l4u22ug

Orice incercare de a reface cursul evenimentelor din Grecia continentala miceniana din sec. XII si XIII i.Chr. si de a stabili de aici posibilele cauze ale distrugerii palatelor miceniene si prabusirea sistemului economic si politic puternic centralizat bazat pe acestea, trebuie sa se sprijine pe o cronologie solida si detaliata. Deoarece in aceasta perioada nu au fost create documente istorice la nivel local si deoarece cronologia completa a fazelor de ceramica LH IIIB si LH IIIC este destul de „fluida”, datarea evenimentelor din Egeea in timpul perioadei in chestiune este inainte de toate relativa, depinde in mare parte de ceramica si nu dispune de o mare precizie. Incepand cu anii 1960, in ciuda avansurilor majore care, de exemplu au avut ca rezultat distingerea a doua faze in perioada LH IIIB si a cinci faze in perioada urmatoare LH IIIC, un asemenea sistem de datare este totusi necorespunzator pentru orice altceva ce nu este cuprins in liniile generale de evenimente din sudul

Greciei din 1320 / 1300 pana in 1050 / 1030 i.Chr. Datele distrugerii sau abandonarii multor asezari importante sunt fie necunoscute, fie neconcludente datorita unor cauze diferite.

Desi se inregistreaza un progres, va trece mult timp pana cand numeroasele catastrofe locale din perioada cuprinsa intre 1250-1050 i.Chr. vor putea fi plasate cu o oarecare precizie in ordinea in care au avut loc. Rezumatul care urmeaza este prin urmare un raport preliminar si unul selectiv al unui proces care este inca in curs de desfasurare. In afara problemelor legate de datare, mai exista problema cauzata de continua proliferare a teoriilor care pretind ca explica prabusirea miceniana. Dintre aceste teorii, relativ putine au fost exprimate astfel incat sa poata fi testate de viitoare programe de sapaturi si topografie. In masura in care nu pot fi testate, aceste teorii vor ramane pentru totdeauna niste vagi posibilitati. Viitori preistorici egeeni trebuie sa-si exprime ipotezele referitoare la colaps in termeni care pot fi testati pe teren. Doar in acest fel, numarul posibilelor teorii valabile va fi redus si cauzele probabile ale colapsului vor fi restranse si in cele din urma identificate.

Aparitia problemelor in Grecia miceniana in timpul perioadei LH IIIB

Marturiile prezentate mai jos cu privire la distrugeri dar si la constructii sunt limitate la acele asezari in care datarea vestigiilor arhitecturale este aproximativ exacta. Numeroase asezari sunt abandonate sau distruse fie in timpul, fie la sfarsitul perioadei LH IIIB, dar ceramica din ultimele faze ale ocupatiei nu poate fi datata cu precizie.

Distrugeri semnificative

Asa-numitele „Case din afara zidurilor” din Micene (Casa Negustorului de Ulei, Casa Scuturilor, Casa Sfincsilor, Casa de Vest), aflate pe o serie de terase la sud de Mormantul Circular B au fost distruse de foc in LH IIIB1. Wace a concluzionat pe baza dovezilor privind borcanele umplute cu ulei si ale caror gaturi au fost distruse, ca focul a fost pus intentionat dupa ce uleiul a fost turnat in pivnita „Casei Negustorului de Ulei”.
Asa-numitul „Magazin al olarului” din Zygoures, probabil un fel de conac la tara, a fost distrus de foc in perioada LH IIIB1.
De asemenea palatul si fortareata din Gla au fost distruse de foc. Excavari recente in aceasta asezare intreprinse de Iakovides, au confirmat ca distrugerea a avut loc la inceputul perioadei LH IIIB, cand e posibil ca Bazinul Copaic sa fi fost inundat din nou.
Exista motive sa credem ca o parte, daca nu chiar tot din „Noul Palat” din Teba a fost distrus in aceasta perioada, desi nu de catre foc.

Constructii semnificative

Fortificatiile de la Micene au fost intarite si un sistem subteran de aprovizionare cu apa a fost adaugat se pare pentru a permite aparatorilor sa reziste unui asediu prelungit.
Fortificatiile de la Tirint au fost intarite, citadela a fost extinsa substantial prin adaugarea Orasului de Jos, posibilitatile de depozitare s-au largit foarte mult prin constructia Galeriilor de Est si de Sud, pe langa numeroase incaperi boltite in zidurile groase de fortificatii ale „Orasului de Jos”. Din nou un sistem subteran de aprovizionare cu apa a fost adaugat intr-un stadiu final al constructiei, pentru a oferi fortaretei resurse suficiente in cazul unui asediu prelungit (fazele 2 si 3 din evolutia fortaretei de la Tirint).
Fortificatii ciclopice au fost construite in jurul Acropolei din Atena si intr-o faza tarzie a perioadei LH IIIB, a fost adaugat de asemenea un sistem subteran de aprovizionare cu apa.
Un program masiv de fortificatii a fost initiat la istmul din Corint, ce intentiona sa izoleze Peloponezul in nord de invazia trupelor de pe uscat. Dovezile sugereaza faptul ca sistemul de fortificatii nu a fost niciodata terminat.

