q1x7xu

1.Notiuni generale

Dincolo de continutul unui cuvant(clasa, categorii gramaticale, sensuri, semnificatii) exista si expresia auditiva(sunete, accent, intonatie) sau vizuala(litere, pauze albe intre cuvinte, semne grafice, punctuatie).Cu studiul expresiei auditive se ocupa fonetica.
Fonetica este ramura lingvisticii care studiaza latura materiala, sonora, a limbii, prin fonetica intelegandu-se atat stiinta in sine, cat si obiectul de studiu.Ea reprezinta unul dintre nivelurile limbii, avand drept obiect de studiu semnele audibile si vizibile prin scris, cu rol in comunicare, producerea, transmiterea, receptarea si evolutia sunetelor limbajului articulat, prin aceste semne sau sunete realizandu-se vorbirea.Prin vorbire vom intelege o inlantuire de sunete articulate prin dilatarea si comprimarea succesiva a aerului inconjurator.
Scrierea sau ortografia limbii romane este fonetica, adica noteaza fiecare sunet printr-o litera.Inventarul literelor, numite “alfabet” trebuie invatat intr-o ordine precisa, numita " ordine alfabetica".
In alfabetul romanesc actual sunt mentionate in ordine 31 de litere : a,A (a); a,A (a); a,A (a); b,B (be); c,C (ce); d,D (de); e,E (e); f,F (fe); g,G (ge); h,H (ha); i,I (i); j,J (je); k,K (ca); l,L (le); m,M (me); n,N (ne); o,O (o); p,P (pe); q,Q (chiu); r,R (re); s,S (se); s,S (se); t,T (te); t,T (te); u,U (u); v,V (ve); w,W (dublu ve); x,X (ics); y,Y (igrec); z,Z (ze).
Intre literele alfabetului si sunetele limbii romane nu exista o corespondenta totala.
Pentru a observa relatiile de corespondenta dintre litere si sunete se foloseste descrierea fonetica.Spre deosebire de literele din alfabet, literele si semnele folosite in transcrierea fonetica poarta numele de semne fonetice.
Uneori acelasi sunet este reprezentat grafic prin litere diferite(exemple : " c " - cal, casa, dar si " k " - kamikaze, Kuweit, " i " - iata, italian, dar si " y " - yola, Yonathan,etc). Un grup de litere poate reprezenta un singur sunet; astfel grupurile " che " , " chi " , " ghe" , " ghi " redau sunetul k', g' : chenar, gheata, ghiocel.Grupurile " ce ", " ci ", " ge”, " gi " redau consoanele africate c, g : cerb, cires, circ, ger.
Literele a,i, redau acelasi sunet(aceeasi vocala): roman, mana, incaltat, imbracaminte.
Litera k si grupul de litere " che " , " chi " redau acelasi sunet : chimir, kilometru, chenar.
Alfabetul limbii romane este format din sapte vocale - a, a ,a, (i), e, i, o, u, dintre care patru (e, i, o, u ) functioneaza si ca semivocale, si douazeci si patru de consoane - b, c , d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, s, t, t, v, w, x, y, z.
Vocalele sunt acele sunete continue care se pot rosti fara ajutorul altor sunete.
Consoanele sunt acele sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete si nu pot forma singure o silaba.

