Cu peste cinci decenii in urma, la 2 decembrie 1942, intr-o aripa discret
amplasata a Universitatii din Chicago, fizicianul italian Enrico Fermi eliberase
certificatul de nastere al energiei nucleare prin construirea primei pile atomice.
(in interiorul ei, nucleele de uraniu 235 fusionau printr-o reactie in lant
degajand energie). Acest act deschidea o prima poarta spre un gigantic rezervor
energetic. Progresele ulterioare ale stiintei in acest domeniu, succedate intr-un
tempo surprinzator de alert, nu aveau din pacate sa fie puse in slujba omului;
dimpotriva, ele au profilat la orizontul civilizatiei umane cea mai mare primejdie
care a planat vreodata in istorie asupra sa. Lansarea primelor bombe atomice
asupra oraselor japoneze Hirosima si Nagasaki, constructia bombelor cu hidrogen-
atmosferice sau subterane- care nu au incetat sa se inmulteasca, s-au inscris
ca episoade din cele mai putin glorioase in epopeea patrunderii tainelor atomului.
Caracterul ambivalent al stiintei a capatat, si in acest domeniu, una din formele
sale cele mai acute, antinomia creatie-distrugere atingand aici paroxismul.
,,Din timpul Renasterii si pana in zilele noastre- spune Gaston Bouthoul, presedintele
Institutului francez de polemologie- progresul cunostintelor, al tehnicii si
artelor, intr-un cuvant al civilizatiei, a fost continuu, in ciuda numeroaselor
razboaie. Aceasta intrucat capacitatile de distrugere au fost mereu inferioare
capacitatilor de creatie si constructie ale omului. Odata cu bomba atomica,
pentru prima oara in istorie, acest echilibru este rupt in favoarea capacitatilor
distructive”. z9o17oz
Marea dezbatere asupra atomului nu poate avea, asadar, un cadru de desfasurare
pur teoretic, ea angajand insusi viitorul speciei umane si al vietii pe planeta
noastra. Mai inainte de a se apleca asupra sirurilor nesfarsite de cifre ce
ies din calculatoare, mai inainte de a imbraca echipamentul de protectie pentru
a intra in laboratorul de cercetari nucleare, savantii isi pun rascolitoarea
intrebare daca din rezultatele stradaniilor lor pentru descatusarea energiilor
latente din sanul materiei, omul are mai mult de castigat sau de pierdut. Judecand
in termeni asemanatori, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, evoca posibilitatea
de a se descoperi ,,o substanta sau o arma distructiva de o eficacitate atat
de ingrozitoare, incat toate razboaiele sa devina imposibile”. Amenintarea
cosmarului atomic ii face pe unii savanti sa pledeze pentru sistarea cercetarilor
nucleare si ignorarea cu buna stiinta a perspectivelor pe care aceasta sursa
de energie le poate deschide progresului general al umanitatii. O dezbatere
de rasunet in acest sens a avut loc, cu ani in urma, intre savantul Edward Teller,
considerat drept ,,parintele bombei americane cu hidrogen”, si laureatul
suedez al Premiului Nobel, Hannes Alfven. Savantul american, care dezvolta argumente
in favoarea intensificarii ,,foamei de energie” a omenirii, fizicianul
suedez ii contrapune ideea ca nu trebuie absolutizate posibilitatile energiei
nucleare in raport cu alte surse energetice.
Lui Teller, care invoca ,,pactul cu diavolul” al lui Faust, din care eroul
goethean iese in cele din urma invingator, Alfven ii amintea ca in aceasta lupta
fantastica pentru triumful binelui au fost, in drama lui Goethe, si victime,
iar omenirea nu-si poate permite ca acest lucru sa se intample o data mai mult
in realitate.
Evident, mersul inainte al stiintei nu poate si nu trebuie sa fie oprit, nici
in domeniul nuclear, ca de altfel in nici un alt domeniu al cunoasterii. Dar
cercetarile si aplicatiile nucleare trebuie sa aiba, ca suprem comandament,
garantarea utilizarii acestei uriase surse de energie exclusiv in folosul omului
si al umanitatii, asigurarea tuturor conditiilor pentru ca fiecare tara sa poata
beneficia, in deplina securitate si la adapost de orice pericol, de imensele
avantaje ale folosirii energiei nucleare in vederea accelerarii progresului
si prosperitatii sale.
In domeniul fisiunii nucleare, care in natura s-a realizat, de-a lugul istoriei
Terrei, ca proces natural, in cazul aproape al tuturor nucleelor susceptibile
de a fusiona, cu exceptia izotopului 235 al uraniului, posibilitatile stiintei
si tehnologiei incep sa-si invedereze limitele. Este vorba, in primul rand,
de faptul ca reactiile de fisiune produc deseuri radioactive, care, la nivelul
unei productii de cateva miliarde de megawati/ora pe an, ar ridica mari probleme
pentru protectia mediului si in general pentru securitatea vietii pe Pamant.
Mult mai bogata in perspective este reactia termonucleara de fuziune. Cresterea
cererii de energie a facut sa se apeleze la energia de origine nucleara. Sursele
clasice de energie au inca un rol de jucat, dar ele trebuie sa isi probeze competitivitatea
cu energia nucleara.
Ideile afirmate cu luciditatea, competenta si responsabilitatea proprii omului
de stiinta in cadrul diverselor reuniuni internationale, oglindesc pregnant
preocuparea tot mai marcata a savantilor de a contribui la solutionarea, in
interesul fiecarui popor si al intregii umanitati, a problemei crearii unai
lumi eliberate de spectrul catastrofei nucleare, a unei lumi in care singura
ipostaza a atomului sa fie cea reprezentata de utilizarea pasnica a energiei
nucleare.