Dovezi ale Liniarului B

Tablitele „Pazitorii Marii” din Pilos au fost interpretate de unii ca infatisand ingrijorarea micenienilor in ceea ce priveste posibilitatea unei invazii pe mare a Messeniei.

Orizontul distrugerilor si abandonarilor de la sfarsitul perioadei LH IIIB si inceputul fazei LH IIIC

Argolida si Corint

Un nivel de distrugere major din interiorul zidurilor fortaretei de la Micene marcheaza sfarsitul fazei de ceramica LH IIIB2. Intreaga zona din interiorul zidurilor se pare ca a fost distrusa de foc si palatul nu a fost niciodata reconstruit. Dovezi ale unui cutremur aproape de Tirint au determinat unii arheologi de la Micene sa atribuie aceasta distrugere unui cutremur contemporan care a avut un impact major asupra tuturor asezarilor care inconjurau campia Argive (adica si la Midea)
O distrugere majora datorata focului a avut loc in interiorul fortaretei de la Tirint la sfarsitul lui LH IIIB2 sau posibil in primele faze ale lui LH IIIC. Deoarece palatul a fost complet excavat de catre Schliemann si altii inainte ca practicile arheologice sa devina standard, nu se stie sigur daca zona din jurul palatului nu a fost reconstruita si reocupata in perioada LH IIIC. In orice caz, nu exista nici o dovada convingatoare care sa sugereze ca un palat micenian a functionat la Tirint dupa aceasta distrugere. Cele mai recente sapaturi in „Orasul de Jos” din Tirint au furnizat o multime de dovezi privind natura si data acestei distrugeri. Ceramica asociata acestei faze pare sa fie mai tarzie decat ceramica din distrugerea de aceeasi amploare de la Micene. De o semnificatie mai mare este convingerea arheologilor germani ca, distrugerea de la Tirint a fost cauzata de un cutremur si nu de o actiune a omului. Arheologii greci de la Micene, Mylonas si Iakovides si-au sustinut mult timp opinia ca distrugerea de la sfarsitul lui LH IIIB din Micene a fost de asemenea datorata unui cutremur. Atunci s-ar putea ca atat Micene si Tirint sa fi fost distruse in acelasi timp de catre un dezastru natural, cu toate ca inca nu s-a ajuns la un consens in aceasta privinta. Zangger a datat distrugerea prin inundatie a „Orasului de Jos” din Tirint ca apartinand perioadei de tranzitie dintre LH IIIB si LH IIIC. Nu este totusi clar care este data acestui eveniment in ceea ce priveste distrugerea prin foc a fortaretei.
Cel putin o parte sau probabil toata fortareata de la Midea, a fost distrusa de foc in timpul sau la sfarsitul lui LH IIIB2. Demakopoulou a legat aceasta distrugere de cutremurul caruia i-au fost atribuite orizonturile distrugerii aproximativ contemporane de langa Micene si Tirint.
Mica asezare de la Iria spre sud-estul orasului Nauplion a fost distrusa de foc in cea mai timpurie etapa a LH IIIC.
Atat Berbati cat si Prosymna par sa fi fost abandonate la sfarsitul lui LH IIIB sau la inceputul lui LH IIIC.
Cel mai recent material din epoca bronzului atat din Nemea-Tsoungiza si Zygouries reprezinta o mica cantitate de ceramica LH IIIB2, dar ambele situri par sa fi fost mai putin ocupate in aceasta faza decat in faza precedenta LH IIIB1. Ambele par sa fi fost abandonate la inceputul fazei LH IIIC.

Beotia

Eutresis a fost abandonat la inceputul perioadei LH IIIC.
Cea mai mare parte din asa-numitul „Noul Palat” din Teba a fost probabil distrus de foc in LH IIIB.

Phocida

Krisa a fost distrusa desi data exacta a distrugerii in LH IIIB si inceputul LH IIIC nu este sigura.

Laconia

Menelaionul a fost distrus de foc la sfarsitul sau aproape de sfarsitul perioadei LH IIIB.
Asezarea din Ayios Stephanos nu prezinta nici o dovada ca ar fi fost ocupata la inceputul perioadei LH IIIC.

