g5p9pv
La finalul anului 1897 bilantul activitatii Mariei Curie se prezinta astfel: doua
licente, concursul de agregatie pentru Invatamantul secundar,
un studiu asupra magnetizarii otelurilor calite.
Etapa urmatoare a carierei sale este doctoratul. In ultimii ani ai secolului
al-XIX- lea studiul descarcarii electrice in gazele rarefiate a dus la observarea
unor fenomene de fosforescenta si de radiatii noi: razele catodice si razele
Röetgen (sau razele X). Henri Becquerel studia fosforescenta sarurilor
de uraniu. De unde poate proveni energia minima, degajata in
mod constant de compusii uraniului, sub forma de radiatii ? Care e natura acestor
radiatii ? Iata o celebra tema de doctorat.
Scoala de fizica ii pune la dispozitie o biata incapere, dotata
cu instalatii create de sotul sau. Marie Curie va demonstra ca misterioasa
radiatie este o proprietate atomica, existand posibilitatea ca si alt corp,
sa aiba aceasta putere. Compusii unui alt corp, toriul, emit acelasi
gen de raze.
Marie denumeste fenomenul “radioactivitate”, iar corpurile cu aceasta
proprietate se numesc radio elemente. Examinand unele minerale, constata
o radioactivitate excesiva, aceasta continand o substanta mult mai
puternica, un element chimic necunoscut.
Pierre a urmarit cu interes progresele sotiei sale, alaturandu-si eforturile
spre a gasi noua substanta.
Din mai 1898 incepe o colaborare fructuoasa a celor doi soti, care va dura
8 ani si va fi distrusa de un accident tragic.
Impreuna vor descoperi existenta a doua corpuri noi, distincte.
In iulie 1898 anunta in “Coruptes rendus” descoperirea
primei substane extrase din pehblenda, (un minereu de uraniu) devenita
poloniu (potrivit tarii de origine).
La 26 decembrie 1898, sotii Curie anunta in sedinta Academiei de Stiinte
din Paris, descoperirea celei de-a doua substante, denumita radiu. Scopul imediat
este de a obtine poloniu si radiu in stare pura. Guvernul austriac le ofera
sotilor Curie o tona de pehblenda. In 1902, Marie reuseste sa prepare
un decigram de radiu pur si face o prima determinare a greutatii atomice: 255.
Radiul exista oficial.
Bugetul familiei se echilibreaza de abia in 1900, cand Pierre este
numit in invatamantul universitar in cadrul
unei scoli ce apartinea de Sorbona, iar Marie e numita profesoara la Scoala normala
pentru fete, de la Sèvres.
Din 1899 pana in 1904, sotii Curie publica impreuna sau separat
32 de comunicari stiinifice.
Radioactivitatea cucereste rapid cercurile stiinifice din toata lumea. In
1903, doi savanti englezi demonstreaza ca radiul degaja continuu o mica
cantitate dintr-un gaz, heliul. Este primul exemplu cunoscut al unei transformari
de atomi.
Miraculosul radiu putea fi confundat cu sarea, dar radiatia este de doua milioane
de ori mai puternica decat cea a uraniului.
Radiatiile pot fi oprite doar de un ecran gros de plumb.
Radiul se va dovedi util in medicina. Radioterapia distruge celule bolnave
si vindeca anumite forme de cancer si a capatat numele de Curieterapie. Sotii
Curie au convenit sa nu-si breveteze tehnica obtinerii radiului, desi acest lucru
le-ar fi putut aduce imense castiguri materiale. Ar fi fost, dupa ei, contrar
spiritului stiinific. Einstein afirma dupa moartea savantei: “Doamna Curie
e singura dintre toate fiintele celebre pe care gloria n-a reusit sa o corupa".
La 25 iunie 1903, cea care a declansat in 1897 toata aceasta efervescenta,
Marie Curie, isi sustine teza de doctorat la Sorbona. Titlul tezei de doctorat:
“Cercetari asupra substanelor radioactive”. Mentiunea: foarte onorabil,
cu felicitarile juriului. La 10 decembrie in 1903, Academia de Stiinte din
Stockholm anunta atribuirea premiului Nobel pentru Fizica jumatate lui Henri Becquerel
si jumatate sotilor Curie, pentru descoperirile referitoare la radioactivitate.
In 1905, Pierre tine o conferina publica in legatura cu lucrarea premiata,
atragand atentia asupra pericolului radiului daca acesta incape pe
maini criminale.
Colaborarea, viata de cuplu a celor doi soti Curie este intrerupta la 19
aprilie 1906, cand Pierre aluneca sub roata unui camion greoi si moare.
Marie isi gaseste refugiul in munca neintrerupta in laborator.
Ea singura este in masura sa succeada sotului sau la catedra de fizica
din Sorbona. Dupa ce, la 13 mai 1906 Mari devine prima femeie careia ii
este incredintat un post in invatamantul
superior francez (“chargée de cours”-profesor netitular), doi
ani mai tarziu va fi “profesor titular” la Sorbona, predand
singurul curs de radiactivitate din lume.
In plina glorie, aleasa membra a numeroase academii straine, “doctor
honoris causa”, Marie Curie va ceda staruintelor colegilor de a candida
pentru un fotoliu la Academia de Stiinte in 1911. Savantei i-a lipsit un
singur vot. Mai tarziu nici fiica sa, Irène nu va fi aleasa membra,
desi a candidat de doua ori.
Invechitele traditii vor fi invinse in 1962, cand fiziciana
Perey (eleva Mariei), descoperitoarea elementului chimic francium, va fi aleasa
in calitate de membru corespondent.
In 1911 Marie e laureata a Premiului Nobel pentru Chimie. Nici un alt laureat
nu a fost distins de doua ori cu aceasta inalta recompensa stiintifica.
Lectiile Cernobalului
Omenirea ar trebui sa-si schimbe optica asupra a ceea ce se poate numi calamitate
mondiala
Dillwyn Williams
Am comemorat, de curand, 15 ani de la catastrofa de la Cernobal,
cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Explozia reactorului de
la aceasta centrala nucleara din Belarus, in 1986, a dus la eliberarea
unor cantitati enorme de izotopi radioactivi, aproximativ 1 019 becquereli,
iar norul radioactiv a afectat zone intinse din Belarus si nordul Ucrainei
si o mica parte a teritoriului Rusiei; un grad mai scazut de radioactivitate
a fost depistat pe toata emisfera nordica. La inceput, raspunsul organizatiilor
internationale fata de necesitatea de a studia consecintele exploziei pe termen
lung asupra sanatatii a fost lipsit de coordonare si nu este nici in prezent
adaptat cerintelor. In 1990, Organizatia Mondiala a Sanatatii a primit,
din Japonia, 20 de milioane $ (14 milioane L) pentru a investiga efectele asupra
sanatatii,1 dar donatia a fost controlata efectiv de catre un singur oficial,
multi bani au fost cheltuiti fara justificare, iar rezultatele au fost dezamagitoare.
Tot in 1990, Agentia Internationala pentru Energie Atomica a efectuat
o investigatie separata. Rezultatele cu privire la posibilele consecinte asupra
sanatatii au fost, in general, linistitoare, cu toate ca se cunosteau
cazuri de neoplasme tiroidiene la copii.2 SUA si Uniunea Europeana au semnat
tratate separate cu guvernele implicate, permitandu-le sa investigheze
efectele asupra sanatatii. La inceput, Uniunea Europeana si filiala europeana
a OMS au jucat un rol principal in atragerea atentiei asupra incidentei
neoplasmului tiroidian la copii,3-5 dar ulterior au aparut studii separate ca,
de exemplu, cel al Fundatiei Memoriale pentru Sanatate Sasakawa din Japonia.
S-au implicat, fiecare in parte, si Unesco, Crucea Rosie Internationala, precum
si mai multe alte organizatii si state. Au fost obtinute mostre de tesut tiroidian
de catre diverse grupuri de cercetatori care, uneori, nici nu aveau vreo aprobare
guvernamentala; au existat si situatii in care diferite colective de cercetare
si-au publicat rezultatele experimentelor pe tumori fara sa stie ca aceleasi
date fusesera obtinute si de alti autori.
In cele din urma, corpul medical al oamenilor de stiinta reprezentand
asociatiile internationale pentru studierea tiroidei a luat initiativa unei
coordonari a cercetarilor in domeniu. La treisprezece ani de la data petrecerii
incidentului s-a ajuns la un acord intre guvernele din Belarus, Federatia
Rusa si Ucraina, impreuna cu Institutul National de Cancer al SUA, Fundatia
Memoriala pentru Sanatate Sasakawa din Japonia si OMS, ceea ce a dus la crearea
bancilor pentru tumori. In prezent, prin intermediul unui centru de coordonare
din Cambridge, cercetatorii au acces la o documentare completa asupra ADN-ului
si ARN-ului din tesuturile tiroidiene normale si tumorale.6
Lipsa de cooperare dintre organizatiile internationale, manifestata in
primii ani de dupa accidentul de la Cernobal, a fost influentata de mai
multi factori. Unele organizatii nu doreau sa sprijine studiile pentru care
nu primisera fonduri suficiente, pe de-o parte si din cauza conflictelor dintre
personalitati. OMS Geneva a considerat oportun sa controleze coordonarea internationala,
dar corpurile de finantatori s-au opus ideii de a renunta la control, date fiind
problemele cu care se confruntasera programele OMS anterioare. O prima dificultate
majora a reprezentat-o faptul ca multe persoane au anticipat un ritm scazut
de crestere a incidentei neoplasmului tiroidian, cu o perioada de latenta de
10 ani; ei au manifestat o atitudine reticenta in ceea ce priveste acceptarea
rapoartelor unei cresteri accentuate la patru sau cinci ani dupa explozie. In
anumite situatii, reticenta parea sa reflecte regula generala conform careia
gradul de rigurozitate a datelor necesare pentru a accepta existenta unei legaturi
intre cauza si efect este strans corelata cu interesul manifestat de indivizi
sau de organizatii fata de rezultatul cercetarii.
