x4g8gx

Abstract
The paper intends to present in a synthetic way the arguments that were brought against the Popperian ’ontology’. It aims to identify the pertinence and the limits of the ontological construc¬tion, to outline its main assumptions and to show also the role it plays in the larger frame of the Popperian conception.
Should one heap complexities over complexities when a few words can do the trick?
P. Feyerabend in cap. „Popper’s Objective Know¬ledge“ din Problems of Empiricism
Expunerea de fata va incerca o cercetare a teoriei lumilor dezvoltate de Popper (a lu¬mii a treia in special), din punct de vedere al problemelor pe care ea le ridica. Se va ur¬mari identificarea „situatiilor problematice“ pe care teoria le a produs si mai ales fertilita¬tea lor. De aceea, voi urmari criticile aduse, pertinenta lor si in ce mod afecteaza ele proiectul popperian. Se va avea in vedere o clarificare a supozitiilor ontologice precum si raportul lor cu epistemologia. In fundal va fi pusa problema daca poate fi vazuta teoria lui Popper ca schita a unui proiect de ontologie (construit pe o epistemologie). Sau daca poate fi interpretata mai degraba ca o epistemologie (ce recuge la constructii ontologice pentru a si fortifica pozitia). Si, mai ales, care ar fi putut fi intentia lui Popper in constru¬ctia unui astfel de teorii.
Popper diferentiaza cele trei lumi : W1, cea a obiectelor si starilor fizice, W2 a starilor psihice sau, altfel spus cea a dispozitiilor de a actiona, W3 cea a continuturilor obiective de gandire. Locuitorii lumii a treia ar fi produsele gandirii umane: teorii, argumente, continutul cartilor, dar si operele de arta, creatiile artistice de orice fel, religioase, stan¬dardele morale, institutiile sociale etc. Sunt excluse notiunile si „conceptele simple“ sau ideile desemnate prin termeni generali pentru a indeparta astfel orice posibila insinuare a vreunui esentialism (pe care Popper il combate in mai multe locuri), care ar considera astfel de entitati ca arhetipuri eterne ale sensibilelor si ar avansa metodologia conform careia explicatia stiintifica ar urmari reducerea fenomenelor la aceste esente.
Lumea a treia este una a produselor umane; odata inventate, elaborate, teoriile, ar¬gumentele, operele de arta devin cetateni liberi ai acestei lumi. Intre obiectele din W3 exista doar relatii logice: implicatii, contradictii, consistenta etc. Situatia demografica in W3 nu se reduce insa doar la aceste inventii; W3 contine si toate consecintele posibile ale lor, gandite sau negandite vreodata. Aceasta explozie inflationista a populatiei din W3 este calcaiul lui Ahile in teza popperiana a lumilor. Vom discuta mai jos felul in care s au raportat criticii la acesta tema si dificultatile pe care le produce ea pentru conceptia pop¬periena.
Statutul pe care Popper il acorda lumii a treia ii confera acesteia realitate, autonomie, atemporalitate si intersubiectivitate. Primele doua sunt invocate cel mai adesea si de multe ori se confunda. Argumentele principale ce sustin aceste caracteristici au constituit baza discutiilor si criticilor. Voi expune in continuare cele mai importante argumente alaturi de criticile ce le au iscat.
O prima argumentatie prezenta in toate pasajele importante este cea care construieste un experiment mental: in cazul unei catastrofe planetare care ar duce la distrugerea civi¬lizatiei, varianta in care nu ar fi distruse bibliotecile ne ar permite sa refacem vechea civi¬lizatie fata de cazul in care bibliotecile ar disparea in catastrofa. Pentru Popper acest ex¬periment ne face „sa realizam realitatea, importanta si gradul de autonomie“ proprii lui W3.