Messenia

Palatul din Pilos a fost ars fie la sfarsitul perioadei LH IIIB fie la inceputul fazei LH IIIC dupa care nu a mai fost reconstruit. Mountjoy (1997) a sustinut ca ceramica din contextele de distrugere ale palatului poate avea, in termeni Argive, o data destul de apropiata de tranzitia de la LH IIIB la LH IIIC (noua faza inventata de ea „Tranzitia dintre LH IIIB2 si inceputul lui LH IIIC”).
Nichoria a fost distrusa tarziu in LH IIIB.
Dovezile privind masiva depopulare din perioada LH IIIC sunt mai izbitoare in Messenia decat in orice alta zona din sudul Greciei.

Achaia

Exista un aparent aflux de populatie in aceasta zona in timpul perioadei LH IIIC, desi reexaminarea dovezilor de catre Papadopolus in 1978-79 sugereaza ca acest aflux se poate sa fi fost prea mult accentuat de catre Desborough in 1964. Dovada esentiala a acestui aflux consta intr-o crestere a mormintelor in zona in timpul fazei LH IIIC, exact opusul situatiei observate in Messenia, Laconia si Argolida in aceasta perioada.

Insulele Ionice

Ca si in Achaia, un numar mare de morminte nou construite in LH IIIC, mai ales pe insula Kephallenia, sugereaza un aflux de populatie in aceasta zona in aceasta perioada.

Atica

Desi atenienii de mai tarziu au fost foarte mandri ca au scapat de cucerirea invadatorilor dorieni, putem totusi vorbi de o violenta distrugere a fortaretei miceniene din Acropole in subfaza timpurie a perioadei LH IIIC, contemporana cu distrugerea Iriei din Argolida. Desi dovezile arheologice pentru asemenea distrugere sunt concludente, cauzele distrugerii nu pot fi identificate cu precizie si prin urmare lauda atenienilor cum ca i-au invins pe dorieni se poate foarte bine sa fie adevarata.

Conditiile extrem de aglomerate din cimitirul LH IIIC din Perati in Africa de est, sugereaza faptul ca a existat cel putin un nucleu de populatie daca nu chiar un aflux de populatie in aceasta zona de coasta in aceasta perioada. Asezarea asociata cimitirului Perati se poate foarte bine sa fi fost localizata pe insula Raphtis, in mijlocul Golfului Porto Raphti, lucru ce indica faptul ca o asezare chiar pe continent nu era in siguranta. Intr-adevar este tentant sa identificam populatia ingropata la Perati cu imigrantii de la Brauron si descendentii acestora, din moment ce atat asezarea cat si cimitirul de la Brauron au incetat sa mai fie folosite cam in acelasi timp in care au inceput inmormantarile la Perati.

Cipru

Desi numarul colonistilor micenieni in Cipru in timpul perioadei LH IIIA si IIIB este pus sub semnul intrebarii de catre multi savanti, nu este nici o indoiala ca perioada LH IIIC a fost martora la cel putin doua incursiuni majore a refugiatilor micenieni pe insula. Prima dintre ele dateaza de la inceputul perioadei LH IIIC in asezarile de la Enkomi, Kition, Palaikastro Maa si Sinda, in timp de a doua a avut probabil loc cateva generatii mai tarziu in LH IIIC.

Zonele care au suferit o violenta distrugere a centrelor administrative majore la sfarsitul perioadei LH IIIB si masiva depopulare in faza urmatoare LH IIIC sunt constituite de-a lungul unei axe de la nord la sud: Beotia, Atica de vest, Argolida, Messenia si Laconia. Afluxurile de populatie, acolo unde au fost detectate, se afla evident atat la vest (Achaia, Insulele Ionice) cat si la est (Atica de est, Cipru) de aceasta axa majora nord-sud si s-a pretins ca s-ar continua mai departe spre sud in Creta. Este totusi prea devreme pentru a stabili cu incredere tipare coerente pe baza cantitatii limitate de dovezi valabile momentan. Mai presus de orice, este nevoie de mai multe informatii despre cursul evenimentelor din Thessalia si Macedonia in aceasta perioada. Recentele sapaturi de la Assiros si Kastanas in centrul Macedoniei intregesc dovezile, dar in cazul Macedoniei de vest si Thessaliei raman goluri. Avem nevoie de dovezi privind asezarile stratificate ocupate in aceasta perioada din zona ca: Achaia, Insulele Ionice si Atica de vest. Publicarea completa a datelor despre lunga secventa LH IIIC din Lefkandi in Eubeia este foarte cuprinzatoare dar e putin probabil ca aceasta asezare sa furnizeze multe informatii utile despre tranzitia de la LH IIIB la LH IIIC in aceasta zona.

