y5y18yt
Importanta lui Cicero
Daca, asa cum vom constata, pentru Caesar, discursul, inclusiv cel istoriografie, urmarea doar un singur obiectiv, concretizat in verbul "a instrui", docere, desi marele om politic deforma de fapt adevarul istoric, la Cicero se manifesta o strategie mai complexa. Aceasta strategie poate fi definita prin trei notiuni, prin trei verbe. Desigur, prin docere, dar si prin verbele "a emotiona" sau "a misca", mouere, si "a atrage de partea sa", conciliare. in acest mod concepea Cicero atat discursul, cat si literatura in general.
Dupa inceputurile sale stangace, proza latina atinge, in opera lui Cicero, un inalt nivel de maturitate artistica, in realitate una dintre culmile sale. Ca si Caesar, Cicero initiaza si dezvolta procesul de materializare a limbajului literar latin. Pe langa aceasta, Cicero a fost autorul roman care a exercitat cea mai profunda influenta asupra literaturii latine, ce i-a succedat, si asupra receptarii acesteia in culturile moderne. Chiar daca n-a fost cel mai valoros prozator latin - titlu pe care nu poate sa-l revendice decat Tacit -, Cicero s-a manifestat ca unul dintre cei mai fertili scriitori romani, mai fecund decat Seneca si Augustin. Activitatea sa literara sTpoTitlco-sbciaiis-a concretizat in foarte numeroase domenii, ineit Cicero poate fi calificat ca un "om universal", homo universalis. Cicero a conferit umanismului sensul cel mai complex, pe care I-a asumat antichitatea, sens corelat imaginii omului creator de valori si respectat ca atare.6-a aratat ca Cicero a definit un program de educatie, ca a conexat studiile literare de filosofie, ca de fapt a faurit ansamblul asa numitelor stiinte umane, amsamblu strans legat de notiunea ciceroniana de "umanitate", humanitas. Elocinta era inchipuita de Cicero ca servind angajarea politica. Umanismul ciceronian, umanismul in general, al carui parinte poate fi considerat Cicero, implica o dubla preocupare pentru realism si pentru ideal. Acest umanism se exprima in actiunea politica, insa si in reflectia asupra limbajului, culturii, conceptelor filosofice1.

Cicero a devenit o figura mitica, a carei imitare sistematica a mentinut multa vreme oratoria romana in aceleasi tipare. Cel putin elocinta clasicizanta a ilustrat o destul de stricta obedienta fata de paradigma ciceroniana. in plus, cum am aratat de fapt, Cicero a oferit un model de cultura, de humanitas - termen frecvent utilizat de marele scriitor -, indiferent de contextul politic, social si chiar mental, in care au evoluat evenimentele de la Roma Magisteriul exercitat de Cicero este astfel bazat si pe unele dintre calitatile lui personale: moderatie, o anumita intelepciune, pasiune pentru justitie. Iar ezitarile tactice ale lui Cicero nu au fost, cum vom arata, efectul lasitatii. S-a aratat ca marele orator n-a rupt continuitatea gandirii romane, am spune noi a discursului mental predilect al latinilor, ci dimpotriva a asigurat-o, pregatind noi manifestari stralucite de cultura 2.
Viata
Viata lui Cicero este bine cunoscuta, datorita numeroaselor date biografice, de felurita provenienta. Supranumele (cognomen) avea o semnificatie precisa, deoarece cicer insemna in latina "bob", mai cu seama Je naut, chiar "leguma" in general. Marcus Tullius Cicero s-a nascut la 3 ianuarie 106 ie.n., intr-o familie de cavaleri si notabili municipali din Arpinum, asezare din teritoriul volscilor, candva aprigi dusmani ai romanilor. Se inrudea, dupa cat se pare, cu Marius, un alt arpinat celebru. Cicero si-a iubit toata viata "mica patrie", aflata la 120 kilometri sud-est de Roma. Dar la Arpinum prinsesera puternice radacini vechi traditii italice si republicane, de care Cicero nu se va desparti niciodata. Iar la Roma el nu se va simti vreodata instrainat, caci legaturile profunde cu Arpinum nu au exclus, ci dimpotriva au potentat, in sufletul lui, structurile mentale traditionale ale Romei 3.
Dupa ce urmase cursurile scolare obisnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma, de tatal sau, pe cand avea saptesprezece ani, iar in 88 i.e.n. asculta expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii si elev al lui Carneade. A debutat ca orator si avocat in 81 i.e.n. Primele sale discursuri l-au compromis in cercurile din jurul dictatorului Sulla. Din prudenta si pentru a-si desavarsi formatia, Cicero calatoreste in Grecia continentala si in insule, mai ales in Rodos. La Atena audiaza prelegerile filosofilor, iar in Rodos devine elevul lui Molon, care ii va bloca tendintele de a practica oratoria de tip asianic. Ceea ce va avea efecte salutare asupra sanatatii lui Cicero, destul de subreda de altfel, intrucit isi va limita efortul vocal si gesticulatia exagerata, caracteristice asianismului. intors la Roma, probabil in 77 i.e.n., el se casatoreste cu Terentia, care dispunea de o zestre bogata. Va divorta de ea la batranete, dar mult dupa ce Terentia ii daruise doi copii. Tullia, pe care o va iubi foarte mult, si Marcus.
Dar cum s-a realizat cariera politica a lui Cicero? El se angajeaza clar impotriva masurilor legislative, adoptate sub presiunea dictaturii lui Sulla, dar nu se inroleaza in randurile popularilor, in 76 i.e.n., Cicero devine quaestor si isi incepe exercitiul magistraturii sale la 5 decembrie in Lilybaeum, adica in Sicilia. Dupa aceasta, Cicero devine senator si militeaza undeva la jonctiunea intre oamenii banului, cei ai traditiei si cei ai municipiilor. Doreste inca de acum o concentrare considerabila de factori politici, in jurul idealurilor Cetatii, adica realizarea unei a treia forte, bazate pe senatorii moderati si pe cavaleri, ca si pe ascensiunea lui Pompeii. De aceea, in 7l-70 i.e.n , intreprinde o ferventa batalie impotriva fostului guvernator corupt, Verres, ca si impotriva tribunalelor aristocratice, pe care le creasera "reformele" lui Sulla.
insa, dupa ce exercitase magistraturi intermediare, Cicero este primul "om nou", homo nouus, in urma unei pauze de cincizeci de ani, care este ales consul in iulie 64 i.e.n, pentru anul 63 in timpul consulatului, Cicero descopera asa numita conjuratie a lui Catilina. O anunta senatului la
23 septembrie, pentru ca la 22 octombrie senatorii sa voteze aplicarea senatusconsultului ultim. La 8 noiembrie, Cicero rosteste in senat prima Catilinara, urmata de plecarea precipitata a lui Catilina din Roma, pe care de altfel Cicero o reclamase cu insistenta. La 9 noiembrie, Cicero pronunta a doua CatilinarS in fata poporului, iar la 3 decembrie a treia, de asemenea adresata poporului, ca urmare a arestarii allobrogilor. Solii tribului allobrogilor, din Gallia narboneza, fusesera contactati de conjuratii aflati la Roma, care doreau sprijinul militar al provincialilor. Allobrogii divulga aceste manevre lui Cicero, obtin de la conspiratori scrisori, adica probe scrise de inalta tradare, care se aflau asupra lor in momentul unei arestari aranjate in prealabil. La 5 decembrie, Cicero rosteste in senat a patra Catilinara si ordona strangularea conjuratilor, anterior arestati din ordinul sau, in temnita Tullianum. Dupa executie, Cicero exclama in fata poporului "au trait", uixerunt5.
Dupa 60 i.e.n. si instaurarea primului triumvirat, orientarea politica si existenta lui Cicero intra intr-o criza complexa. Popularii ii reproseaza lui Cicero executarea complicilor lui Catilina, inainte de a le fi acordat dreptul de apel la popor, incat Clodius si chiar Caesar il urmaresc cu inversunare. Pana la urma, Cicero, incepand din martie 58 i.e.n., a petrecut mai mult de un an un surghiun in Grecia, pe care l-a suportat foarte greu. La 4 august 57 i.e.n., comitiile centuriate, cea mai venerabila adunare populara a Romei, voteaza rechemarea din exil a lui Cicero, care era sprijinit acum de Pompei. intelegerea de la Luca, dintre triumviri (15 aprilie 56 i.e.n.) limiteaza considerabil posibilitatile lui Cicero de a manevra pe arena vietii politice, dar el pledeaza in numeroase procese si isi petrece o mare parte din existenta in vilele sale din Italia e.
