Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
TERENTIU Sl ALTI AUTORI DE COMEDII
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


g2q8qt
Comedia paliata dupa Plaut. Caecilius Statius
Varsta de aur a comediei palliate nu se incheie cu Plaut. Cel putin Terentiu a continuat s-o ilustreze cu stralucire. De fapt au fost cinci generatii de poeti comici in timpul gloriei comediei palliate, reprezentate de urmatorii autori si la urmatoarele nivele: a) Livius Andronicus; b) Naevius si Plaut; c) Caecilius Statius si Luscius din Lanuvium; d) Terentiu; e) Turpilius.
Caecilius Statius nu era roman sau latin. Dar am vazut ca inceputurile literaturii latine s-au datorat mai ales unor scriitori neromani sau chiar neitalici. Caecilius Statius, exponentul celei de a treia generatii de autori de comedii palliate, provenea din tribul insubrilor si a fost adus la Roma ca sclav (dar din nou nici acest fapt nu constituia o exceptie). Trebuie sa se fi nascut inainte de 222 i.e.n., cand zona din care provenea a fost ocupata de romani. Se nascuse, poate la Mediolanum, actualul Milano. La eliberare, a primit numele stapanilor, Caecilius, si supranumele de Statius. A intrat in "colegiul poetilor" si, cum am mai aratat, a locuit impreuna cu Ennius. Si-a inceput activitatea literara prin 190 i.e.n. A murit in 166 i.e.n.
in legatura cu palliatele lui Caecilius Statius s-au pastrat patruzeci si doua de titluri de comedii si doua sute nouazeci si doua de fragmente din versuri. Mai substantiale sunt fragmentele care provin din "Salba", Plocium, si Tineri de o seama", Synephebi. Regasim la Caecilius Statius peisajul palliatic normal, adica tara comediei plautine populate de sclavul siret, de parazit, de tanarul indragostit, care isi mistifica tatal etc. Se pare totusi ca ar fi adus in scena si personaje inedite, ca tatal intelegator si fiul nemultumit ca nu are pe cine insela. Cercetatorii sunt divizati cand trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: era Caecilius Statius mai aproape sau mai departe de nea si de Menandru decat Plaut si alti comediografi? Se apropia el mai sensibil de o optica preclasicizanta despre fenomenul literar?
Se pare totusi ca, in antichitate, ar fi fost simtit ca mai putin diferit de scriitorii legati de estetica clasica. Caci este semnificativ ca tocmai Horatiu il aprecia (Ep., 2,1, v. 59). Dar Caecilius Statius se exprima probabil intr-o limba rudimentara (CIC, Brut., 74, 258; Ad Att., 7, 3,10) in orice caz nu era inzestrat cu forja comica exuberanta a lui Plaut1.
Terentiu. Viata
Existenta acestui poet comic este relativ mai bine cunoscuta datorita unei biografii a lui Suetoniu, care ne descrie chiar fizicul comediografului: 'era de statura mijlocie, cu trup delicat, intunecat la piele*. Se numea Publius Terentius Afer si nu provenea nici el din Latiu ori macar din Italia. Apartinea generatiei subsecvente celei a lui Caecilius Statius, cum am aratat mai sus, si s-a nascut in zona Cartaginei, rivala Romei, rivala care renuntase insa sa mai dispute romanilor intaietatea in Mediterana. De aici si supranumele de Afer, "africanul", care totusi nu desemna indeobste un cartaginez, ci un exponent al populatiilor invecinate punilor, deci un getul sau un numid. S-a nascut in 195 ori in 190, mai degraba decat in 185i.e.n. Fusese poate luat ca sclav de catre cartaginezi si vandut de ei romanilor. Vestigii ale frustrarilor, incercate in copilarie, pot fi detectate in opera lui Terentiu, desi supraeul lui pare sa fi fost mult mai sever decat cel al lui Plaut. Si el a raspuns prin ras la frustrarile copilariei.
La Roma, Terentiu ajunge in posesia senatorului Terentius Lucanus, care-i da o educatie aleasa, atras de inteligenta adolescentului. Apoi il elibereaza. Asadar copilaria si adolescenta lui Terentiu au fost marcate nu numai de frustrari, ci si de grija stapanului pantru formarea lui. Ceea ce a favorizat tendinta spre meditare asupra omului si omeniei. Dupa ce adopta, cum era si firesc, prenumele si numele gentilic al fostului sau stapan, Terentiu, care ajunge cu vremea sa posede o gradina langa Roma, frecventeaza cercul Scipionilor, deschis spre preconizarea idealului de "omenie", humanitas z, care insa se va decanta abia in opera lui Cicero. Activitatea literara a lui Terentiu s-a desfasurat in etapa elaborarii ideologiei cercului Scipionilor si a coincis cu tineretea lui Scipio Aemilianus. Terentiu s-a decis totusi sa scrie teatru comic, atat pentru a raspunde unei mode inca raspandite, cat si ca sa dea curs propensiunii sale spre umor. Si-a alcatuit comediile intre 166 si 160 i.e.n. in 160 sau 159 i.e.n. pleaca spre Grecia, intr-o calatorie de studii, poate spre a-si procura noi librete comice. insa moare pe drum rapus de boala sau intr-un naufragiu.
Opera lui Terentiu
Ni s-au transmis integral sase comedii terertiene.
Care sunt acestea? in primul rand "Fata din Andros", Andria, reprezentata in 166 i.e.n., ca prima comedie terentiana. (Comporta o poveste delicata de dragoste intre tanarul Pamphilus si frumoasa Glycerium, fata parasita in copilarie pe insula Andros si apoi adusa la Atena. Dar Simo, tatal indragostitului, vrea sa-l insoare pe Pamphilus cu Philumena, fiica prietenului sau Chremes. Sclavul Davos manevreaza abil si, in final, Pamphilus se casatoreste cu Glycerium, recunoscuta si ea ca fiica a lui Chremes, iar Philumena se marita cu Charinus, pe care il iubea cu pasiune). Se adauga "Eunucul", Eunuchus (care prezinta tribulatiile a doi frati, tanarul Phaedria, indragostit de curtezana Thais, pe care o cultiva si militarul Thraso, si Chaerea. Acesta din urma se strecoara, deghizat in eunuc, in casa curtezanei, unde se afla tanara Pamphila, pe care o iubea. in final, Chaerea se casatoreste cu Pamphila, in vreme ca Phaedria si Thraso, care era secondat cu parazitul Gnatho, o adora in continuare pe Thais). Interesanta este si comedia "Cel ce se pedepseste singur", Heautontimoroumenos (adica batranul Menedemus ce isi cultiva statornic ogorul, pentru ca isi pierduse fiul, tanarul Clinia. Acesta fugise in Asia, deoarece Menedemus nu il lasase sa se casatoreasca cu o fata saraca. Dupa multe peripetii, care implica pe istetul sclav
Syrus, Clinia, intors acasa, se casatoreste cu fata saraca, Antiphila, identificata ca fiica lui Chremes, un alt batran al piesei). Dar cea mai buna comedie palliata terentiana si ultima reprezentata, adica in 160 i.e.n., este "Fratii", Adelphoe (in care doi frati batrani, Micio si Demea, practica doua moduri de viata diferita: cel dintai traieste imbelsugat si rafinat la oras, in vreme ce celalalt isi cultiva auster ogorul. in final, Demea intelege cat de gresita fusese educarea severa, data fiului sau Ctesipho, care pusese pe Aeschinus, fratele lui, crescut mai liber de catre Micio, sa rapeasca o chitarista de la un proxenet, pentru uzul lui. Caci Aeschinus se casatoreste cu o fata saraca si onesta). Celelalte doua comedii terentiene sunt: Phormio (dupa numele unui parazit) si "Soacra", Hecyra (palliata cea mai putin gustata de publicul poetului).
Tara comediei terentiene
Rene Martin si Jacques Gaillard sustin, cu judiciozitate, ca Plaut si Terentiu sunt "ca doi frati", inzestrati cu trasaturi similare, dar care nu seamana cu adevarat 3. intr-adevar, s-au exagerat simtitor deosebirile dintre cei doi poeti, incat s-a faurit in jurul textului terentian un adevarat metatext, care a ocultat anumite valente fundamentale ale universului comediografului de origine africana. Caci lumea lui Terentiu nu este in mare masura plautina? in fond, aceasta lume descinde tot din universul imaginar, elaborat de n6a, si chiar din farsa populara italica, si din mentalitatea, pe care aceasta din urma o ilustra. Iar personajele sunt adesea plautine, desi Terentiu elimina unele figuri secundare, ca bucatarii si camatarii. Dar, in schimb, abunda curtezanele si soldatii fanfaroni, tinerii indragostiti si sclavii sireti, batranii prea severi. Iar multe dialoguri apar ca foarte comice si foarte plautine. Intriga ramane formalizata si vivace; ea comporta scene manifest plautine, cum sunt cele de betie din Eunucul. Numele personajelor sunt grecesti, in vreme ce locul actiunii si anumite moravuri apartin lumii elenistice. Gustul pentru exotism ramane pregnant. Pe de alta parte, acest loc al actiunii se plaseaza tot in "civilizatia", in tara mai mare a comediei palliate, in anti-Arcadia saturnalica, concentrata indeobste in trasaturile unei Atene conventionale. Adica ale unei Atene transformate, sugerate, aproape intr-o zariste mitica, sub chipul unui oras-lumina, focar de cultura, insa si de placeri. Plecarea din aceasta Atena este infatisata in Hecyra ca o calamitate. Caci, intocmai ca la Plaut, in comedia terentiana mesajul comic este elaborat in functie de un univers imaginar mixt, adica penetrat de ecourile practicii social-istorice romane. Astfel in Eunucul comediograful mentioneaza magistrati romani, cum erau edilii, relatiile clientelare romane si evoca arhitectura caselor italice.
in aceasta tara a comediei terentiene, in aceasta Atena conventionala, conflictele dintre stapani si sclavi sunt inca puternice. insa, daca la Plaut contenciosul intre batrani si tineri ilustreaza mai ales diferentele firesti de varsta si de generatie, in tara comediei terentiene acest litigiu presupune antiteze mai profunde, contraste complexe, generate de modificarile mentalitatilor romane, aflate in criza, ca si transformarea moravurilor, legata de expansiunea spre Orient, transformare la care tineretul si numai o parte din cei in varsta matura erau mai receptivi.
De astfel Terentiu marturiseste infidelitatea fata de comedia noua elenistica, cand arata, in unele prologuri, oarecum in Cel ce se pedepseste singur si mult mai clar in Fata din Andros, ca a contaminat, adica a combinat, pentru alcatuirea subiectelor comediilor sale, intrigile mai multor piese grecesti. El afirma ca urmeaza astfel pilda unor antecesori ca Plaut, Naevius si Ennius, proclamand atat originalitatea comediei palliate in general, cat si a creatiilor sale. De ce oare nu am da crezare acestor asertiuni ale lui Terentiu? in mai multe randuri si in mai multe lucrari, Pierre Grimal a evidentiat de astfel originalitatea lui Terentiu, pe care se pare ca o considera chiar ca mai relevanta decat cea a lui Plaut.
Originalitatea lui Terentiu
intr-adevar, chiar daca Plaut si Terentiu au ales, conform legilor inflexibile ale comediei palliate, subiecte tratate in n6a, care Ie-a oferit librete, ei au procedat fiecare la operatia de prelucrare a modelelor, in functie de temperamentul si de conceptiile proprii. Diferentierea lui Terentiu de Plaut si totodata originalitatea "africanului", fata de traditiile comediei noi elenice si de tiparele palliatei, incepe inca de la nivelul prologurilor. Cum am semnalat in capitolul anterior, Terentiu nu mai rezuma intriga comediei ce urmeaza, cum procedasera comediografii elenistici si Plaut, ci rezerva prologurile altor probleme, indeosebi polemicii cu adversarii sai literari. Astfel chiar in prologul primei sale comedii, el polemizeaza cu "batranul poet defaimator", probabil Luscius din Lanuvium. Dar s-a aratat ca in acest mod Terentiu consacra iluzia dramatica, renunta la spectacolul total si mai ales la implicarea publicului in desfasurarea intrigii, privilegiaza de fapt tensiunea dramatica, efectul de "suspense" 4. in acest fel, inca de la inceputul activitatii sale literare, Terentiu pare a concepe intriga comediei nu ca un spectacol complex si un joc multivalent, cat ca un testimoniu de teatru bazat pe text.
intr-adevar, in tot cursul desfasurarii intrigii, Terentiu abandoneaza complet sau aproape complet metateatrul. Ceea ce il diferentiaza, opinam noi, nu numai de Plaut sau de naa, ci si de traditiile farsei orale italice. Terentiu desparte lumea scenei de cea a spectatorilor, abandoneaza teatrul de participare, care functionase oarecum chiar la Menandru. Astfel el faureste un teatru nou, fata de cel al antecesorilor sai, in care, cum s-a aratat, iluzia dramatica se substituie definitiv comuniunii sarbatoresti dintre public si actori. De aceea, in comedia palliata terentiana monologul nu mai este destinat spectatorilor, ci constituie un discurs pe care un personaj il tine pentru el insusi, un aparteu, rostit, abia murmurat si altfel structurat decat declamatiile lirice ale lui Plaut5. Desigur, Terentiu conserva muzica, aproape straina de structurile comediei noi grecesti, insa mostenita din traditiile farsei populare italice. Canticul vocal nu mai insumeaza, cum am subliniat in capitolul anterior, decat 3% din text, de patru ori mai putin decat la Plaut. Ritmurile lirice sunt considerabil reduse, incat Terentiu prefera metrii iambici, mai ales senarul, de astfel utilizat cu acuratete. Am spune asadar ca el tinde spre literaturizarea comediei latine, spre un teatru literar mai degraba decat teatral.
Intriga terentiana nu are stralucirea celei plautine, dar este mai complicata, in realitate dubla sau dedublata. intr-adevar se impun indeobste doua planuri structurale diferite, generate de existenta a doua cupluri de indragostiti. Graitoare este, in acest sens, intriga din Cel ce se pedepseste singur. Prin recunoasterea Antiphilei si logodna ei cu Clinia, actiunea pare sa se incheie, dar relatia dintre Bacchis si Clitipho relanseaza intriga, pentru ca brusc totul sa se dezlege intr-un "happy-end". Identic se desfasoara intriga din Eunucul, unde actioneaza de asemenea doua cupluri, doua planuri structurale. Totodata siretlicul, care lanseaza toate complicatiile, intervine la inceput si nu la sfarsit, ca in teatrul plautin, iar deznodamantul este mai lung, mai complicat ca in piesele sarsinatului *. De altfel, cand se adreseaza totusi publicului, in prologul din Cel ce se pedepseste singur, Terentiu precizeaza: "veniti cu bune ganduri; si dati-ne putinta // Sa va jucam in tihna o piesa linistita" (trad. de N. Teica). Astfel comediograful isi proclama preferinta pentru comedia "linistita", stataria, sau apropiata de aceasta. Doar Phormio este o motoria, ca cea mai plautina comedie terentiana. Terentiu evita partial grotescul piautin, burlescul extravagant, desi caricatura si parodia subsista in comediile sale ca surse de umor incisiv. Personajele se dezvaluie nu numai in monologuri, ci se definesc si prin dialog si confruntarea scenica.