„Prabusirea a avut loc ca rezultat al unei tulburari sociale extreme in cadrul societatii miceniene si sub forma unor revolte ale taranimii impotriva clasei conducatoare”.

In timp ce existenta unor revolte sociale in asezari izolate ca Micene sau Tirint sau chiar intr-o provincie continand unul sau mai multe asemenea regate (Argolida sau Messenia) este posibila, este mult mai greu sa credem ca revolutii mai mult sau mai putin simultane au avut loc in cea mai mare parte din Peloponez sau in centrul Greciei. In orice caz, aceasta teorie neo-marxista a revolutiei sociale interne drept cauza a colapsului micenian, nu izbuteste sa explice intensa depopulare ce a urmat in zone extinse si fertile ca Messenia si Laconia.

„Aceasta intrerupere a comertului la sfarsitul sec. XIII se poate sa fi fost mai dezastruoasa pentru Grecia decat invaziile directe si aceasta a urmat in mod inevitabil venirii Popoarelor Marii a caror goana dupa pamant si subzistenta i-a aruncat pe egeeni in haos”. Teoria afirma ca Popoarele Marii au adus daune comertului micenian prin intreruperea obisnuitelor rute de comert trans-egeene. Din moment ce palatele depindeau de comertul extern pentru a-si continua existenta, eliminarea pe scara larga a acestuia a condus direct la distrugerea palatelor, desi nu se stie exact de catre cine si poate in ultima instanta nici nu e foarte important.

Activitatile Popoarelor Marii sunt atestate sigur doar prin intermediul surselor egiptene care mentioneaza bataliile impotriva lor la frontierele Egiptului, batalii in care au luptat faraonii Meneptah si Ramses III la sfarsitul sec. XIII si inceputul sec. XII. Sursele egiptene specifica faptul ca aceste invazii au cauzat de asemenea ravagii in Levant, Cipru si Anatolia. Prin urmare majoritatea savantilor considera Popoarele Marii distrugatorii unor cetati de vaza ale Levantului, ca de exemplu Ugarit. Totusi, nu exista nici o dovada sigura a prezentei lor atat de mult spre nord sau spre sud incat sa ajunga in Egeea. De fapt, cantitatea limitata de dovezi arheologice disponibile, din centrul si estul insulelor egeene (Naxos, Melos, Rodos, Kos) din cca. 1250-1150 i.Chr. sugereaza ca aceste zone au supravietuit colapsului palatelor miceniene din Grecia continentala, ramanand relativ neatinse. Doar la asezarea Koukounar la nord de Paros dovezile arata ca la inceputul perioadei LH IIIC o infloritoare colonie cicladica a cunoscut un nivel major de distrugere. Teoria lui Vermeule raspunde mai bine la intrebarea „De ce palatele nu au fost reconstruite ?” decat la intrebarea „Cine le-a distrus si de ce ?”.

Desborough a sugerat posibilitatea unei invazii pe uscat dinspre nord, desi la timpul respectiv el a scris ca era foarte constient de faptul ca nu exista practic nici o dovada a existentei unor asemenea invadatori, cu exceptia nivelurilor de distrugere si a abandonarilor raspandite. A scos totusi in evidenta faptul ca pentru prima data in lumea miceniana isi fac aparitia cateva noi clase de obiecte din bronz (fibula sau acele de siguranta) si sabia de tipul „Naue II”, in jurul anului 1200 i.Chr. In orice caz, aceste obiecte apar mereu in contexte miceniene ca de exemplu in mormintele-cavou care in mod normal sunt ansambluri funerare miceniene standard. Prin urmare nu par sa fi apartinut exclusiv unei populatii intruse, nonmiceniene. Ca rezultat, Snodgrass (1974) a concluzionat ca asemenea obiecte nu trebuie considerate dovezi ale invaziei sau migratiei popoarelor nordice din bazinul vestic al Dunarii in Egeea (asa cum a sustinut Gimbutas si altii) ci doar niste „idei bune” care „au prins” in zona egeeana cam in aceeasi perioada in care obiecte similare au aparut pentru prima data in nordul Italiei si in primele cimitire cu inmormantari in urne din bazinul Dunarii. Snodgrass a sustinut ca toate obiectele de acest fel au fost mai intai importate si apoi copiate la nivel local de catre popoarele indigene din zonele in discutie si nu ca ar fi apartinut neaparat invadatorilor.

