Am folosit verbul sau cuvantul parea cu nuanta lui de incertitudine si la imperfectul trecutului, deoarece, nici in acest caz nu putem analiza si judeca obiectiv situatia zonala si internationala a popoarelor din Europa Centrala si Rasariteana doar pe franturi de spatii si de timp si cu atat mai putin nu ne putem limita la comentariile sau interpretarile ce s-au concentrat exclusiv pe ceea ce s-a intamplat in anii, mai mult de izbitura decat de cotitura, 1945-1947. Si aceasta din simplul motiv ca tot ce s-a intamplat atunci in acest spatiu trebuie interpretat si incadrat in suvoiul continuu si general al luptei permanente dintre democratie si diferite tiranii privita si analizata teritorial la nivelul intregului continent si chiar global si temporal urmarita de-a lungul secolului al XX-lea prin prisma sau paradigma realizata de sinteza 1918-1945-1947-1989-1991. m9u22un
Daca privim lucrurile in acest sens al evolutiei si al esentei mecanismului intim ce a pus-o in miscare, pentru a concluziona fara a forta interpretarea si fara riscul de a gresi prea mult ca din moment ce americanii s-au hotarat sa faca totul pentru a bloca extinderea pericolului rosu spre Vestul Europei si a intari aici sistemele democratice de guvernare, aceasta actiune importanta a insemnat

indirect pentru anii respectivi si pentru Europa Centrala si Rasariteana, dar cu bataie lunga in viitor, un ajutor in mentinerea unei psihologii sanatoase a popoarelor, bazata pe increderea in valorile generale ale democratiei si pe speranta in renasterea si extinderea ei pe intregul continent. Aceste afirmatii -; credem noi -; raman valabile si sustin un adevar de netagaduit in ciuda tuturor suferintelor materiale si umane suportate de popoarele din Europa Centrala si Rasariteana de-a lungul perioadei comuniste, intrucat continuitatea regimurilor democratice in Europa Occidentala a subminat de facto si a insemnat un fel de negare a ”adevarurilor” si “superioritatilor” de tot felul, trambitate de propaganda si ideologia bolsevica in pofida relatiilor diplomatice continue sau mai mult sau mai putin tensionate si a “coexistentei pasnice” ce a functionat normal in timp, dar in favoarea occidentalilor democrati nu a orientalilor comunisti subminati si din interior si din exterior.
Cand a cerut aprobarea Congresului pentru acordarea unui ajutor economic de 400 milioane de dolari Greciei si Turciei, Truman a spus limpede ca pe viitor politica S.U.A. va ajuta popoarele libere care rezista subjugarilor de catre minoritatile comuniste inarmate din interior si la presiunile externe se intelege, tot bolsevice. Practic vorbind, Washingtonul a inceput sa paraseasca politica conciliatorista fata de Moscova care, in multe privinte, s-a asemanat cu atitudinea Frantei si a Angliei fata de Hitler, pana in 1939. Doctrina Truman din 1947 a insemnat preluarea constienta si voluntara de catre americani a rolului de prim lider al lumii libere, ceea ce a insemnat inlaturarea multor sovaieli si stangacii si asigurarea ca trupele americane vor ramane in Europa pentru a apara democratia si, totodata, a risipit teama, mai mult sau mai putin intemeiata, ca tancurile lui Stalin vor putea ajunge pana la Atlantic.
Multi americani realisti au regretat soarta pecetluita (dar, asa cum am specificat anterior, doar pentru niste momente chinuitoare si de durata destul de mare, dar nu de perspectiva si nici de viitor) in acei ani a popoarelor din Europa Centrala si Rasariteana. George Kenan a simtit un gust amar cand a intuit, poate

ca nimeni altul, ca pe proprii sai colegi conciliatoristi reprezentati de Byrnes si altii ca el nu-i interesa nimic altceva decat sa ajunga cu orice pret la un acord cu Moscova si anume nu numai in Europa dar si in Asia. Marele diplomat american, inzestrat cu un spirit abil de observatie si de patrundere a lucrurilor si cu mult realism, a specificat ca Byrnes n-a fost interesat niciodata sa afle ce era dincolo de aceste acorduri cu rusii, deoarece ele s-au referit si s-au repercutat asupra altor popoare ca iranienii, romanii, coreenii, despre care nu stia nimic. Singurul lucru urmarit de diplomatii de felul lui Byrnes era ca, prin aceste acorduri, sa-i multumeasca pe cei din S.U.A. inca prieteni cu Moscova.
Insa Kenan, fiind ambasadorul S.U.A. la Moscova, i-a cunoscut politica in profunzime si poseda in plus informatii directe si indirecte pretioase furnizate si de alti specialisti in asemenea domenii, astfel ca a intuit clar ce anume dorea echipa de la Kremlin concentrata in jurul lui Stalin si dominata de ideologia comunista, de extinderea si de necesitatea asigurarii victoriei ei in lume, de promovarea securitatii U.R.S.S.-ului in fata sau contra “incercuirii capitaliste”. El si-a avertizat conationalii ca este riscant sa creada in durata acordurior cu sovieticii sau in permanenta coexistentei pasnice din moment ce sefii de la Kremlin aveau ei insisi credinta in politica lor fanatica ca aceasta nu era posibila pana la sfarsit si doreau din strafundurile fiintelor lor de oameni de stat comunisti sa disloce armonia interna a societatii americane, modul ei traditional de viata, ca si autoritatea internationala a S.U.A., daca puteau sau daca vor considera vreodata ca aceste lucruri erau necesare si vor conveni securitatii U.R.S.S.-ului. Din judecatile de valoare enuntate si constatate de Kenan a rezultat clar incompatibilitatea de perspectiva si de viitor dintre democratia mondiala, al carei prim lider si aparator era S.U.A. si dintre regimurile comuniste protejate si dirijate cel putin de la inceput de U.R.S.S. (cu anumite exceptii ca, de pilda, China rosie care curand va contesta locul si rolul acesteia in lumea rosie). De fapt, Kenan a fot inspiratorul politicii de “indiguire” (containment) a comunismului in lume care a pus capat acelui appeasement-;conciliatorist. In “Sursele conduitei sau conducerii

sovietice”, Kenan a pus punctul pe i -; desi nu si-a semnat documentul -; si a recomandat direct ca S.U.A sa aplice cu vigilenta si cu pricepere o politica de contraforta sau de contrapondere care sa anihileze manevrele, siretlicurile si schimbarile de peste noapte sau surprizele de care era plina politica sovietica in lume. Timpul a dovedit ca la inceputurile ei doctrina lui Kenan a avut prin excelenta un caracter defensiv desi unii comentatori si critici neobiectivi i-au reprosat ca recomandarile de acest gen vor cauza un al treilea razboi mondial. Militarii americani n-au venit si nici n-au putut sa vina in anii 1950 sa lupte in Europa Centrala si Rasariteana contra comunistilor, dar au luptat pentru a salva macar Coreea de Sud de comunism si preluand din mainile obosite ale francezilor problema vietnameza au incercat si aici, dar fara efect, sa blocheze victoria rosilor. Invers, mai tarziu, nici sovieticii n-au reusit sa mentina regimul comunist din Afganistan. Dar in Asia n-a fost vorba de regimuri democratice ci doar de apararea celor necomuniste.
De fapt, guvernul S.U.A. a declansat o actiune pe cat de mare pe atat de benefica de ajutor economic si financiar masiv care sa-i permita un impact politic mai mare asupra Europei. La inceput proiectul intentiona ca dolarii americani sa ajunga cat mai departe in Rasarit pentru a ajuta si a contribui la refacerea economiilor nationale si din acest spatiu, nu numai strict din cel occidental, zdruncinate toate in timpul razoiului si in primii ani postbelici. La 5 iunie 1947 generalul George Marshall a facut public Programul Redresarii economice si politice a Europei, specifcand ca era logic ca S.U.A. sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a asista si a ajuta efectiv la restabilirea unei sanatati economice normale in lume, fara de care nu se poate ajunge la nici o stabilitate politica si nici nu se putea asigura pacea. A fost deosebit de clar pe plan mondial si european ca S.U.A. din anii 1947-1948 a avut o politica diferita fata de anii 1919-1921 si de cei urmatori cand, gratie boicotului senatorial american, Washingtnul a intors spatele Europei si Ligii Natiunilor, promovand asa-zisul “splendid” neutralism pentru care a avut destule de patimit dupa 1941. Acum americanii nu numai ca iau inititiva

infiintarii O.N.U. in 1945, dar se intereseaza din plin, cu toata convingerea si forta lor financiara -; si, har Domnului, aveau destula -; de insanatosirea Europei distrusa de cel de Al Doilea Razboi Mondial. In concluzie, Doctrina sau Planul Marshall a dorit sa indrepte lucrurile si in Europa Centrala si Rasariteana, sa inlature slabiciunile si sovaielile americane anterioare pe cale pasnica, economica si diplomatica, fapt ce confirma supozitia noastra ca popoarele din acest spatiu, desi incluse in braul de securitate exerioara sovietica, nu au fost abandonate cu totul si din toate punctele de vedere de administratia de la Washington.
George Marshall i-a oferit, in aprilie 1947, in cursul unei intrevederi la Moscova, si lui Stalin consistentul ajutor economic si financiar american, deoarece si economia U.R.S.S.-ului a suferit cumplit in timpul razboiului. Probabil ca americanii s-au gandit ca daca se vor intensifica relatiile economice si va prevala o colaborare amiabila cu rusii si in anii postbelici, acestia vor tolera ca in statele din Europa Centrala si Rasariteana, devenite prietene in exterior cu U.R.S.S., sa se pastreze o autonomie interna puternica si sa se permita alegeri libere si functionarea unor guverne de structura democratica. Unii specialisti au afirmat ca Stalin, avand si el nevoie de dolarii americani, ar fi avut anumite momente de ezitare si i-a cerut lui Marshall sa mai astepte si sa nu se gabeasca cu investitia, pentru a castiga un timp de reflectie dupa care urma sa-i dea un raspuns limpede. S-au facut multe speculatii si asupra motivelor care l-au determinat pe Stalin sa se opuna, dar aceste supozitii n-au o importanta majora fata de rezultatul la care s-a ajuns si in comparatie cu situatia grea a popoarelor din lagarul comunist care a urmat. De la bun inceput Marshall a interpretat recomandarea lui Stalin de a avea rabdare ca o sumbra invitatie de a astepta ca toata Europa sa cada in mainile Moscovei Rosii.
Situatia era dificila si in Occident, unde comunistii francezi si italieni, ajutati de Stalin, puteau pescui mai usor in ape tulburi pozitii puternice in stat. Occidentalii s-au temut intr-adevar ca Moscova sa nu-si impuna vointa si in viata

lor politica folosindu-se de puternicele partide comuniste din tarile lor. N-a mai contat nici prezumtiva angoaza a lui Stalin ca o Europa Occidentala reintarita si completata cu o Germanie puternica si democratica formata in zonele americana, engleza, franeza ar dezavantaja U.R.S.S.-ul pe plan international si nici teama ca statele din Europa Centrala si Rasariteana, refacute economic cu ajutor american si functionand cu regimuri diferite vor fi in curand pierdute. Odata ce marele tiran de la Moscova a pus talpa lui puternica in calea patrunderii capitalului de la vest la est, directie unica de miscare a banilor si a investitiilor de cateva secole, el a despartit Europa in doua si a dat o lovitura grea si dureroasa spiritului comun european care s-a afirmat ciclic in multe momente din istoria secolelor al XVIII- lea si al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea deja schitate anterior.
Distrugerea spiritului comun european, amputarea civilizatiei europene bazata de valorile si virtutile perene ale crestinismului si pe democratie au fost cel putin tot atat de grave si de dureroase ca metoda dura prin care s-a facut aceasta taiere de nod gordian si anume transbordarea regimului bolsevic de la “maica” Rusie rosie si implementarea lui in toate statele din Europa Centrala si Rasariteana prin teroare de masa, procese contrafacute, deci teroare juridica, arestari, deportari, executii si gulaguri. In contrast cu aceasta situatie, marsul bine calculat si parcurs cu pricepe si cu concursul societatilor avansate din Occident al celor 12.500.000 de dolari americani investiti de Planul Marshall a reusit intre
1948-1951 sa scoata din criza si din mizerie si sa lanseze in directii bune economiile din 16 state.
Managementul fondurilor a fost asigrat de Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare, care a insistat ca “recipientii” (statele) ce receptau dolarii sa-si mareasca propriile productii, sa-si extinda comertul si sa faca in contraparte contributii proprii la fondurile originale. La aceasta colaborare de proportii au participat si s-au bucurat impreuna state foste aliate, neutre si fost inamice din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. In istorie au existat putine exemple de acest gen, intrucat intreaga actiune a dovedit un auto-interes luminat

si generos deschis si catre parteneri si multi au realizat ca nu era in propriul lor interes sa fie egoisti. Dar, desigur, sumele cele mai mari au fost acordate -; dupa cum era si normal dupa marimea teritoriului si numarul populatiei -; Angliei si Frantei, care reprezentau si pilonii democratiei europene occidentale. U.R.S.S.-ul si statele din braul rosu si-au pecetluit singure drumul si destinul economic dupa ce U.R.S.S.-ul a condamnat Ajutorul Marshall ca un fel de viclenie si cursa capitalista. Moscova a dat dispozitii clare celorlalte state sa o imite in toate si sa refuze sa se lase prinse in “cursa de soareci” intinsa de “imperialistii” americani.
Comunistii de la Praga, desi au dorit sa asculte de “tatuca” lor de la Moscova, n-au putut opri de la bun inceput ideea de a trimite Delegatia cehoslovaca la Conferinta de la Paris care lansa Ajutorul deoarece Presedintele Benes si ministrul de Externe Jan Masaryk si cel de Justitie, P. Drtina, toti democrati, erau favorabili si deschisi in fata generoasei oferte. Dar comunistii de la Praga au primit un ajutor tovarasesc de la patronul lor de la Moscova, Stalin, care a convocat de urgenta o delegatie a guvernului cehoslovac condusa atunci de prim-ministrul cu acel nume de trista rezonanta in istoria ceha, Klement Gotwuld, dar in care intrau si Masaryk si altii si le-a dat un ultimatum ca exact in ziua convorbirilor sau mai precis a ultimatului sovietic din 10 iulie 1947 sa refuze in scris participarea la Conferinta. Tonul lui Stalin a fost atat de dur incat Masaryk a fost nevoit sa-l asigure ca guvernul, poporul, partidele toate din Cehoslovacia nu vor face nici cel mai mic gest contra Uniunii Sovietice si, intr-adevar, guvernul de la Praga a refuzat in acea zi participarea la Conferinta din capitala Frantei. Cu multa amaraciune in glas Masaryk i-a spus colegului sau de Cabinet, Hubert Ripka, ministrul Comertului si lider al Partidului Socialist-Ntional, ca cehoslovacii nu mai erau decat simpli vasali ai lui Stalin. La scurt timp, serviciile speciale staliniste, in colaborare cu cele comuniste cehoslovace, se pare ca “l-au ajutat” pe Masaryk sa sara pe fereastra -; alta defenestrare de la Praga -; si sa scape pe vecie de aceasta vasalitate, suportata insa in continuare de intreaga natiune cazuta in 1948 in totalitate sub jugul ei. “Patria” rosie cehoslovaca a fost deosebit

de “recunoscatoare” memoriei lui Thomas Masaryk, intemeietorul Republicii, aruncandu-i fiul pe fereastra biroului sau. Alta “patrie” rosie, Romania a fost la fel de recunoscatoare memoriei lui Ionel Bratianu, unul din parintii Romaniei Mari, omorandu-i in inchisoare fiul, pe marele istoric Gheorghe I. Bratianu si fratele Dinu Bratianu, seful liberalilor, care a decedat la 83 de ani in celula. Tot in celule comuniste a murit alt parinte al Romaniei, Iuliu Maniu, dar si social-democrati ca Iosif Jumanca si Ion Fluieras, care, printre altele, au comis “crima” de a participa la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Nepotul Intregitorului, Regele Mihai I, a fost si el alungat, asa ca este clar pana la evidenta ca bolsevicii au fost mancatori si distrugatori de patrii natioanle, democrate si crestine. Pana si Finlanda ramasa libera de comunism in interior si neutra in exterior, a fost intimidata de Moscova si slita sa nu participe la Conferinta de la Paris. Era o dovada ca Finlanda ramanea prietena cu U.R.S.S.-ul pe plan international.

Oricum au stat lucrurile, decizia Moscovei rosii care si-a convocat vasalii comunisti din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Iugoslavia, ale caror guverne mai numarau si cativa ministri necomunisti, practic neputinciosi, dar si pe comunistii din Italia si Franta ca observatori, la 22-27 septembrie 1947, la Szklarska Poreba, pe pamant polonez, a fost sa dea si un raspuns negativ colectiv ofertei economico-financiare americane banuita ca ar dori sa recupereze pe acest plan avantajul politic si militar al Armatei Rosii care controla de una singura spatiul Europei Centrale si Rasariteane. Practic vorbind, la Szklarska Poreba, s-a format braul sau blocul rosu, numit Biroul Comunist de Informatie, ce a rezultat din centura exterioara de protectie a Uniunii Sovietice.

S-a afirmat ca regimurile din Europa Centrala si Rasariteana, intre 1945 1947 cel putin, au fost deosebite de cel sovietic monolit si totalitar de tip Stat- Partid si stalinist. Desigur, afirmatia este intrucatva indreptatita, dar numai daca privim sau interpertam lucrurile din exterior si doar formal si la supragata lor. In afara faptului ca bolsevicii albanezi, bugari si iugoslavi detineau toata puterea de stat de la bun ineput si in pofida faptului ca in celelalte tari existau proprietati

private si functionau ministri si deputati necomunisti -; ultimii chiar majoritari in unele cazuri -; totul era o simpla formalitate, deoarece si aici se etatizau banci nationale, se controla productia si repartitia din intreprinderile private, se lichidau partide democratice si tovarasii de drum necomunisti. Intr-un cuvant se mergea in mars rapid si fortat spre nationalizari detot felul si spre totalitarismul de tip stalinist ce a functionat intre 1948-1953. Dar noi dorim sa subliniem faptul ca in pofida existentei ministrilor si deputatilor necomunisti, prin care se mima democratia, probabil pentru ochii occidentalilor, puterea de stat reala au detinut-o tot comunistii si intre anii 1945-1947 care se miscau si executau -; nu mimau -; lucrurile tot in stil rosu si in interior si in exterior. Prezenta comunistilor italieni si francezi la Szklarska Poreba s-a datorat dorintei zadarnice a lui Stalin ca proletarii din aceste tari sa se opuna uniti si cu succes Planului Marshall. In ultima instanta divizarea politica a Europei a fost mult intarita de divizarea ei economica iar cele 16 state care au beneficiat de Ajutorul Marshall au pasit inainte pe panta progresului economic si al democratiei iar Uniunea Sovietica si satelitii ei s-au incadrat intr-un model de izolare economica autoimpusa si de tirania rosie. Singurii vinovati de aceasa trista turnura si de sfasierea in doua a Europei au fost rusii rosii si puiii lor de aceeasi culoare din partile ei centrale si rasaritene terestre si nicidecum americanii si democratii din zona occidental-maritima. Iar daca redefinim comunistul transnational prin el insusi ca o fiinta rosie unica, atunci prostia ideologica si saracia lui materiala si mentala au demonstrat si in istorie ca prostul si saracul nu era prost destul daca nu era si fudul.