Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
TRAGEDIA ROMANA PRECLASICA Sl LUCILIUS
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

y2d4db
Modelele tragediei romane
In masura chiar mai mare decat comedia latina, tragedia era indatorata unor modele grecesti. Desi, cum vom vedea, tragediografii romani au valorificat si traditiile teatrului popular italic.
Tragedia greaca a secolului al V-lea i.e.n. incorporase pregnant dimensiuni religioase si politice. Aparuse, intocmai ca si epopeea, intr-o alcatuire desavarsita, la un inalt nivel valoric. Tragedia greaca se nascuse la sfarsitul secolului al Vl-lea i.e.n. din lirismul coral de obarsie religioasa. Exponentii majori ai acestei tragedii, care si-au dobandit o pozitie de prima importanta in literatura universala, au fost Eschil, Sofocle si Euripide. in timp ce la Eschil tragedia inca echivala cu o anumita ceremonie religioasa, dominata de corurile care cantau indelung, la Euripide se ajunge aproape la un teatru modern, fundat pe primatul actiunii si mai ales al pasiunilor, cum ar fi dragostea, pe regresul componentei muzicale, pe supletea limbii, inca hieratica la inceputurile tragediei. Dar, in general, tragedia greaca clasica a constituit un spectacol total. Si-a epuizat insa tragedia resursele dupa incheierea vietii si activitatii exponentilor ei clasici? Desigur, raspunsul nu poate fi decat negativ, desi ni s-au pastrat putine marturii ale tragediei elenistice. Se pare totusi ca aceasta tragedie elenistica refuza tendinta spre ceea ce a devenit ulterior regula celor trei unitati: de actiune, de loc, de timp. Pe de alta parte, cu siguranta ca tragediile grecesti clasice continuau sa fie intens reprezentate. Ceea ce explica de ce tragediografii latini preclasici si-au ales libretele pentru piesele lor cu subiect elenic adeseori din operele poetilor greci clasici, cu toate ca au valorificat si experienta tragediei elenistice. De asemenea se pare ca autorii romani de tragedii au utilizat si experienta acumulata de asa numita tragedie campaniana, care se reprezenta in sudul Italiei, in legatura cu centrele urbane aflate aici.
Din pacate nu ni s-au conservat decat fragmente din tragedia latina preclasica, in general tragedia latina este slab cunoscuta, datorita starii actuale a conservarii textelor antice. S-au pastrat mai ales tragediile lui Seneca. Dar sa nu uitam ca din preclasici nu avem ca opere complete - sau aproape complete -decat comediile lui Plaut si Terentiu si lucrarea lui Cato cu o tematica de agronomie, in orice caz, tragedia latina culta, care n-a fost precedata de o varianta orala, s-a nascut concomitent cu primele comedii literare, adica in 240i.e.n., cand Livius Andronicus si-a reprezentat primele sale piese dramatice in versuri.
intr-adevar tragedia latina n-a avut cum sa aibe antecedente populare si orale, deoarece teatrul popular italic - cu exceptia tragediei campaniene, mai degraba literare si sensibil influentate de greci - dobandeste o acuzata factura expresionista, orientata indeosebi spre umor, spre efecte comice. insa chiar acest teatru popular, structurat in vederea incitarii rasului, ca si dezvoltarii efectelor lirice a marcat simtitor tragedia latina preclasica si i-a ingaduit sa se distanteze de modelele ei elenice. Am constatat, intr-un capitol anterior, ca primele spectacole dramatice latine implicau muzica, dans si o ofranda magica adusa zeilor. Pe de alta parte, chiar cele dintai productii comice romane - fescennini, satura -incorporau o masiva participare a lirismului. intr-adevar, in primele tragedii latine, lirismul nu este limitat-sau redus la coruri, utilizate inca, desi in masura mai redusa, de tragedia greaca elenistica. Chiar in tragedia greaca clasica, monodiile, adica performantele muzicale ale actorilor, erau relativ rare. in schimb, personajele tragediei romane initiate declamau cantice, alcatuite in metri diferiti de cei care slujeau dialogurilor. Or aceasta tendinta spre dezvoltarea elementelor muzicale si coregrafice, se datora, foarte probabil, traditiilor lirico-muzicalo-core-grafice ale teatrului popular italic. De asemenea, tot sub incidenta acelorasi traditii italice, tragedia romana preclasica tinde sa recupereze functia de prima importanta a corului, promovata de tragedia greaca clasica, insa simtitor diminuata de tragediografii elenistici sau cum s-a spus "tragedia romana, care se nastea, regasea un caracter esential al tragediei grecesti clasice, restituind corului rolul lui primitiv"1.
