z8h14hh
Dialogul “Republica” este exemplar in ceea ce priveste teoria lui Platon despre stat si despre ideea de dreptate. Republica sau Politeia nu inseamna, la Platon, stat, ci forma de guvernare. Principala componenta a dialogului este cea social-educativa. In “Cuvant prevenitor” la acest dialog, Constantin Noica scrie: “Cine nu vrea sau nu e in stare sa slujeasca cetatea depasind-o, s-o slujeasca integrandu-se in ea”.
Temele mari ale dialogului sunt: dreptatea si nedreptatea, necesitatea morala pentru stat si pentru individ de a-si intocmi viata dupa dreptate, precum si principiul bunei randuieli a societatii.
Platon vede statul ca pe o persoana morala si va arata natura si efectele imediate ale dreptatii: statul in care domneste ideea de dreptate (virtute) e fericit, reciproca fiind adevarata.
Dialogul se deschide tocmai cu discutia despre ideea de dreptate (cartile I si II ). Socrate discuta cu cei patru interlocutori, printre care Glaucon si Adeimantos, fratii lui Palton, despre ce este , sau ce poate fi, dreptatea. Platon are aici in vedere intemeierea statului ideal si conditiile in care un astfel de stat este posibil, ajungand la concluzia ca, pentru a putea exista, statul trebuie sa fie cladit pe ideea de dreptate. Cand Socrate ridica ideea “Ce este dreptatea ?”, pe el il intereseaza ce este dreptatea in ea insasi, iar nu ce este in raport cu altceva. Sunt oferite mai multe definitii: dreptatea este indatorirea de a spune adevarul; dreptatea este dreptul celui mai tare; a ace nedreptatea e mai bine decat a o suferi; dreptatea inseamna a inapoia cuiva un lucru pe care l-ai imprumutat de la el.
Socrate obiecteaza in acest caz si spune ca nu se pot inapoia armele unui om care, intre timp, a innebunit si nici a-i spune adevarul despre starea sa nu este drept.
O ultima definitie a dreptatii este aceea ca ar folosi celui mai tare, asa-zisa definitie mercantila a dreptatii.
Nemultumit de multiplu, atata vreme cat el vrea unul singur, Socrate conchide: “Nu m-am ales cu nimic din convorbirea aceasta”.
In acest fel se inchide Cartea I. Cartea a II-a continua tema dreptatii si vorbeste despre nasterea statului pe baza ideii de dreptate. Aici apare si mitul lui Gyges, sintetizat in final. Platon se intreaba acum daca este sa fii mai bine drept decat nedrept, raspunsul urmand doua extreme: egoismul absolut (Glaucon si Adeimantos) sau dreptatea si binele ca forma de conduita (Socrate). Glaucon afirma: “Conform cu natura, a savarsi nedreptate e un bine, a o suferi e un rau. Daca exista cineva care e drept, e asa numai din necesitate, si nu de buna voie”. Aceeasi parere o impartaseste si Adeimantos, ca nedreptatea fiind un bine, iar dreptatea un rau.
La provocarea celor doi de a le arata cum de dreptatea e un bine, iar nedreptatea un rau, Socrate le raspunde: “Plecand de la ideea ca dreptatea se gaseste intr-un stat ca si intr-un om, vom cerceta mai intai care e natura dreptatii in stat, apoi vom studia-o in fiecare om si vom primi de bun in mic (om) ceea ce am vazut in mare (stat).
In acest fel incepe la Palton nasterea statului. Nemultumit de raspunsurile primite, Socrate va defini dreptatea astfel: “Dreptatea inseamna ca fiecare om sa se ocupe in stat cu acea singura meserie pentru care a fost pregatit, adica fiecare meserie, ca sa poata fi bine indeplinita, va fi ocupatia singura a celui ce o invata si o practica.
Socrate spune foarte clar, intr-un exemplu, ca nu se poate ca un cizmar sa ajunga filozof, iar la Platon filozof inseamna conducator. Sensul este asadar ca un stat este drept atunci , si doar atunci, cand filozofii ajung regi sau regii ajung filozofi.
Dupa definitiile oferite de Glaucon si Adeimantos se intercaleaza mitul lui Gyges. Mitul e o provocare a lui Glaucon, el nu reprezinta pozitia lui Socrate, putand fi redus la trei idei: esenta omului este nedreptatea; nimeni nu e drept de bunavoie, ci e doar silit; acela care face dreptatea o face din neputinta de a savarsi nedreptati.
Socrate va demonta aceste argumente, readucand dreptatea la faptul ei de a fi una, adica esentiala. Dreptatea se poate manifesta intr-un mod multiplu, dar acest fapt nu altereaza unicitatea ei. Mitul lui Gyges este construit tocmai pentru a demonstra teza pe care Socrate o sustine. Pentru el dreptatea se manifesta indiferent de constrangerile exterioare, practicarea ei fiind sinonima virtutii. Punctul de vedere opus apartine lui Glaucon, dar numai ca pretext pentru rationamentului socratic.

Platon