceste interactiuni subliniaza relatiile dinamice dintre vii si morti, in care cei dintai, prin indeplinirea unor sarcini, dau cinstea cuvenita mortilor. In acest mod se imbina diverse practici precrestine si credintele crestine despre moarte si suflet. Dupa moartea cuiva, rudele de sex femeiesc (consanguine), jelesc mortul prin bocete. Bocetul este o obligatie rituala, care trebuie respectata indiferent de circumstante. A nu boci mortul este un pacat. Una dintre cele mai rele ocari care poate fi indreptata inspre cineva este: ''sa dea Dumnezeu sa n-ai pe nime sa te boceasca.'' Limbajul bocetelor, in esenta, se concentreaza asupra dinamicii fizice si emotionale induse de moarte, si asupra calatoriei ca modalitate de trecere din lumea viilor in cea a mortilor. Intotdeauna bocitoarele implora cadavrul (inainte de ingropare) sa se ridice si sa vorbeasca cu ele sau cu oricine altcineva. Dar aceste rugaminti nu primesc raspuns.

Bocetele reamintesc circumstantele specifice ale decesului, precum si relatia mort-bocitoare sau mort-comunitate, ele descriind lumea mortilor si mentionand procesul putrefactiei, procesul separarii de aceasta lume si al incorporarii in cealalta. De asemenea. bocetele faciliteaza comunicarea imaginara dintre vii si morti.

Crezand ca mortii vorbesc intre ei, cei vii mai cred de asemenea ca toti cei recent decedati, in calitatea lor de mesageri, pot transmite stiri din aceasta lume in cealalta. Prezumtia implicita ca mortii se intereseaza de cei vii, leaga in mod necesar viii de morti si atenueaza realitatea rigida a mortii. Astfel, prin bocete, femeile il sfatuiesc pe cel pe cale de a fi ingropat, ce ar trebui sa-i comunice lui X din partea lor sau a familiei. De obicei, o bocitoare il va indemna pe mesager sa le relateze celorlati despre rudele lor ramase in viata, dar intr-un mod care sa nu le provoace ingrijorare: r4j20jv








Cum ii randu p-aicea

Randu-i bun si tate-s bune

Doru lor ne duce-n lume.

Spune-i cat ii socoti.

Sa va puteti hodini.''

Desi cei vii tanjesc dupa cei morti si le sugereaza motivele pentru a se intoarce, ei stiu ca inapoierea nu va avea loc. Femeile bocesc pentru a-si alina durerea si recunosc ca aceasta este functia rugamintilor lor; cu siguranta, nimeni nu a raspuns chemarii de a se reintoarce. Viii trebuie sa indure frustrarea eternei lor taceri.

Moartea aduce cu sine multa durere. Ea nu il afecteaza doar pe defunct, ci si familia acestuia si comunitatea in ansamblu. In studiile sale de teren, Gail Kligman a descoperit ca in Maramures, cand o familie boceste, se spune ca ea ''se canta'', ea canta pentru sine insusi, dar si pentru altii. Ea canta despre moarte in mod general si particular. Intensitatea manifestarii subiective este prescrisa ideologic. Se considera nepotrivita jelirea prea indelungata si manifestarea unei dureri neinfranate la disparitia copiilor mici sau a batranilor. Acest lucru este justificat de conceptia conform careia copiii sunt ingeri fara de pacate, cei vii netrebuind sa sufere excesiv la moarte lor. De asemenea, daca se plange prea mult, se crede ca sufletul copilului se poate ineca in timpul calatoriei in rai, caci lacurile intalnite in cale se pot revarsa datorita excesului de lacrimi. La celalat capat al vietii, batranilor ''le-a sosit timpul''. Cele mai dureroase morti sunt ale celor aflati in floarea vietii, persoanele aflate la varsta casatoriei sau care au copii inca nematuri.