Totusi distantarea tragediilor romane de modelele grecesti nu se margineste la amplificarea componentei lirico-muzicale. Sub impactul acelorasi traditii italice, tragediografii romani nu separa pe scena, in compartimente diferite, actorii de coreutt, adica de cantaretii corului, cum procedasera antecesorii lor elenici, ci l amesteca. Fapt care contribuie la potentarea dimesiunilor lirico-muzicale ale spectacolului tragic roman. De asemenea, tragediografii romani aduc pe scena un mare numar de personaje si de figuranti2. Ceea ce nu se petrecea in tragediile grecesti. Dar astfel tragedia romana continua traditiile teatrului popular italic, care tindea spre multiplicarea figurantilor. insa toate acestea apropiau, cum s-a aratat, universul imaginar al tragediilor de realitate. Eroii tragediilor grecesti, care incepusera sa fie proiectati pe dimensiuni umane abia de Euripide, sunt umanizati -noi am spune relativ umanizati - in teatrul roman. S-a aratat ca Agamemnon este partial redus la coordonatele unui rege, care infrange un vrajmas opulent, Priam devenind in mare parte o capetenie nefericita si ucisa potrivit legilor razboiului. Textele grecesti, cu valoare simbolica, si mitica, sunt transfigurate: in naratiile bataliilor, numeroase in fragmentele conservate din tragediile romane, se recurge la vocabularul militar banal 3. Exista asadar o clara originalitate a tragediei romane. Totusi, credem noi, nu trebuie uitat ca tragedia, in masura mai mare decat comedia constituie o specie dramatica prin excelenta greceasca si ca distantarea de modelele elenice se realiza in cadrul unei anumite civilizatii mediteraneene unitare. Iar spectatorii intelegeau atat diferentierile specifice romanilor, cat si elementele pendinte de substanta modelului grec.
Cele doua tipare de tragedie
Ca si comediile, tragediile erau de doua tipuri, cu subiect grecesc, numite tot palliate, fabulae palliatae, si cu subiect roman sau italic, numite nu togate, ci praetexte, fabulae praetextae. Diferenta era deosebit de relevanta, intrucat prae-texta era toga speciala, cu tiv de purpura, pe care o purtau magistratii cu prilejul ceremoniilor publice. in vreme ce toga reprezenta un vesmant normal. incat, cum s-a aratat, comedia togata echivala cu un teatru in haine de strada, spre deosebire de tragedia praetexta, teatru in costum de "smocking".
