u8o7ou
Dupa reeditarea lucrarii lui St. Hawking, Scurta istorie a timpului, Editura Humanitas ofera o alta lucrare de referinta legata de aspectele filosofice ale timpului. Autorii sunt cunoscuti publicului roman: in 1984 s a tradus Noua Alianta. Metamorfoza stiintei (Editura Politica). Prigogine si Stengers sunt doi celebri oameni de stiinta (primul este laureat ai Premiului Nobel pentru Chimie in 1977), cu rezultate teoretice remarcabile in termodinamica si statistica; ei au publicat mai multe carti si articole legate de problema¬tica termodinamicii proceselor ireversibile, a teoriei haosului si a sistemelor departe de echilibru. Sub acest aspect, La nouvelle alliance (1979) este o lucrare ce se detaseaza prin coerenta si accesibilitatea expunerii.
Chiar din anii ’70, cei doi autori au avansat mai multe ipoteze legate de caracterul temporal al proceselor ireversibile. Noutatea o constituia noul parametru introdus in cal¬cul: „timpul interior“, definit prin variatia distributiilor probabilistice, ce era diferit de „timpul exterior“ definit de mecanica newtoniana. Trecerea de la descrierea dinamica la cea termodinamica (acolo unde entropia este parametru ireductibil de stare) este legata de interpretarea parametrului „timp“. In lucrarea Order Out of Chaos. Man’s New Dialogue with Nature (Bantam Books, New York, 1984, prefata de Alvin Toffler), cei doi autori in¬cearca sa urmareasca paradigma complexitatii si a timpului in istoria stiintei, acceptand ca la nivelul cel mai inalt al teoriilor stiintifice, legatura stransa ce exista intre stiinta si cultura devine determinanta (teza preluata de la fizicianul E. Schrödinger). Dupa cum declara insusi Prigogine, ca tanar student la Universitatea din Bruxelles, el a fost nedu¬merit de la bun inceput de faptul ca „stiinta are atat de putin de spus despre timp“, in conditiile in care educatia sa de baza era apropiata de stiintele umane, in special de isto¬rie si arheologie. Tentatia unui alt mod de interpretare a naturii, in care timpul joaca un rol mai important, l a urmarit de la bun inceput. Aceasta cale fusese deschisa de Bergson si Whitehead la inceputul secolului (op. cit., p. 10). Iata doi filosofi care au prefigurat, prin exceptionale lor intuitii, teoria haosului de mai tarziu (J. Monod, I. Prigogine etc.), dar si teoria catastrofelor a lui René Thom. Si aici se reia definitia timpului intern al pro¬cesului si problema reversibilitatii timpului, date deja cu cativa ani inainte, dar privite si din perspectiva istoriei stiintei. Autorii propun spre discutie si perspectiva stiintifica asu¬pra timpului creativ, a „duratei“ etc. concepte legate tot de Whitehead si Bergson. De cu¬rand, I. Stengers a coordonat o culegere de studii intitulata L’Effet Whitehead (J. Vrin, Paris, 1994), ca un omagiu adus scolii de gandire a lui Whitehead, unica in felul ei, si care a inspirat nebanuit de mult cercetarile din teoria haosului. Dar Order Out of Chaos nu este decat o istorie pe intelesul tuturor a reversibilitatii si a timpului in stiinta si care propune o idee relativ cunoscuta inca de la presocratici: haosul si determinismul nu se exclud reciproc, ci pot conlucra impreuna. Simultan, cei doi autori au inceput sa inves¬tigheze problema timpului si in alte domenii decat fizica si chimia (in istorie, in biologie, in logica; vezi in acest sens articolele si prelegerile: The Rediscovery of Time in Logic, Methodology and Philosophy of Science, 1989; Comment on Stapp’s: Einstein Time and Pro¬cess Time, 1986; The Rediscovery of Time, 1984 etc.); concluzia, exprimata frecvent de ambii autori, este ca „timpul este parametrul esential al procesului fizic, indiferent de ti¬pul acestuia“. Alta chestiune abordata era cea a compatibilitatii dintre timpul fizic si cel istoric, intre cel reversibil si cel ireversibil, intre determinism si indeterminism. Toate aceste rezultate au prefigurat aparitia in 1988 a cartii de fata: Intre eternitate si timp. Aici, toate analizele anterioare sunt prezentate sub o forma coerenta si unitara. Chiar daca nu are pretentia unui rezultat final, se poate spune ca lucrarea este referinta de baza pentru orice abordare filosofica a timpului fizic.