2.Sunetul

Fonetica studiaza sunetele limbii in planul fizic(acustica), in planul biologic (fiziologia), in planul social, in sistemul limbii(fonologia, fonetica functionala), precum si din punct de vedere al proprietatilor fiziologice si acustice(fonetica experimentala).
In plan fizic, sunetul este miscarea vibratorie a unui elastic.Sunetele pot fi muzicale
(cu caracter de ton si ritmic - vocalele) si nemuzicale(cu caracter de zgomot si neritmic-consoanele).Sunetele vorbirii reprezinta atat tonuri, cat si zgomote sau sunete mixte. Sunetele articulate sunt fenomene fizice determinate de anumite proprietati: inaltime(ton), frecventa(numar de vibratii), variatii de inaltimi(sunete grave, profunde, joase), intensitate(depinde de energia rostirii sunetelor), durata(timpul ocupat de vibratiile sunetului), timbru(calitate care diferentiaza sunetele intre ele).
In plan biologic , sunetele sunt produse de organe articulare comandate de creier prin reteaua de nervi .Producerea sunetelor poarta numele de articulare.
Aparatul fonator uman e format din:
-aparat respirator(diafragma, cutie toracica, plamani si trahee);
-laringe;
-coarde vocale;
-glota;
-cavitati supralaringiale;
-cavitate faringiana
-cavitate bucala: maxilar inferior superior, limba(apexul, respectiv varful limbii, corpul limbii si radixul, adica radacina limbii), buze(superioara si inferioara), dintii de sus, alveole, partea anterioara a palatului(prepalatul), palatul superior (zis palatul tare), valul palatului(partea moale a palatului);
-cavitate nazala;
-uvula(omusor).
Organele articulatorii se impart, potrivit criteriului participarii lor la articularea sunetelor, in organe active si pasive.In procesul articularii, coloana de aer fonator iese din plamani spre trahee, intalneste coardele vocale in laringe, acestea vibreaza la impulsul primit din creier prin fluxuri nervoase, iar vibratiile se transmit aerului, dand nastere fonatiunii sau vocii.Vocea umana atinge peste 2000 de vibratii pe secunda.Vocea se moduleaza in functie de obstacolele intalnite si de rezonatori.Vibratiile coardelor vocale produc sunete sonore: vocalele si consoanele sonante.In lipsa unor astfel de vibratii se produc sunetele sonore si surde.In rostirea fiecarui sunet distingem trei faze de articulatie.La explozive: implozie, inchidere si explozie. La celelalte sunete : tensiune
(organele fonatoare iau pozitii adecvate producerii sunetului respectiv), tinuta si destindere(organele fonatoare revin la pozitiile necesare producerii sunetului urmator sau la pozitia de repaus).
Organul care percepe vorbirea este urechea, ei revenindu-i si rolul de a transforma mesajul sonor intr-unul nervos, preluat si transmis, identificat si prelucrat in mintea receptorului.
Sunetele ca produse ale aparatului fonator uman sunt pronuntate diferit de vorbitori.Aceste diferente se pot percepe mai cu seama cu ajutorul unor aparate speciale.Este posibil ca aceeasi persoana sa pronunte acelasi sunet, in momente diferite, in moduri diferite.Aceste diferente sunt studiate de fonetica experimentala.
Diferentele dintre sunete exista si datorita pozitiei lor in cuvant.
Exemplu : " pot "- sunetul | o | este diferit de sunetul | o | din cuvantul " pom "sau de | o | din “por”.
Cele trei calitati ale sunetului | o |, pe care le putem nota prin | o', o", o"' |, sunt variante ale aceleiasi unitati, numite fonemul | o |.
Un sunet-tip oarecare, pastrandu-si trasaturile caracteristice, are numeroase variante si varietati.
In vorbire, sunetele se rostesc inlantuite : miscarile articulatorii.Se intrepatrund si se leaga intre ele: un sunet incepe sa fie articulat inainte ca articularea sunetului precedent sa fi luat sfarsit-fenomenul se numeste coarticulatie.De aici rezulta ca intr-un context fonetic- in limitele unui cuvant sau la limita dintre cuvinte, sunetele se influenteaza reciproc.
De regula, influentele nu afecteaza caracteristicile sunetelor : variantele se inscriu in tiparele sunetului tip.
Exemplu :Sunetul tip “n” suna diferit in contextele:”nora”,”an”,”pumn”invat”,dar pastreaza trasaturile caracteristice.
Uneori influentele produc modificari ce duc la schimbarea calitatii sau la disparitia sunetelor.Asa sunt disimilarea si asimilarea.
Asimilarea exprima tendinta de a evita doua miscari articulatorii deosebite, din cele doua sunete(alaturate sau la mica distanta), unul dobandeste caracteristici asemanatoare cu ale sunetului influent.
Exemplu : in succesiunea -; nesonanta surda -; nesonanta sonora, prima consoana se sonorizeaza, pronuntandu-se aproximativ ca perechea ei sonora(cuvintele : acvatic, adecvat, batjocura, glasvant, optzeci; segmentul sintetic : vant, bun; se pronunta aproape ca : agvatic, adegvat, badjocura, glazvand, ob’zeci, vand, bun);in succesiunea nesonanta sonora -; nesonanta surda, prima consoana se asurzeste trecand in seria nesonantelor surde ( cuvintele : abces, absent, obtine, subtire; segmentul sintactic : “ un cuib sub streasina” , se pronunta : apces, apsent, suptire,” un cuip sup streasina”);in succesiunea nazala “ n ” -; “m” (segmentele sintactice” in barca”, “ din pacate” se pronunta aproximativ : im barca , dim pacate).

Disimilarea implica schimbarea calitatii unui sunet sau caderea lui sub influenta unui sunet identic sau asemanator; este expresia tendintei de a suprima o miscare care se repeta.
Exemplu : in cuvintele albitru, colidor(corect : arbitru, coridor), se observa o disimilare regresiva( primul ” r ” este modificat in ” l ”, deosebindu-se de al doilea ” r”); in cuvintele fereasta, propiu( corect fereastra , propriu), disimilarea este totala : al doilea “ r ” este suprimat.
Alte varietati ale sunetelor se datoreaza particularitatilor individuale ale vorbitorilor si influentei factorului afectiv.In mod diferit articuleaza sunetele un barbat sau o femeie, un adult sau un copil, un om sanatos sau unul cu guturai, un om calm si unul manios.
Defectele de pronuntie alterneaza sunetele, de pilda consoana " s " rostita interdental sau cu varful limbii apropiat de incisivii superiori(sigmatism, pelticie:?ete,ale? in loc de sete,ales); consoana “r” , articulata cu ajutorul uvulei("r" graseiat, `rama, a`rsa in loc de rama, arsa).
Sub influenta afectelor, sunetele pot fi alungite : " Biine ! " - amenintare ascunsa: " Mmizerabile!"- indignare: " Ajutooor! "- disperare.

3. Fonemul

Este cea mai mica unitate sonora a limbii, care are rol de a diferentia cuvintele intre ele si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant.
Limba romana, spre deosebire de limba engleza, franceza s.a.m.d. este o limba fonetica, adica, de obicei, o litera noteaza un fonem.Fonemele formeaza sistemul fonologic al limbii : vocale, consoane, semivocale.Fonemele au functie distinctiva, cu alte cuvinte, substituirea unui fonem cu un altul, intr-un context, duce la formarea unui nou cuvant (bar/car/dar/tar;tap/tar) sau a unei alte forme gramaticale(dau/dai).Schimbarea in planul formei, al expresiei, antreneaza schimbarea in planul continutului, al sensului.Daca formele diferentiaza cuvintele si formele gramaticale(bar/car;dau/dai), variantele fonemelor, sunetele, nu pot avea aceasta functie distinctiva(cele doua variante ale lui " e " in cuvantul " verde ", a caror inlocuire nu diferentiaza nici doua cuvinte, nici doua forme gramaticale). Astfel, cuvintele se pot deosebi intre ele printr-un singur fonem (cos/dos/ros), prin doua sau mai multe foneme(bar/dos).Uneori mai multe cuvinte sunt compuse din exact aceleasi foneme, insa altfel dispuse(car/rac, sur/rus).
Fonemul este cea mai mica unitate sonora care are o functie in limba : aceea de a alcatui si a deosebi cuvintele si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant.Vom distinge, astfel, fonemele si variantele lor combinatorii.Pentru studierea sistemului fonematic, al unei limbi intereseaza fonemele limbii respective, nu toate variantele acestora. Intre diversele variante ale unui fonem exista o varianta fundamentala care il reprezinta de obicei si care este tipica.
In unele lucrari lingvistice mai vechi, fonemul este confundat cu sunetul.Dar intre fonem si sunet sunt cateva deosebiri : a) - sunetul este un element material concret;
- fonemul este un termen general, care reprezinta, toate sunetele din aceeasi clasa; b) - sunetul este individual si apartine vorbirii;
- fonemul este general si apartine limbii.
Doua sau mai multe cuvinte care nu comuta intre ele si care se caracterizeaza prin aceleasi trasaturi distinctive alcatuiesc alofonele(variantele unui anumit fonem).Se poate spune ca fiecare dintre alofonele(variantele) unui anumit fonem, X " reprezinta " fonemul X sau realizeaza fonemul X.
In raport cu factorii care le conditioneaza aparitia, alofonele(variantele) unui fonem se clasifica in doua categorii: a) Variante individuale sau litere.Acestea sunt conditionate de deprinderile individuale de pronuntare a sunetelor.
In categoria fonie-semn intra un numar mare de elemente(sunete), numarul lor fiind in principiu egal cu numarul de vorbitori care produc sunetele unui sistem lingvistic dat.
Acest tip de alofone in general nu apar, descrise sistematic in diversele studii de fonetica si / sau fonologie.Acest lucru se datoreaza in primul rand faptului ca foneticienii nu au fost preocupati de descrierea pronuntarilor individuale, ci in special cum este firesc - de manierele de pronuntare realizate printr-un grad oarecare de generalitate. b)Alaturi de alofone individuale(sau litere) trebuie luate in considerare si alofonele a caror prezenta este determinata, contextual, adica de semnele care apar in vecinatatea variantei respective.

Dupa cum se stie, sunetele care alcatuiesc o fonie- semn se influenteaza reciproc.
Exemplu : in limba romana, vocalele | a |, | o |, | u |, atunci cand sunt precedate de sunetele palatale | `k |,| `g |, | c |, | g | ori de semivocalele | e | sau | i |, sufera o usoara deplasare a locului de articulare catre regiunea anterioara a palatului, astfel, in cuvintele ortografiate: " chiar ", " chior " , " iute ", vocalele care apar dupa | `k |, | i | sunt vocale cu o coloratura anterioara, | ? |, | ? |, | `k?r |,| i?te |.
Fonemele vocalice
Vocalele sunt produse de coloane de aer vibrant(voce) prin trecerea ei nestinjenita si continua prin traiectul vocal.Diferentele vocale rezulta in urma modificarii formei rezonatorilor : bucal si labial.Mucusul lingual se apropie mai mult sau mai putin de palatul tare, fata de palatul moale, buzele se intind sau se rotunjesc, cavitatea bucala si cavitatea labiala capata astfel diferite forme.In emisiunea vocalelor, palatul moale este ridicat si inchide trecerea coloanei de aer fonator spre fosele nazale.
In functie de gradul de deschidere sau de inchidere a maxilarelor si de apropiere sau departare a muschiului lingual de palat, vocalele sunt : - deschise(a);
- semiinchise(e,a,o);
- inchise(i,y,i,a,u).
In functie de locul de articulare, vocalele sunt :
- anterioare(e,i,y);
- mediale(i,a,a);
- posterioare(o,u);
(a) este vocala neutra.
In functie de participarea buzelor la articulare, vocalele sunt :
- labiale sau rotunjite(o,u);
- nelabiale sau nerotunjite(a,e,i,z,y,a,i,a).
Fonemele consonatice
Consoanele sunt produse de coloana de aer fonator care intalneste in calea sa diferite obstacole.Locul in care se formeaza consoana se numeste loc de articulare.
Locurile de articulare sunt :
- buzele : bilabiale(b,p,m);
- buza inferioara si dintii superiori : labiodentalele (v,f);
- dintii : dentalele(d,t,z,s,ts,n,l,r);
- palatul anterior : prepalatul (z,s,g,c);
- palatul mediu : palatele (g’,k’);
- palatul moale : velarele(g,k);
- laringele : laringala(h).
Limba participa la articulare ca organ mobil, putand inchide sau ingusta traiectul vocal.
La emisiunea unor consoane, palatul moale lasa libera trecerea unei parti din coloana de aer fonator prin fosele nazale(nazalele m,n).In unele situatii, traiectul vocal este complet inchis; prin deschiderea brusca se produc consoanele oclusive(explozive) : b,p,m,d,n,t,n,g’,k’,g,k.
In alte situatii traiectul vocal se ingusteaza, iar consoanele constrictive pot fi:
- ficative -v, f, s, ž, š-ingustarea este mai pronuntata, aerul frecandu-se de peretii fantei;
- vibrante- r- varful limbii vibreaza, apropiindu-se de alveolele superioare;
- laterale- e- aerul se scurge de-a lungul celor doua marginii ale limbii.
In functie de prezenta vibratiilor faringiene in producerea consoanelor distingem consoane:
- sonante:l,m,n,r;
- nesonante sonore: b,v,d z,ž,g,g’,g;
- nesonante surde: p,f,t,s,ts, š, c, k’, k.
Fonemele sunt reperzentate grafic prin semne conventionale numite litere sau grafeme. Literele formeaza alfabetul.Scrierea bazata pe litere se numeste scriere alfabetica.Alfabetul limbii romane(incepe cu litera a si se sfarseste cu litera z,de unde si expresia <de la a la zet>, metafora a tot ceea ce poate fi cuprins de la inceput la sfarsit, dupa modelul expresiei
<alfa si omega>, marcand inceputul si sfarsitul alfabetului grecesc) are 31 de litere, iar in cuvinte straine, neadaptate ortografiei romane, utilizam litere ca a,ü,ö (Handel,München,Rötgen), care nu exista in alfabetul limbii romane.

Ritmul si accentul in limba romana

In analiza fluxului vorbirii, se observa pe langa insusirile fiziologice si acustice ale sunetului si alte elemente sonore ca durata, sonoritatea, accentul,intonatia sau ritmul.
Succesiunea silabelor accentuate si neaccentuate dintr-un cuvant se numeste ritm.Vorbirea umana poate fi lenta, rapida sau sacadata, iar viteza de rostire a propozitiilor sau frazelor constituie ritmul vorbirii(tempo).Tempo-ul depinde de starea psihica a vorbitorului, de temperament, gradul de instruire sau de apartenenta teritoriala.
Din punct de vedere fonetic, acesta este strans legat de accent si intonatie.Vorbirea literara romaneasca are un tempo potrivit.