Din categoria lucrurilor interzise in perioada doliului este dansul. In perioada doliului activ (un an), dansul este pedepsit cu iadul, unde diavolii danseaza pe spatele celor care nu respecta interdictia. Totusi, in unele regiuni ale tarii, se practica jocurile de priveghi. Scopul acestor jocuri, dupa Aneta Micle, este nu numai practic, de a alunga somnul celor veniti sa privegheze, ci ele au si o functie rituala, aceea de a marca, in cadrul ceremonialului o trecere, momentul despartirii de cel mort. Aceasta este ultima petrecere a celui mort cu cei vii. Arnold Van Gennep identifica aceste jocuri la moartea unei persoane si la populatia kol din India, de unele ritualuri ale acestui popor ocupandu-ne si in capitolul precedent. Doliul este metoda de cinstire a mortilor. Pe parcursul funeraliilor, sufletul mortului vegheaza ca nimic sa nu fie omis. Daca s-ar intampla asa ceva, se crede ca sufletul s-ar intoarce si i-ar pedepsi pe cei vii. Aici se regaseste originea precrestina a fricii de strigoi, de vampiri. Pentru a evita nenorocirile, viii ofera pomana mortilor: mese comemorative, slujbe la biserica si rugaciuni. Aceste acte de comunicare, simbolica bineinteles, nu accentueaza nimic altceva decat relatiile sociale dintre vii si morti. Poporul roman are inradacinata conceptia ca pana la Judecata de Apoi, mortii au nevoie de hrana. In acest sens, cei vii, rudele apropiate, refac periodic resursele celor morti: pomenele, mesele comemorative. Multumescul la un dar primit este ''fie de sufletul mortului'', accentuandu-se aceasta idee a nevoii de hrana care este indeplinita prin acest gest, mortul-calator fiind hranit. Aceste mese comemorative au loc la trei zile, noua zile, sase luni, un an si de ziua mortilor. In aceasta privinta nu se accepta un refuz la masa de sufletul mortului, deoarece mortul ar fi jignit printr-o neacceptare. Din cele mai vechi timpuri, faptul mancarii la aceeasi masa, a fost simbolul unei relatii prospere. Si in acest caz, mesele comemorative mentin relatiile dintre cei vii si cei morti, sunt indicele unei relatii in cei mai buni termeni. Tot prin aceasta comensualitate, oamenii incearca sa umanizeze lumea de dincolo. Un exemplu clar si hazliu in acelasi timp este urmatorul: cea mai de rau augur moarte este cea dintr-o zi te post: in eternitate, cei decedati vor avea parte numai de mese de post.

O alta modalitate prin care cei ramasi in viata ''il ajuta'' pe cel decedat este postul pentru curatarea pacatelor si rugaciunea. Cei vii se roaga pentru pacatele celor morti, dar cei din lumea de dupa moarte nu raman niciodata datori. Cand va veni randul si celor de pe pamant sa treaca si ei ''dincolo'', rugaciunile inaltate de datornicii lor, le va fi de mare ajutor. In opozitie, neglijenta din partea viilor in funeralii, va aduce razbunare din partea mortilor. In astfel de situatii, recent decedatii creeaza dezastre in cele mai diverse forme in viata neglijentilor, cea mai frecventa forma fiind boala. Daca mortii nu sunt recompensati corespunzator, prin pomeni suplimentare, viii isi compromit sansele de existenta tihnita in lumea de dincolo. Privita din acest punct de vedere, comunicarea dintre cele doua lumi dobandeste un caracter de obligativitate, determinand consecinte pozitive sau negative. Pomana regleaza caracterul relatiilor sociale, pacea intre pamant si cer, mentinandu-i pe cei morti in gratia lui Dumnezeu.

Din randul simbolisticii funerare, este interesant de observat faptul ca a visa mortul in perioada de doliu este un semn bun si serveste drept dovada a persistentei sufletului dupa moarte. In continuare vom analiza, pornind de la ideile durkheimiene, originea conceptiei ca sufletul persista si dupa moarte, de aici putand trece usor la ideile romanesti conform carora exista posibilitatea ca mortul sa se transforme in strigoi sau moroi.

Emile Durkheim, in cartea sa Formele elementare ale vietii religioase, cautand caracteristicile principale ale religiei elementare, analizeaza tot ceea ce este dincolo de religiile observabile. Astfel, el ajunge tocmai la aceasta concluzie expusa mai inainte si anume ca, ideea de suflet ar fi fost sugerata omului din neputinta de a-si explica viata sa dubla, in stare de veghe si de somn. Pentru omul primitiv, reprezentarile pe care le are in timpul starii de somn ar avea, se spune, aceeasi valoare: el le obiectivizeaza si pe cele din starea de somn, vazand in ele imaginea unor obiecte exterioare carora acestea le reproduc aspectul cu mai multa sau mai putina exactitate. Daca viseaza ca a vizitat un loc necunoscut, el crede ca intr-adevar a fost acolo. Insa, acest lucru ar fi fost posibil, doar daca in el ar exista doua fiinte: corpul, culcat pe pamant si care se trezeste in acelasi loc, si cealalta fiinta, care, in acelasi timp, s-a deplasat in spatiu. Din aceasta experienta se degaja incetul cu incetul ideea ca in noi exista un dublu, un alt ''eu'', care, in conditii determinate, are posibilitatea sa paraseasca organismul in care salasluieste si sa hoinareasca departe. Acest dublu reproduce firesc toate trasaturile esentiale ale fiintei sensibile ce-i foloseste drept invelis dar, in acelasi timp, se deosebeste de ea prin mai multe insusiri specifice: este mai mobil, deoarece este in stare sa parcurga in cateva clipe distante uriase, este mai maleabil si fluid, fiindca pentru a iesi din corp trebuie sa poata sa treaca prin orificiile organismului(nasul si gura). Dub






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite