g9g4gg
In ciuda temerilor romanilor privind continua incercare a Rusiei de a le incalca drepturile, perioada se deschide in mod paradoxal,( caci evenimentele vor da dreptate celor ce se temeau) cu un gest prin care
Rusia pare a incredinþa ca va pazii capitulaþiile.
Astfel in instrucþiunile redactate in numele þarului Nicolae I (1825-;
1855) ºi trimise comisiilor de intocmire a Regulamentelor Organice „se prevedeau (...) ca orice ar intreprinde adunarile ºi domnii contra privilegiilor
Principatelor Romane stabilite in tratatele ºi hatiºerifurile dintre cele doua mari puteri, suzerana ºi protectoare, se va considera ca un lucru neinfiinþat”1.
Se continua vechea politica ruseasca, atat de bine cunoscuta de romani „cand agenþii sai se straduira de a caºtiga pe bunii ºi credulii boieri pentru a obþine semnaturile lor, ei nu le cantarea decat drepturile lor rasunatoare, in virtutea carora ei aveau liberul arbitru de a scutura barbarul jug turcesc ºi de a se ataºa binefacatorului protectorat al þarilor foarte creºtini ºi foarte ortodocºi”2.
Paradoxal sau nu, aceste cuvinte dure veneau chiar de la I.H.
Radulescu ºi poate ele sunt acelea care ii vor pava drumul pana la calitatea de lider al revoluþiei de la 1848.
In toata perioada ocupaþiei „dispunand de ponderea politica ºi militara in raporturile cu Turcia, Rusia reuºea sa impuna acesteia promisiunea de a respecta mai riguros «capitulaþiile» Principatelor
Romane. Limitand suzeranitatea turceasca, dar sporind totodata propria ei influenþa in Moldova ºi Þara Romaneasca”3.

Cei doi domni (numiþi ulterior, la 1834) „se plasau cu fermitate pe principiul ca in temeiul capitulaþiilor cu puterea suzerana, Principatele
Romane constituiau entitaþi statale separate de restul imperiului otoman”4. Dupa extrem de lunga perioada de ocupaþie rusa, puterile europene cereau: „restabilirea legalitaþii in relaþiile cu Principatele, adica o administrare autonoma a acestora concordanþa cu vechile tratate, cu capitulaþiile”5.
Dorinþa unei contraponderi la protectoratul þarist se facea simþita aproape pretutindeni in Europa, dar mai ales la Bucureºti unde consulul francez Lagan intervenea pe langa superiorul sau, ambasadorul francez la Constantinopol, amiralul Roussin cerandu-i sa tempereze Rusia
„folosind perspectiva capitulaþiilor care reglementau raporturile
Principatelor cu Poarta”6.
Intre timp situaþia se tensionase ºi in Principate, inca inainte de izbucnirea noului razboi ruso-turc, in incercarea de a profita de slabirea puterii Rusiei in regiune spre a-i alunga pe cei mai fideli slujitori ai ei: grecii din administraþia Principatelor. O anafora generala a clerului ºi boierilor din 10 iulie 1827 ajungea la domnitorul Grigore IV -; Ghica
(1822-1828). In document se cerea „expulzarea egumenilor straini ºi inlocuirea lor cu autohtoni ca o ocazie favorabila ºi noi rugam foarte umil
Sublima Poarta, de a binevoi sa confirme astfel printr-un hatiºerif acele vechi privilegii ale þarii”7. Iata deci capitulaþiile intrebuinþate ºi spre a face ordine in þara. De altfel pe aceeaºi tema fusese trimis ºi un arzmahzar la 6 noiembrie 1825 in care se ceruse „restabilirea ºi menþinerea privilegiilor
Patriei noastre comune (ºi) ca prin intervenþia Alteþei noastre, vechile privilegiuri ale þarii vor fi respectate”8.

