c2f10fh
Avand o valoare deosebit de importanta in ceea ce priveste activitatile umane sociale, culturale, dar si economice, manastirile beneficiaza de un loc important in cadrul turismului cultural-religios din tara noastra.
De-a lungul timpului acestea au oferit lumii loc de inchinaciune si refugiu, iar mai nou, manastirile isi deschid portile in fata celor care doresc sa le viziteze in calitate de turisti, dezvoltandu-se astfel tot mai mult turismul religios.
Zona Olteniei, cuprinde o multime de manastiri ridicate in decursul a sute de ani, de catre domnitorii care au condos acele meleaguri, sau de catre alti ctitori, completanduse astfel bogatul potential turistic antropic.
Unele dintre aceste manastiri au castigat un renume international, fiind cunoscute si inafara granitelor tarii. Dintre acestea, fac parte si urmatoarele sase, despre care se va vorbi in randurile de mai jos.

Manastirea Cozia

Situat la 3 km de statiunea balneo-climaterica Calimanesti-Caciulata, pe malul drept al Oltului si la cca. 20 km nord de Rm.Valcea, ansamblul manastiresc de la Cozia, cu hramul ”Sfanta Treime”, la inceput a fost cunoscut sub numele de ”Manastirea Nucet”, abia mai tarziu primind numele de ”Cozia”, dupa muntele din vecinatate.
Biserica mare cu hramul ”Sfanta Treime”, armonios proportionata, cu ornamentatie bogata, a fost construita de mesteri din Moravia, dupa modelul bisericii sarbesti din Crusevat, din piatra alba tare, intre 1387-1391, ctitor fiind domnitorul Mircea cel Batran. Conceputa dupa planul trilobat, ea surprinde prin precizia si perfectiunea realizarii artistice. A fost sfintita la 18 mai 1388. Partea superioara a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor si pictura din pronaos dateaza din timpul lui Mircea cel Batran. Pictura a fost renovata in 1517, in vremea lui Neagoe Basarab, cand s-a facut si fantana care ii poarta numele, dupa cum se vede intr-un fragment de inscriptie; intre anii 1706-1707 i-a fost adaugat pridvorul, s-a refacut pictura din incinta si s-au adaugat cerdacurile, chiliile si s-a reconstruit havuzul cu apa (baptisteriul din fata bisericii). Toate acestea s-au facut de catre paharnicul Serban Cantacuzino. Pictura originara se pastreaza in naos, unde pe peretele de vest sunt pictati Mircea si fiul sau Mihail in costume de cavaleri, iar in stanga se afla portretul lui Serban Cantacuzino.
Catapeteasma originara din lemn, a ars si a fost refacuta in 1794 din caramida, fiind zugravita in anul 1907. Crucea de pe turla este din timpul lui Mircea, iar policandrele din naos si pronaos au fost daruite manastirii de domnitorul Constantin Brancoveanu. Cladirile au fost refacute de domnitorii Bibescu si Stirbei intre anii 1850-1856; tot atunci s-au construit si doua pavilioane din care se mai pastreaza cel din stanga, care a fost resedinta domneasca de vara.
In pronaos se gasesc mormintele voievodului Mircea si al monahiei Teofanei, mama lui Mihai Viteazul, calugarita dupa moartea fiului ei, decedata in 1605. Piatra funerara a domnitorului este o copie a celei originale si dateaza din 1938.
Manastirea are doua paraclise, unul cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (1583), iar celalat, ”Duminica Tuturor Sfintilor” (1710).
Paraclisul din zid, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, asezat in coltul de sud-est al manastirii, dateaza din anul 1583.
Paraclisul, zis brancovenesc, asezat in coltul de nord-est, este din caramida, avand doua case boltite si un foisor. Dateaza din anii 1710-1711.
Bolnita se afla pe partea cealalta a soselei, avand hramul ”Sfintii Apostoli” si a fost zidita intre anii 1542-1543 de Petre Voievod (Petru de la Arges -; 1535-1545) numit si Radu Paisie.
In corpul de cladiri de pe latura estica a fost amenajat un muzeu in care sunt expuse monede, tiparituri vechi, obiecte si podoabe de cult, printre care se pot mentiona: epitaful din 1396, o Evanghelie din 1644 tiparita de mitropolitul Varlaam, Psaltirea in versuri a lui Dosoftei -; 1673, un anteriu al preotului Radu Sapca, pe care Cuza l-a numit aici crator-civil.
Intre anii 1927-1930, biserica cea mare a fost invelita cu tabla si i s-a spalat pictura. Asezamantul monahal a fost restaurat in intregime intre anii 1958-1962, cand s-au consolidat chiliile si cele doua paraclise. Lucrarile de restaurare au continuat si dupa 1970, cand s-a introdus incalzirea centrala, iar biserica a fost acoperita cu tabla de arama, prin stradaniile Episcopiei Ramnicului si ale staretului Gamaliil Vaida.
In ”Cerdacul lui Mircea”, din corpul de chilii dinspre Olt, a scris Grigore Alexandrescu cunoscuta poezie ”Umbra lui Mircea la Cozia”, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura romana.
Dupa cum mentioneaza documentele vremii, incepand cu anul 1415, la Cozia a functionat pana in secolul al XVIII-lea o scoala manastireasca. Din secolul al XIV-lea Cozia devenea unul dintre cele mai importante centre culturale.
Cozia veche sau ”Schitul de piatra”, situata la un kilometru nord de manastire, are hramul ”Sfantul Ioan Botezatorul” si se crede ca ar fi ctitoria lui Radu, tatal lui Mircea, la sfarsitul secolului al XIII-lea inceputul secolului al XIV-lea. Documentar este atestata la 8 noiembrie 1601 si 8 noiembrie 1602, cand Teofana monahia, in actele de donatie catre manastirea Cozia, mentioneaza doi nevoitori ai acestui schit. Ultima mentiune documentara despre viata acestui schit poarta data de 8 septembrie 1837.
Manastirea Cozia ramane cea mai reprezentativa ctitorie a domnitorului Mircea cel Batran, dar are si o mare insemnatate in ceea ce priveste cercetarea studiului de cultura si arta a poporului nostru in secolul al XIV-lea, fiind o bogata sursa de documentare pentru arhitectura, sculpturile in piatra si lemn, ca si in pictura.
Are conditii bune de cazare.