S a incercat interpretarea argumentului ca fiind unul anti materialist (Currie) -; con¬tra reductiei lumii a treia la W1 -; ceea ce ar insemna ca distrugerea suportului material al obiectelor din W3 ar atrage dupa sine si disparitia lui W3. Feyerabend nu vede insa nici o retinere a materialistului in a accepta experimentul lui Popper -; argumentul arata doar ca anumite elemente sunt necesare pentru dezvoltarea unei civilizatii fara a arata auto¬nomia. Interpretarea lui Currie a fost respinsa (Gilroy) si prin faptul ca nu exista nici un indiciu prin care Popper ar urmari sa arate ca „inteligibilele codate in biblioteci n ar pu¬tea fi simple aspecte fizice ale cartilor din lume“. Dar argumentul nu poate fi nici anti dualist (contra existentei doar a lui W1 si W2) in mod propriu si esueaza in a arata independenta lui W3 fata de celelalte doua lumi (dupa cum observa atat Gilroy cat si O’Hear). Popper pastreaza in ambele variante ale experimentului capacitatea umana su¬biectiva de a reface civilizatia; dispar cunostiintele despre unelte si stiinta noastra de a le folosi: dar aceasta capacitate e absolut necesara. Pentru O’Hear, acest argument ar putea la fel de bine sa indice inutilitatea bibliotecilor separate de capacitatea umana. Gilroy in¬voca pe acesta directie faptul ca pastrarea capacitatii umane ar insemna si retinerea unui minim know how (argumentul putin obscur vorbeste de necesitatea prezentei unei inte¬legeri personale).
Argumentul este astfel respins de toti criticii si se dovedeste a fi, daca nu obscur in in¬tentii, atunci chiar un esec in argumentatia propusa. Currie considera chiar ca este gresit construit pentru ca asuma deja in premize ceea ce vrea sa demonstreze in concluzie -; existenta lumii a treia. Din punct de vedere al conceperii realitatii si autonomiei argu¬mentul presupune explicitarile ulterioare, argumentele prin care se construiesc caracte¬risticile lui W3.
„Realitatea“ lumii a treia este deseori avuta in vedere de Popper iar prezentarea ei face obiectul a cel putin doua fragmente importante (in OU si in SB). Popper intelege prin realitatea lumii a treia eficacitatea actiunii obiectelor acestei lumi asupra celor din celelalte doua, in special a primeia. Realul il identificam mai intai la nivelul lucrurilor macroscopice, a acelor lucruri pe care un copil mic invata sa le manipuleze (SB); apoi ex¬tindem realul si la alte nivele. Reale sunt apoi si lucrurile care pot exercita o actiune cau¬zala asupra lucrurilor reale in primul sens. Real este ceea ce poate fi lovit (can be kicked) si loveste inapoi (kicked back) (reluand raspunsul dat de Dr. Johnson in respingerea teze¬lor lui Berkeley). „Ceva e real daca si numai daca interactioneaza cu membrii primei lumi“ (Popper). Realitatea primei lumi e de bun simt. Prima lume este luata ca standard de realitate -; dar Popper afirma apoi ca W3 are acelasi gen de realitate ca W1.
Autonomia lumii a treia este in fapt cea urmarita de Popper in mod direct. Ea este de multe ori invocata in acelasi sens cu realitatea (Popper stabileste chiar echivalenta lor, OK, p. 159). Pentru Feyerabend, autonomia lumii a treia nu se confunda cu realitatea ei in sensul interactiunii asupra lui W1. Autonomia entitatilor din W3 fata de celelalte lumi (avem un predicat binar: un element e autonom fata de ceva) ar insemna pentru Popper ca:
-; (1) exista proprietati sau legi speciale ce guverneaza aceste entitati si pe care nu le gasim in lumea de referinta si
-; (2) aceste proprietati si legi nu pot fi anticipate in principiu, date fiind legile din lumea de referinta.
Autonomia nu ar insemna independenta. „Pe scurt, entitatile sunt reale daca pot in¬teractiona cu lumea fizica a…i Ele sunt autonome (raportate la lumea fizica) daca nu sunt entitati fizice“ (Feyerabend).
Exista doua argumente majore ce sustin autonomia: „unul confuz dar promitator“, „analogia zoologica“ (Feyerabend), celalalt „mai clar dar mult mai putin promitator“.
