k7x21xk

Arhitectura

Desi la Micene si Tirint palatele nu au mai fost niciodata reconstruite dupa distrugerile de la sfarsitul perioadei LH IIIB, aceste asezari nu au fost abandonate in faza LH IIIC. La Micene, case din interiorul fortaretei au fost reconstruite atat pe fundatiile lor vechi, cat si pe unele complet noi. Structuri majore precum „Granarul” din interiorul Portii Leului au continuat sa fie ocupate pana si in timpul perioadei LH IIIC. La Tirint, recente sapaturi ale germanilor sugereaza faptul ca „Orasul de Jos” din afara zidurilor a fost in mare parte reconstruit la inceputul perioadei LH IIIC dupa inundatia de mari proportii din faza precedenta LH IIIB si a necesitat constructia marelui baraj in estul asezarii. In exteriorul zidurilor lui Tirint, spre sud-est, a fost construita la inceputul lui LH IIIC o cladire cu un camin central si trei coloane interne aliniate. In „Orasul de Jos” au fost ridicate un numar substantial de cladiri si un mic altar pe zidul de fortificatie din partea vestica. Fara indoiala, fortificatiile de la Micene si Tirint au continuat sa functioneze, desi dovezile de la Tirint indica faptul ca sistemul subteran de aprovizionare cu apa nu a mai fost folosit fiind umplut cu depuneri mari de gunoi de la sfarsitul lui LH IIIB si LH IIIC, acelasi lucru intamplandu-se si cu sistemul de aprovizionare cu apa de la Atena. O magnifica fresca de la Micene din LH IIIC, reprezentand o figura de femeie in marime naturala, minutios coafata si impodobita cu pietre pretioase, indica faptul ca cel putin in unele asezari pictura murala era inca practicata ca o arta majora. Exemple substantiale structuri arhitecturale din LH IIIC au fost de asemenea gasite la Lefkandi, Asine, Korakou si Techos Dymaion.

Cu toate acestea, in ciuda faptului ca civilizatia miceniana a supravietuit dezastrelor din 1200 i.Chr., pe continent, sec. al XII-lea a reprezentat clar o perioada turbulenta. In Argolida, Micene a suferit o alta majora distrugere prin foc in interiorul fortaretei in 1150/1125 i.Chr. si marele megaron din afara zidurilor la Tirint a fost distrus cam in acelasi timp. Numarul mare de niveluri diferite LH IIIC de la Lefkandi constituie dovezi pentru repetatele distrugeri din acea asezare. In insule, distrugerile altarelor gemene de la Phylakopi si a templului de la Ayia Irini, ambele in 1120 i.Chr., e posibil sa fi fost cauzate de un cutremur masiv dar distrugerea prin foc a Koukounar din Paros, doua generatii mai tarziu, a fost probabil cauzata de actiunea omului. Sfarsitul sec. XII si inceputul sec. XI sunt caracterizate de un declin general de pe urma caruia cultura miceniana nu si-a mai revenit. Inmormantari in ciste din aceasta perioada se intalnesc pe Acropole in Atena si in fortareata de la Micene. Aceasta transformare a fortaretelor miceniene imprejmuite cu ziduri, in locuri de inmormantare reprezinta probabil abandonarea lor ca centre majore de asezare. Messenia si Laconia furnizeaza putine dovezi ale unei ocupatii in decursul lui LH IIIC si probabil ca au fost rar ocupate in aceasta perioada.

In Creta, sec. XII a fost la fel de tulbure. E posibil ca pe insula sa fi fost afluxuri de migratori din Grecia continentala in diverse momente ale acestei perioade si natura dezorganizata a vietii pe insula in perioada LM IIIC se reflecta in aparitia amplasamentelor pentru refugiati precum asezarea Karphi (pe un varf mult deasupra campiei Lassithi din centrul Cretei), Kavousi-Kastro, Chalasmeno si Katalimata (pe varfuri si pe un tapsan practic inaccesibil atarnand deasupra unei prapastii la capatul de nord-est al istmului Ierapetra), Erganos (pe o colina abrupta in sud-vestul poalelor muntelui Dikte), Kastro Kephala (pe o creasta inalta langa coasta de nord si la vest de Heraklion), Kastri (pe o colina abrupta deasupra amplasamentului de la inceputul lui LH IIIA-B din Palaikastro, in estul Cretei) si numeroase alte asezari explorate si trasate pe harta in anii 1980 si 1990 de catre K. Nowicki.

Obiceiurile de inmormantare

Noile practici funerare isi fac prima aparitie semnificativa pe continent in a doua jumatate a perioadei LH IIIC: incinerarea si inmormantarea individuala in ciste. Incinerarea apare in mormintele cu camere din LH IIIC din Perati in estul Aticii si la Ialysos in Rodos, ca si in cimitirul mormintelor ciste „submiceniene” din Kerameikos, Atena. In general, se considera ca acest mod de inmormantare a fost introdus in lumea egeeana dinspre est, probabil din Anatolia (a se compara cimitirul de incinerare al Troiei VIh, prezenta numeroaselor incinerari in mormintele cu camere, micenizate, de la Muskebi langa Bodrum pe coasta de vest a Anatoliei si obiceiurile de inmormantare hittite). Desi inmormantarea in ciste a fost considerata de catre Desborough o trasatura intrusa la sfarsitul Greciei miceniene, un obicei venit din nord (Epirus), majoritatea savantilor o considera acum o simpla reinviere a obiceiurilor de inmormantare din Helladicul mijlociu. De fapt, inmormantarile in morminte individuale ,in ciste, nu au disparut niciodata complet din Grecia in timpul perioadei civilizatiei palatiale miceniene si e posibil ca in decursul timpurilor tulburi din perioada LH IIIC, oamenii sa manifeste aversiune fata de efortul depus pentru saparea incaperilor mari de morminte pentru inmormantarile colective din moment ce sansele de a ramane stabiliti intr-o anumita zona pentru orice perioada de timp erau relativ mici. Mormintele cu camere dispar ca forma de inmormantare din Grecia continentala inainte de sfarsitul lui LH IIIC si tholosul persista doar in foarte putine zone ca Messenia si Thessalia.

Bronzurile

Noile articole majore ale prelucrarii metalelor aparusera in lumea miceniana catre sfarsitul perioadei LH IIIB: sabia de tipul „Naue II”, o arma superioara atat de bronz cat si de fier si fibula, un ac de siguranta de bronz sau de aur intr-o varietate de metale. Noul tip de sabie a devenit standard pana la sfarsitul lui LH IIIC. Primelor fibule din asa-numitul tip „arcusul viorii” li s-a alaturat si varianta numita tipul „arcuit” din timpul fazei LH IIIC. De asemenea, dupa inceputul perioadei LH IIIC au aparut o serie de ace lungi din bronz care, precum fibulele, au fost adesea considerate ca avandu-si originea in zonele nonmiceniene dinspre nord desi unele dintre tipurile de ace au aproape sigur o descendenta din Orientul Apropiat (fie cipriota fie levantina).

Arta reprezentativa

Desi scrisul, constructia palatelor si economiile asociate acestora si programe arhitecturale masive de diverse tipuri e posibil sa fi disparut subit in jurul anului 1200 i.Chr., arhitectura la o scara impresionanta, fabricarea de statuete si o sofisticata industrie de ceramica au continuat pentru cel putin 50 la 75 de ani inainte ca distrugerile repetate din majoritatea asezarilor majore sa devina inevitabilele. Alte mijloace artistice, precum gravura sigiliilor si poate sculptura in fildes, se pare ca au fost intr-o stare de declin cu mult inaintea distrugerilor sau abandonurilor ce caracterizeaza sfarsitul perioadei LH IIIB, foarte posibil ca rezultat al imposibilitatii de procurare a materiilor prime pe care le-ar fi cerut artizanii ce lucrau in astfel de domenii. Totusi, alte arte precum pictura pe perete, au continuat sa fie practicate o scurta perioada de timp la inceputul sec. XII inainte ca aparenta lipsa de cereri sa le hotarasca extinctia.

Deoarece statuetele erau in mod tipic produse ca figuri solitare, zoomorfe sau antropomorfe, arta reprezentativa a acestei ere postpalatiale care ia forma unor adevarate scene -; doua sau mai multe figuri, obiecte sau caracteristici ale unui peisaj care sunt cumva legate unele de celelalte -; este aproape in intregime restransa la ceramica. Ca si in perioada palatiala, cea mai populara forma decorata figurativ este vasul pentru amestecuri, kraterul folosit ca recipient pentru bautura la petrecerile date de barbati (symposia). Totusi, cele mai populare scene nu mai sunt cele reprezentand paradele carelor de lupta sau principalele feluri de mancare servite la petrecerile regale (in special bovine dar si caprioare, pasari si pesti) caracteristice perioadelor LH IIIA1-IIIB. Activitatile prezentate cel mai des pe kraterele postpalatiale, cel putin in Grecia continentala sunt mai degraba scene de vanatoare sau razboinici care marsaluiesc pe jos sau in care de lupta.

Aceasta pictura postpalatiala pe ceramica atinge apogeul la jumatatea perioadei LH IIIC (1160 / 1140-1120 / 1100 i.Chr.) moment la care cel putin doi artisti lucrand intr-un stil policrom de patru culori (pamant argilos; vopsea de culoare inchisa, lucioasa dar pestrita, pe baza de fier; alb mat folosit numai ca o culoare adaugata, ocru mat) sunt activi la Micene. Cel mai bine documentat dintre ei a pictat bine-cunoscutul „Vas al Razboinicului” infatisand pe cele doua parti opuse ale vasului doua grupe de soldati echipati diferit care merg pe jos. Echipate cu coifuri cu coarne sau cu creasta din par de cal (asa-numitele coifuri „arici”), mici scuturi si sulite, aceste grupuri nu poarta in mod vadit armamentul caracteristic culturii palatiale miceniene, scutul de corp (sub forma cifrei opt sau sub forma de turn) si coiful cu colti de mistret. De fapt, aceste embleme ale unei epoci apuse nu mai apar in arta miceniana de dupa distrugerea palatelor. Din dovezile prezente reiese faptul ca ultima lor folosire este reprezentata de catre frescele ce au decorat peretii palatelor de la Micene, Tirint si Pilos care au ars complet la sfarsitul perioadei LH IIIB.

Policromia experimentata in ceramica de catre pictorul „Vasului Razboinicului” era o tehnica pe care el o invatase evident pictand fresce, aceasta daca ar fi sa judecam dupa o lespede de la Micene (de fapt o lespede a unui mormant put) decorata policrom, pe care se pare ca tot el a pictat-o. Numeroase alte trasaturi ale picturii pe vase dezvoltata in LH IIIC -; alegerea subiectului, redarea spatiului, folosirea a diferite decoratii de umplutura atat pentru formele zoomorfe cat si pentru cele antropomorfe, ca o abordare alternativa a folosirii policromiei si suprapunerea extinsa de imagini -; dezvaluie faptul ca artistii responsabili de renasterea picturii pe ceramica din 1160 / 1140 si-au transferat atentia catre ceramica dupa ce fusesera pregatiti pentru alte domenii. Acest fenomen al artistilor care schimba domeniile, prezent nu numai in Argolida dar si in Grecia continentala si insule, este o dovada elocventa pentru modul cum societatea din Egeea s-a schimbat doar in decurs de o generatie sau doua: monarhii care odata inaugurau opere de arta apartinand unei serii largi de domenii, din motive variate (in special pentru autoreclama dar si pentru a recompensa supusii loiali sau pentru a le darui unor nobili) fie nu mai existau fie nu mai erau capabili sa le furnizeze artizanilor materialele necesare.

Noile alegeri ale temelor dezvaluie o atitudine ce sugereaza faptul ca monarhia, cel putin sub forma reprezentativa pentru epoca palatiala, fusese eliminata. Absenta tipurilor traditionale de scut si coif a fost deja mentionata. Animalele care erau totemurile regalitatii miceniene -; leul, grifonul si poate si sfinxul -; sunt acum reprezentate intr-o maniera caricaturala anume pentru a ridiculiza grandoarea ce era odata asociata acestor simboluri. Astfel, grifonii nu-i mai pazesc pe regi ca la Cnossos si Pilos, ci apar acum hranindu-si puii, asa cum sunt reprezentati pe un pyxis din Lefkandi. Leii nu mai strajuiesc tronurile sau alte embleme regale precum coloanele altarelor, asa cum faceau odata in sala tronului de la Pilos sau la Poarta Leului de la Micene, nici nu mai stau marturie pentru vitejia eroilor care-i antreneaza in lupte corp la corp pe sigilii de aur sau lespezi decorate in relief de pe mormintele put. In schimb, sunt reprezentati pe un fragment de krater de la Lefkandi, in posturi exagerate, antitetice, aproape ca niste pisici jucandu-se cu un ghem de ata. Tot de la Lefkandi, un alt fragment de krater prezinta un sfinx adult alaturi de progenitura sa, lucru care precum cazul grifonilor enuntat mai sus, pune accentul mai mult pe domesticitate si deci pe caracterul inofensiv al acestor fosti pazitori ai regalitatii, decat pe ferocitatea lor. Deci, creaturi care odata i-au slujit pe regi prin calitatile lor par acum sa simbolizeze elemente ce asigura hrana sau joaca in locuinte domestice obisnuite. O amfora din pamant, cu un gat in forma de maner, provenita din Argos, poate constitui un alt exemplu al ridiculizarii regalitatii. Acest vas are pe burta sa trei sau patru motive care seamana vag cu ideogramele sau silabogramele Liniarului B. Desi nu sunt chiar insemne Liniar B, ele fac ca aceasta amfora sa semene cu unul din marile borcane ce au pe burta inscriptii cu Liniar B, borcane gasite intr-o oarecare cantitate in ruinele palatului din Teba. E posibil oare ca vasul Argive sa fie o falsa dovada a scrierii miceniene, semne lipsite de sens pictate pe un vas care are aceeasi functie dar nu e in mod sigur de acelasi tip ca vasul standard folosit pentru transportarea cantitatilor mari de produse alimentare si lichide ?

Un cantaret la lira de pe un fragment de borcan poate sa fie inspirat dintr-o pictura murala ca aceea infatisand un poet, pe peretele din „Camera tronului” din palatul de la Pilos. Un alt fragment de borcan prezinta un grup de cel putin trei cantareti ce au gura deschisa si fredoneaza o melodie sau un cantec militar in timp ce merg in fata unui car. Semanand mult cu cei trei cantareti de pe vasul „Culegatorului”, vas decorat in relief si gasit in nivelul de distrugere LM IB de la Ayia Triadha, cantaretii de pe acest borcan LH IIIC pot de asemenea sa reprezinte activitati muzicale prezentate in perioada palatiala pe picturile murale. Un borcan din Naxos ce avea gatul intr-o parte si e posibil sa fi fost folosit in ceremoniile funerare, infatiseaza o serie de dansatori asemanatori unor papusi reprezentand poate o forma de ceremonie muzicala desfasurata la o inmormantare.

Mai greu de crezut poate din cauza ca multe din piesele in chestiune sunt mult mai bine pastrate, este existenta unui numar substantial de vase din foarte multe asezari, vase ce infatiseaza corabii. Corabiile ce apar pe un pyxis gasit in tholosul Tragana din Messenia, pe un mic borcan dintr-o camera de mormant de la Asine si pe un borcan mai mare provenit de pe insula Skyros, sunt lipsite de prezenta umana si au fost toate gasite in contexte funerare fiind probabil produse pentru acest scop. Dimpotriva, o magnifica serie de kratere descoperite de Dakoronia (1987) la Kynos-Livadhates, in zona de coasta Locris si expuse acum la muzeul Lamia, prezinta corabii de razboi si lupte la bordul acestor nave dupa cum prezinta probabil si un numar de alte kratere din Kos, pastrate intr-un mod mai fragmentar. Aceste kratere ilustreaza pentru prima data corabii in Grecia continentala . In insule, acestea sunt primele reprezentari ale unor corabii dupa exemplele LC I ce decorau peretii camerei 5 din Casa de Vest de la Akrotiri din Thera si o cladire mai tarzie la Ayia Irini in Keos. Ca si abandonarea scuturilor si a coifurilor cu colti de mistret, aceasta subita popularitate a corabiilor spune mult despre natura luptelor din aceasta perioada, mai ales daca e privita in combinatie cu raspandirea amplasamentelor pentru refugiati, de pe varfurile dealurilor atat in insule cat si in Creta. Borcanele de marime medie din Atica, Ciclade si Dodecanez devin la mijlocul perioadei LH IIIC suporturile pentru compozitii picturale elaborate centrate ca motive pe caracatite uriase. Aceste vase sunt probabil rezultatele secundare ale borcanelor decorate cu caracatite din LM IIIA2-B provenite din Creta, care au inclus atat vase mari pentru transporturile imense de lichide (ulei si vin) cat si vase mai mici decorate cu atentie, rezervate probabil pentru uleiurile parfumate mai scumpe. Borcanele decorate cu caracatite in mod elaborat in stil LH IIIC de la jumatatea sec. XII i.Chr. sunt de obicei de marime medie, prea mici pentru transporturi masive si prea mari pentru a putea contine esente pretioase. Avand in vedere natura vremurilor si marimea borcanelor, folosirea unor asemenea vase pentru depozitarea uleiului sau vinului, produse in surplus pentru comert, e prea putin probabila. Probabil ca acestea contineau produse marine cum ar fi sosul de peste foarte nutritiv si relativ scump continut in asa-numitele „vase-rata” ale culturii Phylakopi I aproximativ in aceeasi regiune cu opt secole inainte. Stilul decorativ ale acestor borcane decorate cu caracatite, din perioada LH IIIC se schimba considerabil de la o zona la alta, estul Aticii, Naxos, Creta si Dodecanezul fiecare avand propria combinatie de forme si decoratiuni. In cazul acestei forme particulare de pictura pe ceramica postpalatiala se pare ca scopul ei era de a identifica o anumita regiune sau produsul de lux continut in fiecare asemenea borcan.

Cunostintele noastre despre Grecia continentala LH IIIC s-au imbogatit de la publicarea in 1964 a cartii lui Vermeule, „Grecia in epoca bronzului”, ca rezultat al descoperirilor de la Lefkandi, Micene, Tirint, Teichos Dymaion, Aigeira si Asine. Publicarea materialului din siturile excavate inainte de 1965 precum Perati si Korakou si cele din Ciclade cum ar fi Grotta (Naxos), Phylakopi (Melos) ne-au ajutat sa intelegem mai bine cultura miceniana postpalatiala. Se pare ca disparitia finala a civilizatiei miceniene a fost un proces gradual extins de-a lungul unui secol si jumatate dupa distrugerea ultimelor palate. Regionalismul cultural in crestere de-a lungul sec. XII i.Chr. constituie un preludiu a caracterului local al culturii grecesti in timpul epocii (cca.1050-700 i.Chr.), arhaice (cca.700-480 i.Chr.) si chiar si in epoca clasica (480-323 i.Chr.). Abia in perioada elenistica (323-31 i.Chr.) reapare in Egeea uniformitatea culturala care a caracterizat stilul comun micenian in perioada lui de prosperitate / la inceputurile sale in sec. XIV si XIII i.Chr.