Oricine ar fi sceptic in privinta unui studiu stiintific asupra faptului religios, asa cum, in genere, aplicarea ratiunii este considerata a fi insuficient adecvata religiei. Faptul este justificat datorita unei confuzii fundamentale -; cea intre faptul religios si divinitate; in timp ce esenta acesteia din urma ne este, intr adevar, inaccesibila prin transcendenta sa (iar singura modalitate de raportare la fiinta divina ramane, pe langa practica vietii reli¬gioase, teologia apofatica), faptul religios tine de timpul istoric in care traim, astfel ca noi insine suntem aceia care dau seama de manifestarile lui si il putem supune unei cercetari rationale. Este ceea ce face profesorul Martin Velasco in aceasta lucrare, Introducere in fenomenologia religiei fiind tocmai o descriere a faptelor pozitive ce tin de sfera sacrului si de expresiile religioase ale acestuia. Dialectica intre sacru si profan, ca amprenta asupra intregii vieti umane, este tema cu care autorul incheie cercetarea sa, accentuand astfel asupra dimensiunii ontologice a faptului religios. k2n22no
Intocmai ca un hermeneut, Martin Velasco urmareste principalele supozitii care au stat la baza intelegerii faptului religios, nu doar prezinta diferitele abordari sistematice ale acestuia. O face luand distanta atat fata de misticismul mat, cat si de excesiva ratio¬na¬lizare a faptului religios, considerand ca o data cu aparitia stiintei religiilor, „a devenit imposibila reducerea studiului religiei la teologie sau teodicee“ (p. 24).
Demersul este unul fenomenologic, autorul delimitandu i atent granitele cu teologia; consideratiile metodologice din introducerea cartii au menirea de a preciza sfera acestui tip de abordare (fenomenologica) a faptului religios si relatia acestuia cu altele (teologic sau filosofic). Aceste precizari de ordin teoretic vor fi aplicate apoi, in cadrul cercetarii propriu zise, facand sa dispara confuzia cu privire la coordonatele care unesc si separa fi¬losofia religiei, teologia si fenomenologia religiei.

Fara a fi vorba de un exces de analiticitate, cartea lui Velasco impresioneaza prin coerenta si prin modul de organizare a discursului, esentiala in cazul unui domeniu atat de vast si de greu sondabil de catre ratiune. Dificultatea unei cercetari coerent rationale asupra faptului religios (care prin natura lui se sustrage cadrelor fixe ale intelectului), binecunoscuta de autorul prezentei lucrari, il face pe acesta sa si ia ca masura de pre¬cautie o atentie deosebita acordata metodei folosite in cercetare. Se simte grija cu care este delimitat, in fiecare capitol, tipul de discurs si coordonatele sale, ca si „firul condu¬cator“ urmarit. De aceea, ideea de limita isi solicita aici dreptul la o sfera maxima a inte¬lesului sau -; delimitarile asupra diferitelor receptari ale faptului religios dezvaluind atat liniile ce le despart, cat si punctele lor de coincidenta (cum, de exemplu, achizitiile din fenomenologia religiei si elemente de teologie dogmatica pot sluji si ca repere intr o cer¬cetare strict filosofica asupra faptului religios).
Insa stiinta moderna a religiilor pune totusi accent pe faptul de a lua distanta atat de teologie, cat si de filosofia religiei (mai ales prin aplicarea in studierea faptului religios a metodelor specifice stiintelor pozitive).
Fidelitatea cu care Martin Velasco urmareste aceasta distinctie si o aplica in prezenta lucrare face din aceasta o aparitie inedita si extrem de binevenita pentru lectorul roman; obosit de avalansa atator tratate „exotice“ care situeaza religia la interferenta -; incerta -; dintre mitologie, filosofie, poezie si stiinte oculte, cititorul intalneste in studiul lui Martin Velasco repere sigure in legatura cu diferitele modalitati de abordare a faptului religios, cat si un sistem de coordonate clare pentru una dintre acestea -; respectiv, perspectiva fenomenologica.
Fara sa studieze critic validitatea si justificarea faptului religios (ca in filosofia religiei) sau sa faca apologia divinitatii (in maniera teologica), autorul cerceteaza fenomenologic faptul religios, urmarind atat sfera ontologica a sacrului (ca nivel de realitate), cat si formele sale de manifestare -; atitudinea religioasa, modul de prezenta a divinului in di¬ferite spatii culturale, misterul care il insoteste.
Martin Velasco alatura totodata prezentarii extensionale (istoricul modurilor de abor¬dare a fenomenului religios) un studiu in plan intensional asupra domeniului de sensuri si semnificatii pe care le dobandeste fenomenul religios; rezultatul -; lucrarea de fata -; reprezinta nu o simpla expunere de date, nici un demers eseistic marcat de subiectivitate, ci o adevarata comprehensiune a faptului religios -; care trebuie „sa nu se reduca la expli¬carea elementelor acestuia, ci sa izbuteasca sa i cuprinda sensul interior“ (p. 30). Autorul insusi arata ca in cadrul cercetarii de tip fenomenologic, scopul este nu atat cel de a cu¬mula informatii despre diferitele manifestari ale fenomenului studiat (in vederea obti¬ne¬rii unei descrieri complete), cat descoperirea structurii, a logos ului interior al acestuia.
