Aceasta parte a lucrarii noastre cuprinde date referitoare la principiile de baza ale cercetarii arheologice legate de formularile de cultura si cea de concept. Fiecare sit arheologic si fiecare descoperire are un context, nu in cadrul unei culturi de mult apuse, ci in spatiu si timp. In aceasta parte a cursului se va examina conceptul de cultura in arheologie, natura datelor arheologice si metodele prin care cercetatorii stabilesc contextul arheologic. Referitor la context fundamentale sunt metodele de definire a activitatilor umane, in spatiu, si cele care masoara timpul preistoric. Se vor descrie metodele create pentru datarea culturilor preistorice, din cele mai vechi timpuri.

Pseudoarheologia. Arheologia moderna poseda o tehnica extrem de ridicata ceea ce face -de multe ori- sa fie, mai degraba, plicticoasa. Din pacate in ultimii ani a renascut pseudoarheologia ca un reflex al dorintei omului modern de romanta si incantare facila prin secretele greu de inteles ale civilizatiilor de mult disparute. Pseudoarheologii cauta corabii incarcate de comori, Atlantida sau cele 10 triburi pierdute ale Israelului. Pseudoarheologia nu este noua si a fost intotdeauna avantajoasa in afaceri. Unul dintre cele mai importante capitole dezvoltate de aceasta pseudostiinta este cel al originii extraterestre a omenirii si a continuelor contacte dintre civilizatia pamanteana si cea care provine de pe alte planete sau sisteme solare departate de al nostru. In acest domeniu este de notorietate activitatea si sunt binecunoscute lucrarile redactate de Erich von Daniken. Lumea, in general, a adorat incredibilele ipoteze ale acestui autor, dar arheologii s-au revoltat. Teoriile lui extravagante sunt un exemplu minunat de date arheologice intrebuintate gresit. Multi oameni de stiinta gasesc imposibil rationamentul lui Daniken pentru ca acesta amesteca date care altfel sunt total deosebite si emite rationamente la limita bunului simt. Pseudoarheologia acestui autor este neobisnuita deoarece el si-a mutat eroii in spatiu.

Acest mod nestiintific si exagerat de explicare a istoriei si devenirii omenirii se adreseaza intotdeauna oamenilor ce sunt nerabdatori cu mersul inexorabil al stiintei si acelora care nu cred in posibilitatile metodelor practicate de aceasta. Inflorirea acestor pseudoarheologii se datoreaza si faptului ca arheologii nu au depus eforturi semnificative pentru popularizarea celor gasite de ei, lasand frau liber bizarului si excentricitatii in demonstrarea evidentelor stiintifice.

Credibilitatea arheologiei moderne depinde de abilitatea arheologilor de a comunica rezultatele cercetarii lor stiintifice unui larg auditoriu sub forme inteligibile si facile. Arheologia de astazi este departe de a fi exotica si excentrica si, desi foloseste tehnologii inalte, este fascinanta. Pseudoarheologii trebuie combatuti tocmai cu ajutorul acestor noi posibilitati date de stiinta moderna, publicul larg putand fi atras prin imaginea mondializata prin folosirea sistemului Internet.

Antropologia. Antropologia este studiul stiintific al umanitatii in cel mai larg sens posibil. Antropologii studiaza fiintele umane ca organisme biologice si ca oameni cu o cultura unica si distinctiva, caracteristica doar lor. Ei fac cercetari asupra societatilor umane contemporane si asupra dezvoltarii ei din cele mai vechi timpuri. Acest domeniu enorm este impartit in mai multe subdiscipline:

Antropologia fizica care include studiul evolutiei biologice umane si variatiile acesteia in cadrul diferitelor populatii. De asemenea, aceasta studiaza comportamentul primatelor cum ar fi cimpanzeii si gorilele pentru ca o astfel de cercetare ar putea aduce explicatii ale comportamentului oamenilor primitivi.

Antropologia culturala studiaza viata umana din punct de vedere social prin prisma faptelor trecutului si prezentului. Aceasta ramura este un studiu al culturii umane si a modului in care aceasta se adapteaza schimbarilor. Antropologia culturala este indispensabila unor specialisti precum:

Etnografii. Acestia petrec cea mai mare parte a vietii studiind si descriind cultura, tehnologia si viata economica a societatilor vii sau disparute.