Dupa ce, in 5l-50 i.e.n., fuaese proconsul in Cilicia, Cicero a incercat in van sa-i reconcilieze intre ei pe Caesar si pe Pompei, aflati acum in plin conflict. in cele din urma, trece de partea lui Pompei si a optimatilor republicani, insa, dupa infrangerea acestora, se afla printre primii care se reintorc in Italia si obtin iertarea de la Caesar. in 47 i.e.n., Cicero se afla din nou la Roma, unde divorteaza de Terentia, pentru a se casatori cu tanara sa pupila, Publilia, pe care insa o repudiaza dupa moartea Tulliei (45 i.e.n.). El pregateste - pe plan ideologic - omorarea lui Caesar, de la 15 martie 44 i.e.n. Cicero n-a participat la complot, insa a asistat probabil la scena asasinarii lui Caesar in senat, cand Brutus a agitat pumnalul insingerat si a strigat numele marelui orator Cicero a devenit de altfel repede seful republicanilor si a sperat intr-o adevarata restaurare a republicii, care insa era imposibila. A incercat, fara succes pe termen lung, sa-l manipuleze pe tanarul Octavian impotriva lui Marcus Antonius, pe care il considera cel mai primejdios dusman al republicii. insa, la 7 decembrie 43 i.e.n., asasinii trimisi de Antonius care se intelesese in prealabil cu Octavian, suprind pe tarmul campanian pe Cicero. Marele orator a zarit pe centurionul Herennius, pe care il aparase candva de acuzatia de paricid; a cerut sclavilor sa opreasca lectica, a scos capul dintre perdele si si-a privit fix asasinul. Herennius l-a ucis pe cel ce, dupa cutuma romana, ii devenise tata 7.
Opera, actiunea politica si discursurile ciceroniene
Cum am aratat, Cicero a alcatuit o opera imensa. S-au pastrat cincizeci si sapte de discursuri, pe teme judiciare, politice etc. la care se adauga o vasta culegere de scrieri consacrate retoricii si filosofiei, precum si o ampla corespondenta. S-au pierdut, pe langa numeroase discursuri, poemele lui Cicero, mai ales cel consacrat faptelor savarsite in timpul consulatului si intitulat "Despre consulatul sau", De consulatu suo, din care s-au conservat enunturi precum "armele sa se dea in laturi inaintea togii", cedant arma togae, devenit celebru de-a lungul secolelor. De asemenea s-a pierdut o istorie a aceluiasi consulat, redactata in greceste, ca si numeroase alte lucrari. Totodata Cicero a tradus in latineste opere ale lui Xenofon, Aratos si mai ales Platon. Au disparut in nisipul timpurilor, care se scurg inexorabil, si alte lucrari ale lui Cicero 8.
In continuare vom urmari, pe sfere de activitate si de gandire, opera literara a lui Cicero. Discursurile si corespondenta decanteaza de altfel actiunea politica a lui Cicero. Este greu de stabilit o distinctie intre activitatea de avocat si discursurile judiciare pe de o parte si cuvantarile pur politice, rostite in senat sau in comitii, pe de arta. Chiar discursurile care implica dreptul privat, litigiile strict particulare, dobandesc indeobste conotatii politice. in toate discursurile, Cicero isi apara amici, in realitate aliati politici, chiar temporari. Dar, fireste, Cicero cunostea perfect dreptul civil. Trebuie adaugat ca Cicero si-a revizuit, stilizat, ameliorat discursurile in vederea publicarii. Unele dintre ele au fost supuse remanierii radicale.
Primul discurs de avocat, in principiu judiciar, a fost "Pentru Quinctius", Pro Quinctio, rostit in 81 i.e.n. in aceasta cuvantare, Cicero apara pe Publius Quinctius, pe care un anumit Sextus Naevius voia sa-l expulzeze de pe un domeniu mostenit de el. Cel putin in subtext, sunt criticate manevrele dubioase, care caracterizau epoca lui Sulta. Iar, la sfarsitul lui 80 i.e.n, Cicero pronunta "Pentru Roscius Amerinus", Pro Roscio Amerino. Tanarul Sextus Roscius din Ameria era acuzat, la instigatia verilor sai, de a-si fi ucis tatal. Verii acuzatului erau sprijiniti de catre Chrysogonus, libert si favorit al iui Sulla. Proscriptiile se terminasera si dusmanii lui Roscius nu putusera sa-l treaca pe lista celor ce trebuiau lichidati, pentru a-i rapi mostenirea. Roscius se refugiase la Roma, in locuinta Caeciliei Metella, incat, chiar la inceputul, adica in exordiul discursului, Cicero subliniaza ca tanarul acuzat si aparatorul lui, au sprijinul marilor familii aristocratice, cum erau cele ale Metellilor, Serviliilor si Scipionilor (care in curand il vor determina pe Sulla sa abandoneze puterea absoluta). De fapt Cicero il vizeaza pe Chrysogonus, ca autorul moral al uciderii tatalui lui Sextus Roscius. Conotatiile politice emerg limpede. in cele din urma Cicero l-a invins pe celebrul Hortensius, avocatul acuzarii si Roscius a fost achitat de tribunal, dar, cum am aratat mai sus, Cicero a trebuft sa pleve in Grecia 9.
Cum se manifesta activitate a de avocat si actiunea politica a lui Cicero dupa intoarcerea din Grecia si declansarea crizei p ogresive a legislatiei sullane? Cel mai semnificativ testimoniu al acestei perioade din viata lui Cicero il reprezinta Verrinele sau "impotriva lui Verres", In Verrem, discursuri rostite de orator ca tcuzator in sprijinul invinuirilor aduse de sicilieni impotriva fostului lor propraetor. Caci fostul Ic guvernator, Verres, era acuzat de a fi comis foarte grave abuzuri si malversatii in timpul exerc,tarii mandatului sau intr-o provincie, in care Cicero fusese candva quaestor, deci tot magis.rat roman, desi de un rang mai modest. La inceputul lui ianuarie 70i.e.n., acuzatiile impotriva lui Verres au fost depuse in fata praetorului, magistratul specializat in probleme judiciare. Procesul a inceput la 5 august 70 i.e.n. Dar Verres avea sprijinitorii sai; daca se urmarea condamnarea sa, era necesar ca primul discurs sa fie atat de zdrobitor, incat fostul guvernator, corupt si abuziv, sS renunte la apararea sa. Cicero a adus dovezi clare ale exactiuni-lor lui Verres si martori ai acuzarii, care au defilat opt zile consecutiv. Primul discurs al lui Cicero a fost scurt, dar foarte categoric. Ca urmare, Verres s-a exilat singur, recunoscandu-se astfel vinovat.
Totusi Cicero si-a publicat celelalte discursuri, care constituiau "cuvantarea a doua", actio secunda, in opozitie cu "prima cuvantare", actio prima. Aceasta a doua actio cuprinde cinci sectiuni, de fapt cinci rechizitorii: "despre praetura urbana", de praetura urbana (referitor la ilegalitatile comise de Verres ca paetor al Orasului, adica la Roma, si indeobste la cariera acestuia), "despre praetura siciliana", de praetura Siciliensi (care deschide seria compartimentelor dedicate abuzurilor savarsite de acuzat in Sicilia si se ocupa de jafurile initiate de el), "despre grau", de frumento (relativ la rnalversatiile comise de Verres si de agentii lui, cu prilejul livrarilor de cereale, furnizate Romei de cultivatorii si de proprietarii provinciali) "despre statui", de signis (privitor la rechizitiile si la furturile de opere de arta, practicate in detrimentul particularilor si oraselor siciliene), "despre pedepse", de suppliciis (ce prezinta, cu mult patetism, cruzimile lui Verres, executiile ilegale, pedepsele si supliciile impuse de el in insula). in toate rechizitoriile, Cicero apara in masura mai redusa justitia in genere impotriva abuzurilor comise de un guvernator necinstit si mult mai substantial cauza consolidarii Imperiului, atragerii provincialilor de partea acestuia, salvgardarii "maiestatii" Romei10.
Ca praetor, in 66 i.e.n., Cicero rosteste primul sau discurs pur politic, inaintea poporului. El va fi publicat imediat sub titlul "Despre comanda suprema incredintata lui Gnaeus Pompei", De imperio Gnaei Pompeii, sau, dupa o traditie mai putin autorizata, "Pentru legea Manilia", Pro lege Manilia. Ce se intimplase si despre ce este vorba in discurs? in ianuarie 66 i.e.n., tribunul plebei Gaius Manilius Crispus propusese o lege care adauga puterilor exceptionale, in vederea combaterii piratilor, puteri conferite lui Pompei in anul anterior, comanda suprema in razboiul intreprins impotriva lui Mitridate, pana atunci purtat de Lucuilus. Cicero sprijina propunerea lui Manilius cu autoritatea sa de praetor. El rosteste un discurs simplu, intemeiat pe un plan limpede, pentru a explica problemele aflate in dezbatere si punctul sau de vedere. Sustine ca se afla in joc gloria poporului roman, mai ales militara, salvarea cetatilor aliate si a prietenilor Romei. A obtinut Cicero castig de cauza? Desigur. .Legea a fost votata si Lucuilus a revenit la Roma, de altfel imbogatit
in timpul consulatului, Cicero a rostit mai multe discursuri foarte importante. Astfel s-au pastrat trei dintre cele patru discursuri rostite impotriva unui proiect de reforma agrara favorabila plebei rurale sarace. in mai sau in iunie 63 i.e.n., Cicero a rostit in fata comitiilor tribute, intr-o adunare preliminara, discursul "Pentru Rabirius", Pro Rabirio. Care erau problemele in dezbatere? Tribunul plebei Titus Labienus acuzase de "inalta tradare", perduellio, un batran cavaler, Gaius Rabirius, care, cu treizeci si sapte de ani in urma, in 100 i.e.n., participase la uciderea tribunului plebei, Lucius Appuleius Saturninus, mentionat mai sus in capitolul X. insa Rabirius actionase in virtutea unui senatusconsult ultim. De fapt Rabirius daduse curs apelului la arme lansat de consulul Marius, caci numai magistratii aveau dreptul sa restabileasca ordinea publica. Problema era de natura politica, deoarece popularii sustineau prioritatea dreptului de apel la popor, care nu fusese acordat lui Saturninus, fata de orice hotarare a senatului. in plus, Saturninus, ca tribun al plebei, fusese sacrosant si inviolabil. Daca Rabirius era condamnat, s-ar fi stabilit un precedent, care ar fi limitat aplicarea senatosconsultului ultim. in cazul acuzatiilor de perduellio, se aplica insa o procedura straveche, instituita pe vremea regilor Romei. intr-adevar a fost creata o justitie specifica, alcatuita din doi barbati, duumuiri perduellionis, trasi la sorti. Dar tragerea la sorti a fost manipulata, astfel incat au fost desemnati ca duumviri Gaius lulius Caesar, care de fapt il instigase pe Labienus, si varul lui, deci Lucius lulius Caesar. Duumvirii l-au condamnat pe Rabirius, care urma sa fie supus unei executii capitale de tip arhaic; Rabirius a facut apel la popor si la rejudecarea procesului sau de catre comitiile centuriate. Totusi cand praetorul Quintus Caecilius Metellus si-a dat seama ca Rabirius va pierde din nou procesul, a luat flamura rosie de pe ianiculum si deci, conform cutumei romane, comitiile centuriate au fost dizolvate. in aceasta situatie, Labienus a intentat lui Rabirius un nou proces, in care il acuza de omucidere si nu de inalta tradare. Procesul urma sa se desfasoare inaintea comitiilor tribute, prezidate de un praetor. intr-una din adunarile preliminare dezbaterii propriu zise a procesului, au luat apararea lui Rabirius Hortensius si Cicero. Este probabil ca Cicero a obtinut un reviriment al opiniei publice, pana atunci ostile lui Rabirius, incat Labienus si-a retras acuzatia si procesul propriu zis n-a mai avut loc. Rabirius n-a avut probabil nimic de suferit.
in discursul sau, remaniat in vederea publicarii in 60 i.e.n., Cicero pledeaza vibrant cauza lui Rabirius, sustine pacea sociala, drepturile senatului si valoarea santusconsultului ultim, cu putin inaintea crizei declansate de actiunile lui Catilina, ratiunea de stat in generalt2.
Dar desigur ca principalele discursuri rostite de Cicero in timpul consulatului au fost cele patru "Catilinare" sau "impotriva lui L. Catilina", In L Catilinam. Cauzele miscarii cunoscute sub numele de conjuratia lui Catilina sunt de multa vreme discutate. Pierre Grimal asaza la baza actiunii lui Lucius Sergius Catilina ambitia principalelor personaje politice ale Romei, care nu mai acceptau vechea regula republicana: dupa incheierea mandatului sau oficial, fostul magistrat devenea un simplu particular, multumit cu prestigiul conferit de pozitia sa in senat si de demnitatea dobandita in fata poporului. Miscarea lui Catilina s-ar fi intemeiat pe notabili municipali si ar fi incorporat de fapt o ierarhie sociala asemanatoare celei care functiona in statul roman. in orice caz conspiratorii n-ar fi dorit realizarea unor reforme reale 13-2
insa chiar daca ambitiile personale si frustrarile incercate de unii notabili municipali si de veterani s-ar fi aflat la obarsia asa numitei conjuratii a lui Catilina, miscarea contestatara, dezvoltata de conspiratori, a crescut pe fondul crizei generale a insititutiilor republicane. Iar in cursul extinderii miscarii, s-au preconizat desigur reforme sociale si mai ales institutionale foarte profunde. Se afla in joc acapararea, confiscarea si dominarea structurilor republicane de catre conspiratori, care nu puteau sa nu nazuiasca la remodelarea statului, intr-un sens ce conducea ineluctabil la instaurarea monarhiei. Catilina a fost de fapt exponentul aripii radicale a popularilor, dar, in umbra, manevra Caesar, cel putin instigatorul moral ai conjuratiei. De altfel de unde stim ca, in caz de victorie, Catilina n-ar fi remis puterea absoluta lui Caesar?
Am aratat mai sus, in subcapitolul consacrat vietii lui Cicero, la ce date si in fata caror instante au fost rostiteSCatilinarele, cele mai cunoscute cuvantari cicetoniene si, probabil, cele mai relevante pentru actiunea lui Cicero, in vederea apararii republicii/lin prima Catilinara, Cicero a inceput printr-un debut brusc si foart clamoros, ramas celebru in literatura universala ca exemplu de exordiu abrupt, exordium exabrupto. Cicero si-a inceput in felul urmator pledoaria: "pana cand, in sfarsit, Catilina vei abuza de rabdarea noastra? Cat timp nebunia asta a ta isi va mai bate joc de noi? Pana cand se va dezlantui indrasneala ta neinfrinata? Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici strajile orasului, nici teama poporului, nici adunarea grabnica a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte aparat, destinat sedintei senatului, nici chipurile si privirile senatorilor? Nu intelegi ca planurile tale sunt date pe fata? Nu vezi tu ca, dupa ce toata lumea a aflat-o, conspiratia ta e pironita in lanturi? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari ai luat? O, timpuri! O, moravuri!" (Cat, 1,l-2, trad. deAristotel Parcalabescu).
Acest exordiu comporta de fapt chintesenta intregii pledoarii. Cicero dorea sa-l ia pe neasteptate pe Catilina si sa-l constranga sa paraseasca Roma, sa oficializeze, oa sa spunem astfel conjuratia. intregul discurs implica o invectiva concomitent violenta si solemna, cu scopul dea-l obliga pe Catilina sa se demaste. De fapt Cicero stia ca opinia publica si senatorii nu se intorsesera inca impotriva lui Catilina. Totul se ya schimba, declara ritos Cicero, daca va pleca Catilina, impreuna cu complicii lui, si va deveni astfel 'inamic", hostis, public. Cicero dorea sa evite tulburarile si sa mute confruntarea cu partizanii lui Catiiina departe de Roma u. in pofida remanierii cuvantarii, in vederea publicarii, discursul comporta vestigii ale intreruperilor lui Catiiina, ale interventiilor directe ale acestuia in timpul rostirii pledoariei ciceroniene.
in a doua Catilinara, Cicero a anuntat poporului fuga lui Catiiina si a explicat toata situatia. A denuntat 'adevaratele' intentii ale conspiratorilor. Complicii lui Catiiina nu parasisera Roma, dar Cicero spera inca in rezolvarea conflictului in afara Capitalei. El a alcatuit si un celebru tablou al categoriilor de conjurati. A evidentiat ca partizanii lui Catiiina din exteriorul Romei vor fi combatuti de armata consulara, aflata sub comanda lui Gaius Antonius. La randul sau, Cicero nu putea, afirma el, sa-i execute imediat pe catilinarii din Roma si le cerea sa renunte la activitatile legate de rebeliune.
La sfarsitul lui noiembrie 63 i.e.n., s-a intrerupt seria Catilinarelor si Cicero a rostit discursul "Pentru Murena", Pro Murena, in nouazeci de paragrafe si in plina asteptare a declansarii ostentative a insurectiei interne. Ce se petrecuse de fapt? Dupa opinia noastra, manipulati abil de catilinari, fn numele stoicilor si optimatilor intransigenti, jurisconsultul Sulpicius Rufus si celebrul senator Marcus Porcius Cato il acuzasera pe unul dintre consulii alesi pentru anul 62 i.e.n., Lucius Licinius Murena, de coruptie electorala, sever pedepsita de legile romane. Cicero a intrevazut repede primejdia. Daca alegerea iui Murena ar fi fost casata, in anul 62 i.e.n. Roma n-ar fi avut decat un singur consul, Decimus lunius Silanus. Sau ar fi devenit automat consul insusi Catiiina, care candidase si el la precedentele alegeri consulare si fusese infrant de Murena si de Silanus. De aceea, in discursul sau relativ putin remaniat in vederea publicarii, Cicero a incercat sa-i izoleze pe cei doi acuzatori, sa-i confineze intre limitele propriilor imagini. Cato ar fi mai intransigent decat stoicii secolelor anterioare. Oe aceea Cicero ridiculizeaza rigorismul stoic, ca si legalismul prea scrupulos al lui Sulpicius. Murena a fost achitat1S.
Dupa arestarea allobrogilor si mai ales a conjuratilor aflati inca la Roma, Cicero reia seria Catilinarelorl in a treia Gatlfmara, Cicero realizeaza o expunere sobra a faptelor. Dezvaluie intrigile conjuratilor, fegaturileTor cu allobrogii, arestarea si marturisirile lor, Multumeste zeilor pentru demascarea conspiratorilor. Discursul se incheie intr-o tonalitate religioasa: Voi cetateni, pentru ca s-a si facut noapte, cinstindu-l pe lupiter Capitolinul, aparatorul acestui oras si al vostru, plecati pe ia casele voastre" (Cat, 3, 29, trad. de Aristotel Parcalabescu).
in ultima Catilinara, Cicero sprijina propunerea formulata de Silanus si de Cato, ca sa fie executati conjuratii arestati, impotriva lui Caesar, care propusese exilarea lor. in peroratie, Cicero se adreseaza pe un ton solemn senatorilor: "de aceea hotarati cu grija si cu curaj, asa cum ati si inceput, despre salvarea suprema a voastra si a poporului roman, despre sotiile si copiii vostri, despre altarele si vetrele, despre sanctuarele si templele, despre casele si asezarile intregului oras, despre imperiu si despre libertate, despre salvarea Italiei si despre intreg statul. Aveti un consul care nu sovaie sa se supuna hotararilor voastre si care, cat timp va trai, poate sa apere si sa duca la indeplinire ceea ce veti hotara' (Cat, 4, 24, trad. de Aristotel Parcalabescu). Dupa strangularea conjuratilor, Cicero va fi proclamat de senat "parinte al patriei", pater patriae.
in 62 i.e.n., Cicero rosteste cuvantarea "Pentru Sulla", Pro Sulla Cu autoritatea conferita de victoria asupra conjuratiei lui Catiiina, Cicero ti apara pe Publius Cornelius Sulla de acuzatia ca ar fi participat la conspiratie, pentru ca pierduse la alegerile consulare. La inceputul verii aceluiasi an 62 i.e.n , Cicero pronunta discursul "Pentru poetul Archias", Pro Archia poeta, in treizeci si doua de paragrafe. Acest mic discurs constituie un moment luminos in mijlocul intrigilor, in care se zbatea Cicero. Poetul Archias, sirian la origine, era acuzat ca uzurpase ilegal calitatea de cetatean roman. Archias exercitase o anumita influenta asupra adolescentei lui Cicero. Mai ales Cicero vedea in Archias exponentul gloriei si nemuririi conferite de poezie, de dezvoltarea literelor De aceea Cicero declara categoric ca Archias, ca poet, ar fi trebuit sa devina cetatean roman, chiar daca anterior n-ar fi obtinut cetatenia. Cicero staruie intens asupra elogiului culturii si al literelor. in peroratie, Cicero insista asupra capacitatii lui Archias de a incredinta "unei glorii nepieritoare" faptele sale si ale Romei. S-a intrevazut insa in pledoarie si o conotatie politica: Cicero reia ds fapt optiunile sale din Verrine, pentru a preconiza o politica romana imperiala supla si generoasa.
La 11 martie 56 i.e.n., Cicero rosteste "Pentru Sestius", Pro Sestio. il apara pe Sestius, care fusese invinuit de Clodius ca ar fi recurs la violenta impotriva lui si ca ar fi incalcat astfel legile. Conotatiile politice domina de fapt intregul discurs. Cu o luna inainte de intelegerea de la Luca a triumvirilor, Cicero condamna actiunile lui Clodius si schiteaza un program politic de concordie a ordinelor. Militeaza pentru o coalitie politica fundata mai degraba pe principii, decat pe obarsie sociala. Se desprind de fapt doua idei fundamentale. Cicero declara ca guvernarea statului trebuie asigurata de cei mai buni cetateni, optimates, dar indiferent de originea lor sociala. Adauga o a doua idee, cand preconizeaza ca, in caz de restriste, de blocarea institutiilor republicii, sa se practice "tihna asociata demnitatii", otium cum dignitate, adica o odihna, o repliere care sa nu fie contrara onoarei. Aceasta formula se inspira din reflectiile lui Aristotel si lui Platon. Sestius a fost achitat. Dar la 4 aprilie din acelasi an, Cicero il apara pe prietenul sau Marcus Caelius Rufus, in conditii similare celor in care se desfasurase procesul intentat lui Sestius. Caci si Caelius era acuzat de "recurgere la violc-nta", adica de incercare de a otravi pe frumoasa Claudia sau Clodia-Lesbia lui Catul si sora lui Clodius. In "Pentru Caelius", Pro Caelio, riposta ciceroniana s-a invederat a fi deosebit de energica, incat si Caelius a fost achitat. La sfarsitul lunii iunie a aceluiasi an 56 i.e.n., Cicero rosteste "Despre provinciile consulare", De prouinciis consularibus. in conformitate cu o lege recenta, se ridicase in senat problema inlocuirii guvernatorilor unor provincii, Caesar din cele doua Gallii, Piso din Macedonia si Qabinius din Siria. Dar Publius Servilius Isauricus propusese numai inlocuirea guvernatorilor Macedoniei si Siriei, in conditiile mentinerii lui Caesar in Gallii. Cicero sprijina aceasta propunere intr-un discurs pur politic, menit sa-l desparta pe Caesar de Clodius, sa previna o actiune militara a marelui general impotriva senatului si republicii16.
in iulie sau in august 56 i.e.n., deci tot dupa Luca, Cicero trebuie sa sprijine pe triumviri in discursul "Pentru Comelius Balbus", Pro Cornelio Balbo, iar, la sfarsitul lui august 54 i.e.n., el pronunta "Pentru Pjancius", Pro Plancio, pentru a-l apara pe Gnaeus Placius de invinuirea de a fi devenit ilegal edil. in peroratie, Cicero aminteste ca Plancius il ajutase in timpul exilului.
La 4 aprilie 52 i.e.n., Cicero il apara pe Milo, ucigasul lui Clodius, rapus dupa o incaierare incidentala. Pompei, devenit "consul fara coleg", initiase legi impotriva violentei si a coruptiei electorale. Cicero a fost singurul aparator al lui Milo, in fata tribunalului. El a vorbit, intimidat de soldatii care inconjurau si pazeau tribunalul, asaltat de gloatele partizanilor lui Clodius. Cicero, care, cu rare exceptii, "demara" greu, isi incepea cu dificultate discursurile, pe care indeobste le scria mai bine decat le rostea, s-a balbait, a fost intrerupt de clamorile multimii. Se inversunasera impotriva lui Milo mai ales tribunii plebei, printre care se numara si Salustiu, viitorul istoric. Tribunalul, format din senatori, cavaleri si tribuni ai trezoreriei Romei, l-a condamnat pe Milo la exil. Stenografii au conservat pledoaria rostita de Cicero, incat, chiar la sfarsitul secolului I i.e.n., Quintilian o cunostea si o caracteriza ca un "discursisor" sau "mic discurs", oratiuncula. Cicero afirma ca Milo fusese in legitima aparare, cand ordonase sclavilor lui sa-l ucida pe Clodius. Ceea ce nu corespundea adevarului. Dar, ulterior, Cicero a scris un stralucit discurs "Pentru Milo", Pro Milone, in o suta cinci paragrafe, adevarata capodopera a elocintei sale. in aceasta cuvantare, il prezinta pe Milo ca pe cel mai fidel campion al senatului. Prin moartea lui Clodius, Roma ar fi fost salvata de teroare si de crime; concomitent, Cicero exprima nedumeririle si dezamagirile sale, deoarece Pompei parea sa dea crezare zvonurilor, care ii atribuiau lui Milo intentia de a-l asasina pe vestitul general17.
Dupa intoarcerea in Italia, in septembrie 46i.e.n., Cicero pronunta in senat un discurs politic, in care multumeste lui Caesar. Ne referim la "Pentru Marcellus", Pro Marcello. Cicero exprima recunostinta fata de dictator, pentru ca-l iertase pe Claudius Marcellus, consul in 51 i.e.n., republican convins, aflat in exil in insula Mytilene, de unde i se ingaduia acum sa se intoarca la Roma. Cicero preconiza foarte clar, in acest discurs, un adevarat program de reconciliere politica intre fostii combatanti ai razboiului civil 18. in octombrie 46 i.e.n., Cicero a sustinut discursul "Pentru Ligarius", Pro Ligario, pledoarie judiciara, dar pe o tema politica, rostita in for, in fata unui tribunal condus de Caesar, care va pleca in Hispania in luna decembrie a aceluias an. Pledoaria ciceroniana a fost eficace, deoarece Caesar l-a achitat pe Ligarius, care se afla inca in'exil. L-a achitat ca impricinatul sa se intoarca din surghiun si sa participe la conjuratia care l-a ucis pe Caesar la idele lui martie 44 i.e.n. in noiembrie 45 i.e.n. Cicero Aine discursul 'Pentru regele Deiotarus", Pro rege Deiotaro. Procesul s-a desfasurat chiar in casa lui Caesar. Caci Oeiotarus, tetrarh sau rege al Galatiei, stat gallo-elenistic din Asia Mica, sprijinise actiunile lui Cicero, pe cand era guvernator al Ciliciei. in timpul razboiului civil, Deiotarus luptase alaturi de Pompei si apoi trecuse de partea lui Caesar. Dictatorul invingator ii redusese totusi teritoriile, pe care domnea, iar Castor, nepotul regelui, il acuzase pe Deiotarus ca ar fi intentionat sa-l asasineze pe Caesar, dupa victoria repurtata de acesta asupra lui Pharnaces, la Zela. Cicero a sustinut cu abilitate ca acuzatiile sunt neverosimile, intrucat Deiotarus, candva inselat de pompeieni, nu avea nici un interes sa-l asasineze pe Caesar, al carui aliat fidel devenise. Totodata Cicero il elogiaza pe Caesar, tocmai in perioada in care il blama in corespondenta sa. Deiotarus a fost, probabil, achitat19.
Dupa idele lui martie si ca instrument de lupta pentru restaurarea deplina a republicii si impotriva veleitatilor lui Marcus Antonius de a continua si a relua demersul autoritar al lui Caesar, arpinatul alcatuieste cele patrusprezece "Filipice", Philippicae, adevarat testament politic ciceronian. Cu exceptia ceie de a doua cuvantari din aceasta culegere de discursuri, care nici n-a fost vreodata rostita, Filipicele comporta particularitatea de a nu fi fost retusate sau de a fi fost putin modificate in vederea publicarii. Ceea ce le asigura spontaneitatea efortului politic considerabil, pe care il intreprindea Cicero. in vreme ce, dupa cum stim, marele orator restructura indeobste profund discursurile sale, inainte de editarea lor. Titlul adoptat de Cicero este in orice caz semnificativ. Cicero il admira fara rezerve pe Demostene, marele adversar politic si oratoric al lui Filip, regele Macedoniei. El voia sa sugereze ca Antonius era un al doilea Filip, deoarece se manifesta ca un dusman al libertatii, cum fusese si inamicul lui Demostene, si pentru ca lupta impotriva republicii ca un strain; caci Filip fusese macedonean si nu atenian sau grec. Cu exceptia primei Filipice, mai prudente, in toate discursurile abunda invectivele, tonul pasional, combaterea vehementa a celui care aparea in ochii lui Cicero nu numai ca un alt Filip, ci si ca un alt Catilina. Totodata Cicero era constient ca trebuia sa lupte impotriva armelor prin cuvinte si, de fapt, a esuat, dupa cum stim
Prima Filipioafost rostita ia 2 septembrie 44 i.e.n., in senat. in acest discurs, Cicero invinuieste pe Antonius, care nu participase la sedinta respectiva, de a fi utilizat abuziv si arbitrar hotararile lui Caesar, a caror validitate fusese recunoscuta de senat. Arpinatul il acuza pe Antonius de a inventa unele acta ale lui Caesar sau de a prezenta ca definitve masuri, pe care dictatorul nu facuse decat sa le preconizeze. Aceasta Filipica l-a indarjit considerabil pe Marcus Antonius si a deschis intre Cicero si acesta un duel cumplit *. in vila sa de la Puteoli, dupa 9 octombrie, Cicero a alcatuit a doua Filipica. A sustinut aici ca de asasinarea lui Caesar, pe care el n-ar fi provocat-o (in realitate Cicero fusese instigatorul ei moral), n-a profitat decat Antonius. in Marcus Antonius, care era consul in 44 i.e.n., a convocat senatul in 19 septembrie, si l-a acuzat pe Cicero de a fi instigat la uciderea lui Caesar. a doua parte a discursului, Cicero a structurat un violent, un teribil tablou al viciilor adversarului sau politic. in aceste doua Filipice, Cicero se exprima energic, relativ sobru, spontan, petulant, in fraze mai scurte decat tn alte cuvantari. La 20 decembrie 44 i.e.n., Cicero rosteste in senat un discurs de politica generala, care constituie a treia Filipica. in esenja, oratorul propune sa se aduca laude tanarului Octavian, care se impotrivea lui Antonius, si sa se acorde sprijin si trupe lui Brutus impotriva lui Marcus Antonius. Pe de alta parte, intocmai ca in 63 i.e.n., in seara aceleasi zile de 20 decembrie, Cicero reia in for si in fata poporului, reunit intr-o adunare preliminara, esentialul cuvantarii tinute in senat, prin a patra Filipica. Oratorul evoca mereu libertatea, libertas, pe un ton patetic, intentionat similar celui candva utilizat in Catilinare.
La 1 ianuarie 43, in senat si in prezenta consulilor, Hirtius si Pansa, care intrau in functiune in acea zi, oratorul pronunta a cincea Filipica, unde respinge ideea tratativelor cu Antonius, propune un razboi fara crutare impotriva acestuia si reclama acordarea competentelor de senator si propraetor - deci un imperium, o putere militara - lui Octavian. La 3 ianuarie ale aceluiasi an, intr-o adunare populara, urmeaza a sasea Filipica, iar, la mijlocul aceleiasi luni, in senat, a saptea Filipica; pentru ca la 3 februarie, oratorul sa tina, de asemenea, a opta Filipica. in toate aceste discursuri, Cicero demasca duplicitatea lui Antonius, care fagaduia pacea, dar asedia Mutina (Modena actuala) si se lasa coplesit de vicii, incat orice intelegere cu el, de altfel preconizata de multi senatori, ar fi fost imposibila. La 4 februarie, survine a noua Filipica, in care Cicero realizeaza un elogiu funebru lui Servius Sulpicius Rufus, mort pe cand pornise in solie a senatului pe langa Marcus Antonius. intre timp cezaricizii se organizau in Orient. in legatura cu actiunile lor, se situeaza a zecea Filipica, din 15 februarie, si a unsprezecea Filipica, din 8 martie, ambele rostite in senat. intr-adevar Brutus si Cassius mersesera in estul Imperiului, ocupasera provinciile, care de altfel le fusesera atribuite chiar de Caesar, si concentrasera acolo forte militare importante. Desigur Cicero sustine cauza cezaricizilor. La 10 martie, in senat, Cicero rosteste a douasprezecea Filipica, spre a se opune trimiterii unei noi solii de pace la Marcus Antonius, din care urma sa faca parte insusi oratorul. Totodata, el evoca din nou "talhariile" lui Marcus Antonius si ale fratelui acestuia, Lucius Iar la 20 martie 43 i.e.n., Cicero pronunta in senat a treisprezecea Filipica, pentru a se impotrivi sugestiilor aflate intr-o scrisoare trimisa senatorilor de doi guvernatori, printre care se numara Marcus Lepidus. Oratorul afirma din nou ca este imposibila pacea cu Antonius si reitereaza elogierea lui Octavian; interventia lui ar demonstra ca zeii ocrotesc Roma. La 21 aprilie, aniversarea traditionala a intemeierii Romei, Cicero produce in senat a patrusprezecea Filipica, in care, propune sa se aduca multumiri consulilor Hirtius si Pansa, ca si lui Octavian, invingatori la 15 aprilie, la Mutina, ai lui Antonius. Oar oratorul subliniaza ca razboiul nu s-a incheiat. Profetica observatie de altfel, caci, dupa cum stim, Octavian se va alia cu Antonius! De fapt, Cicero a mai rostit si alte Filipice ¦ care au fost, poate, saptesprezece in total - insa acestea nu s-au mai pastrat.
