Problema relatiei Sinelui cu Celalalt (inaugurata explicit de Husserl prin dubletul solipsism-intersubiectivitate), aduce cu sine alte cateva concepte problema: intimitatea , familiaritatea erosul si distanta. Lucrarea de fata isi propune sa-l abordeze pe cel din urma, fara a le ignora pe celelalte si asta nu ca rezultat al unei cerinte “scolastice” ci , cum vom vedea, ca urmare a unor necesitati metodologice. Tinem totusi sa precizam ca nu ne vom putea asuma aici o tematizare cu pretentii (intemeiate sau nu) exhaustive a subiectului propus, din motive intime acestuia. t3g6gk
Cand vorbim despre distanta in genere, aducem in discutie, inevitabil spatialitatea. In contextul invocat mai sus, distanta, tine de o spatialitate aparte, una care trimite intr-un plan secund cazul particular al spatiului-loc, cel mai frecvent problematizat de filosofie. Nu este deci vorba de spatiul fizic (sau, mai exact de spatiul fizicii) ci de un spatiu al constiintei prin excelenta, un spatiu al afectivitatii, spatiul interstitial dintre ego si alter-ego.
Departe de a fi liminara, tema Aproapelui si a relatiei Sinelui cu acesta (de sorginte crestina) se impune chiar si in postmodernitate, nu ca o problema preeminent etica (cum sustine Levinas) ci ca una onto-logica.
Pentru a intra frontal in subiectul pe care ni l-am propus vom incepe cu un citat din Alain Finkielkraut, unul dintre apropiatii lui Levinas, citat care are, in opinia noastra o relevanta apreciabila, tocmai de aceea il vom considera ca un veritabil punct de pornire:”Celalalt iti vine dinafara, se instaleaza in tine si iti ramane strain”1 Acel “dinafara” trimite inevitabil la exterioritate, o exterioritate care, iata, chiar si in momentul in care se interiorizeaza, ramane straina, pastreaza o distanta fata de ego chiar in interiorul constiintei acestuia.Altfel spus, nu putem si nu vom putea niciodata sa avem o cunoastere deplina a Aproapelui intrucat constiinta acestuia nu va fi niciodata un moment al constiintei noastre. Iata-ne aruncati in haul solipsismului. Tocmai de aceea ni se pare oportun aici sa amintim felul in care Husserl incepe abordarea problemei intersubiectivitatii ca si “rezolvare” a solipsismului in cea de-a cincea meditatie cartesiana: “ghidul” meu transcendental este celalalt ca obiect al experientei mele, celalalt asa cum mi se da el in mod nemijlocit si apoi in urma aprofundarii continutului ontic-noematic”2 Acest continut ontic-noematic este corpul celuilalt (si eventual chipul, exclusiv ca si forma si relief). Corpul este doar entitatea fizica , neinsufletita fata de care eu insumi ca si trup (deja insufletit) pastrez o permanenta distanta (iarasi pur fizica) chiar si atunci cand angajez un contact. . Urmarindu-l pe Husserl observam ca intrucat cunoasterea noastra nu se poate angaja intr-un domeniu ontologic, ci doar ontic, avem nevoie de cel putin doua ocurente ontice (una naturala si una artificiala) pentru a sesiza ontologicul care face posibila legatura celor doua. Exista un fel de trans-gresiune a sensului, survenita tocmai prin cuplarea -; die Paarung -; celor doua pro-gresiuni ale sale: “acestei asocieri ii este esentiala o transgresiune intentionala, ce apare din punct de vedere genetic (si anume, in mod esential) de indata ce elementele care se cupleaza sunt date constiintei ca simultane si distincte. Mai precis, descoperim ca ele se <<cheama>> reciproc intr-o maniera vie si ca se <<acopera>> ase identificai reciproc in ceea ce priveste sensul lor obiectiv. Aceasta <<acoperire>> aidentificarei poate fi totala sau partiala; ea poseda intotdeauna propria ei garantie, avand drept caz-limita <<identitatea>>. Opera ei consta in transpunerea sensului intre elementele cuplate, adica in aperceptia unui conform sensului celuilalt, in masura in care <<momentele>> sensului realizate in cazul experientei nu anuleaza aceasta transpunere in constiinta <<celuilalt>>”3 “In cazul care ne intereseaza in mod particular al asocierii si al aperceptiei lui alter ego de catre ego , cuplarea se realizeaza pentru prima oara atunci cand “celalalt intra in campul meu de perceptie. In calitate de eu psiho-fizic primordial, eu sunt permanent un element distinct in interiorul campului meu primordial de perceptie, indiferent daca imi acord sau nu vreo atentie, sau daca sunt sau nu activ. In particular, corpul meu organic este mereu prezent in mod distict sensibilitatii mele, fiind inzestrat insa in plus intr-o originaritate primordiala si cu sensul specific de trup. Daca in interiorul sferei mele primordiale apare in mod distinct un corp care “este asemanator” corpului meu adica este astfel constituit incat trebuie sa realizeze cu acesta o cuplare intentionala, atunci este evident ca el trebuie sa preia curand sensul de trup de la trupul meu prin intermediul unui transfer de sens.”2 Observam deci ca sensul Celuilalt este instituit de Sine, si tine deci exclusiv de constiinta. Distanta care persista in pofida “efortului” meu, intre mine si Celalalt este una imposibil de anulat deoarece (sau tocmai pentru ca) este o