Terentiu confera o atentie relativ redusa incandescentei intrigii, pentru a se preocupa substantial de problemele educatiei, dragostei, de raporturile dintre un tanar liber, cu o pozitie sociala confortabila, si o curtezana, cand meretricea nu constituie un simplu obiect de placere (ca in Eunucul), de dramele launtrice de familie (ca in Cel ce se pedepseste singur si in Hecyra). il intereseaza mai mult problemele casei decat cele ale strazii. Ceea ce nu inseamna ca Terentiu se apropie mai mult de Menandru decat Plaut. Cand Caesaril califica pe Terentiu ca un "Menandru injumatatit", dimidiatus Menander, facea probabil aluzie la faptul ca poetul "african" diminuase considerabil verva comica a modelului lui6.
* Nu este mai putin adevarat ca si in Eunucul intervine un intermezzo, care sa calmeze temporar intriga, intocmai ca in teatrul plautin. Ne referim la scenele desfasurate intre Chremes si Pythia pe de o parte si intre Chremes si Antipho pe de alta. Acest intermezzo terentian se situeaza la mijlocul comediei, adica in pozitia privilegiata si de omologul sau plautin.
Caracterele in comediile terentiene
intr-adevar, nici intriga si nici spectacolul nu-l pasioneaza cu prioritate pe Terenjiu, ci dialogul instaurat in jurul unei situatii psihologice. Personajele te-rentiene, desi purtau masti, apar ca mai putin stereotipizate decat cele utilizate de Plaut si de comediografii elenistici. Ele nu mai sunt "roluri", ci personaje angajate intr-o situatie determinata, in care reactioneaza in functie de un caracter, care poate evolua - ca cel al lui Demea din Adelphoe -, manifestandu-se relativ complex 7. Sau altfel spus, daca Plaut decodeaza rar "rolurile", Terentiu o face cu evidenta placere.
Prin urmare, Terentiu se indreapta spre o adevarata comedie de caractere. El nu elimina facetiosul, universul saturnalic, dar privilegiaza o diviziune orientata spre caractere. Ridiculizarea personajelor se relationeaza frecvent de tribulatiile lor sentimentale, ca si de refuzul de a accepta anumite realitati. Deliberarile interioare, pasiunile ocultate, anxietatile, chiar o anumita alienare nu lipsesc din teatrul terentian. Personajele sunt deci mult mai individualizate ca la Plaut. in aceasta privinta isi exercita demersul stoicismul lui Panaetius, exponent filosofic al Scipionilor, care proclama individualizarea si specificitatea virtutilor si viciilor8.
Tinerii indragostiti emerg in comediile terentiene, dupa parerea noastra, mai putin palid conturati decat omologii lor plautini. Pe de alta parte, nici unul dintre sclavii terentieni nu se poate compara cu magul comic care fusese Pseudolus. in Fata din Andros si in Cel ce se pedepseste singur, sclavii de casa continua sa se teama ca vor ajunge la moara, dar in general aluziile la conditia aspra a sclavului diminueaza in raport cu teatrul plautin. Terentiu adera de fapt la tendinta spre confort si armonie sociala, care era preconizata in cercul Scipionilor. Pe de alta parte, inventivul Parmeno, din Eunucul, nascoceste doar in gluma trucul deghizarii lui Chaerea in eunuc: se reliefeaza ca mai prudent si mai onest decat sclavii plautini, in orice caz mai putin cinic decat ei. in general, sclavul intrigant seruus fallax, apare uneori la Terentiu ca un personaj destul de timid. Daca la Plaut prevaleaza curtezana cinica si avida, in comediile terentiene, unde totusi nu dispare acest tip uman, se impune meretricea delicata, tandra si emerge frecvent tanara onesta, autentic arhetip al Julietei. Se pot observa modificari chiar in structura militarului fanfaron. Persista cuplul soldat (fost mercenar al unui monarh elenistic) - parazit, secretar privat si "turiferar", adica adulator profesionist. Dar discutiile dintre ei nu mai amintesc, ca in comediile plautine, de circ, de August prostul si de clownul alb. Thraso apare in Eunucul ca mai uman decat Pyrgopoli-nices. Se lauda nu atat cu frumusetea si vitejia sa, cat cu inteligenta, cu vorbele de duh, cu abilitatea de a fi cucerit pe regele, pe care il servise, desi Gnatho, parazitul, il considera prost ca o vita. De fapt Thraso fusese mai ales un fel de ofiter de stat major, care frecventase mai mult palatul regelui decat campul de lupta 9. in vreme ce Gnatho pare mai inteligent si mai subtil, mai mobil decat Artotrogus. Este abil, fabrica replici ingenioase, cu dublu sens.