Extrem de interesanta ne apare ºi iniþiativa lui Constantin Radovici din Goleºti care pregateºte cu acceptul domnitorului Grigore Ghica ºi a cunoscutului boier Dinicu Golescu, spre a furniza romanilor o imagine completa a drepturilor lor bazate pe capitulaþii „Adunare de tracturile ce s-au urmat intre prea puternica imparaþie a Rusiei ºi Inalta Poarta, insa numai acelea care sunt pe sama Principatelor Valahiei ºi Moldovei, incepute de la pacea ce s-a savarºit la Kainargi (cand s-au prefacut drepturile noastre stravechi) ºi pana la cea de acum de la Akerman1826,Buda,1826.”9
Nici Moldova nu facuse excepþie de la acest nou val de memorii ce invoca capitulaþiile.
Astfel in ianuarie 1828 intr-o lucrare intitulata: „Nouveau tableu historique et politique de la Moldavie” se reaminteau condiþiile inchinarii la Poarta: „Pe patul de moarte, inconjurat de cei mai buni generali ºi principalii demnitari ai provinciei (ªtefan cel Mare-n.n), le arata superioritatea mereu crescuta a acestui imperiu ºi le da sfatul de a urma exemplul Valahiei in a transforma ca ºi ea Moldova tributara aceluiaºi imperiu care singur putea prevenii intreaga aservire a provinciei ºi sa ii conserve o umbra de existenþa politica.
Sultanul flatat le asigura menþinerea perpetua a tuturor privilegiilor, drepturilor ºi legilor provinciei”10.
„Prin stipulaþiile tratatelor lui Bogdan cel orb, fiul lui ªtefan cel
Mare, dreptul de suveranitate dat Porþii, nu implica pe cel de a intervenii in administrarea afacerilor interioare de provinciei”11.
Concluzia a aproape 3 secole de la incheierea acestor legaturi:
„Turcia prin venalitatea ministerelor sale, prin diversitatea de moravuri
ºi de religie pare cea mai puþin interesata de binele acestei þari, dar era legat de o ramaºiþa de respect pentru vechile sale tratate cu Moldova”12.
Ce ne arata toate aceste acte ? In primul rand o teama de Rusia, o conºtientizare a prezenþei sale, tot mai active in zona ºi nu intotdeauna.

Apareau insa in acest moment noi ameninþari la adresa þarii. Odata cu momentul retrocedarii catre imperiul otoman se punea tot mai acut problema relaþiilor cu puterile europene prin intrebarea daca capitulaþiile economice (le numim astfel spre ale deosebiri de capitulaþiile cu caracter politic invocate de patrioþii romani a fi fost acordate de Poarta) sunt sau nu impozabile ºi asupra Principatelor Romane. Daca acestea sunt parte integranta a imperiului otoman ºi au doar caracter de provincie privilegiata atunci actele semnate de guvernul de la Constantinopol, in speþa capitulaþiile economice pot fi considerate ca impuse ºi asupra principatelor13.
Daca Principatele sunt, aºa cum susþin patrioþii romani ºi prietenii lor europeni, þari suverane, care fara a-ºi pierde acest drept, au incheiat tratate sau au primit capitulaþii politice, care le-au asigurat o protecþie ele ramanand state independente, de rang inferior, dar nu provincii, atunci capitulaþiile economice nu li se aplica.
Miza deºi poate parea doar politica (dar ce importanþa are ºi in acest domeniu) e extrem de importanta ºi in plan economic. Beneficiind de tarife preferenþiale, de scutiri ºi de un statut juridic aparte supuºii puterilor straine ar putea practic lua sub control economia principatelor
ºi distruge imediat orice incercare de a ii da o tenta naþionala.
Miza deci e insaºi supravieþuirea Principatelor politic ºi economic.
Conºtienþi de aceasta, boierii romani fac apel la singura putere interesata ca nimeni altceva sa nu se interfereze cu acþiunile ei in Principate:
Rusia „Tot ceea ce putea contribui la binele Principatelor a fost prevazut prin gloriosul tratat de la Adrianopole ºi prin dispoziþiile Regulamentelor
Organice. Intr-adevar textul tratatului sus-menþionat ºi asigurand binevoitoare principatelor. Apoi o conºtientizare a faptului ca insemnam din ce in ce mai puþin pentru Turcia, o ramaºiþa, o amintire de care se cramponeaza, in faþa tavalugului rusesc. Un ultim obstacol, tot mai fragil.
Va urma ruperea zagazurilor ºi invazia rusa ºi oficializarea ei:

Regulamentul Organic, calul Troian care aneantiza orice separare intre
Rusia ºi Principate.

Principatelor perfecta libertate a comerþului ºi independenþa unei administraþii naþionale ºi in acelaºi timp garantand toate vechile privilegii ºi imunitaþi, putand el insuºi germenele tuturor prosperitaþilor”14.
Dupa aceasta parte introductiva dedicata nu numai laudelor pentru
Rusia, dar ºi unei subtile atenþionari ca prin introducerea capitulaþiilor economice aceasta opera de preponderenþa rusa s-ar prabuºii, urmeaza partea juridic -; explicativa, bazata pe textul vechilor tratate.
„Este poate aici locul de a observa ca cele doua principate chiar daca ele sunt considerate ca facand parte din imperiul otoman in virtutea dreptului de suveranitate pe care Poarta il exerseaza fara intrerupere de la finele sec. XVI (caci in 1393 sub domnia lui Baiazid I are loc prima supunere a Valahiei de catre prinþul sau Mircea, la suveranitatea otomana, dar intrerupta in diferite epoci prin lungi intervale de curajul prinþilor care s-au succedat ºi abia din 1601 dupa moartea prinþului Mihai supranumit
Viteazul, cand suveranitatea Porþii devine stabila ºi va inceta a fi contestata, in acest timp avand mereu imunitaþile ºi privilegiile consacrate prin capitulaþiile lor vechi (...) cele doua principate s-au bucurat intr-adevar in toate timpurile de o administraþie interioara, independenta, ele intotdeauna au avut liberul exerciþiu, al legilor lor, acest drept le-a fost in mod particular asigurat prin convenþiile incheiate intre ele ºi Poarta in 1393, in 1460, in
1601 ºi e singurul care s-a conservat intact in mijlocul vicisitudinilor pe care le-au traversat ulterior, el e garantat de toate tratatele stipulate dupa anul 1812 intre imperiul rus ºi Poarta otomana, e relatat in toate hatiºerifurile emise in diferitele epoci relative la Principate.
Rezulta deci ca principiul dreptului de apel invocat de subiecþii straini e incompatibil cu imunitaþile Principatelor (…) ºi e inaplicabil.
Principatelor avand in vedere diferenþa de principii legislative”15.
„In Valahia ºi Moldova din contra (faþa de Imperiul otoman) legea protejeaza in mod egal pe straini ºi indigeni. Aceºtia profita de toate avantajele care rezulta pentru Principate din imunitaþile lor particulare
ºi din independenþa administraþiei lor”16.

Acest citat lung din memoriul boierilor din Þara Romaneasca grupaþi in Consiliul Administrativ e extrem de clarificator pentru ambianþa existenta in momentul retragerii ruse ºi pentru evoluþia problemei capitulaþiilor, pe langa cele doua tratate, tradiþional invocate, se adauga un al treilea tratat cel de la 1601 care merita o atenþie speciala. Acesta provine din amintirea faptelor Viteazului ºi a actelor de inchinare primite de Radu ªerban de la
Poarta in perioada urmatoare (1603).
Aceste acte de inchinare fusesera iaraºi obþinute ca urmare a unei adunari a þarii17 care le solicitase Porþii. Amintirea s-a perpetuat ºi prima menþiune a acestui tratat considerat ºi integrat in categoria actelor de privilegii o avem la 1821 cand un grup de boieri refugiaþi la Braºov o menþioneaza intr-un memoriu catre þarul Rusiei18. Idee pe care o gasim acum reluata in acest nou memoriu.
Acest memoriu nu e nici pe departe singurul cu referire la problema capitulaþiilor noastre versus cele europene19
Chiar ºi Alexandru Chica trimite dupa luarea puterii un memoriu amplu, „expozeu” cum il numeºte el invocand capitulaþiile spre a pune capat interferenþelor intre regimul capitulaþiilor europene ºi suveranitatea
þarii sale20.
ªi viitorul domn Gheorghe Bibescu (1842-1848) ii va cere consulului rus Titov sa solicite Constantinopolului sa nu aplice þarii tratatele de comerþ semnate de Poarta21.
Rusia conform Convenþiei de la Petersburg (ianuarie 1834) a evacuat Principatele solicitand Imperiului Otoman sa restabileasca relaþiile cu Moldova ºi Þara Romaneasca conform „tratatelor”22 dintre ele, dar ºi dintre Principate ºi Poarta.

Din acest moment incepea cu un nou elan lupta impotriva protectoratului rus, momente ca opoziþia lui Ion Campineanu, problema articolului adiþional, revolta bulgara de la Braila, conjuraþia confederativa

din Moldova, incercarea de lovitura de stat a lui Dimitrie Filipescu, revolta de la Iaºi din 1847 etc. toate oglindeau aceeaºi opoziþie faþa de incalcarile statutului garantat de principate prin „tratatele de privilegii”.
Cum avea sa spuna N. Djuvara: „inteligenþei politice ºi staruitoarei, activitaþi diplomatice a unui manunchi de mari boieri iºi datoreaza probabil þarile romane norocul, de a nu fi fost prefacute in simple gubernii ale imparaþiei þarilor”23.
Un fapt extrem de ilustrativ pentru amploarea pe care o lua menþionarea fenomenului capitulaþiilor in aceasta epoca e ºi memoriul lui
Mihail Sturdza din 1 februarie 1828 care socotea ca la baza relaþiilor noastre cu Poarta ºi cu celelalte puteri trebuie sa stea vechile tratate -; capitulaþiile.
Venita din partea unui reprezentant al marii boierimi, pro-ruse aceasta opinie similara celei exprimate de susþinatorii lui Ioniþa Sandu Sturdza, adica de clasa mijlocie ºi mergand in aceeaºi direcþie cu opiniile care vor fi exprimate de tinerii generaþie de la 1848 sugereaza unificarea peisajului politic in jurul lupte pentru vechile tratate.
„Instituþiile ce guverneaza Moldova sunt bazate pe autoritatea capitulaþiilor acordate de guvernul otoman, care nu sunt decat o confirmare a vechii administraþii a principatelor. Orice deviere de la acest sistem primordial este o infracþiune manifesta (faþa de tratate) ºi faþa de voinþa autoritaþii supreme.
Sublima Poarta acorda Gospodarului administrarea Moldovei, cerandu-i in acelaºi timp de a se conforma invariabil la uzajul ºi drepturile tradiþionale ale acestei provincii24.
Dupa reinstaurarea domnilor principala problema care va interesa societatea romaneasca va fi depaºirea problemelor ridicate de
Regulamentul Organic ºi de articolul adiþional.
Adica intr-un cuvant, lupta impotriva preponderenþei exagerate a
Rusiei.
In aceasta lupta se va cauta atragerea ºi a puterilor straine. Care erau efectele acestor incercari? Din Iaºi, la 1 februarie 1839 Huber

Diplomatul francez se exprima in favoarea acestei idei punand la dispoziþie ºi o serie de informaþii furnizate de domnitorul Moldovei spre a atesta caracterul autonom al Statului. La loc de frunte figurau tratatul din 1711 dintre Cantemir ºi Petru I ºi capitulaþiile din 1513 care erau menþionate ºi in tratatul de la Adrianopole, Ambele acte aratau ca drepturile autonome ale þarii erau consacrate ºi in planul acordurilor internaþionale25.
Existau insa ºi limite clare in susþinerea poziþiei romaneºti prin invocarea capitulaþiilor „limite cel mai bine exprimate de Doré de Nion consululul francez la Bucureþti: „Fiecare pas ce va indeparteaza de suzeranitatea otomana va apropie de absorbþia Rusiei”26 .
Prudenþa ºi iar prudenþa erau cuvintele cele mai frecvent invocate de reprezentanþii anglo-francezi in Principate. ªi totuºi o adevarata ofensiva se desfaºura prin intermediul capitulaþiilor in aceea perioada ofensiva care va continua pana la 1848 ºi din care amintim doar cateva repere: publicarea acestor acte de catre Felix Colson in „Le Naþional” republicarea tratatelor Moldovei in „Gazeta Transilvaniei”. In 28 ianuarie
1840, in Courrier francaise (la 22 noiembrie. 1839) in „Arhiva romaneasca”
(vol. II. 1845, p. 349-351).
Spre a inþelege cat de adanc inradacinate devin capitulaþiile in aceasta perioada, in mentalitatea chiar a diplomaþilor Porþii putem cita din firmanul de destituire a domnitorului Alexandru Ghica (octombrie
1842) care emanat de la Constantinopol declara ca menire a domnitorilor romanii: „a pune in lucrare dupa randuiala ºi cuviinþa toate dispoziþiile obºteºti privitoare la deosebitele privilegii ºi regulamente vechi ºi noi ce s-au harazit de catre slaviþii noºtri stramoºi27.

(consulul francez) informa pe ministrul de externe al Franþei contele Mole despre o convorbire cu Mihail Sturdza in care acesta afirma necesitatea unui protectorat franco-englez spre a bloca pretenþiile ruseºti de hegemonie.

Cu alte cuvinte chiar Poarta, in aceasta perioada de rezistenþa anti rusa, incerca a impulsiona receptarea ºi respectarea capitulaþiilor ca documente romano-otomane, fara legaturi cu Rusia28. Ilustrative pentru cat de conservatoare ramaneau viziunile multor oameni politici din epoca,de la care nu ne am aºtepta sunt o serie de acte ºi memorii pe care I. H.
Radulescu le redacta la finalul revoluþiei de la 1848 spre a-ºi explica poziþia in timpul revoluþiei astfel in „Memoires de la regeneration roumaine ou sur les evenemens de 1848 accomplis en Valachie”, Paris, 1851 el noteaza ca
„drept vasal, eu sunt turc”29 iar cu un an mai devreme aprecia ca „eu am jurat prietenie turcilor”30.
Prapastia se va adanci in perioada urmatoare cand la 4 aprilie
1855 I.H. Radulescu scria catre lordul Palmerstone cuvinte care vor fi interpretate drept o tradare a crezului naþional romanesc: ”Moldo -Valahia va ramanea totdeauna sub suzeranitatea Turciei, nimic nu o predispune a acþiona altfel ºi va fi gata sa lupte pentru susþinerea integritaþii Imperiului
Otoman”.31
Mai mult deºi retras dupa revoluþie in Occident el ramane strain de toate eforturile celorlalþi revoluþionari de a impune in Principate conceptul de suveranitate bazat pe capitulaþii, efort pe care el il respinge
„de piano”: ”Incerc o durere egala in a vedea violandu-se autonomia noastra ºi in a vedea atacata suveranitatea Turciei.Eu ma despart de compatrioþii mei, pe care ii cred amagiþi de doctrine straine, atunci cand ascultand de o nobila, dar fatala infocare, ei se indigneaza contra suzeranitaþii Porþii, ca urmare a ultimelor evenimente”.

Justificarea acestei atitudini nu prea populara o va avea Heliade in
„Incercari asupra dreptului public al Romanilor sau Romania ºi Turcia”(sub semnatura N. Russo) in care el se arata de a dreptul neincrezator in teoria capitulaþiilor ºi mai ales in maniera in care compatrioþii lui se puteau servii de ele, pentru el tot ceea ce se putea scoate din aceste acte fara a vatama poziþia Turcie era un bun caºtigat.I.H. Radulescu refuza insa orice trecea peste aceasta bariera ca vatamator pentru romani ºi mai ales pentru autonomia lor. Toate drepturile noastre treceau pentru el prin bunavoinþa
Porþii, ºi depindeau de aceasta chiar revoluþia de la 1848 era pentru el dependenta de Turcia: ”am facut revoluþia sub auspiciile suveranitaþii otomane; a ne menþine prin popol in contra voinþei suveranitaþii, ar fi a schimba caracterul constituþiei ce am proclamat”33 .
Concluzia lui este clara ºi dezarmanta :”chiar de m-ar strivii Poarta eu tot voi fi credincios”34. Aceasta este explicaþia luarii sale de poziþie la finele revoluþiei cand in prezenþa lui Fuad Paºa el declara:” Mi-am indeplinit sarcina. Capitala ºi þara sunt in mainile turcilor. Cat pentru mine ma retrag”35.
Cazul lui Ion Heliade Radulescu, un adevarat simbol pentru perioada 1830-1848 este extrem de relevant pentru moderaþia ºi chiar temerea cu care oamenii timpului sunt gata a se apropia de problema suveranitaþii turceºti asupra Principatelor. Tocmai de aceea saltul calitativ reprezentat de generaþia ce se afirma in timpul revoluþiei este cu atat mai semnificativ.Tot in aceste declaraþii ale lui I.H. Radulescu se pot observa cauzele care vor submina unitatea echipei revoluþionare ºi apoi a exilului de dupa 1848.Incaodata atitudinea faþa de capitulaþii este aceea ce explica multe din fenomenele vieþii politice romaneºti de la jumatatea secolului XIX.