k7q11qo

5.1. Teoria integrarii economice

Cuvaantul ²integrare² a fost utilizat de la prima lui atestare grafica, in anul 1620, si paana la inceputul secolului XX exclusiv in stiintele exacte. El a fost preluat si utilizat intens in special in ultima jumatate a acestui secol pentru a denumi fenomene, procese, actiuni sau stari care au loc in sfera socialului, politicului, filozoficului si culturalului. Cum economia exista in societate alaturi de cultural, politic si social, si acestea sunt foarte greu de disociat, ataata vreme caat realul este o globalitate, rezulta ca termenul a fost si este folosit si in sfera economicului.
In limba romaana, ca de altfel si in limbile de circulatie internationala (engleza, franceza, germana sau italiana), cuvaantul ²integrare² este preluat din limba latina in care ²integratio - integrationis² era utilizat in limbajul uzual cu sensul de a renova, a restabili, a intregii, a completa. Prima definire a termenului de integrare in sens generic o gasim in Editia intaia a ²The Oxford English Dictionary², respectiv ²combinarea partilor dintr-un intreg². In sens economic, termenul a fost utilizat initial pentru a descrie combinarea intrasectoriala a unitatilor de productie si de desfacere, fie prin incheierea de acorduri si formarea de trusturi, carteluri sau fuziuni intre firme concurente (sub forma integrarii orizontale), fie pentru reflectarea combinarilor in cadrul relatiilor furnizor-client (sub forma integrarii verticale).
Procesul de combinare a economiilor in cadrul unei regiuni economice de dimensiuni mari, in sensul de formare a uniunilor vamale sau a zonelor de comert liber, a fost descris initial inca din secolul XIX, fara a utiliza termenul ²integrare², ci prin conceptele de ²cooperare², ²solidaritate² sau ²unificare economica².
Termenul ²integrare economica² cu sensul descris mai sus a inlocuit treptat si o intreaga familie de termeni consacrati de-a lungul timpului, cum ar fi apropierea economica, cooperarea economica, solidaritatea economica, combinarea economica, fuzionarea si unificarea economica. El a fost utilizat pentru prima data sub forma lui negativa - ²dezintegrare economica² - la inceputul deceniului patru al secolului nostru, in lucrarile unor importanti economisti.
Astfel, in lucrarea lui Eli F. Heckscher ²Mercantilism², aparuta in limba suedeza in anul 1931, mercantilismul este descris drept ²un sistem de uniformizare indreptat spre inlaturarea efectelor dezintegrarii economice cauzata de sistemul feudal². Alti economisti de marca ai vremii, printre care amintim pe Wilhelm Rapske, Ludwig Mises sau Friederich Hayek au preluat termenul de ²dezintegrare economica² si l-au utilizat in descrierea dinamicii schimburilor comerciale la nivel national si international.
Utilizat relativ frecvent in lucrarile stiintifice aparute in perioada respectiva, termenul de ²integrare economica² a patruns, totusi, destul de greu in limbajul oficial. El nu a fost utilizat nici in discursul rostit de catre Winston Churchill in 1946 la Geneva, in care acesta facea apel la ²recrearea marii familii europene², nici in Rezolutia Consiliului de Cooperare Economica si Sociala a Natiunilor Unite din acelasi an, privind cooperarea economica regionala. Termenul a aparut pentru prima data oficial in documentatia vizaand ajutorul american acordat Europei prin Planul Marshall. De atunci, termenul a fost utilizat frecvent in limbajul oficial alaturi de cel uzual si stiintific, iar din cadrul stiintei economice s-a desprins un nou caamp de cercetare, cel al integrarii economice.
In prezent, alaturi de termenul de ²integrare economica², care reflecta in primul raand procese intraregionale, se utilizeaza tot mai mult termenul de ²globalizare², care reflecta fenomene la scara mondiala. In fapt, ²globalizarea² este rezultatul obiectiv al ²integrarii regionale² si liberalizarii la scara planetara a schimburilor comerciale, a fluxurilor de capital si a circulatiei fortei de munca.