Argumentul biologic (analogia, am putea spune mai curand), dezvoltat mai ales in OK, propune teza conform careia lumea a treia a produselor mintii umane reprezinta co¬respondentul la scara umana a structurilor materiale pe care le produc animalele (cuiburi, panze de paianjen), incadrandu se in evolutia viului. Exista astfel doua tipuri de a studia animalele -; prin studierea comportamentului si actiunii lor sau prin studierea structurilor produselor lor; problemele de al doilea gen sunt mai importante decat pri¬mele si le pot clarifica. Popper dezvolta in acest context un sens al autonomiei: obiectele lumii a treia sunt autonome in sensul ca, o data produse, ele isi detin propria caracteris¬tica, dispozitie de a actiona (in alt context, Popper o numeste „putere“) chiar daca sunt ulterior abandonate. O data realizate, produsele umane, asemenea cuiburilor parasite, isi mentin capacitatea de a fi locuibile (de exemplu, o carte retine, chiar uitata fiind, dispo¬zitia de a actiona asupra unui posibil cititor). Avem cu acest argument (daca lucram in distinctia lui Feyerabend) o ratare a argumentarii autonomiei prin reinvocarea realitatii.
S a afirmat (Gilroy) ca argumentul nu e valid intrucat Popper foloseste doua sensuri diferite ale expresiei „carti umane“: in prima parte a argumentului expresia se refera la cartile din W1 -; ca entitati in care sunt codate inteligibilele -; (altfel s ar presupune deja existenta lor in W3, ceea ce se urmareste a se obtine prin argumentatie), iar in concluzie ele au sensul de inteligibile care sunt codate in cartile materiale si au capacitatea de a fi intelese. Critica lui Gilroy ar putea sa fie eliminata daca se considera ca nu exis¬tenta ur¬meaza sa fie validata, ci autonomia lor. Aici autonomia e luata mai mult in sensul reali¬tatii ca putere de a actiona si aproape deloc in sensul lui Feyerabend (desi este im¬plicat un astfel de sens atunci cand Popper vorbeste de logica structurilor produse, ce trebuie studiata).
Argumentatia lui Popper din OK urmareste in continuare sa justifice existenta in sine a obiectelor lumii a treia (exista „teorii in sine, probleme in sine, situatii problematice in sine“), capacitatea lor independenta de prezenta oricarui subiect care sa le interpreteze (Popper invoca putere lucrurilor in sine). El vrea sa elimine orice prezenta subiectiva in¬terpretativa si da exemplul unei carti cu tabele logaritmice produse de calculator, nicio¬data citita de cineva, care si detine dispozitia de a actiona. In spatele calculatorului exista insa mintea programatorului (prezenta subiectiva). Popper nu poate elimina total pre¬zenta subiectivitatii (si e retinut in a construi exemple radicale in acest sens). Caci o dezvoltare consecventa a tezei ar duce la atribuirea oricarui lucru din W1 dispozitia de a actiona (pentru un artist, orice configuratie naturala poate fi semnificativa; dispozitiile se extind asupra oricarui lucru: „pasari stand pe pietre, incaltari vechi, copaci“ (Feyerabend); sau, dupa cum se exprima Currie „orice secventa finita de obiecte sau evenimente poate fi considerata (?) ca un sistem de semne si poate fi interpretat intr un mod inteligibil“ si prin urmare nu mai poate fi sustinuta o distinctie intre obiectele ce ex¬prima cunoastere obiectiva si cele care nu au acest privilegiu. Feyerabend considera ca teza de mai sus face sa coincida W1 cu W3. Obiectia poate fi ineficace, caci Popper speci¬fica faptul ca este vorba de puterea lucrurilor si nu de lucrurile in sine. Obiectia lui Currie nu este insa afectata. Pentru Feyerabend nu exista nici o ratiune pentru care abs¬tractiile (puterea lucrurilor) ar trebui sa fie rupte de W1, lasand in urma prima lume ca o masa amorfa, nestructurata.
