Cred ca un strain venit in Romania, doritor sa studieze, fara sa cunoasca nimic
in prealabil, ce se stie si se scrie in Romania despre evrei, cum sunt receptati,
in presa, in mediile intelectuale sau in conversatiile banale ar trai o stare
de perplexitate continua, derutat de impresiile contradictorii. Daca e naiv
si pripit se va grabi sa constate ca Romania e o tara in care pasiunea pentru
studierea iudaismului si simpatia generala pentru evrei par sa fie preocuparile
esentiale ale cetateanului. Daca, dimpotriva, se va cufunda in lectura ziarului
Romania Mare sau a bogatei maculaturi antisemite etalata la toate standurile
de carti, el va fi inclinat sa traga concluzii sumbre despre o societate obsedata
de primejdia evreiasca si de scenarii apocaliptice despre complotul mondial
evreiesc, despre uneltirile malefice ale Mossadului pentru a distruge Romania,
ca prima etapa pentru cucerirea si inrobirea intregii umanitati. g2u12up
Adevarul este ca nu e nevoie sa fii un strain candid, pentru a fi derutat de
semnalele frapant contradictorii pe care le primesti atunci cind vrei sa-ti
faci o imagine coerenta si plauzibila despre prezent?a evreului real sau imaginar
in discursul public. Int?eleg, de aceea, si sunt solidar cu organizatorii acestei
conferinte care au preferat sa includa problema antisemitismului intr-un context
mai larg al situarii evreilor in istoria si cultura romaneasca, punind-o relatie
cu prezen?a lor, reala sau imaginara, in centrul si estul Europei. Analiza discursului
antisemit nu poate fi desprinsa de urmarirea intregului discurs despre evrei
inceput imediat dupa caderea comunismului. De altfel, impresiile contradictorii
de care pomeneam sunt, in buna masura, valabile si pentru celelalte tari iesite
din orbita comunismului, cu unele diferen?te si particularitati care merita
sa fie semnalate.
Exista mai multe nuclee, la fel de semnificative, ale prezentei evreilor in
discursul public, o preocupare staruitoare pentru evrei, reali sau imaginari.
Am putea chiar vorbi de o “centralitate” pozitiva, reala sau ambivalenta,
a evreului si a iudaismului in spatiul cultural si intelectual al fostelor tari
comuniste - exprimata prin numarul mare de carti despre iudaism, despre personalitati
ale iudaismului modern sau filozofi care reprezinta un filon iudaic (Spinoza,
Buber, Scholem, Freud, Kafka, Hannah Arendt si multi altii). Este o reala revolutie
in plan editorial, vizibila din plin si in Romania, unde au aparut
si continua sa apara intr-un ritm tot mai accelerat, un numar enorm de studii
si eseuri, originale sau traduse, despre iudaism, istoria evreilor, istoria
lor intelectuala, despre Israel, studii pe teme biblice si mistica iudaica.
Are loc apoi o institutionalizare a acestui interes prin aparitia unor centre
de studii iudaice si introducerea lor in cadru universitar. Cred ca putem detecta,
mai ales la nivelul generatiior mai tinere, o schimbare sensibila a perceptiei
despre evrei si iudaism, mai aprofundata si mai nuantata, chiar daca, la "subsolul"
acestui fenomen se afla uneori a preocupare obsesiva, fie apologetica, fie demonizanta.
Mai sporadica in Romania, dar mai constanta in Polonia este
preocuparea intelectualilor de a regandi si asuma relatia dintre iudaism
si crestinism, de a ini?ia, in termeni moderni, si din perspectiva teologiei
post-Holocaust, un dialog intelectual si, in masura in care este posibil, un
dialog teologic intre iudaism si lumea crestina.