Grade ale integrarii economice. Generic, notiunea de integrare economica interstatala reflecta multitudinea de relatii care se stabilesc intre doua sau mai multe state care isi conjuga eforturile spre atingerea unui obiectiv comun - maximizarea bunastarii economice a statelor respective.
In literatura de specialitate, bogata in delimitari ale conceptului de integrare, diferiti economisti de prestigiu in domeniu au distins, in functie de o serie de criterii economice, politice, sociale, geografice, structurale etc. urmatoarele grade ale integrarii economice:
Colaborarea economica. Cuprinde totalitatea raporturilor economice dintre state, stabilite in plan bi si multilateral, regional si global, pe toate directiile principale ale relatiilor economice internationale.
Colaborarea poate fi globala atunci caand antreneaza toate statele la solutionarea unor probleme ce intereseaza omenirea in ansamblu, sau regionala, cu efect numai asupra unor zone geografice.
Cooperarea economica. Considerata in sens general, este o forma primara, preliminara de armonizare a intereselor si de sprijin intre doi sau mai multi participanti la o actiune economica. Specificul cooperarii consta in faptul ca ea nu presupune un transfer de competente iar deciziile partenerilor nu leaga statele intre ele decaat in limitele stricte ale consimtamantului lor.
Dictionarul de relatii economice internationale, editat in 1993, considera cooperarea economica internationala drept un ansamblu de principii, cai si forme de realizare a colaborarii economice dintre state, drept o forma calitativ noua de desfasurare a relatiilor economice internationale, caracterizata, spre deosebire de colaborare, printr-un grad relativ avansat de interdependente intre parteneri care-si unesc eforturile intr-un cadru contractual bine determinat, pentru realizarea unor actiuni si obiective economice.
Cooperarea economica (care poate, dar nu trebuie in mod obligatoriu privita drept o etapa premergatoare integrarii) se bazeaza pe complementaritatea economica si tehnica in domenii dintre cele mai diferite ale productiei. Actiunile de cooperare presupun convergenta de interese a partilor, determinata de obiectivul comun al cooperarii, chiar daca fiecare urmareste in fapt obiective si caastiguri proprii, specifice.
Acestea au fost practicate in special intre fostele tari socialiste, in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), dominat de fosta Uniune Sovietica, in baza similitudinilor de sistem politic si de economie de comanda, central planificata.
Cooperarea economica imbraca mai multe forme:
Cooperare pe baza de specializare. Se caracterizeaza prin existenta si dezvoltarea diviziunii muncii intre parteneri, pe principiul complementaritatii lor economice si tehnice. Specializarea poate sa aiba loc la nivel macroeconomic, intre diferite ramuri sau in interiorul ramurii, situatie in care actiunea de cooperare poate fi subsumata unor acorduri de integrare economica intre tarile respective, precum si la nivel microeconomic, atunci caand se realizeaza pe produse sau grupe de produse.
Cooperarea pentru realizarea unor obiective economice. Presupune efortul comun al partenerilor pentru construirea, punerea in functiune si exploatarea unor capacitati de productie. Ea isi gaseste expresia in semnarea unor contracte intre firme apartinaand unor economii diferite, sau atunci caand este vorba de obiective economice cu caracter strategic, in finalizarea unor acorduri de cooperare la nivel guvernamental.
Cooperarea organica. Este forma cea mai complexa si stabila a colaborarii economice internationale la nivel micro si macroeconomic, subregional sau regional, in cadrul careia partenerii realizeaza un aport comun de fonduri, o gestiune economica comuna si isi impart beneficiile si riscurile. Aceasta forma de cooperare este proprie societatilor mixte si firmelor multinationale.
Intre cooperare si integrare economica exista deosebiri de fond si de forma, diferentieri de natura cantitativa si calitativa. In timp ce cooperarea include actiuni care au drept scop diminuarea discriminarilor pornind de la complementaritatea si convergenta intereselor, integrarea economica contine masuri care au drept rezultat eliminarea unor forme de discriminare in relatiile dintre entitatile integrate si, ca rezultat, aplicarea unui set de discriminari in relatiile cu tertii. Din acest punct de vedere, acordurile de cooperare economica internationale pot fi considerate forme ale cooperarii internationale, in timp ce eliminarea barierelor tarifare sau netarifare in schimburile comerciale reprezinta un act de integrare economica. c. Club de comert preferential Este format din doua sau mai multe tari care isi reduc taxele la importul reciproc al tuturor bunurilor, deci practic realizeaza un schimb de preferinte tarifare intre ele. |arile membre isi pastreaza, totodata, tarifele vamale initiale fata de tarile nemembre.