Al doilea argument, „mai clar dar mai putin promitator“, este cel care face apel la pu¬terea de autogenereare a obiectelor lumii a treia. O data inventate, teoriile noastre ne conduc spre consecinte nebanuite, ne dezvaluie probleme, rezultate noi generate de insasi structura lor interna („putem scoate mai mult decat punem“ avea sa zica Popper in cursul din 1969). Exemplul dezvoltat in detaliu de Popper este cel al aritmeticii. Inventa¬rea sirului numerelor naturale a dus ulterior la descoperirea existentei numerelor pare si impare, a celor prime si la problemele aferente etc.
Criticele aduse aici au vizat atat analiza mai amanuntita a acestui mecanism de des¬coperire in matematica, cat si extragerea consecintelor absurde in continuarea ipotezei popperiene. Ele au sustinut atat un punct de vedere reductionist, „materialist“ (Feyerabend), cat mai ales unul „subiectivist“ (prezent la aproape toti criticii). O pozitie comuna ambelor abordari este cea care afirma artificialitatea si gratuitatea autonomizarii lumii a treia pe baza prezentarii acestui mecanism: nu e nevoie sa presupunem un dome¬niu separat avand realitate si autonomie pentru a explica cresterea cunostintelor intr un domeniu.
In conceptia materialista W3 este reductibil la W1: pentru un montaniard care si a fixat traseul de la inceput, in timpul parcursului apar tot felul de situatii neprevazute generate de alegerea initiala; ele au aceeasi obiectivitate ca si problemele matematice, insa pot fi explicate foarte bine in termenii lumii fizice (Feyerabend). Popper ar putea replica prin aceea ca este vorba de interactiile W1 W3, traseul initial stabilit fiind un personaj din W3 (propozitii, argumente explicit formulate) care interactioneaza apoi cu W1, dand nastere la situatii problematice noi (toate datorate deciziei initiale).
Trebuie observat dintr un inceput (observatie prezenta si in articolele lui O’Hear si Currie) ca exemplul matematicii pe care Popper prefera sa lucreze este doar un caz parti¬cular care nu poate fi extins neproblematic la alte domenii. Autonomia lui W3 pe baza au¬togenerarii devine discutabila chiar si in cazul fizicii, unde se poate afirma existenta unui alt gen de descoperire (autogenerarea teoriilor presupune in mai mare masura intractia cu W1 si restrange autonomia lui W3). Se poate sustine (Currie) ca matematica ar consta doar din procesul de extragere a consecintelor din premisele acceptate la inceput. Exis¬tenta numerelor este postulata de la inceput si din ea decurge si cea a numerelor prime. Aspectul constrangator al demersului matematic este cel care induce iluzia ca numerele insesi ni se impun ca o realitate. Dar aceasta constrangere este impusa din dorinta noas¬tra de consistenta.
Feyerabend considera ca e vorba de standarde pe care le acceptam pentru a putea pastra procedeul „numararii“ cat mai neafectat de erori -; astfel, avem metode obiective de a evalua un demers anume. Standardele astfel concepute nu sunt infailibile -; ele tre¬buie uneori schimbate. Nu trebuie sa apelam la o lume superioara pentru a garanta obiectivitatea demersului. O lege matematica pe de o parte exprima o regularitate care apartine primei lumi -; lumii psiho fizice, pentru Feyerabend -; si o formula apartinand aceleasi lumi. Continutul legii luat separat nu exprima nimic -; el are valoare doar legat de standardele procedeelor de numarare.
In viziunea lui O’Hear, matematica este o activitate guvernata de reguli asemenea fot¬balului si sahului, dar asta nu inseamna ca ele sunt autonome. O’Hear distinge trei sen¬suri in care ar putea fi invocata aici autonomia prin autogenerare:
1) descoperim adevaruri surprinzatoare despre sistemele pe care le am creat;
2) exista cel putin cateva fapte ce trec dincolo de cazurile in care am aplicat regulile neproblematic, fapte care pot transcende chiar abilitatea noastra de a le studia;
3) practicile noastre scapa de sub controlul nostru -; noi suntem cei contro¬lati de ele.
Ultimul sens este cel asupra caruia insista Popper; singura modalitate pertinenta de a intelege controlul sistemului asupra noastra este cea care afirma acceptarea respectarii regulii de sistem pe care am adoptat o de la inceput. Exemplele pe care le da O’Hear (critica lui Anderson si Belrap asupra implicatiei modus ponens, definitiile lui Lakatos de concepte matematice ce modifica regula) inlocuiesc imaginea ganditorului controlat de sistemul sau cu cea a controlului exercitat de el prin manipularea sistemelor.
Autonomia lui W3 sustinuta prin autogenerarea obiectelor din W3 intra in contradictie (dupa cum observa O’Hear) cu individualismul initial din opera popperiana. Aceasta con¬tradictie creeaza consecinte contrare conceptiei popperiene, cand luam in considerare institutiile sociale -; obiecte din W3.
Argumentarea autonomiei prin autogenerarea obiectelor din W3 nu reuseste sa aduca un element hotaritor in demonstratia existentei si a caracteristicilor lumii a treia. Fara a folosi limbajul mai putin academic al lui Feyerabend (Popper este acuzat ca ar fi apelat l a aritmetica pentru a gasi un sprijin ieftin, folosindu se de povesti de buzunar, pocket story, ca cea despre originea numerelor), trebuie recunoscut ca elementul retoric este mai puternic in acest caz in detrimentul unei analize mai amanuntite, care nu ar mai to¬lera asa de usor concluziile.
Probleme interne generate de constitutia lui W3
Exista pe de alta parte o serie de probleme generate de insasi constitutia lumii a treia; ele au o natura atat ontologica, cat si epistemologica -; cele mai incomode fiind cele care au repercusiuni asupra epistemologiei. Problema cea mai mare este legata de conceperea lui W3 ca incluzand alaturi entitatile teoretice inventate de oameni si toate consecintele logice ale acestora. Relatiile dintre locuitorii din W3 sunt doar de natura logica. W3 contine toate productiile mintii umane: atat teorii adevarate, cat si false, teorii inconsis¬tente si contradictorii deopotriva. Dar, din punct de vedere logic, o contradictie implica orice. Rezulta de aici o suprapopulare a lui W3, o inflamare a ei pana la includerea ori¬carei teorii, enunt, propozitie ce pot fi formulate. Se pare ca mesterii care construiesc „catedrala cunoasterii“ nu si au realizat doar normele, ci le au supralicitat. Cohen discuta posibilitatea introducerii unor criterii de detectare si eliminare a inconsistentelor: aceasta ar duce insa la periclitarea unitatii lui W3, la spargerea ei in mai multe W3 uri. Concepe¬rea inflationista a lui W3, lipsa unei normativitati adecvate in procesul cresterii cu¬noasterii afecteaza creativitatea si potentialul explicativ al lumii a treia. In aceeasi ordine de idei, conceperea procesului de crestere a cunoasterii ca o descoperire a entitatilor deja existente in W3 face ca subiectivitatea sa capete un loc important in cadrul procesului. Aceasta inseamna, asa cum remarca si Cohen, ca acest proces e de conceput mai degraba in termenii unei constientizari treptate a noastra asupra entitatilor existente in W3, dar inca nedescoperite. Progresul cunoasterii ar depinde in mare masura de convingerile noastre -; elementul pe care Popper urmareste sa l elimine din conceperea cunoasterii. Mai mult, Cohen, urmarind aceasta idee, evidentiaza faptul ca situatiile problematice, ce sunt locuitori cu drepturi depline in W3, sunt astfel de conceput mai degraba in termeni subiectivi, decat obiectivi. Ele nu pot determina cu totul obiectiv eficacitatea aparitiei de noi teorii (de pilda, exemplul dat de Cohen al teoriei rivale celei newtoniene dezvolata de Clairaut; o situatie problematica obiectiva nu l ar fi determinat pe Clairaut sa nu si iroseasca fortele pentru a dezvolta o noua teorie, ci sa continue calculele in