Praetexta a fost creata, cum am remarcat de fapt intr-un alt capitol, de Naevius si in legatura stransa cu opera lui epica. Praetextaele in general tratau fie subiecte din istoria legendara a Romei, precum aventurile lui Romulus si Remus, fie teme de stringenta actualitate, ca razboiul purtat de romani impotriva gallilor cisalpini, in 222 i.e.n. insa, intocmai ca in tragedia elenistica, praetextaele infatisau o actiune care se desfasura intr-o lunga perioada de timp si nu se margineau, ca in tragedia greaca clasica, la limitele a douazeci si patru de ore. Concomitent praetexta comporta resorturile esentiale ale tragediei: sentimentul fatalitatii, supunerea omului fata de vointa divina, sacrificiul pentru binele patriei. Caci istoria Romei includea suficiente momente tragice in sine. in vreme ce tragicii greci evitasera subiectele istorice, autorii de praetextae profitau de "istori-cizarea" trecutului indepartat al Romei, de mitistorie, pentru a umaniza si ei, ca si autorii de tragedii palliate, personajele si actiunea. Desigur adoptau un ton laudativ si celebrau virtutiile personajelor si multimilor romane 5. Totusi noi consideram ca - cel putin in timpurile preclasice - nici macar autorii de praetextae nu abandonau esenta limbajului simbolurilor si perspectiva mitica, in pofida umanizarii relative, pe care o intreprindeau. Chiar diminuata, zaristea mitica ramanea fundamentala, definitorie pentru orice fel de tragedie: eroii Romei erau practic mitizati, pe urmele vulgatei si naratiilor exaltante ale razboaielor intreprinse de contemporanii autorilor. Metavalorile si codul socio-cultural roman se regasesc frecvent in praetextae.
Umanizarea personajelor si actiunii aparea si mai limitata, dupa parerea noastra, in tragedia palliata, unde substanta mitica era, fireste, mai bogata decat in praetextae. Cum am semnalat mai sus, cand am prezentat operele lui Livius Andronicus, Naevius si Ennius, tragedia palliata si-a ales libretele grecesti mai cu seama din piesele elenice, care tratasera asa numitul ciclu troian, adica aventurile fiilor Ilionului si ale vrajmasilor greci ai acestora. Dar troienii erau considerati a fi fost strabunii romanilor. Unii tragediografi romani au alcatuit subiectele lor cu relativa fidelitate fata de libretele grecesti, pe cand altii s-au inspirat liber din arhetipurile elenice si au practicat chiar contaminarea a doua sau trei continuturi de piese create de poetii grecilor. Universul lor era conventional grecesc, implicand, dupa cum am aratat mai sus, o romanizare partiala a intrigii tragice, a tarii tragediei palliate. Savantul polonez Boleslav Bilinski, in mai multe lucrari, a propus o "grila" de lectura insolita a tragediilor preclasice romane, in care a decelat o simbolistica politica cifrata: tragicii romani ar fi recurs la mitul elenic pentru a exprima codificat problemele epocii lor, cat si propriile optiuni. Chiar si subiectele ar fi fost alese in functie de conceptiile romane de actualitate in vremea redactarii palliatelor.
Primii tragediografi au fost prezentati intr-un alt capitol. Ne referim desigur la Livius Andronicus, autor numai de tragedii praetextae, ca si la Naevius si Ennius. Dar au fost ei singurii tragediografi romani? Fara indoiala ca nu. Alti autori i-au urmat si au intreprins o activitate literara mult mai specializata in directia tragediei, in acest mod, tragedia se desparte de epos, se autonomizeaza si se contureaza mai clar.
Pacuvius
Marcus Pacuvius provenea dintr-o familie probabil osca si s-a nascut la Brundisium, in sudul Italiei si in 220 i.e.n., ca nepot de sora a lui Ennius, care l-a adus la Roma si s-a ingrijit de educatia sa. Pacuvius a frecventat cercul Scipionilor si mai ales pe Scipio Aemilianus. S-a intors pana la urma in Italia meridionala, unde a murit foarte batran, pe la 131 i.e.n.