Mylonas a considerat ca s-a pus prea mult accent pe presupusa contemporaneitate a distrugerilor palatiale. Dupa parerea lui specialistii au fost prea preocupati sa caute o singura cauza pentru un numar prea mare de distrugeri localizate in diferite regiuni. Teoria ca centrele miceniene au fost distruse de popoare diferite si pentru motive diferite, este sustinuta de legendele legate de aceste distrugeri, asociate cu un numar dintre aceste centre in miturile grecesti: Thebes si Epigonoii, fiii faimosului „Sapte impotriva Tebei”, un grup de eroi peloponesiaci care sub conducerea renegatului teban Polyneices si regelui Adrastus, nu au reusit sa jefuiasca Teba; Micene si „Casa lui Atreus” care a fost distrusa in timpul unor certuri familiale. Alte dovezi cum ar fi tablitele Liniarului B opuse miturilor par sa arate ca e posibil ca Pilos sa fi fost distrus intr-un raid al popoarelor impotriva caruia fusesera trimisi „Pazitorii Marii” mentionati in tablitele O-KA.

Abordarea lui Mylonas nu ia la cunostinta remarcabila coincidenta a colapsului civilizatiei Greciei continentale intr-o perioada relativ scurta de timp, in jur de cel mult o generatie in Peloponez. Nu reiese clar din explicatia sa de ce palatele nu au mai fost niciodata reconstruite. Miturile privind invazia dorienilor in Peloponez precum si alte tulburari ce au avut loc aproximativ in aceeasi perioada sunt rezumate de catre Buck.

Carpenter a sugerat ca in jur de anul 1200 i.Chr. adica spre sfarsitul perioadei LH IIIB o seceta extinsa a afectat agricultura in zone din Creta, sudul Peloponezului, Beotia, Eubeia, Phocida si Argolida dar care nu a afectat neaparat Atica, nord-vestul Peloponezului, Thessalia si restul nordului Greciei sau Dodecanezul (Rodos, Kos). Deoarece Carpenter nu a fost meteorolog multi savanti au fost de parere ca i-au lipsit cunostintele de specialitate necesare pentru a-si argumenta teoria. In 1974 un grup de meteorologi a evaluat teza lui Carpenter din doua puncte de vedere: a) chiar a fost posibil un tip de seceta ca cel postulat de Carpenter? b) O astfel de seceta chiar a avut loc in jurul anului 1200 i.Chr.? La prima intrebare raspunsul lor a fost ca tipul de seceta propus a fost intr-adevar posibil si chiar s-a produs destul de recent in 1954-55. In timp ce in acel caz seceta a durat numai un an este foarte posibil ca un astfel de tip de seceta sa persiste pentru o perioada mai lunga de timp ca aceea ceruta de teoria lui Carpenter. La a doua intrebare raspunsul meteorologilor a fost mai putin precis, pentru simplul motiv ca la acel moment existau relativ putine date despre Egeea care sa poata sustina teoria in discutie. Cel mai recent, studii facute de Kuniholm si asociatii sai privind inelele de crestere a copacilor din Turcia sugereaza faptul ca e posibil sa fi existat o seceta in centrul Anatoliei in acea perioada si care sa aiba legatura cu colapsul Imperiului Hittit in jurul anului 1200 i.Chr.

Teoria are virtutea de a fi o ipoteza pentru care teste obiective pot fi destul de usor create. Mai multe date meteorologice privind climatul Greciei in sec. XII si XIII i.Chr. pot avea ca rezultat confirmarea partiala sau totala a secetei presupuse. Intrebarea cine a distrus palatele nu este anume dezbatuta de aceasta teorie desi se presupune ca a fost mai degraba opera micenienilor care incercau sa obtina acces la surplusurile din agricultura pastrate in depozitele palatelor, decat aceea a intrusilor nonmicenieni.

Economia miceniana depindea de comertul cu Cipru si Levant. Cand caile comerciale ce legau Grecia de aceste zone au fost taiate ca rezultat al activitatilor Popoarelor Marii, mareata civilizatie miceniana s-a destramat in scurt timp.

Aceasta teorie, o versiune usor revizuita a ipotezei lui Vermeule ia cunostinta de faptul ca, activitatile „Popoarelor Marii” sunt bine atestate doar in partea de est a Mediteranei si prin urmare postuleaza un colaps al mecanismelor comerciale miceniene la punctul terminal sudic mai degraba decat in zona egeeana. Teoria lui Iakovides sustine disparitia sistemului micenian palatial dupa distrugerile din 1200 i.Chr. dar nu explica depopularea intensa din Peloponez din LH IIIC si nu identifica cine a distrus de fapt palatele miceniene. In a doua jumatate a perioadei LH IIIB incepe sa se observe un declin al contactelor Greciei miceniene continentale cu Ciprul si Anatolia de vest, fapt ce sugereaza ca ruptura dintre activitatile comerciale miceniene si zona estica a fost mai degraba un proces treptat si prelungit decat rezultatul spontan al unui mic numar de evenimente apropiate in timp. Lipsa de materii prime si mai ales de arama pentru muncitorii specializati din Pilos este clara din textele Liniarului B gasite in aceasta asezare. Desi la alte centre miceniene nu s-au gasit dovezi similare, se crede ca aceasta lipsa de materii prime importate si prabusirea retelelor de schimb, au existat in sudul Egeei pana la sfarsitul sec. XIII i.Chr.

