i2c19ce
In general, toti oamenii au reprezentari despre grupurile etnice1, dar se constata, de multe ori, ca ele nu sunt corecte. Se exprima opinii, se iau atitudini fata de anumite aspecte referitoare la grupurile etnice, se constata diversitatea pozitiilor exprimate pre cum si consecinte ale unor erori de interpretare a situatiilor specifice. Putini dintre cei ce abordeaza aceasta problema iau in considerare identitatea grupurilor etnice, ima ginea de sine a acestora, compatibilitatile/incompatibilitatile simbolice si culturale, implicatiile imaginilor in comunicarea interetnica. Se constata adesea influente ide ologice si politice in formarea si cristalizarea imaginilor etnice.
Tema de fata isi propune sa abordeze, in primul rand, aceste probleme.
1. Identitatea sociala a grupurilor etnice
Identitatea este definita in diferite dictionare ca „similitudine si comunitate, ca uni tate si permanenta, in opozitie cu alteritatea, contrastul, diferenta si distinctia“2. O serie de autori, insa, ancoreaza identitatea „in relatia dintre individ si colectiv, dintre persoane si grupul lor de apartenenta“3 sau o concep ca „o construire a unei diferente, o elaborare a unui contrast, o punere in relief a unei alteritati“4.
In aceasta situatie, identitatea sociala nu dobandeste semnificatie decat in raport cu diferentele fata de celelalte grupuri. Daca indivizii au nevoie sa se compare cu ceilalti pentru a se evalua, atunci apartenenta lor la un grup joaca un rol extrem de important in aceasta evaluare.
Comparatia sociala implica o conotatie pozitiva sau negativa a apartenentei la grup.
Ca urmare, nevoia unei evaluari pozitive a indivizilor devine o necesitate stringenta de a apartine de grupuri evaluate pozitiv in raport cu alte grupuri. „Grupurile sociale sau categoriile (si apartenenta la ele) -; afirma Tajfel si Turner -; sunt asociate unor conotatii pozitive si negative. In consecinta, identitatea sociala poate fi pozitiva sau negativa in functie de evaluarile (care tind sa fie impartasite din punct de vedere social fie in interiorul grupului, fie intre grupuri) acelor grupuri care contribuie la identi tatea sociala a unui individ. Evaluarea propriului grup se face in functie de alte grupuri specifice, prin intermediul comparatiilor sociale si in termenii atributelor sau carac teristicilor incarcate de valoare. Comparatiile care au ca rezultat o diferenta pozitiva intre grupul de apartenenta si un alt grup produc o ridicare a prestigiului.“1

Aproape in toate cazurile, cand se revendica identitatea unui grup etnic se porneste din plan cultural. Lucrul este plauzibil daca avem in vedere ca atunci cand organizarile sociale globale se pulverizeaza, grupurile componente „se reinradacineaza in sub culturile lor particulare pentru care au aderenta, in care atributul identitatii culturale
(limba, religie, traditii, forme de invatamant, presa) nu mai seamana cu cel al iden titatii politice“2.
Recursul la cultura pentru afirmarea identitatii este inevitabil datorita faptului ca grupurile etnice devin „vizibile“, in primul rand prin „tiparul“ cultural al vietii de grup, ce desemneaza, in conceptia lui A. Schutz, „toate acele valorizari particulare, insti tutii, sisteme de orientare si directie (precum obiceiurile, regulile, legile, obisnuintele, traditiile populare, eticheta, modelele) care s…t caracterizeaza orice grup social in orice moment al istoriei sale“3.
Membrii nativi ai oricarui grup etnic accepta scheme standardizate gata elabo rate cu privire la un tipar cultural transmis ancestral si pe cale administrativa (de autoritati), ca un ghid nechestionabil, valabil pentru evaluarea si rezolvarea tuturor situatiilor si problemelor cu care se confrunta grupul.4
Capata forme de tipar cultural numai acele cunoasteri care se refera la viata in si de grup si care au fost transmise de la o generatie la alta, fiind ridicate (prin esential izari, selectie si simplificari etc.) la rang de scheme standardizate si, deci, de ghiduri ale actiunii, care sunt capabile sa provoace aderare (impartasire) atat pe orizontala
(la toti membrii actuali ai grupului), cat si pe verticala (de la o generatie la alta).5
In conceptia lui A. Schutz, numai cunoasterile ridicate la statutul de scheme stan dardizate au rang de tipar cultural al vietii de grup si sunt definitorii pentru identi tatea grupului, „celelalte cunoasteri zilnice raman inconsistente, incoerente si doar partial clare“6, cu rol secundar si nedefinitoriu pentru identitatea unui grup.
In campul de cunoastere si aprofundare a identitatii grupurilor etnice se releva rolul important al limbii ca fenomen social si cultural. Trebuie tinuta permanent in atentie acea facultate care ne face sa intelegem zona de virtualitati ale cuvantului, ale limbii in ansamblul ei, zona ce asigura specificul si diferentele dintre grupurile etnice.
Identitatea prin raportare la altul scoate in evidenta diferentierile care se asociaza si se intrepatrund in spatiul specific grupurilor etnice si in spatii de influenta intercul turala. In aceste spatii, diferentele lingvistice se alatura altor diferentieri: de la cutume culinare si vestimentare pana la institutiile care sustin si apara grupurile etnice, de la modalitati de socializare a relatiilor dintre oameni pana la modalitatile de functionare a localitatilor si industriilor, de la modalitatile in care isi manifesta sensibilitatea este tica pana la caracteristici ale creatiei culte.1
Grupurile etnice, ca organizari sociale specifice, cu cat capata caracteristici mai accentuate, cu atat influenteaza mai puternic elementele lor componente (organizatii si institutii) si, prin intermediul lor, oamenii. Diferentele dintre grupurile etnice devin sesizabile daca ne raportam la organizarea si functionarea familiilor, la comunitatile urbane si rurale, la modalitatile de a produce bunuri materiale sau la modalitatile de a petrece timpul liber.2
Diferentele dintre grupurile etnice nu se opresc insa aici. Ele sunt evidente si daca se investigheaza modalitatile in care membrii grupului le analizeaza si interpreteaza.
Atitudinile si reactiile comportamentale fata de situatia propriului grup etnic sunt speci fice fiecarei etnoorganizari; ele fac parte dintre caracteristicile acestora si ofera indicii despre starea grupurilor etnice la un moment dat.3
Prin modalitatile de administrare care le sunt proprii grupurilor etnice, prin normele de organizare interna, prin statusurile si rolurile atribuite oamenilor, prin modalitatile in care sanctioneaza comportamentele ce le sunt nefavorabile si incurajeaza compor tamentele ce le pot fi favorabile, prin reprezentarile si imaginile despre ele, pe care le genereaza indeosebi la oamenii implicati in functionarea lor, organizarile etnice ii determina pe oameni sa se manifeste ca membrii ai acestora, sa intretina constiinta de sine a grupurilor etnice si sa le conserve identitatea.4
2. Imaginea de sine a grupurilor etnice
Imaginea de sine a fost tratata pe larg in prima tema a cursului. Se impun insa si aici cateva considerente.
Conceptul de imagine de sine (autoimagine) nu beneficiaza de o interpretare omo gena. Imaginea de sine a grupurilor etnice este rezultatul a numeroase interpretari pro duse de oameni, fiecare dintre ele referindu-se la aspecte disparate si continand erori sau simplificari deformatoare. Asadar, imaginea de sine a grupurilor etnice se mani festa in modalitati care decurg din orizontul de interpretare al oamenilor, organizatiilor si institutiilor ce formeaza etnoorganizarile. Reprezentarile si imaginile oamenilor despre propriul grup etnic se implica in mod direct in orientarea manifestarilor, atitu dinilor si opinilor exprimare de catre acestea.