Pacuvius a practicat pictura si a scris sature, eterogene ca mesaj, dar continand aluzii politice. insa activitatea sa literara s-a concentrat mai ales in sfera tragediei. Ni s-au pastrat patrusprezece titluri de tragedii, dintre care unul desemneaza o praetexta. Din aceste patrusprezece tragedii si poate din altele, ale caror titluri n-au fost conservate, provin 434 versuri sau fragmente de vers, mai cu seama in senar iambic, dar si in alti metri, ca septenarul trohaic. Cum am aratat de fapt, Pacuvius privilegiaza ciclul troian si in acest sens titlurile tragediilor sale palliate sunt relevante. Sunt mai ales de mentionat 'Judecata armelor", Armorum iudicium, (care a avut loc pentru mostenirea armelor lui Ahile, intre Uiise si Aiax; acest ultim erou grec a sfarsit prin a se sinucide), Niptra (in care Ulise este ranit la picior de o sageata aruncata de Telegonus, fiul eroului si al Circei); Teucer (unde se evoca intoarcerea din razboiul troian la Salamina a lui Teucer, pana la urma exilat, pentru ca venise in patrie fara fratele lui, adica Aiax), Subiectele pot fi partial reconstituite pe baza fragmentelor conservate. Dar Pacuvius a scris si tragedia praetexta cu titlul Paulus, din care ne-au ramas doar patru versuri. Aceasta piesa era consacrata lui Aemilius Paulus, invingator al macedonenilor si exponent marcant al cercului Scipionilor.
in tragediile palliate, Pacuvius s-a slujit mai ales de libretele oferite de piesele lui Euripide si lui Sofocle. Dar tragediograful roman modifica anumite detalii de ordin tehnic, amplifica dimensiunile lirico-muzicale, cum am mai aratat, ia distanta si fata de unele elemente din structura pieselor grecesti. Astfel s-a remarcat, in legatura cu privilegierea patosului de catre Pacuvius, ca, in blestemul lansat de Telamon impotriva lui Aiax, tonul adoptat candva de Sofocle fusese mult mai moderat decat cel asumat de urmasul lui roman. in fragmentul referitor la episodul respectiv 6. De altfel Pacuvius creaza personaje noi si faureste diferite digresiuni, inexistente in modelele sale.
in sfarsit, Pacuvius vehiculeaza ideologia Scipionilor, cand formuleaza elogiul intelepciunii, sapientia, stiintei teoretice, doctrina, in tragedia Antiopa, pe care n-am mentionat-o mai sus. Pacuvius asuma optiuni rationaliste si, desi format intr-un cerc cultural-politic mai ales stoic, contesta intr-un fragment destinul orb: "filosofii pretind ca soarta este nebuna si nesimtitoare". Respinge aceasta conceptie si afirma credinta in hazard. Pacuvius crede ferm in demnitatea umana, iar, in Judecata armelor, Ulise propaga idei umanitare.
De altminteri personajele tragediilor pacuviene apar intotdeauna ca demne. Bilinski opina insa ca personajele mitologice din tragediile palliate ar camufla oameni ai epocii scriitorului. in orice caz personajele pacuviene sunt structurate si dupa modelul eroilor vulgatei referitoare la primordiile Romei. Este cert ca Pacuvius a contribuit la decantarea tiparelor tragediei praetexte. Se pare ca tragediograful, care - sa nu uitam - era si pictor, privilegia descriptiile naturii. Limba lui Pacuvius se prezinta ca preclasica si este presarata cu arhaisme. Dupa model arhaic, el faureste si cuvinte noi, recurgand la procedeul, frecvent utilizat de preclasici, al compunerii, incat in piesele sale prolifereaza vocabulele compuse. Pacuvius recurge si la cuvinte osce. in general, limba lui Pacuvius ne apare astazi ca aspra, rudimentara si stangace. Cu toate ca a influentat pe Lucretiu si pe Vergiliu, indeobste autorii clasici l-au ironizat7.
Accius
Cel mai important tragediograf arhaic a fost insa Lucius Accius. S-a nascut jumatate secol dupa nasterea lui Pacuvius, adica in 170 i.e.n , la Piaurum, in Umbria, intr-o familie de liberti, adica de fosti sclavi, care fusesera colonizati aici Aceasta familie beneficia de o buna situatie materiala. Accius a venit de tanar la Borna, a intrat in "colegiul poetilor* dar n-a frecventat cercul cultural - politic ai Scipionilor, caruia dimpotriva i s-a opus, de aitfei categoric A fost totusi
indrumat, pe fagasurile teatrului, de Pacuvius. Pe de alta parte, Accius s-a invederat ostil nu numai Scipionilor, ci si tribunilor plebei, elementelor favorabile revendicarilor populare in general, cum a subliniat Boleslav Bilinski. Accius a fost un longeviv, incat chiar si Cicero a avut prilejul de a-l cunoaste. Nu se stie exact cand a murit, insa a atins cel putin varsta de optzeci si patru de ani. Stim de asemenea ca Accius era orgolios si susceptibil.
Accius a scris lucrari didactice, o epopee intitulata semnificativ 'Anale", Annales, poeme erotice, dar si-a concentrat activitatea literara mai cu seama in domeniul tragediei. Cum arata Quintilian, marturisea ei insusi ca, in domeniul tragediei, si-a expus ideile proprii prin intermediul personajelor lui (Inst. Or., 5, 13, 43). Ni s-au pastrat, sub forma de fragmente izolate, dintre care putine depasesc un singur vers, ajungand totusi uneori pana ia sapte versuri sau chiar mai mult, cam sapte sute de stihuri, ce provin din cateva zeci de tragedii. Ne-au ramas de asemenea fragmente din operele didactice, care atesta preocupari de eruditie, inclusiv filologica. Accius a scris aproximativ patruzeci-cincizeci de tragedii, dintre care doua praetextae, incat se pare ca a fost cel mai fecund si mai original tragediograf preclasic.
Accius a fost mai putin inclinat sa se inspire din Euripide, ca predecesorii sai; si-a cautat modelele in tragediile lui Sofocle si chiar ale lui Eschil. Dar si libretele oferite de acesti doi ultimi .poeti tragici au fost original prelucrate de Accius. S-a demonstrat ca, in tragedia sa Antigona, Accius a pus in scena situatii deosebit de patetice, pe care Sofocle se multumise sa le evoce ponderat intr-o naratiune 8. Se pare ca uneori Accius a recurs la contaminarea celor trei mari tragici greci Unii cercetatori ii atribuie chiar crearea unor tragedii complet originale, fara libret tragic, in definitiv inspirate direct din Iliada lui Homer.
Universul tragediilor lui Accius
Accius a privilegiat si el ciclul troian, caruia i-a consacrat treisprezece tragedii. Subiectele acestor tragedii abordeaza sosita lui Filoctet, judecata armelor lui Ahile, nebunia lui Aiax, nenorocirile indurate de femeile troiene, dupa caderea cetatii lor, in tragedia Achilles. in tragedia Diomedes, infatiseaza lupta intre Diomede si Hector, abordata de Homer in Iliada. Totusi Accius trateaza si arte subiecte, provenite din toate marile mituri grecesti si anume din ciclul teban, ca in tragedia Antigona, din legenda lui Pelops si a urmasilor lui, care comporta un lung sir de crime, legenda tratata in sapte piese, din anumite mituri referitoare la Hercule si la Prometeu - caci una dintre tragedii se numea Prometheus etc. Accius a alcatuit si doua praetextae, impregnate de elan patriotic: Brutus (privitoare la caderea regalitatii, din care posedam doua fragmente mai lungi conservate de Cicero, in De diuinat, 1, 22 si 44) si Decius (consacrata patriotismului consulului Publius Decius Mus, care in lupta impotriva gallilor si samnitilor, se avantase in mijlocul bataliei si cazuse ucis, desi biruise). Accius proiecta poate sa realizeze un sir de tragedii, dedicate ciclului roman al Eneazilor, adica urmasii romani ai lui Enea. Astfel mentalitatile romanilor se regasesc plenar in teatrul lui Accius.
Accius exalta caracterele energice, incat la Ulise apreciaza vitejia mai mult decat istetimea. Pledeaza pentru "libertate", libertas, mai ales in Brutus, si vehiculeaza o ideologie antitiranica, corelata de fapt ostilitatii, pe care o manifesta fata de sefii popularilor, fata de Gracchi si tribunii plebei. Pe de alta parte, Accius pare a asuma un anumit scepticism religios, de coloratura epicureica, cand afirma: "iata zeii nu conduc lumea. Desigur nici regelui suprem al zeilor nu-i pasa de oameni" (Antigona, fragment 5). Ca si Pacuvius, Accius practica descriptii destul de izbutite. El se exprima foarte colorat, atestand o predilectie marcata pentru atrocitati, pentru scenele sangeroase. Accius privilegia pateticul si violenta chiar in masura mai mare decat Pacuvius. Astfel, ne apare ca unul dintre cei mai caracteristici exponenti al expresionismului roman arhaic. De aceea s-a afirmat ca indragea imaginile "hugoliene", uneori aproape suprarealist construite 9. A fost de asemenea inraurit de retorica, am spune de o retorica expresionista, care tindea sa se difuzeze in aceasta vreme. De aceea a promovat, in tragediile sale, un stil grandilocvent, de altfel bazat adesea pe aliteratie, figura de stil privilegiata de poezia arhaica. Limba sa era desigur arhaizanta. Versurile sunt construite in diversi metri, indeosebi in senari iambici.
Tragediile lui Accius au fost reprezentate in teatrele romane si in secolul I i.e.n., chiar dupa moartea lui Caesar. Desigur ni se pare stranie "grila" de lectura bilinskiana a tragediilor lui Accius, intemeiata pe un sociologism foarte marcat, care purcede de la Plehanov si de la ideea ca intertextualitatea intre doua literaturii - in speta cea greaca si cea romana - este direct proportionala cu similitudinile manifestate in raporturile sociale dintre civilizatiile purtatoare ale artelor ce intra in contact unele cu celelalte. Am mentionat ca, dupa Bilinski, opera antitiranica a lui Accius era de fapt dirijata impotriva sefilor factiunii popularilor. Dat fiind ca aceasta ideologie antitiranica ar echivala cu o masca "democratica" purtata tocmai pentru a combate ideologia cu adevarat democratica a Gracchilor si a sustinatorilor lor10. Apare aici desigur o exagerare, dar nu este mai putin adevarat ca Accius pare sa-i fi detestat nu numai pe Scipioni ci, sub flamurile unui conservatorism politic bizar, si pe exponentii popularilor.
Tragedia dupa Accius
Dar ce s-a intamplat cu tragedia dupa Pacuvius si Accius? Gustul pentru teatru nu a disparut dupa epuizarea secolului de aur al Republicii. Vechile tragedii au continuat sa fie reprezentate, cu un anumit succes, in primele doua treimi ale secolului I i.e.n. De fapt am si semnalat acest fenomen. Pe de alta parte, tragedia tinde sa devina mai rafinata. Apar noi poeti tragici, precum Gaius Titius si Gaius lulius Caesar Strabo, care incearca sa impleteasca tragicul cu comicul, ca in drama romantica a secolului al XlX-lea. insa noile tragedii se prezinta mai ales ca un divertisment literar. S-a produs totusi o eclipsa - temporara de altfel - a tragediei, intrucat, cum am aratat in alt capitol, spatiul ludic a fost in mare parte ocupat de atellana si de mim. Dar mai tarziu, in timpul lui August si al Imperiului, tragedia literara cunoaste o evidenta resuscitare. Abia incepand din secolul al lll-lea e.n., tragedia tinde sa dispara din constelatia genurilor literare romane,
Lucilius si evolutia sature!
Cum am aratat intr-un alt capitol, satura constituise candva un spectacol complet, muzical, coregrafic, etc. Dar Ennius transformase satura intr-o specie nedramatica in versuri a literaturii culte. Totusi exponentul cel mai important al saturei preclasice, al doilea creator sau inuentor al acestei specii literare, ca sa ne exprimam astfel, a fost Lucilius. Lucilius a inceput prin a practica varietatea metrica, pe care a substituit-o ulterior prin uniformitatea hexametrului dactilic, vers nobil, rezervat speciilor de poezie elevata. Or, o asemenea modificare a metricii ilustra tendinta de a transforma satura dintr-o specie literara modesta, familiara sau umila, cum spuneau romanii (genus humile dicendi), intr-una "inalta", "nobila". S-a declansat astfel un proces, care va conduce la satira tragica a lui luvenal. Pe de alta parte, in masura mai mare decat Ennius, Lucilius a recuperat vocatia persiflanta a saturei dramatice, umorul incisiv si chiar coroziv, care insa n-a atins nivelul realizat ulterior in operele lui Persius si luvenal. Lucilius a avut tendinta de a preface invectiva in centrul de greutate al saturei, dar n-a faurit satira, in acceptia ei moderna. Transformarea saturei in satira va fi operata mai tarziu de catre Persius si luvenal.
Viata si opera lui Lucilius
Gaius Lucilius Suessanus s-a nascut la Suessa Aurunca, orasel situat la limita dintre Latiu si Campania, in jurul anului 180 i.e.n. Nu era cetatean roman, ci aliat (socius) de drept latin. Apartinea unei familii instarite, de mari proprietari de pamant, incat a primit o educatie aleasa, greaca, inclusiv filosofica, dar si latina, adica nutrita din comediile si tragediile arhaice. A luat parte la asediul Numantiei, in 133 i.e.n., in cadrul fortelor militare comandate de Scipio Aemilia-nus De altfel a frecventat asiduu cercul Scipionilor, Statutul sau de italic, numai jumatate roman si necetatean, explica in parte propensiunea lui Lucilius spre deriziune, spre invectiva Lucilius trebuie sa fi resimtit anumite frustrari inca din copilarie si din prima tinerete. La batranete, s-a retras la Neapolis (azi Neapoli), unde a murit in 102 i.e.n *
Opera lui Lucilius rezida in treizeci de carti de sature, din care s-au pastrat aproape o mie patru sute de versuri, conservate de saizeci de autori antici diferiti. Ultimii editori ai saturelor lui Lucilius, sustin ca nu se pot restabili continuturile diferitelor carti, Succesiunea fragmentelor din editiile moderne nu reproduce ordinea in care figurau versurile respective in editiile antice. Comentatorul modern nu poate recrea opera, pornind de la doua-trei versuri izolate pentru a
* Acesti autori arhaici de care ne ocupam traiau mult. Daca nu cumva, cel putin in cazul unora dintre ei, izvoarele referitoare la biografiile lor, nu le-au lungit artificial viata, dupa cum vulgata despre primordii prelungise domniile regilor Romei. completa golurile dintre fragmente. insa, din versurile care ne-au ramas, rezulta ca saturele lui Luciiius constituiau mai ales un jurnal intim si o cronica vie a vremii, alcatuita spre sfarsitul vietii autorului ei, poate intre 132 si 106 i.e.n. Prevaleaza o dizertatJe intimista si versificata; ea abordeaza subiecte serioase, insa le trateaza cu umor suculent, intr-un stil ce conserva, din satura orala si dramatica, o spontaneitate, care se vrea reala11.
Modelele lui Luciiius trebuie cautate desigur in satura anterioara poetului, mai ales in cea practicata de Ennius, dar si in atellana proliferara, in teatrul si in oralitatea italica, intrucat Luciiius vorbea multe limbi italice. De asemenea comedia plautina t-a slujit ca model lui Luciiius. Pe de alta parte, se pare ca Luciiius s-a inspirat si din comedia greaca veche, indeosebi din parabaza acesteia. Exponentii acestei comedii, ca de pilda Aristofan, utilizau un anumit discurs, numit parabaza (de la verbul grecesc parabafno, "merg alaturi"), pe care II rostea seful corului (corifeul). Acest corifeu inainta pe scena si expunea opiniile si emotiile autorului comediei, resentimentele personale si optiunile lui politice. O asemenea parabaza apare si in Gargarita, lui Plaut, in care se realizeaza la un moment dat o topografie amuzanta a Romei, cu diversele ei cartiere si fauna" umana ce le popula. Deriziunea muscatoare, incandescenta, practicata astfel, prefigura satirele lui luvenal, insa si accente din operele lui Frangois Villon si Eugene Sue 12. Concomitent Luciiius s-a putut inspira si din diatriba cinico-stoica, unde intervenea un dialog filosofic intre maestru si discipolii lui, o conversatie libera, provenita din conferintele populare ale cinicilor si stoicilor. Aceste conferinte populare comportau o predicatie morala socanta, chiar agresiva, o polemica apriga - cu un interlocutor surprins, uneori vexat -, in vederea destabilizarii valorilor traditionale. Diatriba cinico-stoica devenise ea insasi o specie literara, intemeiata pe o expunere critica a problemelor, care implica un dialog cu un interlocutor sau obiector imaginar.