distanta in interioritate. Facand aici o scurta incursiune in domeniul cotidianitatii postmoderne observam paradoxul internetului, acela ca prin intermediul sau (ca si exterioritate -; ne referim aici, evident la monitor ca si interfata a utilizatorului ) distantele sunt anulate lasand astfel liber accesul in constiinta a Celuilalt (utilizator) dar numai si numai in calitatea sa de Anonim (sau ca identitate ocultata sub pseudonim). In experienta naturala nu ne este insa permis “luxul” anonimatului. Celalalt este particularizat si strict determinat (chiar daca nu plenar) si tocmai de aceea pastreaza permanent distanta fata de mine. Cuplarea este aici directa, fara interfata care, jucand rolul de filtru retine si anuleaza distanta. Celalalt este o prezenta autentica si , tocmai de aceea“in cazul perceptiei alteritatii, trebuie sa acordam si aici atentie faptului ca ea nu poate aprezenta decat pentru ca prezinta in acelasi timp, aprezentarea neputand avea loc in acest caz decat in acea comunitate de functiune cu prezentarea. Aceasta implica insa faptul ca ceea ce ea prezinta trebuie sa apartina de la bun inceput unitatii aceluiasi obiect care este aprezent. Cu alte cuvinte: situatia nu se prezinta -; si nici nu s-ar putea prezenta -; ca si cum corpul sferei mele primordiale care imi indica pe celalalt eu (si, odata cu aceasta, cealalta sfera primordiala in intregul ei, sau pe celalalt ego concret) ar putea aprezenta prin urmare existenta si coexistenta sa, fara ca acest corp primordial sa capete sensul de trup ce apartine celuilalt ego, asadar sensul de trup strain si, mai intai, sensul de corp organic strain, conform tipului intregii operatiuni de asociere si aperceptie” . Transpare din acest text si fundamentala deosebire dintre corp si trup, cea la care, cum am relevat mai sus, se poate reduce problema experientei alteritatii. Insistam asupra faptului ca Celalalt poate fi perceput in calitatea sa de corp (ca simpla prezenta fizica), dar sensul sau de trup nu ni se poate revela decat in aperceptie, prin intermediul unei aprezentari. Pentru ca “orice obiect al naturii pe care-l experimentez sau pe care-l pot experimenta in profunzime primeste un strat aprezentativ (desi in nici un caz unul susceptibil de a fi perceput in mod explicit) care formeaza o unitate de identitate sintetica impreuna cu stratul care imi este dat in originalitatea sa primordiala, constituind astfel acelasi obiect natural, dat in modurile posibile ale celuilalt” .
Pentru a evidentia aportul indispensabil al aperceptiei, Husserl insusi subliniaza ca “in interiorul sferei mele primordiale, un corp asemanator propriului meu corp organic este aperceput de asemenea ca un trup” doar prin intermediul a ceea ce el denumeste perceptie analogizanta.
Revenind in “spatiul” cotidianitatii postmoderne vom aduce in discutie citeva exemple de anulare a intimitatii prin insasi anularea distantei. In primul rand daca ne raportam la spatiul bisericii ca “lacas al domnului” observam ca dimensiunea intima a raportului nostru cu un Celalalt care de asta data este Totul, este distrusa prin difuzarea slujbelor pe posturile de televiziune (intrerupte in mod penibil de spoturi publicitare), sau in alte situatii prin folosirea unor tehnici de marketing de catre misionarii religiosi. In aceste cazuri distanta este , daca nu anulata, cel putin comprimata, dar intimitatea relatiei este ocultata. Vorbim aici, fireste doar de o distanta fizica intrucat distanta afectiva este transformata in abis. La fel se intampla si in cazul locuintelor de secol XXI pe care arhitectura postmoderna le transforma intr-un simplu complex de ustensile, al caror unic criteriu de apreciere este cel pragmatic.Maldiney observa impreuna cu Heidegger ca locuintele construite astazi nu mai au o vatra ca si nucleu sau centru al locuintei, locul care chiar daca nu este finalitatea ultima este fundamentul tuturor finalitatilor celui care locuieste(Levinas). Locuinta este asfel a-centrica , sau (mai radical) ex-centrica, ceea ce inseamna ca avand centrul in exterior, nu mai poate indeplini "functiunea" de interioritate si intimitate.
Ceea ce ar trebui sa transpara din demersul nostru- ale carui limitari ni le asumam , atata timp cat, asa cum am precizat inca din introducerea lucrarii, tema abordata aici este mult prea vasta pentru a comporta o sinoptica cu pretentii exhaustive- este faptul ca jocurile de distante practicate si implicate de manifestarile societatii postmoderne sunt nu numai artificiale ci, daca ne este permisa fortarea anti-naturale, impotriva firii. Acest lucru este posibil, fara indoiala numai prin ridicarea la rang de universal a artificiului si artificialului. Abia pornind de la asemenea consideratii (cu valoare cel putin ontica) problema distantei fata de Celalalt poate sa capete, cum isi doreste Levinas) dimensiuni etice.

Filosofie comparata
Lucrare de semestru
Semestrul I

Bibliografie:

Alain Finkielkraut, Intelepciunea dragostei, ed. de Vest, Timisoara, 1994
Edmund Husserl, Meditatii carteziene, ed. Humanitas, Bucuresti 1994