Imaginea de sine a grupurilor etnice este rezultatul autoevaluarii si dezvaluie ele mente importante ale identitatii acestora: caracteristicile grupurilor etnice, limitele lor privind raspunsul dat provocarilor mediului natural si social, modalitatile in care fie care grup etnic isi percepe si evalueaza trecutul, prezentul si sansele pentru evolutiile viitoare.
Imaginea de sine a grupurilor etnice se actualizeaza in functie de reactiile de ras puns -; pozitive sau negative -; ale acestora la provocarile mediului natural si social.
Sunt fundamentale, din aceasta perspectiva, criteriile de perceptie si evaluare a suc ceselor si esecurilor, asumarea sau neasumarea lor; rezultatele putand duce la mobi lizari pentru depasirea obstacolelor sau la atitudini de descurajare si imobilism.
Filosofia pragmatista si sociologia interactionista postuleaza necesitatea de a intari imaginea de sine pozitiva a membrilor grupurilor umane prin dezvoltarea capacitatii societatii de a mentine stima de sine (atat la indivizi cat si la grupuri) la rate cat mai inalte. Acest rezultat poate fi obtinut „daca rata succesului individual si colectiv atinge praguri ridicate intr-o societate si daca imaginea despre sine in cadrul multiplelor inter actiuni nu este «ranita»“1. Practica sociala demonstreaza ca grupurile etnice cu ima gine de sine pozitiva sunt mult mai performante decat cele cu imagine de sine negativa.
Ca urmare, buna functionare a grupurilor etnice impune indivizilor si societatilor sa-si imbunatateasca sistematic imaginea de sine. „Numai societatile care au o imagine de sine pozitiva se pot bucura de un regim sanatos de viata colectiva si individuala. Socie tatile a caror imagine de sine este permanent «bombardata» (in interior si in exte rior) vor fi impinse in blocaje, boala si suferinta. In asemenea societati, primul lucru care se va prabusi este «respectul», «stima de sine».“2
Inca din 1910, W. James sugereaza ipoteza unor actiuni deliberate de intarire sau de slabire a sinelui social si deci a imaginii de sine a societatii. Acolo unde imaginea de sine este negativa „stima de sine“ si „respectul interactiv“ sunt si ele scazute. Aceasta polaritate a «sinelui social» explica intreaga «drama colectiva» a societatilor…“3.
Consecintele „bombardarii“ din exterior a imaginii de sine a unui grup etnic pot fi analizate in mod satisfacator daca apelam la teorema lui Thomas: „Cand (daca) oamenii considera o situatie ca reala, ea devine reala prin consecintele ei“4. Prin urmare, atitudinile si comportamentul uman depind nu de o situatie data, ci de o situ atie asa cum este ea definita. Oamenii, grupurile etnice apar unele altora nu asa cum sunt, ci asa cum sunt definite.
Daca definirea situatiei creeaza, de fapt, „realitatea“, inseamna ca sta in puterea omului sa infiinteze sau sa desfiinteze realitatea sociala a unui individ sau a unui grup, dupa cum ii dicteaza „dorintele“ si interesele.5 Mai mult decat atat, daca admitem teoria elaborata de C. Cooley, care afirma ca imaginea de sine depinde de interacti unea cu ceilalti si ca sinele social ar putea fi denumit sinele reflectat sau sinele oglin dit, atunci ne putem da seama de consecintele nefaste ale deformarii, in sens negativ, a imaginii grupurilor etnice. Cu alte cuvinte „noi suntem ceea ce cred altii despre noi ca suntem“1, sau, in orice caz, „ceea ce cred ei despre noi este esential in si pentru ce suntem sau simtim ca suntem“2.
In contrast cu cele aratate pana acum -; sau in prelungirea lor -; trebuie sa con statam, insa, ca o inclinatie naturala a oricarui grup etnic „este aceea de a-si suprae valua capacitatile si valorile“3. Aceasta inclinatie reprezinta sursa imaginilor de sine deformate in sens pozitiv, a autoimaginilor etnocentriste. Supraevaluarea tine de fon dul antropologic, comun tuturor grupurilor etnice dar, in acelasi timp, ea este deter minata de factori istorici si culturali particulari care alimenteaza sau diminueaza intensitatea atitudinilor de autoevaluare excesiv pozitiva. Se poate constata faptul ca
„aproape nu e neam sa nu se creada superior vecinilor sai“4 si, ca urmare, supraeva luarea imaginii de sine a grupurilor etnice izvoraste si din orgoliul national care „este o trasatura comuna mai tuturor popoarelor“5.
Schimbul generalizat de valori din lumea contemporana, sistemele de comunicare globala, interactiunea culturilor au produs si produc continuu o mentalitate care nu este favorabila imaginilor de sine supraevaluate, ducand la erodarea atitudinilor de autoapreciere exclusivista si deformatoare. „Imaginea despre sine a unui grup etnic absoarbe acum inevitabil mai multe reprezentari si judecati care vin din oglinda strai natatii. Se creeaza astfel un trafic simbolic intre autoimagine externa, o confruntare permanenta intre imagini, care echilibreaza aprecierile si faciliteaza dialogul lor com prehensiv.“6 Cu toate acestea, supraevaluarile caracteristicilor propriului grup etnic nu sunt in scadere, ele se afirma in unele zone geografice si iau chiar forme extreme.
De aceea, „este foarte greu sa intelegem unde se opreste patriotismul firesc si unde incepe nationalismul patologic“7.
3. Imaginea celuilalt
3.1. Definirea celuilalt
Situarea omului in spatiu si in timp implica, in cele din urma, raportarea sa esen tiala, oarecum globala, la celalalt. Dar termenul celalalt se subimparte -; in functie de criterii: criteriul etnic, criteriul religios, criteriul social, criteriul mental, criteriul sexual etc. -; in categorii care lasa sa se intrevada directii multiple. „Ii putem descoperi pe ceilalti in noi insine, putem intelege ca nu formam o substanta omogena si radical straina de tot ceea ce nu este sinele: eu este un altul.“1 Constatam, insa, imediat ca si ceilalti sunt niste euri, pe care ii putem concepe ca pe o abstractie (celalalt sau altul in raportul cu eu) sau ca pe un grup social concret de care noi nu apartinem. „Acest gup poate fi, la randul lui, interior societatii; femeile fata de barbati, bogatii fata de saraci, nebunii fata de «normali»; sau exterior, deci o alta societate, apropiata sau, dupa caz, indepartata: fiinte pe care totul le apropie in plan cultural, moral, istoric; sau niste necunoscuti, straini a caror limba sau obieceiuri nu le inteleg…“2.
Ca urmare, celalalt poate sa ne apara atat sub infatisarea semenului din apropierea noastra, cat si a celui de departe, strain sau excentric, atat in identitatea celui cu care devine posibila o anumita comuniune, cat si asemeni celui care trezeste o continua adversitate.3
Unii autori vorbesc si despre o alteritate necomuna, absoluta, precum cea divina sau demonica. Acest tip de alteritate ne semnaleaza faptul ca „transcendenta inseamna insusi celalalt“4, alaturi de negativitatea vie a existentei, care se manifesta in acelasi orizont, si care nu trebuie inteleasa doar ca primejdie, „ci si ca element firesc in feno menologia vietii sau in cea a fiintei“5.
Criteriile cele mai importante care il identifica, individualizeaza, departajeaza si diver sifica pe celalalt in multiple ipostaze sunt, in primul rand, criteriile religioase, politice, ideologice, economice si culturale. Aceste criterii constituie, in acelasi timp, principa lele elemente care stau la baza definirii celuilalt si a evidentierii diferentelor, compati bilitatilor si incompatibilitatilor fata de „noi“. Perceperea si departajarea celuilalt pe criterii religioase, politice, economice si ideologice introduce in procesul de cunoastere a acestuia modalitati bipolare de evaluare (bine-rau, priten-dusman, crestin-pagan, civi lizat-barbar, puternic-slab, dezvoltat-nedezvoltat, moral-imoral etc.), coaguland per ceptiile celuilalt in sisteme mai mult sau mai putin coerente, raportate in mod direct la sisteme de interese fundamentale ale societatii respective.
