Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
SPATIUL MUZEAL. ORGANIZAREA EXPONATELOR IN MUZEU
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


In construirea unui muzeu azi trebuie sa se tina seama de urmatoarele deziderate esentiale, si anume:

a) amplasarea edificiului;

c) mobilitatea si functionalitatea spatiu­lui interior in raport cu colectia existenta si cu tema principala a muzeului.

Data fiind poluarea aerului in marile centre urbane, la care se adauga trepida­tiile si zgomotul produse de mijloacele mo­derne de circulatie, cea dintai dificultate care apare in fata constructorilor este pro­blema alegerii spatiului destinat unui muzeu.

In afara de climat, la alegerea locului pentru construirea unui muzeu se vor lua in consideratie si alti factori esentiali, pen­tru buna functionare si perspectivele lui de dezvoltare, si anume:

1. Posibilitatea de extindere a muzeului prin noi constructii, in momentul cand nucleul initial ar deveni neincapator. Aceasta este conditia de baza, cand mijloacele materiale de incepere a unei muzeu sunt limi­tate, putand fi esalonate in timp, iar colec­tiile si sfera de preocupari a muzeului are perspective de dezvoltare rapida.

2. Existenta unui vast spatiu inconjura­tor, folosit ca loc de expunere a lucrarilor, care in unele cazuri, prin natura lor, in functie de climat, pot suporta atmosfera exterioara (sculpturi si fragmente de arhi­tectura in piatra). Formula ideala a unui muzeu etnografic este amplasarea lui in­tr-un vast teren, pe care se poate imbina expunerea pavilionara cu aceea a con­structiilor taranesti prezentate in aer liber. In unele muzee de arta contemporana din Franta, Statele Unite, R. F. Germania, sculptura este prezentata liber, ca o com­pletare a expunerii din cadrul muzeului.

3. Imbinarea muzeului pavilionar cu un santier arheologic, pe care s-au conservat in situ o serie de monumente. In acest caz, muzeul constituie un complement absolut necesar santierului, sub raportul cercetarii si valorificarii materialelor in scop didac­tic si stiintific.

4. Separarea intr-o alta cladire a insta­latiei termice si de electricitate, ca si a depozitelor de carburanti, anexe care in principiu pot constitui un permanent pe­ricol de incendiu pentru un muzeu.

5. Crearea unui spatiu special de par­care, mai izolat de muzeu, pentru a evita atat zgomotul, cat si incarcarea aerului cu gaze si praf. Cand este vorba de un muzeu adapostit intr-un monument istoric, locul de parcare este bine sa fie ales ceva mai indepartat de cladire, atat pentru motive de conservare, cat si pentru consideratii es­tetice. Se va evita astfel prezenta in prim plan a spatiului de parcare, acoperind une­ori partial sau total intrarea principala sau fatada edificiului.

Monumente de arhitectura adaptate muzeelor

Bogatia monumentelor de arhitectura -; vechi palate si resedinte princiare sau episcopale, primarii, manastiri etc. -; adapostind colectii de arta sau arheologie, in unele cazuri de cateva secole, ne-a obisnuit in Italia, mai ales cu vechiul tip de muzeu. Instalate cu mare rafinament artistic, dupa principiile muzeografiei moderne, in somp­tuoasele resedinte din secolele XIV-XV sau mai tarzii, asa cum sunt muzeele natio­nale de la Milano, Verona, Florenta, To­rino etc., in multe cazuri colectiile sunt pastrate, macar in parte, chiar in locul lor de origine, armonizandu-se cu ansamblul, ar­hitectonic. Sub acest aspect, fara indoiala ca Italia constituie cea mai buna scoala pentru arhitecti si muzeografi, de a refolosi in scop muzeal vechile monumente istorice. Italia meridionala si Sicilia, pastrand cu mult mai putine edificii medievale sau din Renastere, gazduiesc colectiile lor de arta mai ales in luxoase palate baroce.­

In tara noastra s-au transformat in mu­zee o serie de monumente istorice impor­tante. Printre cele mai vechi experiente de acest gen se situeaza Muzeul de arta bran­coveneasca din Palatul de la Mogosoaia, Muzeul din Castelul Bran, Muzeul de isto­rie „Magna Curia” de la Deva, Muzeul de arta din Palatul Banffy de la Cluj-Napoca, Palatul Cuza din Iasi, iar mai recent mu­zeul Tarii Crisurilor din Palatul episcopal de la Oradea, Muzeul Bruckenthal din Sibiu, in stil baroc, Muzeul de etnografie a Olteniei din resedinta banilor Craiovei, constructie din epoca brancoveneasca, cu unele modificari mai recente, muzeele et­nografice in culele oltenesti s.a.

Expozitia

Cele doua activitati esentiale ale mu­zeului - conservarea si cercetarea - conditioneaza modul de organizare a colectiilor sub forma expozitiilor perma­nente si temporare, ca si a depozitelor de studiu.

Notiunea de expozitie, legata de aceea de muzeu, in conceptia actuala, inseamna prezentarea obiectelor, urmarind o anumita tema, organizata dupa un sir de idei con­ducatoare.

Tematica muzeului sau a expozitiei reprezinta organizarea teoretica a materialului dupa o anumita idee, care va fi ilustrata sau demonstrata prin obiectele special alese si grupate intr-un sistem.

Tematica expunerii r8d11db
Ideea sistematizarii obiectelor urmarind o tema s-a nascut in secolul al XIX-lea, legata mai ales de aparitia si dezvoltarea muzeelor de istorie. Este vremea in care mai toate popoarele, indeosebi acelea mici, care luptau pentru independenta si libertate, intemeiaza un muzeu istoric, urmarind ori­ginea si evolutia fiecarei natiuni, Astfel s-au creat muzeele nationale, intrunind in cladiri impunatoare colectii cu caracter istoric, artistic si etnografic, pentru a prezenta in ansamblu tot ceea ce un popor are particular fata de altul, tot ceea ce constituie aspiratia sa sociala, nationala si spirituala de-a lun­gul secolelor. In tara noastra, initiativa unui astfel de muzeu a avut-o Al. Odobescu, care a organizat Muzeul national de antichitati din Bucuresti, reluata spre sfarsitul secolului trecut de Al. Tzigara-Samurcas, care a urmarit realizarea unui mare muzeu national, imbratisand istoria si cultura romaneasca in ansamblu (arheologie, istorie, arta medievala, etnografie si arta populara etc.), idee implinita prin infiintarea Muzeului de istorie al Romaniei, deschis pentru public in 1972.

Realizarea tematicii in raport cu spatiul si exponatele

Pentru a ajunge la definitivarea tema­ticii muzeograful trebuie sa parcurga in mod obligatoriu urmatoarele etape:

1) Culegerea intregului material infor­mativ privind tema pe care doreste s-o ilus­treze in expozitie, incepand cu obiectele existente in patrimoniul muzeului sau in alte colectii si terminand cu informatiile oferite de documentele din arhive, publi­catii etc.

2) Gruparea intr-un sistem de gandire a tuturor acestor materiale, dupa anumite cri­terii sau idei, subordonate temei centrale, care vor fi accentuate sau estompate in ex­punere.

3) Selectionarea obiectelor si a celorlalte materiale documentare in functie de ideile pe care le urmareste expozitia, realizandu-se astfel schema generala si planul de expunere.

4) Adaptarea la spatiul existent a planu­lui ideal intocmit anterior, actiune care im­pune uneori o noua selectionare si revizui­re a obiectelor.

5) Intocmirea planului definitiv de expu­nere, in cele mai mici detalii, realizand machete cu fotografiile tuturor exponatelor.

6) Stabilirea exacta a tuturor elemente­lor ajutatoare si complementare care sunt necesare expunerii (fotografii, diapozitive, harti, desene, texte etc.); amplasarea lor exacta, dimensionarea lor in raport cu obiectele etc.

In ultima analiza, organizarea, unei ex­pozitii permanente sau temporare, bazata pe o tematica judicios gandita si un plan precis de expunere, apare ca ordonarea in spatiu a unui numar de obiecte care ilustreaza una sau mai multe idei.

In organizarea unei expozitii, indiferent de caracterul exponatelor si de proportiile ei, trebuie sa se tina seama de cateva principii, intre care cel mai important este cel de ordin vizual, care deosebeste cartea de o expozitie.

Impresia generala de ordin vizual pro­dusa in primul rand de obiecte este unul dintre principiile de baza ale unei expozitii, conditionata de modul cum se imbina ex­ponatele. Astfel, ca sa poata vorbi si impre­siona de la sine, ajutate subtil prin metode tehnice de expunere (texte, panouri colorate, lumina etc.), obiectele trebuie sa alca­tuiasca un ansamblu coerent si unitar, legat intr-un sistem care sa rezulte in mod spon­tan pentru vizitator, fiind insa bine gandit si cantarit de organizatorul expozitiei.

Expozitia permanenta sau temporara este rodul unor aprofundate cunostinte de specialitate si al unor studii indreptate precis asupra temei propuse. O expozitie nu se poate „improviza”, chiar daca este de pro­portii reduse si aparent mai putin semnifi­cativa si usor de realizat. Caracterul super­ficial al unei expozitii, tendinta de incar­care inutila, uneori cu obiecte secundare in detrimentul celor importante, abundenta elementelor auxiliare (fotografii, diapoziti­ve, grafica) pentru a suplini saracia de ex­ponate sunt deficiente ale unor expozi­tii, care se fac resimtite de publicul larg. Folosirea unor efecte de ordin estetic, fara a respecta insa firul conducator al tematicii propuse, constituie, de asemenea, defectul multor expozitii care nu au reusit sa reali­zeze un fir logic al expunerii. Orice obiect, fie el chiar frumos sau interesant, dar fara legatura cu tema urmarita, introdus pentru ,,decor”, „ca sa faca bine” sau „ca sa para expunerea mai bogata”, stirbeste din unitatea expozitiei, in detrimentul ideii pe care dorim s-o demonstram.

Modul in care este expus obiectul arheologic trebuie sa ofere clar vizitatorului functia lui initiala, nu eticheta explicativa.

O alta preocupare in expunerea obiec­telor este legata direct de conservarea lor. Mijloacele de suspendare, prindere si fixare a obiectului cu ajutorul suporturilor de metal, plexiglas sau din alte materiale rezistente trebuie sa fie astfel realizate, incat piesa sa fie in primul rand sigur asezata, ca sa nu cada, apoi, sa nu fie deteriorata, su­ferind o indoire, prindere fortata etc. De aceea se va proiecta cu arhitectul un sis­tem, de suporturi, cleme, console etc. pen­tru fiecare piesa in parte, mai ales cand este vorba de sculpturi, obiecte de arta de­corativa cu forme mai curioase (vase de ce­ramica, metale pretioase etc.) si de textile (vesminte, broderii, tesaturi de matase, tapi­serii, scoarte, covoare etc.). In expunerea anumitor textile, asa cum sunt broderiile cu fir, este necesar sa fie studiat modul cum se repartizeaza sau se concentreaza greutatea obiectului -; repartitia punctelor de sustinere -; pozitia fata de lumina artificiala din vitrina sau de lumina solara etc.

De asemenea, trebuie sa se acorde mare atentie modului de prezentare a obiectelor grele din piatra, lemn, metal (fragmente arhitectonice, sculpturale, lespezi funerare) si a statuetelor de piatra, fildes sau porte­lan, astfel incat sa li se asigure perfecta securitate. In general, pentru astfel de ex­ponate se folosesc suporturi si schelete metalice, mobile sau fixate partial in peretii salii. Imobilizarea obiectelor de acest gen prin cimentarea lor in sala, asa cum se pro­ceda in veacurile trecute, a fost cu totul abandonata. O atentie deosebita trebuie sa se acorde si modului de suspendare a ta­blourilor grele de mari dimensiuni, cu ma­teriale foarte rezistente, de o bara metalica care este solid fixata in peretii salii, cat si garantarii securitatii lor.

Armonizarea obiectelor intre ele sub raportul formei, coloritului si stilului, mai ales cand este vorba de reconstituirea inte­rioarelor si prezentarea mobilierului, pre­cum si folosirea fondurilor colorate, care pot da unitate expunerii sau accentua importanta unor piese, sunt preocupari esentiale, care se vor subordona tematicii. In expunerea actuala, culoarea sub diferite forme joaca un rol foarte important. La­ expozitiile de pictura se zugravesc peretii in acord cu cromatica tablourilor; la cele de grafica, de arta decorativa, expozitii documentare, istorice etc. utilizeaza panouri acoperite cu materiale textile, naturale sau imitatii din fibra de plastic sau hartie, de diferite culori. In acest caz, muzeografului i se cer notiuni de pictura, un simt deosebit al proportiei si al culorilor.

O alta latura dificila si in acelasi timp absolut necesara unei expozitii este crea­rea ambiantei si legarea obiectelor prin materialul complementar de caracter docu­mentar: cópii, facsimile, diapozitive, de­sene, texte explicative, harti, diorame etc. Ca regula generala, mai ales cand este vorba de muzee de arta, se recomanda a fo­losi aceste materiale cat mai putin si cat mai discret. Si in acest domeniu trebuie sa facem deosebirea intre expozitia perma­nenta si aceea temporara. Materialele au­xiliare sunt utilizate azi din plin in toata lumea, mai ales in expozitiile temporare in doua moduri diferite: a) gruparea izolata intr-o sala sau o boxa, constituind partea introductiva a expozitiei; b) intercalarea lor in expunere alaturi de obiectele origi­nale, care le poate constitui un fel de fun­dal. Cópiile si facsimilele sunt folosite mai ales in muzeele de istorie. In mod curent, aici se inlocuiesc documentele foarte pre­tioase cu fascimile, pentru a evita deterio­rarea lor prin expunere indelungata. Obiec­tele de metale pretioase (aur, platina cu pietre si perle), daca nu au conditii de se­curitate perfecta, se prezinta tot in cópii. Fotografiile si diapozitivele colorate, marite, realizate cu mare arta, pot da caracter dra­matic unei expozitii, creand atmosfera, de aceea se folosesc mult indeosebi in expozi­tiile si muzeele etnografice, de stiintele na­turii etc. Dioramele, reconstituind mediul natural, folosite in muzeele de stiintele na­turii, apar deseori si in muzeele cu conti­nut istoric, pentru reconstituirea aspectelor de orase, cetati, constructii interioare, mes­tesuguri, batalii etc. Inca din secolul trecut, machetele si reconstituirile -; uneori la scara redusa, alteori chiar la scara 1/1 -; ocupa un loc important in muzeele de isto­rie si etnografie.

Intocmai ca si folosirea culorilor, inte­grarea materialului auxiliar, de caracter documentar, intr-o expozitie este o problema de masura, bun gust si stiinta. Echilibrarea materialului auxiliar de caracter documentar si legarea lui organica cu exponatele originale sunt uneori greu de realizat. Exista pericolul de a inabusi sau a umbri expona­tele originale, in raport cu materialele au­xiliare, mai ales in muzeele istorice, din cauza dorintei de a explica amanuntit unele evenimente sau fapte. Aceasta abundenta de elemente documentare oboseste pe vi­zitator, care nu mai cuprinde ansamblul din cauza excesului de detalii. Uneori, acest sistem este rezultatul unei comoditati a or­ganizatorilor, carora le este mai usor sa copieze din albume si carti o serie de fo­tografii foarte cunoscute si sa injghebeze o tematica, decat sa faca o cercetare temei­nica, descoperind piese originale, noi, cu care sa ilustreze ideile pe care trebuie sa le ilustreze.

Hartile sunt frecvent folosite azi in toate expozitiile. Ele pot avea, totodata, si un rol decorativ, ocupand un loc important, de obicei la intrarea in expozitie sau in prima sala. Maniera si tehnica hartilor vor fi acordate cu restul expozitiei ca proportie, colorit si conceptie grafica.