Rutter calcand pe urmele lui E. French, a identificat o categorie de ceramica nonmiceniana lustruita si lucrata de mana, existenta la inceputul perioadei LH IIIC la Karakou, Micene, Lefkandi si alte cateva asezari din centrul si sudul Greciei. Deoarece aceasta ceramica a fost un produs local, a constituit dovezi ce sustineau prezenta unei populatii nonmiceniene in Grecia miceniana in perioada imediat urmatoare distrugerii centrelor palatale majore din Peloponez. Dupa parerea lui Rutter, aceasta ceramica a avut similitudini in „ceramica de proasta calitate” a Troiei VIIb1 si in ceramica culturii Coslogeni din sud-estul Romaniei de la sfarsitul epocii bronzului. Prin urmare Rutter a sugerat faptul ca e posibila o legatura intre producatorii acestei ceramici nonmiceniene si distrugatorii Troiei VIIa si a centrelor miceniene din Peloponez.

Deger-Jalkotzy, anuntand existenta unei ceramici nonmiceniene similare din contextele timpurii LH IIIC in asezarea de coasta din Aigeira in Achaia, a sustinut ca o ceramica asemanatoare putea fi gasita nu numai in Troia si Romania dar si in Sicilia si sudul Italiei. In orice caz aceasta ceramica nu este de factura locala si a reprezentat probabil o dovada a existentei grupurilor de populatii intruse. Probabil ca aceste grupuri nu erau mari (nu se comparau cu triburile barbare care au contribuit la caderea Imperiului Roman in sec. IV-V d.Chr.) ci erau mai degraba mici bande de pirati, corsari si mercenari. Locul de bastina al acestor grupuri, de unde s-au imprastiat in diverse zone din Marea Mediterana printr-un numar de rute diferite, a fost centrul Dunarii. Bandele razboinice, comparabile ca si activitati si organizare cu vikingii din sec. VII-X d.Chr., se poate sa fi constituit nucleul invadatorilor cunoscuti mai tarziu de catre egipteni ca „Popoarele Marii”.

In ciuda descoperirii unei cantitati considerabile de ceramica lustruita si lucrata de mana, atat la Tirint cat si la Menelaion, dupa publicatiile lui Rutter si Deger-Jalkotzy, prea putin din aceasta categorie de ceramica a fost facuta cunoscuta. Kilian a sugerat ca cele mai apropiate similitudini ale acestui material vin din nord-estul Greciei (Epir) si a sustinut ca primele exemple ale unei astfel de ceramici la Tirint vin din contexte ce predateaza distrugerea majora din aceasta asezare la sfarsitul perioadei LH IIIB. De asemenea este evident din dovezile gasite la Tirint ca, cel putin in aceasta asezare, ceramica de acest tip a continuat sa fie folosita pe parcursul perioadei LH IIIC, in timp ce la Karakou si Menelaion un astfel de material nu a fost folosit decat in primele faze ale LH IIIC. Mai mult, la Tirint formele miceniene standard sunt imitate in ceramica de culoare inchisa, lucrata de mana si lustruita. Se pare astfel ca exista o diversitate locala considerabila in ceea ce priveste modul in care se manifesta aceasta categorie de ceramica venita din afara. Un material comparabil din punct de vedere tehnologic a fost gasit in asezarile Kommos si Chania din Creta. Cel din Kommos dateaza din perioadele LM III A2-B si are similitudini mai apropiate in Sardinia. Cel din Chania este datat mai tarziu si are similitudini mai apropiate in sudul Italiei. In ambele cazuri ceramica in discutie este mai degraba importata decat un produs de factura locala si prin urmare nu trebuie sa reprezinte olari de origine italica rezidenti in aceste asezari. Poate ca cel mai semnificativ lucru este ca aceasta ceramica inferioara tehnologic constituie chiar tipul de material pe care Desborough l-a cautat in zadar pentru a-si sustine teoria invadatorilor nordici. Deger-Jalkotzy a facut legatura intre fibulele si sabiile de tipul „Naue II” identificate ca dovezi ale invadatorilor nordici in lumea miceniana din aceasta perioada, cu ceramica simpla de culoare inchisa, lustruita si lucrata de mana considerand aceste trei categorii de artefacte ca fiind reprezentative pentru un singur fenomen. Cei mai multi savanti nu gasesc nici un motiv pentru a accepta o astfel de legatura. Cu toate acestea, aceasta ceramica a fost adeseori catalogata ca fiind un „produs barbar” sau „produs dorian” mai ales de catre savantii germani. Dezbaterea mai larga despre contactele miceniene cu centrul Europei in acest timp a fost rezumata de catre Harding si Bouzek avand concluzii destul de diferite. O abordare alternativa la interpretarea acestei ceramici la care se poate face referire intr-un mod abreviat si intr-un stil neutru prin termenul HMBW (Hand Made and Burnished Ware) = produs lucrat de mana si lustruit, a fost aceea de a o considera rezultatul unui nou tip de productie: datorita colapsului palatelor si a industriilor centralizate pe care le sprijineau, a fost necesara pentru prima data dupa multe secole o productie la nivel de gospodarie, realizata de catre un personal nespecializat si relativ fara experienta. Totusi aceasta abordare nu ia in considerare doua aspecte foarte importante ale dovezilor disponibile: in primul rand particularitatile tipologice ale HMBW in ceea ce priveste forma si decoratia arepetitia formelor nonmiceniene ca borcanul adanc cu gura larga si multiple proeminente de trei sau patru feluri ce intrerup un cordon de plastic imprimat cu degetul, intr-un numar de asezari imprastiate pe o zona intinsa incluzand Corint (Karakou), Argolida (Micene si Tirint), Laconia (Menelaion) si chiar si Anatolia de nord-vest (Troia)i; in al doilea rand faptul ca produsele miceniene standard pentru gatit facute la roata, au continuat sa fie produse la scara larga pe parcursul perioadei miceniene, demonstrand astfel ca normele tehnologice ale productiei de ceramica indigena din Grecia continentala au continuat sa fie eficiente pentru marea majoritate a ceramicii (probabil 90 % sau chiar mai mult) fabricata dupa prabusirea palatelor (Rutter 1990).