cadrul teoriei lui Newton). Prin urmare, explicatia aparitiei unei teorii se poate face luand mai curand in considerare convingerea subiectiva a autorului despre o anumita situatie problematica, decat o putere in sine a acestei situatii. Daca plasam problema in contextul comunicarii dintre culturi ajungem din nou la o spargere a lumii a treia in tot atatea lumi cate culturi exista. Problema raportului dintre limbajul uman si W3 a fost dezbatuta de cativa critici (Gilroy, Klemke); ea apare datorita rolului central al limbajului in conceperea lumii a treia. Limbajul uman este cel mai important locuitor al lumii a treia, dar si cel care con¬tribuie in mod hotaritor la existenta si dinamica lui W3. Doar prin limbaj se pot formula teorii, argumente, propozitii si tot datorita lui are loc procesul de crestere a cunoasterii, de selectare a teoriilor prin critica si eliminarea erorilor. Doar formulate in limbaj uman, entitatile pot accede la un statut deplin in W3. Apar insa probleme privitoare la felul in care se gasesc obiectele din W3 -; sub forma lingvistica sau nu. Forma non lingvistica ar indreptati includerea obiectelor matematice, a operelor de arta etc., pe cand cea lingvis¬tica indreptateste limbajul ca cel mai important produs uman. Se pune problema astfel a existentei unor formulari perfecte, ideale sub forma carora ar exista entitatile din W3. O alta problema ar fi legata si de procesul nasterii unor obiecte in W3, al necesitatii for¬mularilor lingvistice si gradului de publicitate necesar in formularea lingvistica a unui in¬teligibil -; daca e suficient ca el sa apara clar si distinct doar mintii care l produce, sau trebuie sa fie formulat explicit in public pentru a putea fi supus criticii mai multor minti (Gilroy).
Cu privire la statutul ontologic al limbajului, o ipoteza interesanta sustine E. D. Klemke. Din incompatibilitatea existentei lumii a treia ca produs uman pe de o parte, si ca fiind autonoma pe de alta parte, autorul presupune nevoia admiterii unei a patra lumi distincte de celelalte trei. Distinctia dintre o entitate creata in W3 si una descoperita nu se mai sustine in cazul numeralelor, ca in cel al numerelor. Limbajul matematic este ast¬fel diferit de cel al obiectelor matematice, extra lingvistice, care apartin lumii a treia. In general, W3 trebuie deosebita de lumea formelor lingvistice; ea e doar un produs auxiliar al lumii W4. W4 este un produs uman si contine formularile lingvistice in care se exprima continuturile obiective, cognitive din W3. W3 reformat in acest sens e un domeniu care nu e produs de om, iar obiecte din el nu pot fi decat descoperite, nu inventate. Avem aici o forma de platonism care ar putea construi si o normativitate satisfacatoare si ar clarifica si problemele lingvistice ale lui W3. Popper ar putea acuza o revigorare a esentialismului.
Conceperea entitatilor din W3 in raport cu timpul nu l a preocupat in mod deosebit pe Popper. Tema, desi pare sa fie lipsita de importanta, ridica cateva probleme dificile. Pop¬per afirma atemporalitatea lumii a treia, dar are grija sa o nuanteze pentru a evita o iden¬tificare cu lumea platonica a ideilor. Atemporalitaea ideilor din W3 e vazuta de Popper in trei feluri (dupa Gilroy):
1) dupa producerea lor, entitatile din W3 au realitate pentru totdeauna;
2) fiecare entitate e imuabila, desi W3 poate creste ca intreg;
3) predicatele temporale nu pot fi atribuite in mod propriu obiectelor din W3.
Intelegerea atemporalitatii in varianta a doua pare sa fie cel putin incompleta -; caci imuabilitatea entitatilor din W3 ar presupune transferul lor in W3 din alt statut ontologic, sau chiar o schimbare de statut in W3: existenta lor anterioara intr o zona tenebroasa, sau construirea lor din elemente anterior existente.