In expozitiile tematice, textele explica­tive sub diferite forme joaca un rol de seama. In functie de importanta, intinde­rea si de continutul lor, textele pot fi de mai multe feluri, incepand de la cele mai simple, si anume:

1. Textul al carui continut ideea fundamentala a expozitiei.

2. Textul referitor la o anumita etapa, stil, monument, eveniment sau personalitate istorica etc.

3. Textul explicativ pentru o anumita grupa de obiecte similare, care in unele muzee inlocuieste etichetele individuale.

4. Eticheta, care lamureste un singur obiect.

Repartitia si dispozitia textelor in exp­unere, ca si proportia, modul cum sunt scrise, materialul si culoarea pe care sunt executate vor fi de la inceput discutate cu arhitectul si cu graficianul si raportate perm­anent la obiectele expuse si la ansamblul expozitiei.

Pentru a face cunoscuta o expozitie temporara, este obligatoriu afisul. Imaginea, culoarea si textul care com­pun afisul urmaresc sa atraga atentia vizi­tatorului, inca din strada, de la mare dis­tanta. De aceea se folosesc unul sau mai multe panouri de dimensiuni mari, placate cu afisele expozitiei, purtand si textul scris cu litere colorate, contrastand puternic fata de fond. In acest text se indica titlul, durata si programul de vizitare a expozitiei.

Sub raport tehnic si muzeal, una dintre problemele cele mai dificile si in acelasi timp cele mai importante ale expozitiilor contemporane este lumina.

Exista mai multe sisteme de iluminare:

a) iluminare generala, asezata in pla­fon, folosita in salile de expozitii tempo­rare, mai ales de arta moderna;

b) iluminarea limitata la fiecare vitrina prin tuburi fluorescente dispuse in paralel de sus sau de jos, alteori chiar pe verticala, in partile laterale, intotdeauna camuflata cu scafe sau acoperitoare de material plastic;

c) iluminarea individuala a obiectului sau a unei vitrine cu un reflector mic, spot; fasciculul de lumina este dirijat de sus asupra unei vitrine sau a unui singur exponat (sculptura, pictura etc.);

d) iluminarea individuala a unei piese prin reflectoare - spoturi dispuse intr-un ungher salii, in partea de sus, sau pe paviment, fasciculul fiind concentrat pe obiect, astfel incat sa nu supere pe vizitator;

e) banda de lumina continua, folosita pentru pictura, tapiserii etc., formata din tuburi fluorescente care sunt ascunse de o scafa metalica prinsa cu brate de plafon, perete sau panou. Tot pentru pictura si foloseste sistemul scafei continue care dirijeaza lumina in jos; de asemenea se utilizeaza plafoanele duble, care au, de fapt valoarea scafei si dau o placuta iluminare generala;

f) iluminarea plafoanelor si picturilor murale de pe bolti, cupole, prin lampadare pe picior, care raspandesc lumina in sus sau prin reflectoare dispuse in diferite puncte ale edificiului.

Norme de conservare

a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural

1. Expunerea bunurilor cultural-artistice

1.0. Valorificarea expozitionala - temporara sau permanenta - a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural istoric, stiintific, tehnic, memorialistic se face numai in spatii corespunzatoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se va admite plasarea - chiar pentru perioade foarte scurte - a unor bunuri cultural-artistice de valoare nationala in spatii care nu raspund conditiilor prescrise de prezentele norme.

1.1. Se considera corespunzator spatiul care indeplineste urmatoarele conditii:

1.1.1. Este salubru;

1.1.2. Are stabilitate microclimatica (umiditatea relativa de 50% - 65%). Calitatea mediului, din punctul de vedere al stabilitatii microclimatice, trebuie determinata pe baza unei cercetari suficient de lungi (cel putin un an) pentru ca rezultatele sa fie concludente;

1.1.3. Daca a fost nou constituit, renovat, restaurat etc., sa fi trecut cel putin trei - sase luni de la terminarea lucrarilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizarii microclimatului interior;

1.1.4. Instalatiile de iluminat, incalzire, apa si canal sunt in buna stare, au fost temeinic verificate si functioneaza in mod corespunzator;

1.1.5. Instalatia de iluminat a fost dimensionata potrivit sarcinilor pe care le impune o expozitie;

1.1.6. Este asigurata securitatea bunurilor expuse;

1.1.7. Indeplineste totalitatea conditiilor impuse de reglementarile in vigoare privind prevenirea si combaterea incendiilor.

1.2. Expunerea bunurilor de patrimoniu este conditionata de starea lor de conservare. Se interzice expunerea bunurilor care:

1.2.1. Nu sunt in perfecta stare de functionare;

1.2.2. Nu au fost dezinfectate si dezinsectizate;

1.2.3. Au o avansata stare de fragilitate.

1.3. Folosirea bunurilor cultural-artistice in activitatea expozitionala trebuie sa se faca cu stricta respectare a cerintelor de conservare. Pentru aceasta, organizatorii expozitiilor trebuie sa respecte urmatoarele prevederi:

1.3.1. Proiectarea prealabila a oricarei expozitii, indiferent de inaltimea sau locul unde se monteaza. Proiectul trebuie sa indice locul obiectelor in sala de expozitie, pozitia si tehnica concreta in care acestea vor fi etalare. Pentru rezolvarea corespun­zatoare a tuturor cerintelor unei expozitii, elaborarea proiectului trebuie sa fie facuta in echipa cu structura multidisciplinara, stabilita in functie de necesitati.

1.3.2. Asigurarea cerintelor valorificarii expozitionale si a celor de ordin estetic trebuie facuta in forme care nu vor afecta - imediat sau in timp - starea obiectelor.

1.3.3. Stabilitatea obiectelor la solicitarile seismice.

1.3.4. La alegerea solutiilor de etalare se interzic:

1.3.4.1. tensionarea obiectelor; pe cat posibil, acestea trebuie asezate in pozitii de repaus;

1.3.4.2. faldarea, impaturirea, agatarea punctiforma, baterea in cuie, folosirea benzilor adezive, lipirea documentelor si a lucrarilor de grafica artistica;

1.3.4.3. plasarea obiectelor in imediata apropiere a surselor de iluminat, incalzit, deasupra elementilor de calorifer.

13.5. Etalarea obiectelor in salile de expozitie trebuie facuta numai in momentul in care s-au terminat lucrarile de pregatire a spatiilor, inclusiv montarea mijloacelor de etalare: vitrine, panouri, postamente etc. Este daunatoare practica efectuarii, concomitent cu montarea exponatelor, a lucrarilor de amenajare, reparatii, instalatii, finisari etc.

1.3.6. Dupa ce au fost conservate sau restaurate, obiectele se pregatesc pentru expunere, in spatii speciale de tranzit, de unde sunt aduse apoi pe rand in sali si montate in locurile prevazute/indicate in proiect. Se interzic aducerea obiectelor in sali cu mult timp inainte de a fi etalare, intinderea lor pe jos, precum si cautarea variantei optime de expunere prin montarea si demontarea lor repetata.

1.4. Cu exceptia pieselor de mobilier si a altor obiecte de mari dimensiuni, obiectele de natura organica se protejeaza prin introducerea in vitrine etansate. Materialele din care se fac vitrinele, montajele, fondul etc. trebuie sa fie neutre din punct de vedere chimic.

1.5. Protejarea obiectelor din expunere libera (picturi, piese de mobilier etc.) se realizeaza prin montarea unor elemente de distantare: cordoane, gradene, ecrane din plexiglas sau cristal etc.

1.6. Atat personalul muzeului, cat si cel din afara (mai ales), care participa la lucrarile in care sunt implicate obiectele, trebuie sa fie temeinic instruit inainte de a-si incepe activitatea. Toate operatiile de manuire, transport, montare a exponatelor se supravegheaza de catre conservator. Seful sectiei (expozitiei) raspunde de asigurarea conditiilor necesare pentru ca amenajarea expozitiei sa se desfasoare potrivit cerintelor conservarii si securitatii colectiilor.