Cea mai recenta analiza a materialului HMBW publicata pana acum si-a extins distribuirea pana in Cipru, unde pare sa-si faca aparitia cam in acelasi timp cand se presupune ca refugiatii micenieni au colonizat insula in numar considerabil la inceputul perioadei LH IIIC. O sugestie tentanta pentru cum ar trebuie sa fie interpretat HMBW a invocat analogia in produsele din ceramica creolizata a societatilor de sclavi din sec. XVI si XIX d.Chr. in America. Luand in considerare tipologia eterogena, tehnologia retrograda si distributia nediferentiata a HMBW, atat in interiorul asezarilor cat si intre asezari, aceasta analogie sugereaza ca aceasta ceramica reprezinta o populatie intrusa in sec. XII i.Chr. in zona egeeana, jucand mai degraba un rol servil decat unul dominant in desfasurarea evenimentelor tensionate din acea epoca.

Pe baza analogiilor cu invazia galatilor in sec. III i.Chr. in Anatolia si cu invazia slava a Greciei in sec. VI d.Chr. amandoua fiind evenimente istorice de necontestat, Winter a facut o importanta deductie: invadatorii cu un nivel de cultura sub cel al locuitorilor zonei pe care o invadeaza nu lasa de obicei in urma nici un semn al prezentei lor in afara de nivelurile de distrugere si dovezile unei depopulari drastice. Chiar atunci cand raman in zona invadata cum au facut si galatii si slavii, de cele mai multe ori ei nu pot fi detectati arheologic deoarece adopta pe deplin cultura materiala a populatiei pe care au cucerit-o.

Indiferent daca ceramica lucrata de mana si lustruita si noile tipuri de bronz au vreo semnificatie ca indicatori ai identitatii unui grup de invadatori, nivelurile de distrugere si depopulare evidente in Grecia in decursul perioadei 1250-1150 i.Chr. sunt o dovada suficienta pentru a sustine teoria invaziei din afara Greciei miceniene ca un argument pentru colapsul sistemului palatial micenian. Aceasta teza nu si-a castigat o acceptare universala printre arheologi si istorici.

A sustinut ca economia miceniana era atat de specializata incat orice fel de ruptura pe o perioada scurta, ca rezultat al rasturnarilor sociale interne, al invaziilor din exterior sau a unei perioade nefavorabile meteorologic ar duce inevitabil la colapsul centrelor economice majore, a palatelor, un fenomen care ar crea un fel de haos intern si ar duce la depopulari masive ale unor zone din Grecia continentala chiar daca acestea ar fi fertile si prin urmare potential productive.

Atat Betancourt cat si Hutchinson isi concentreaza eforturile pentru a stabili cat de fragila era economia palatiala miceniana si prin urmare trateaza mai mult problema cauzei disparitiei magnificei civilizatii din Creta dupa 1200 i.Chr. decat problema legata de posibilele socuri ce ar fi dus la distrugerea palatelor.