Redescoperirea timpului de catre stiinta prespune un suport teoretic, cu alte cuvinte, un model. Termodinamica proceselor ireversibile era singurul domeniu care parea cel mai potrivit in acest sens. De aceea, noua lucrare este o reluare „mai radicala“ a Noii aliante, dar orientata strict catre problema timpului. Opozitia dintre timp si eternitate, dintre „a fi“ si „a deveni“, a sfasiat dintotdeauna fizica. Dar iata ca, o data cu termo¬dinamica moderna, tema eternitatii revine in fizica sub forma unei „eternei re inceperi“, adica a unei serii infinite de universuri.
Dialogul stiintei cu filosofia este o alta conditie a unei stiinte a timpului, deoarece totdeauna caile gandirii filosofice sunt o sursa nebanuita de inspiratie pentru stiinta (p. 15). De aceea, Prigogine propune „noua alianta“ intre stiinta si filosofiile lumii, socotind ca o viziune stiintifica asupra lumii este „inchisa“. De aceea, rationalitatea excesiva duce la o reducere a cunoasterii, in timp ce „alianta“ cunoasterilor are un efect amplificator pentru cunoastere.
Iata de ce noua aparitie a seriei Stiinta si Filosofie debuteaza neasteptat, cu o discutie asupra problemei timpului in viziunea lui Bergson, cel care a facut pentru prima data „din timp o problema cruciala“ (p. 22). Dar demersul lui Bergson avea in urma lui doua secole de cercetari in domeniul termodinamicii -; stiinta care descrie natura in termenii evolutiei. Marile drame ale acestei ramuri ale fizicii au culminat o data cu scenariul „mortii termice“ a Universului. Dar, in acelasi timp, stiintele umane descopereau puterea creatoare a timpului. De data aceasta, lumea era deschisa istoriei, timpului, si nu era des¬tinata unei mortii lente, prin racire. Iata cadrul dramatic al sfarsitului secolului al XIX lea, in care apare filosofia lui Bergson si, mai apoi a lui Whitehead.
Capitolele II, III si IV discuta aparatul tehnic necesar modelului sistemelor haotice in¬cepand cu determinismul, asa cum apare in perspectiva mecanicii cuantice si a fizicii re¬lativiste, prefigurate de descoperirea principiului al doilea al termodinamicii, dar si de disputa celebra intre Leibniz si Clarke despre „inceputul universului“. Determinismul conduce imediat la sistemele de complexitate mare, cum ar fi sistemele vii, cele haotice sau cele sociale. Evolutionismul lui Darwin, rezultatele lui Bénard privind vartejurile ce apar in peliculele de lichid sunt cateva exemple de teorii ce conduc la aparitia unor mo¬dele ale sistemelor departe de echilibru. Fara a incurca inutil expunerea cu formule ma¬tematice, autorii definesc notiuni elementare, precum instabilitatea, bifurcatia, spatiul fa¬zelor, atractor etc. necesare trecerii de la modelul „simplu“ la cel „complex“ al universu¬lui. Astfel, se defineste sistemul „haotic“ dupa comportamentul sau in spatiul fazelor, adica dupa forma atractorului sau (p. 82). Pentru a ilustra concret comportamentul hao¬tic, se ia un exemplu simplu, cel al pendulului slab disipativ (p. 83 88). Implicatiile ime¬diate ale modelelor haotice sunt in domeniul meteorologiei, al tehnicii, al chimiei. Totusi, marea miza a teoriei haosului este biologia, recte aparitia vietii.