Consecintele definirii celuilalt pe baza criteriilor religioase, politice si ideologice sunt ilustrate sugestiv de catre Klaus Heitmann, care afirma ca „tautologia transfor marii imaginii de «strain» intr-una de «dusman» isi trage originea inca din gandi rea primitiva, din gandirea prelogica, cum au sustinut Lucien Lévy-Bruhl si alti antropologi. Apoi poreclele pe care si le dadeau unul altuia popoarele din zorii isto riei si descriptiile altor popoare facute de istoricii antici ofera si alte abundente para digme, la indemana oricui. Herodot, Xenofon sau Strabon -; nume cu mare rezonanta in istoria veche -; i-au infatisat, se stie, pe sciti, persi, sarmati sau alte semintii ale rasaritului doar ca pe niste barbari cruzi si salbatici. Iar reprezentarile lor s-au per petuat in constiinta urmasilor pana in Evul Mediu, ba chiar si in timpul Renasterii, al Barocului si al preiluminismului. O situatie noua -; dar nu fundamental diferita -; a creat-o ulterior, mai intai in teritoriile ce alcatuisera fostul Imperiu roman, iar dupa aceea intreaga Europa, constituirea crestinismului in religie de stat. Intr-adevar, in pofida doctrinei iubirii aproapelui, antinomia prieten-dusman nu numai ca nu s-a es tompat, dar a cunoscut chiar o sensibila extindere si agravare in comparatie cu perioa dele precedente; «dusmani» erau acum toti «paganii», impotriva carora trebuiau intreprinse cruciade sau alte razboaie de nimicire, iar mai apoi expeditii de conchis tadori si aventurieri“1.
Definirea celuilalt pe principii culturale presupune raportarea lui la scara de valori materiale si spirituale acceptata in comunitatea internationala. Cultura favorizeaza cunoasterea in profunzime a celuilalt si, ca urmare, evidentierea trasaturilor lui fun damentale, indeosebi pe linia descoperirii utilajului sau mental, modelelor culturale, abilitatilor si practicilor sociale. Deosebirile culturale nu produc in mod necesar incom patibilitati fundamentale de convietuire si de comunicare daca diferentele nu sunt transformate in divergente si conflicte de catre diferitele orientari politice, ideologice si religioase dominante in fiecare epoca istorica.
Vom concluziona impreuna cu Luminita Mihaela Iacob ca exista o dinamica a cri teriilor alteritatii in functie de importanta lor in diferitele perioade ale istoriei: „crite riul social (stapanul, sclavul) a fost depasit ca importanta de cel religios (crestinatatea, restul), caruia i-a luat locul in timp, ca importanta, cel national (noi, strainii)“2. Daca studiem criteriile de alteritati pentru fiecare societate in parte „se poate constata o multiplicare a modalitatilor de delimitare a alteritatii; cei ignorati (exclusi istoriei), cei anormali (nebunii), cei putini (minoritatile etnice, religioase, rasiale, superdotatii), cei excentrici (deviantii, revolutionarii), cei straini (barbarii), cei alienati (saracii, sclavii), cei marginalizati (cersetorii, vagabonzii, banditii, societatile secrete, bolnavii contagiosi)“3.
3.2. Imaginea celuilalt
Imaginea celuilalt joaca un rol important in decursul istoriei umane, ea desem nand, de fapt, perceptia si evaluarea celuilalt din diferite perspective, in functie de sfera in care celalalt devine obiect de interes. Perceptia, cunoasterea si evaluarea celuilalt nu sunt insa posibile decat in conditiile existentei unei cantitati suficiente de informatii despre aceasta si, in primul rand, despre aspectele fundamentale ale vietii, activitatii si spatiului (teritoriului) celuilalt.
Lipsa informatiilor despre celalalt a dus, inca din perioada societatilor primitive, la caracterizari generale, grevate de prejudecati si stereotipuri. „Asemenea caracteri zari generale -; spune Alexandru Dutu -; sunt tipice societatilor traditionale care dese neaza pe harta lumii cateva cercuri concentrice in jurul centrului lumii unde se afla privitorul: cei civilizati sunt cei care au aceleasi norme de gandire si comportare, apoi vin barbarii, care sunt diferiti si salbaticii care nu au nici o norma (tocmai pentru ca sunt asa de deosebiti incat privitorul nu-i poate incadra in imaginea lui despre lume)“1.
Aparitia unor imagini semnificative si veridice despre grupurile etnice implica exis tenta unor relatii si contacte intre acestea. „Oricat de indoielnica ar fi formarea de stereotipuri ce deriva din reprezentarile globale pe care o etnie si le face despre alta, ele se reazema, totusi, pe intalniri interetnice, pe experiente istorice rezultate fie din schimburi pasnice, fie din conflicte armate.“2
Dar, aceste contacte au fost sporadice si de cele mai multe ori nesemnificative pana cand grupurile etnice nu au aspirat la „civilizatie“ si „cultura“. Aspiratiile spre aceste domenii au facut posibila orientarea oamenilor de cultura, a altor oameni, spre descoperirea realizarilor grupurilor etnice straine si a atitudinilor acestora fata de cul tura. „Acesta este momentul in care conceptul de «civilizatie» dobandeste un sens major, luand locul altor concepte care permiteau trasarea cercurilor concentrice in umanitate: sunt considerati civilizati cei care cuceresc natura, asigura prosperitate compatriotilor, traiesc in democratie.“3
Contactele si comunicarea intre grupurile etnice au permis trecerea de la menta litatea traditionala spre o noua mentalitate, care concepea intr-un alt mod relatiile din tre popoare: „mai variate, mai pline de intelegere reciproca, adeseori mai calculate ca inainte si mai putin interesate in problemele dramatice si in suferintele celuilalt“4.
Baza formarii unei imagini a grupurilor etnice -; unele despre altele -; a fost definita, in foarte multe cazuri, mai ales de relatii individuale, de experiente personale ale unor calatori, etnografi, diplomati, publicisti etc. Aceasta situatie explica, de fapt, de ce anumite teritorii si anumite grupuri etnice sunt considerate de catre alte grupuri etnice drept terra incognita. Faptul este constatat in decursul secolelor de scriitori si istorici, insa acest lucru nu a schimbat prea mult situatia. Un exemplu edificator in acest sens este afirmatia profesorului de filosofie si retorica de la Halle, Johann Thunmann, care, in 1774, numea intreaga Europa rasariteana „un ogor necultivat, paraginit si pustiu datorita conjuncturilor in care popoarele de-acolo au trebuit sa traiasca“5. Desigur, acest lucru a fost posibil datorita faptului ca „fericitele popoare din vestul Europei n-au avut prilejul si dorinta de a se interesa de soarta celor dintai“6.
Cristalizarea informatiilor despre grupurile etnice pe baza informatiilor, evaluarilor si afirmatiilor facute de calatori, misionari, etnografi, diplomati etc. a fost favorizata sau ingreunata in functie de posibilitatile si mijloacele de investigare ale acestora, de conceptiile, ideologiile, credintele si interesele care ii animau, de modalitatile in care erau difuzate informatiile obisnuite: scrisori, documente, viu grai etc.
Imaginile rezultate din izvoare scrise depind nu atat de ponderea lor cantitativa, cat mai ales de valoarea lor calitativa: pertinenta informatiilor pe care le contin, com petenta autoritatilor care le-au elaborat, existenta sau inexistenta ideilor preconcepute fata de obiect. Substanta informationala si calitatea relatarii sunt conditionate de experienta si contactul direct si indelungat al autorului cu poporul strain cercetat.
Daca, insa, contactul este indirect, iar lucrarea este o compilatie lipsita de spirit critic, atunci efectul ei nu poate fi decat nociv, prin imaginea deformata pe care o promoveaza. Intre aceste cazuri extreme -; contactul direct si lucrari pertinente, con tactul indirect si compilatii -; „exista o intreaga gama de nuante, intre care pe treapta de mijloc se situeaza, in special, descriptiile de calatorie impletite cu opinii prelu ate din literatura“1.
