Originile radiodifuziunii se confunda cu cele ale telecomunicatiilor prin unde care intrebuinteaza fenomene fizice foarte complexe si tehnici care au fost, inca de la inceput, foarte sofisticate. Prezentarea lor este cu atat mai delicata cu cat descoperirile si punerea la punct a aparatelor nu s-au supus unei cronologii logice, ci au reprezentat succesul unor cercetari duse simultan si in perspective diferite de catre echipe imprastiate in lumea intreaga: rezultatele muncii lor, esecurile, semi-esecurile sau succesele s-au amestecat si s-au conjugat. Ca si in cazul marilor inventii tehnologice contemporane (automobilul, cinematografia, aviatia, navigatia submarina...), descoperirea radiodifuziunii si rapiditatea expansiunii sale arata ca, dincolo de rivalitatile de orice natura si in ciuda concurentei intereselor industriale sau nationale, comunitatea stiintifica de dinainte de 1914 organizase foarte bine schimbul de informatii indispensabile bunului mers al progresului.

I - Undele hertziene si punerea la punct a telegrafiei fara fir

Urmandu-l pe Ampere, pe Ohm si pe maestrul sau Faraday, ale carui lucrari ajutasera la clarificarea lumii electricitatii, si in legatura cu cercetatorii generatiei sale, care studiau fenomene inca slab explorate ale electromagnetismului, scotianul James Clerk Maxwell (1831 - 1879) stabilise in 1864 o teorie de ansamblu asupra undelor electromagnetice, carora le demonstra stransa legatura cu undele luminoase. Germanul Heinrich Hertz (1857 - 1894), discipol al lui Helmholtz, a reusit in 1887 primele experiente care probau teoriile lui Maxwell producand unde hertziene: descoperirile sale au fost imediat studiate in aproape toata lumea. La Paris, perfectionand ideile italianului Onesti, Edouard Branly (1844 - 1940) pune la punct in 1890 un aparat detector de unde hertziene (tub de pilitura legat la o baterie) care, sub numele de coeror sau de radio conductor, a reprezentat pentru anii decisivi care au urmat instrumentul indispensabil al tuturor celorlalti cercetatori: americanului de origine sarba Nikola Telsa, englezului Olivier Lodge, care a stiut primul in conditii de laborator sa perceapa undele hertziene la o distanta de ... 36 de metri in 1894, rusului Alexandr Popov (1852 - 1906), care a pus la punct o antena... pentru a detecta furtunile.

Tanarul student italian Guglielmo Marconi (1874 - 1937) este cel care a stiut sa coordoneze ansamblul de tehnici puse la punct la vremea sa si sa realizeze primele experiente probatoare: 1894, primele incercari langa Bologna; 1895, schimb de semnale hertziene pe 400, apoi pe distanta de 2.000 de metri. In 1896, el s-a instalat in Marea Britanie unde si-a luat primul brevet si a reusit, in prezenta ministrului Postelor, un schimb de semnale morse prin TFF pe o distanta de 3 km; bataia a trecut, in 1897, la 25 km.; in 1899, la 160 km. si in acelasi an, pe 28 martie, el a realizat o legatura intre Douvres si Vimereux langa Boulogne (46 km.). El si-a perfectionat sistemul asigurandu-i sintonia, adica perfecta concordanta intre antenele receptoare si antenele emitatoare. Pe 12 decembrie 1901, el a realizat prima legatura intre Poldhu (Cornouaille) si Terra-Nova; legatura transatlantica permanenta nu a fost asigurata in mod permanent decat incepand din 1907.

In acelasi timp alti ingineri calcau pe urmele lui Marconi sau mergeau pe propriile lor cai: Popov in Rusia; Slaby, Arco, Braun in Germania; in Franta, inginerul Eugene Ducretet care, inca din septembrie 1898, a asigurat o legatura intre Turnul Eiffel si Panteon (4 km.), locotenentii de marina Camille Tissot si Maurice Jeance, capitanul de geniu Gustave Ferrie (1868 - 1932) ... Coerorul lui Branly a fost repede inlocuit de catre detectoare mai practice. Antenele se pefectionau, iar puterea emitatoarelor crestea.

g7r8rk
II. - Telefonia fara fir

Asa cum TFF-ul insotea telegraful electric, a venit foarte repede ideea de a folosi undele hertziene pentru a insoti telefonul. Modulatia undei hertziene pe unda electrica a telefonului punea probleme dificile care au fost rezolvate in mod diferit. Calea explorata inca din 1884 de catre Graham Bell insusi si reluata in 1892 de catre William Preece in Anglia, care utiliza solul drept conductor, a fost repede abandonata. Rezultatele obtinute in 1899 de catre Popov, in 1900 de Gavey in Anglia si de Ducretet in 1901 nu au fost semnificative. Canadianul emigrat in Statele Unite, Reginald Fessenden (1860 - 1932), care utiliza alternatoare de mare putere si mai ales procedeul heterodin pentru receptie, a realizat in 1906 o prima transmisiune pe o distanta de 18 km. si in iulie 1907 pe o distanta de 300 km. In 1909, gratie arcului electric “cantator” al danezului Valdemar Poulsen, germanii au reusti sa transmita sunete pe o distanta de 40 km. Dar adevarata solutie trecea prin folosirea lampilor, cea a lui Ambrose Fleming cu doi electrozi (1904), si mai ales in 1907, trioda, cea a americanului Lee de Forest (1873 - 1961). Acesta din urma si-a impus cu greu utilizarea inventiei sale. El a cautat comanditari in Franta, unde a reusit in 1908 o legatura intre Turnul Eiffel si Villejuif; intors in Statele Unite el a retransmis in ianuarie 1910, pe o distanta de 20 de km. de la Metropolitan Opera cantecul lui Caruso. Din martie si pana in august 1914, la cererea lui Albert I, au fost retransmise la Bruxelles concerte saptamanale. In Franta, lucrand pentru marina nationala, Colin si Jeance au experimentat radiofonia inca din 1908; in iunie 1914, ei reusisera sa atinga distanta de 200 de km. In Europa, razboiul a pus capat acestor experiente. In Statele Unite, Lee de Forest le-a reluat pe ale sale; Alexanderson, pentru marina americana, a putut asigura in octombrie 1915 o legatura mediocra experimentala intre Arlington, langa Washington, si Turnul Eiffel.

III. - Primii utilizatori ai TFF

TFF-ul trebuia sa serveasca la completarea telegrafului electric: in anii care au precedat 1914 progresele sale au fost foarte rapide. Marinele de razboi au fost primele care l-au utilizat pentru a rupe izolarea navelor si a coordona miscarile escadrelor. Puterile coloniale creaza incepand de la marile statii emitatoare o retea ce leaga metropola lor de restul lumii. In special, Germania a facut eforturi considerabile. Marina comerciala a urmat acest exemplu: inca din 1910 pacheboturile care plecau din porturile americane trebuiau sa fie prevazute cu TFF, iar naufragiul Titanicului, pe 15 aprilie 1912, a accelerat aceasta miscare. In 1913, existau in Europa 330 de statii TFF deschise publicului, pentru trimiterea de radiograme catre vapoare sau pentru a face legatura regiunilor izolate cu reteaua telegrafica clasica. Englezii au utilizat TFF-ul in operatiunile impotriva burilor in 1900. Razboiul ruso-japonez, in 1904, i-a dovedit importanta atat in operatiunile terestre cat si in cele marine. In timpul expeditiei din Maroc din 1911, actiunea corpului expeditionar francez a fost cunoscuta si coordonata gratie unei legaturi dintre Turnul Eiffel si navele de razboi din largul coastelor marocane, ele insele aflate in legatura cu trupele terestre, fapt ce ii permitea statului-major sa le urmareasca si sa le dirijeze. Din 1906, toate zonele fortificate franceze din nord si din est erau legate prin TFF cu capitala si se realizasera deja legaturi intre dirijabile sau avioane si baze terestre. Incepand din 1905, Turnul Eiffel, o fantastica antena, devenise sub comanda lui Ferrie un emitator militar; el asigura inca din 1910 emiterea de semnale orare care permiteau navelor pe mare sa-si determine pozitia longitudinala si in anul urmator un serviciu meteorologic in alfabetul morse.

IV. - TFF-ul si telefonia fara fir in timpul Marelui Razboi

TFF-ul a jucat un rol decisiv in toate operatiunile navale ale vremii, indeosebi in cadrul razboiului submarin si in operatiunile zepelinelor. In aviatie, dupa multe incercari incepand din 1911, s-au putut asigura legaturi directe din 1916, in telegrafie si apoi in telefonie, intre avioanele de observatie si statele-majore sau bateriile de atrilerie. In domeniul terestru, inca din 1915, telegrafia militara franceza a pus la punct mici receptoare-emitatoare de telefonie fara fir, care au echipat toate armatele aliate, si care au adus eminente servicii cand, in primavara 1918 reluandu-se razboiul de miscare, au mentinut contactul dintre unitatile din linia intai si statele-majore din spatele frontului. Izolata prin ruperea legaturilor sale transoceanice prin cablu, Germania a putut sa mentina contactul, in special cu America, gratie TFF-ului: ea a putut astfel sa-si pastreze o activitate diplomatica aproape normala in tarile neutre si sa-si continue propaganda datorita noii agentii de informatie, Transozean Gesellschaft.

V. - Telecomunicatiile prin unde dupa Marele Razboi

Pana la inceperea celui de al doilea razboi mondial cablul a ramas mijlocul cel mai utilizat pentru telegraf si pentru telefon dar, stimulate de catre state, in special Franta si Germania, ingrijorate de a nu depinde prea mult in relatiile lor internationale de retelele de cablu controlate de tarile straine si de puternicele sociatati de radioelectricitate, telecomunicatiile prin unde au realizat un progres notabil, cel mai adesea sub tutela administratiilor Postelor. Societatea engleza Marconi’s Wireless Telegraph, cu filialele sale straine, domina foarte autoritar, in 1914, piata TFF-ului. In Statele Unite, in noiembrie 1919, la cererea autoritatilor federale, filiala sa a fost americanizata si inclusa in Radio Corporation of America (RCA), trust fondat de catre General Electric, American Telephone and Telegraph si Westinghouse. In Germania, la cererea guvernului imperial, Allgemeine Elektrizitats Gesellschaft si Siemens au fondat intre 1903 si 1905 o filiala comuna Telefunken, care a gestionat statia Nauen din apropierea Berlinului. In Franta, atat sub egida autoritatilor militare cat si a constructorilor de material electric, s-a nascut o importanta industrie, pe care razboiul a dezvoltat-o. Sub conducerea unui remarcabil animator, Emile Girardeau, Societe francaise radioelectrique (SFR), fondata in 1910, asociata cu Compagnie generale de TSF (CSF), nascuta in 1918, devine al patrulea “mare” al TFF-ului mondial. Puternicele statii de la Lyon-La Doua (1914), de la La Croix-d’Hins, langa Bordeaux (1920), si mai ales cea de la Sainte-Assise din Seine-et-Marne (1922), au dat Frantei mijloacele independentei sale in domeniul legaturilor internationale.
Incepand din 1926, progresele radiotelefoniei aveau sa permita asigurarea legaturilor telefonice directe trans-oceanice, pe care cablul a fost incapabil sa le asigure pana in 1956. Utilizarea tot mai mare a undelor scurte pentru legaturile pe distante lungi a dat, dupa 1927, un nou impuls TFF-ului... Dar in realitate, istoria telecomunicatiilor prin unde (legaturile pentru schimbul de mesaje telegrafice sau telefonice dintre un centru emitator si un centru receptor) si cea a radiodifuziunii (emitere radianta de programe sonore destinate unui mare numar de mici receptoare individuale) au inceput sa devina divergente la inceputul anilor ’20, chiar daca tehnicile lor de difuzare au ramas apropiate si uneori comune; ar fi deci inutil, in cadrul limitat al acestei lucrari, sa continuam povestea primei1.
Incepand cu anii ’60, in era satelitilor si a telematicii, aceste doua istorii se vor uni din nou in acelasi timp in care dezvoltarea cablului coaxial si a fibrelor optice asociaza telecomunicatiile prin cablu dezvoltarii televiziunii.