1.7. In spatiile expozitionale trebuie asigurate urmatoarele conditii microclimatice:

1.7.1. Umiditatea relativa (U.R.) cuprinsa intre 50%-65%.

1.7.2. Orice valoare de temperatura cuprinsa intre 1-18 °C este buna cu conditia ca aceasta sa fie relativ constanta (± 3-4° C) si corelata cu valorile U.R.

1.7.3. Eliminarea radiatiilor ultraviolete (U.V.)

1.7.4. Nivelul iluminarii bunurilor de natura organica se regleaza in functie de gradul lor de sensibilitate la degradarea foto-chimica, astfel:

1.7.4.1. 50-80 lucsi pentru carti, documente, miniaturi, acuarele, grafica, textile, lemn pictat, os, fildes, specimene de istorie naturala;

1.7.4.2. 150-200 lucsi pentru picturi si obiecte din lemn.

1.8. In fiecare unitate muzeala se identifica obiectele sensibile la degradarea fotochimica, luandu-se masuri speciale pentru protejarea acestora. In acest sens se impune:

1.8.1. Retragerea din circuitul expozitional a bunurilor de mare valoare, fragilizate sau susceptibile de fragilizare si inlocuirea acestora cu obiecte in stare buna de conservare sau cu replici artistice;

1.8.2. Reducerea duratei de iluminare a obiectelor din expozitie prin:

1.8.2.1. Acoperirea vitrinelor cu huse, in perioada in care muzeul este inchis;

1.8.2.2. Iluminarea generala, difuza, de mica intensitate, a salilor cu materiale organice sensibile. Pentru a se asigura vizionarea obiectelor se pot monta corpuri de iluminat la modulele de expunere. Acestea urmeaza sa se foloseasca numai cand este necesar, si atunci doar pentru scurta durata (proces comandat prin comutatoare sau intrerupatoare automate);

1.8.2.3. Corpurile de iluminat (incandescente sau fluorescente) trebuie ecranate pentru ca

radiatiile infrarosii (I.R.) sa nu afecteze direct sau indirect starea obiectelor.

1.9. Detinatorii de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural national au obligatia sa asigure supravegherea spatiilor expozitionale pentru prevenirea instrainarii sau distrugerii bunurilor expuse.

1.9.1. Stabilirea numarului supraveghetorilor se face in functie de dimensiunile salilor de expozitie, de natura exponatelor, precum si de modul de expunere, astfel incat sa se asigure supravegherea eficienta a tuturor exponatelor.

1.9.2. Atributiile personalului de supraveghere sunt:

1.9.2.1. Cunoasterea exponatelor si a locului de amplasare a acestora.

1.9.2.2. Asigurarea securitatii bunurilor expuse pe durata vizitarii expozitiei. Pentru aceasta este interzisa parasirea sectorului. La deschiderea expozitiei se controleaza sigiliile salilor si se verifica daca toate obiectele sunt la locul lor. Aceeasi operatie se face la inchidere, dupa ce s-a constatat, in urma unui control minutios, ca nu au ramas persoane straine in sector.

1.9.2.3. Supravegherea discreta a vizitatorilor pentru a impiedica atingerea sau degradarea obiectelor aflate in expunere libera. In acest sens muzeele trebuie sa doteze salile cu sisteme de avertizare.

1.9.2.4. Asigurarea aerisirii potrivit indicatiilor conservatorului.

1.9.2.5. Urmarirea functionarii aparatelor pentru masura si controlul conditiilor microclimatice aflate in spatiile respective.

1.10. Scoaterea obiectelor din sector se face numai pe baza unui act semnat de muzeograf/conservator si aprobat de conducerea muzeului, act in care trebuie sa se consemneze denumirea obiectului, numarul de inventar, persoana care-l ridica, motivatia scoaterii si destinatia.

1.10.1. Deschiderea vitrinelor din expozitie, demontarea si montarea lucrarilor pentru a le conserva, studia, cerceta, fotografia, imprumuta etc., se fac in afara programului de vizitare. Este interzisa deschiderea vitrinelor in prezenta vizitatorilor.

1.10.2. Verificarea zilnica precum si inventarierea periodica se pot face pe baza unor fotografii sau schite de localizare a obiectelor.

1.10.3. Orice activitate care nu se uiscrie in mod direct in cadrul programului expozitional (curatenie, reparatii, intretinere, instalatii, modificarea modulilor expozitionali etc.) trebuie efectuata, de asemenea, in afara programului de vizitare.

1.11. Daca sunt necesare interventii de reparatii, instalatii etc., obiectele trebuie evacuate. Daca natura si amploarea lucrarilor nu impun evacuarea colectiilor, acestea trebuie protejate un mod absolut atat de impuritatile care se degaja in timpul efectuarii lucrarilor, cat si de eventualele accidente. Se considera ca absolut indispensabila supravegherea acestor lucrari de catre conservatorul colectiei/muzeului sau de catre alta persoana competenta desemnata de conducerea muzeului.

1.12. Curatirea spatiilor expozitionale se face zilnic sau ori de cate ori este nevoie.

1.13. Pentru a diminua efectele negative ale poluarii spatiilor muzeale se impun urmatoarele masuri:

1.13.1. In salile de expozitie nu se recomanda folosirea mochetelor pentru acoperirea pardoselilor. In acest scop se pot utiliza marmura, mozaicul, gresia sau linoleumul, in textura si cromatica adecvate.

1.13.2. Nu este recomandabil sa se ceruiasca suprafetele spatiilor in care sunt sau circula bunuri de patrimoniu.

1.13.3. Pentru curatenie trebuie sa se foloseasca numai aspiratoare si carpe curate.

1.13.4. La intrarea in muzeu vizitatorii trebuie sa depuna la garderoba obiectele personale si aparatele de luat vederi, conform reglementarilor de vizitare stabilite de catre fiecare institutie.

1.14. La terminarea programului de vizitare, instalatia electrica se scoate de sub tensiune. Pentru aceasta, muzeul trebuie sa ia masuri de separare a circuitelor, astfel incat debransarea instalatiei de iluminat din expozitie sa nu afecteze alimentarea cu energie a celorlalte sectoare de activitate din muzeu, a instalatiilor de paza si securitate etc.

1.15. Muzeele etnografice retrag in fiecare an, la 15 octombrie, bunurile din inventarele de camera ale obiectivelor in aer liber si le depoziteaza in spatii corespunzatoare.

1.16. In perioada 15.X.- 15.IV., muzeele in aer liber pot asigura vizitarea obiectelor fara a permite accesul publicului in interiorul acestora. In perioada respectiva, personalul de supraveghere va fi instruit si folosit in activitatea de conservare a patrimoniului muzeal.

2. Depozitarea bunurilor cultural-artistice

2.0. Depozitarea colectiilor muzeale, a bunurilor cultural-artistice trebuie facuta in spatii corespunzatoare. Organizarea depozitului muzeal trebuie precedata de alegerea spatiului si de determinarea calitatii acestuia. Conditiile spatiului de depozitare sunt urmatoarele:

2.0.1. Sa fie salubru si stabil din punct de vedere al microclimatului. Zidurile sanatoase si neigrasioase, fara infiltratii. Umiditatea relativa sa fie cuprinsa intre 50-65%, fara fluctuatii mari sau bruste. Cladirea sa beneficieze de o buna izolare termica, conditie a unei temperaturi constante. Orice temperatura cuprinsa intre 1-18 °C este potrivita, cu conditia ca U.R. sa fie normala.

2.0.2. Sa fie compact, in acelasi perimetru al cladirii, separat de celelalte spatii functionale ale muzeului (expozitii si servicii). Daca este posibil, spatiul de depozitare sa fie organizat intr-un alt imobil, astfel incat incidenta factorilor de risc, foarte mare in cazul convietuirii cu aceste servicii, sa fie redusa la minimum. Daca depozitul se amplaseaza intr-un imobil comun, atunci peretii si usile acestuia sa fie din materiale inerte din punct de vedere termic, iar accesul si circulatia in zona respectiva sa fie riguros controlate.