De multe ori, imaginile de acest tip erau impregnate de idei preconcepute, de stere otipii, de mentalitati si prejudecati. Scriitorul, istoricul sau diplomatul elaborau, din pro prie initiativa sau la cerere, texte care exprimau opinia general acceptata in propriile societati. Referindu-se la valahi si albanezi, acelasi Johnn Thunmann afirma in anul 1774 ca, aceste popoare sunt „popoare subjugate, sunt nefericite, iar istoricul este adesea la fel de nedrept ca omul de rand; el ii dispretuieste pe cei care nu sunt nefericiti“2.
Imaginea celuilalt apare deseori ca o impletire de elemente comunicate de un om sau o colectivitate care gandeste in mod specific si traieste dupa alte norme decat
„celalalt“ si care sunt apreciate ca straine pentru ca, in decursul secolelor, oamenii aceia au trait altfel decat cei care le cerceteaza existenta. Contactele sporadice infati seaza pe celalalt ca diferit din punct de vedere al limbii, obiceiurilor, atitudinilor si comportamentului. Diferentele sunt evaluate superficial si, nu de putine ori, etichetate nefavorabil. Perceptia celuilalt, in acest caz, capata o mare incarcatura psihologica determinata de socul exotismului si neintelegerii practicilor „celuilalt“.
Aspectele neintelese si incompatibilitatile interculturale si de comunicare desco perite vor fi explicate si exprimate nu pe calea unei cunoasteri aprofundate, ci pe calea imaginarului bulversat de necunoscut, ale carui productii pot fi exagerate, deforma toare ale realitatilor, incarcate de negativism si stereotipii. Exemplul cel mai elocvent, in acest sens, este oferit de elementele comunicate despre unele populatii de catre mi sionari si comercianti care „au difuzat cu mare predilectie clisee mentale, iar comertul nu a sesizat decat ceea ce putea duce la profit“3.
Se constata o mare diferenta intre imaginile care sunt vehiculate de catre grupurile etnice pe timp de pace si cele vehiculate pe timp de razboi. Imaginile cristalizate in timp de pace sunt caracterizate, de obicei, prin echilibru, prin dorinta populatiilor de a cunoaste mediul social, cultural, politic si economic al spatiului zonal, continental si intercontinental din care fac parte. Deformarile de imagine apar, in acest caz, datorita barierelor geografice, de limba, de cultura, de spatiu, de interese politico-economice.
Imaginile vehiculate pe timp de razboi sunt mai „colorate“, mai diversificate si aproape intotdeauna codificate ostil. Aceste imagini redau ceea ce gandesc grupurile etnice despre popoarele cu care au venit in contact „datorita acelei forme de turism de masa, singura practicata in trecut, care au fost campaniile militare“4. Din analiza acestor imagini se pot trage doua concluzii: a) razboiul nu a favorizat cunoasterea reciproca; descoperirea unor populatii pe timpul campaniilor militare se face prin ricoseu, la nivelul elitelor si nu al maselor1, iar imaginile rezultate sunt grevate de spectrul mortii si al distrugerii; b) caracterizarile concise ale grupurilor etnice „cunos cute“ prin razboaie („turc“, „neamt“, „muscal“, „frantuz“ etc.) sunt profund traditio nale si de aceea ele se regasesc in primul rand in mediul popular, dar prin reflectare inunda si mediul intelectual. Ca urmare, imaginile de acest tip nu redau doar menta litatea populara, ci si „modul de a gandi si de a simti al oamenilor atasati de cultura traditionala, aceea care se perpetuase atat in scris, cat si pe cale orala“2.
Daca analizam cazuri concrete (de exemplu, fosta Iugoslavie) din diferite perioade istorice, constatam ca imaginile celuilalt legitimeaza actiunile politice ale grupului etnic in perceptia propriilor membri si in judecata opiniei publice internationale. „In situatiile de criza interetnica -; afirma Grigore Georgiu -;, imaginile cu care opereaza grupurile beligerante se radicalizeaza si se incarca de semnificatii emotionale acute.
Adversarul este «demonizat», victimizat ca «nationalist», «barbar», «neeuropean»,
«tap ispasitor», factor declansator al conflictului.“3
Mai mult decat atat, razboiul prin dimensiunea sa simbolica, informationala si psi hologica influenteaza credintele, atitudinile, mentalitatile, convingerile, curentele de opinie, cercurile diplomatice si centrele de decizie politica4, determinand imaginile dorite despre celalalt in functie de interese conjuncturale sau fundamentale structurate pe perioade istorice lungi.
Distantele geografice dintre grupurile etnice joaca un rol major in cristalizarea imaginilor etnice, a imaginilor celuilalt. Cu cat grupurile etnice se afla la o distanta mai mare unele de altele cu atat viziunea lor reciproca sau unilaterala va fi mai difuza, confuza, mai binevoitoare si mai pozitiva. In perceptia celuilalt, un rol important joaca fantezia, cunostintele, de regula aproximative, discernamantul redus, bunul plac,
„faptul ca aceasta tara sau acest popor indepartat nu reprezinta vreo amenintare sau pericol la adresa propriei fiinte si existente“5. Dimpotriva, cu cat grupurile etnice sunt mai apropiate ca distanta unele de altele, au calitatea de entitati vecine, ima ginile lor vor fi reciproce si incarcate de elemente psihologice si ale memoriei colec tive. Spre exemplu, „raporturile dintre vecinii medievali nu sunt prietenesti decat arareori si trecator“6.
Imaginea grupurilor etnice vecine sau din spatii geografice compacte sunt evident determinate de relatii tensionate si de raporturi de forta. Aceste imagini preponde rent negative rezulta din incarcarea de ordin politico-militar, dar si din deosebirile in privinta limbii, originii, confesiunii sau chiar religiei, a obiceiurilor si moravurilor.
Nu de putine ori, imaginile de acest tip stau la baza atitudinilor care se „transforma in ura deschisa, intr-o xenofobie nedisimulata“1.
Intregul Ev Mediu european este predominat de xenofobie individuala si colec tiva. In imaginea celuilalt cu statul de vecin a predominat „atitudinea respingatoare, dusmanoasa fata de specificul diferit al celuilalt, care de data aceasta este de regula respins in chip just, chiar daca acest specific este relativizat si raportat la propria per soana si colectivitate prin care se explica si atitudinea negativa si intoleranta“2.
Imaginea celuilalt in mentalul popular are valente specifice. Aceasta imagine are ca izvor oralitatea, „care este foarte greu de reconstituit, pentru a-i putea delimita sfera de actiune si a-i preciza mecanismele si functiile“3. Locuitorii satelor -; „lumea care tace“ -;, ce au depins aproape exclusiv de oralitate, nu s-au destainuit celor care scriau si de care se delimitau sub impulsul suspiciuniii si temerii. „Numai atunci cand fortele respinse s-au dezlantuit, lumea care tace s-a dezvaluit, in parte.“4
Mai mult decat in alte segmente sociale, in mediul taranesc imaginile despre cela lalt se structureaza pe sistemul de atitudini dominante format in acest mental: ati tudinea fata de viata, de moarte, atitudinea fata de strain, atitudinea fata de frica etc.
Frica era, in anumite perioade, factorul comun al tuturor celorlalte atitudini. Frica era provocata, in primul rand, de celalalt, „omul care gandea si se comporta altfel. Acesta putea fi strainul, cel care vorbea alta limba, dar si s…t orasanul sau aristocratul -; omul din alt mediu“5.
4. Comunicarea interetnica
Din perspective sociologice si psihologice, viata grupurilor umane este conceputa ca „un ansamblu de interactiuni in cadrul carora perceptia si reprezentarea altuia au loc in termeni de asteptari si anticipari, de previziuni si strategii“6. Aceasta perceptie a interactiunii sociale arata ca, in ultima instanta, grupurile umane in general si grupurile etnice in special devin realitati de-sine-statatoare si specific individualizate in cadrul relatiilor dintre ele, care determina raporturi de cooperare sau conflictuale, relatii care nu se pot stabili decat daca etnoorganizarile comunica intre ele. Comu nicarea, in aceasta situatie, este susceptibila de a primi aprecieri favorabile sau defa vorabile, pornind de la valorile si idealurile la care subscriu grupurile etnice care interactioneaza.
Intrucat comunicarea este mijlocul prin care grupurile etnice se influenteaza unele pe altele, ea este un agent esential al proceselor intergrupuri la nivel global. „Comu nicarea face posibila interactiunea.“
Ca urmare, comunicarea intre grupurile etnice este un fenomen social evolu tiv, determinat de factori favorizanti sau frenatori, fenomen structurat in timpul istoric.
4.1. Factorii favorizanti ai comunicarii
Factorii favorizanti ai comunicarii interetnice sunt determinati de conditiile politice, economice, religioase, culturale care s-au sintetizat in timpul istoric, in spatii fizico geografice compacte si care au favorizat contactele directe si schimburile intergrupuri.
Comunicarea s-a dezvoltat si a imbracat forme favorabile pentru grupurile etnice, mai ales in cazurile cand acestea au constituit potentiali aliati sau companioni de des tin in apararea impotriva unui inamic comun si traditional, cand pozitia unor anumite grupuri etnice a fost determinata de „fascinatia pozitiva“ fata de cultura si civiliza tia altor grupuri etnice, cand conditiile comune au facut din grupurile etnice parteneri mereu impusi de geografie si istorie, cand au existat interese economice si politice comune care au favorizat interactiunile pozitive.
A comunica inseamna a pune ceva in comun, a pune in relatie, a impartasi, a uni.1
Comunicarea intre grupurile etnice presupune vehicularea de semnificatii si sub intelesuri, pentru ca oamenii comunica punand in comun emotii, sentimente, idei, opinii, fapte. Ca urmare, comunicarea este posibila daca relatiile dintre grupurile etnice nu sunt grevate de ingradiri de ordin politic, ideologic, religios si daca acestea sub scriu la aceleasi valori generale. Esential in aceasta situatie este faptul ca, o data sta bilita, comunicarea se bazeaza pe o relatie biunivoca, de egalitate, accentul punandu-se pe minimizarea diferentelor dintre parteneri.
Comunicarea interetnica bazata pe valori comune a fost posibila atata timp cat continutul si sensul valorilor a fost general acceptat pe arii mai extinse si cat aces tea nu au fost bulversate de interese contradictorii si conflictuale. ªi aici se constata o implicare a politicului si religiosului ce au determinat insasi evolutia sistemului de valori, „care a variat de la o epoca la alta, dominanta fiind in trecut valoarea reli gioasa, apoi cea etica, apoi cea politica etc.“2
Recursul la valori implica o comunicare bazata pe atitudini compatibile in domenii esentiale, pe experiente pozitive comune, pe respectul reciproc al trecutului si prezen tului grupurilor etnice, pe proiecte comune in zonele de confluenta si in organismele internationale, pe afirmarea unei imagini de sine care sa exprime respectul si accep tarea celuilalt.
Comunicarea interetnica este un proces dificil, generator adesea de distonanta si conflicte, dar s-a impus totusi ca un proces necesar si posibil. Comunicarea a con stituit intotdeauna alternativa la inchistare, izolare si confruntare. Realizarea comu nicarii implica efortul grupurilor etnice de a iesi din propriul sistem, stabilirea unor cadre de referinta si a unor repertorii de coexistenta compatibile si tolerante, astfel incat, prin intercunoastere, fiecare partener al relatiei de comunicare sa fie capabil sa prevada reactiile celuilalt. In felul acesta, comunicarea va implica si intelegerea.
Cunoasterea reciproca a grupurilor etnice in procesul interactiunii lor favorizeaza comunicarea. In procesul cunoasterii interetnice se implica tiparele culturale, sistemul de simboluri, limbile specifice, experientele si practicile fiecarui grup etnic. Perceptia si cunoasterea interetnica imbraca forme institutionalizate pentru ca cele mai puter nice influente in realizarea lor vin din directia factorilor culturali si de interactiune concreta (politica, economica etc.) a etnoorganizarilor. Grupurile etnice se percep, in primul rand, ca „centru de actiune“ politica, economica, religioasa, culturala ca entitati generatoare de atitudini, care pot recurge la actiuni pozitive sau negative, apro batoare sau denigratoare, la acte care incurajeaza sau blocheaza comunicarea.
In acelasi timp, grupurile etnice realizeaza intercunoasterea percepandu-se ca enti tati cu scopuri, aspiratii, sentimente si intentii specifice. Identificarea intergrupala a acestor elemente tine atat de experientele indivizilor care realizeaza perceptia, cat si de cunoasterea in grup, de obicei mediata, a etnoorganizarilor care intra in sfera de interes a altor grupuri etnice. Realizand cunoasterea altui grup etnic, subiectul raporteaza scopurile, aspiratiile, sentimentele exprimate si intentiile acestui grup la propriile sco puri, aspiratii, sentimente si intentii, constatand compatibilitatea sau incompatibili tatea lor. Compatibilitatile sunt evidente cand scopurile, aspiratiile, sentimentele si intentiile exprima valori general acceptate de comunitatea internationala, continen tala si zonala, cand deschid posibilitatea cooperarii, conlucrarii si convietuirii pasnice.
Dimpotriva incompatibilitatile si contradictiile apar ori de cate ori scopurile, aspira tiile, sentimentele si intentiile grupurilor etnice sunt formulate si afirmate in detrimentul scopurilor, aspiratiilor, sentimentelor si intentiilor altor grupuri etnice. Compatibilitatile vor deschide permanent calea comunicarii, generand contacte si activitati in interesul grupurilor etnice implicate, iar incompatibilitatile vor transforma diferentele in opo zitii si contradictii dand nastere intolerantei si conflictelor. Important pentru comu nicarea interetnica este cunoasterea si dezvoltarea relatiilor dintre grupurile etnice pe linia compatibilitatilor si tolerantei, inchizand sursele generatoare de inchistare, izolare si confruntare.
4.2. Factorii care blocheaza comunicarea
Factorii care blocheaza comunicarea interetnica sunt generati atat de o perceptie inadecvata grevata de stereotipuri si interese contrare, cat si de conflicte si confrun tari datorate unor imprejurari istorice concrete. Observatiile facute de un larg evantai de stiinte (psihologie sociala, etnologie, istorie generala, istoria mentalitatilor, etno grafie, sociologie, literatura comparata) „dovedesc ca nu numai faptele, ci si opini ile, starile emotionale, prejudecatile pot inrauri ideea pe care un popor si-o face despre altul si, in anumite imprejurari, chiar si deciziile politice atunci cand acestea se lasa influentate de clisee, de modele de gandire simpliste, schematice“1. Aceleasi stiinte dovedesc insa si faptul ca perceptia simplista influentata de clisee si de stereotipuri diminueaza sau blocheaza comunicarea datorita barierelor psihologice cladite pe sen timente contrare, resentimente, etichetari si evaluari eronate. Situatia ni se dezvaluie in intreaga ei complexitate daca avem in vedere ca „imaginea unui popor despre altul, constituindu-se in timp, se modifica greu in datele ei esentiale si poate deveni un fac tor politic…“1. Or tocmai pe aceasta imagine reziduala se bazeaza manipularea sen timentelor grupurilor etnice si blocarea comunicarii dintre ele. Caci, la fel ca toate perceptiile din care rezulta imagini simpliste/incomplete despre etnoorganizari, stereo tipurile etnice nu ingaduie realizarea conditiilor optime pentru o buna comunicare.
Perceptia grevata de stereotipuri si prejudecati a franat mult timp comunicarea dintre grupurile etnice, mai ales cand aceasta comunicare nu era institutionalizata si cand ea se realiza sporadic, prin observatori mai mult sau mai putin avizati. Perceptiile selective ale observatorilor puneau in evidenta mai degraba ceea ce corespundea intere selor lor sociale si grupurilor de interese reprezentate de ei. Selectia realizata de obser vatori demonstra ca acestia nu erau interesati sa evidentieze asemanarile dintre propriul grup etnic si grupul etnic evaluat -; fapt ce ar fi dechis calea comunicarii -;, ci, mai degraba, sa puna in lumina singularitatile, spectaculosul si stranietatile acestui grup, creand un zid psihologic si afectiv care trada, de fapt, dorinta de a bloca comuni carea. Este vorba despre o „modalitate de a vedea si de a scrie stapanita de idei pre concepute s…t in care subiectivitatea autorului e dominata de conceptii ideologice, politice, religioase ori de alta natura“2.
Desigur, nu putem judeca observatorii care provin din diferite grupuri etnice ca singurii responsabili de blocarea comunicarii interetnice. Subiectivitatea acestor obser vatori nu are nicidecum caracter strict individual. „Pe interesele private, pe partiali tatea ideologica si afectiva personala se poate grefa o prejudecata colectiva a natiunii din care face parte autorul unei judecati.“3 Ca urmare, orice evaluare a unui grup etnic
„trebuie vazuta intr-o relatie directa cu contextul istoric si conjunctural-psihologic al natiunii purtatoare“4, luandu-se in considerare „relatia politica dintre cele doua state in respectiva perioada“5.
Barierele de comunicare interetnica sunt si de natura lingvistica. O simpla numa rare a limbilor globului pamantesc evidentiaza ca acestea variaza intre 2.000-6.000.6
Compararea numarului limbilor cu cel al tarilor existente (aproximativ 200) ne con vinge ca „specificul umanitatii consta in contactele dintre grupurile lingvistice“7. Situ atia este si mai complexa daca evidentiem faptul ca, in afara limbilor, exista o sumedenie de dialecte, registre sau stiluri care individualizeaza locuitorii ce le vorbesc, ca membri ai unor grupuri specifice ce interactioneaza in contexte sociale diferite.
Intrebuintarea si impunerea limbilor este strans legata de natura raporturilor din tre grupurile etnice. Acestea utilizeaza in relatiile internationale forma standard a lim bilor, pe care le impun prin mijloace politice, economice si culturale drept limbi de circulatie zonala, continentala sau intercontinentala ori ca limbi oficiale in organismele regionale sau globale. Impunerea limbilor in comunicarea interetnica devine astfel un act „identificat cu prestigiul, educatia si puterea“1. Membrii grupurilor etnice care au reusit sa-si promoveze limba ca mijloc de comunicare zonala s-au impus pe plan international si au reusit sa controleze comunicarea si informatia, transformandu-le in factori de putere. In acelasi timp, o alta parte a grupurilor etnice a fost constransa sa-si foloseasca limba doar in mediul lor intern, datorita transformarii ei treptate intr-un mijloc de comunicare locala, fara importanta in plan general. In aceasta situ atie, conectarea grupurilor etnice la comunicarea globala depinde tot mai mult de insusirea limbilor de circulatie internationala, creandu-se conditii de discriminare si inferioritate.
Fiecare limba reflecta ideile, mentalitatile, viziunea asupra lumii proprie comu nitatii care o intrebuinteaza. Fiecare grup etnic, prin limba sa, isi modeleaza o lume originala, o lume a sa. In procesul comunicarii prin limba se transmit, in primul rand, elemente culturale, pentru ca limba insasi este un fenomen cultural. Deci, este evi dent ca orice comunicare prin limba se constituie intr-o comunicare interculturala, iar discriminarea in folosirea limbilor este o discriminare in comunicarea dintre cul turi. Situatia actuala a limbilor, raporturile dintre ele -; limbi de circulatie internatio nala, limbi oficiale, limbi locale, limbi intraetnice etc. -; reflecta, de fapt, raporturile dintre culturi: culturi care intra in patrimoniul universal direct prin limba nationala si culturi care comunica si realizeaza transferuri culturale prin limbi cu circulatie si accesibilitate restranse. O comunicare de acest tip este asimetrica, inegala si partial accesibila.
Practica sociala demonstreaza ca ideologia modeleaza relatiile dintre grupurile etnice, avand in anumite situatii si rol de blocare a comunicarii. Se constata ca ide ologiile se numara printre cauzele conflictelor intergrupale care adesea sunt corelate cu prejudecatile rasiale si cu discriminarea. Gordon W. Allport situa originea prejude catilor in „tendinta de a face generalizari, de a forma categorii si de a suprasimpli fica experienta in legatura cu lumea“2. Ostilitatea dintre grupuri -; care blocheaza in mare parte comunicarea -; alimentata de ideologii, se datoreaza prejudecatilor indivi duale potentate de ignoranta indivizilor in ceea ce priveste adevaratele caracteristici ale grupurilor etnice cu care intra in contact. Aceste prejudecati genereaza ostilitatea prin vicierea contactelor si comunicarii intergrupuri, prin evidentierea inegalitatilor de statut, prin sustinerea clivajelor si suspiciunilor, prin hiperbolizarea si opunerea diferentelor.
Contactele dintre grupurile etnice viciate de ideologii provoaca luari de pozitie din partea acestora. Rolul ideologiilor in constructia realitatii creste considerabil cand acestea sunt sprijinite si promovate de catre fortele politice din interiorul grupurilor etnice, care nu incurajeaza comunicarea, cunoasterea si stima reciproca. Discursul ideologic, promovat de puterea politica, va urmari, in acest caz, justificarea unor prac tici si constituirea unor versiuni despre „realitatea“ din grupul (grupurile) etnic etichetat ca ostil. Lipsa de comunicare este identificata ca responsabilitate a celuilalt. Intere sele politice si economice ale grupurilor etnice filtreaza in mod drastic opiniile si atitu dinile fata de „straini“. Uneori strainul este plasat pe un „cerc exterior“, unde sunt asezate interesele minore ale statelor. In acest caz, si disponibilitatea pentru contacte directe, sustinute si pentru o comunicare intensa va fi plasata pe „cercul exterior“ al intereselor minore, secundare. Dimpotriva, cand politicul plaseaza „strainul“ in cen trul intereselor fundamentale, se constata o diversificare a imaginilor acestuia, strainul fiind identificat drept prieten, partener in relatiile de cooperare si comunicare care se dovedesc a fi extinse; dimpotriva, daca strainul este identificat drept inamic, con tactele directe vor fi inghetate, iar comunicarea va impartasi si ea aceeasi soarta. Mai mult decat atat, cand strainul este definit printr-o cunoastere de tip conflictual, carac teristicile imaginii strainului vor constitui bariere majore in calea comunicarii cu acesta. O comunicare favorabila grupurilor etnice implicate in conflict nu va fi posi bila decat mult timp dupa stingerea conflictului, cand strainul va fi plasat de intere sele politice, economice, religioase etc. in pozitia de partener.
Intoleranta etnica drept forma de manifestare a atitudinii intergrupuri constituie un factor important care blocheaza comunicarea dintre acestea. In general, intoleranta rezulta dintr-o multitudine de prejudecati care implica respingerea „celuilalt“, „consi derat ca membru al unui grup fata de care se manifesta sentimente negative“1. Prejude cata bazata pe o generalizare eronata si rigida introduce stari psihologice defavorabile in perceptia reciproca a etnoorganizarilor, generand reprezentari si imagini care accentueaza, in primul rand, aspectele negative ale realitatilor istorice comune. Com portamentul noncomunicational in acest caz depinde de convingerile induse in inte riorul fiecarui grup etnic fata de aspectele de intoleranta atribuite celuilalt si de circumstantele exterioare grupurilor etnice, pe care acestea nu le pot controla.
Prejudecatile care afecteaza relatiile intergrupuri „se situeaza la nivelul judecatilor cognitive si al reactiilor afective. Cand trecem in domeniul actelor, vorbim despre discriminare“2. Frecvent, discriminarea se manifesta deosebit de subtil si daunator in domeniul comunicarii interetnice, mai ales in plan international sau zonal in cadrul organismelor suprastatale economice, politice si de securitate. Discriminarea intro duce incompatibilitati artificiale intre formele de expresie ale mesajului public inter national si cele ale mesajului interior etnic, relevand faptul ca un grup etnic, cazut in jocul de interese ale unor centre de putere, cunoaste sincope de manifestare publica, mai ales in zona comunicarii. Lucrul este evident indeosebi dupa crearea spatiului international integrat al comunicarii de masa. Actiunea mass media, ce transcende spatiul etnic, a fost repede constientizata de centrele de putere cu intentii expansioniste si valorificata pentru realizarea informarii unidirectionale (impunerea unei anumite informatii in spatiile etnice vizate), discriminatorii (refuzarea statutului unor grupuri etnice de parteneri egali in procesul de comunicare, prin limitarea accesului acestora la informatie), selective (productia si exportul de imagini fabricate directional in afara perimetrului etnic) si incontrolabile in interiorul grupurilor etnice (abuzul comuni cational produs prin structuri mediatice active care creeaza noncomunicare si pseudo comunicare, cu grave consecinte in dialogul social).
4.3. Comunicarea interculturala
Cultura grupurilor etnice variaza. ªtiintele care studiaza diferitele aspecte ale comunitatilor umane exprima diversitatea culturala considerabila intre societati si fap tul ca acestea se deosebesc semnificativ prin culturile lor. Diversitatea culturala din tre grupurile etnice demonstreaza flexibilitatea si varietatea acestora. Intelegerea si aprecierea acestei divesitati poate duce la respectul reciproc si la comunicarea din tre culturi, iar eludarea acestei diversitati si afirmarea etnocentrismului cultural deter mina efecte contrare: intoleranta, exclusivism si lipsa comunicarii.
Diversitatea culturilor se dezvaluie daca analizam cadrul exprimarii culturale, care consta in sistemul de semne si simboluri, in schemele de gandire si comportament, precum si in ansamblul de atitudini mentale fundamentale.1 Schema de gandire si com portament a culturii exprima un „mod de a gandi, de a simti, de a imagina intr-un anume fel in fata unor probleme majore, precum dragostea, moartea, speranta, aparitia si mentinerea vietii, de a te comporta…“2. Aceasta schema si acest comportament sunt specifice tuturor membrilor care se simt solidari intr-o anume cultura si care sunt modelati de un sistem de valori specific. Ca urmare, atitudinile culturale ale mem brilor grupurilor etnice, bazate pe sisteme de valori specifice, se constituie in factori care favorizeaza comunicarea, cat si in elemente care pot bloca dialogul intercultural.
De fapt, se constata ca orice contact intercultural se stabileste printr-un filtru for mat din imaginea celuilalt, ce „selecteaza acele aspecte din personalitatea strainului care permit observatorului sa se defineasca mai bine pe sine“3. Imaginea despre celalalt
„poate deveni «stereotip» care nu se modifica in ciuda transformarii realitatii“4.
O analiza atenta a fenomenului dezvaluie faptul ca imaginea celuilalt ne introduce in mecanismul comunicarii interculturale si ne determina sa observam laturile ce nu ne sunt familiare si pe cele care ne intriga pentru ca se releva ca net deosebite de ale noas tre. Prin urmare, cunoasterea si acceptarea celuilalt favorizeaza comunicarea si schim bul de valori, in timp ce neacceptarea celuilalt blocheaza comunicarea interculturala.
Neacceptarea celuilalt se exprima, de fapt, prin etnocentrismul cultural care reflecta
„tendinta de a considera propria cultura superioara altora din punct de vedere moral si, astfel, de a judeca alte culturi dupa standardele proprii“5. In conceptiile etnocentriste, practicile altor culturi sunt percepute nu doar ca deosebiri, ci de-a dreptul ca deviatii.
Dar etnocentrismul cultural pierde mereu teren in favoarea cunoasterii si accep tarii diferentelor culturale. Se afirma tot mai mult evaluarea stiintifica a practicilor culturale plecandu-se de la ipoteza ca „nici o practica culturala nu este inerent buna sau rea; fiecare trebuie inteleasa in raport de locul ei in configuratia culturala mai larga“6. Aceasta abordare impune abtinerea de la formularea unor verdicte valorice superficiale si conjuncturale asupra practicilor si elementelor culturale necunoscute si adoptarea unor atitudini de toleranta, de respect fata de stilurile culturale care pot parea ciudate sau nefiresti.
Aceasta tendinta s-a dezvoltat mai ales dupa al doilea razboi mondial, cand repre zentanti ai diferitelor stiinte au hotarat sa intensifice relatiile dintre ei, pentru a se cunoaste mai bine, pentru a descoperi impreuna tendintele si atitudinile care provoaca pretuirea celuilalt si nu exercerbari individuale. Noua abordare si-a propus ca obiectiv studierea mai atenta a „celuilalt“ din perspectiva culturala, a strainului care utilizeaza alt cod de comunicare, format in decursul existentei, intr-un trecut care nu a fost peste tot acelasi.
Antropologia culturala a deschis noi perspective in cunoasterea particularitatilor culturale si, totodata, in dezvoltarea contactelor intre culturi: investigarea oralitatii si a vizualului, prin scoaterea la iveala a unor colectivitati cu o cultura deosebita care nu se desfasurase pe registrul scrisului (povestiri, poeme, tesaturi, ceramica popu lara, mestesugurile, imbracamintea, constructia caselor etc.); stabilirea multiplelor legaturi ale operei cu mediul cultural; stabilirea rolului culturii orale si expansiunii cartii (raportul intre carte si oralitate); reconstruirea trecutului cultural al diferitelor grupuri umane; identificarea centrelor care au favorizat schimbul de valori; cercetarea tiparelor de gandire si a originalitatii culturilor; analiza relatiei scris-comunicare.
Studiile elaborate din perspectiva antropologiei culturale releva valentele culturilor de tip traditional care au „incurajat comunicarea pe calea a vedea-a face, a auzi-a spune; de unde, o pondere considerabila acordata oralitatii si artelor vizuale“1. In inte riorul acestor culturii, dar si in spatiul intercultural, „scrisul a slujit mai putin comuni carii si mai mult conservarii: au fost copiate textele sacre, au fost elaborate cronografe pentru a inregistra evenimentele pilduitoare, au fost consemnate maximele si pildele care puteau calauzi omul pe calea vietii“2. Desi intr-o relatie disproportionata, lim bajul figurativ si scrisul s-au imbinat armonios in diferitele culturi facand posibila comunicarea intra si interculturala prin construirea, argumentarea, difuzarea si con servarea mesajelor realizate in anumite spatii culturale si destinate spatiului cultural propriu sau altor culturi. Se deschide astfel perspectiva reducerii si difuzarii valo rilor ca un proces dinamic; „cultura nu mai apare ca un muzeu imaginar“3, ci, mai degraba, ca spatiu de elaborare a mesajelor interculturale.
Comunicarea in cadrul intracultural, intre membrii unui grup cultural omogen, functioneaza sintactic si semantic. Dar comunicarea intre diferite culturi, prin con tacte sistematice sau sporadice, se izbeste de bariere semantice. Ele se datoreaza sis temelor de semne si simboluri carora le corespund sisteme de semnificatii specifice diferitelor culturi. Corespondenta dintre semn, simbol si semnificatie fiind respon sabila de stabilirea raportului dintre semn, simbol, pe de o parte, si reprezentare si imagine, pe de alta parte, ea este responsabila si de comunicarea dintre culturi. Acolo unde raportul semn, simbol/reprezentare, imagine a fost similar, „culturile au comu nicat interes participand, cel mai adesea, la aceeasi forma de cultura“4.