Problemele educative si idealul de humanitas
Asadar Terentiu exorteaza la moderatie: el considera razboiul ca o calamitate. Edulcorarea contrastelor sociale culmineaza cu gestul schitat de Chremes, in Cel ce se pedepseste singur, cand mangaie crestetul sclavului Syrus. Unii cercetatori au considerat ca Terentiu ar pleda pentru educatia noua, preconizata de cercul Scipionilor, ca teatrul comediograiului este categoric educativ. S-a remarcat insa de altii ca deriziunea vizeaza si politica de dialog cu tineretul, promovata de Chremes in Cel ce se pedepseste singur. in ciuda conceptiilor sale educative foarte moderne, Chremes este mistificat si ridiculizat de fiul sau: nici un alt personaj nu apare atat de persiflat in comedia respectiva. S-a intrevazut asadar la Terentiu un anumit pesimism, un anumit scepticism fata de capacitatea de a educa tineretul, oamenii in general10, S-ar putea vorbi, adaugam noi, de o deriziune plurivalenta, in unele pasaje din teatru! terentian. Opinam ca acelasi scepticism se evidentiaza, cand Terentiu proclama variabilitatea judecatilor de valoare: "cati oameni, atatea pareri", quothomines, tot sententiae (Phormio).
Dar nu emerge in comediile terentiene si o alta atitudine fata de educatie si educabilitate? Caci intr-adevar, in Adelphoe, Terentiu pledeaza destul de limpede pentru politica de dialog intre generatii, de toleranta, intruchipata de Micio, care, la sfarsitul piesei, ajunge sa-l castige de partea ideilor lui "moderne" pe Demea. Dupa opinia noastra, in privinta eficacitatii educatiei, Terertiu a evoluat de la facetiosul impartial, de la scepticismul umoristic din Cel ce se pedepseste singur, piesa reprezentata in 163 i.e.n., la acceptarea aproape totala a noilor idei educative, cu pretul abandonarii sarcasmului imperturbabil, adica la atitudinea pe care o abordeaza in Fratii. in aceasta comedie, pusa in scena in 161 i.e.n., Terentiu resimtea mai pregnant influenta Scipionilor si se pregatea sa purceada spre Grecia filosofilor.
Totusi inraurirea idealului scipionic de humanitas a marcat intreg teatrul terentian. Aceasta influenta explica nu numai temperarea contrastelor morale, ci si tendinta personajelor terentiene de a opri actiunea pentru a medita serios - nu zeflemitor, cum se intampla la Plaut si oricum pe scara mult mai redusa - asupra conditiei umane. Au rezultat de aici apoftegme, formule percutante, aforistice, care vor deveni ulterior dictoane. Am citat mai sus unul dintre ele, cel referitor la pluralitatea judecatilor de valoare. in vremea lui Terentiu, aceste formule aforistice erau expresii gnomice, care ofereau precepte moralizatoare, caracterizau anu mite personaje sau subliniau momentele de inalta tensiune dramatica. Aceste sentente terentiene Afoci sententiosi) insumeaza un numar destul de mare de versuri si au fost minutios numarate in raport cu totalul stihurilor lui Terentiu din fiecare comedie11. Proportia acestor apoftegme este mai importanta - de altfel si numarul versurilor respective este mai mare - in Fratii, adica in ultima si cea mai educativa comedie terentiana. Unele dintre aceste formule aforistice au devenit celebre, precum "nimic prea mult", ne quid nimis, din Fata din Andros, care pledeaza clar pentru moderatie. Iar in Cel ce se pedepseste singur, cea mai sceptica piesa, apare o varianta a dictonului "suprema justitie este suprema injustitie" sub forma "adesea dreptatea cea mai mare este o mare nedreptate". Foarte discutata, ca revelatoare pentru adeziunea la idealul de humanitas, este sententa celebra enuntata la inceputul comediei Cel ce se pedepseste singur "sunt om; nu consider strain de mine nimic din ceea ce este omenesc", homo sum; humani nihil a me alienum puto (Heaut., v. 77). Dar care este originea acestei apoftegme? Unii cercetatori au considerat-o traducere a unui vers din Menandru. insa, in acel vers, comediograful grec voia doar sa spuna ca omul nu trebuie sa nutreaza ambitii, care depasesc conditia lui. incat Terentiu trebuie sa fi creat el insusi aceasta sententa, in care, pe urmele stoicilor, a pledat pentru solidaritatea umana12. S-a intrevazut in aceasta formula concomitent maxima fundamentala a umanismului si sententa-cheie a artei lui Terentiu, chintesenta reflectiilor lui. in alte locuri sententioase, Terentiu arata ca adesea omul isi cunoaste mai bine vecinul decat propriul suflet, mediteaza asupra binelui si raului etc. Oricum umanismul terentian nu reia idealul moral al lui Menandru si se coreleaza mentalitatilor romane ale epocii, care se aflau in plina miscare.