Popper schiteaza in PKP solutia entitatilor care exista dintotdeauna in W3, a unui W3 aproape platonic; solutie care nu l satisface. Entitatile din W3 sunt produse umane si iau fiinta abia cand sunt inventate de oameni. Aceasta conceptie atribuie istorie lumii a treia in sensul istoriei ideilor noastre culturale, a interactiei dintre obietele din W3 si cele din W2 si W1. Popper atribuie insa atemporalitate relatiilor logice ce se stabilesc intre enti¬tatile din W3 si mai ales adevarului (sau falsitatii) unei astfel de entitati (ce se intampla insa cu entitati de genul creatiilor artistice ce nu presupun adevarul ca valoare suprema sau idee regulativa prima -; asa cum impune Popper?). A. E. Musgrave in PKP observa ca o accentuare a caracterului etern al proprietatilor cunoasterii obiective are implicatii me¬tafizice asupra lui W3. Adevarul despre varful Everest ca cel mai inalt din lume trebuie sa fi existat dintotdeauna pana cand cineva sa l gandeasca (nu se transfera aici atemporali¬tatea catre o lume a adevarurilor si falsurilor?). Pe de alta parte, teoria lui Newton n a existat intr un mod relevant inainte de Newton dar, o data aparuta, ea a contrazis logic alte teorii (contradictii dintotdeauna existente). „E lipsit de sens sa intrebam cand a ince¬put sa contrazica“ (Musgrave) alte teorii. Astfel apare paradoxul dupa care produse tem¬porale ale mintii noastre au proprietati eterne.
Pentru a conchide
Este teoria lumilor lui Popper o ontologie? Este ea un gen de epistemologie? Ce des¬chideri ofera o astfel de teorie? In ce masura a generat ea probleme noi in dezbaterea on¬tologica sau epistemologica? Acestea ar fi intrebarile la care materialul de fata ar trebui sa raspunda. Am incercat sa evidentiez problemele pe care le ridica aceasta teorie, criti¬cile ce i au fost aduse si punctele slabe ce ar trebui reconsiderate.
Daca ar fi sa consideram teoria lui Popper ca o propunere de ontologie am putea in¬dica mai degraba cateva directii pe care aceasta s ar putea construi. Acestea ar sustine urmatoarele:
? un pluralism ontologic (care nu e neaparat limitat la trei lumi, dar trebuie sa cu¬prinda minimum trei; putem considera ca Popper construieste un model simplificat in trei dimensiuni). El trebuie sa evite orice posibilitate de reducere la o conceptie dualista sau monista;
? nivelele ontologice sunt egale din punct de vedere al realitatii lor; nu exita un ni¬vel privilegiat care ar implica astfel tentatia unui reductionism. Fiecare nivel este total autonom fata de celelalte, in sensul ca obiectele din el si structura sa sunt ireductibile la celelalte nivele;
? exista un interactionism inter mundan aproape generalizat, in sensul ca nici una dintre lumi nu este izolata. In principiu, toate lumile pot interactiona intre ele, unele insa prin intermediul altora;
? darwinismul, ca program metafizic, trebuie sa constituie explicatia ultima a originii si raporturilor dintre lumi. Temporalizarea lumilor trebuie sa evite conceperea lor ca en¬titati platonice, transformarea lor in esente (a caror surprindere ar constitui scopul stiintei);
? failibilismul epistemologic trebuie sa asigure mecanismul fundamental al cresterii cunoasterii obiective.
Constructia si detalierea acestei scheme se fac pe considerente epistemologice. Cons¬tructia lumii a treia esueaza insa in a asigura autonomia si realitatea acestei lumi; pro¬gramele rivale reductioniste pot pretinde cel putin la fel de multa pertinenta. Cauza prin¬cipala a esecului o gasim in lipsa unei structuri coerente a lumii a treia care sa dezvolte pe de o pare autonomia (realitatea) lumii in sens deplin, iar pe de alta parte, interactio¬nismul deschis cu celelalte lumi. Cadrul evolutionist nu ofera suficiente clarificari ale acestei relatii.
Rezumand demersul criticilor expuse, se poate afirma ca au existat doua feluri de cri¬tici. Primele au vizat mai ales argumentele lui Popper prin care se construieste lumea a treia. Se are aici in vedere:
-; experimentul mental propus de Popper -; el nu poate argumenta realitatea si auto¬nomia lumii a treia in sensul explicitat ulterior. Toate criticile au considerat argumentul mai curand retoric, daca nu chiar eronat.
-; realitatea lumii a treia conceputa prin actiunea acestei asupra celorlalte doua; orice incercare de explicitare se loveste de prezumptia ca ea trebuie luata ca primitiva. Argumentele care o vizeaza se confunda cu cele care urmaresc autonomia;
-; argumentele pentru autonomie: analogia „zoologica“ pare un argument pro¬mitator, asumandu si mai mult programul metafizic darwinist, decat o fac celelalte argu¬mente. Explicatia autonomiei insa prin invocarea „puterii obiectelor“ are ca urmare im¬posibilitatea de a mai distinge clar cunoasterea obiectiva;
-; argumentul autonomiei din autogenerare obiectelor din W3 este respins de majori¬tatea criticilor; programele reductioniste pot construi explicatii mai plauzibile (exemplul aritmeticii este considerat mai curand un artificiu retoric).
Celelalte critici au incercat identificarea unor probleme onto epistemologice generate de teoria lumilor si evidentierea inconsistentelor ce apar in abordarea lor. Ele sunt legate de:
-; conceperea obiectelor din W3 doar ca produse ale mintii umane si a dinamicii pro¬prii acestei lumi; nu exista insa o suficienta diferentiere a obiectelor pe categorii, iar acest lucru da nastere la confuzii cand sunt implicate in procesele din W3;
-; problema formei lingvistice sau nelingvistice a entitatilor din W3 si considerarea limbajului uman in raport cu aceasta lume nu reusesc sa clarifice rolul acestuia in ca¬drul cunoasterii obiective;
(a) temporalitatea obiectelor din W3 are urmari nefaste in clarificarea relatiilor intermundane, dar si intramundane;
(b) incapacitatea de a asigura o normativitate adecvata lumii a treia reduce puterea explicativa si creatoare a lumii a treia.
Se poate observa din felul in care critica a abordat teoria lumilor ca fiecare autor si a dezvoltat critica fara a se raporta la ceilalti. Nu a existat nici o dezbatere semnificativa pe marginea vreunui aspect al teoriei. Singura dezbatere este cea care a privit raportul din¬tre metodologie si ontologie si a discutat semnificatia teoriei lumilor in raport cu dezvol¬tarile epistemologice propriu zise popperiene (Carr, Skolimowski, Bernhard, Kiser). Nici aceasta disputa nu a reusit sa genereze probleme semnificative in epistemologie. Nu cred ca ipoteza lumilor e o constructie necesara nici in perspectiva mai larga a darwinismului ca program metafizic. Se poate lucra in cadrul acestui program fara astfel de presupozitii ontologice.
Exista insa si evaluari mai putin sumbre care considera teoria ca fiind reductibila in principiu la un instrument euristic (Currie). Sau chiar „povestea fascinanta“ (Popper) pe care Skolimowski o relateaza si care vede in teoria lumilor o noua epistemologie. Aceasta exprimare nu poate fi luata decat intr un sens metaforic. Nu exista sub nici o forma o noua problematica epistemologica. Temele vechi ale epistemologiei sunt turnate in forma ontologica. Nimeni nu a recunoscut vreo alta epistemologie -; si de fapt replica lui Popper din PKP la contributia lui Skolimowski sustine continuitatea problematicii. Noile pro¬bleme ce decurg din ontologizarea vechii epistemologii nu pot prelua dezbaterile vechi si nu pot dezvolta un camp propice de cercetare -; dovada o fac si referintele retinute ale autorilor ce dezbat doar probleme epistemologice. Onto epistemologia lui Popper poate fi vazuta mai curand ca o incercare de a construi o argumentatie mai tare pentru teoria epistemologica deja dezvoltata. Ea insa se dovedeste a fi un artificiu retoric mai degraba decat o argumentare consistenta (dupa cum remarca si Feyerabend). Mizeria lumii a treia consta in neputinta ei de a da nastere la „situatii problematice“ fertile investigatiei filosofice.