Inainte de revolutiile in stiinta si tehnica, cu preponderenta in Evul Mediu si in
Renastere, comunicarea intre culturi era strans legata de un protocol vast si adesea construit cu o abundenta inutila de expresii, cuvinte si imagini. Protocolul era aproape intotdeauna minutios pregatit si se raporta invers proportional la capacitatea canalului de comunicare „care scadea imens cu distanta geografica“1. In epoca moderna si in cea contemporana, dezvoltarea tehnico-stiintifica permite, in mare parte, o comuni care, tehnic vorbind, aproape fara bariere. Perfectionarea tehnica a comunicarii a gene rat, insa, drept consecinta accesul potential la comunicare si informatie si minimalizarea pregatirii mesajelor de comunicare. A aparut, astfel, o situatie paradoxala in fata umani tatii: „comunicam din ce in ce mai mult si ne intelegem din ce in ce mai putin“2.
Situatia descrisa mai sus a determinat aparitia in comunicarea interculturala a unui fenomen de intelegere aparenta, mimetica, care poate produce perceptii eronate ale diferentelor culturale si „iluzii de conflict fara baza reala“3. Neglijentele in constru irea mesajelor, excluderea protocolului de pregatire atenta a mesajelor insotite de mij loace de comunicare din ce in ce mai perfectionate si „neglijarea aproape completa a codului cultural si religios diferit al partenerilor duc la situatii conflictuale mai grave ca in trecut“4.
Schimbarile intervenite in domeniul geopoliticii si geostrategiei, trecerea de la lumea bipolara la lumea multipolara au generat consecinte directe si asupra comu nicarii interculturale, mai ales in ceea ce priveste comportamentul cultural strategic:
„multipolaritatea obliga culturi diferite sa coopereze pozitiv sau negativ (conflict)“5;
„implica evidentierea cunoasterii si comportamentului diferit al participantilor“6 la comunicarea interculturala, pentru ca baza oricarui comportament nu poate fi in afara unui model cultural.
4.4. Comunicarea interreligioasa
Comunicarea, atitudinea si comportamentul interetnic sunt determinate si reli gioase. Prin religii, etnoorganizarile aleg dintr-o varietate infinita de atitudini si com portamente un numar foarte mic si stabil de posibilitati, care sunt determinate de orizontul de interpretare al oamenilor si grupurilor sociale, de necesitatea stabilirii unui nucleu de cunostinte si practici general acceptate, generatoare de activitati functionale inteligibile. Originalitatea acestei alegeri depinde de „vointa selectiva“ realizata dupa o „grila interpretativa pe care o interpune intre un continut preexis tent si rezultatul sau «modern»“7.
Pentru a stabili coordonatele comunicarii interreligioase trebuie sa abordam inca de la inceput functiile religiei in cadrul grupurilor etnice, functii care sunt strans legate de optiunile de alegere, de vointa selectiva si interpretativa ale acestora.
Functia de asigurare a coeziunii
Functia de asigurare a coeziunii grupurilor etnice survine din faptul ca religia actioneaza ca o forta unificatoare in societate asigurand, si impunand totodata, un ansamblu de idei, valori si norme in jurul carora oamenii pot forma o identitate comuna. Religia indeplineste functia de unificator prin stabilirea unui limbaj comun, prin faptul ca ofera grupului „un ansamblu comun de valori“1.
Functia de control social
Functia de control social se realizeaza mai ales prin oferirea unor norme morale de convietuire sociala. Normele sociale sunt, in foarte multe cazuri, bazate pe idei religioase. In multe societati legi importante dobandesc forta morala, alaturi de cea legala, datorita faptului ca ele sunt impregnate de valori religioase care le confera o legitimitate sacra (monarhia de drept divin in lumea crestina -; si nu numai -;, con cordanta principiilor dreptului canonic cu legislatia laica in tarile islamice).
Functia afectiva si psihologica
Functia afectiva si psihologica asigura oamenilor sprijinul pentru supravietuire intr-o lume complexa, plina de primejdii, atat la adresa trupului, cat si la adresa sufle tului. Religia determina o anumita atitudine fata de moarte, „sugereaza un oarecare scop in a muri si ofera un ansamblu de practici rituale pentru doliu («priveghiul» la crestini sau «siva» la evrei, de pilda) care usureaza suferinta supravietuitorilor“2.
Functia teologica
Functia teologica, prin care religia ofera un scop in viata, da de fapt sens vietii oamenilor si grupurilor. Ea ofera raspunsuri satisfacatoare din perspectiva psihologica, emotionala marilor probleme ale existentei. Elaboreaza „modelul de viata“ pe care oamenii trebuie sa-l urmeze. Chiar si moartea devine „transparenta“, pentru ca reli gia explica ce li se intampla oamenilor dupa ce mor.
In general, bibliografia de specialitate vorbeste despre faptul ca „religiosul satis face anumite necesitati ale naturii umane legate de curiozitate, securitate, comuni care, constiinta impacata, exaltare, nerabdare…“3, dar si necesitati sociale si politice de unde deriva „functia morala a religiosului, aceea de a aseza moravurile pe temelii lipsite, in ochii celor interesati, de arbitrar“4 si functia ideologica, pusa „in slujba insti tutiilor sociale si, mai precis, politice“5.
Deci, religia, prin functiile sale multiple, a jucat si mai joaca un rol important in viata oamenilor si a grupurilor relevand valente de ordin moral, politic, ideologic, identitar, confesional, sacru, normativ, orientativ, motivational, afectiv etc., cu impli catii asupra modului cum percep oamenii si grupurile etnice propria etnie, precum si etniile cu care intra in contact.
Contextul cultural al comunicarii este determinat, in ultima instanta, de „un cod rigid si foarte stabil de esenta religioasa“1, care implica faptul ca „nucleul de cre dinta unic mai multor culturi diferite national, dar asemanator religios, este astfel greu de realizat. Asta duce la impresia ca religiile si-au epuizat mesajul (actualitatea) si ca traim intr-o lume in care toti credem si gandim la fel“2. Insa realitatea demon streaza contrarul, cel putin pentru unele zone de pe planeta noastra.
In secolul nostru, exclusivismul religios devine din ce in ce mai putin evident, crescand astfel sansele de cooperare ale diferitelor grupuri etnice cu sisteme religioase diferite. In acelasi timp, nu trebuie neglijate religiile care au un anumit potential de expansiune sau valente latente de agresiune.
Pentru a ne forma o imagine cat mai concludenta despre posibilitatile comunicarii intre religii si despre barierele care diminueaza sau blocheaza comunicarea este nece sara trecerea in revista a religiilor dominante si a centrelor lor spirituale (Tabelul 1)3 precum si urmarirea contradictiilor traditionale dintre confesiuni, a potentialului si a directiei de conflict ale diferitelor credinte religioase (Tabelul 2)4.
Religia Proportii (nr. de adepti) Centrul
Catolicism 17,4% Roma
Ortodoxism 4,2% Istanbul
Protestantism 7,7% Nedeterminat
Cult mozaic 0,4% Ierusalim
Islam
13,9% Mecca
Shintuism
2,0% Kyoto
Hinduism 12,2% India
Budism
5,1% India
Confucianism
Peking
Altii
31,1%
Tabelul 1
Religia C O P I M S H Cf
Catolicism (C) -; x x x x
Ortodoxism (O) -; x x
Protestantism (P) -; x x x x
Islamism (I)
-; x x x
Cult mozaic (M)
-;
Shintuism (S)
-; x
Hinduism (H)
-; x
Confucianism
-;
Tabelul 2
Sursele de conflict intre religii si blocarea comunicarii deriva de cele mai multe ori din atitudini si actiuni de prozelitism si exclusivism. Spre exemplu, catolicismul e adoptat drept model ideea de stat universal. El desconsidera sau tolereaza cel mult ideea si reali