Intr-o analiza ampla a disparitiei relativ spontane a numeroase regate si imperii din regiunea estica a Marii Mediterane in sec. XII-XIII i.Chr., Drews sugereaza ca aceste colapsuri au fost rezultatul unei schimbari fundamentale in echipamentul de lupta in aceasta perioada. Dupa parerea sa este vorba de inlocuirea carelor care au dominat campurile de lupta din Orientul Apropiat de la introducerea carului tras de cai in sec. XVIII-XVII i.Chr., cu o infanterie usor inarmata si foarte mobila care se baza in principal pe folosirea sulitei ca arma. Succesul acestor noi trupe impotriva fortelor carelor de lupta de tip traditional in sec. XIII i.Chr. a dat o lovitura fatala politicii militare a carei putere fusese bazata pe aceste care si pe elita de razboinici care le conducea si care era privilegiata din punct de vedere social si economic (imperiul hittit, regatele miceniene, orasele state de pe coastele Siriei si Levantului, regatul hurrit din Mitanni, regatul kassit din Babilon). Deoarece noul mod de lupta a atras dupa sine abandonarea unei intregi ordini sociale bazata pe proeminenta carelor de lupta trase de cai, formele traditionale de regalitate au fost de asemenea complet abandonate sau foarte mult modificate.

Eficacitatea lui Drews in ceea ce priveste modul de abordare a colapsului micenian consta in faptul ca el plaseaza acest colaps intr-un context al unei mult mai largi serii de schimbari militare, economice si politice care au afectat toata lumea civilizata din estul Asiei si estul Marii Mediterane de la sfarsitul epocii bronzului tarziu. In identificarea unei singure cauze pentru o serie de evenimente complexe care au cuprins o zona foarte larga pe o perioada de timp de mai mult de un secol, Drews s-a facut indiscutabil vinovat de acelasi tip de simplificare ce caracterizeaza toate abordarile „un singur raspuns” la raspanditul colaps al sistemelor in chestiune. Liverani a criticat abordarea dintr-o perspectiva a Orientului Apropiat facuta de Drews. Dintr-o perspectiva egeeana este surprinzator cat de popular continua sa fie carul in arta miceniana postpalatiala a sec. XII i.Chr., mai ales avand in vedere disparitia contemporana a unor totemuri ale regalitatii miceniene cum ar fi scutul sub forma cifrei 8 si coiful cu colti de mistret. De fapt, in loc sa dispara din reprezentarile picturale ale LH IIIC care decorau kraterele folosite pentru baut la petreceri, carele nu numai ca sunt la fel de populare ca intotdeauna dar acum sunt mai des conectate cu luptele, prin imbracamintea razboinicilor, fata de era palatiala. Din moment ce multor specialisti le vine greu sa-si imagineze ca razboinicii ce conduceau carele ar fi jucat vreun rol important pe campurile de lupta egeene, in primul rand din cauza topografiei neregulate a regiunii, este justificat scepticismul asupra semnificatiei presupusei disparitii a carelor de lupta de pe scena militara.

De fapt, eradicarea relativ subita, extinsa si completa a civilizatiei miceniene palatiale e posibil sa fi fost produsa de o combinatie de factori. In orice caz, nici una din teoriile de mai sus nu raspund la toate intrebarile legate de reconstituirea colapsului micenian. Aceste intrebari ar fi: 1) Cat de stabila era la inceput civilizatia miceniana palatiala ? Era ea destul de flexibila pentru a rezista unor socuri substantiale ? 2) Aceste socuri care au afectat civilizatia miceniana s-au manifestat in ansamblu ? Au fost acestea responsabile pentru distrugerea centrelor palatiale individuale ? 3) De nu au mai fost reconstruite palatele ? 4) De ce zone intinse din Peloponez, inclusiv unele dintre cele mai bogate zone agricole din sudul Greciei, au fost atat de intens depopulate in secolul care a urmat distrugerii palatelor ? Ce procentaj din populatia disparuta a murit in Grecia datorita foamei, bolilor sau in lupta si ce procentaj a migrat spre sud in Creta, in est spre Cipru sau in vest spre Achaia si insulele Ionice ?

Teoriile expuse mai sus pot fi impartite dupa cum urmeaza:

Factori economici: Vermeule, Iakovides, Betancourt

Factori climatici: Carpenter
Rasturnari sociale interne: Andronikos, Mylonas
Invazii din afara lumii egeene: Desborough, Rutter, Winter, Deger-Jalkotzy
Schimbari in arsenalul de lupta: Drews