Exemplul clasic de club de comert preferential il constituie sistemul de preferinte al Commonwealth-ului, creat in anul 1932, intre Marea Britanie si 48 de tari asociate din Commonwealth. d. Zona de comert liber. Reprezinta acea forma a integrarii prin care doua sau mai multe tari convin sa inlature total taxele vamale si netarifare in comertul dintre ele pe baza unui acord preferential de comert, dar fiecare tara isi mentine propriile bariere comerciale in comertul cu tarile nemembre.
In prezent, principalele zone de comert liber sunt EFTA (Asociatia Economica a Liberului Schimb), care cuprinde patru tari (Norvegia, Elvetia, Lieschtenstein si Islanda), NAFTA (Acordul de Comert Liber Nord-American), care cuprinde trei state (SUA, Canada si Mexic), CEFTA (Acordul de Liber Schimb Central European), care cuprinde sapte tari (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Romaania si Bulgaria) precum si APEC (Zona de Comert Liber Asia-Pacific), aflata in faza de formare, cu participarea a peste 30 de tari.
Ca urmare a procesului de aderare a tarilor din centrul si estul Europei la Uniunea Europeana s-a format o noua zona de comert liber intre partile semnatare ale Acordurilor europene de asociere, intre care si Romaania si Uniunea Europeana, ca etapa initiala in cadrul procesului de aderare si integrare la aceasta grupare regionala. e. Uniunea vamala. Reprezinta un spatiu economic ai carui membri se angajeaza reciproc sa nu impuna nici un fel de taxe vamale sau echivalente si nici o restrictie cantitativa, aplicand un tarif vamal extern si o politica comerciala comuna fata de tarile terte. Uniunea vamala constituie cheia de bolta a tuturor formelor de integrare economica, pasul initial, sine qua non integrarii economice.
Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT), in prezent OMC, caracterizeaza uniunea vamala astfel: substituirea unui singur teritoriu vamal la doua sau mai multe teritorii vamale, in care drepturile de vama si alte reglementari comerciale restrictive sunt eliminate pentru a permite schimburile comerciale intre tari.
Inca din secolul al XVII-lea, Colbert a reusit sa realizeze in Franta o uniune vamala interna suprimaand barierele care desparteau cele 12 provincii interne. Prima uniune vamala (Zollverein) a fost infiintata in anul 1834 prin ridicarea barierelor vamale, initial intre 18 state prusace, al caror numar a fost extins ulterior la 25. In timp, aceasta uniune vamala s-a transformat intr-o comunitate economica confederativa care, alaturi de transformarile de natura politica, a condus la formarea, in 1871, a statului german.
In spatiul romaanesc, Ion Ghica a sustinut necesitatea unei uniuni vamale intre cele doua provincii romaanesti, Moldova si Muntenia, in scopul facilitarii schimburilor comerciale ale acestora. Uniunea vamala respectiva s-a infaptuit odata cu unirea Principatelor Romaane.
Exista insa si exemple in care integrarea politica este antemergatoare celei economice. O astfel de uniune vamala s-a realizat in perioada interbelica in cadrul Micii Intelegeri. Pactul de infiintare a acestuia s-a incheiat la Geneva, in anul 1933, cand s-a stabilit ca ²gruparea politica² ce s-a alcatuit sa fie intarita printr-o serie de intelegeri care sa asigure o caat mai buna si mai larga colaborare intre tarile participante, in domeniile economic si financiar.
Exemplul cel mai semnificativ de uniune vamala este situatia din cadrul Uniunii Europene, la care sunt membre 15 tari (Germania, Franta, Anglia, Irlanda, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Finlanda, Suedia, Austria, Portugalia, Grecia, Spania), care au eliminat toate obstacolele tarifare si netarifare in comertul reciproc, iar fata de tarile terte aplica un tarif si o politica comerciala comune. f. Piata comuna. Reprezinta o uniune vamala in cadrul careia liberalizarea miscarii bunurilor si serviciilor este acompaniata de liberalizarea fluxurilor de factori (capital, forta de munca) intre tarile membre.