Etnologii. Cercetatorii acestei categorii alcatuiesc studii comparative ale societatilor umane intr-o maniera care include reconstituirea principiilor generale ale comportamentului uman.

Antropologii sociali care studiaza si analizeaza organizarea sociala si modurile in care se asociaza oamenii si comunitatile acestora.

Lingvistii. Categoria lingvistilor studiaza modul si forma comunicarii dintre oameni prin limbaj avand un rol deosebit de important in studierea trecutului. Multi dintre arheologi s-au preocupat de astfel de probleme majore cum ar fi originea indo-europenilor ca vorbitori ai primelor limbi europene.

Arheologia. Arheologii construiesc teorii si concepte teoretice si aplica tehnici stiintifice in studierea dovezilor directe ale culturii materiale ajunse pana la noi. Studiul realizat de acestia acopera tot parcursul istoriei umane din momentul aparitiei primelor fiinte omenesti, pana in prezent. Pentru a intelege ce presupune arheologia, trebuie sa avem cunostinte despre marturiile materiale pe care le examinam. Piatra, ceramica sau picturile pe perete sunt aproape indestructibile. Lemnul, pielea, metalele sau osul sunt mult mai friabile. In majoritatea siturilor arheologice se pastreaza doar o parte dintre aceste resturi datorita conditiilor variate de pastrare in sol. Arheologia a dezvoltat metode sofisticate pentru studiul trecutului preistoric. Acest studiu se realizeaza prin inregistrarea exacta, saparea precisa si analiza detaliata de laborator. In afara de aceste etape (descoperirea, ordonarea si descrierea obiectelor din trecut) arheologia presupune si interpretarea rezultatelor. De fapt, in acest context, arheologia se transforma intr-o disciplina interactiva, stabilind un echilibru intre saparea precisa si descrierea si interpretarea teoretica.

Teoria in arheologie. Termenul teorie are mai multe acceptiuni in stiintele sociale. In arheologie acesta este scheletul cu care opereaza omul de stiinta. Teoria arheologica este, inca, putin dezvoltata pe de o parte datorita faptului ca lucrul cu comportamentul variabil al omului este dificil, pe de alta parte deoarece metodele de lucru sunt inca instabile. In mod normal arheologii lucreaza cu reguli procedurale si cu un sistem de clasificare care este folosit si de alti cercetatori (avand aceleasi legaturi teoretice de baza). Arheologia interactiva reprezinta un dialog constant intre teorie si observatie, un procedeu de autocritica mai mult sau mai putin insemnat, care se bazeaza pe concluzii despre trecut ce au modele in lumea contemporana. Abordarile teoretice sunt numeroase in mediul arheologic. In continuare vom trece cateva in revista:

Materialismul dialectic si istoric cauta cauzele socio-culturale ale diversitatii lumii moderne. Conditiile tehnico-economice si ale mediului inconjurator exercita presiuni selective asupra societatii si ideologiei sale. Materialismul cultural (dialectic si istoric) este asociat indeaproape cu teoriile lui F. Engels si K. Marx si este atractiv pentru arheologi pentru ca se refera la tehnologie, economie, mediul ambiant si relatiile sociale, mare parte dintre acestea supravietuind in siturile arheologice si fiind descoperite ca atare. Mare parte dintre arheologi adera la aceste idei.

Obiectivele structuraliste trateaza natura umana ca fiind impartita in structuri mentale (creatii cumulative ale mintii umane). Analizele structurale sunt desemnate sa descopere principiile de baza ale mintii umane, structuralismul fiind asociat cu antropologul Claude Lévi-Strauss. Pentru arheologi dificultatea acestui obiectiv consta in faptul ca partile intangibile ale mintii umane sunt foarte greu de verificat prin inregistrarile arheologice.

Obiectivele ecologice se refera la studiul societatilor vechi cu ecosistemele lor. Acest principiu este unul fundamental pentru arheologia contemporana in care studiul paleopolinic, arheozoologic sau a altor resturi organice sunt realizari cotidiene.