Coerenta si claritatea pe care le aduce cu sine ratiunea -; aplicata religiei -; nu echiva¬leaza cu o ramanere la suprafata; iar faptul ca fenomenologia priveste existenta faptului religios, fara a i discuta intemeierea si justificarea nu inseamna o oprire la nivelul datelor senzorial accesibile. Deopotriva manifestare si dezvaluire, religia ramane la granita intre evidenta aspectelor exterioare si misterul care invaluie sacrul. Urmarind manifestarile faptului religios -; moduri de prezenta, ce tin de un cum al vietii religioase -;, fenomeno¬logul ii cauta esenta (interiorul sau ce ul sau structural).
Situata in campul stiintei religiilor, fenomenologia religiei capata insa, in studiul lui Martin Velasco, un contur bine delimitat. Pe de alta parte, faptul ca interpretarea reali¬zata in cadrul ei priveste faptul religios intr un mod mai totalizant si mai direct (fata de stiinte -; istoria, sociologia sau psihologia religiei) dezvaluie doua principii generale ale fenomenologiei religiei ce pot fi extrase, ca trasaturi intrinseci dominante, si din aceasta lucrare: considerarea fenomenului religios din perspectiva intregului (rezultatul fiind o imagine totalizanta asupra lui) si totodata o abordare directa, o „apropriere“ vizand structura de adancime (sau logos ul) faptului studiat. Surprinderea acestuia ca intreg si totodata de undeva din „intimitate“ (avand acces la interiorul sau) reprezinta reusita unui demers hermeneutic atent, avand ca rezultat o comprehensiune -; in sensul adanc al termenului. Este tipul de intelegere care nu lasa fiinta intr o rece indiferenta, ci o anga¬jeaza, fiind asumata de catre aceasta intr un mod ontologic, viu (atitudinal). Nu in¬tamplator, cercetarea (de tip teoretic) a sacrului este urmata de cea a „urmei“ manifes¬tarii concrete a acestuia, a impactului imediat in realitatea traita: atitudinea religioasa. Faptul religios este cercetat si ca experienta, ceea ce justifica tema ultimelor pagini ale lu¬crarii: viata religioasa si viata profana. Introducerea in fenomenologia religiei se incheie, astfel, intr un mod pe deplin consecvent cu aspectele teoretice discutate: departe de a ramane simpla descriere, fenomenologia este „o stiinta comprehensiva, care cauta sem¬ni¬ficatia faptelor religioase“ (p. 31), mergand deci catre substanta lor manifesta in reali¬tate (nu doar ca subiecte teoretice ideale).
Punand probleme ce tin atat de filosofia culturii (tipologia formelor religioase) sau a religiei (modul de prezenta a sacrului si semnele manifestarii sale), de hermeneutica (structura semnificativa a faptului religios si supozitiile ce stau la baza acesteia in cadrul diferitelor spatii culturale) si chiar de metafizica (tipul de rationalitate a faptului religios, care marcheaza inr un mod anume realitatea), fenomenologia religiei -; in spatiul careia ne conduce lucrarea preotului profesor Martin Velasco -; ofera astfel si lectorului roman un orizont bine configurat cu deschidere catre arheologii si zidiri noi.
Coerenta si sistemicitatea textului situeaza lucrarea scriitorului spaniol sub zodia cumpenei -; a masurii pe care o confera luciditatea. Tot o impresie de echilibru ne lasa si prezenta intentiei epistemologice, alaturi de cea ontologica; de asemenea, situarea aces¬tuia intre limitele extreme (subiectivitate si abstractizare) in raportarea la faptul religios; si nu in ultimul rand, luarea in considerare atat a aspectelor teoretice, cat si a celor con¬crete, pragmatice, care confera imaginea exterioara si totodata ajuta la intelegerea sensu¬lui adanc al fenomenului studiat. Descrierea comprehensiva care constituie substanta discursului nu este doar una a suprafetei, ci si o arheologie a substratului faptului reli¬gios, urmarind temeiul si sensurile sale ontologice, supozitiile care sustin intelegerea lui si care determina atitudinea religioasa.
De le Platon incoace staruie in noi o ispita -; cea de a cauta nerostitul din spatele unui text. Dar cum in acest sfarsit de mileniu multe din cutezantele omului antic par a depasi putintele noastre, ne multumim cu intrebari mai usoare, care adesea permit mai mult decat un singur raspuns. Una dintre acestea ar putea fi: de ce tocmai fenomenologia reli¬giei, la Martin Velasco? Ce poate ea oferi mai mult decat celelalte stiinte ale religiei?
Cred ca este ceva in demersul de tip fenomenologic, in genere, mai adecvat timpului in care traim. Acea punere intre paranteze pe care o reclama nu este nici orgoliu (de a o lua de la capat, doar cu forte proprii), nici bagatelizare. Este, cel mult, o simplitate bene¬fica, iar indemnul lui Husserl -; la lucrurile insele! -; are ca scop o revigorare a modului de a gandi (printr o atitudine mai directa si mai fireasca), nicidecum vreo pretentie exage¬rata de originalitate. Si este, poate, un mesaj adecvat acestui timp al nostru, atins de oboseala si artificialitate: sa nu incepem filosofia de la faptele vietii (pierzandu ne in ela¬borari exterioare), ci s o aducem mereu catre si inauntrul acestora, cautand sensul lor ac¬tiv, interior. Forta gandirii sta in viul ei; acesta ne face sa percepem semnificatia unui text, nu litera singura. A face fenomenologia religiei inseamna a regasi faptul religios ca atare, incetand a ne lua doar pe noi insine si teoriile noastre ca reper.