Ceea ce nu inseamna ca poetul a practicat candva o filosofie sistematica. De fapt nu trebuie uitat ca aceste sentente si meditatii sunt debitate de personaje comice. Totusi, daca Terentiu nu suprima farsescul expresionist, nu renunta la urzeala comica, fallacia, le pondereaza, tinde pe toate planurile spre ceea ce a fost definit drept "virtutea comica", uirtus comica 13, mai cu seama se indreapta spre un anumit preclasicism. Terentiu este totodata un expresionist si un precla-sicizant. El evita uneori burlescul in cascada si privilegiaza surasul subtil, ironia subtire, aproape eleganta, chiar ingaduitoare, gata sa inainteze pana in pragul melodramei.
Limbajul terentian
Tendinta spre ponderare, spre eleganta subtila se manifesta la toate nivelele structurii textului terentian, inclusiv la cel al semnificantelor. Comediograful nu cunoaste inventia verbala exploziva, "pirotehnica", a lui Plaut si isi modereaza limbajul. Practica limba comuna a epocii preclasice, in care traia, dar limpede si simplu. Totusi se intampla ca Terentiu sa asume uneori o exprimare suculenta, policroma, si chiat truculenta. Sclavii sunt etichetati, dupa tiparul plautin, ca "inchisoare", "gade", "biciuit", "naparca", iar negustorul de curtezane este calificat ca "nelegiuit", "profanator", 'criminal". in Eunucul, Parmeno ii spune lui Thraso Trasnite-ar zeii". Gnatho este tratat drept "coada cozii, om mai prejos de oameni", dar el insusi califica un alt parazit ca "jegos si puturos". insa apar si diminutive cu valoare afectiva si nuanta ironica, precum "lacramioara", lacrimula (Eun., v. 67). Caci totusi ironia, adesea subtila, reprezinta principala arma a strategiei comice terentiene.
Versificatia este mai simplu structurata ca la Plaut. Cum am vazut, Terentiu nu renunta la muzica si la lirism. S-a aratat ca i se intampla sa redea - tocmai in functie de o baza muzicala, de necesitatile acompaniamentului cu instrumente -, in septenari si octonari trohaici si iambici 14, pasaje care la Menandru erau versificate in trimetri iambici. Versurile lirice cantate apar ca mai semnificative in comedii ca Fata din Andros si Fratii. Am observat insa mai sus ca in comediile terentiene predomina senarul iambic, rostit fara muzica. Terentiu inlatura anapes-tul, dar mentine alti metri, precum septenarul trohaic, utilizat in aproape 25% din stihurile sale. Dar acesta constituie un vers popular al comediei italice. Uneori, in aceeasi scena, sunt combinati mai multi metri, pe baza adaptarii versului la continut. Senarul iambic este preferat pentru pasajele agitate, in vreme ce septenarul trohiac apare privilegiat in cele expozitive. Mutatiile de versificatie pot ilustra atat salturile intrigii, cat si schimbarea scenelor. Simplificarea metrica apropie si ea comedia terentiana de "drama vorbita", "Sprechdrama" a epocii moderne, care a consacrat iluzia dramatica, transpunerea totala a spectatorului intr-o alta lume decat cea din care face parte.
Concluzii si receptare
Asadar, Terentiu nu renunta complet la facetios, la verva comica efervescenta a lui Plaut si chiar a lui Menandru, dar le modereaza. Concomitent, el se inrudeste strans si se diferentiaza sensibil de Plaut. Nu reitereaza forta extraordinara a comediei plautine, uis comica a acesteia, vigoarea halucinanta a intrigii si a limbii, utilizate de sarsinat, nu se ridica la nivelul valoric atins de marele sau precursor. Este totusi un comediograf remarcabil, purtator ai unui mesaj umanist, cateodata echivoc, dar bogat in reverberatii, in ecouri trimise peste veacuri. Prin Terentiu si prin Plaut, literatura latina isi dobandeste adevarata identitate.
Caesar, Cicero si Horatiu l-au apreciat si i-au elogiat calitatile limbajului. Cum era si firesc, clasicizantii l-au preferat adesea lui Plaut. Din antichitate, ni s-a pastrat comentariul la aproape toate comediile terentiene pe care Ie-a intocmit, in secolul al IV-lea e.n., Donatus. Mai tarziu, neoclasicismul francez l-a indragit in chip deosebit. Moliere s-a inspirat din Phormio pentru Les Fourberies de Scapin si din Fratii la alcatuirea piesei L'acole des femmes. Diderot il admira si aprecia Hecyra, cea mai linistita comedie terentiana, ca prototip al dramei burgheze. Piesele lui Marivaux se inrudesc, ca structura, cu Fata din Andros, iar danezul Holberg l-a luat, in secolul al XVIII-lea, ca model pentru comediile lui. Thornton Wilder a alcatuit in 1930 o carte dupa aceeasi Fata din Andros. in ultimele secole, au vazut lumina tiparului numeroase studii consacrate comediei terentiene, iar Giovanni Cupaiuolo a redactat in 1984 o bibliografie terentiana.