Asa cum am amintit, parametrul esential care realizeaza trecerea de la descrierea dinamica la cea termodinamica este entropia. Descifrarea mesajului entropiei este subiec¬tul capitolului al cincilea, definindu se „transformarea brutarului“. Entropia este acea marime fizica ce desfiinteaza simetria timpului. Alta functie importanta este functia H a lui Boltzmann, cea care descreste monoton in timp, indiferent de evolutia si tipul siste¬mului. Si mecanica cuantica a adus cu sine un numar de paradoxuri legate de timp si de caracterul determinist/predictibil al teoriei. Iata de ce se poate spune ca formalismul me¬canicii cuantice este unul „incomplet“, in ciuda afirmatiei lui Bohr (p. 144). Prigogine si Stengers incearca sa depaseasca mecanica cuantica, dar in alt mod decat o face Einstein, oferind o alta interpretare notiunii de „timp de viata“, care ar putea reduce substantial impactul negativ al paradoxurilor cuantice asupra teoriei (p. 145 155). De aceea, autorii acorda o importanta mare deschiderii si continuitatii: deschidere fata de o noua coerenta si continuitate cu teoriile anterioare. Mesajul cartii este rezumat astfel: „timpul reprezinta firul calauzitor ce ne permite azi sa articulam descrierile pe care le facem Universului la toate nivelurile“ (p. 158). Un rol fundamental pentru intelegerea timpului l a avut fizica relativista si modelele cosmologice propuse in ultima jumatate de veac. Relativitatea res¬transa a revolutionat conceptia noastra despre timp, la fel cum teoria „Big Bang“ a adus in discutie „nasterea timpului“, de aceasta data nu ca simpla speculatie mitologica sau metafizica, ci ca parametru al evolutiei Universului. Primele clipe ale Cosmosului sunt o sursa inepuizabila de explorare conceptuala. Creatia ex nihilo nu mai este azi privita ca o simpla idee metafizica, ci ea are un serios suport stiintific (p. 171 173). Noul concept de tensor spatiu timp nu este doar o simpla notatie matematica, ci ajuta la crearea unor sce¬narii spatio temporale pentru primele secunde ale Universului. Din nou trebuie remarcat rolul entropiei (o marime care masoara gradul de ordine a Universului) si care are o ten¬dinta de crestere in primele 10 37 secunde, dupa care ramane constanta. Teoria pre¬zice posibilitatea aparitiei materiei din spatiu timp, adica o creatie ex nihilo. De aici si mode¬lul mai putin standard al Universului: cel al universului fluctuant (model „etern“?).
Cartea celor doi autori belgieni se incheie cu o concluzie neasteptata: stiinta nu este decat o forma de platonism, calauzita de un ideal de perfectiune, de la greci, pana la Einstein (p. 185 193). Increderea in sansele stiintei de a reflecta natura, precum si ipo¬teza ratiunii ca un „palat de cristal“ care ne va releva orice taina a universului este un crez stiintific constant. Dar exista totdeauna o problema centrala a cercetarii, cea care nu este niciodata abandonata de omul de stiinta. Prigogine si Stengers o identifica cu rup¬tura intre timp si eternitate, intre devenire si fiinta, o tema platoniciana fundamentala. Fizica este o stiinta sfasiata intre un univers al devenirii totale si unul static, etern, dar tocmai acest caracter dramatic i a permis sa transforme vesnica intrebare filosofica „de ce exista mai degraba ceva decat nimic“ intr o problema stiintifica. Opozitia dramatica s a transformat intr o tensiune inventiva. Astfel, timpul joaca rolul unui element de legatura intre diferite stiinte si in acelasi timp el este paradigma revolutiei mileniului trei in stiinta. Secolele urmatoare vor descoperi timpul doar printr o alianta stransa cu filosofia.
Fiecare pagina a acestei carti releva aceasta tensiune, aceasta „aventura“ a stiintei. Este evident optimismul molipsitor ce strabate capitolele lucrarii. Fiecare mare descope¬rire stiintifica este considerata o adevarata revelatie. Europa este cea care poate valorifica aceasta sansa a stiintei. Aici s a nascut democratia, aici s au inventat libertatea si drepta¬tea. Tot aici se naste dialogul, aici provocarea viitorului este cea ma vadita, aici se cons¬truieste lumea de maine…

Publicul roman s a bucurat in ultimul timp de aparitii exceptionale in domeniul filo¬so¬fiei. Dar inca se fac auzite la noi ecourile indepartate ale unui rationalism extrem sau, dimpotriva, a unui anti rationalism cu totul desuet. Ideea unei cunoasteri deschise, asa cum transpare din filosofia si epistemologia contemporana, pare o idee ce va „deschide“ mileniul trei. Cartea de fata ofera o perspectiva catre acest orizont al viitorului prin abor¬darea problemei timpului, poate cea mai tulburatoare idee filosofica. Secolul nostru nu a ramas strain de conceptul de timp: Heidegger, Whitehead, Bergson, Einstein, Prigogine sunt unii dintre cei care au indraznit sa iasa din paralogismul augustinian al timpului. Sunt in continuare asteptate traducerile acestor carti tulburatoare pentru constiinta filo¬sofica a acestui secol. Mileniul trei reprezinta o provocare cruciala pentru filosofie: poate ca „timpul“ ii este secretul.