Luand ca suport muzica, ritmul este un aspect al acesteia in general.In muzica rock, de pilda, el este un element proeminent.Ritmul este trasatura cea mai usor de distins in acest gen de muzica.In muzica in general timpul cel mai important dintr-o masura este pe primul timp, iar a doua bataie(dintr-o masura de patru timpi ) este pe timpul trei.Acest lucru este valabil si in propriul nostru puls ritmic, bataia unui ceas sau valurile unui ocean.
Accentul in limba romana este liber, adica se poate gasi, in cuvinte diferite, in diverse silabe.Exista cuvinte care au accentul :
- pe ultima silaba : cafea, roman;
- pe penultima silaba : liber, pace, strada;
- pe antepenultima silaba : radio, familie;
- pe a patra silaba de la sfasit : unsprezece, doctoritele;
- chiar si pe a sasea silaba de la sfarsit : (al ) nouasprezecelea.
Accentul romanesc este mobil, adica isi poate muta locul in flexiunea aceluiasi cuvant.Aceasta se intampla in special in flexiunea verbala(ex : tac- tacem), mult mai rar in cea nominala(sora-surori).Libertatea si mobilitetea accentului romanesc explica existenta unor omografe nonomofone, cum sunt " copii ", pluralul de la " copie " si " copii ", pluralul de la " copil ".
Pronuntarea corecta a limbii literare se bazeaza pe subdialectul muntean(din centrul si sudul Romaniei).In vorbirea multor intelectuali, care folosesc limba literara, se pot intalni unele pronuntari cu o coloratura regionala atenuata.
Slabe aptitudini verbale
In procesul invatarii scolare intervin o serie de disfunctii care actioneaza franator asupra invatarii.Aceste disfunctii mai puternice pot lua urmatoarele forme:
- dislalia, care consta in abaterea de la pronuntia obisnuita, neputinta emiterii sunetelor sau omiterea lor, inlocuirea unor sunete cu altele, inversari de sunete;
- balbaiala este o tulburare mai grava ce apare mai frecvent la baieti.Exista trei forme : balbaiala cronica - intreruperi ale cursivitatii vorbirii determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe; balbaiala tonica, cand apare un blocaj la nivelul primului cuvant din propozitie prin prezenta unui spasm articulator de lunga durata si forma fixa;
- intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se intalnesc la acei copii care nu reusesc sa atinga nivelul mediu al vorbirii copiilor de aceeasi varsta.Astfel de fenomene apar sub forma unui vocabular sarac si a posibilitatilor reduse in formularea propozitiilor si a frazelor.Intarzierile in dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atat aspecte fonice, lexicale cat si gramaticale.Copiii care manifesta astfel de carente au greutati in comunicare, in exprimarea clara si in intelegerea vorbirii celor din jur; (8, 1982)
- mutismul electiv(voluntar) apare frecvent la copiii hipersensibili si se manifesta printr-o mutenie temporara, partiala sau totala.Copiii refuza sa comunice pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cand fenomenul este mai accentuat refuzul se extinde fata de toate persoanele;
- dislexia si disgrofia - sunt incapacitatea de a invata citirea si scrierea, scolarul cu astfel de tulburari face confuzii constante si repetate intre fenomene asemanatoare acesteia(literele si grafismul lor, inversiuni, adaugiri, omisiuni de litere si grafeme), omisiuni, inversiuni, adaugiri de cuvinte si chiar propozitii.Copilul cu o astfel de deficienta are greutati in a comunica in unitatile mai mari de limbaj.
Aceasta caracteristica impiedica asimilarea si automatizarea regulilor ortografice. Din cauza neintelegerii celor citite si chiar a propriului lor scris, exprimarea verbala a copiilor e lacunara, plina de omisiuni sau contine adaugiri de elemente care nu figureaza in textul respectiv.

Bibliografie

Bibliografie generala :

Avram Mioara, Sala Marius - Faceti cunostinta cu limba romana, Cluj, Editura Echinox, 2001.
Barbulescu Violeta - Gramatica limbii romane, Terathoyus, 1995.

Bibliografie de referinta :

Goga Mircea - Limba romana.Fonetica si fonologie, lexicologie, stilistica, Cluj, Editura Limes, 2001.
Golu Mihai, Pais-Lazarescu Mihaela. Psihologie scolara, Bucuresti, Editura Economica, 2000.
Mihut Lizica, Miuta Bianca - Fonetica si fonologie, Arad, Editura Universitatii "Aurel Vlaicu ", 2005.
Radovici Maria Liliana, Ionita Luminita, Calin Valeriu, Jianu Mihaela Roxana, Fota Stela Luminita,Teodorescu Elena - Limba romana contemporana.Fonetica si fonologie, lexicologie si semantica.Extensii, Editura Arves, 2003.