Corespondenta lui Cicero
Multitudinea preocuparilor si demersurilor, numarul mare de opere teoretice intocmite, nu l-au impiedicat pe Cicero sa poarte o foarte bogata corespondenta, din care, de fapt, ni s-a conservat doar o parte. 774 dintre cele 864 de epistule, cat cuprinde aceasta corespondenta, au fost scrise de Cicero insusi. Aceasta corespondenta ne ingaduie un contact aproape cotidian cu marele scriitor, cu viata lui politica si privata, cu preocuparile lui cele mai marunte, cu toate miscarile si gandurile lui. Corpus-ul epistolar a fost impartit in treizeci si sapte de carti, dupa cum urmeaza: saisprezece carti de scrisori "Catre Atticus", Ad Atticum, (datate intre 68 si 43 i.e.n.), saisprezece carti de scrisori "Catre prieteni", Ad familiares, (intre 62 si 43 i.e.n.), trei carti de scrisori "Catre Quintus fratele" (lui Cicero), Ad Quintum fratrem, (intre 60 si 54 i.e.n.) si, in sfarsit, doua carti de scrisori "Catre Marcus Brutus", Ad Marcum Brutum. Autenticitatea ultimului grup de scrisori a fost contestata de unii savanti, dar noi opinam in favoarea recunoasterii ei. Epistulele cele mai importante sunt, cu siguranta, cele adresate lui Atticus. Anumiti cercetatori considera ca ele au fost publicate chiar de Atticus, dar altii cred ca editarea lor s-a realizat ulterior, in vremea lui August. Celelalte grupuri de scrisori par sa fi fost publicate de catre Tiro, libert si de fapt prieten al lui Cicero, mentionat de noi in alte capitole.
Ce cuprinde aceasta corespondenta? in continutul scrisorilor se amesteca gramatica si meditatia filosofica, dizertatia asupra problemelor politice, discursul pasionat sau pasional si lamentatia deznadajduita, conversatia amicala, la nivelul impresiilor si marturiilor cotidiene. De fapt, din corpul scrisorilor emerge viata privata a lui Cicero si a corespondentilor sau prietenilor lui, incidente strict intime, precum colicele lui Tiro, indigestiile marelui orator si om politic, care suporta cu dificultate consumul de legume. Anumite scrisori au totusi o structura oratorica, intrucat constituie epistule oficiale, destinate difuzarii publice, incat ele implinesc rolul jucat de articolele publicate in ziarele contemporane noua. in definitiv, cum s-a aratat, corespondenta ciceroniana apare ca mai bogata, mai complexa decat ansamblul scrisorilor doamnei de Sevigne. Rene Pichon a comparat corpul corspondentei ciceroniene, ca autobiografie profunda, cu Eseurile lui Montaigne si Confesiunile lui Rousseau 21. Emerge portretul unui suflet bogat in multiple nuante. Vivacitatea nelinistita, umorul, mahnirea, suferintele, luciditatea, angoasele si ezitarile pot fi succesiv decelate in textul scrisorilor. Ele ajung astfel sa constuie un discurs literar viu si centrat pe cotidian. De multe ori, Cicero apare nehotarat, precum un Hamlet ante litteram, care intelege ca nu are totdeauna capacitatea de a domina realitatile si de aceea se repliaza spre cultura. Desi sovaie in fata diverselor miscari tactice, pe care le-ar fi putut asuma, Cicero manifesta fermitate in privinta convingerilor fundamentale. Marele scriitor se invedereaza ca organic atasat republicii si institutiilor ei, conservator si liberal in acelasi timp, impatimit de libertate, de onestitate, pasionat de angajare politica, menita sa aiba impact asupra evenimentelor vremii. Cicero era, cu adevarat, un om al secolului sau. in corespondenta, el este, fara indoiala, cel mai interesant personaj: vanitos, mobil, anxios, sensibil, profund onest si uman, inteligent, spiritual, necrutator de ironic la nevoie.
Orientarea politica a lui Cicero
Cercetatorii moderni au avut tendinta sa exagereze simtitor ezitarile si oscilatiile lui Cicero. I s-au atribuit schimbari fundamentale de opinii: s-ar fi manifestat initial ca popular, ar fi devenit apoi - in De imperio Gn. Pompeii - exponent al cavalerilor, pentru a trece ulterior de partea optimatilor si a se invedera, in cele din urma, dispus sa colaboreze chiar cu Caesar. Dar, dupa opinia noastra, pe care de fapt o reiteram aici, toate pendularile lui Cicero aveau un caracter tactic si nu strategic. Oscilatiile nu sunt atat ale lui Cicero, cat ale epocii si evenimentelor, care ii sugerau marelui orator solutii diverse, in functie de aceleasi convingeri fundamentale. Alain Michel desluseste doua imperative primordiale ale demersului ciceronian: lupta impotriva oricaror forme de tiranie, de regim autoritar, fundat pe puterea personala, si, in al doilea rand, constientizarea slabiciunii mijloacelor, pe care le angaja in batalia lui politica. Reclama ca toga sa aiba prioritate fata de arme, insa, in Pro Murena, atragea atentia lui Cato asupra limitelor inguste impuse militarii pentru un asemenea ideal. Am aratat ca si in Filipice subliniaza ca trebuie sa lupte cu vorbele impotriva armelor 22. Pe de alta parte, o conotatie "mariana11 - ne referim desigur la Marius - n-a disparut niciodata din tactica si din strategia politica ciceroniana. Arpinatul s-a impotrivit intotdeauna celor care primejduiau republica romana traditionala; de asemenea, a reclamat permanent concentrarea, fara evidente discriminari sociale, a celor "buni", boni, impotriva celor "rai", mali. S-a aratat ca atunci cand a trebuit sa paraseasca Roma, ca sa plece in surghiun, Cicero a urcat pe Capitoliu, unde consacrase, in templul lui lupiter, o statuie a Minervei, pe care o indragise. Caci numai Minerva, strajera a Cetatii, putea salva Roma. Acolo, pe Capitoliu, Cicero a adresat o ultima rugaciune zeilor. Savarsirea astfel un gest teatral, care nu atesta atat fidelitatea fata de religia romana, credinta in zeii acesteia, foarte sovaielnica la Cicero, cum vom vedea mai jos, cat lealitatea fata de traditiile Cetatii 23. De fapt Cicero s-a impotrivit atat reformelor oligarhice ale lui Sulla, cat si restructurarilor sociale, preconizate de capeteniile popularilor, care, potrivit arpinatului, periclitau ordinea si ierarhia sociala. Mai ales considera pe sefii factiunii popularilor ca pe niste dicatori virtuali, atestand in acest fel o reala perspicacitate. Pana la moarte, Cicero a aspirat spre instaurarea republicii noi, cu toate ca fidela traditiilor romane. O vreme a sperat ca chiar Caesar va restaura institutiile republicane, ca sa inteleaga ulterior ca dictatorul tindea spre instaurarea monarhiei: de unde ostilitatea vadita fata de invingatorul de la Pharsalus, in corespondenta alcatuita in epoca respectiva. in sfarsit, dupa eliminarea lui Caesar, era imperios necesar ca nimeni sa nu-l imite si sa reia drumul spre dictatura. De aici ura neimblanzita impotriva lui Marcus Antonius.
Bland fata de proprii sclavi, Cicero cerea imperios respectarea ierarhiei sociale consacrate. Voia un imperiu roman umanizat si rentabilizat, constient de faptul ca altfel Roma n-ar fi putut domina la infinit popoarele, pe care le supusese. S-a opus guvernatorilor pradalnici, pornind de la asemenea considerente, dar si de la atasamentul sau fata de "omenie", humanitas. Notiunea de humanitas constituie o tema majora a gandirii ciceroniene, intrucit vehicula imaginea omului ce-si implineste indatoririle, ce dobandeste demnitate si liniste interioara 2A. De aceea Cicero considera ca maretia sufleteasca, daca nu se conjuga cu solidaritatea si comunitatea umana, devine cruzime si salbaticie. O asemenea idee era noua la Roma. Pornind de la implicatiile ei, de la aceasta comunitate umana, care postuleaza si respectarea ordinei sociale stabilite, Cicero a pledat cauza sicilienilor impotriva lui Verres. Cicero se considera un cetatean al universului, dar al unui univers al carui centru se afla la Roma, menita sa conduca si sa protejeze popoarele.
Pe scurt, Cicero nu a fost atat un om de "centru-stanga", cum l-a caracterizat Rene Pichon 25, fortand modernizarea conceptiilor politice antice, cat un moderat si un traditionalist, relativ lucid, in orice caz uman, demn, pasionat de libertate. Cum am evidentiat mai sus, actiunea sa politica a depins de o asemenea orientare.
Gandirea politica
in parte am si circumscris doctrina politica a lui Cicero. Tragismul emerge in screrile lui in relatie cu renuntarea la ragaz, la "tihna", otium, echivalenta unui sacrificiu personal in favoarea angajarii politice aproape permanente. La Roma, Cicero a fost primul ganditor politic profund, care si-a exprimat limpede reflectiile. Savantul francez Claude Nicolet a relevat ca, pana la Cicero, ideologia politica se cantonase intr-o lume dominata de aspectul practic, de praxis. in vreme ce arpinatul scoate teoria politica din praxis, faureste o filosofie politica foarte coerenta, reflecteaza asupra izvoarelor grecesti - Platon, Aristotel, stoicii, Noua Academie - in legatura cu necesitatile Romei 26. Asadar Cicero construieste o teorie politica evident sistematica. Deoarece exista un sistem al lui Cicero, o politologie sistematica, dominata mai ales de o humanitas romana, un program de concordie a ordinelor sociale prevalente, concordia ordinum (care ar fi incorporat cavaleri, senatori, notabili locali, fiind exclusi doar oligarhii extremisti si agitatia tribuniciana); indeosebi dupa Luca, Cicero converteste aceasta formula in "consensul tuturor celor buni", consensus uniuersorum bonorum. Acest consens ingloba, printre "cei buni", elita Italiei, inclusiv libertii. Cicero avea in vedere de fapt un plebiscit generalizat, pe baza unirii intre morala si politica. Legea umana trebuie sa concorde cu cea naturala, iar dreptul cu etica. Precursor al lui Vergiliu, arpinatul conferea o valoare mitica trecutului Romei, care, in viziunea sa, se impodobea cu faldurile poeziei. Doctrina politica ciceroniana arbora numai o utopie partiala. Dat fiind ca teoreticianul din Arpinum credea ca o Cetate aproape desavarsita functionase in vremea Scipionilor. Credea de fapt ca institutiile republicane ar putea fi reechilibrate, ca pacea civila ar putea fi redobandita. Ceea ce nu se va petrece decat pe vremea lui August si in conditiile instaurarii monarhiei. Sau, cum va spune Tacit, cand vor surveni o pace si un principe. Dar altfel vazuse Cicero viitorul Romei. Doctrina politica a lui Cicero implica de fapt conceptii aristotelice si stoice, precum si inflexiunile propuse de unul dintre dascalii arpinatului, Antiochos din Ascalon, dar mai ales un platonism fundamental. Chiar titlurile operelor de politologie ciceroniana trimit la Platon. Aceasta din urma scrisese Politeta, Cicero va scrie tot "Despre stat", De republica. Platon alcatuise "Legile", Ndmoi, Cicero va redacta "Despre legi", De legibus.
•Despre stat", De republica, reprezinta una dintre cele mai importante opere ale lui Cicero. Numeroase referinte la acest tratat apar in corespondenta ciceroniana, inca din mai 54 i.e. n., dar se prelungesc pana in 50 i.e.n. Cicero prevazuse initial un plan in noua carti, axate pe noua conversatii intre Scipio Aemilianus si prietenii lui. Ulterior el are in vedere o discutie intre sine insusi si Quintus, pentru a reveni la planul initial, sub forma unui dialog desfasurat trei zile consecutiv. Deci redactarea a debutat in 54 i.e.n., iar tratatul a fost structurat in sase carti; s-au pastrat fragmente mai numeroase din primele doua carti. insa de fapt pana in 1822 nu dispuneam decat de aluzii si de putine fragmente din De republica *. Tratatul include un dialog, inchipuit de Cicero a se desfasura in 129 i.e.n. si in gradinile lui Scipio Aemilianus, intre acesta din urma si mai multi interlocutori, cum ar fi Gaius Laelius Sapiens, consul in 140, prietenul principal al lui Scipio si al doilea personaj al dialogului (dar va aparea si in alte opere ciceroniene), Quintus Aelius Tubero, nepot al lui Scipio si adversar al Gracchilor, Quintus Mucius Scaevola Augur, viitor consul si jurist reputat, Manlius Manilius, consul 149 i.e.n., de asemenea jurist.
Premisele tratatului rezida intr-o intrebare care se punea staruitor de patru generatii: oare cetatile si statele se nasc, se dezvolta si mor, ca si oamenii, adica supuse unui ciclu biologic fatal? O alta intrebare se nastea imediat: legile bune,
* In 1822, Angelo MAI, prefectul Bibliotecii Vaticane, a descoperit un palimpsest, care incorpora comentariul la o serie de psalmi ai lui Augustin. Textul fusese alcatuit in secolul al Vlll-lea e.n., pe paginile spalate si rase ale unui pergament, pe care se aflase textul tratatului De republica, scris in secolul al IV-lea e.n. Angelo MAI a izbutit sa restabileasca partial textul operei ciceroniene. Diversi editori i-au continuat osteneala; au recurs si la lungile citate din De republica, pe care le-au furnizat Augustin insusi si alti autori antici. Astfel s-a ajuns la textul actual, lacunar, insa pretios. solide n-ar putea asigura statelor nemurirea? Dicerarh, discipol al lui Aristotel, pornise de la doctrina maestrului sau si faurise teoria celui mai bun regim politic, menit sa garanteze cetatilor, daca nu imortalitatea, cel putin o "durata lunga". Dupa Dicearh, ar exista trei forte de baza, trei regimuri politice fundamentale: monarhia, oligarhia, democratia, fundate respectiv pe puterea anumitor regi sau tirani, a celor putini si importanti, a poporului. Dicearh imaginase insa amalgamarea, combinarea fericita a acestor trei tipuri de stat. Apoi problema fusese reluata de istoricul grec Poiibiu, de fapt unul dintre intimii lui Scipio Aemilianus.
Cicero mediteaza si el asupra intrebarilor mai sus mentionate si a teoriei lui Dicearh, in 53 i.e.n. si in anii subsecventi, sub impactul triumviratului, intelegerii de fa Luca, agitatiei politice din Capitala. El inaugureaza dialogul prin reflectii asupra puterii statelor si participarii necesare la treburile obstesti. Statul, adica "lucrul public", zice Scipio, constituie "lucrul poporului". Iar poporul ar fi "un grup din multimea de oameni, inchegat prin consensul asupra dreptului si asociat prin comunitatea de interes" (Rep., 1, 26). Dar oamenii nu s-ar asocia ca sa-si apere slabiciunea, ci in virtutea unui instinct natural, fiindca ei nu sunt fiinte solitare. Asocierea lor s-ar intemeia pe "drept", ius, care ar postula statutul personal al fiecarui exponent al Cetatii, in raport cu semenii lui. Ius nu s-ar defini atat prin legi, ci prin cutume, traite mai degraba decat gandite. Cea mai buna "constitutie" ar alcatui-o aceea care ar ingadui decantarea perfecta a nevoii naturale de a se grupa impreuna. De la speculatiile teoretice ale grecilor, Cicero coboara in realitatea istorica a Romei. Justitia ar introduce rationalitate in viata civila, iar factorul fundamental al vietii colective ar fi deliberarea rationala, care conduce la decizii, deliberare numita de el consilium (Rep., 1, 39; 4l-42). Sistemul social ar trebui sa se bazeze nu pe aplicarea rigida a legilor, adesea generatoare de injustitie, ci pe perceperea directa, intuitiva si nuantata a echitatii, aequitas. Numai consitutia mixta, preconizata de Dicearh, mikta, cum o numeau grecii, putea asigura adevarata rationalitate si echitatea desavarsita. Astfel Scipio Aemilianus pledeaza vibrant pentru constitutia mixta, pentru combinarea celor trei regimuri fundamentale. Regimurile politice "pure" se invedereaza a fi periculoase. Monarhia poate deveni tiranie, oligarhia genereaza puterea factiunilor egoiste, democratia poate conduce la dezordine, la absenta oricaror reguli precise, incat cetatile ajung sa piara, chiar prin actiunea fortelor interne. Roma ar beneficia insa de constitutia mixta: aici elementul monarhic ar fi asigurat de magistrati, cel aristocratic sau oligarhic de catre senat, promotorul unor personaje remarcabile, bogate si competente. Magistratii exercita la Roma puterea, senatul "influenta", capacitatea de a spori si de a se spori, in latineste auctoritas, poporul libertatea. Poporul si adunarile sale adopta legile si reprezinta factorul democratic. O asemenea cetate, cea pe care Scipio o recunoaste in jurul lui, poate fi eterna, intrucit nu este condamnata la o moarte naturala. in tot cursul tratatului si nu numai in cartea intai, Cicero trimite la sursa sa platoniciana, enunta opinii similare celor ale marelui ganditor atenian asupa justitiei, providentei, nemuririi. Anumite episoade corespund simetric celor din tratatul platonician: visul lui Scipio raspunde mitului lui Er armeanul. Totusi Cicero nu vehiculeaza o "cetate", (pdlis) ideala, ci una concreta, cea lui Romulus, pe care o vrea perfecponata dupa modelul republicii scipionice.
De altfel in cartea a doua, Cicero ofera o schita a istoriei romane, pentru a sublinia ca republica Romei constituie cea mai buna forma de guvernamant. Iar in cartea a treia se discuta despre contrastul dintre util si drept. Laelius apara conceptia potrivit careia justitia alcatuieste fundamentul statului. in sfarsit, in cartea a patra, se discuta despre problemele educatiei si ale moralei. Pentru ca, in cartea a cincea, Cicero sa sustina ca toate dezechilibrele, ivite temporar, dar menite sa 'gripeze" mecanismele institutionale, pot fi eliminate datorita interventiei unuia sau a mai multi insi, care ar functiona fiecare ca un "indrumator" sau un "rector al statului", rector rei publicae. Sarcina lor ar fi sa salveze statul, in conditiile prezervarii institutiilor fundamentale. Mai mult decat atat, un asemenea rector, urmeaza sa actioneze sever impotriva celor care blocau, pentru scopuri pur personale, functionarea institutiilor republicane. Dupa parerea noastra, Cicero se gandea la Pericle din Atena, la Scipio Aemilianus si chiar la Pompei. Daca nu cumva, spre sfarsitul dialogului, cand Pompei il dezamagise, la el insusi. Trebuie insa precizat ca n-a existat un "principe ciceronian", cum opinau unii savanti. "Rectorul" statului nu este un monarh, nu este un principe, ci, dupa parerea noastra, un "moderator", moderator, un arbitru. De fapt, in cursul aceleiasi generatii pot actiona mai multi "rectori": in jurul lui Scipio Aemilianus graviteaza mai multi oameni intelepti. Si, in orice caz, interventia 'rectorului" este temporara, cristalizata mai ales in situatie de criza. Din cartea a sasea, al carui obiect principal ne este necunoscut, nu ni s-a conservat decat fragmentul ce contine visul lui Scipio. In acest episod, Cicero strecoara teoria nemuririi si a beatitudinii eterne, de care se bucura cei ce bine meritasera de la patrie. in concluzie, esential ni se pare faptul ca statul ideal al lui Cicero nu constituie un proiect teoretic, precum cel platonician, ci republica scipionica, reala, concreta si guvernata de echilibru si de ratiune 27.
"Despre legi", De legibus, reia si decanteaza teoria cetatii ideale, romane si de tip scipionic. Unii cercetatori dateaza redactarea acestui tratat-dialog la sfarsitul vietii autorului, incat publicarea ar fi avut loc postum, ca realizare a prietenilor scriitorului. Dar investigatiile mai recente au demonstrat alcatuirea lucrarii in 52-51 i.e.n., in orice caz inaintea razboiului civil. Despre legi, trebuie sa fi comportat tot sase carti, intrucat Macrobius citeaza un fragment din cartea a cincea. Tratatul imbraca forma unui dialog care se desfasoara recent, dar atemporal, in cursul unei singure zile, la Arpinum si in imprejurimi, intre Cicero insusi, Quintus Cicero si Atticus. Atmosfera discutiilor este marcata de amenintarea prilejuita de razboiul civil.
in cartea intai, Cicero deduce sistemul roman de legi, ca si dreptul, de la natura. El purcede la faptul ca, la Roma, legile se dezvoltasera treptat, pragmatic si organic, ca un arbore, a carui crestere nu se supune decat naturii. De aceea, arpinatul apreciaza ca legea umana trebuie sa fie inspirata de dreptul natural. Tocmai pentru ca legea umana are valoare cand corespunde dreptului natural, trebuie evitata aplicarea nemiloasa a legilor: "dreptul suprem este suprema nedreptate", summum ius, summa iniuria. De fapt, afirma Cicero, exista doua feluri de legi: cele universale, incluse in natura, care structureaza totul, si cele incorporate in textele scrise, care cuprind ordine si interdictii umane. in societate, legea trebuie sa decurga din ratiune, in fond comuna oamenilor si zeilor. Ansamblul lumii echivaleaza cu o singura cetate fundamentala, cea umano-divina. Orice cetate concreta, ordonata in functie de legi rationale, va asuma o vocatie universala. in cartea a doua, sunt abordate mai ales legile sacre, adica privitoare la religie. Dar este reiterata asertiunea ca fundamentala este legea naturala. Quintus declara ritos: "ceea ce este drept si adevarat este totodata etern si nu apare sau dispare impreuna cu literele, care il consemneaza in scris" (Leg., 2, 11). in cartea a treia, Cicero se refera la legile specifice si la regulile referitoare la activitatea magistratilor. Cu acest prilej, el ne ofera numeroase informatii pretioase despre institutiile concrete ale Romei si despre functionarea lor.
Prin urmare Cicero purcede de la comparatia intre legile platoniciene si constitutia romana, spre a reitera fidelitatea fata de republica si legalitate, fata de structura statului sau mixt, inspirat de republica scipionica, readaptata si revalorizata, in Despre legi, se urmareste de fapt organizarea practica si concreta a statului roman, a legilor si magistratilor. Cum am vazut, ideea unitatii umano-di-vine devine preambulul privelistii complete a "constitutiei" romane, a consideratiilor cu privire la praetori, edili, auspicii, jocuri etc. Hegemonia Romei trebuie sa se bazeze pe un schimb de drepturi si indatoriri, intre ea si supusii ei, care sa nu distruga particularismele locale. La Roma, senatul urmeaza sa fie epurat de imorali, sa se deschida "oamenilor noi", sa se alieze cu ordinul cavalerilor. Magistratii n-ar trebuie sa detina putere militara. Plebea poate sa-si pastreze tribuni, deoarece Cicero insusi atenueaza criticile aduse de Quintus tribunatului plebei. Dar era necesar ca legile electorale sa suprime coruptia si sa confere puterea "oamenilor cinstiti" (Leg., 3, 39). Este foarte limpede ca statul ideal ciceronian crescuse din realitati romane concrete, carora arpinatul voia sa le inculce un principiu director.
Retorica
Daca poetii comici, indeosebi P/aut si Terentiu, construiesc o tara a comediei, o "Acardie umoristica", datorita discursurilor sale, insa si lucrari/or teoretice, dupa parerea noastra, Cicero configureaza o tara a declamatiei si a retoricii.
intr-adevar Cicero a consacrat intense eforturi teoriei elocintei, discursului in general, inclusiv discursul literar, in sensul cel mai larg al conceptului respectiv *. Cicero s-a preocupat de statutul oratoriei romane, de istoricul si de viitorul ei, de formarea oratorilor, dar si de arta in general. Desi s-a manifestat ca unul dintre parintii retoricii antice, arpinatul a stiut s-o depaseasca si sa tinda spre o estetica generala. Cicero a crezut cu fermitate ca "ratiunea", ratio, trebuie sa fie legata de vorbire (oratio) si, de fapt, prin calc lingvistic, pornind de la doua sensuri ale cuvantului grecesc Idgos de "socoteala" si de "ratiune", a conferit vocabulei ratio tocmai sensul de "ratiune". Am remarcat, in capitolul anterior, ca nici chiar la Lucretiu ratio nu desemna inca "ra