Asemenea studii au aparut si in tara noastra. in deceniul al optelea al secolului nostru, intreg teatrul terentian a fost tradus in versuri de catre Nicolae Teica. Talmacirea a fost publicata de "Biblioteca pentru toti". Fata din Andros si Eunucul au fost reprezentate pe scenele teatrelor noastre.
Alti autori de comedii paJiiate
Am aratat ca exponentii comediei palliate trebuie sa fi fost foarte numerosi. Diverse informatii antice mentioneaza numele mai multor comediografi: in legatura cu unii dintre acesti poeti comici, trebuie precizat ca nu ni s-a pastrat decat numele lor pe cand de la altii ne-au ramas scurte fragmente, citate de gramatici pentru probleme de limba.
Din generajia lui Plaut a facut parte, de pilda, Publius Licinius Imbrex, sau Tegula *, menjionat de unii autori antici. Ni s-au pastrat doar doua versuri, care reliefeaza prostia militarului fanfaron. Alti comediografi ar fi lostPlautius, care ar fi profitat de asemanarea de nume cu Plaut si Aquilius. Mai cunoscut este Lucius din Lanuvium - in sfarsit intalnim si un comediograf originar probabil din Latiu! - mentionat in prologurile mai multor comedii terentiene, ca un rival neserios, slab ca poet, al autorului Eunucului. Imita probabil servil naa si apartinea generatiei lui Caecilius Statius.
Dintre ceilalti poeti comici se detaseaza numele lui Turpiiius, exponentul ultimei generatii a varstei de aur a comediei palliate. Ni s-au conservat peste doua sute de fragmente din versurile acestui poet comic. Din analiza acestor fragmente, unii cercetatori au dedus ca Turpiiius continua orientarea adoptata de Plaut, in vreme ce attii l-au considerat imitator al lui Terentiu Oricum versurile pastrate din opera lui Turpiiius evidentiaza tratarea libera a libretelor menandreice, ca si preferinta pentru muzicalitate, pentru un ritm variat.
Dar de ce nu s-au pastrat operele acestor autori de comedie? Erau ele prea slabe, cum considera unii cercetatori? 15. Credem mai degraba ca acesti come Ambele supranume aveau cam acelasi sens, "tigla plata" sau "olan". diografi erau "sufocati" si descurajati de prestigiul corifeilor palliatei, Plaut si Terentiu. Comediile plautine se jucau necontenit, cum demonstreaza prologul din Casina si cum am remarcat si noi mai sus. De altfel in spatiul ludic s-au impus progresiv farsele italice de sorginte populara, dar devenite specii de literatura culta, in secolul I i.e.n., cand se incheie definitiv varsta de aur a comediei pailiate. Am explica eclipsa comediei pailiate si prin modificarea gustului spectatorului roman, prin schimbarea orizontului de asteptare. Publicul roman nu mai gusta o Grecie exotica, chiar relativ romanizata, o Atena conventionala, inchipuita ca o tara a comediei. Spectatorii voiau o Italie foarte populara si foarte autentica. Iar transformarile de mentalitate indepartau publicul de la conflictele si problemele de familie ale Greciei conventionale din secolele al lll-lea si al ll-lea i.e.n., care constituisera pivotul, motivul generator al intrigii comice plautino-terentiene.
Comedia togata si Afranius
Pe de arta parte, spectatorul roman se simtea saturat de exotism, de universul mixt al comediei pailiate la putin timp dupa primele reprezentatii ate pieselor lui Terentiu, daca nu chiar din epoca organizarii acestor spectacole. incat s-a putut dezvolta comedia togata, fabula togata, numita astfel dupa toga, vesmantul traditional al cetatenilor romani si in opozitie cu pallium, mantaua greceasca. Subiectele comediilor togate erau alese direct din peisajul cotidian italic. Gramaticii au numit aceasta forma de comedie si "piesa de dugheana", fabula taberna-ria, cand togata se ocupa de exercitarea meseriilor modeste si nu de caractere, cand ea era mai "populara" ca tematica.
Horatiu a sustinut ca aceasta modalitate de teatru comic ar fi avut succes firs, w. 285-288). Din pacate nu ni s-a conservat integral nici o comedie togata. in orice caz, togatele nu par a fi atins vreodata nivelul valoric al comediei pailiate plautino-terentiene; incat au ramas o forma de literatura periferica, asteptand sa fie dublate si chiar partial inlocuite in preferintele publicului de literaturizarea atellanei si a mimului, mai populare si mai autentice.
