Traim intr-o epoca in care filozofia este mai pronuntata ca oricand . Pentru ca problemele globale ale omenirii , implicatiile umane ale noilor pagini de istorie , cresterea complexitatii situatiilor de decizie , mutatiile survenite in structura interna a stiintei si in modalitatile de expresie artistica accentueaza nevoia de explica lumea in integralitatea si dinamismul ei , de a intelege cum e cu putinta cutezanta aventura a cunosterii . z9z11zm
Cea mai raspandita prejudecata contra filozofiei o intalnim la cei care o considera o disciplina abstracta , straina de viata , cu o terminologie ciudata si greu de priceput , un joc gratuit al mintii omenesti . Unii robi ai acestei prejudecati ar putea spune ca nu poti rezolva nici una din problemele cu care se confrunta omenirea : nici problema surselor de energie , nici problema ecologica , nici problema cancerului etc.
“Filozofia -; spunea un participant la Congresul mondial de la Brighton (1988) -; nu te ajuta sa fierbi macar o varza “ . La ce bun , atunci sa bati la portile ei ?
Devine , de aceea , necesar -; inainte de a contura problematica si specificul filozofiei -; sa examinam critic amintita prejudecata , cu atat mai mult cu cat ridiculizarea filozofiei pentru presupusa ei inutilitate apare in opera unor ganditori de renume . Intr-un dialog scris de Platon il intalnim pe Callicles spunind : “ Mi se pare un lucru ridicol , Socrate , ca un om ajuns la maturitate sa mai filozofeze inca , astfel ca cei care filozofeaza imi fac o impresie foarte asemanatoare cu alintarea si joaca unor oameni maturi”.
Asa cum a argumentat insa , Aristotel , in Etica nicomahica , omul nu poate fi cu adevarat uman fara a se interoga aspupra propriei sale conditii . El nu poate nadajdui sa inteleaga lumea si sa ierarhizeze formele de existenta pentu a interoga asupra conditiei umane , fara apel la filozofie . Exista doua posibilitati -; remarca Aristotel -; sa ai o pozitie filozofica , sau sa nu ai o pozitie filozofica . Oricare dintre premise ai acceptat-o , concluzia logica este inevitabil , aceeasi : faci filozofie . Pentru ca insasi afirmatia “ nu am o pozitie filozofica “ exprima -; intr-o forma tacita , deghizata sau rusinata -; tot o filozofie , care a fost de altfel promovata de variante ale pozitivismului . Abandonarea filozofiei este iluzorie; avem de-a face doar cu o reactie (tot filozofica !) fata de cei care cred ca “filozofarea este ca o trezire din starea de dependenta fata de nevoile vietii”. De altfel , renuntarea la filozofie ar fi echivalenta cu renuntarea la constiinta , in perpetua evolutie , pe care omul o dobandeste despre el insusi , in raporturile sale polimorfe cu lumea in care traieste si asupra caruia actioneaza.
Nu este posibil sa alegi intre a avea sau a nu avea filozofie .
Filozofia formeaza , prin intermediul unui sistem coerent de cunostinte , o viziune de ansamblu asupra lumii , care implica o anumita intelegere a conditiei umane , putem sesiza faptul ca ea ne ajuta sa delimitam ce depinde si ce nu depinde de noi , conferind repere si stimulente libertatii noastre de alegere si actiune .
Admitand ca cele mai multe puteri omenesti sunt amplificate de alte forme ale culturii (si , indeosebi . de stiinta ) , “singurele puteri omenesti la a caror crestere poate ajuta filozofia , prin rosturile si felul ei de a fi , sunt doua : cunostinta clara si vointa de a fi liber “ . De unde decurge si statornica nevoie de filozofie .

Obiectul si problematica filozofiei

Incercand sa surprindem obiectul specific al filozofiei , constatam ca el nu a fost totdeauna acelasi. Cu alte cuvinte , obiectul filozofiei are o evolutie in decursul istoriei culturii .
La inceputurile ei , filozofia cuprindea ansamblul elaborarilor teoretice . Faptul ca , spre exemplu , Thales din Milet (in secolele VII-VI i.e.n) aborda , in lucrari care se declarau filozofice , atat probleme referitoare la determinatiile cele mai generale ale existentei ,cat si probleme care isi vor gasi ulterior locul in campul stiintelor exprima o atare viziune asupra obiectului filozofiei .
De abia dupa ce Socrate a centrat filozofia pe om si pe baza diversificarii cunostintelor specializate , are loc -; prin opera lui Platon si , indeosebi , a lui Aristotel -; o delimitare a demersului stiintific de cel caracteristic filozofiei . In epoca clasica a filozofiei din Grecia antica problematica ontologiei , aparuta inca in perioada presocratica , dobandeste o relativa autonomie . Totodata , incepand cu Socrate , se cristalizeaza problematica gnoseologiei , prin care se deplaseaza accentul de la “gandirea despre lucruri” la “gandirea despre gandire” , cunosterea devenind obiect distinct al reflexivitatii filozofice.
Dupa o perioada in care au intervenit factori contradictorii , procesul desprinderii succesive a stiintelor de filozofie continua in epoca Renasterii si , cu deosebita amploare , in secolele XVII-XIX. In noile imprejurari , filozofia tinde sa se situeze deasupra stiintelor , devenind un instrument de armonizare a cunostintelor disparate oferite de stiintele particulare , propunandu-si sa “imblanzeasca” asperitatile , sa sincronizeze eforturile , sa arunce intr-un fel “punti” peste abisuri.

Stiluri de filozofare

Din perspectiva metafilzofica adoptata apare explicabila extrema libertate stilistica a demersului filosofic . Nici un domeniu cultural nu infatisaza o varietate metodologica si stilistica similara .
Scrierile filosofice pot utiliza proceduri stilistice care le situeaza mai aproape de eseul literar sau dimpotriva , in vecinatatea tratatului stiintific .
Asupra stilurilor de filosofare isi pune pecetea si metoda utilizata in exploatarea presupozitiilor care , in ultima instanta , legitimeaza actul rational .
Stilul sintetic de filosofare manifesta , atat varianta constructiva cat si in cea critica .
Stilul analitic de filosofare recepteaza critica metafizicii traditionale printr-o alta optica , situand intr-un “con de umbra” intrebarile care vizeaza raportul omului cu lumea si cu civilizatia faurita de el in favoarea unui nou tip de interogari privind modul cum noi gandim si vorbim despre lume .
Stilul filosofic abordat implica si o pecete personala . Daca in stiinta rezultatele cerecetarilor lui Newton sau Einstein pot fi redate , fara a afecta mesajul lor , prin diverse manuale si tratate , filosofia se apropie de arta prin faptul ca operele ei sunt menite a fi receptate in forma lor originara , prin lectura textelor al caror mesaj nu poate fi “extras” sau “parafrazat” fara a fi alterat sau ruinat . Stilul scriituri este relevant in filosofie ca si in literatura , chiar daca frumusetea stilului filosofic -; cum o dovedesc textele lui Platon , Kant , Blaga -; nu este de ordinul sensibilitatii , ci al abstractiunii .