O serie de dezvoltari de natura institutionala completeaza masurile de integrare pozitiva, conducaand la crearea unui spatiu economic in interiorul caruia are loc o tendinta de egalizare a nivelului preturilor bunurilor si a factorilor.
Exemplul cel mai semnificativ de piata comuna il constituie etapa a doua in cadrul dezvoltarii Uniunii Europene (intre 1969-1986), caand liberalizarea fluxurilor de bunuri finite a fost acompaniata de liberalizarea fluxurilor de factori, formaandu-se piata unica. g. Uniunea economica. Presupune, in afara realizarii unei piete unice prin libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si fortei de munca, armonizarea politicilor economice nationale, incluzand politici comune in domeniile industrial, agricol, transporturi, financiar, monetar.
Uniunea economica si monetara este pasul urmator care trebuie efectuat pentru desavaarsirea procesului integrarii economice. Un asemenea proces este in curs de desfasurare in cadrul Uniunii Europene, care a adoptat o moneda unica (euro). h. Integrarea economica completa sau totala. Reprezinta stadiul ultim al integrarii in cadrul caruia unificarea politicilor economice este inregistrata prin stabilirea unor mecanisme si institutii ale caror decizii sunt obligatorii pentru statele membre.
Integrarea totala vizeaza toate palierele vietii sociale, inclusiv in plan politic.
Spatiul astfel integrat capata trasaturi ale unui stat unional sau federativ, avaand institutii comune, legislatie comuna, buget comun, piete de productie si de desfacere comune, moneda unica, sistem bancar comun, politici interne si externe comune. O astfel de entitate se preconizeaza a deveni Uniunea Europeana.

Evolutii in stadiul de integrare

Stadii Trasaturi
Stat unic Uniunea politica sau integrarea totala
Moneda unica, politica monetara comuna si coordonarea politicilor bugetare si fiscale Uniunea economica si monetara
Se realizeaza armonizarea politicilor economice Uniunea economica
Este asigurata libertatea de circulatie a factorilor de productie Piata comuna
Tariful vamal fata de terti Uniunea vamala
Este asigurata libertatea de circulatie a marfurilor in interior, iar fata de exterior fiecare tara isi pastreaza tariful vamal propriu Zona de schimb liber

5.2. Teoria zonelor de comert liber, uniunilor vamale si integrarii economice

²Creare² si ²deturnare² de comert.
Punctul de plecare in analiza integrarii economice il constituie anul 1950, caand in lucrarea lui Jacob Viner - ²Teoria Uniunii Vamale² a introdus drept instrumente de analiza a efectelor formarii uniunii vamale ²crearea², respectiv ²deturnarea² de comert.
Prin ²crearea² de comert se intelege inlocuirea cumpararii unei marfi produsa la intern (evident mai scumpa) cu un import din tara cu care se formeaza o uniune vamala (evident devenit mai ieftin). Prin ²deturnare ²de comert se intelege inlocuirea unui import dintr-o tara neparticipanta la uniunea vamala (care inainte de formarea uniunii era mai competitiv), cu un import dintr-o tara membra a uniunii vamale (care inainte de formarea uniunii era mai putin competitiv fata de importul din tara terta).
Analiza lui Viner continua linia clasica deschisa de Adam Smith si David Ricardo in studiul determinarii cauzelor si a efectelor liberalizarii schimburilor comerciale, demonstraand ca in absenta unui comert total liber, considerat de catre teoria ricardiana a avantajului comparativ drept solutie optima (²prima cea mai buna solutie²), uniunea vamala poate reproduce la scara regionala sau subregionala modelul mondial, cu efectele negative si pozitive ce decurg din acest demers (²a doua cea mai buna solutie²).