2.0.3. Spatiile pentru accesul si circulatia persoanelor si bunurilor, deschiderea si inaltimea coridoarelor, usilor etc. sa fie astfel dimensionate incat sa nu se creeze riscuri pentru circulatia obiectelor.

2.0.4. Depozitele se pot organiza si la subsol, demisol sau nivelele superioare ale cladirii, daca:

2.0.4.1. sunt salubre;

2.0.4.2. au un climat corespunzator;

2.0.4.3. nu sunt sub nivelul retelei de canalizare, au sifoane conectate la reteaua de canalizare, nu au in interior conducte de la reteaua de apa;

2.0.4.4. se pot amenaja, pentru a preveni eventualele inundatii sau refulari ale continutului retelei de canalizare in cazul unor ploi torentiale;

2.0.4.5. capacitatea portanta a planseelor este cuprinsa intre 300-500 kg / mp (calculul trebuie sa ia in considerare si sarcinile dinamice);

2.0.4.6. la etaj nu se depoziteaza obiecte mari din piatra, bronz, marmura etc.

2.1. Amplasarea (asezarea) obiectelor se face separat, potrivit naturii materialelor din care acestea sunt facute (textile, metale, ceramica etc), tipului morfologic si formatului (dimensiunii tip)

2.1.1. La stabilirea tipului morfologic se tine seama nu numai de forma obiectului ci si de alte caracteristici care impun o solutie specifica de asezare a obiectelor si modului de depozitare.

2.1.2. Depozitarea unor astfel de bunuri se poate face si pe baza altor criterii (culturii, provenienta, tehnica etc.), daca acestea au in vedere:

2.1.2.1. asezarea obiectelor potrivit normelor conservarii stiintifice;

2.1.2.2. folosirea integrala si rationala a spatiului respectiv.

2.2. Organizarea depozitului muzeal, precum si a tuturor celorlalte depozite care adapostesc valori patrimoniale implica parcurgerea obligatorie a urmatoarelor etape:

2.2.1. Codificarea incaperilor in care se organizeaza viitorul depozit. Imobilele se noteaza cu litera mare, nivelele cu cifre romane, iar incaperile cu cifre arabe.

2.2.2. Etichetarea obiectelor.

2.2.3. Masurarea obiectelor.

2.2.4. Stabilirea tipurilor morfologice.

2.2.5. Efectuarea inventarului de colectie. Se fac liste separate pentru fiecare tip morfologic, obiectele inscriindu-se in acest inventar in ordinea numerelor de inventar general.

2.2.6. Stabilirea formatelor. Se fac tabele separate, pe formate, in cadrul fiecarui tip morfologic.

2.2.7. Stabilirea modului de asezare a obiectelor - elaborarea modulului grafic si matematic al modulelor de depozitare (se face pentru fiecare tip morfologic stabilindu-se, totodata, si pozitia obiectului in raport cu celelalte obiecte si cu structura modulului, felul in care este asigurat accesul la obiecte care se amplaseaza intr-o unitate etc.)

2.2.8. Proiectarea amplasarii imaginare a colectiilor (in cazul in care unitatea nu are un asemenea spatiu la dispozitie); calcularea necesarului de spatiu pentru depozitarea acestora.

2.2.9. Studierea si stabilirea parametrilor dimensionali si functionali ai mobilierului: principiul de organizare a materialului (obiectelor), sistemul de functionare, materialele cele mai indicate pentru fiecare tip, numarul etc. Elaborarea programului de proiectare si executie a modulelor.

2.2.10. Proiectarea amplasarii reale a colectiilor pe un spatiu dat.

2.2.11. Elaborarea catalogului topografic si a celorlalte forme de organizare a informatiei de orice natura privind regasirea obiectului.

2.3. Mobilierul din spatiile de depozitare trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte generale:

2.3.1. Sa fie functional, sa asigure cele mai bune conditii de protejare, asezare, acces si manuire a obiectelor. Sa fie adaptat parametrilor fizici, morfologici si dimensionali ai obiectelor.

2.3.2. Sa fie simplu si confectionat din materiale usoare.

2.3.3. Sa fie din materiale neutre din punct de vedere chimic, compatibile.

2.3.4. Sa fie ieftin, din materiale accesibile care se pot procura si prelucra (eventual in regie proprie) usor.

2.3.5. In acelasi timp cu proiectarea mobilierului trebuie sa se conceapa si mijloacele si dispozitivele de acces si manuire a bunurilor plasate in partea superioara a modulelor de depozitare. Dispozitivele de acces trebuie sa aiba o foarte buna stabilitate si, in cazul unor piese cu o anumita masa si volum, sa permita accesul concomitent al mai multor persoane, astfel incat manuirea obiectelor sa nu cada sub incidenta factorilor de risc pentru persoanele sau bunurile implicate.

2.4. Introducerea obiectelor intr-un spatiu de depozitare este conditionata de efectuarea urmatoarelor operatiuni:

2.4.1. Uscarea completa a spatiului nou construit, renovat sau restaurat (cf.nr.1.0.3.).

2.4.2. Curatirea, dezinfectarea si dezinsectizarea generala a spatiului si a modulelor de depozitare (in anumite cazuri chiar deratizarea spatiilor).

2.4.3. Dezinfectarea, dezinsectizarea si conservarea obiectelor (curatiri, consolidari, deplieri, intinderi etc.).

2.4.4. Ori de cate ori este posibil, obiectele trebuie plasate in spatii inchise - cutii, dulapuri etc. Daca se opteaza pentru expunerea libera, atunci obiectele trebuie protejate impotriva depunerilor de impuritati, in special de praf.

2.5. Asezarea obiectelor trebuie facuta astfel incat sa li se asigure stabilitatea necesara, precum si o stare de repaus complet.

2.5.1. Asezarea si densitatea obiectelor trebuie astfel realizate, incat accesul la oricare din obiecte plasate in acelasi micromodul sa nu afecteze starea lui sau a celorlalte piese.

2.5.2. De regula, obiectele se aseaza in modul unele langa altele. Nu se admit suprapuneri decat pentru textilele plate, usoare (2-3); documente; grafica (cel mult 10 piese). Obiectele suprapuse in cadrul aceluiasi micromodul trebuie separate cu panza sau hartie neacida.

2.5.3. Se va evita contactul fizic direct dintre metalele cu potential electric diferit.

2.5.4. Cartonul sau hartia folosite pentru confectionarea paspartuurilor, plicurilor, cutiilor etc. pentru depozitarea sau expunerea graficii, documentelor, cliseelor etc. trebuie sa fie neutre (pH 7,00).

2.5.5. Pictura pe panza se depoziteaza in pozitie verticala pe montanti. Daca montantii sunt mobili, se vor lua masuri pentru prevenirea trepidatiilor si a socurilor prin folosirea carligelor cu arc si interpunerea unor materiale elastice intre lucrari si plasa de sustinere, precum si intre perete si cadrul montantului.

2.5.6. Daca picturile se depoziteaza pe rafturi compartimentate, trebuie sa se tina seama de urmatoarele recomandari:

2.5.6.1. nu se depoziteaza in acelasi compartiment doua sau mai multe lucrari;

2.5.6.2. latimea compartimentului sa fie ceva mai mare decat latimea lucrarii care se introduce , astfel incat aceasta sa stea usor inclinata (10-15°, - fata lucrarii in sus);

2.5.6.3. inainte de introducerea lucrarilor in raft se scot cuiele, se fixeaza si se protejeaza belciugele, carligele, celelalte accesorii.

2.5.7. Sunt interzise depozitarea pe jos (chiar temporara), rezemarea obiectelor de sursele de incalzire, de piesele de mobilier sau de alte corpuri din spatiul respectiv.

2.5.8. Picturile pe lemn se depoziteaza in pozitie orizontala, pe blaturi mobile.

2.5.9. Documentele volante se introduc in plicuri din hartie transparenta (hartie cristal), iar plicurile cate 10-12 in cutii de carton neacid.

2.5.10. Cartile din fondul vechi si rar, legate in piele sau cu ferecatura metalica se aseaza, de asemenea, separat, in pozitie orizontala.

2.5.11. Este interzisa depozitarea cliseelor si a fotografiilor in incinta atelierului foto sau in spatii umede.

2.6. Accesul in depozitele de obiecte muzeale se face in baza prevederilor regulamentelor de ordine interioara stabilite de fiecare institutie.

2.6.1. Studierea, cercetarea, fotografierea si filmarea bunurilor se efectueaza, sub supravegherea conservatorului, intr-un spatiu anume amenajat in mod corespunzator.

2.6.2. Se interzice folosirea spatiului de depozitare pentru alte activitati.

2.6.3. In incinta depozitului de bunuri de patrimoniu nu sunt permise introducerea si depozitarea altor obiecte (de uz gospodaresc, imprimate, tiparituri, material expozitional etc.), a alimentelor.

2.7. Pentru realizarea evidentei operative a miscarii obiectelor si pentru o corecta analiza cauzala a modificarilor starii acestora, se introduce la fiecare depozit un registru de evidenta a depozitului in care se consemneaza natura activitatii in care este implicat obiectul (filmare, fotografiere, expozitie, cercetare etc.), durata, perioada, cine il ia in primire etc.

2.8. Incetarea activitatii zilnice, depozitul se inchide, iar cheile se predau. Se interzice scoaterea, chiar temporara, din incinta unitatii a cheilor de la depozite, ateliere, birouri. Pastrarea lor se face intr-un loc stabilit de conducerea muzeului, unde se lasa la plecarea din unitate. Cheile nu se dau decat gestionarului.

3. Activitatea de manuire, ambalare si transport al bunurilor cultural-artistice

3.0. Unitatile detinatoare de bunuri de patrimoniu sunt obligate sa instruiasca temeinic personalul care, prin atributii, vine in contact cu bunurile de patrimoniu, le manuieste in spatiile de expunere, depozitare sau de tranzit. Pe cat posibil, in cadrul unitatilor mari si cu intensa circulatie a obiectelor, se vor organiza echipe specializate.

3.1. Toate operatiile de manuire si transport intern se fac sub supravegherea conservatorului colectiei / sectiei / muzeului.

3.2. Ori de cate ori au loc miscari de bunuri, personalul antrenat in aceasta operatie se insiruie cu grija, chiar daca a mai participat la astfel de actiuni.

3.3. In timpul manipularii bunurilor cultural-artistice se interzic:

3.3.1. tararea obiectelor,

3.3.2. asezarea lor direct pe pardoseala, sprijinirea de piesele de mobilier, calorifere, sobe, usi, ferestre, pereti;

3.3.3. atingerea fetei/spatelui picturilor;

3.3.4. manuirea sculpturilor, pieselor de mobilier prin apucarea, presarea, tensio­narea protuberantelor sau proeminentelor;

3.3.5. transportarea cu acelasi mijloc (carucior, cutie, cos etc.) a obiectelor cu structuri si marimi diferite;

3.3.6. miscarea obiectelor mari si grele fara a dispune de echipe corespunzatoare specificului operatiei;

3.3.7. manuirea mai multor obiecte in acelasi timp de catre o singura persoana;

3.3.8. miscarea obiectelor in alte incaperi, fara examinarea prealabila a starii lor de conservare;

3.3.9. fumatul in timpul manuirii obiectelor;

3.3.10. coborarea obiectelor mari (cu masa si volum) aflate la o anumita inaltime in dulapuri, pe rafturi, postamente etc., folosindu-se: mijloace improvizate si fara stabilitate foarte buna.

3.4. Circulatia obiectelor in spatii muzeale trebuie sa se faca numai cu mijloace care le asigura securitate si protectie (carucioare, cosuri, cutii etc., amenajate in mod corespunzator). In timpul manuirii anumitor categorii de obiecte, cei care efectueaza operatiunile vor purta manusi adecvate.

3.5. In cadrul activitatilor de valorificare expozitionala nu se expun decat bunuri din patrimoniul cultural national a caror stare de conservare este corespunzatoare.

3.6. Bunurile mentionate mai jos nu se expun intr-un an decat cel mult trei luni si numai daca se asigura conditii de conservare si securitate deosebite: incunabule, miniaturi, acuarele, gravuri, desene, grafica, afise, documente, obiecte din matase, fotografii originale.

3.7. Itinerarea obiectelor necesare organizarii expozitiilor in tara sau peste hotare se face potrivit unor principii metodologice expuse in cele ce urmeaza.

3.7.1. Institutia care organizeaza expozitia incheie cu detinatorul de la care imprumuturile bunurile un protocol, in care se stabilesc conditiile imprumutului. Proto­colul trebuie sa cuprinda urmatoarele prevederi.

3.7.1.1. Durata, locul si scopul actiunii.

3.7.1.2. Parametrii microclimatici care trebuie asigurati.

3.7.1.3. Cine asigura ambalarea si transportul.

3.7.1.4. Cine insoteste transportul.

3.7.1.5. Depozitarea si protejarea ambalajelor.

3.7.1.6. Obligativitatea informarii unitatii organizatoare in legatura cu modificarile starii obiectului (obiectelor) si cauzele care le-au generat.

3.7.1.7. Alte prevederi menite sa asigure protectia corespunzatoare a unor bunuri deosebit de valoroase, susceptibile de degradare, a unor obiecte care prezinta anumite particularitati etc.

3.7.2. Cu cel putin sase luni inaintea deschiderii unei expozitii, unitatea organiza­toare intocmeste lista bunurilor propuse pentru expunere, solicitandu-se laboratoare­lor de profil autorizate examinarea starii lor de conservate.

3.7.3. Laboratoarele examineaza obiectele, stabilind lucrarile a caror stare face imposibila expunerea lot, lucrarile care pot fi expuse, dar asupra carora trebuie intervenit in prealabil, indicand si durata operatiilor respective.

3.7.4. Se interzic ca fiind extrem de daunatoare, oricare ar fi motivele invocate, atat interventiile superficiale de mascare a starii reale a obiectului, cat si renuntarea la anumite procese tehnologice etc, pentru ca lucrarea sa fie gata la un anumit termen.

3.7.5. Trimiterea unor astfel de lucrari dintr-o localitate in alta trebuie precedata de examinarea lor riguroasa, cele care prezinta semne sau tendinte de degradare ambalandu-se numai dupa ce au fost consolidate de catre un restaurator de specialitate, care autorizeaza expedierea.

3.7.6. Itinerarea obiectelor, indiferent de distanta sau rapiditatea cu care trebuie sa circule, se face numai daca sunt ambalate in mod corespunzator. Obligatia de a ambala obiectele in tranzit se stabileste prin protocol intre partile interesate, precizandu-se cine asigura aceasta importanta operatiune.

3.7.7. Examinarea lucrarii, ambalarea si insotirea transportului se asigura de catre personalul autorizat, stabilit prin protocol.

3.7.8. Bunurile de patrimoniu nu se expediaza cu posta sau coletaria. In cazul in care o lucrate calatoreste cu mesageriile, ea va fi insotita de conservator pe itinerarul: detinator - gara (incarcare), gara (descarcare-incarcare) - unitatea organizatoare sau invers. Dupa caz, vor fi insotite de paza specializat.

3.8. Pentru fiecare lucrate imprumutata si itinerata se intocmeste documentatia starii de conservare, ca un instrument de evaluate obiectiva a modificarii starii obiectului. Pe aceasta baza se fac si operatiile de predare-primire. Documentatia se compune din:

3.8.1. 1-2 fotografii 18/24 cm de ansamblu ale obiectului, luate din unghiuri care sa permita cuprinderea in campul imaginii a cat mai multe din componentele esentiale ale acestuia.

3.8.1.1. Cateva fotografii de detalii ale unor zone considerate de specialist (restaurator/conservator) ca fragile, sau care prezinta inceputul unui proces de degradare ce ar putea evolua in timpul itinerarii etc.

3.8.1.2. Se vor nota cu exactitate conditiile in care s-au facut fotografiile: deschiderea diafragmei, timpul de expunere, distanta, sensibilitatea filmului etc.

3.8.2. O microfisa, in care principalul element il constituie descrierea exacta a starii de conservare a obiectului, recomandari speciale de ambalare, manuire, expunere etc. Daca expozitia se itinereaza in strainatate, microfisa ar trebui sa aiba un duplicat in 1imba tarii respective sau, daca acest lucru nu este posibil, in limba engleza.

3.8.3. Lucrarile se predau si se primesc numai pe baza documentatiilor astfel elaborate, documentatii care trebuie oficializate pentru a avea valoare in fata instantelor de judecata in cazul unor litigii.

3.9. Orice bun cultural-artistic care face parte din patrimoniul cultural national si care se itinereaza in afara perimetrului unitatii detinatoare trebuie ambalat potrivit regulilor de conservare stiintifica. Ambalarea trebuie facuta in raport cu particularitatile morfologice si cu proprietatile fizico-mecanice ale bunurilor implicate si astfel conceputa incat sa asigure protectia deplina a obiectelor impotriva urmatorilor factori de risc:

3.9.1. variatiile microclimatice, in special fluctuatiile umiditatii relative;

3.9.2. patrunderea lichidelor si a gazelor,

3.9.3. socuri si trepidatii;

3.9.4. degradari mecanice.

3.10. In functie de factorii enumerati mai sus, ambalajul folosit trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

3.10.1. sa fie facut din materiale rigide si rezistente pentru a preveni deteriorarile mecanice provocate de factorii exteriori;

3.10.2. sa fie etans si impermeabil;

3.10.3. sa asigure o buna izolare termica a continutului, astfel incat la o diferenta de temperatura 20-30° C, in interiorul containerului, temperatura sa nu se modifice cu mai mult de 1-2 °C;

3.10.4. materialele folosite sa fie inerte din punct de vedere chimic, sa fie compatibile cu proprietatile fizico-chimice ale obiectelor;

3.10.5. sa anuleze socurile si trepidatiile.

3.11. Pentru transportarea obiectelor de natura organica, sensibile la fluctuatiile de umiditate si temperatura, ambalajele vor contine si o anumita cantitate de materiale care asigura inertia de microclimat.

3.12. Inainte de ambalare, obiectele se examineaza cu atentie, scotandu-se sau protejandu-se, dupa caz, cuiele, sarmele, inelele, belciugele, balamalele, agatatorile etc.

3.13. Picturile cu geam se protejeaza prin lipirea pe sticla a unor benzi adezive dispuse in paralel si perpendicular unele fata de altele.

3.14. Capacul se prinde intotdeauna in holtz-suruburi.

3.15. Cutiile vor fi prevazute cu manere pentru manipulate.

3.16. Daca intr-o cutie se ambaleaza mai multe piese, iar pozitia acestora nu este vizibila din cauza materialului de ambalare, pe capacul interior se va prinde o schita de amplasare a obiectelor.

3.17. Pe capac, ca si in partile laterale, se marcheaza codul de pozitie, de material fragil, de material casant de protejare de intemperii, locul unde se deschide etc.

3.18. Containerele care transporta obiecte fragile se fixeaza bine in mijloacele de transport, punandu-se intre ele si suprafata de contact (sau partile laterale ale mijloacelor de transport punandu-se intre ele si suprafata de contact (sau partile laterale ale mijloacelor de transport) materiale clasice de grosimi si densitati diferite potrivite cu masa acestora.

3.19. Trebuie avuta, de asemenea, in vedere si prevenirea efectelor care pot rezulta in timpul transportului pe distante mari ca rezultat al tasarii materialului folosit la ambalare.

3.20. Daca containerele in care se transporta lucrarile nu au fost izolate termic, trebuie sa se foloseasca un mijloc de transport auto care raspunde acestei cerinte.

3.21. Sunt interzise descarcarea containerelor si mentinerea lor, chiar pentru perioade scurte, expuse intemperiilor pe rampe, in piete sau alte locuri descoperite si nepazite.

3.22. Nici un transport de bunuri de patrimoniu, indiferent de mijlocul care se va utiliza (auto, feroviar, apa, aer), nu va circula fara insotitor competent.

3.23. In cazul transportarii unor opere de arta de valoare deosebita, cu mijloace auto, se va alcatui un itinerar precis. In timpul opririlor programate in localitatile prevazute in itinerar, mijloacele de transport vor fi garate in locurile fixate de catre organele de ordine. Se interzice oprirea, chiar temporara, in locuri decat cele indicate. Itinerarul va fi comunicat organelor de Politie.

4. Filmarea si fotografierea bunurilor cultural-artistice, tehnice si stiintifice

4.0. Filmarea/fotografierea bunurilor care fac parte din patrimonial cultural national se aproba de catre directia de specialitate din Ministerul Culturii.

4.1. In acest scop, solicitantul va inainta o cerere insotita de o copie a contractului intocmit cu detinatorul, prin care se solicita aprobarea pentru fotografierea/filmarea obiectelor clasate.

4.2. Nu se aproba filmarea/fotografierea bunurilor de patrimoniu in urmatoarele cazuri:

4.2.1. Daca se apreciaza ca actiunea pentru care se solicita aprobarea are un caracter minor in raport cu valoarea obiectului.

4.2.2. Obiectul nu este in stare buna de conservare (se excepteaza fotografiile necesare activitatii de conservare-restaurare).

4.2.3. Exista replici de valoare egala sau apropiata care pot substitui originalul, fara ca prin aceasta sa se diminueze calitatea reproducerii.

4.2.4. Fototecile muzeale, Arhiva de imagini sau alte institutii poseda clisee utilizabile, potrivite scopului urmarit.

4.3. Detinatorul caruia i s-a solicitat aprobarea studiaza oportunitatea solicitarii, examineaza starea de conservare a obiectelor respective, precum si implicatiile efectelor filmarii/fotografierii asupra acestora si avizeaza (sau nu) filmarea/fotografi­erea pentru fiecare caz in parte.

4.4. Adresa se trimite spre aprobare directiei de specialitate din Ministerul Culturii, iar acesta comunica solicitantului decizia sa.

4.5. La filmarea/fotografierea bunurilor din patrimonial cultural national trebuie respectate urmatoarele reguli:

4.5.1. Detinatorul instruieste echipa de filmare/fotografiere asupra conditiilor in care aceasta are acces in institutie si la obiecte, regulile generale de securitate care trebuie respectate (fumat, zonele de acces, folosirea instalatiilor etc.) precum si celelalte conditii menite sa previna degradarea obiectelor ca urmare a prezentei si activitatii echipei.

4.6. Filmarea/fotografierea bunurilor care fac parte din patrimonial cultural national se face in prezenta conservatorului muzeului/colectiei.

4.7. Obiectele de natura organica nu vor fi expuse la intensitati luminoase maxime (cerute de conditiile de filmare), decat in limita timpului strict necesar. Toate operatiunile preliminare (fixare, incadrare, distanta, punere la punct etc.) se vor face folosindu-se o intensitate luminoasa de cel mult 100 de lucsi.

4.8. Nu se admit surse de iluminat care emit radiatii U.V. In acest sens, echipa de filmare va prezenta conservatorului documentatia privind calitatea spectrala (spectrul luminilor de unda emise) a surselor folosite.

4.9. Sursele de iluminare vor fi prevazute cu filtre I.R. Daca in timpul operatiunii de filmare, sursele de lumina emit radiatii I.R. puternice, corpurile de iluminat se vor tine la o distanta cat mai mare de obiecte, durata de iluminare maxima nu va depasi un minut si se va intensifica ventilarea spatiului in care se filmeaza.

4.10. Masuri speciale vor proteja picturile, cartile, grafica, pergamentele, documen­tele, miniaturile, obiectele din piele, textile, la care, pe langa masurile aratate mai sus, se va recurge la ventilarea suplimentata a spatiului pentru ca temperatura suprafetei lucrarilor si a stratului superficial sa nu creasca cu mai mult de 1, 1/2°C, iar U.R. din incapere sa nu scada sub 50%.

4.11. Filmarea/fotografierea se va consemna, pentru fiecare obiect in parte, in registrul de miscare a obiectelor din colectia respectiva.

5. Atributiile conservatorului de colectie/muzeu

5.0. Conservarea bunurilor clasate se compune din activitati si procese menite sa asigure conditii necesare pentru mentinerea acestora intr-o stare cat mai apropiata de cea initiala. In acest cadru, profilaxia proceselor de alterare, imbatranire, degradare, indiferent de factorii care le produc, are o importanta fundamentala.

5.1. Responsabilitatea pastrarii patrimoniului revine tuturor lucratorilor din muzeu. Rezolvarea insa a unor activitati dominate de probleme de ordin tehnic, complexitatea unor procese, precum si efectele extrem de daunatoare pe care le-ar avea abordarea sau rezolvarea lor necompetenta impun prezenta conservatorilor de colectie si de muzeu, specializati in problemele conservarii patrimoniului.

5.1.1. In postul de muzeograf-conservator de muzeu si de oficiu de patrimoniu vor fi incadrati absolventi ai institutelor de invatamant superior ce au fost atestati. Pentru postul de conservator de colectie/sectie se pot angaja si cadre cu studii medii. Conservatorii nou incadrat isi poate exercita atributiile dupa ce a primit certificatul de libera practica, conform normativelor legale in vigoare.

5.1.2. Conservatorul de colectie/sectie poate fi insarcinat cu gestionarea colectiilor sectiei respective. In astfel de cazuri, activitatea de gestionare - predari, primiri, inventarieri, evidenta contabila etc. - nu trebuie sa impieteze asupra indeplinirii atributiilor de ocrotire, conservare si securitate, prioritare in ansamblul sarcinilor conservatorului.

5.2. Atributiile conservatorului de sectie/muzeu sunt urmatoarele:

5.2.1. Determina calitatea mediului ambiant din spatiile in care sunt expuse sau depozitate bunuri de patrimoniu: temperatura, umiditatea relativa, calitatea spectrala a radiatilor electromagnetice, intensitatea luminoasa, factorii de poluare si biodegradare. Inregistreaza permanent valorile si variatiile acestor factori, determina formele specifice de manifestare si efectele lor.

5.2.2. Asigura functionarea corecta a aparatelor folosite pentru controlul conditiilor microclimatice (termohigrometre, termohigrografe, psihometre, luxmetre etc.). Studiaza si prelucreaza (inclusiv statistic) rezultatele inregistrarilor facute cu aceste aparate si ia masuri pentru corectarea anomaliilor constatate (reducerea temperaturii, corectarea excesului sau deficitului de umiditate etc.), pentru asigurarea stabilitatii microclimatice, potrivit parametrilor recomandati de prezentele norme.

5.2.3. Supravegheaza functionarea sistemelor de incalzire si de iluminat, urmarind ca temperatura (si prin intermediul acesteia U.R.), precum si intensitatea luminoasa sa se inscrie in parametrii prescrisi de regulile conservarii stiintifice.

5.2.4. Determina gradul de salubritate al oricarei incaperi destinate valorificarii sau depozitarii -; chiar temporare -; a colectiilor.

5.2.5. Indruma si supravegheaza operatiile de curatire si de aerisire a spatiilor de expunere si de depozitare, precum si a cailor de acces. Instruieste personalul insarcinat cu executarea acestor activitati.

5.2.6. Participa in mod nemijlocit la toate operatiile intreprinse pentru desprafuirea, aerisirea si curatirea obiectelor, in special a celor de natura organica.

5.2.7. Asigura aplicarea prevederilor conservarii in toate imprejurarile in care obiectele sunt manipulate, ambalate si transportate. Ia masuri ca sistemele de ambalare sa fie adecvate cerintelor specifice fiecarui gen de obiecte, pentru evitarea tensionarilor, vibratiilor, socurilor, variatiilor de umiditate si temperatura.

5.2.8. Participa la organizarea expozitiilor de baza sau temporare, stabilind modalitatile de etalare a obiectelor, potrivit normelor de conservare.

5.2.9. Intocmeste fisele de sanatate pentru obiectele muzeale si asigura controlul permanent al starii lor de conservare. Ia masuri pentru tratarea de catre restauratori a obiectelor la care se descopera procese evolutive de degradare. Analizeaza cauzele care determina aceasta evolutie, recomandand masuri pentru inlaturarea lor.

5.2.10. Face propuneri privind restaurarea bunurilor din colectiile de care se ocupa, restaurare care urmeaza sa fie facuta de catre laboratoarele de profil.

5.2.11. si a salilor do expunere ori de cate ori se depisteaza existenta unor procese de biodegradare.

5.2.12. Participa, impreuna cu personalul stiintific, la organizarea depozitelor de colectii. In acest sens, indica cele mai potrivite sisteme de plasare a obiectelor (inclusiv forma, natura si dimensiunile modulilor de depozitare), in functie de specificul obiectelor si de cerintele asigurarii unei stari de repaus.

5.2.13. Interzice ca in spatiile de depozitare a colectiilor sa se depoziteze alte materiale.

5.2.14. Interzice ca in salile de expunere sau depozitare sa se introduca alimente, sa se foloseasca substante inflamabile sau substante care in combinatie cu aerul dau nastere la amestecuri explozive. Urmareste respectarea regulilor referitoare la spatiile speciale destinate fumatorilor.

5.2.15. Intocmeste documentatia starii de sanatate a obiectelor care se itinereaza, se imprumuta etc., in cadrul unor manifestari de nivel national sau international, conform protocolului incheiat intre parti.

5.2.16. Elaboreaza, impreuna cu ceilalti factori din muzeu si cu organele competente, planul de prevenire si de combatere a incendiilor, tinand seama de toate sursele si imprejurarile care le-ar putea declansa.

5.2.17. Asigura, anual, prin intreprinderi de specialitate, verificarea starii si functionarii sistemelor de iluminat incalzire, apa si canal.

5.2.18. Analizeaza modul in care este asigurata securitatea obiectelor din colectii, propunand masuri corespunzatoare pentru prevenirea sustragerilor si a actelor do vandalism.

5.2.19. Vegheaza ca orice interventie - indiferent de natura acesteia - asupra unui obiect muzeal sa se faca numai de catre restauratori calificati si numai potrivit principiilor si normelor restaurarii stiintifice.

5.2.20. Instruieste, ori de cate ori este necesar, persoanele implicate in activitati legate de ocrotirea patrimoniului din muzeu, in legatura cu problemele pe care le ridica conservarea colectiilor si modalitatile corecte de rezolvare. Semnaleaza conducerii institutiei, precum si organismelor abilitate de Ministerul Culturii schimbarile majore care afecteaza starea de conservare a patrimoniului.

5.2.21. Indeplineste orice alte sarcini care se inscriu in sfera activitatii de ocrotire si conservare a patrimoniului.

6. Atributiile conservatorului general din oficiile pentru patrimoniul cultural

national

6.0. Asigura aplicarea prevederilor legislatiei in vigoare referitoare la ocrotirea, conservarea si restaurarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural national de catre toti detinatorii bunurilor din judetul (municipiul) de care raspunde oficiul de patrimoniu in care lucreaza.

6.1. Verifica periodic starea de sanatate a obiectelor clasate si analizeaza conditiile de pastrare, folosire si securitate. Determina cu aparate adecvate calitatea mediului ambiant in care bunurile sunt plasate si propune masuri de corectare a anomaliilor microclimatice constatate, de salubrizare a spatiilor, de asigurare a conditiilor de conservare stiintifica. Constatarile controlului efectuat, masurile de imbunatatire a conditiilor se consemneaza si in registrul unic de control existent la fiecare detinator.

6.2. Intocmeste fisa de sanatate pentru toate bunurile de patrimoniu clasate, acordand prioritate obiectelor de mare valo

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite