d9y3yk
1. Actiuni imagologice pentru impunerea modelelor domnesti
Relatia tipar politic-;model domnesc si indicatorii de imagine
Analiza modelelor/tiparelor politice si a modelelor domnesti a condus la identi ficarea unor arhetipuri care au fost utilizate de „directorii de constiinte“ ai secolelor
XIV-XVI pentru proiectarea, elaborarea, si utilizarea actiunilor/„strategiilor“ imago logice indispensabile guvernarii, ca si a dinamicii evolutiei acestora. Consideram insa ca, pentru facilitarea intelegerii mecanismelor de producere a imaginii, se impune, ala turi de perspectiva diacronica -; deja prezentata -; si o abordare a problematicii cursu lui dintr-o perspectiva sincronica. Aceasta pentru ca, desi in majoritatea cazurilor se poate vorbi de un sincronism al evolutiei celor doua categorii de modele, sunt perioade in care intre acestea nu exista concordanta deplina.
Un prim asemenea aspect poate fi intalnit in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, epoca ce corespunde cristalizarii institutionale a statalitatii medievale in Tara Roma neasca. Perioada corespunde aparitiei si consolidarii tiparului politic bizantin in Tara
Romanesca. Este epoca in care se sintetizeaza sistemul institutional muntean si ierar hia interna, Tara Romaneasca integrandu-se in familia bizantina de state. Cu toate acestea, modelul comportamental al primilor domni va fi unul cavaleresc, axat pe arhe tipul -; comun, deopotriva, spatiilor ortodox si catolic -; lui Alexandru cel Mare, ecume nicitatea bizantina aparand abia la Mircea cel Batran.
Al doilea exemplu care poate fi invocat in acest context este cel din prima juma tate a secolului al XVI-lea, cand isi face aparitia modelul comportamental autohton.
De aceasta data, elementul de permanenta este tiparul politic, modelele comportamen tale bizantine mentinandu-se in epoca, chiar cu unele tendinte de amplificare.

Cele doua exemple sunt de natura sa releve atat faptul ca, in perioadele de tranzi tie, evolutia celor doua categorii de modele nu este sincrona, cat si aparenta imposi bilitate a stabilirii unui raport de determinare intre ele. Acest al doilea aspect prezinta, din perspectiva demersului nostru, un deosebit interes, avand in vedere necesitatea determinarii factorului care influenteaza, in cel mai inalt grad alegerea/stabilirea indi catorilor de imagine specifici.
Depasind insa nivelul aparentelor, se poate stabili originea si fundamentarea dife rita a celor doua categorii de modele. Astfel, se poate vorbi de o expresie preponderent institutionala a modelului politic, in timp ce modelul comportamental/domnesc este dependent -; in cea mai mare masura -; de climatul mental al epocii, fiind necesara relizarea unei sinteze capabila a avea rezonanta atat in mediul elitelor politice, cat si in mase.
Un prim aspect asupra caruia este necesar a se zabovi este cel al contextului politic specific Tarii Romanesti in secolul al XIV-lea, indeosebi in a doua jumatate a sa. In aceasta conjunctura de mare complexitate, procesul cristalizarii statalitatii romanesti a fost permanent sustinut prin insemnate eforturi diplomatico-militare, situatie care impunea recursul la arhetipul cavaleresc continut de modelul lui Alexandru cel Mare.
Apare astfel explicabila utilizarea de catre domnii munteni a aceluiasi model si dupa integrarea lor in familia de principi condusa de basileus-ul de la Constantinopol.
In legatura cu persistenta modelului cavaleresc se poate aduce in discutie si posi bilitatea -; avand in vedere mijloacele de comunicare precare ale epocii -; ca o modi ficare brutala/rapida a modelului comportamental sa conduca la imposibilitatea decodificarii corecte a acestuia si, in consecinta, la respingerea lui. Intr-o epoca in care puterea domnesca era insuficient de bine consolidata, iar institutiile de inspiratie bizantina abia se constituiau, consecintele unei schimbari a modelului comportamental domnesc erau incalculabile. Neconcordanta modelului domnesc cu reprezentarea men tala a domniei -; in cazul de fata arhetipul sau cavaleresc -; putea lipsi de legitimitate pe cel care ar fi promovat noul model, privandu-l astfel pe principe de sprijinul popu latiei. Acesta este, probabil, motivul pentru care -; in imprejurarile celei de-a doua jumatati a secolului al XIV-lea -; modelul politic a fost, in raport cu cel comportamen tal, preponderent, pentru aplicarea sa fiind necesara doar o decizie politica. Ulterior, pe masura receptarii de catre mentalul colectiv a noului model politic si a sistemu lui de valori pe care acesta il presupunea, a devenit posibila imbogatirea modelului domnesc cu valorile arhetipale ale ecumenicitatii bizantine.
Cu totul altfel stau lucrurile in prima jumatate a secolului al XVI-lea. Bizantul se prabusise sub loviturile otomanilor de trei sferturi de veac, iar Regatul maghiar dis parea -; si el, pentru cateva secole -; de pe scena politica a Europei, situatie in care mentinerea statu-quo-ului juridic si teritorial al principatului muntean impunea -; in conditiile pronuntatei instabilitati politice interne -; gasirea unor noi solutii de supravie tuire. Trebuie avute in vedere, de asemenea, si mutatiile produse in climatul mental al epocii, generate, in buna masura, de valorizarea superioara a ideii identitatii. Fenome nul fiind mult prea complex pentru a putea fi analizat aici, ne vom limita la a enunta factorii pe care-i consideram a fi avut un rol determinant in producerea acestor mutatii pe plan mental.
In primul rand, poate fi invocat in acest context impactul avut de descoperirea unor alte culturi si civilizatii, ca o consecinta directa a depasirii frontierelor -; atat geografice, cat si spirituale -; ale Europei. Multiplicarea imaginii virtuale a „celuilalt“ a avut un dublu impact: aparitia, pe de o parte, a unui posibil sentiment pan-euro pean -; prea nebulos pentru a putea fi interpretat si cuantificat aici -;, Lumea Veche fiind privita ca un tot unitar, al carui destin este identic, iar pe de alta, complemen tar, nasterea constiintei individualitatii in cadrul amalgamului reprezentat de Batranul
Continent, in conditiile in care singurul criteriu vibil de stabilire a acesteia tindea sa devina cel etnic. Astfel, cresterea interesului pentru descoperirea originilor este pe deplin explicabila si potenteaza proliferarea si valorizarea superioara a mitului eroului intemeietor.
Acestui context general-european i se suprapun evolutiile regionale. Cvasi-unici tatea statalitatii crestine la Dunarea de Jos evidenta in al doilea sfert al secolului al
XVI-lea -; reprezentata de statele medievale romanesti -; a generat o accentuata miscare pentru apararea structurilor politice preexistente. In situatia in care orice modificare a modelului politic ar fi insemnat -; foarte probabil, in conditiile date -; o crestere a influentei otomane, relativa stabilitate a acestuia poate fi interpretata ca un factor de aparare a fiintei statale.
Dincolo de aceste doua extreme -; a caror interpretare am incercat-o mai sus -; se afla perioada lunga (de aproape doua secole) in care tiparelor politice le-au corespuns, in linii mari, modelele comportamentale asumate de principii Tarii Romanesti.
Nuantarea acestora, fluctuatiile lor, ca si perceperea diferita de catre contemporaneitate conduc la avansarea ipotezei potrivit careia elementul dinamic, care individualizeaza indicatorii si actiunile/„strategiile“ imagologice este modelul domnesc, tiparul politic fiind, in general, cadrul care potenteaza actiunile/„strategiile“ imagologice. Un argu ment primar pentru sustinerea acestei ipoteze este simplul fapt al continuitatii -; cu o singura exceptie notabila, cea din epoca celei de-a doua domnii a lui Vlad Tepes -; a tiparului politic bizantin in Tara Romaneasca, desi modelele comportamentale au fost fluctuante.
In al doilea rand, se poate face apel la caracterul evident mai dinamic al mentali tatilor in comparatie cu conservatorismul politico-institutional specific evului de mijloc. Avandu-se in vedere indisolubila legatura intre structurile institutionale si mode lul politic care le genereaza, rezulta ca relativa imobilitate institutionala poate fi con siderata ca o stabilitate a modelului politic. Concluzia vine in sprijinul interpretarii pe care am dat-o relatiei tipar politic-model domnesc.
Sintetizand, consideram ca in proiectarea, elaborarea si utilizarea actiunilor/„strate giilor“ imagologice rolul predominant a revenit -; in conditiile unui tipar politico-insti tutional bizantin cvasiconstant -; modelelor domnesti. Este motivul pentru care in analiza strategiilor de imagine pe care o vom face vom porni de la acest element vari abil, evident, fara a neglija racordarea la tiparul politic.
In consecinta, apreciem ca in perioada analizata aici pot fi identificate in spatiul romanesc sud-carpatic cateva perechi de modele, viabile pe durata -; in sensul dat de
Braudel termenului -; conjuncturala sau lunga. In ordine strict cronologica, acestea sunt: modelul ecumenic-cavaleresc, modelul ecumenic de tip bizantin, modelul domnesc postbizantin si modelul domnesc autohton. Acestora li se adauga punctual/evenimential modelul „otoman-satanic“ asimilat epocii celei de-a doua domnii a lui Vlad Tepes.
Intr-o asemenea abordare, rolul hotarator revine corectei valorizari a informati ilor relative la existenta modelelor. Acceptand existenta modelului si a functiei sale sociale, se impune a considera ca posibila si intentia imitarii, a identificarii cu acesta, implicit de impunere a unei anumite imagini.
Un al doilea argument care ar putea fi invocat in sprijinul ipotezei actiunii delibe rate de creare de imagine rezida in dinamica modelelor domnesti. Faptul ca modelele nu se anuleaza, ci se completeaza, se imbogatesc cu noi indicatori, confirma -; si el -; existenta unei actiuni deliberate de combinare a elementelor relevante in scopul crearii unei imagini apte sa potenteze, in cea mai mare masura, actiunile politico-militare.
In sprijinul ipotezei existentei preocuparilor pentru actiuni imagologice delibe rate, se poate invoca preocuparea -; sesizabila in documentele epocii -; ca mesajul sa fi redactat in termeni corespunzatori sistemului de referinta al receptorului. Intere sant in acest sens ni se pare documentul emis de cancelaria lui Vladislav-Vlaicu la
16 iulie 1372, prin care Vladislav de Dobca primeste o serie de sate pentru meritele sale in luptele cu otomanii. Redactat in limba latina si destinat mediului catolic tran silvanean, documentul contine o formula de blestem1 care este de natura a avea rele vanta exclusiv in respectivul mediu mental.
1.2. Indicatori de imagine si actiuni imagologice pentru impunerea modelului ecumenic-cavaleresc
Am aratat in alta tema conditiile in care s-a afirmat si a fost utilizat acest model, motiv pentru care nu mai credem de cuviinta a reveni asupra acestor aspecte. Trebuie totusi sa amintim ca acest binom imagologic se intinde pe parcursul domniilor lui Ni colae Alexandru, Vladislav-Vlaicu, Radu I, Dan I si, partial, Mircea cel Batran, core spunzand, in buna masura, epocii de cristalizare institutionala a statalitatii muntene.
Arhetipul caracteristic acestui model este Alexandru cel Mare, eroul cuceritor, imagine dezirabila pe deplin justificata pentru o domnie in curs de consolidare, intr-o epoca de acerbe confruntari pentru afirmarea si pastrarea fiintei statale, ca si pentru largirea frontierelor. Ceea ce genereaza unicitatea modelului ecumenic-cavaleresc este faptul ca, in aceasta situatie, eforturile presupusilor creatori de imagine/directori de constiinte -; greu de identificat datorita lipsei informatiilor -; nu s-au canalizat exclu siv/preponderent spre impunerea imaginii dezirabile a domnului, ci s-au preocupat si de reflectarea noii structuri institutionale si a noului statut politic al Tarii Romanesti.
Faptul este normal si explicabil in conditiile complexe ale celei de-a doua jumatati a secolului al XIV-lea. Promovarea unei asemenea imagini era -; cel mai probabil -; singurul mijloc viabil pentru a face ca noile structuri politico-institutionale sa fie accep tate si recunoscute atat pe plan intern -; in primul rand, dar nu exclusiv, de elita politi ca -; cat si pe plan extern. Elementul de continuitate apt a furniza garantiile de securitate sociala il constituie, in aceasta perioada -; asa cum am aratat mai sus -; modelul com portamental cavaleresc. Este, deci, evident faptul ca in a doua jumatate a secolului al XIV-lea strategiile de imagine au vizat impunerea unui model politic si, deopotriva, a unuia domnesc.
Climatul politic si mentalul ca sistem de referinta
Este necesara si o succinta caracterizare a climatului mental al epocii. Informatiile contemporane sunt deosebit de sarace, fara a face, insa, imposibila formularea ipotezei potrivit careia societatea munteana a secolului al XIV-lea -; mai ales in a doua juma tate a sa -; se simtea amenintata. O simpla trecere in revista a evenimentelor care au marcat aceasta perioada este suficienta pentru a identifica o suma de factori capabili a genera un climat mental dominat de o stare de angoasa.
Un prim element care poate fi considerat ca avand un rol important in crearea unui sentiment de insecuritate este expansiunea maghiara disimulata in cadrul binomului cruciada pontificala-cruciada regala. Invaziile maghiare derulate pe intreg parcursul secolului, dublate de intensa si vehementa campanie de catolicizare au fost, cu sigu ranta, de natura sa produca in societatea romaneasca o stare de stress si insecuritate, care si-a pus, probabil, o amprenta puternica asupra climatului mental sud-carpatic.
Acestei duble amenintari -; politico-militara si confesionala -; i s-a adaugat cea oto mana, efectul imediat fiind -; probabil -; acutizarea sentimentului de insecuritate. Este de presupus ca in fata noului pericol ideea amenintarii maghiare s-a estompat. Este, de asemenea, de presupus ca un rol in aceasta schimbare de mentalitati a avut si pop ulatia sud-dunareana refugiata in Tara Romaneasca sub presiunea ofensivei otomane, care, cu siguranta, a propagat imaginea inspaimantatoare a cuceritorului musulman.
Alti factori capabili a genera teama si insecuritate sunt calamitatile naturale si coro larul lor, foametea. Din aceasta perspectiva, pot fi identificate ca elemente potenta toare ale climatului general de insecuritate atat marea epidemie de ciuma de la mijlocul secolului, cat si anii in care au aparut anomalii climatice ori s-au obtinut recolte slabe.
Se poate, deci, concluziona ca in a doua jumatate a secolului al XIV-lea o carac teristica a societatii romanesti sud-carpatice era climatul de insecuritate, apt a genera un comportament mental conservator, de rezistenta la schimbare.
Actiuni pentru promovarea modelului comportamental cavaleresc
Intr-un context de o asemenea complexitate se impunea rezolvarea, prin utilizarea indicatorilor de imagine si a actiunilor/„strategiilor“ imagologice, a doua deziderate majore: impunerea noului tipar/model politic si prezervarea unei imagini a princi pelui capabila a fi recunoscuta de supusi, care sa-i potenteze acestuia actele de vointa politica.
Modelul comportamental s-a pastrat in jaloanele modelului cavaleresc ilustrat de figura lui Alexandru cel Mare. Desi informatiile sunt lacunare, consideram ca pot fi identificati unii indicatori, daca nu caracteristici, macar capabili sa sugereze adoptarea de catre principii munteni a unui asemenea model. Pornind de la cele trei idealuri ale modelului cavaleresc -; adevar, dreptate si indurare -; se poate face afirmatia ca aces tea se regasesc, implicit, in unele documente emise de cancelaria Tarii Romanesti.
Un al doilea set de indicatori ai imaginii cavaleresti il reprezinta redarea principelui intr-o maniera care sa aminteasca de modelul arhetipal. Avem in vedere reprezen tarile domnilor munteni atat in tablourile votive, cat si in efigiile monetare. Astfel,
Nicolae Alexandru apare in pronaosul bisericii Sfantul Nicolae Domnesc, zugravit postum, in timpul domniei lui Vladislav-Vlaicu „in costum occidental, cu o tunica stransa pe trup s…t, cu pantaloni stramti s…t si cu o centura cavalereasca incingan du-i soldurile“1. Intr-un mod similar a fost -; probabil -; infatisat si Vladislav-Vlaicu, aflat la data executarii picturii murale in biserica, 1379, in culmea puterii sale, dar refacerile succesive si fanteziste ale frescei nu permit emiterea unei opinii funda mentate in aceasta privinta. Un aspect aparte aduce efigia monetara a lui Radu I, de natura sa acrediteze imaginea de cavaler in armura a domnului.
Actiuni pentru promovarea modelului politic bizantin
Integrarea in familia de principi condusa de basileus este, poate, cel mai elocvent demonstrata de titlul primilor domni, in care, asa cum am aratat mai sus, influenta bizan tina este evidenta. In acest context, se cuvine a fi mentionat faptul ca titlurile cele mai impunatoare le poarta principii acestei perioade. In titulatura acestora se regasesc indi catorii esentiali pentru construirea imaginii domniei ca expresie a noului model politic: numele-titlu - , formula „Dei gratia“ in versiunea sa slavona -;„
“ si atributul de independenta -; in sens medieval -; „ “.
Ni se pare important faptul ca aparitia si utilizarea indicatorilor enumerati mai sus este preponderenta in documentele interne, indeosebi in actele de danie care, prin natura lor, au in epoca o importanta iesita din comun. Se poate considera ca etalarea intregului titlu pe un astfel de act reprezinta -; pe langa caracterul solemn conferit documentului -; si o probabila tentativa de a impune in constiinta cititorilor noua ima gine a sistemului institutional: monarhie autocratica de drept divin.
Nu este intamplator faptul ca titlul cel mai bogat in asemenea elemente apare in diplomatica pastrata de la cancelaria lui Mircea cel Batran, elocvent in acest sens fiind titlul domnului asa cum apare in documentul datat <1404-1406>1. La data probabila a emiterii documentului, modelul bizantin se impusese deja, institutiile statalitatii medie vale romanesti fiind cristalizate in forma lor clasica. Alaturi de titlu, se poate considera ca avand o contributie la impunerea imaginii institutiei domniei reprezentarea icono grafica a domnilor perioadei. Astfel, atat Nicolae Alexandru -; reprezentat in pronao sul bisericii Sfantul Nicolae Domnesc -;, cat si Mircea cel Batran -; figurat la Cozia, in biserica mare si in bolnita -; sunt zugraviti purtand in jurul gatului si pe brate insemne de rang bizantine, „clavi aurei“, care semnificau legatura cu Bizantul si, implicit, inte grarea in ierarhia imperiala. In cazul lui Mircea cel Batran, trimiterea la lumea bizan tina este si mai evidenta, fiind figurat si vulturul bicefal bizantin ca simbol heraldic.
O alta modalitate de afirmare a statutului de independenta a institutiei domnesti in raport cu coroana maghiara prin intermediul heraldicii -; ca metalimbaj cu o rela tiva circulatie in epoca -; il constituie cromatica blazonului Basarabilor. Compararea stemei primilor domni munteni -; avand in primul cartier opt braie alternand aur si verde, iar in cartierul secund aur -; cu cea a Regatului maghiar -; compusa cromatic din verde si argint -; dovedeste ca stema principilor romani era autoconcedata, iar statul in fruntea careia se gaseau acestia isi cristalizase structurile de putere, metalul utilizat in blazonul Basarabilor fiind -; potrivit „ierarhiei cromatice“ unanim recunoscute -; superior celui din stema maghiara. In conditiile in care stema ar fi fost concedata de regele maghiar -; pastrandu-se statutul anterior integrarii in familia principilor bizan tini -; nu ar fi fost posibila utilizarea aurului, metal superior in heraldica argintului din compozitia maghiara.
Un alt important indicator de imagine al modelului politic bizantin este stransa legatura intre domnie si biserica. Aceasta este ilustrata, in epoca, atat de ansamblul arhitectonic de la Arges -; menit a reproduce, la scara, unitatea specific bizantina intre autoritatea laica si cea ecleziastica -;, cat si de numeroasele danii pe care domnii le fac asezamintelor ecleziastice. Aspectul capata consistenta in diplomatica tot in epoca lui Mircea cel Batran, cand apar mentionati in fruntea sfatului domnesc inaltii ierarhi din cuprinsul principatului sud-carpatic.
In ciuda cantitatii reduse de izvoare de epoca in masura sa furnizeze informatii viabile despre modalitatea de utilizare a imaginii pentru sustinerea/potentarea politicii de profunde transformari a societatii muntene in a doua jumatate a secolului al XIV lea, credem ca am reusit, interpretand cei cativa factori pe care i-am putut decela, sa schitam o posibila/probabila strategie de imagine aplicata de primii principi ai Tarii
Romanesti. Acestia, intretinand modelul comportamental cavaleresc -; cu rezonanta in spatiul mental al epocii, reprezentarea liderului-tip fiind, cel mai probabil, in deplina consonanta cu acesta -; au creat o imagine favorabila, usor de acceptat, institutiilor statului sud-carpatic integrat in ierarhia imperiala bizantina.
Astfel domnul/principele va purta un titlu ale carui elemente vor oferi informatii asupra noului statut politic/juridic, va aparea figurat in iconografia epocii purtand insemne de rang de sorginte bizantina, iar heraldica va afirma pozitia de independenta fata de Angevini a tarii. La randul ei, Bisericii ii va reveni in ierarhia acum cristali zata a principatului locul pe care il ocupa si in Bizant.
1.3. Indicatori de imagine si actiuni imagologice pentru impunerea modelului ecumenic-domnesc
Cu binomul ecumenic-domnesc se intra in domeniul actiunilor imagologice cen trate pe promovarea indicatorilor comportamentali. Aspectul devine evident in timpul domniei lui Mircea cel Batran -; cand modelul politic bizantin era deja cristalizat, nemaifiind nevoie sa se insiste pentru construirea unei imagini favorabile a acestuia -; si va fi sesizabil pana la sfarsitul perioadei analizate aici.
Nu se poate vorbi, in cazul acestui binom, de un arhetip comportamental caracte ristic. In epoca se vor utiliza mai multe modele individuale -; regii-profeti David si
Solomon, sfintii militari Gheorghe si Dimitrie, sfintii imparati Constantin si Elena -; subsumate fie traditiei biblice, fie celei bizantine/ortodoxe. Este motivul pentru care am considerat ca aceasta galerie de modele individuale poate fi redusa la un singur tip generic, cel ecumenic.
Caracteristica, insa, si -; in buna masura -; definitorie pentru acest binom este pozi tia secundara fata de Imperiu sugerata de raportarea deferenta la ideea de ecumeni citate. Acest aspect va fi sesizabil pana in momentul cuceririi Constantinopolului de catre otomani, moment dupa care modelul adoptat si, implicit, actiunile imagologice se vor modifica.
Climatul politic si mentalitatile colective ca sisteme de referinta
ªi pentru aceasta perioada informatiile referitoare la dinamica mentalitatilor colec tive sunt sarace. Utilizand insa aceeasi metodologie se poate schita un cadru general al relatiei mentalitati colective -; actiuni imagologice.
La o prima vedere se poate aprecia ca primele doua decenii ale secolului al XV lea -; corespunzand domniei lui Mircea cel Batran -; au fost o epoca de relativa liniste si stabilitate sociala. Factorii de risc, care generasera si stimulasera instaurarea cli matului de nesiguranta, s-au diminuat considerabil. Astfel, criza traversata de Sul tanatul otoman dupa severa infrangere de la Ankara a fost de natura sa slabeasca presiunea asupra frontierei sudice a Tarii Romanesti, in conditiile in care Mircea cel
Batran cunostea, in aceasta perioada, apogeul puterii sale.
Din punct de vedere confesional, ofensiva catolica, specifica celei de-a doua jumatati a secolului al XIV-lea, scazuse in intensitate. Repetatele tentative de realizare a unui front comun antiotoman sub semnul cruciadei facusera, cu siguranta, nu numai acceptabila, dar si realizabila solutia cooperarii militare intre catolici si ortodocsi.
Se poate afirma ca si in plan confesional factorii de risc au cunoscut o diminuare.
De asemenea, izvoarele nu pastreaza referiri importante la calamitati sau ani de foa mete. Se poate deduce ca epoca este una de inflorire economica si de liniste sociala, ceea ce determina si o estompare a sentimentului de insecuritate.
Refacerea puterii otomane si reluarea actiunilor ofensive ale Portii la Dunarea de
Jos au spulberat linistea regiunii. Confruntarile tot mai acerbe crestino-otomane pe frontul dunarean au reinstaurat in mediul romanesc starea de angoasa si insecuritate.
Acesteia i se va adauga si cresterea presiunii confesionale, mediul catolic fiind con fruntat cu o perioada de accentuare a fricii satanice, care va continua, cu deosebita virulenta, pana in anii cuceririi Constantinopolului. Tabloul general al mentalitatilor colective/sistemelor de referinta era marcat din nou, la mijlocul secolului al XV-lea, de spaima si sentimentul insecuritatii.
Principalii indicatori ai modelului ecumenic-domnesc
Un prim aspect demn de a fi relevat este invocarea unor texte sau personaje bi blice in arenga unor documente, cum este cazul unui document de la Mircea cel Batran datat 20 mai 13881. Formula este reluata in o serie de acte ulterioare emise de cance laria aceluiasi principe, dar si de cancelariile lui Dan al II-lea, Alexandru Aldea sau
Vladislav al II-lea. Toate aceste documente fiind acordate manastirii Cozia, se poate presupune ca sunt actualizari ale primei forme, cea din 1388. Cu adevarat important este faptul ca pe parcursul a mai bine de o jumatate de secol formula de invocare a legitimitatii divine este neschimbata.
Tot intr-un act de danie al lui Mircea cel Batran, datat <1400>, modelul divin pe care domnul il urmeaza este sugerat atat de un fragment din arenga documen tului1 -; a carui forma se va perpetua, de asemenea, pe intreaga perioada analizata aici, ea putand fi regasita si in acte de danie emise de Radu Paisie sau de Mircea
Ciobanul -;, cat si de inserarea psalmilor lui David.
Analiza documentelor indica faptul ca principalii indicatori de imagine continuti de cele doua documente citate pana acum sunt: legatura directa, de cvasi-rudenie, a domnului cu lumea sacralitatii -; prin intermediul apostolilor, „sfintii purtatori de
Dumnezeu parinti“ -;, cultivarea idealurilor de dreptate, binefacere si milostenie -; in sens crestin ortodox, desi subsumat ideii de ecumenicitate -; si legitimarea dom niei prin intentia de a continua faptele de inteleapta carmuire a vechilor imparati si domni. Acest din urma indicator necesita un scurt comentariu explicativ.
Intentia de a utiliza efectul „hallo“ al predecesorilor este o practica cunoscuta, vizibila atat in Evul Mediu, cat si mai tarziu. In majoritatea actelor de danie din Tara
Romaneasca este mentionat faptul ca principele donator continua opera de miloste nie a predecesorilor sai. Cu totul altfel stau insa lucrurile cu citarea „vechilor imparati“ formula aparand abia spre sfarsitul veacului al XIV-lea, cand structurile institutionale ale modelului politic bizantin erau intr-un stadiu avansat de cristalizare. Datarea ipotet ica a documentelor in care este invocata imaginea vechilor imparati nu permite sta bilirea precisa a unui raport de succesiune cronologica intre acestea. Important ni se pare faptul ca invocarea explicita a unor figuri imperiale, precedata de recursul la legatura domnului -; prin intermediul apostolilor -; cu spatiul sacru si urmata de inse rarea unora din Psalmii lui David reprezinta -; in opinia noastra -; atestarea incon testabila a adoptarii modelului domnesc de inspiratie bizantina. Din aceeasi perioada dateaza si aparitia formulei „binecredinciosul si de Hristos iubitorul“ prezenta, in forme usor diferite, in diplomatica Tarii Romanesti de acum si pana la sfarsitul perioadei care face obiectul analizei nostre.
1.4. Strategii de imagine utilizate de Vlad Tepes
In cazul special al lui Vlad Tepes, elementul fundamental al strategiilor sale de imagine rezida in dimensiunea externa a acesteia. Practic, se stiu prea putine despre actiunile imagologice ale principelui in plan intern pentru a putea analiza cu un oare care coeficient de probabilitate imaginea sa interna. Cu toate acestea, pot fi identifi cate unele elemente care sa contureze „modelul“ sau comportamental.
Analiza informatiilor -; de cele mai multe ori fragmentare -; oferite de izvoare si interpretarea lor din perspectiva imagologica permit avansarea ipotezei unei combinari a strategiilor de imagine utilizate de principele roman in functie de obiectivele pe care acesta si le propusese. Faptele indica existenta a doua etape bine conturate ale dom niei, definite de pozitia domnului in cadrul statului si in relatiile cu Regatul maghiar si Poarta otomana. Strategiile de imagine utilizate de Vlad Tepes sunt adaptate aces tor etape.
Prima etapa se afla sub semnul eforturilor pentru consolidarea domniei. Vlad Tepes isi creeaza propria imagine de „mare stapanitor“. Descompunerea acesteia conduce la identificarea unui set de indicatori capabili sa explice, intr-o oarecare masura, evolutia ulterioara a imaginii voievodului muntean. Intre acestia, alaturi de imaginea traditionala a judecatorului suprem, de sorginte bizantina si nu numai -; atributul de
„lex animata“ al suveranului fiind cvasigeneral in lumea crestina a epocii -;, se remarca si cativa indicatori de cu totul alta factura. Fiecare dintre acestia si toti la un loc con tribuie, indirect, la construirea unei imagini paralele cu aceea a modelului ecumenic.
In ceea ce priveste actiunile pentru promovarea in mediile externe a unui anumit tip de imagine, Vlad Tepes va impune un nou tip de imagine, socant pentru publicul tinta. Izvoarele sunt unanime in a relata ordinea din tara, administratia ferma si efi cienta, siguranta drumurilor, toate asociate imaginii domnului. O alta componenta a imaginii Tarii Romanesti sub domnia lui Vlad Tepes este, indiscutabil, aceea de pose soare a unei forte armate profesioniste, nemijlocit subordonata voievodului. Faptul existentei unei asemenea forte este el insusi remarcabil, intr-o epoca in care statele crestine din Europa danubiana nu renuntasera la sistemul banderiilor nobiliare, iar in Occident regele Carol al VII-lea al Frantei, in jurul anului 1445, a luat marilor seniori dreptul de a recruta oameni dependenti de ei, revendicandu-si dreptul exclu siv de recrutare pe intreg teritoriul statului, procedand la o operatiune de triere prin care asigura armatei o compozitie corespunzatoare si uniforma.
Este dificil de precizat cum a ajuns Vlad Tepes la constiinta importantei imag inii de tara si a corelatiei acesteia cu problematica apararii. Pana la proba contrara, atat ipoteza unei initieri speciale in arta guvernarii, cat si cea a unei concluzii empirice, sunt pe deplin valabile, fiecare avandu-si gama proprie de argumente pro si contra.
Ceea ce intereseaza aici nu este modalitatea de dobandire a unei asemenea constiinte, ci actiunile pe care aceasta le-a generat. Pentru atingerea acestui deziderat vom face din nou apel la informatiile contemporane activitatii domnului roman in scopul evi dentierii imaginii Tarii Romanesti la mijlocul veacului al XV-lea.
Dupa 1460, preponderenta in actiunile lui Vlad Tepes a devenit problema con fruntarii cu Poarta.
In acelasi timp, perioada cuprinsa intre 1460-1462 marcheaza si intrarea intr-o noua dimensiune, mult mai restrictiva, a actiunilor imagologice. Definindu-si explicit optiunea politica antiotomana, Vlad Tepes va pierde -; prin angrenarea sa intr-o coa litie -; initiativa imagologica, nemaiputand sa-si gestioneze imaginea. O va face in locul sau Matia Corvin, care va sti sa obtina toate avantajele decurgand din aceasta.
Un interesant exemplu poate fi cel al utilizarii imaginii in evenimentele anului
1462 de catre cele trei posibile centre de influentare imagologica pe care -; ipotetic
-; le-am identificat pana in acest moment in spatiul danubian: Vlad Tepes, Curtea lui
Matia Corvin, respectiv anturajul sultanului Mehmed al II-lea, prin intermediul lui
Radu cel Frumos. Lucrurile nu trebuie sa mire, avand in vedere ca in aceasta a doua jumatate a secolului al XV-lea se plamadesc curentele de idei din care se vor sinte tiza, in prima jumatate a secolului urmator, cele doua modele ale liderului politico militar -; Principele lui Machiavelli si Magicianul/Marele Manipulator al lui Bruno
-; care au marcat conceptia moderna despre conducerea statului.
1.5. Indicatori de imagine si actiuni imagologice pentru impunerea modelului domnesc postbizantin
Insasi prezentarea diferita a celor doua modele -; in conditiile in care principalii indicatori de imagine raman, in linii mari, neschimbati -; poate suscita discutii. Prin cipalul contraargument rezida in faptul ca, in majoritatea abordarilor, intre sintagma
„postbizantin“ in spatiul geografic romanesc si ideea asumarii de catre domnii romani
-; cu precadere de catre cei munteni -; a prerogativelor imperiale bizantine se stabileste, in mod artificial, o conexiune directa. Este motivul pentru care am considerat nece sar sa ne precizam opinia asupra raporturilor de interdependenta intre mutatiile in spatiul modelelor si al indicatorilor de imagine si impactul produs de disparitia cen trului lumii ortodoxe, care era Constantinopolul.
Aceptand faptul ca o buna parte din temele bizantine s-au amplificat in cadrul mod elului comportamental/domnesc, nu trebuie sa se accepte, implicit, si ideea preluarii mostenirii politice bizantine. Problema trebuie analizata la nivelul celor doua paliere distincte: tiparul/modelul politic -; care va ramane neschimbat -; si modelul com portamental/domnesc. Atata vreme cat fluctuatiile/diferentele apar exclusiv in sfera modelului comportamental, aspectul poate fi interpretat cel mai probabil ca o translatie individuala de prestigiu -; posibila in conditiile disparitiei centrului de putere politico spirituala care ar fi putut pune sub semnul intrebarii legitimitatea preluarii unor aseme nea elemente de catre principii munteni -; si nu atat o preluare de prerogative politice, cu pretentii de ecumenicitate imperiala.
De asemenea, pare a fi semnificativ faptul ca mutatiile produse in modelul dom nesc survin dupa interludiul reprezentat de cea de-a doua domnie a lui Vlad Tepes, perioada ce reprezinta -; atat prin modelul politic, cat si prin strategiile de imagine utilizate, mai ales cele cu finalitate militara -; un probabil moment de discontinuitate in evolutia modelului ecumenic domnesc in Tara Romaneasca.
Climatul politic si sistemul de referinta
Se poate vorbi, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, ca si in primele doua decenii ale secolului urmator, de o oarecare diminuare a sentimentului de insecuri tate colectiva perceput de societatea sud-carpatica. Criza generata de caderea Con stantinopolului -; centrul spiritualitatii ortodoxe, la care era racordata si Mitropolia
Ungrovlahiei -; a fost atenuata de climatul de relativa stabilitate, caracteristic perioadei ce a urmat celei de-a doua domnii a lui Vlad Tepes. Integrarea Tarii Romanesti in
Pax Ottomanica a contribuit esential la diminuarea frecventei si intensitatii incursi unilor otomane, epoca fiind una de dezvoltare economica si, implicit, de dezvoltare culturala. Probabil ca, intr-un alt context, renasterea culturala care a marcat domni ile lui Radu cel Mare si Neagoe Basarab nu ar fi fost posibila.
Nu este lipsit de relevanta faptul ca aceasta este perioada care precede si potenteaza cristalizarea unei constiinte de sine capabila sa sporeasca interesul -; cel putin la nivelul elitelor, daca nu in intreaga societate -; pentru afirmarea identitatii, acum structurata pe criterii etnice si nu confesionale. Probabil ca acest context a facut posibila si aparitia
-; catre sfarsitul perioadei -; a scrisului in limba romana.
Desi nu au lipsit in totalitate, confruntarile militare -; si este suficient sa amintim aici competitia moldo-maghiaro-otomana din deceniul 8 al secolului pentru a impune pe tronul Tarii Romanesti un principe corespunzator propriilor interese politice -; nu poate fi invocata, in aceasta perioada, existenta unor factori de stress care sa afecteze intr-un mod relevant populatia sud-carpatica.
In ceea ce priveste calamitatile naturale, nici numarul, nici intensitatea acestora nu au fost de natura sa justifice presupunerea existentei unui climat accentuat de inse curitate, similar celui de la mijlocul secolului. O dovedeste si frecventa tot mai mare cu care apar in diplomatica vremii referirile la activitatile economice si a celor conexe acestora.
Indicatorii de imagine ai modelului domnesc post-bizantin
Principalul element de noutate al perioadei, menit sa-i creeze domnului imaginea de principe legitim, este preluarea temei „Novo Plantatio“1 in matricea sigilara a lui
Radu cel Frumos. Prezenta acestui motiv la Radu cel Frumos nu trebuie considerata a fi intamplatoare. Urcat in scaun in urma intenselor eforturi ale otomanilor, fratele lui Vlad Tepes trebuia sa-si consolideze pozitia, legitimandu-si domnia. Desi, succe siunea evenimentelor din timpul campaniei sultanale din 1462 -; au condus la accep tarea sa de catre o parte din boierii tarii, sprijinul fatis al musulmanilor era oricand de natura sa genereze contestarea legitimitatii domniei. In asemenea imprejurari, pre luarea si utilizarea simbolurilor imperiale putea oferi un plus de legitimitate noului principe.
Un al doilea set de indicatori ai preluarii in modelul domnesc a unor elemente noi, de factura imperiala se regaseste in documentele externe emise de cancelaria dom neasca in timpul lui Vlad Calugarul si Radu cel Mare, cu precadere in cele care contin danii pentru manastirile de la Athos, in care se invoca direct divinitatea cu formulele
„ Iisus Hristos invingator“, respectiv „Numele domnului am chemat si mi-a fost mie ajutor“.
Un alt aspect ce se cuvine a fi amintit aici este stabilirea unei relatii de continu itate intre daniile imperiale in folosul manastirilor atonite si cele ale domnilor munteni.
Astfel, in documentul emis de cancelaria lui Vlad Calugarul in noiembrie 1492 pen tru manastirea Hilandar se poate citi o interesanta referire la relatia de continuitate intre vechii ocrotitori ai lacasului -; familiile imperiale/despotale Cantacuzino si Bran covici -; si domnul emitent1. In sprijinul ideii continuitatii patronajului asupra mana stirilor atonite, mai poate fi citat documentul datat 15 mai 1510 emis de cancelaria lui Vlad cel Tanar2, in care principele muntean insista asupra unei filiatii -; evident spirituala -; intre familia sa si familiile imperiale sud-dunarene.
Alaturi de aceste aspecte, trebuie adus in discutie cazul actiunilor imagologice utilizate de Neagoe Basarab, adevarat print al Renasterii romanesti. Un prim aspect care trebuie amintit aici este faptul ca domnul muntean realizeaza o remarcabila sin teza a modelelor comportamentale vehiculate pana la el. Dupa cum am mai aratat,
Invataturile sale contin atat fragmente din Viata Sfantului Constantin, cat si elemente preluate din Alexandria. De asemenea, desi opera sa se inscrie in categoria „oglinzilor de principi“, cu relativa circulatie in epoca, faptul redactarii ei trimite la modelul inteleptului rege-profet David, care a lasat o seama de sfaturi fiului sau, Solomon.
Un alt aspect menit sa contribuie la crearea unei imagini cvasiimperiale postbi zantine principilor munteni este intensa lor activitate de reformare si consolidare a
Bisericii. In cea mai autentica traditie imperiala bizantina, artizanul acestei opere refor matoare este fostul Patriarh ecumenic Nifon al II-lea, chemat de Radu cel Mare -; cel mai probabil in 1503 -; si ale carui oseminte au fost aduse in tara in 1515 de protec torul fostului patriarh pe timpul neintelegerilor sale cu Radu, Neagoe Basarab. Desi rolul real al fostului patriarh ecumenic a fost redus -; in cei doi ani petrecuti in Tara
Romaneasca nu ar fi putut, in nici un caz, sa duca la indeplinire un program de ambitia si amploarea celui de reformare/reorganizare a Bisericii principatului -;, figura sa este frecvent invocata pentru a spori prestigiul si legitimitatea faptelor celor doi domni.
Un alt indicator de imagine, specific insa doar lui Neagoe Basarab, este asocierea la propria sa imagine, in posteritate, a inrudirii cu familia despotilor sarbi Brancovici.
Astfel, in ctitoria sa de la Arges, alaturi de chipurile ctitorilor sunt zugravite si cele ale cneazului Lazar cu familia sa, iar pomelnicul manastirii infatiseaza, pe coloane paralele, pe domnii Tarii Romanesti si „Pomelnicul despotilor sarbi“, in frunte cu
„Sfantul cneaz Lazar“, principele muntean asumandu-si si titlul -; mostenit prin sotie
-; de despot. La aceste elemente se adauga si utilizarea simbolului heraldic al vultu rului bicefal -; utilizat atat de despotii sarbi cat si de basilei, a carui adoptare nu insemna doar etalarea rangului de despot, ci si incadrarea in sirul luptatorilor pentru mentinerea valorilor spirituale ale ortodoxiei, de aceasta data fiind sesizabila si o dimensiune cvasiecumenica -; numele de certa rezonanta bizantina al fiului sau, ca si adoptarea ca parinte spiritual a Sfantului Nifon, fostul patriarh ecumenic.
Este important de semnalat ca aceasta imagine cvasiimperiala a lui Neagoe a fost receptionata ca atare in epoca. O probeaza modul in care marele retor al Patriarhiei ecumenice, Manuil din Corint -; despre care se poate presupune ca avea cunostinta atat de ierarhia imperiala, cat si de valoarea termenilor utilizati -; i se adreseaza92, desi, la o citire atenta, dimensiunea etnica/nonecumenica este vizibila.
1.6. Modelul domnesc autohton si indicatorii sai de imagine
Modelul domnesc autohton nu apare si, mai ales, nu trebuie privit ca un antimodel ecumenic -; bizantin sau postbizantin -;, ci ca o prelungire a acestuia in spatiul roma nesc, imbogatita prin capatarea unei identitati etnice/prenationale.
Aparitia lui survine pe fondul dezechilibrului extern major, produs de penetrarea otomanilor in Europa Centrala, caruia ii corespunde, in plan intern, acutizarea con flictului intre factiunile boieresti, concomitent cu reducerea autoritatii domniei. In acest context, aparitia unui model arhetipal relevant -; prin trimiterea la timpurile mitice ale intemeierii principatului -;, devine valabil pentru ambele factiuni boieresti, cu atat mai mult cu cat nevoia de afirmare a identitatii raspunde unei constante a epocii in intregul spatiu al Europei danubiene. In acest context nu poate fi considerat lipsit de relevanta faptul ca, la 1352, Francesco della Valle afla de la calugarii de la mana stirea Dealu despre originea latina a romanilor. De asemenea, cred ca nu trebuie sca pat din vedere faptul ca in aceasta epoca scrisul romanesc -; ca pricipal vector cult al limbii vii, vorbite de populatie -; incepe sa se afirme.
Din pacate nu am reusit sa identificam decat prea putini indicatori de imagine care sa apartina cu certitudine modelului domnesc autohton. In majoritatea cazurilor, in perioada care face obiectul acestui curs, este vorba doar de mentionarea modelului, personificat de legendarul Negru Voda.
Important este faptul ca aceasta cristalizare/nominalizare a eroului civilizator in persoana lui Negru Voda este precedata de tentativele de legitimare prin invocarea
„vechilor domni“ si a „inceputurilor tarii“, de-a lungul unui proces care isi are incepu turile cel mai tarziu in primii ani ai secolului al XVI-lea. O interesanta expresie a acestui proces poate fi identificata in conceptia si maniera de executie a pietrei tombale a lui Radu de la Afumati. Astfel, reprezentarea domnului calare, cu mantia fluturand, prezinta certe similitudini atat cu reprezentarea lui Constantin cel Mare in scena caval cadei de la Patrauti, cat si cu modelul sfintilor Gheorghe si Dimitrie sculptati pe usile paraclisului manastirii Snagov. La acesta se adauga inscriptia de pe piatra tombala care enumera luptele domnului. Consideram ca alaturarea celor doua elemente este deosebit de interesanta, sub mai multe aspecte.
In primul rand, apreciem ca este vorba de identificarea unui principe roman cu unele din modelele -; ale sfintilor Gheorghe si Dimitrie, pentru a ne limita la spatiul sud-carpatic, asa cum ni se pare cel mai prudent -; care circulau in epoca. Avand in vedere ca din aceeasi perioada dateaza si prima cronica a Tarii Romanesti cunos cuta pana in prezent, faptul capata semnificatii deosebite, putand fi interpretat ca o directa -; si cu probabil suficient impact -; tentativa de glorificare a principelui prin suprapunerea modelului/modelelor peste prestigiul real -; subliniat de inscriptie -; de care el s-a bucurat in timpul vietii.
Un al doilea aspect pe care consideram ca trebuie sa-l amintim aici este cel al re venirii la imaginea dezirabila propagata prin iconografie, formula cu precadere uti lizata -; pentru satisfacerea aceluiasi deziderat -; in a doua jumatate a secolului al
XIV-lea. Aceeasi optiune pentru iconografie va fi vizibila si in Moldova, materiali zandu-se in pictura exterioara a bisericilor, executata dupa un program iconografic care, poate, ar necesita o cercetare mai aprofundata din perspectiva imagologica.
Cele doua observatii de mai sus conduc spre o interpretare a reprezentarii lui Radu de la Afumati in sensul unui mesaj relativ accesibil, probabil usor de descifrat, nu doar de elita intelectuala sau politica a tarii. Cu toate acestea, nu credem ca sunt in trunite conditiile pentru a considera ca prin reprezentarea de pe piatra tombala s-a incercat impunerea lui Radu de la Afumati ca model autohton in epoca. Mai degraba opinam pentru incadrarea acestui aspect in seria faptelor mentale care au pregatit aparitia si afirmarea modelului autohton in Tara Romaneasca.
In incercarea de a stabili o corelatie intre modelele/tiparele politice, modelele domnesti si strategiile/indicatorii de imagine ni s-au parut demne de a fi retinute, in loc de concluzii, cateva aspecte pe care le vom expune in cele ce urmeaza.
In primul rand, se cuvine a afirma ca, in epoca, utilizarea imaginii pentru potentarea actiunilor politice desfasurate de principii munteni poate fi considerata ca fiind posi bila. Ea poate fi presupusa atat din existenta si relativ frecventa utilizare a modelelor
-; ca arhetipuri ale imaginii dezirabile -;, cat si din atentia acordata investigarii -; chiar empirice -; a sistemelor de referinta specifice diverselor medii din epoca. De aseme nea, sincronismul evident intre modificarile de echilibru din Europa danubiana si aparitia unor mutatii radicale in structura binomului tipar politic-model domnesc nu facE decat sa constituie un argument in plus pentru o asemenea interpretare.
Cu toate acestea, nu credem ca se poate sustine ideea existentei unor metodologii de actiune fundamentate pe concepte imagologice riguros structurate. Intrucat nici teza unei abordari strict empirice nu ni se pare pe deplin satisfacatoare -; abilitatea reglarii dinamicii celor doua modele in cadrul actiunilor/„strategiilor“ imagologice, fiind departe de a confirma o asemenea teorie -; consideram ca cea mai prudenta si
-; in acelasi timp -; cea mai apropiata de realitate interpretare este aceea a functionarii in epoca a unei traditii in domeniu, care sa genereze si un posibil sistem de initiere
-; formal sau informal -; al celor ce se ocupau de crearea si gestionarea imaginii. Lipsa informatiilor ne obliga sa ne limitam la nivelul ipotezelor, fara a avea certitudinea ca acesta ar putea fi, in timp, depasit.
In cadrul binomului tipar politic/model domnesc, elementul dinamic il reprezinta modelul domnesc. Actiunile/„strategiile“ imagologice au in vedere, in primul rand, fluctuatiile acestuia, facand distinctia necesara -; cel mai probabil, intr-un mod intu itiv -; intre elementele generale ale reprezentarii si cele particulare, personale, fapt absolut remarcabil in epoca. Astfel, modelele domnesti se combina, se imbogatesc permanent, preluand/asimiland valorile noi. Un elocvent exemplu in acest sens este
Neagoe Basarab, care utilizeaza, deopotriva, modelele cavaleresc, ecumenic si post bizantin.
Trebuie totusi subliniat faptul ca preponderenta modelului domnesc in conceperea actiunilor/„strategiilor“ imagologice nu este absoluta. Astfel, in perioada de tranzitie de la modelul politic voievodal la cel bizantin, ponderea in activitatea de creare de imagine o au incercarile de impunere a noului tipar politic, situatie in care, pentru asigurarea legitimitatii, modelul comportamental/domnesc ramane neschimbat.
In aceste conditii am considerat ca cea mai apropiata de realitate solutie este definirea actiunilor/„strategiilor“ imagologice prin elemente caracteristice ambelor variabile, rezultand tipologia pe care am prezentat-o.
Un alt aspect important este cel al continuitatii modelelor. Asa cum aratam mai sus, in general modelele domnesti/comportamentale nu se exclud, ci se completeaza reciproc, imbogatindu-se continuu cu noi valori. In perioada analizata aici am iden tificat insa si un moment de posibila discontinuitate, reprezentat de cea de-a doua domnie a lui Vlad Tepes.
Desi in acest caz lucrurile sunt inca departe de a fi pe deplin elucidate -; cu toate ca de personalitatea acestui principe si strategiile de imagine utilizate de el ne-am ocupat in mai mare masura -; se poate considera ca atat modelul/tiparul politic, cat si modelul domnesc au o serie de influente otomane care il fac atipic. Eventualele apropieri cu modelul Marelui Manipulator propus de Giordano Bruno, desi vizibile, nu sunt de natura sa contribuie la elucidarea problemei. Aceasta cu atat mai mult cu cat lipsa informatiilor interne face dificil de stabilit care a fost imaginea dezirabila a principelui intre supusii sai. In aceste conditii, am fost nevoiti sa abordam problema strategiilor de imagine utilizate de domnul muntean dintr-o perspectiva mai apropi ata de cea a finalitatilor militare.
O problema aproape deloc abordata de istoriografia traditionala este identificarea elementelor care sa ateste preocuparile, in epoca, pentru depistarea sistemelor de refe rinta. Avand in vedere marele volum de informatie care trebuie procesat si interpre tat pentru a realiza o abordare exhaustiva a problemei sistemelor de referinta, ne-am limitat la a puncta elementele pe care le-am considerat a fi esentiale in raport cu tema cursului.
Informatia procesata a permis investigarea doar a indicatorilor de imagine vehicu lati prin diplomatica si iconografie. Ponderea utilizarii acestor doua canale -; cu sigu ranta ca nu au fost singurele -; indica o selectare a lor in functie de scopurile propuse.
Astfel, in momentele in care in dinamica modelelor se operau modificari importante, iar actiunile imagologice pentru impunerea noului model trebuiau sa aiba un impact major, au fost preferate formele iconografice, apte a fi descifrate si de un public neavizat.
2. Strategii de imagine pentru potentarea actiunilor politico-militare
Alaturi de promovarea modelelor domnesti sau prezervarea tiparelor politice, strategiile de imagine au avut o insemnata contributie in potentarea actiunilor politico militare ale principilor romani cu impact in special in mediile externe. Fara a depasi cadrul evenimential -; in sensul dat de Braudel termenului -; strategiile de imagine destinate potentarii actiunilor politico-militare au avut un rol important in demersurile principilor Tarii Romanesti. Cele mai elocvente exemple pentru acest tip de strate gii de imagine sunt cele utilizate de Vlad Tepes si Mihai Viteazul. Ne vom opri asupra actiunilor fiecarui domn.
2.1. Strategii de imagine utilizate de Vlad Tepes
In ceea ce priveste actiunile pentru promovarea in mediile externe a unui anumit tip de imagine, Vlad Tepes va impune un nou model, socant pentru publicul-tinta.
Cu toate acestea, analiza de imagine indica existenta unor indicatori majoritar pozi tivi, cel putin la curtea lui Matia Corvin, respectiv in anturajul lui Mehmed al II-lea.
Altfel, nu s-ar explica atat absenta tentativelor fatise de inlaturare din domnie a lui
Vlad Tepes, cat si surpriza si nervozitatea cu care otomanii au primit vestea declansarii de catre principele roman a actiunilor antiotomane la Dunarea de Jos.
Aceasta imagine a vasalului fidel a fost construita -; cel mai probabil -; in registre diferite, functie de sistemul de referinta al destinatarului. Pentru otomani au fost sufi ciente plata tributului, stabilirea curtii domnesti la Bucuresti, mai aproape de Dunare si, implicit, de hotarul imperiului, adoptarea unui model politico-administrativ apropiat de cel otoman -; statul functionaresc -;, ori a culorii sacre a islamului -; verdele -; in stema personala a voievodului. In ceea ce-i priveste pe crestinii catolici dependenti de Buda, clamarea a ceea ce numea „pastrarea Crestinatatii intregi si pentru intarirea legii catolice“ si actiunile pentru sprijinirea lui Matia Corvin au avut -; probabil -; un efect similar.
Aceasta noua imagine are relevanta indeosebi in mediul catolic, impregnat, in epoca, de spaime satanice. Atributul esential al acestei imagini este dimensiunea diabolica.
Cel mai interesant aspect il ofera insa predilectia executiei pedepselor capitale prin tragere in teapa. Pedeapsa prevazuta in epoca de intreaga legislatie germanica si, se pare, necunoscuta in mediul islamic al secolului al XV-lea, tragerea in teapa are o serie de conotatii care trebuie amintite aici. Aplicarea ei are drept consecinta si decaderea din drepturile virile a celui astfel pedepsit, prin marturisirea durerii -; fapt incompatibil cu statutul rezervat barbatului in cadrul binomului de sorginte iudeo crestina „dolor-labor“. In plus, nefireasca pozitie verticala a celui executat astfel era de natura a activa traditia „mortului-viu“, de sorginte extrem orientala, raspandita -; printr-o filiera araba -; in egala masura in mediile islamic si crestin apusean.
Este greu de crezut ca finul psiholog dublat de foarte bunul cunoscator al menta litatilor catolice si islamice -; care era principele roman -; sa nu fi sesizat conotatiile indicatorilor de imagine pe care ii promova. Dificultatea consta in a preciza daca initia tiva conturarii unei astfel de imaginii i-a apartinut voievodului muntean sau adver sarilor sai -; pretendentul Dan si sasii brasoveni. Se pare ca Vlad Tepes a facut tot posibilul ca, pe plan local, sa amplifice imaginea sa satanica, utilizand-o pentru rezolvarea asimetriei conflictelor in care era angajat. Pot fi citate in aces sens atat episodul inversarii ritualului slujbei de inmormantare a pretendentului Dan, cat si modi ficarea smalturilor heraldice ale stemei sale, renuntand la rosul imperial in favoarea verdelui luciferic. Aspecte interesante din aceasta perspectiva pot fi identificate in a doua perioada a domniei, mai precis dupa 1460, cand principele muntean s-a anga jat fatis in confruntarea cu Poarta.
Este, probabil, momentul in care se impune preocuparea pentru utilizarea imaginii ca arma psihologica. Consecinta acestei modificari de atitudine a fost supradimen sionarea indicatorilor satanici a imaginii principelui muntean. Imaginea astfel con stituita a avut un impact remarcabil, reusind sa se impuna in mentalul colectiv otoman.
Pe de alta parte, translatarea centrului de interes a principelui Tarii Romanesti de la dimensiunea politico-militara spre cea cu finalitate militara in demersurile sale imago logice, precum si integrarea sa intr-un sistem de aliante a avut drept consecinta pier derea controlului asupra gestionarii propriei imagini in favoarea hegemonului aliantei, regele Matia Corvin. Acesta se va folosi de ea conform propriilor interese, aspect asupra caruia vom mai reveni.
2.2. Actiuni imagologice desfasurate de Mihai Viteazul pentru pregatirea actiunilor politico-militare din principatul intracarpatic
Deloc neglijabila, dimensiunea imagologica a actiunilor lui Mihai Viteazul repre zinta una dintre cele mai fascinante dimensiuni ale actiunilor desfasurate de principele muntean. In cele ce urmeaza va fi analizata imaginea creata de Mihai Viteazul in perioada jalonata de semnarea Tratatului de la Manastirea Dealu (11 iunie 1598) si declansarea campaniei din Transilvania (octombrie 1599). Ne-am oprit asupra aces tei perioade pentru ca acum este, in opinia noastra, un punct maxim al actiunilor principelui muntean, deosebita sa abilitate diplomatica fiind explicit sustinuta de acti unile in plan imagologic.
Spre deosebire de situatiile anterioare, in cazul lui Mihai Viteazul nu poate fi invo cata lipsa documentelor. Numarul mare al acestora a permis realizarea unei analize de imagine, mult mai nuantata decat precedentele. Interpretarea documentelor strict contemporane a condus la stabilirea unui sistem unitar de cuantificare a imaginii pe care Mihai Viteazul a cautat sa o induca in mediile vizate. Sistemul cuprinde trei indi catori principali de imagine -; „Om politic de anvergura“, „Militar valoros“ si „Om de incredere“ -; care sunt in masura sa defineasca trasaturile comportamentale ale principelui. La randul lor, indicatorii au fost descompusi intr-un total de 27 de subindi catori, sintetizati, de asemenea, din documentele strict contemporane. Trebuie sa pre cizam ca subindicatorii de imagine identificati ilustreaza intreaga perioada a domniei lui Mihai Viteazul, nu doar intervalul la care ne-am oprit aici. In consecinta, unii subindicatori nu sunt vizati de mesajele construite de principele muntean in perioada iunie 1598-octombrie 1599.
Analiza izvoarelor indica faptul ca, in perioada citata, Mihai Viteazul a desfasurat actiuni imagologice indeosebi in mediile habsburgic si transilvanean, prioritara fiind comunicarea cu spatiul habsburgic (93,75% din referiri). Mediul transilvan a fost vizat de 6,25% din referiri, acestea concentrandu-se strict asupra fidelitatii domnului roman fata de Habsburgi.
Ponderea referirilor/itemilor utilizati de Mihai Viteazul pentru inducerea imaginii dezirabile in perioada iunie 1598 -; octombrie 1599
O asemenea structurare a mesajelor pe medii de referinta sustine indiscutabil intere sele de moment ale lui Mihai Viteazul. Pentru realizarea acestora era vitala impunerea imaginii dezirabile in mediul habsburgic, prin aceasta urmarindu-se potentarea acti unilor sale politico-militare. Caracterul deliberat al actiunilor principelui roman se poate surprinde si in diferenta ponderii preocuparii pentru inducerea imaginii dezirabile in mediul habsburgic in perioada analizata aici, fata de cea anterioara. Astfel, in inter valul 1593-1598, ponderea mesajelor proprii destinate mediului habsburgic a fost de numai 35,70%.
Imaginea promovata de Mihai Viteazul in mediul habsburgic este structurata pe toti cei trei indicatori de imagine avuti in vedere de analiza propusa.
Ponderea indicatorilor de imagine utilizati de Mihai Viteazul pentru inducerea imaginii dezirabile in mediul habsburgic in perioada iunie 1598 -; octombrie 1599
Formula adoptata, deosebit de interesanta din perspectiva imaginii induse -; vadeste intentia principelui roman de a-si structura demersul imagologic in functie de sis temul de referinta al publicului-tinta, in cazul de fata, Curtea de la Praga, pentru a preveni o interventie militara a imperialilor in Transilvania. Este motivul pentru care desi indicatorul „Dimensiunea politica“ are, si de aceasta data, ponderea cea mai importanta (55,55% din totalul de itemi), i se alatura, cu o pondere, de asemenea sem nificativa, indicatorul „Dimensiunea militara“ (37,77% din totalul referirilor), fapt de natura a sublinia importanta rolului pe care Tara Romaneasca putea sa-l joace in evolutiile politico-militare ale momentului.
In modalitatea de articulare a subindicatorilor de imagine pentru construirea imag inii dezirabile, Mihai Viteazul reuseste o performanta remarcabila. Jocul pe care-l face este foarte strans, aproape pe muchie de cutit, probabil sugerat si de situatia rel ativ complicata in care se aflau beligerantii Razboiului de 13 ani. ªi de aceasta data pot fi deosebite doua paliere de structurare a imaginii induse. Astfel, imaginea struc turata pe un prim palier este cea a unui aliat fidel al Casei de Austria (15,55% din totalul de referiri), ale carui actiuni au drept scop apararea Crestinatatii (13,33% din totalul de referiri), factor de echilibru regional (4,44% din totalul de itemi) si cu un cuvant de spus in viitoarea configuratie politica a Balcanilor, unde este recunoscut drept lider al crestinilor de acolo (2,22% din totalul de itemi).
Profilul imaginii induse de Mihai Viteazul in mediul habsburgic in perioada iunie 1598 -; octombrie 1599 -; indicatorul „Dimensiune politica“ (% din totalul de itemi)
Al doilea palier, construit intr-o gama mai agresiva, vizeaza o serie de subindi catori la care ponderea referirilor negative este preponderenta. Astfel, se detaseaza imaginea unui principe care nu mai este interesat de alianta cu mediul de referinta
(4,44% din totalul de itemi, referirile fiind exclusiv negative) -; in conditiile in care imaginea se construieste dupa semnarea Tratatului de la Manastirea Dealu -; si este nemultumit de sprijinul pe care i-l acorda aliatii (11,11% din totalul de itemi, pon derea referirilor negative fiind de 60,00%). O atentie deosebita suscita, in acest con text, referirile negative la subindicatorul „Aliat fidel“ (22,21% din referirile la aceasta problema).
Se cuvine a sublinia faptul ca intre cele doua paliere este o disproportie evidenta, majoritatea referirilor vizand primul palier, menit a induce imaginea aliatului fidel.
In acest context, se poate aprecia ca Mihai Viteazul incearca sa induca Curtii de la
Praga imaginea unui principe care actioneaza in folosul Casei de Austria, dar care poate oricand sa-si urmareasca propriile interese daca aliatii nu il sustin corespunzator1.
Imaginea indusa de indicatorul „Dimensiunea politica“ se imbogateste cu ele mentele profilului trasat de indicatorul „Dimensiunea militara“. Acestea il prezinta pe principele roman ca pe un militar valoros, bun comandant (2,22% din totalul de itemi), bine informat asupra actiunilor inamicului (11,11% din totalul de itemi) si, element deosebit de important pentru imaginea aliatului Casei de Habsburg -; de altminteri faptul este evidentiat si de ponderea semnificativa pe care acesta o are -; capabil de actiuni ofensive in folosul aliatilor (13,33% din totalul de itemi).
Profilul imaginii induse de Mihai Viteazul in mediul habsburgic in perioada iunie 1598 -; octombrie 1599 -; indicatorul „Dimensiune militara“ (% din totalul de itemi)
Singurul subindicator de imagine la care referirile sunt in totalitate negative este cel care vizeaza capacitatea de a purta un razboi pe cont propriu. Aspectul este legat de posibilitatile financiare ale principelui roman, mai bine spus de intentia acestuia de a obtine stipendiile promise de la imperiali.
Este posibila si o alta interpretare, poate mai apropiata de realitate, a acestui aspect.
Inducand in mediul habsburgic imaginea unui principe incapabil sa suporte singur efortul economic al unei campanii, Mihai Viteazul incerca sa surprinda Curtea de la
Praga cu actiunile sale militare in principatul intrac