Schimbari semnificative in reprezentarea evreului au fost provocate de importante
schimbari din realitatea politica. Daca evreii din Romania constituie acum,
numeric, o mica grupare etnica de citeva mii de oameni, “centralitatea”
prezent?ei lor in imaginarul colectiv si in discursul public e asigurata nu
numai de for?ta traditiei, pozitive sau negative, ci si de ponderea pe care
a capatat-o statul Israel si prezent?a israeliana in peisajul romanesc,
in forme diverse si nu todeauna in postura favorabila. Israelul a incetat de
a mai fi un t?ram exotic sau o tema propagandistica, ci a devenit o realitate
- prin relatii politice si economice, relatii culturale si chiar militare, un
obiectiv turistic frecvent, chiar un loc de munca pentru zeci de mii de muncitori
romani. Mai adaug ca prezent?a masiva a muncitorilor romani in Israel inseamna
o percepere directa, uneori prin experiente traumatice, alteori revelatoare,
care va lasa urme, luminoase sau intunecate, in imaginea despre societatea
israeliana si chiar despre universul evreiesc. E un capitol inexplicabil de
neglijat de sociologi si de cercetarile de psihologie sociala.
Existen?ta statului Israel a devenit si un element important, greu de evitat,
in redefinirea atitudinii crestine fata de iudaism si fata de evrei. Israelul
mai este, totodata, un element-cheie al mitologiei antisemite actuale alimentand
imagistica unui complot mondial, dirijat, se intelege, de Mossad si de
“teribilul lobby evreiesc”.
Schimbari substantiale au avut loc in ultimul deceniu si in studierea istoriei
evreilor din Romania. Revirimentul editorial de care vorbeam include si acest
domeniu. Istoria evreilor din Romania a devenit o tema obisnuita de cercetare.
S-a format de pe acum un grup de tineri istorici specializati in istoria evreilor
din Romania, cu studii serioase in arhive si in universitati israeliene sau
occidentale. Un rol important l-a avut editura Hasefer condusa de minunatul
carturar Zigu Ornea; iar pe plan academic-universitar, noile centre de studiere
a iudaismului de la universitatile din Cluj, Bucuresti, Craiova, precum si revistele
de studii iudaice editate de aceste centre, ca si de Institutul "A.D. Xenopol"
din Iasi.
Centrul de studiere a istoriei evreilor din Romania, sub auspiciile Federa?iei
Comunitatilor Evreiesti din Romania, a initiat in toti acesti ani publicarea
unor lucrari importante despre istoria comunitatii evreilor din Romania.
Straniu este ca multe din aceste lucrari si colectii de documente, mai ales
cele privitoare la perioada celui de-al doilea razboi mondial si a regimului
Antonescu, ramin ca si neobservate de catre publicisti sau chiar de catre
recenzentii revistelor de specialitate. Este si acesta unul din paradoxurile
abordarii tematicii evreiesti in Romania.
E vorba, cu siguranta, de capitolul cel mai dificil al relatiilor dintre evrei
si romani, marcat de decenii de tacere si de un grad de mistificare resimtit
puternic pina astazi, cu toate eforturile din ultimii zece ani de evaluare si
studiu.
Dincolo de deformarea propagandistica in istoriografia sau publicistica de inspiratie
na?tionalista, exista dificultatea reala de a pune in relatie perspectivele
generate de memorii colective diferite sau chiar opuse -; cea evreiasca
si cea romaneasca - asupra unor evenimente istorice, atit din perioada celui
de al doilea razboi mondial, cit si din perioada instalarii puterii comuniste.
Cele doua capitole au devenit in ultimul deceniu focarul unor tensiuni si antagonisme
in lumea ideilor, in scrierea istoriei, ca si in discursul politic. Legata direct
de aceasta confruntare este dezbaterea privind legitimitatea comparatiei Holocaust-Gulag
si Nazism-Comunism. Am in vedere atit fondul dezbaterii intelectuale legitime,
dar si manipularea ei politica sau utilizarea ei abundenta in discursul antisemit,
un capitol sistematic analizat in recentul studiu al lui Michael Shafir.
Una din formele abuzive ale comparatiei este substituirea unui fenomen cu celalalt,
insotita si de substituirea simbolurilor. Exista o fascinatie a cuvintului
“Holocaust” si totodata o fobie. Si in discursul antisemit,
termenul e folosit obsesiv, cu intentia de a-l indrepta impotriva
evreilor, deposedati de un simbol al tragediei lor si acuzati de a fi instigatorii
unui “alt Holocaust”, impotriva altor popoare.
In limbajul propagandei antisemite, dar si in discursul “neutru”
e o supralicitare a lui, o adevarata inflatie verbala de “genocid”
si “holocaust”, de toate culorile si in toate imprejurarile,
iar rezultatul e tratarea frivola si banalizarea ambelor tragedii.
Pentru ca negationismul este si una din temele conferintei noastre, as vrea
sa cinstesc aici memoria unui intelectual de mare tinuta morala, care a murit
recent, Ioan Constantinescu, profesor de literatura universala la Universitatea
din Iasi. El a purtat polemici extrem de curajoase, justificate cu argumente,
impotriva nega?ionismului si antisemitismului.
O discutie aparte ar merita prezenta acestei teme in discursul politic parlamentar
sau prezidential, in diferitele cadent?e. Efortul de fixa o pozitie oficiala
penduleaza intre grija de a satisface exigent?ele partenerilor si comentatorilor
vest-europeni si concesii facute gruparilor politice nationaliste refractare
oricarei evaluari critice a trecutului. Se adauga, fireste, si preocuparea oficiala
(si rau inteleasa, cred) pentru asa-zisa “imagine a Romaniei” si
a istoriei ei, nu foarte departe de cea produsa de propaganda ceausista. Rezultanta
a fost, in ultimii ani, un amestec original de declaratii si chiar decizii in
directia deschiderii spre o evaluare critica a mitului lui Antonescu si pasi
inapoi pentru a nu risca o pierdere de popularitate sau sprijin electoral.
Presa de orientare nationalista este terenul in care “centralitatea”
evreului e un element esen?ial al retoricii sale. Dupa perioada comunista, de
reprimare publica, oficiala, a iesirilor antisemite dar de folosire insidioasa
a antisemitismului la nivelul ideologiei si al politicii, retorica antisemita
si-a reintrat in drepturi. Dupa 1989, ea a produs in numai citiva ani o bogata
literatura antisemita in presa extremista de toate nuantele, cu precizarea
ca nici unul dintre profesionistii discursului antisemit nu accepta sa fie considerat
antisemit. Cum observa odata Andrei Cornea, e un antisemitism fara evrei si
fara antisemi?ti. Nici cei mai inversunati minuitori ai retoricii antisemite
(de la C.V. Tudor si Radu Theodoru pana la Razvan Codrescu sau Ion Coja)
nu se declara si nu accepta sa fie considerati antisemiti. Mai mult: "Putem
spune, - afirma Razvan Codrescu, - cu mana pe inima, ca in Romania
nu exista antisemiti". (Spiritul Dreptei, p.140) Un nesfirsit serial in
Romania Mare profesind forme delirante de antisemitism si de negare a Holocaustului
poarta titlul “Antisemitismul nu exista”.
Am mai avut prilejul sa constat deplasarea discursului antisemit de la argumentele
si sloganurile care vizeaza prezent?a concreta a evreilor (concuren?ta economica,
“amestecul”, “acapararea” etc.) spre argumente si stereotipuri
care au in vedere o primejdie abstracta, mai curind irationala. Desigur ca dimensiunea
redusa a comunitatii evreiesti din Romania, ca si in alte ?ari din estul Europei,
dupa razboi, datorita Holocaustului si apoi emigrarilor masive, explica in buna
masura si schimbarile survenite in discursul antisemit.
Exista o indelungata traditie a imaginii demonice a evreului in
cultura populara a nu putine tari europene, cu deosebire in Centrul si
Estul Europei. In acest context, Andrei Oisteanu a analizat intr-o studiu substantial
si bine documentat stereotipurile despre evrei in cultura populara romaneasca.
Aceste motive populare si religioase continua sa circule in numeroase
publicatii, nu totdeauna cu caracter antisemit. “Paradigma conspirationista”
pe terenul publicisticii romanesti, inclusiv “conspiratia evreieasca”,
a fost excelent analizata in cartea lui George Voicu, Zeii cei rai: Cultura
conspiratiei in Romania post-comunista (ed. Polirom).
Daca luam ca punct de referinta, pentru Romania, temele definite de George
Voicu, as distinge intre stereotipurile “rationale”, legate
de un context istoric - de tipul: “evreul” ca raspunzator de instalarea
comunismului, sau, dimpotriva, raspunzator (si profitor) de caderea comunsimului,
- si stereotipurile irationale, dintre care “conspiratia evreiasca”
ocupa primul loc.
Toata aceasta retorica abundenta poate lasa impresia unei obsesii generalizate.
In realitate, ea raspunde unei propensiuni spre a explica transformarile radicale
din ultimul deceniu si dintr-un reflex mai vechi de a vedea strainul (de preferinta
evreul) ca sursa a nemultumirilor si frustrarilor provocate de crizele sociale
si economice care insotesc aceste transformari. Raspunsul cel mai la indemina,
de o coerenta aberanta, il ofera tocmai retorica antisemita.
Evreul ca raspunzator pentru toate aceste nemultumiri ofera posibilitatea de
a explica schimbarile radicale, uneori, pe plan individual, catastrofale; el
poate justifica si esecurile nationale sau paginile compromitatoare din trecut,
poate asigura, cum spune Michael Shafir, “externalizarea vinova?iei.”
Acelasi “evreu” proteic si omnipotent poate fi folosit la discreditarea
oponentilor politici, acuzati de a fi evrei, cripto-evrei sau slujind interesele
“evreilor”. El are apoi un rol important in promovarea unor sloganuri
anti-moderne si anti-occidentale, ca si impotriva “globalizarii”.
Vazut din afara si vazut comparativ, raspunsul “opiniei publice”
la provocarea antisemitismului e mai putin decis in Romania, decit, sa zicem,
in Polonia sau Cehia. Antisemitismul continua sa fie considerat o problema a
evreilor, desi exista, in lumea intelectuala, nu putine voci implicate
in confruntarea, fara echivoc, a antisemitismului si a altor forme de xenofobie.
Nu putin intelectuali vad in retorica antisemita o forma a disolutiei morale
care marcheaza prima faza post-comunista, ca un efect intirziat al marasmului
din ultima faza a perioadei comuniste si a derutei provocate de schimbarile
bruste intervenite dupa caderea regimurilor comuniste. Antisemitismul vulgar
s-ar include astfel printre simptomele acestei crize morale, in rela?tie si
cu gradul de trivialitate si violenta din presa. Antisemitismul ar fi din aceasta
perspectiva o forma de “pornografie” politica.
Acei intelectuali care se angajeaza in combatarea acestor fenomene, cei care
propun o reflectie critica asupra fenomenelor sociale sau a unor capitole controverste
din trecut, cei care se opun sloganurilor populiste si demagogiei nationaliste
se pomenesc nu o data identificati ca “evrei”. Fenomenul este raspindit
si in celelalte societati post-comuniste, justificind observatia lui Adam Michnik:
“Un intelectual cinstit -; scrie el -; trebuie sa aiba in vedere
ca va avea de confruntat atacuri la fel de brutale si agresive ca si acelea
ale antisemitilor impotriva evreilor. Intelectualul cinsitit va avea si el de
jucat rolul ?tapului ispasitor, al ‘evreului de sacrificiu.’ Dar
aincheie Michniki totdeauna e mai bine sa fii evreu decit sa fii antisemit.”
Ca sa ma intorc la strainul socat de varietatea buimacitoare a prezen?ei evreilor
in discursul public, cred ca ii putem spune in incheiere acestui strain ca in
Romania exista un real interes pentru evrei si iudaism, ca retorica antisemita,
oricit de virulenta, nu exprima o stare de ostilitate generalizata; ca antisemitismul,
ca ideologie a unor grupuri extremiste, exista si in Romania; ca exista o circulatie
insistenta a stereotipurilor antisemite vechi si noi, asa cum exista o tot mai
evidenta opozitie la aceste fenomene si o preocupare mai sistematica de a studia
si izola fenomenul. Sa-l mai sfatuim sa urmareasca referintele despre evrei
in intreaga lor varietate, la toate nivelele sociale si mai ales
sa nu se pripeasca sa traga concluzii categorice, nici catastrofice, nici paradisiace.
Si sa-i mai dam un sfat: sa urmareasca tendintele evolutiei acestei imagini
in timp. In vremea noastra, odata cu fluiditatea accelerata a imaginilor pe
care le receptam, se petrec modificari si in evolutia reprezentarilor si a imaginarului
colectiv. Iar stereotipurile etnice, inclusiv cele despre evrei, gradul lor
de raspindire si virulen?ta, sunt in directa relatie cu intreaga evolutie a
societatii, in bine sau in rau.