Despre religie se poate scrie adoptand varii puncte de vedere. o8b6bk

Viaaa spirituala a INDIEI a cunoscut o evoluaie in devalmaaie ca o floare de jungla cu copaci sufocaai de liane, cu flori uriaae ale caror tulpini nu se mai recunosc in vegetaaia fara nume ai fara limite.
Gandirea indica traieate necurmat intr-un fel de simbioza cu religia, fructificandu-se fara incetare pe temeiul unei neatirbite reciprocitaai. De aici decurge aceea pronunaata unitate de echilibru a preocuparilor spirituale in INDIA, care se separa aaa de net de dramatismul interior al preocuparilor spirituale europene.
Simbioza in care gandirea ai trairea religioasa se complac in INDIA inlatura din capul locului ivirea acelor conflicte launtrice ireconciliabile proprii spiritului european. Viaaa spirituala a INDIEI este mai complicata decat cea a grecilor, caci interesele ei se intrepatrund osmotic, iar ea apare ca fiind staruitor ai necurmat fecundata de gandirea filosofica .
In INDIA, viaaa religioasa nu mai manifesta aceeaai nestapanita ai uaor iritabila frica de erezie ca viaaa religioasa din Europa; aici gandirea filosofica se menaine prin gravitate pe cateva linii de mare continuitate.
Omul religios nu are frica de erezie, iar ganditorul filosofic nu e deloc atins de patima singularitaaii. Aceasta potrivire a creat un climat optim pentru dezvoltarea spiritualitaaii indice. Una din cele mai vechi forme de religiozitate ce ne sunt cunoscute este aceea a omului rig-vedic. Rig-Veda este o colecaie de imnuri sau de cantece cu un cuprins mitologic-religios -; cel mai vechi document cu privire la viaaa spirituala a inzilor. Varsta cantecelor e de cel puain trei mii de ani. Aceste texte imnice erau socotite drept sacre, iar cuvintele trebuiau rostite de preoai ca sa dobandesca puterea magica necesara pentru a indupleca voinaa zeilor. Puterea magica a cuvantului sacru rostit de preot joaca un deosebit rol in Vede, unde este cunoscuta sub denumirea de Brahman. Inzii vedici credeau intr-o facultate brahmanica ce s-ar moateni din tata in fiu, ca o aptitudine, numai anumitor familii. In aceasta epoca ca ai mai tarziu inzi credeau intr-o mulaime de divinitaai ca AGNI, zeul focului sau INDRA zeul care a dezrobit vocile de sub stapanirea unor demoni pentru a le darui inzilor ai o mulaime de alai zei.
In Rig-Veda, INDRA este zeul cel mai popular caruia i-au fost inchinate vreo 250 de imnuri in comparaaie cu 10 adresate lui VARUNA ai 35 lui MITRA, VARUNA. El este eroul prin excelenaa, modelul exemplar al luptatorilor, adversarul redutabil al populaaiilor Daryv ai Dasa.
El este demiurg ai fecundator, personificare a exuberanaei vieaii, a energiei cosmice ai biologice. Mitul central al lui INDRA relateaza lupta victorioasa a acestuia impotriva VRTRA, balaurul uriaa, care inchidea apele in “adancul muntelui”. Intarit de soma pe care o bea, el doboara aarpele cu temutul sau fulger, ii crapa aeasta ai elibereaza apele care se indreapta spre mare. Astfel, in Rig-Veda se spune ca prin Victoria sa, zeul a creat soarele , cerul, ai dimineaaa. Dupa un alt imn, INDRA, inca de la naatere a desparait cerul de Pamant; in alt imn, cerul ai pamantul sunt parinaii zeilor.
O zeitate ciudata ai deosebit de simptomatica pentru religiozitatea indica este “BRAHMANASPATI” . INDRA, regele zeilor, are un ajutor preoaesc de rang divin, o zeitate -; preot care este Brahmanspati. Acesta este supremul administrator al puterii magice, adica un prototip divin al preotului. El reprezinta puterea magica personificata ai divinizata ca atare. Figura lui este singulara, nemaiexistand in arealul altor religii o divinitate separata care sa reprezinte puterea magica ce se atribuie preotului.
Pentru omul rig-vedic, stapanul puterii magice este in primul rand preotul. Semnificaaia este ca puterea magica brahmanica a fost in chip special divinizata in persoana zeului Brahmanaspati ai introdusa ca atare in panteon. Magia rituala pusa in exerciaiu de preot nu face numai legatura oculta intre oameni ai fiinaele mitologice, ci dobandeate o demnitate superioara, intrucat apare ea insaai personificata intr-o divinitate prin excelenaa preoaesca. Preoaii nu exista numai pe pamant; un prototip al lor exista ai in lumea zeilor. Intr-o imprejurare plina de dificultaai, chiar regele zeilor face apel la Brahmanaspati care-i vine in ajutor cu puterea sa magica. Rezulta de aici ca administratorul nediscutat al puterii magice este numai Brahmanaspati. Preotul cunoaate formula magica, rostirea corecta care face minuni ai poseda o speciala corespondenaa cu puterea magica in virtutea unui dar moatenit cu aptitudine biologica.
Etapa acesta a religiozitaaii indice este importanta -; totuai este numai o etapa. Ulterior acestei etape pur mitologice a religiozitaai indice ia urmat alta etapa -; “brahmana”. In acesta etapa preotul iai consolideaza primatul social ai ridica in cele din urma pretenaia de a fi respectat ca “om -; zeu”. Cuvantul “brahmana” desemneaza acum insuai principiul divin din care deriva lumea cu toate fapturile. Puterea rugaciuni, a jertfei -; depaaeate puterea zeilor, magia insemna un spor un dar chiar ai pentru puterea zeilor.
Unele texte brahmana ain sa ne informeze ca marele zeu Prajapati, intenaionand sa creeze lumea, procedeaza preliminar la aducerea unor jertfe pentru reuaita deplina a intreprinderii. Toate eceste exemple ne indica de fapt tot atatea momente prin care s-a pregatit prefacerea puterii magice ( brahman ) in principiul divin suprem.
Intre epoca rigvedica ai epoca textelor brahmana se afirma o religiozitate in care sentimentul magicului apare foarte inalaat in chip mitologic.
Un cunoscut teoretician al vieaii religioase a pledat in favoarea tezei ca nucleul vieaii religioase este acelaai cu sentimentul iraaional al sacrului.
Indologii impart istoria cea mai veche a spiritului indic in 3 epoci distincte: - epoca rig-vedica, epoca brahmana, epoca Upaniaadelor. In toata desfaaurarea gandirii religioase mitologice ai metafizice a inzilor, se remarca o tendinaa de a depaai diversitatea faptelor ai de a ancora intr-o unitate ascunsa de natura metafizica.
Adevarul metafizic avea pentru mentalitatea indica o semnificaaie de unitate difuza ce intrecea orice forma particulara. Direcaia in care se cauta aaa zisele “adevaruri metafizice” este dictata de inclinarile abisale ale spiritului in primul rand unor tendinae de stil sau unor structuri inconatiente ale spiriturilor. Una dintre aceste tendinae stilistice este nazuinaa spre elementar. Mentaliatea indica incearca sa talmaceasca ascunsul fenomenelor imprumutandu-i o infaaiaare elementara, stihiala. Ex: Indra este un zeu al furtunii ai al razboiului, el este privit ca un uriaa care depaaeate toate tiparele lumii.
Aplecarea spre elementar este unul din principalele motive pentru care in mitologia indica devin centraai niate zei cum sunt acela al furtunii, al razboiului, al focului, al puterii magice, zei care au darul de a reprezenta ceva elementar ai care desfid orice infaaiaare fixa.
Tendinaa spre elementar, de natura prin excelenaa stilistica, aparaine inconatientului colectiv , regional sau etnic ca o funcaie adanca ce-;ai imprima pecetea sa plasmuirilor spirituale. Tendinaa spre elementar se accentueaza de-a lungul celor trei epoci.
Continuitatea spiritualitaaii indice nu e facuta din atare motive. Nici un singur motiv mitologic mai esenaial nu persista nici in cele 3 epoci nici in perioda marilor sisteme. Astfel -; ideea reincarnarii ( SAMSARA ) trece prin toate peripeaiile timpurilor dar este absenta in varsta rig-vedica; puterea magica Brahman, se schimba, se substilizeaza, devine central ai apoi indura grave diminuari. Acest lucru denota astfel ca orice incercare de a face o legatura intre diversele perioade ale spiritualitaaii indice este dinainte condamnata. Dar continuitatea se realizeaza prin unele tendinae stilistice ale spiritului indic.
Epoca UPANIAADELOR sau a textelor care vor alcatui mai tarziu baza tuturor sistemelor filosofice ale Indiei se rezuma lapidar in cuvintele “ tat tvam asi” ( acesta eati tu ). Acesta exprima identitatea individului cu principiul divin. Principiul divin este in fiecare ins, sufletul individual este identic cu sufletul lumii. ATMAN ( sinele ) este pus in ecuaaie cu Brahman, care inseamna Dumnezeu . Religiozitatea in epoca UPANIAADELOR ia o infaaiaare tot mai filosofica fara a-ai pierde caracterul de traire. Religia nu mai este intemeiata ca mai inainte pe sentimental unui raport intre om ai o alta fiinaa exterioara lui, ci pe raportul om-principiu divin ce palpita ai in fiinaa umana. “Omul se socoteate capabil de a exista fie ca individ izolat in sine ai pentru sine, fie ca “EU” adanc identic in esenaa cu principiul divin. Este convins ca el poate trece de la trairea in lumea concreta a formelor sensibile ai materiale la trairea in virtutea eului individual identic cu eul universal.
Ideea reincarnarii sufletului la inzi ( samsara ) reprezinta un element mai statornic decat chiar ideea divinitaaii. Reincarnarea sufletului omenesc are loc fie intr-o fiinaa superioara, fie intr-o fiinaa inferioara, iar felul reincarnarii pare determinat de felul faptelor savaraite de cineva in viaaa. Sufletul omului savaraind fapte rele, devine prin aceasta rau, ai savaraind fapte bune el devine chiar prin acestea bun. Avem aici de a face cu o inversare a credinaelor curente ca omul face fapte bune fiindca este bun in substanaa sa, sau fapte rele fiindca ar fi rau in substanaa sa .
Ideea upaniaadica atribuie faptelor o influenaa magica asupra substanaelor sufleteati. Sufletul oamenilor s-ar face asemenea faptelor pe care le savaraesc. Sufletul astfel transformat se va reincarna intr-o fiinaa superioara sau inferioara potrivit gradului sau de desavaraire.
Dupa concepaia indica, reincarnarea nu este cel mai inalt bun de dobandit, supremul bun constand in prevenirea reincarnarii. Reintruparii este preferata revasarea sufletului in Brahman. Incetarea reincarnarii apare ca un ideal, iar acest lucru nu poate fi obainut prin fapte bune ci prin cunoaaterea identitaaii dintre om ai Dumnezeu. In toate doctrinele spirituale ale Indiei “mantuirea” are semnificaaia unei emancipari a omului de sub dominaaia legii reincarnarii omului. Aceasta se dobandeate prin “ adevarata cunoaatere”. Este un punct central in toate doctrinele Indiei ai al tuturor convergenaelor ai divergenaelor de pareri.
In filosofia indica, termenul de cunoaatere nu se margineate la designarea unor orientari ai preocupari exclusiv teoretice. Cunoaaterea este identica cu un proces de lamurire existenaiala a omului, ca un proces de purificare a spiritului. Actul de cunoaatere se infaaiaeaza drept rezultat al unei incete ai progresive lamuriri substanaiale ale sufletului. In cadrul acestor preocupari se pune intrebarea daca doctrina cuprinsa in upaniaade ai consecinaele ei pot fi luate in considerare ca fenomen religios, daca in prima linie se afla cunoaaterea. Cunoaaterii i se atribuie funcaia de a realiza “mantuirea”, de a realiza o stare religioasa, caci mantuirea consta in indeplinirea conatienta a identitaaii dintre om ai Dumnezeu. Scopul cunoaaterii este crearea starii religioase care pentru spiritul upaniaadic este egal cu insaai mantuirea omului.
Religiozitatea nu este in upaniaade un simplu epifenomen al filosofiei ea aparand ca un fapt central, iar cunoaaterea este mijlocul cel mai important prin care se realizeaza fenomenul religios. In upaniaade se regaseate vatra tuturor ideilor carora s-au configurat sistemele de gandire ai doctrinele religioase ale Indiei. Ne oprim aici asupra budismului deoarece reprezinta un fenomen religios paradoxal: - este lipsit de ideea divinitaaii.
Buddha ( 480 i chr ) este cunoscut alaturi de Moise, Iisus, Mohamed ca unul din cei caaiva mari intemeietori ai religiei. Legenda biografica ii atribuie o origine dintr-o nobila ai bogata familie de la poalele Himalaiei. In cautarea mantuirii el paraseate luxul casei parinteati, familia, patria pentru ca sa purceada in lume ca ceraetor, a carui idee conducatoare este reprezentata de conceptual conform caruia: “ existenaa terestra a omului este partaaa durerii ”. Este data totuai, dupa invaaatura lui Buddha, posibilitatea evadarii din suferinaa, a unei mantuiri din robia durerii.
Budismul este o doctrina a salvarii ca toate doctrinele indice. Budismul vrea sa fie in primul rand o metoda de eliberare din robia durerii o metoda pe care oricine ai-o poate insuai pana la desavaraita izbanda. Pentru Buddha existenaa umana in lumea simaurilor este o existenaa realmente ai intru totul patrunsa de durere -; o nonvalenaa.
Buddha nu credea in existenaa lui Brahman -; Dumnezeu. Aprecierea ca existenaa omului in lume este intru totul ai intru toate “ durere ” nu apare deloc ca o apreciere metafizica ci vrea sa fie o prima ai fundamentala constatare a unui fapt ca atare ce nu poate fi prin nimic atenuat. Pornind de la datele imediate ale simaurilor ai de la o analiza critica a conceptului de substanaa acesta tagaduieate existenaa unui Brahman etern, invariabil, banuit a fi dincolo de forma. Dupa parerea lui exista numai “ devenire”, “ prefacere”, “ trecere”.
Buddha neaga orice substanaa perenica, orice existenaa neschimbatoare care ar sta in dosul necurmatei prefaceri de care luam act prin simauri. El a mers atat de departe incat nu s-a sfiit sa se indoiasca chiar de existenaa lui Dumnezeu. Ofensiva aceasta distructiva s-a oprit in faaa unui singur bun spiritual, in faaa mitului reincarnarii. Pe acesta Buddha a crezut ca poate sa il incorporeze doctrinei sale, dar ai acestui mit el ii da o interpretare cu teza sa despre “ devenire ” ca unica realitate accesibila simaurilor ai cu teza sa cu privire la inexistenaa substanaei. Buddha susaine ca din viaaa noastra data se produc alte vieai care par o reintrupare a unui pretins suflet, ce ar ramane acelaai. Intre aceste vieai exista numai o legatura cauzala dar nu ai o identitate substanaiala.
Insa scopul suprem al vieaii, dupa Buddha, ar ramane nimicirea setei de viaaa ai prevenirea astfel a oricarei reincarnari deoarece viaaa este durere. Cand omul iai anuleaza setea de viaaa pe calea cunoaaterii el se inalaa la starea de desavaraire numita NIRVANA ai va inceta de a se mai reincarna. Nirvana este ultimul cuvant al budismului, cum Brahman este ultimul cuvant al upaniaadelor. Nimicul, golul, au in doctrina budista o funcaie religioasa care aine loc de Brahman, de marele tot. “ Nimicul “ nu este un simplu concept abstract pur speculativ, el se substituie unui obiect religios. Nimicul sau nefiinaa este dupa copncepaia budista supremul bun spre care putem nazui in masura in care bunul suprem fusese mai inainte Brahman-Dumnezeu. Nirvana este experienaa launtrica a golului metafizic, dar golul are aureola unui obiect dorit in chip religios. Nirvana este nimicul cu sacru nimb. “ Nimicul “ ca loc metafizic din care este evacuat dumnezeu-brahman, iai pastreaza in budism prestigiul ai aroma divina. “ Nefiinaa este in budism nimicul ce aine loc de tot ”. Nimicul susaine totul divin golit de orice conainut.
Scopul religiozitaaii mistice este realizarea unei stari de uniune, de contopire sufleteasca a omului cu principiul suprem care poate fi Brahman, Dumnezeul impersonal sau golul metafizic sau nefiinaa ca in budism.
Misticii prezinta in general starea mistica drept un ideal religios incomparabil ai de nedepaait. Pentru mistica indica exista cateva tehnici speciale de ajungere la starea de pretinsa contopire a spiritului cu obiectul mistic. Tehnica a fost dezvoltata in practicile yoghine. Yoga este un sistem filosofic care dezbate practica extatica. Yoga ne-a descoperit suspendarea funcaiilor substanaei ganditoare la abstinenaa, curaaenia spirituala la asceza, la retragerea simaurilor de la obiecte, la fixarea, meditaaia ai cufundarea in supremul adevar. Exerciaiile yoghine sunt in stare sa produca cele mai profunde schimbari in sufletul omenesc. Finalitatea lor este crearea starilor de extaz, de cufundare in obiect, de contopire cu pretinsul adevar.
Starea mistica, produsul tehnicii yoghine, este o stare precipitat obainuta psihic -; spiritual. Inzii au ajuns la acest fel de misticism fiindca inaeleg starea mistica ca o stare permanenta, ca adevarata stare legitima a omului faaa de care viaaa nu este decat degradare, pervertire, nonvaloare, grava iluzionare. Inzii aspira la starea mistica ca la un moment de maxima permanenaa. Permanenaa virtuala a starii mistice pe temeiul unei legitimitaai metafizice ai retragerea totala din orizontul lumii date sunt particularitaai esenaiale ale misticii pe care nu le-am putea inaelege fara de aspectele ai tendinaele stilistice inerente spiritului indic.