Manastirea Frasinei

Situata in comuna Muereasca, la 25 km de Rm. Valcea, Manastirea Frasinei are de fapt doua biserici.
Biserica Manastirii Frasinei, zisa si Biserica Mare, avand hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cu intreg ansamblul de cladiri, in forma de cetate, este ctitoria Sfantului Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului, care a construit-o intre anii 1860-1863, an in care o si sfinteste. Pictura, facuta in ulei de pictorul ardelean Misu Pop, in stilul lui Tattarascu, a fost spalata in anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Aceasta biserica este monument istoric.
Biserica schitului vechi, cu hramul ”Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul”, a fost construita din lemn de calugarii bulgari Ilarion si Stefan, in anul 1710 si reconstruita din zid in anii 1762-1763 de Carstea Iovipali si Damian Iovipali, frati hagii din Ramnic, impreuna cu Nicolita Iovipali, fiul lui Carstea, avand binecuvantarea episcopului de Ramnic, Filaret. In jurul acestui schit au existat chilii care insa nu s-au pastrat. Din anul 1787, din timpul razboiului ruso-turc, schitul este pustiit si ramane parasit pana in anul 1848, cand este refacut de calugarul cernican Acache, cu invoirea lui Gheorghe Iovipali, urmasul primilor ctitori. Acresta inchide pridvorul bisericii cu caramida, transformandu-l in pronaos, il zugraveste si reface incaperile chiliilor. Biserica veche pastreaza pictura din anul 1763, executata de Teodor Zugravul, cat si pe cea din tinda din anul 1848.
Paraclisul cu hramul ”Sfintii Trei Ierarhi”, cladirile de locuit dinspre miazazi si rasarit, au fost facute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Ramnicului-Noului Severin, care completeaza si aripa de miazazi si rasarit a cetatii monastice, pe partea de zid, care ramasese necompletata de Sfantul Calinic in anul 1888.
Viata monahala de aici se aseamana cu cea de la Muntele Athos: in manastire nu au voie sa intre femei (numai in biserica de sus, in cea de jos au voie si femeile) si nu se gateste cu carne. In acest sens, Sfantul Calinic a asezat in anul 1867 o piatra de legamant la circa 2 kilometri de manastire, unde este astazi o biserica si dependinte pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legamant sunt gravate cu litere chirilice atat binecuvantari, pentru cele care vor pastra acest legamant, cat si blesteme, pentru cele ce vor calca hotararea sfantului.
Legamantul Sfantului Calinic se respecta cu strictete. Chiar in timpul pastoririi sale, cei care l-au calcat au fost pedepsiti aspru. Este cunoscut episodul tinerei pastorite din satul Muereasaca, care din greseala a trecut hotarul si s-a imbolnavit de epilepsie, fiind nevoita sa ceara ajutorul Sfantului Calinic, pentru a fi iertata si in acelasi timp tamaduita.
Este singura manastire din tara care nu a fost secularizata, pastrandu-si tot terenul agricol pana in zilele noastre.

Manastirea Hurezi

Printre manastirile monumente istorice, care impodobesc pamantul romanesc, Manastirea Hurezi este considerata, impreuna cu schiturile sale, ca fiind cel mai reprezentativ complex de arhitectura, definitoriu pentru „stilul brancovenesc”.
Este asezata in partea de nord a judetului Valcea, pe drumul national DN 67 Rm.Valcea-Targu Jiu, la poalele muntilor Capatanii, strajuita de codrii, intr-un loc plin de farmec si singuratate, a carui liniste o tulbura doar cantecul huhurezilor, acele pasari de noapte care au dat, probabil, numele acestor locuri si al manastirii.
Constantin Brancoveanu (1688-1714), domnitorul Tarii Romanesti la inceputul sec. XVIII, vazand nestatornicia vremurilor, indata dupa primirea sceptrului Tarii, cum glasuieste hrisovul de intemeiere al manastirii „intr-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie si am inceput a zidi manastire”.
Prin aceasta fapta cucernica, domnitorul isi vedea implinita o dorinta sfanta, care-l framanta, dupa cum citim in pisania de deasupra usii bisericii: „Nu voi intra in salasul casei mele, nu ma voi sui pe asternutul patului de odihna, nu voi da somn ochilor mei si pleoapelor mele dormitoare si repaos tamplelor mele, pana nu voi afla loc Domnului si salas Dumnezeului lui Iacob”.
Urmand in cuvant si in fapta pe proorocul Psalmist, el a inaltat cea mai de seama ctitorie a epocii sale, care a atras si atrage admiratia si pretuirea tuturor vizitatorilor din toate timpurile. Asa, Charles Diehl, cunoscatorul de arta bizantina, o considera „Le plus beau de toute Roumanie” (cea mai frumoasa din Romania).
Sfanta Manastire Hurezi, importanta si valoroasa asezare monahala, reprezinta cel mai vast ansamblu de arhitectura medievala pastrat in Tara Romaneasca. El cuprinde manastirea propriu-zisa, biserica bolnitei, ctitorita de doamna Maria, sotia lui Constantin Brancoveanu, ridicata la 1696 si zugravita de Preda Nicolae si Ianache; Schitul Sfintilor Apostoli, la circa 50 de metri spre nord, ctitorit de marele staret Ioan Arhimandritul in 1698 si zugravita de Iosif si Ioan in 1700, si Schitul Sfantul Stefan, dupa numele fiului cel mare al domnitorului, la 1703 si zugravit de Ianache, Istrate si Harinte.

Domnitorul a incredintat supravegherea acestor mari si valoroase lucrari rudei sale Parvu Cantacuzino, mare stolnic, caruia, decedand in 1691, i-a urmat Cernica Stirbei, fost mare armas. Lucrarile incepute in 1690 s-au terminat in 1697. Dintre mesteri mentionam pe Manea vataful zidarilor, Istrate lemnarul si Vucasin Caragea, pietrarul, toti pictati pe perete, in pridvorul bisericii mari.
Manastirea Hurezi are doua incinte. In cea dintai, exterioara, delimitata de ziduri puternice de caramida, se afla prima poarta de incinta si o cladire cu etaj in dreapta. A doua incinta are forma dreptunghiulara, inchisa pe trei laturi cu cladiri, avand parter si etaj. Latura de rasarit se incheie cu un zid inalt, ca la multe manastiri cu incinta.
La mijlocul acestei incinte se afla biserica mare, impunator monument, lung de 32 de metri si inalt de 14 metri. Ea este o interpretare mai simplificata a bisericii episcopale de la Curtea de Arges. Are plan treflat si impartire clasica, altar, naos, pronaos si pridvor.
O multime de sfinti din care nu lipsesc Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena, hramul manastirii, scene religioase din Vechiul si Noul Testament, sinoade ecumenice, despartite prin ornamentatii florale, desenate in culori vii, acopera peretii interiori ai bisericii si pronaosului. Lucrarea in fresca este opera zugravilor Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe si Ioachim.
Pe langa iconografia religioasa, intalnim si compozitii cu caracter laic, cum e istoria ilustrata a vietii imparatului Constantin cel Mare, cu o anumita semnificatie pentru vremea aceea, biruinta Crucii asupra semilunii.
De subliniat este amplul tablou votiv din pronaos, veritabila galerie de portrete de mare valoare artistica, infatisand pe Constantin Brancoveanu cu familia sa, in care se distinge chipul doamnei Maria, de asemenea pe inaintasii sai directi si rudele din neamul Basarabilor si Cantacuzinilor. Biserica manastirii avea menirea sa devina necropola familiei Brancoveanului si neamului.
In interiorul bisericii, pe langa inestimabilul iconostas sculptat in lemn se afla scaunul domnesc frumos sculptat, de asemenea in lemn, purtand stema Cantacuzinilor, stranile si un bogat policandru, toate din vremea ctitorului.
Pronaosul aminteste de rostul bisericii de a fi necropola familiei domnitorului. Mormantul din marmura cu o placa sculptata artistic, pregatit pentru ctitorul voievod, care ii asteapta ramasitele pamantesti de mai bine de doua secole si jumatate, este marturia cea mai graitoare. Tot aici se afla, pe langa alte morminte, si al vrednicului egumen, Ioan arhimandritul, care a ostenit aici si la alte multe ctitorii brancovenesti.
Intrarea principala in incinta centrala se face prin latura de miazazi, pe sub bolta larga care la vreme de bejenii se inchidea cu o mare poarta de lemn ferecata cu fier, existenta si astazi, in forma originala. Deasupra intrarii se inalta turnul clopotnitei, care adaposteste patru clopote mari, intre 300 si 1000 kg, cu sunete armonioase, trei purtand in inscriptie numele voievodului.
In dreapta si stanga clopotnitei, pe cele trei laturi sunt chiliile randuite pe doua nivele, suprapuse, in fata carora se gaseste cate o galerie cu arcade in semicerc, sustinuta de stalpi de piatra. Tot in latura de miaza-zi, la etaj, unde au fost casele domnesti compuse din sali mai frumos boltite, cu calote sferice pe arcade lungi, sprijinite pe monumentale coloane de piatra, la capiteluri si baze, acum este expusa interesanta si valoroasa colectie de obiecte si icoane bisericesti ale manastirii, un pretios tezaur cultural-national.
Paraclisul, situat la mijlocul laturii de apus a incintei drept in fata bisericii, ridicat la 1697, e unul din cele mai gingase monumente din aceasta epoca. Planul lui consta dintr-un naos patrat, dominat de turla octogonala admirabil proportionata, cu opt ferestre, acum singurul izvor de lumina al zilei, dintr-un altar semicircular. Pictura e in fresca, lucrarea zugravilor Preda si Marin, mesteri din aceeasi scoala brincoveneasca, pastrata in conditii optime. Din tema iconografica nu lipsesc Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena si bogata familie a Brancoveanului. Tampla din lemn e fin sculptata si decorata cu aur si culori, aproape tot asa de vii, cum a fost initial.
Sub paraclis, la parter, se afla trapeza, sala de mese a manastirii-frumos boltita printr-o calota sferica, sprijinita pe arcuri joase si puternice. Pictura in fresca, executata intre anii 1705-1706, e o desfatare spirituala si se pastreaza in conditii excelente.
Una dintre podoabele arhitecturale, care da manastirii Hurezi un aer de sarbatoare si incanta privirea vizitatorilor, e foisorul vrednicului egumen si iubitor de arta Dionisie Balacescu, ridicat intre anii 1725-1753, opera pietrarului Iosif.
Din bogata zestre a bibliotecii adunata acolo de ctitor si de carturarii viesuitori, invatatul Gr. A. Tocilescu a gasit si ridicat in 1885, pentru Muzeul National, 38 de manuscrise si 393 de carti tiparite in diferite limbi. Tot aici s-au pastrat vestitele calendare ale lui Brancoveanu din anii 1693, 1695, 1701, si 1703, precum si un frumos pomelnic. La schitul Sfantul Ioan a activat si o scoala de copisti de manuscrise.
Hurezul a avut obste de monahi pana in 1872 cand a devenit de calugarite, care ingrijesc cu sarg si cu aleasa pricepere atat pravila monahala cat si monumentul devenit astazi unul dintre cele mai exemplare complexe de arhitectura si arta caracteristice pentru epoca de tranzitie de la medieval la modern in cultura romaneasca.
Hurezi infatiseaza treapta inalta de creatie a genului romanesc de la sfarsitul secolului al XVII-lea. Vizitatorul din tara sau de peste hotare afla la Hurezi galeria unica a unor straluciti oameni cu larg orizont politic si carturari de la Serban Voievod si Constantin Cantacuzino Stolnicul, pana la Constantin Brancoveanu si invatatii lui fii, opriti in manifestarea lor creatoare de tragica moarte din 1714. Frumusetii arhitecturii si picturii se adauga dovezile unui puternic centru de cultura, care a adapostit un scriptoriu celebru, producator de iscusite traduceri, superbe manuscrise si o bogata biblioteca umanista, unica in Europa de sud-est la inceputul secolului al XVIII-lea.
Prin toate aceste marturii istorice si frumuseti artistice, Manastirea Hurezi este una dintre cele mai convingatoare opere ale creatiei spirituale multiseculare, pe care marele istoric Nicole Iorga a numit-o printr-o fericita formulare - in lucrarea ”Bizant dupa Bizant” - continuatoare a civilizatiei romane, ai carei mostenitori in Europa de Rasarit sunt romanii.

Manastirea Polovragi

Este o manastire de calugarite, purtand hramul Adormirea Maicii Domnului.
Complexul monahal se afla in comuna Polovragi, judetul Gorj, intr-un cadru pitoresc, la poalele muntelui Piatra Polovragilor, in vecinatatea cheilor Oltetului, intr-o livada cu pomi fructiferi si castani comestibili, amintind de clima blanda a manastirilor Tismana si Bistrita.
A fost intemeiata la sfarsitul secolului al XV-lea (probabil 1505), dupa unii, de catre domnitorul Moise Voda (1529-1530).
Recentele cercetari istorice stabilesc vechimea manastirii Polovragi in jurul anului 1505, ctitorita fiind de Radul si Patru, fiii lui Danciul Zamona, mentionati intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tanar.
Timp de un secol si jumatate, documentele nu mai pomenesc nimic despre aceasta manastire. In anul 1645, satul Polovragi devine proprietatea logofatului Danciul Piriianul, fiul lui Hamza. El a rezidit pe platoul Polovragilor un locas de cult pe temeliile celui existent deja, pentru odihna si reculegere sufleteasca iar in caz de pericol pentru refugiu si adapost.
Picturile murale in stil prebrancovenesc, asemanatoare cu cele de la Hurezi dateaza din anul 1703, realizarea lor fiind lasata in grija arhimandritului Ioan de la Horezu si a mesterilor zugravi Constantinos, Andrei, Gheorghe, Hranite.
Pictura interioara, pastrata intacta, are o mare valoare artistica. Coloritul, pe fond albastru, are nuante armonioase si sobre.
Prima atestare documentara a ei rezulta dintr-un hrisov emis la 6 iulie 1648 de Matei Basarab, prin care voievodul ii confirma satul cu acelasi nume daruit de ctitor. Inchinata Sfantului Mormant de cel de-al doilea ctitor al sau manastirea este rascumparata de domnitorul Constantin Brancoveanu in anul 1693 si facuta metoc al manastirii Hurez. In timpul lui s-a zugravit interiorul, s-a adaugat pridvorul in stil brancovenesc, s-au construit unele chilii si clopotnita, preccum si zidurile de cetate.
Biserica manastirii Polovragi este construita in stil bizantin, avand forma trilobata, realizata intr-o simetrie proportionata. De remarcat este catapeteasma executata din lemn de tei, o adevarata capodopera a vechii sculpturi romanesti, avand o bogata ornamentatie cu impletituri florale.

In exterior, deasupra arcadei mijlocii a pridvorului gasim icoana "Acoperamantul Maicii Domnului", executata in anul 1713 de zugravul Constantin.
Biserica manastirii Polovragi este inconjurata de chilii, formand o puternica cetate de aparare. In ea se patrunde printr-o poarta masiva deasupra careia se inalta clopotnita. Ca toate marile manastiri ortodoxe si Polovragiul are in preajma ei o biserica pentru satisfacerea dorintelor sufletesti numita biserica bolnita, construita in anul 1732.
Astazi manastirea adaposteste peste 3000 de volume in limbile romana, slavona si greaca. Printre ele se afla carti rare, manuscrise de muzica psaltica. Alaturi de carti se gaseste o bogata colectie de icoane pe lemn si sticla, totalizand peste 650 de exemplare, provenind din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

Manastirea Tismana

Aflata la 40 kilometri de Targu Jiu, manastirea este una de maici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a carei denumire provine de la arborele de tisa care odinioara crestea din abundenta pe aceste locuri.
Intemeiata in acest loc ascuns pe la sfarsitul secolului al XIV-lea de calugarul Nicodim(1375-1378)., dupa cum sustine traditia, biserica Tismana s-a ruinat la sfarsitul secolului al XV-lea.
A fost insa reconstruita de catre Radu cel Mare (1495-1508), biserica ei fiind un monument reprezentativ de la inceputul secolului al XVI-lea.
Pe vremea domniei lui Neagoe Basarab lacasul se bucura de atentia voievodului ce o acopera cu plumb.
In 1564, Dobromir cel Tanar din Tragoviste a impodobit naosul cu fresce de mare valoare, insa din pacate, dintre frescele lui s-au mai pastrat pana azi doar cateva scene si un panou cu portretele a patru domnite.
In 1732, in naos, s-a executat o alta pictura murala, de catre o echipa condusa de Ranite Grigorie. In 1766, zugravul Dumitru Diaconu a repictat pronaosul (frescele sale au fost recent decaptate si expuse muzealistic). Usile bisericii au fost executate in 1698 ce maestrul lemnar Nichita (azi, la muzeul Mogosoaia).
Voievodul Matei Basarab a recondtruit-o partial, adaugand un paraclis.
In 1821, Tudor Vladimirescu a ordonat de la manastirea Tismana strangerea pandurilor. Atribuindu-i-se un rol important de rezistenta, manastirea cade totusi repede in mana turcilor, datorita lipsei de munitii si tradarii unor conducatori.
Pictura originala este in fresca monocroma peste care s-au aplicat tencuieli noi, policrome. Culoarea dominanta este rosu inchis, ca simbol al vietii. Pictura reda chipurile ctitorilor, a domnitorilor si a familiilor lor.
In incinta manastirii au fost inchiinate multe ore muncii carturaresti, asa incat Tismana devine unul din primele centre de cultura din Tara Romaneasca. Din bogatul tezaur al acestui lacas, desele jefuiri au lasat putine lucruri. Printre ele se afla si cea mai veche piesa de argintarie cunoscuta in Tara Romaneasca - Cadelnita de la Tismana, datata la sfarsitul secolului al XIV-lea, inceputul secolului al XV-lea (azi la muzeul de arta) si "Tetravanghelul lui Nicodim", cel mai vechi manuscris, datat 1405-1406.
Atestarea documentara s-a facut pentru prima data intr-un hrisov din anul 1835.
La manastire si-au gasit loc de refugiu multi oaspeti de seama :Paul de Alep, Anton Pann, Grigore Alexandrescu, Al. Vlahuta, George Cosbuc, N.Iorga. Obiecte de cult care se mai pastreaza inca sunt: candela donata de C-tin Brancoveanu, pravila lui Matei Basarab, pomelnicul manastirii retranscris la 1840 dupa cel vechi, fresce cu scene religioase si ctitori, sculptura in lemn, doua sfesnice mari imparatesti decorate cu vulturul bicefal.

Manastirea Topolnita

Este o manastire de calugari, cu hramul Taierea Capuluui Sfantului Ioan Botezatorul (29 august), situata in comuna Izvorul Barzii judetul Mehedinti, la 27 km de Turnu Severin, cu ramificatia din DN Drobeta Tr. Severin -; Motru.
Traditia o atribuie lui Radu I Voievod, picturile murale in fresca, in stil bizantind, apartin fiului sau, Curia vel paharnic, realizate de Gheorghe grecul si Dima romanul in 1673, fiind marcate de tabloul cu Judecata de Apoi pe fatada de vest, rar intalnit in iconografia Tarii Romanesti.
Catapeteasma este din lem, construita in anul 1762, iar turn-clopotnita si incinta din zid sunt din secolul XVII.
In incinta sa se gasesc pietrele funerare ale ctitorilor impodobite cu inalta maiestrie.
A fost ctitorita de boierii Craiovesti, in sec XVI pe locul unei biserici ridicate dupa traditie de Sfantul Cuvios Nicodim, apoi biserica este reconstuita intre 1645 si 1646 de marele capitan Lupu Buliga.