Obiectivele evolutioniste sunt populare in arheologie o data cu secolul al XIX-lea. Conceptele ce fundamenteaza evolutia culturala multiliniara sunt inseparabil legate de cercetarile arheologice moderne.

Definitia arheologiei. Arheologia este, in consecinta, o stiinta ce completeaza cunoasterea istorica mai ales pentru acele perioade pentru care izvoarele scrise sunt sarace sau lipsesc cu desavarsire, adaugand acestora noi informatii, ce devin la randul lor surse istorice si permit o analiza mai apropiata de realitatea istorica.

O definitie posibila a arheologiei ar fi: arheologia este o disciplina istorica autonoma, avand ca obiect depistarea, sistematizarea si interpretarea vestigiilor materiale aflate in pamant, la suprafata acestuia sau sub apa, in scopul unei reconstituiri independente sau prin coroborare cu surse literare a proceselor social-economice sau politice, ori a fenomenelor culturale ce au avut loc in etapele timpurii ale omenirii. Definitia este cuprinzatoare, dar limiteaza studiul arheologiei la inceputurile istoriei. Alta definitie, mai generalizata, surprinde doar esentialul: arheologia este stiinta ce descopera, studiaza si interpreteaza cu metode si tehnici speciale, proprii sau imprumutate, resturile materiale ale activitatii umane din trecut, care devin izvoare importante pentru cunoasterea istorica. Prin particularitatile dezvoltarii sale ca stiinta, arheologia apeleaza la rezultatele stiintelor naturii si ale celor umaniste, devenind o stiinta de granita ce opereaza in contextul inter- si pluridisciplinar. Vestigiile de orice natura ale activitatii umane, devenite izvoare arheologice, ca si studiul acestora, constituie baza constructiilor teoretice a disciplinei arheologice.

O definitie completa a arheologiei include nu numai continutul subiectului ci si tehnicile folosite pentru descrierea si explicarea acestuia. Dupa mai bine de un secol si jumatate de cercetare arheologica in toata lumea s-au dezvoltat o serie de metode si tehnici pentru descrierea si explicarea trecutului. Acestea nu sunt suficiente, din nefericire, ele fiind legate de o baza teoretica pe care arheologul trebuie sa o stapaneasca cu temeinicie. Multe cercetari arheologice si teorii sunt influentate de contributiile aduse de cercetatori din alte discipline academice, cum ar fi antropologii, biologii, chimistii, geografii, fizicienii, informaticienii etc. Cercetarea multidisciplinara este esentiala pentru arheologia moderna, dar, in multe cazuri, inregistrarile arheologice nu sunt tratate in sine, fapt care le face sa-si piarda sensul primordial.

Stiintele auxiliare ale arheologiei. Dezvoltarea arheologiei a impus recurgerea la anumite stiinte, unele de utilitate generala, iar altele doar pentru un domeniu mai restrans. Stiintele auxiliare cu aplicatie generala permit reconstituirea mediului fizic in care s-a dezvoltat o societate, unele ramuri economice, organizarea sociala si a caracteristicilor biologice ale speciei umane. Intre acestea enumeram paleogeografia, palinologia, paleoetnobotanica, paleontologia, arheozoologia, paleoecologia, geologia, antropologia, paleopatologia, fizica, chimia, matematica, cibernetica, stiintele sociale si sociologia. Intre stiintele auxiliare particulare se numara istoria artelor, istoria arhitecturii, studiul comparat al religiilor, epigrafia si heraldica.

Cu ajutorul acestor discipline se ajunge la descoperirea unor date pe baza carora se poate face reconstituirea civilizatiei create de comunitatea respectiva. Au putut fi astfel reconstituite diferite tehnologii, iar pe baza studiului scheletelor au putut fi depistate diferite maladii congenitale ale oaselor si s-a putut determina durata de viata, modul de trai, sexul si grupele sanguine. Cercetarea arheologica a depasit prin folosirea acestor discipline complementare, etapa romantica, avand acum un caracter interdisciplinar, iar stadiul actual este de neconceput fara munca in echipa si dotarea cu laboratoare pentru studiul interdisciplinar. Aceste metode si mijloace de cercetare reprezinta suportul pe care se bazeaza abordarea integrala a istoriei civilizatiei umane.

Arheologia si preistoria. Termenul de arheologie a desemnat la inceput studiul istoriei antice ca un tot, dar termenul a fost adus, gradat, la definitia care ne spune ca aceasta este studiul reminiscentelor materiale si ale culturii omenesti, folosind tehnici si teorii specifice.

In anul 1833, omul de stiinta francez Paul Tournal (1805-1872) a folosit termenul de période ante-historique pentru perioada din istoria umana intinsa pana la aparitia documentelor scrise. Intre timp, denumirea acestei faze s-a limitat la preistorie, un sector imens al evolutiei culturale a umanitatii care se intinde in vechime pana la o varsta de peste 3 milioane de ani. Aceasta este perioada studiata de arheologii specializati in preistorie.

Arheologia si istoria. Primele marturii scrise au fost descoperite pe malurile fluviilor Tigru si Eufrat pe locul actual al Irakului. Vechimea acestor descoperiri este de aproape 5 000 de ani, o data cu aceste descoperiri incepand istoria.

Arheologia este sursa primara de informatie pentru 99% din istoria umana. Istoria scrisa descrie mai putin de o zecime dintr-un procent din acest domeniu vast. Informatiile scrise de acum 5 000 de ani sunt destul de sarace pentru istoric, iar in majoritatea zonelor lumii scrisul apare mult mai tarziu. In multe zone ale lumii exista pana in zilele noastre comunitati care de abia ies din preistorie. Acest proces arata cat de nuantat trebuie privit procesul de evolutie culturala la nivel planetar.

Istoria documentara contrasteaza puternic cu viziunea asupra trecutului nostru asa cum este el reconstituit prin marturiile arheologice. Marturiile istorice au lacune nu atat ca precizie cronologica cat ca subiectivitate a informatiei preluate si transmise mai departe. Detaliile evenimentelor politice sunt mult mai competent descrise decat amanuntele vietii satelor, de exemplu, care raman astfel obscure. Tocmai aceste minusuri atrag cercetatorii spre domeniul arheologiei care-si dovedeste utilitatea si in epoci istorice.

Categoriile arheologiei. Nimeni nu poate fi expert in toate perioadele arheologiei. Definirea acestora a luat extrem de mult timp, ajungandu-se la concluzia dupa care arheologia are urmatoarele mari domenii care sunt:

Arheologia preistorica. Preistoricienii studiaza timpurile foarte vechi, din ziua aparitiei primelor fiinte umane pana la limita inferioara a istoriei documentate cu inscrisuri. In cadrul arheologiei preistorice exista zeci de specializari intre care se distinge paleoantropologia care are drept scop stabilirea evolutiei etapelor vietii umane si a artefactelor fiintelor omenesti primitive. Aceasta specializare are o cooperare stransa cu cei care se ocupa cu antropologia fizica -; interesata in evolutia biologica umana -; si cu geologii -; care studiaza straturile complexe in care s-au descoperit primele urme umane. Alti arheologi sunt experti in tehnologia prelucrarii pietrei studiind populatiile primitive si strategiile de subzistenta ale acestora. O alta specializare se refera la arheologii care se ocupa cu studiul originii si evolutiei civilizatiilor agricole studiind ceramica, cerealele, oasele de animale si un diversificat repertoriu de situri, locuinte, modele economice sau religioase. Alti arheologi sunt experti in analiza solului, a oaselor de animale stravechi, in aplicatii pe computer, metode statistice sau doar in tehnica de sapatura.

Marile regiuni geografice ale globului sunt prea intinse pentru ca un specialist sa studieze singur pe un plan teritorial foarte intins. Specificul arheologiei preistorice este de gasit in colaborarea dintre arheologii de aceeasi specializare avand drept scop realizarea unei imagini de ansamblu asupra desfasurarii evenimentului cultural preistoric pe intregul sau spatiu de exprimare.