Pe baza observarilor empirice efectuate pe masura dezvoltarii procesului integrationist in cadrul Uniunii Europene, teoriei vineriene i-au fost aduse o serie de critici si amendamente. Astfel, analizei efectelor de creare si deturnare de comert i se reproseaza faptul ca nu scoate in evidenta influentele negative asupra partenerilor la uniune vamala ca urmare a liberalizarii schimburilor regionale in cadrul aplicarii unor tarife externe discriminatorii, ci reflecta numai pierderile pe care le provoaca situatia data asupra tertilor. Potrivit acestui argument, pierderile care apar ca urmare a deturnarii de comert sunt suportate de catre consumatorii tarilor incluse in aranjamentul respectiv, si nu de catre exportatorii din tarile neparticipante. Totusi, R. G. Lipsey a demonstrat ca efectele negative ale deturnarii de comert pot fi mai mult decaat contracarate de efectele pozitive ale crearii de comert, pe ansamblu rezultaand un caastig.
La mijlocul anilor ¢60, au aparut alte puncte de vedere, care au pus intr-o lumina noua aspectele legate de integrare. S-a considerat ca teoria lui Viner nu reprezinta altceva decaat o extensie a teoriei liberalizarii schimburilor comerciale, iar integrarea comerciala unul din mecanismele speciale de protectie si nu unul de liberalizare a acestora. Acest punct de vedere a generat, la momentul respectiv, teoria care acorda o justificare logica interventiei statului in cazul esecului de piata. Trebuie avut, insa, in vedere faptul ca folosirea protectiei tarifare poate ajuta la corectia distorsiunilor pietei, dar creeaza in acelasi timp efecte secundare daunatoare.
M. Corden a realizat o ierarhizare a instrumentelor tarifare si netarifare pe care guvernele le au la dispozitie pentru a corija distorsiunile pietei, ataat in functie de originea distorsiunilor, caat si in functie de efectele secundare pe care le produc atunci caand sunt utilizate. El a demonstrat ca protectia tarifara este doar un instrument asezat pe un anumit palier al prioritatii de aplicare.
Acest gen de analiza poate fi folosit si in cadrul tarifelor discriminatorii. Pentru aceasta, H. Johnson, C. Cooper si B. Masel au demonstrat ca in multe tari in curs de dezvoltare, unde exista o preferinta pentru industrializare, protectia ramurilor industriale se realizeaza prin introducerea unui tarif prohibitiv asupra importurilor industriale competitive, la care se adauga in unele cazuri subventii acordate producatorilor locali. Odata integrate, respectiv incluse intr-o zona de taxe vamale, noile piete vamale vor deveni ²captive², in sensul ca orice reducere a tarifului preferential acordat tarii cu statut preferential ii permite acesteia sa obtina extinderea influentei pe noi segmente de piata in detrimentul partenerilor.
Coordonate noi ale teoriei integrarii economice. a. Impactul acordurilor de integrare asupra conditiilor de desfasurare a schimburilor comerciale.
In cadrul acestei directii, o contributie deosebita o constituie sublinierea importantei crearii unei zone de tip integrationist asupra modului de distributie a venitului agregat mondial. In acest context se inscriu cercetarile efectuate de catre R. Mundell si J. Vanek, care au demonstrat ca formarea unei uniuni vamale este in special benefica economiilor de mici dimensiuni, care isi intaresc prin aceasta pozitia pe piata si tarilor care au avut legaturi comerciale puternice inca inainte de alaturarea lor in cadrul unei zone integrate.
Imbunatatirea pozitiei in cadrul schimburilor comerciale este determinata de dimensionarea zonei integrate respective in raport cu restul lumii si de capacitatea acesteia de a aplica un tarif extern comun mai mare decaat cele aplicate in mod individual de catre membrii ei anteriori formarii zonei integrate. b. Influenta economiilor ²de scara² (de mare serie) si a competitiei imperfecte asupra modelului de baza. Argumentul economic principal in favoarea crearii zonelor integrate este acela al exploatarii economiilor ²de scara² care apar ca urmare a cresterii dimensiunii productiei generate de largirea pietei.
In cadrul zonei integrate apar, in opinia lui Corden, suplimentar efectelor de creare si deturnare de comert, si cele legate de reducerea costurilor (efect pozitiv) si de scaderea fluxurilor de comert (efect negativ, care apare atunci caand toate statele membre ale zonei integrate au importat ulterior formarii zonei toate bunurile destinate consumului de la noi parteneri). Dupa formarea zonei integrate, chiar si cel mai ineficient membru al acestuia poate sa inceapa sa produca un anumit produs, deoarece are la dispozitie o intreaga piata aflata in imposibilitatea de a se aproviziona de la fostii furnizori aflati in afara zonei integrate.
Argumentele legate de economiile de scara au fost completate de teoriile lui H. Grubel si P. Lloyd privind cresterea schimburilor intraramura, ca urmare a concentrarii producatorilor unui anumit bun sau serviciu in cadrul zonei si formarii unui cvasimonopol pe intreaga piata aflata in interiorul zonei pentru bunul respectiv. In cazul in care au existat economii de scara neexploatate inaintea liberalizarii schimburilor comerciale in interiorul zonei integrate, formarea acesteia va conduce in mod automat la concentrarea productiei si la aparitia unui cvasimonopol in fiecare tara partenera pentru diferite produse. Politicile de concurenta trebuie, ca atare, sa completeze integrarea economica in scopul opririi formarii monopolurilor la nivelul zonei integrate. c. Efectele tarifelor asupra veniturilor si bunastarii in interiorul zonei si in raport cu restul lumii. Datorita faptului ca teoria integrarii s-a dezvoltat concomitent cu dezvoltarea procesului vest-european integrationist propriu-zis, evolutiile practice au premers abordarilor teoretice, acestea din urma reducaandu-se paana la urma la reflectarea unei stari de fapt sau la analiza cauzelor care au condus la atingerea starii respective si la eventuale previzionari privind evolutia in viitor.
O data cu trecerea la forme integrationiste superioare, de exemplu formarea pietei unice sau a uniunii economice, teoria economica si-a concentrat atentia asupra descrierii elementelor specifice ale acestora, punaand accentul nu pe integrarea comerciala, specifica integrarii bunurilor si intr-o oarecare masura si serviciilor, ci pe integrarea factorilor si a pietelor in ansamblu. d. Impactul conditiilor de risc si incertitudine si a existentei barierelor de natura netarifara. Deseori, in cadrul teoriei traditionale se considera drept cauza a formarii gruparilor integrationiste intre economii de mici dimensiuni, care nu pot sa influenteze pretul mondial, aceea de intarire a capacitatii lor de a face fata incertitudinii si riscului la care este supus pretul mondial al unui bun oarecare.
In privinta barierelor netarifare si a efectelor asupra crearii si respectiv a deturnarii de comert, teoreticienii integrarii considera ca acestea nu produc efecte negative in interiorul unei zone integrate, nici chiar in cazul deturnarii de comert, deoarece, spre deosebire de protectia tarifara generatoare de venituri, masurile netarifare aplicate tertilor genereaza cresterea costurilor acestora. Eliminarea barierelor netarifare in interiorul zonei este importanta deoarece mentinerea lor ar contracara efectele pozitive create prin aplicarea tarifului extern comun tertilor. Inlocuirea achizitiilor guvernamentale preferentiale, de fapt o forma mascata a subventionarii unor firme nationale, prin achizitii guvernamentale preferentiale la nivelul formei integrationiste respective (o forma integrationista superioara, de tipul uniunii economice sau monetare) poate conduce la cresterea deturnarii de comert prin faptul ca, initial, guvernele au avut la dispozitie, in afara cotei pe care o detineau de la firmele nationale, toate pietele aflate dincolo de granitele nationale. In conditiile zonei integrate, capacitatea lor de selectie se restraange la nivelul zonei.
Evolutii recente in teoria integrarii. In ultimele doua decenii, teoria integrarii economice s-a axat pe studiul efectelor formarii unor grupari regionale de tip integrationist asupra membrilor si asupra restului lumii, incercaand sa ofere raspunsuri la o serie de probleme legate de dimensiunea optima a unei grupari, in functie de tipul de relatii existent inainte de formarea zonei intre membrii acesteia, de importanta barierelor tarifare, netarifare sau naturale in cadrul zonei si in relatiile acesteia cu tertii.
O contributie importanta la aflarea raspunsurilor la aceste intrebari a adus Paul Krugman, care considera ca formarea unei zone integrate conduce la intarirea unor relatii statornicite in mod natural de-a lungul timpului intre parteneri situati, de cele mai multe ori, in proximitate geografica. Efectele deturnarii de comert care apar ca urmare a formarii institutionale a zonei integrate sunt contracarate de reducerea costurilor de transport si acelor legate de accesul la informatii, conducaand la ieftinirea produselor.
In cadrul teoriei integrarii economice s-au dezvoltat, in ultimele decenii, concomitent cu evolutia fenomenului integrationist din vestul Europei si influentate de acesta, diferite modele matematice menite a cuantifica impactul integrarii economice asupra entitatilor economice participante in cadrul unei zone integrate.
Utilizaand parametrii specifici, ele isi propun sa reflecte modul in care integrarea economica, in diferite forme si grade, pornind de la zonele de comert liber si uniunii vamale si ajung pana la formarea pietei unice si la integrarea monetara, isi pun amprenta asupra dimensiunilor productiei, a gradului de ocupare a fortei de munca, a modificarii veniturilor si a nivelului de trai, in ultima instanta asupra ritmului si intensitatii cresterii economice.
Cele mai simple modele econometrice sunt constituite in scopul estimarii efectelor liberalizarii fluxurilor comerciale asupra tarilor partenere, pornind de la cinci factori: PIB-ul pe locuitor in cele doua tari, populatia tarilor implicate si distanta dintre ele. Unele modele, cum ar fi cel conceput de E. Helpman si P. Krugman, iau in considerare si gradul de liberalizare sau cel de protectie.
Concluziile principale care se desprind din aplicarea modelelor sunt urmatoarele: cu cat nivelul de dezvoltare al partenerilor este mai apropiat, cu atat sunt mai intense relatiile comerciale care se dezvolta intraramura, in timp ce tarile cu niveluri de dezvoltare diferite vor inregistra, in conformitate cu specializarea de tip Heckscher-Ohlin, o intensificare a fluxurilor bi si multilaterale interramuri; cresterea fluxurilor comerciale in interiorul zonei va fi cu atat mai mare cu cat economiile componente au dezvoltat si in trecut schimburi comerciale, deci isi cunosc reciproc pietele; in conditiile in care costul transporturilor reprezinta o parte importanta deci costul mediu total si implicit al pretului de vanzare, proximitatea geografica va reprezenta un factor favorizant al schimburilor in interiorul zonei.
Teoriile integrarii economice prezentate isi au geneza in insusi procesul integrationist propriu-zis, dezvoltaandu-se si evoluaand, cantitativ si calitativ, in functie de evolutia procesului.
Dinamica procesului integrarii economice europene, rationalitatea si ritmul ei au atras atentia teoreticienilor din domeniul politicului si al economicului, obligaandu-i la o abordare multidisciplinara a fortelor politice si institutionale, socio-culturale si economice, care au propulsat procesul integrarii dinspre formele simple (zona de comert liber, uniuni vamale, piata comuna), spre cele mai complexe (uniunea economica, monetara si politica).
Complexitatea fenomenului si procesul integrarii economice, conjugata cu influente politico-sociale si strategico-militare ale mediului european si mondial au determinat o intarziere a dezvoltarii teoriei comparativ cu mersul faptelor.
Lipsa unei baze de comparatie, care sa permita evaluarea integrarii economice regionale asa cum s-a dezvoltat ea in spatiul vest-european, in cadrul Uniunii Europene, in interiorul sistemului international comparativ cu forme similare si nu cu diferite tipuri organizationale de integrare, cooperare, care imbraca o diversitate de forme din perspectiva tipului integrarii, institutiilor chemate a o realiza, obiectivelor finale si a contextului geografic, factorilor politici, economici si socio-culturali, a determinat incetinirea cercetarii in domeniu.
Absenta unui model integrat reprezentaand relatiile care leaga diferitele forme ale integrarii economice regionale de subsistemele nationale, pe de o parte, si de sistemul international global, pe de alta parte, constituie o limitare majora a abordarilor teoretice privind integrarea economica in general, cea europeana, in particular.