Rezulta, din destul de numeroasele fragmente de comedie togata, trei marci fundamentale ale acestei forme de teatru roman. in primul rand, locul actiunii era situat in Italia, in vreme ce actorii purtau vesminte romane. Dar intriga nu implica Roma, care, ca in atellane si in mim, nu putea forma obiectul deriziunii, ci orasele, municipiile italice. in al doilea rand functia femeilor in economia intrigii comice pare a fi fost mai importanta decat cea care revenea barbatilor. in al treilea rand, cum am consemnat in alt capitol, sclavii nu puteau sa apara aici mai inteligenti decat stapanii lor, ca intr-o Grecie exotica si conventionala.
Primul exponent cunoscut al togatei pare sa fi fost Trtinius, care isi plasa intriga comica in mediile sociale modeste, cum releva unele titluri ale pieselor sale, ca Fullones, adica, liber tradus, "Spalatorii", de fapt "degresorii", "presorii de stofe prin folosirea picioarelor*. Se pare ca acest comediograf persifla si femeile pedante - o comedie se intitula "Femeia jurisconsult*, lurioperita - si se ocupa de viata dusa in micile asezari urbane italice, in burgadele peninsulare, daca luam in consideratie mai multe titluri ale pieselor lui. Cunostea asadar temeinic hinterlandul Romei si excela, dupa parerea lui Varro, in descriptia moravurilor. Plautin si nu terentian, utiliza umorul gras, suculent si incisiv; totodata acorda importanta majora muzicalitatii spectacolelor sale. Atta sau Titus Quinctius Atta, care a scris si epigrame si sature, s-a remarcat mai ales ca poet comic. Din togatele sale, oarecum pretuite si in vremea lui August, ne-au ramas o duzina de titluri si anumite versuri. Aceste titluri demonstreaza ca Atta se preocupa de viata care se desfasura in statiunile termale ale Italiei, de ceea ce se petrecea cu prilejul jocurilor organizate in perioada sarbatorilor religioase etc. Foarte semnificativa ni se pare togata, care se numea Tiro proficiscens (liber tradus "Plecarea recrutului"), pentru ca tema respectiva va fi reluata de Afranius si deoarece credem ca astfel se dadea un fel de replica motivului militarului fanfaron, motiv pregnant in comediile palliate.
intr-adevar, spre sfarsitul secolului al ll-lea i.e.n., s-a afirmat cel mai important autor de comedii togate, Afranius, care se pare ca era cel mai citit poet comic roman, dupa Plaut si Terentiu, Cicero il aprecia si Afranius se bucura de un anumit succes, chiar si sub Nero Se pare ca Afranius a incercat o sinteza intre comedia palliata si cea togata, ca a imprumutat motive din Menandru, subiecte si poate chiar stilul comediografului grec, transpunand totul in vesminte si in peisaj italic. Horatiu afirma ca toga lui Afranius s-ar fi potrivit lui Menandru, iar comediograful insusi marturisea datoria sa fata de poetul comic elenistic, ca si fata de autorii romani de comedii (MACROB., Saturn., 6,1,4). Ni s-au pastrat putine fragmente si vreo patruzeci de titluri de comedii ale lui Afranius. Unele titluri ca "Soacra", Hecyra, "Geamanul supravietuitor", Vopiscus etc, atesta filiatii cu universul tematic al lui Menandru si al lui Terentiu, intrucat implica viata de familie, tribulatiile sentimentale, o anumita tipologie moral-sociala si psihologica; ele poarta asupra relatiilor de rudenie, rapirii tinerelor fete, divortului sau promoveaza personaje ca risipitorul, ipocritul. Arte titluri de togate se refera la felurite profesii, precum "Coaforul", Cinerarius, la ceremonii romane, precum Compitalia, adica sarbatorirea larilor de la raspantii, la obiceiurile romane, ca "Licitatia", Auctio. Cum am aratat mai sus, Afranius a scris si el o togata intitulata Tiro proficiscens. incepand din secolul I i.e.n., nu se mai consemneaza numele unor autori de comedii togate.
Asadar comedia togata, desi populata de personaje si teme italice, chiar latine, nu se contrapunea total comediei palliate, ca mimul si atelfana. Intriga si tipurile psihologice din togata reluau anumite elemente caracteristice comediei noi elenice, desi, cum am aratat, se rezolvau in alt chip raporturile dintre stapani si sclavi. Relatiile dintre comediile palliata si togata au fost candva comparate de Pierre Grimal cu raporturile intre western-ul clasic si asa numitul westem-spa-ghetti, creat de Sergio Leone si de alti cineasti italieni. S-a observat insa ca in western-spaghetti, actiunea sa desfasoara tot in Vestul salbatic. incat sa propus mai degraba asemuirea cu relatiile intre filmul politist newyorkez si transpunerea lui in mediul francez, in care intriga si personajele sunt similare celor din modelul american, dar peisajul etnic apare total diferit16. Oricum, desi comediile lui Atta si Afranius se joaca si in timpul Imperiului, desi erau reprezentate dejjse piesele lui Plaut si Terentiu, adesea cu titlurile schimbptefTatSfJi'e'aur a comediei se incheie spre sfarsitul secolului al ll-lea i.e.n., si prima parte a veacului urmator.
 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite