Putini savanti au fost atat de controversati ca Pascal. Personalitatea sa stiintifica exceptionala a atras atat in timpul vietii sale, cat si in cele trei secole ce s-au scurs de la moartea sa, atentia multor cercetatori. Elogii, critici, denigrari, s-au amestecat intr-o gama cat se poate de larga.
Blaise Pascal s-a nascut pe 19 iunie 1623 in Clermont, intr-o familie cu vechi traditii intelectuale. Din partea mamei se inrudea cu marele scriitor Corneille.
Documente pretioase ramase de la sora sa, Gilberte Perier cat si de la fiica acesteia, Marguerite ne ofera informatii asupra copilariei marelui savant.
Inca de la o varsta frageda, Pascal a manifestat o inteligenta extraordinara, surprinzandu-i pe cei mari mai ales prin intrebarile pe care le punea asupra naturii lucrurilor.
In 1626, cand Blaise avea doar 3 ani, a murit mama sa, iar tatal a ramas singur cu cei trei copii si a inceput sa se ocupe mai indeaproape de educatia acestora. Fata de cele doua fete, Gilberte si Jaqueline, l-a preferat pe Blasie, a carui inteligenta deosebita a remarcat-o curand.
Blasie nu a intrat niciodata in vreun colegiu, ci l-a avut ca educator doar pe tatal sau.
In 1632, tatal sau, judecator in Clermont, avand la randul sau un anumit renume in stiinta, s-a mutat in Paris, pentru a-si continua propriile studii pe o parte, si pentru a-si educa unicul sau fiu care dovedise deja abilitati exceptionale, profitand de posibilitatile favorabile oferite de Paris pentru educatia acestuia.
Tatal sau pune in aplicare un adevarat plan de educatie, avand drept principiu sa nu il incarce pe copil cu nimic din ceea ce nu ar putea intelege cu toata usurinta si in toata adancimea.
Astfel el a amanat studiul sistematic al limbii latine si grecesti pe care il considera prima treapta a educatiei pana la varsta de 12 ani, urmand ca studiul matematicii sa inceapa dupa aceasta varsta. De la varsta de 8 ani pana la 12 ani Blasie a primit doar notiuni generale, in masura sa ii stimuleze interesul pentru disciplinele ce urmau sa fie ulterior aprofundate.

Acest program a simulat curiozitatea baiatului si, intr-o zi, la 12 ani, baiatul a intrebat ce este geometria.
Geniul sau geometric a inceput sa se manifeste de la aceasta varsta, incepand sa studieze geometria, sacrificandu-si timpul de joaca in ciuda restrictiilor care ii erau impuse, si in cateva saptamani descopera singur multe proprietati ale figurilor.
Cea mai importanta este aceea privitoare la suma unghiurilor unui triunghi care este egala cu doua unghiuri drepte, respectiv 180 de grade. Se pare ca dovada consta simplu in impaturarea unghiurilor peste figura astfel incat varfurile lor sa se intalneasca in centrul cercului inscris in triunghi.
O demonstratie similara se poate obtine prin impaturarea unghiurilor astfel incat ele sa se intalneasca pe piciorul perpendicularei duse din varful unghiului cel mai mare pe latura opusa.
Impresionat de aceasta demonstratie inteligenta, tatal sau i-a dat o copie a cartii „Elementele” de Euclid, pe care Pascal o citeste cu interes pana cand o invata.
Citind cartea, el isi da seama ca nu are nevoie de vreo explicatie. In timp ce citea compunea si progresa atat de mult, incat putea frecventa toate conferintele care se tineau saptamanal si la care se adunau oameni cu experienta in domeniu din Paris pentru a-si prezenta lucrarile sau pentru a le examina pe ale altora.
Rezultatul educatiei oferite de tatal sau a fost ca Pascal poseda bine in scris si citit limba latina, cunostea greaca si se descurca si cu limba italiana.
Mai important este faptul ca a devenit un scriitor de talent. Mai tarziu si-a insusit si cunostinte teologice si filozofice tot prin lectura. In orice caz, Blaise nu avea sa devina un erudit ci un amator genial.
La varsta de paisprezece ani este admis la intalnirile saptamanale tinute de Roberval, Mersenne, Mydorge si de alti matematicieni francezi.
In final, din aceste sedinte se naste Academia Franceza. La varsta de saisprezece ani, Pascal scrie un eseu despre conice, iar la optsprezece ani construieste prima masins aritmetica, un calculator rudimentar, pe care o va imbunati peste opt ani.
In „Cugetari” , el delimiteaza posibilitatile masinii aritmetice, pronuntandu-se astfel: „Masina aritmetica produce efecte care se apropie mai mult de gandire decat tot ce fac animalele, dar nu face nimic ce ne-ar putea determina sa spunem ca ea are vointa ca animalele”
Pentru realizarea planului sau, Pascal a inceput sa lucreze cu toata ardoarea tineretii. Dar, pe cat parea de simplu principiul, pe atat de mari erau piedicile pe care avea sa le intampine. Dificultatea cea mai mare era gasirea unor meseriasi in stare sa indeplineasca o asemenea munca si care sa ii urmeze exact indicatiile. Ei trebuiau sa posede perfect practica strunjirii, a pilei si a ciocanului pentru a reduce piesele masinii la pasurile si proportiile cerute de teorie. In 1642 nu construise decat un singur model, si acesta imperfect, astfel pronuntandu-se sa renunte la proiect.
A avut insa noroc cu cancelarul Seguier, care, fiind informat de aceste incercari, l-a incurajat sa isi continue eforturile. Aceleasi indemnuri le-a primit si din partea lui Robeval.
Astfel, Pascal si-a reluat proiectul si a trebuit sa depuna un efort considerabil pentru a construi „mai bine de 50 de modele, compuse din vergele sau lamele drepte, altele curbe, altele cu lanturi, unele miscandu-se im linie dreapta, altele circular, unele conice, altele cilindrice, iar altele cu totul diferite de acelea, fie prin material, fie prin forma” („Oeuvres de Pascal” -; vol. II)
In 1650, la mijlocul carierei lui stiintifice, Pascal si-a abandonat brusc idealurile lui in favoarea religiei, asa cum zice in Pensées, "contempleaza maretia si misterul omului".
In 1653 a trebuit sa administreze mosia tatalui sau. Acum a adoptat iarasi vechile lui ocupatii si a facut cateva experimente asupra presiunii exercitate de lichide si gaze. In aceeasi perioada a inventat triunghiul aritmetic, si impreuna cu Fermat a creat calculul probabilitatilor.
Medita asupra casatoriei cand un accident l-a determinat iarasi sa se concentreze asupra religiei. S-a mutat la Port Royal unde a trait pana in 1662.
Singura lucrare matematica pe care o mai scrie este un eseu despre cicloida in 1658. Suferea de insomnie si de o durere de dinti cand i-a venit ideea si spre surprinderea lui, suferinta i-a trecut.
Privind aceasta ca un semn divin a continuat problema, lucrand fara oprire opt zile, si a terminat o lucrare relativ completa despre geometria cicloidei.
Incepand cu 1660, Pascal nu mai manifesta nici o atractie fata de stiinta. Putina energie ramasa o cheltuieste pe meditatii religioase n redactarea unor note asupra religiei crestine. Aceasta abandonare a unor preocupari care au dat roade imbelsugate se explica prin boala necrutatoare care il chinuia, inainte de a-l distruge. Intr-o scrisoare catre Fernat, din 10 august 1660, se plange ca nu poate face mai mult de 3 sau 4 leghe in trasura, nu poate merge fara baston si nu poate calari. Starea sa sufleteasca este corespunzatoare acestei stari trupesti, iar in anul 1663, pe data de 13 august inceteaza din viata.
Dupa moartea sa au fost gasite printre hartiile ramase note din lucrarea proiectata asupra religiei. Ele au fost puse in ordine de Gilberte Perier impreuna cu ducele de Roannez, Arnauld si au fost publicate in 1670 sub titlul: „Pensees de M. Pascal sur la religion et sur quelques sujets” (Cugetarile d-lui Pascal asupra religiei si altor subiecte)