Arheologia clasica. Arheologii acestei specializari studiaza urmele marilor civilizatii clasice ale Romei si Greciei, necesitand in mod obligatoriu cunoasterea limbii vechi grecesti si a latinei antice. Majoritatea arheologilor clasicisti dau o mare atentie istoriei arhitecturii. Multi dintre ei lucreaza in colaborare cu istoricii, aducand noi argumente, pe langa marturiile documentare, prin observatii de arheologie si istoria artelor. In mod traditional, arheologii clasicisti dau atentie obiectelor de arta, inscriptiilor si constructiilor, dar unii incep acum sa studieze si tipurile de probleme arheologice de habitat. Altii se preocupa si cu studiul problemelor sociale.

Egiptologii si asirologii. Aceasta categorie de arheologi reprezinta un grup microspecializat pe civilizatiile vechi ale Egiptului si a zonei microasiatice. Aceste specializari cer niste conditii speciale de cercetare. Egiptologii trebuie sa cunoasca fluent hieroglifele, iar asirologii, scrierea cuneiforma.

Arheologia istorica. Arheologii acestei categorii studiaza situri arheologice contemporane cu marturiile scrise. Ei examineaza orasele sau monumentele medievale (medievistica), dezgroapa asezarile coloniale (arheologia coloniala), forturi de secolul XIX si alte artefacte istorice. Majoritatea oraselor europene necesita si cercetarea arheologica pentru cunoasterea completa a istoriei lor.

Arheologia istorica isi intra in drepturi o data cu aparitia primelor izvoare scrise, marturii documentare. Inregistrarile arheologice sunt importante pentru ca ne informeaza asupra comunitatilor si societatilor care au marturii scrise limitate.

Arheologia subacvatica. Aceasta ramura studiaza siturile arheologice scufundate si epavele de pe fundul marilor si ale lacurilor. Acesti arheologi au un spectru larg de tehnici specializate pentru inregistrarea si saparea siturilor subacvatice. Exista tendinta de a gandi aceasta ramura a arheologiei ca fiind ceva diferit si exotic, dar nu este asa. Instrumentarul arheologiei de suprafata este folosit integral, iar obiectivele sunt aceleasi: sa reconstituie si sa interpreteze culturile istorice. Faptul ca cercetarile se fac sub apa este total irelevant pentru modul in care se fac sapaturile.

Arheologia biblica. Ramura arheologiei cu acest nume studiaza cu metode specifice faptele din Vechiul si Noul Testament, facand legaturile intre datele istorice din Biblie si siturile arheologice din Orientul Apropiat. Aceasta specializare complexa cere cunostinte detaliate de istorie, limbi straine sau moarte (aramaica, ebraica), cat si de arheologie.

Arheologia industriala. Arheologii acestei specializari studiaza constructii diferite datand din timpul revolutiei industriale sau de mai tarziu, cum ar fi instalatiile industriale, statiile de tren, pietele, morile etc. Oricine doreste sa intre in acest domeniu are nevoie de cunostinte din istoria arhitecturii si tehnicii.

Etnoarheologia. Etnoarheologii studiaza societatile vii pentru a intelege si interpreta mai bine trecutul. Ei examineaza dinamica ocupatiilor moderne, ca si colectivitatile de tarani, pentru a culege date empirice despre prezent, care pot fi utilizate in interpretarea marturiilor arheologice. Etnoarheologii studiaza fenomene cum ar fi abandonarea satelor sau modul vanatorilor de a-si procura hrana in diferite sezoane.

¤

Acestea sunt doar cateva dintre specializarile arheologiei. Stiinta moderna este atat de complexa incat exista experti in zeci de aspecte ale subiectului. Toti acesti cercetatori sunt uniti prin interesul comun in studierea trecutului umanitatii.

Obiectivele arheologiei. Indiferent daca arheologii se concentreaza asupra celor mai vechi societati umane -; sau celor mai recente -;, majoritatea lor sunt de acord in ceea ce priveste cele patru obiective majore ale cercetarii arheologice:

1. Studierea siturilor si a continutului lor arheologic in contextul temporal si spatial, pentru reconstituirea secventelor culturii umane. Aceasta activitate descriptiva reconstituie istoria culturala.

