Bergson este initiatorul unui curent filosofic, intuitionism, care in opinia multor istorici ai filosofiei este cea mai mare filosofie pe care a avut-o Franta de la Descart, iar Europa de la Kant incoace, s-au ca filosofia ganditorului francez este ultima mare sinteza aparuta in decursul istoriei moderne a gandirii. Sistemul bergsonianare la baza progresele stiintelor biologice de la sfarsitul secolului IXI si inceputul secolului XX si este de inspiratie filosofica, romantica, dar pastreaza si elemente ale altor curente de gandire ca de exemplu intelectualismul si neospiritualismul francez. x7s9sc
Lucrarea principala la care vor face referiri poarta numele de “Evolutie creatoare”. Aceasta lucrare a ramas de la aparitie pana astazi lucrarea cea mai cunoscuta si a stabilit locul pe care ganditorul il ocupa in istoria filosofiei. In aceasta lucrare, autorul cerceteaza conceptele de mecanism si finalitate pe care le utilizeaza intelectul pentru a explica evolutia, elaboreaza teoria “Elanului vital” ca forta originara a vietii. Viata este definita ca o tendinta a Elanului vital, care actioneaza asupra materiei neinsufletite determinand diversificarea ei infinita si nedefinita. Intelegerea evolutiei vii determina depasirea punctului de vedere al intelectului. In procesul evolutiei creatoare se manifesta 2 tendinte divergente si complementare, una duce spre lumea vegetala si alta duce spre lumea animala. In Elanul vital se manifesta 3 elemente comune plantelor si animalelor si anume: a.torpoarea vegetativa adica starea lenta de conservare, de retinere la schimbare. b.intelectul adica inteligenta c.instinctul
Aceste 3 elemente nu constituie 3 trepte ale evolutiei, ci sunt directii divergente ale unei activitati care s-a adancit in cursul cresterii. Orice forma de evolutie, de dezvoltare, de existenta este marcata de tendinta de schimbare, de transformare. Privind la scara generala evolutia, vom constata ca ea nu poate sa fie simbolizata nici sub forma unei linii, nici sub forma unei spirale, ci sub forma unei jerbe de traiectorii pe al caror parcurs se desface noi directii divergente.
Din aceste multimi de linii de evolutie s-au constituit la nivelul vietii sectorul vegetal si cel animal. Initial la izvorul originar, Elanul vital era unitar. La un moment dat in absenta oricarei determinari cu totul spontan sectorul animal a apucat pe 2 directii paralele, calea instinctului la capatul careia se ajunge la specia antropoidelor si calea inteligentei, care este proprie omului. Instinctul si inteligenta sunt separate, intre ele nu exista punti de trecere, instinctul si inteligenta sunt inventate de viata pentru a rezolva una si aceeasi problema, introducerea in materia indeterminarii si libertatii. Instinctul si inteligenta sunt si facultati de cunoastere. Instinctul se refera la bucurie, inteligenta se refera la raporturi. Pe calea cunoasterii instinctive se ajunge la miezul lucrurilor, dar acest tip de cunoastere nu se poate aplica oricand, pe calea cunoasterii inteligente nu se poate ajunge la miezul lucrurilor, dar acest tip de cunoastere se aplica oricand. De aici decurge nevoia cooperarii lor.
Inteligenta este caracterizata de o insuficienta profunzime in cunoastere si trebuie completata cu o cunoastere instinctiva. Aceasta cunoastere instinctiva se realizeaza sub forma intuitiei. Intuitia desi are mai multe sensuri in filosofia bergsoniana, unul se impune in mod deosebit si intelege inteligenta ca acea capacitate pe care o are omul de a surprinde dintr-odata dincolo de limitele ratiunii totalitatea legaturilor, raporturilor existente intre obiecte si tendintele lor de evolutie. Intuitia este facultatea prin care se sesizeaza sensul faptelor, directia lor longitudinala de evolutie, in timp ce inteligenta este facultatea de cunoastere care se refera la cunoasterea raporturilor inedite dintre lucruri. Inteligenta si instinctul nu pot fi insa delimitate in mod rigid, nu exista inteligenta in care sa nu se gaseasca urme de instinct si nici instinct in care sa nu fie inconjurat de o aura inteligenta. De aici insa, nu trebuie sa ajungem la identificarea instinctului cu inteligenta.
Bergson insista asupra evitarii acestei confuzii care s-ar solda cu reducerea instinctului la inteligenta sau invers, a inteligentei la instinct. Ele sunt determinari distincte ale Elanului vital, dar nu sunt rigid separate. Astfel de exemplu, putem intalni la animale la care predomina instinctul si manifestari de inteligenta, de exemplu la antropoide intalnim o anumita capacitate de a utiliza obiecte din natura (bat, piatra) pentru a-si satisface anumite nevoi, sa obtina o banana sau sa alunge pericolul sau de exemplu la vulpe este prezenta facultatea de a sesiza pericolul pe care il prezinta o capcana si de a evita acel pericol. Toate aceste manifestari sunt predominant instinctive. Ele insa au si o aura a inteligentei. La om instinctul ocupa un loc mai redus in manifestarile comportamentale si in realizarea cunoasterii, dar nu este exclus. Instinctul este controlat prin activitatea constienta. De asemenea inteligenta la om apare intr-o forma mai evoluata decat la animale, apare sub forma unei inferente, adica a unei legaturi intre experienta acumulata si situatia prezenta in care actioneaza si realizeaza cunoasterea omului. Inferenta este de fapt o operatiune logica specifica intelectului prin care derivam o cunostinta noua, pornind de la o alta cunostinta pe care o aveam.
Inferenta la om ia forma inventiei. Inventia este capacitatea omului de a produce prin inferenta obiecte, lucruri noi, care nu au existat in prealabil. Prima forma de inventie a fost inventia mecanica. Cea mai desavarsita inventie mecanica a fost masina cu abur. In jurul acestei inventii s-a constituit in decursul mai multor secole o adevarata cultura si civilizatie specifica pe care o numim cultura si civilizatia masinii cu abur. Aceasta noua cultura si civilizatie a alcatuit o epoca noua in istoria omenirii, deoarece a generat idei noi, a influentat progresul general al societatii, a determinat liniile si directiile ei de evolutie. Inventia sta deci la baza progresului general, cultural al societatii. Este sursa generatoare de progres intelectual si mai mult chiar de progres moral, stiintific, cultural. Inventia sta la baza progresului. Din moment ce inventia are un rol hotarator in evolutia societatii si presupune capacitatea de a produce obiecte noi folositoare omului, putem sa definim omul ca un homofaber, ca un om capabil sa produca unelte, ca un om mestesugar. Privita din acest punct de vedere, inteligenta este capacitatea omului de a fabrica unelte cu ajutorul altor unelte fabricate de om. Omul este deci nu numai un mestesugar, ci este si un homo sapiens, un om intelept. Inainte de a deveni insa intelept, omul este insa fabricant de unelte de productie. Munca este privita de Bergson ca matricea in care se dezvolta fiinta umana sub mai multe dimensiuni: morala, stiintifica, creatoare. Munca este aceea prin care omul dobandeste atributiile umanitatii intrucat se manifesta ca fiinta pragmatica si creatoare.
Locul de autodesavarsire al omului este in conceptia lui Bergson munca. Dupa cate constatam filosofia lui Bergson se plaseaza in efortul mai general al filosofilor de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, de redefinire a fundamentelor rationalitatii, de desprindere a acesteia de canoanele traditiei clasice, care considera ratiunea (vezi Pascal, Decart) ca unica aura a creatiei teoretice fara finalitati practice permanente. Bergson considera ca activitatea ratiunii are o finalitate: crearea de obiecte noi, inexistente in natura. Inteligenta devine astfel masurabila si detectabila. Prin obiectul pe care il creaza omul este nu ceea ce spune el ca este, ci este ceea ce poate el sa ceeze. Masura omului ar fi reprezentata de masura si calitatea obiectelor pe care le creeaza. Prin inteligenta omul devine deopotriva fiinta teoretica si pragmatica, fiinta care actioneaza pentru satisfacerea nevoilor, dar care creaza si valori spirituale punandu-si in felul acesta in valoare si dimensiunea axiologica prin care omul devine o fiinta distincta si autonoma.
Actele inteligentei au valente multiple, practice si axiologice prin care fiinta umana se autodepaseste si evolueaza in directia autoperfectionarii.
Ideile bergsoniene au fost receptate in gandirea europeana inclusiv in gandirea romaneasca in care a avut numerosi partizani, dar si cativa oponenti de exceptie. Unul dintre acestia din urma a fost Lucian Blaga (1895-1961) si este creatorul unui mare sistem filosofic in care a dezbatut si si-a adus contributii originale in toate temele fundamentale ale filosofiei, antologie, gnoseologie, axiologie, filosofia culturii, filosofia istoriei, filosofia religiei. Cele mai cunoscute lucrari de filosofie ale lui Blaga sunt trilogiile: Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor si Antropologia filosofica, Cunostinta istorica, Cunostinta filosofica. Blaga considera ca omul poate fi definit printr-o singura trasatura esentiala, anume aceea de a fi o fiinta care traieste intr-un mister si pentru revelare. Polenizand cu bergsonismul care sustinea ca omul este doar un animal inzestrat unilateral cu inteligenta, Blaga atragea atentia ca spunand doar atat despre om, nu se spune ceva relevant despre fiinta umana. Biologic, considera el, nu dispune de mijloacele necesare specifice pentru a rezolva in mod satisfacator si corect problema diferentelor dintre om si animal. Din acest considerent, nici Bergson nu a reusit sa dezvaluie taina omului. Blaga respinge ideea reducerii esentei omului la capacitatea de fabricare a uneltelor in particular, a uneltelor de facut unelte si de a varia la infinit producerea lor si o considera nesatisfacatoare. Deci, omul nu poate fi redus la homofaber, intrucat si in animal ca individ sunt rudimente de constiinta, palpaie o constiinta legata de imediat, adica de existenta concreta, iar ceea ce este dincolo de imediat in comportamentul animalelor se datoreaza finalismului vietii. Imediatul este definit de Blaga ca prezenta concreta, ca impletiri ample de date imediate. Imediatul este starea existentiala incapabila sa satisfaca in totalitate capacitatea existentiala a omului. Pentru capacitatea existentiala a omului, imediatul reprezinta numai un moment, un punct de lansare spre demersuri specific umane.
De la inceputul existentei sale, omul a banuit ca imediatul nu este locul sau, planul si locul chemarii sale, ca imediatul trebuie depasit in sensul transcenderii, al trecerii dincolo, adica al situarii in mister, in necunoscut. Misterul, necunoscutul este pulsul omenescului in incheierea sa cea mai caracteristica. Imediatul inteles ca lume in care exista si animalul ca individ inzestrat cu rudimente de constiinta poate fi organizat in anumite cadre care variaza de la specie la specie si care uneori impresioneaza prin desavarsirea cu care animalele reusesc sa-si construiasca un lacas, o cale de comunicare, o viata organizata in colectivitati, s.a.m.d.
A trai ca om nu este suficient imediatul. Viata omului presupune o distanta fata de imediat si o situare in mister, in necunoscut. Situandu-se in mister, omul devine creator si anume devine creator de cultura. Cultura este deci un mediu existential specific omului. Cultura produce o adevarata mutatie ontologica, omul traieste in 2 orizonturi, in orizontul paradisiac, adica in orizontul natural in care omul este preocupat sa realizeze o viata comoda, confortabila, sigura, lipsita de tensiuni si un orizont al misterului pe care Balga il numeste si orizontul luciferic. In acest orizont omul creeaza cultura care nu mai reprezinta un lux sau o podoaba care poate sa fie sau nu si nici o haina pe care o poti imbraca sau lepada cand nu mai ai nevoie de ea. Cultura este un mod de a fi al omului, este o necesitate, o componenta indispensabila a personalitatii umane. Cultura este semnul distinct al omului, este o transgresare si o transfigurare a imediatului in lumea misterului, a necunoscutului. Prin cultura omul se diferentiaza mai mult de animale decat prin capacitatea de a fabrica unelte. Suprema demnitate a omului se afirma prin cultura unde se depaseste adaptarea biologica la mediu si unde se realizeaza un nou mod de a fi.
Singura cale de depasire a imediatului este deci aceea a intruchiparilor stilistice. Stilul, spune Blaga, “ramane suprema demnitate a omului fiindca prin stilatia artistica omul devine om depasind imediatul.” Prin plasmuiri de stil omul isi realizeaza permanentul destin creator si isi satisface modul existential ce este total specific. Stilul este fenomenul care domina cultura, este mediul permanent in care respiram. Stilul, spune Balga, “este ca un jug suprem in robia caruia traim, dar pe care nu-l simtim decat arareori ca atare”. Stilul se manifesta ca o forta care ne depaseste si ne tine legati, ne subjuga patrunzandu-ne firea. De aceea se si spune: stilul este omul.