Dupa explozia de la Cernobal au aparut aproximativ 2 000 de cazuri de
neoplasm tiroidian la persoanele care, in perioada expunerii la niveluri
radioactive crescute, erau copii sau adolescenti.7-9 Din fericire, nu s-au inregistrat
decat putine decese in cazurile respective (E Demidchik, comunicare
personala). Nu trebuie sa ne limitam, insa, numai la efectele la nivel
tiroidian, desi primele emanatii nocive aveau o concentratie foarte mare de
iod radioactiv. S-a pretins ca in randul populatiei expuse s-a inregistrat
atat o crestere a incidentei afectiunilor de natura imunitara si a malformatiilor
congenitale, cat si o diversitate a formelor de cancer; lipsesc, insa,
studiile adecvate. La fel, la copiii ai caror parinti au fost expusi la radiatii,
exista dovezi ale cresterii instabilitatii microsatelite.10 Nu sunt cunoscute
efectele pe termen lung ale traiului intr-un mediu contaminat cu cesiu-137;
ar putea aparea si efecte tardive ale iodului radioactiv ca, de exemplu, la
nivelul sanului.
Este necesar sa se studieze, la nivel international, toate efectele pe care
explozia de la Cernobal le-a exercitat pe termen lung asupra sanatatii;
trebuie incluse confirmari ale diagnosticelor initiale, rolul unor determinari
sigure si corelarea incidentului cu valorile dozimetrice. Pentru desfasurarea
unui astfel de studiu ar fi necesar sa se aloce doar o mica parte din fondurile
pe care Occidentul le ofera Ucrainei pentru a inchide si ultimul dintre
cele patru reactoare de la Cernobal. In lipsa unui studiu adecvat
nu se va putea face o evaluare autorizata a tuturor consecintelor; drept urmare,
s-ar putea ca unele grupuri sa accepte neconditionat cele mai grave dintre efectele
pretinse, iar altele sa afirme ca pe termen lung nu au fost decelate decat
cazuri de neoplasm tiroidian.
Un alt exemplu al corelatiei dintre gradul de rigurozitate a datelor stiintifice
si interesul fata de rezultatele cercetarii ni-l ofera raspunsul la problemele
incalzirii globale. Este important sa ne intrebam nu daca exista efectiv
o corelatie intre cauza si efect, ci daca este sau nu posibil ca influenta activitatii
umane asupra fenomenului de incalzire globala sa justifice modificarea
acestei activitati. Raspunsul este, categoric, da, si, in acest sens, gradul
in care contributia activitatii nucleare ar putea reduce incalzirea
globala trebuie supus unei dezbateri serioase, bazate pe compararea tuturor
efectelor exercitate de generatoarele de energie conventionala si nucleara asupra
sanatatii. Sunt, insa, greu de depasit dificultatile create atat de exagerarea
pretinselor consecinte ale Cernobalului asupra sanatatii, cat si
de erorile si musamalizarile care apar chiar la nivelul industriei nucleare.
Este putin probabil ca explozia de la Cernobal sa reprezinte ultimul dezastru
nuclear major; indubitabil, vor mai aparea si alte evenimente care sa impuna
o reactie la nivel mondial. Agentiile internationale au intampinat
dificultati considerabile in gestionarea unui eveniment cu semnificatie
mondiala, survenit in cadrul unui puteri mondiale izolata stiintific si
supusa ea insasi unor uriase schimbari economice si politice. Pentru a evita
astfel de confuzii, pe viitor e bine sa fie avuta in vedere posibilitatea aparitiei
unor situatii conflictuale intre suveranitatea tarii unde s-a produs incidentul
si importanta lui pentru restul lumii, asigurandu-se o investigatie impartiala.
In ceea ce priveste consecintele unor atare incidente asupra sanatatii,
este evident rolul conducator al OMS care, fata de 1986, si-a schimbat considerabil
optica in aceasta privinta. Este oportuna implicarea organizatiei nu atat
in coordonarea, cat in facilitarea cercetarilor, care ar putea sa fie
controlate de grupuri de experti independente, selectate de organizatiile stiintifice
internationale de profil, precum si de statele care fie sunt interesate direct,
fie doar finanteaza studiile.
Este necesar sa tragem invataminte din accidentul de la Cernobal
si sa hotaram cum anume sa coordonam implicarea statelor lumii in
investigarea unor dezastre majore, astfel incat de beneficiile obtinute
sa se bucure atat tara afectata, cat si intreaga omenire.
Vom reusi, astfel, sa reducem riscul producerii unor noi dezastre si sa ne dezvoltam
capacitatea de-a gasi solutiile adecvate in cazul in care apar consecinte nedorite.
Cercetarile efectuate de DW au fost finantate de Comisia Europeana. Participarea
lui la conferinte a fost sprijinita de Comisia Europeana, OMS si Fundatia Sasakawa.
A fost implicat in infiintarea Bancii de Tumori de la Cernobal (sprijinita
de organizatiile mentionate, precum si de NCI), fiind si presedinte al proiectelor
ei stiintifice. Nu a primit nici o recompensa personala de la nici una dintre
organizatiile mentionate in editorial.