Progresul societatii se realizeaza incontestabil prin aportul performantelor spiritului uman. Un suport substantial al progresului il reprezinta si schimbarile ce se produc in structura economico-sociala si politica. Unele dintre acestea se produc lent, evolutiv, in perioade indelungate de timp, altele reprezinta interventii constiente in acest proces. Aceleasi schimbari, insa, se produc uneori in timp scurt si cu violenta, prin lupte deschise pentru acapararea puterii -; revolutii. s7m8mn
In istoria Europei s-au declansat, intre mijlocul secolului XVI si mijlocul secolului XIX, mai multe asemenea fenomene explozive cu consecinte notabile in istoria intregului continent si chiar a lumii intregi. In cadrul acestui proces amplu, momentele de reforma se intrepatrund cu momentele de factura revolutionara.
Prima revolutie din istoria omenirii este Revolutia din Tarile de Jos, prima revolutie politica ce a izbucnit in 1566. Tarile de Jos cuprindeau teritoriul actualelor state Olanda, Belgia si Luxemburg (Benelux). Acest teritoriu era compus din 17 provincii autonome care, la sfarsitul secolului XV, au ajuns sub stapanirea Casei imperiale de Habsburg, domnitoare in Imperiul romano-german, iar in 1516 si in Spania.
Principala caracteristica a acestor teritorii a fost intensa lor dezvoltare economica in toate ramurile, dar cu precadere in meserii si in comert. Textilele si dantelariile din provinciile Flandra si Brabant erau comercializate in toata Europa. Vestite erau santierele navale din nord iar negustorii din acea zona erau intermediarii comertului european. Viata urbana era, deci, foarte dezvoltata. Nicaieri in Europa nu se intalneau atatea orase pe un spatiu asa restrans si un numar asa mare de oraseni si de ocupatii specifice lor.
O conditie necesara desfasurarii ocupatiilor urbane era libertatea politica si individuala a celor ce le practicau. Prin impartirea posesiunilor germane si spaniole ale dinastiei de Habsburg, in 1556, Tarile de Jos au intrat sub stapanirea Spaniei si a regelui Filip II. In acest fel, provinciile cele mai dezvoltate economic, mai urbanizate si mai libere ca traditie a regimului lor intern, au intrat sub dominatia unei monarhii absolutiste, arhicatolica, intoleranta, aristocratica si cu o economie preponderent agrara, care exploata irational intinsele ei posesiuni coloniale din America.
Monarhia spaniola a incercat sa-ti extinda sistemul de guvernare si asupra Tarilor de Jos, ceea ce a dus inevitabil la conflict. Reactioneaza si nobilimea autohtona care era nemultumita deoarece Spania o inlatura din functiile politice din provincii, functii pe care regele le incredinta unor nobili spanioli. In semn de protest, nobilimea locala s-a organizat intr-o grupare de opozitie moderata sub conducerea printului Wilhelm de Orania. Actiunea nobililor este devansata in 1566 de o revolta populara spontana cu caracter anti-spaniol si anti-catolic, datorita nemultumirilor poporului impotriva impozitelor grele pretinse de spanioli asupra veniturilor din comert.
Spre a inabusi tulburarile, Spania a trimis o armata condusa de vestitul general, ducele de Albach. Acesta a procedat la represiuni dure si a instituit un tribunal exceptional pentru judecarea sumara a celor implicati in evenimente. Ducele a comis eroarea de a condamna la moarte pe doi conducatori ai opozitiei aristocratice. Toate acestea au condus la generalizarea insurectiei. Nobilii si-au organizat o armata care a desfasurat repetate campanii militare impotriva spaniolilor. Locuitorii satelor au inceput lupte de hartuiala, marinarii au capturat vasele spaniole, orasele asediate de spanioli opuneau o rezistenta inversunata, iar digurile au fost sparte pentru a-i opri pe spanioli. Cum Spania nu se bucura de simpatie pe plan european, rasculatii au primit ajutor din strainatate (mai ales tarile protestante).
Politica dura, necrutatoare a ducelui de Albach s-a dovedit falimentara si acesta a fost rechemat in Spania. Guvernatorii carei-au urmat au ccautat sa imbine exigenta cu metode de convingere pentru a determina provinciile sudice sa renunte la lupta si sa se concilieze cu Spania. Gestul lor se explica partial prin predominanta aici a confesiunii catolice, devenita tot mai reticenta fata de progresele protestantismului in provinciile nordice. Ca urmare a abandonarii luptei, provinciile sudice (care vor deveni Belgia de azi) nu-si vor dobandi independenta decat in 1830.
Provinciile nordice au incheiat intre ele un act numit „Uniunea de la Utrecht” in 1579, prin care au pus bazele statului independent care s-a numit pentru un timp „Provinciile unite” (viitoarea Olanda). Independenta acestui stst a fost confirmata in 1581 prin „Declaratia de la Haga”. Pentru prima data in istorie o comunitate de cetateni inlatura pe suveran din proprie vointa, afirmand astfel dreptul poporului la insurectie, dreptul de a-l rapune pe tiran.
Declaratia de la Haga ocupa un loc distinct in gandirea europeana pentru ca face trecerea de la doctrina politica intemeiata pe perceptele divine la acea a drepturilor nationale. Prin afirmarea libertatilor moderne, libertatea initiativei economice datorita careia Olanda va deveni in secolul XVII cea mai mare putere comerciala si maritima a lumii, ea reprezinta „prima natiune capitalista”. In interiorul statelor independente a fost instaurata libertatea religioasa si o mai larga libertate a constiintei si a cuvantului, care au facut di Olanda in secolul XVII tara cu o foarte bogata „productie” intelectuala. De aceea ea a fost aleasa ca loc de azil de ganditorii si literatii cu idei avansate, nonconformiste, fata de regimurile monarhice absolutiste si cu intoleranta religioasa.