2. Reconstituirea modurilor de viata din trecut.

3. Studierea procesului cultural si explicarea schimbarilor culturale.

4. Intelegerea siturilor, artefactelor, resturilor alimentare si a altor marturii arheologice, in relatie cu lumea contemporana.

Obiectivele arheologiei sunt diferentiat vazute in diverse parti ale lumii. In timp ce arheologii europeni cauta sa defineasca arheologia ca pe o parte a istoriei, cei din Lumea Noua o vad ca pe o parte a antropologiei. Din punctul de vedere al metodei ambele categorii folosesc inregistrarea atenta si detaliata a artefactelor si contextelor. Multi dintre arheologii care au dobandit faima ca cercetatori si muzeografi sunt adevarati artizani care reconstruiesc trecutul prin imbogatirea cu noi date a izvoarelor scrise, de multe ori incomplete. Un motiv de departajare a celor doua pozitii este cel dupa care arheologii europeni gandesc preistoria ca pe o istorie proprie, in timp ce restul cercetatorilor sunt mult mai detasati de aceasta cutuma. Cu toate diferentele de teluri si atitudini fiecare arheolog, indiferent de pozitia pe care o ocupa si de opinia personala, este constient ca nu se poate apela decat la o cercetare arheologica bazata pe o informare detaliata a modului de viata preistoric, in stransa corelatie cu rezultatele obtinute de arheologia experimentala. Temele majore ale arheologiei contemporane raman:

1. Cum au aratat cei mai vechi inaintasi ai nostri si cand au aparut ? Cat de vechi este comportamentul uman si cand au evoluat oamenii spre vorbire ? Prin ce se distinge comportamentul uman de cel animal?

2. Cand si cum a populat (umanizat) omul globul pamantesc ?

3. Care au fost conditiile, cum si cand au abandonat fiintele umane modul de viata primitiv si au trecut la domesticirea animalelor si cultivarea plantelor, devenind sedentari ?

4. Cum s-a creat civilizatia si ce a cauzat evolutia complexa a societatii spre urbanismul din care se va trage mai tarziu societatea industriala ?

5. O alta intrebare este: care sunt cauzele si mecanismele intime ale intinderii, pas cu pas, a civilizatiei dinspre est spre vest si dinspre sud spre nord si cum s-a ajuns la secatuirea de civilizatie a fostelor focare ale acesteia ?

¤

Fiecare om de stiinta ar fi de acord ca aceste patru obiective au aceeasi importanta, luate separat. In practica, fiecare obiectiv este -in mod uzual- complementar celuilalt, mai ales atunci cand arheologii isi argumenteaza cercetarea ca raspuns la intrebari specifice lansate de predecesori pentru a descrie serii de obiecte descoperite anterior.

Istoria culturii si arheologia. Aceasta expresie -; istoria culturii -; inseamna, simplist, descrierea culturii umane extinsa cu mii de ani in urma. Un arheolog care lucreaza pentru a descifra aceste sensuri se refera la descrierea culturii din regiunea cercetata. Aceasta descriere deriva din investigarea mai multor situri preistorice si a artefactelor lor facand posibila obtinerea unor imagini ale culturii locale si regionale extinse peste secole sau, chiar, milenii. In majoritatea cazurilor, aceasta activitate este descriptiva, acumuland date arheologice, cronologice si spatiale, creand o baza pentru observarea evolutiei particulare a culturilor si a schimbarii / transformarii acestora de-a lungul timpului. Istoria culturii este reconstituita prin punerea cap la cap a secventelor locale ale siturilor arheologice in cadrul regional, sau chiar mai extins, al schimbarilor culturale umane. Aceasta este o premisa esentiala a oricarei lucrari despre modul de viata sau procesul cultural.

Multi arheologi care lucreaza la istoria culturii sunt intrebati despre conservarea deficitara a artefactelor si siturilor in momentul in care vor sa faca legaturi intre cele mai intangibile aspecte ale preistoriei umane cum ar fi religia si organizarea sociala. Acestia sustin ca se pot extrage concluzii viabile doar prin studiul ramasitelor materiale ale comportamentului uman antic. Din pacate, aceasta viziune limitata asupra istoriei culturale i-a condus pe cercetatori in directii neprofitabile, la o preocupare accentuata pentru tipurile de artefacte si pentru cronologii locale care au transformat o mare parte din arheologie intr-un tip imbunatatit de clasificare.

Studiul modurilor de viata din trecut s-a accelerat dupa primul razboi mondial. Modurile de viata preistorice au fost pentru prima data studiate in contextul analizei adaptarii omului la mediul ambiant. Oamenii de stiinta au realizat ca artefactele si structurile negasite in contextul mediului propriu de dezvoltare dau un caracter unilateral umanitatii si adaptarii sale la mediu. In consecinta, arheologii au inceput sa se concentreze asupra reconstituirii modelelor de subzistenta in vechime -; studiind oasele de animale, grauntele carbonizate, analize de sol si sporo-polinice s.a. -; pe baza sapaturilor meticuloase. Consecinta fireasca a acestui mod de abordare este colaborarea cu botanistii, geologii, osteologii etc., fapt ce da un caracter multidisciplinar largit cercetarilor arheologice. Contextul acestor studii a fost stabilit, inca, de arheologia descriptiva, preocupata de timp si spatiu, legate de schimbarea modelelor de asezari umane, pe strategiile de subzistenta si pe imprejurarile antice.

Asa a aratat pionieratul in reconstituirea modelelor asezarilor si cheia pentru reconstituirea oricarui mod de viata din preistorie. Factori ca densitatea populatiei si capacitatea agricola a pamantului sunt esentiali pentru intelegerea acestor moduri de viata. In momentul descris arheologia este, inca, eminamente descriptiva, intr-un cadru teoretic care a sesizat complexitatea culturii umane intr-un sistem in continua schimbare.

Procesul evolutiei culturale. Un obiectiv al arheologiei ultimilor 30 de ani este explicarea schimbarilor culturale in preistorie si nu numai descrierea trecutului. Arheologii avand acest tel tind sa explice procesul schimbarii culturale si evolutia in preistorie prin mijloacele specifice propriei pregatiri. In consecinta, se doreste explicarea faptului pentru care culturile umane din toate partile lumii au atins stadii variate in evolutia culturala. Uneltele umane sunt vazute ca parti ale unui sistem de fenomene interactive, care includ atat cultura cat si mediul cultural. Ei argumenteaza ca preistoria este o stiinta in care cercetarea trebuie sa fie mult mai riguroasa decat pana acum. Arheologii trebuie sa-si incadreze cercetarea intr-un cadru de argumente palpabile, ce pot fi fondate, modificate sau respinse cand sunt studiate toate obiectele scoase dintr-o sapatura si analizate datele arheologice rezultate. Acest mod de abordare se mai numeste si noua arheologie. Arheologii acestui curent cred ca trecutul poate fi cunoscut in mod inerent, daca se folosesc metode de cercetare riguroase. Astfel ca, arheologia depaseste cu mult stadiul descriptivitatii ajungandu-se la posibilitatea explicarii tuturor sau cvasituturor schimbarilor culturale din trecut. Acest mod de a vedea lucrurile poarta numele de arheologie procesuala, un termen ce exprima concentrarea asupra cunoasterii procesului cultural in explicarea trecutului.

Intelegerea marturiilor arheologice. Bunurile arheologice sunt descrise astazi in functie de experienta acumulata de omenire pana in acest moment. Tocmai aici este de gasit si deosebirea dintre arheologi si istorici, cercetatorii celei de a doua categorii fiind obligati sa intrebuinteze limbajul epocii pe care o studiaza, limbajul dat de documentele scrise. Limbajul folosit de arheolog este, de multe ori, ca o limba straina, care trebuie invatata in institutii specialitate. Avantajul folosirii limbajului comun este posibilitatea intelegerii transnationale. De asemenea, arheologii trebuie sa fie foarte atenti la artefactele prezentului pentru a le putea intelege pe cele ale trecutului. Din acest motiv experimentele controlate, observarea unor obiceiuri si actiuni contemporane, sunt vitale arheologului.