Tematica si stilul saturelor iui Luciiius
Tematica saturei "noi" a lui Luciiius apare ca foarte variata si presupune de asemenea conversatia, chiar polemica inpotriva interlocutorului imaginar si a unor cititori. Luciiius se refera la consilii ale zeilor, ce pedepsesc un muritor, la un proces, dar descrie si o calatorie a sa de la Roma in Italia meridionala si in Sicilia, reproba luxul si belsugul in care traiau opulentii vremii, abordeaza probleme de literatura si de gramatica, chiar de ortografie, evoca campaniile militare ale lui Scipio Aemilianus si iubirile tarzii ale poetului insusi. O adevarata poetica explicita a speciei literare practicata de autor, adica o poetica a saturei, legitimeaza optiunea lui artistica. Adesea Luciiius reproba moravurile noi, patrunse fa Roma, in pofida contactelor avute cu cercul Scipionilor, si elogiaza vechile obiceiuri romane, fundate pe fidelitatea fata de Cetate: "sa luam, pe langa acestea, in considerare mai intai interesele patriei, apoi cele ale rudelor si, in ultimul rand, pe ale noastre* (w. 1137-l338). Astfel Luciiius pledeaza frecvent pentru mentalitatile traditionale ale Republicii.
Pe de alta parte, Luciiius ataca parvenitismul, lacomia de bani, snobismul. Abunda si aluziile la generalii romani necinstiti. Datorita originilor sale, poetul dispretuia financiarii bogati, care aparusera in Italia, si chiar aristocratia pur romana a Capitalei. Cu toate ca se apropiase de stoicism si de gandirea eienica,
Lucilius era totusi un conservator. Sau altfel spus, poezia luciliana penduleaza intre umanismul scipionic si conservatorismul traditionalist, auster. In ultima instanta Lucilius incerca o sinteza, intemeiata pe definirea unei "virtuti romane", uirtus romana, ca excelenta specifica omului cinstit si italicului patriot. Fireste, Lucilius sarjeaza, incat ironia sardonica, la care recurge, este exagerata, in virtutea practicarii unui expresionism acuzat. Totodata insesi structurile invectivei, asumate de poet, determinau acuzarea, in orice caz potentarea austeritatii, severitatii si reprobarii moralizatoare a unor defecte ale oamenilor si ale societatii, insa Lucilius nu practica indeobste ironia amara a lui luvenal. De altfel anecdotele savuroase abunda in fragmentele saturelor luciliene. Se realizeaza astfel, sub egida expresionismului italic si preclasic, o sinteza intre "severitate", seueritas, si "otetul italic".
Spontaneitatea ostentativa, la care apeleaza poetul, exclude cizelarea stilistica, rafinarea expresiei. De aceea Horatiu va spune ca Lucilius isi scria scria versurile prea rapid: doua sute inainte de cina, alte doua sute dupa aceea (Sat., 1, 10, w. 60-61). Scriitura luciliana aminteste de altfel de stilul atellanelor si implica atat prozaism, cat si prolixitate. Cum am aratat mai sus, se pare ca Lucilius a inceput prin a alcatui versurile saturelor in septenar trohaic, senar iambic si distih elegiac, pentru a ajunge, in ultima parte a operei sale, la practicarea exclusiva a hexametrului dactilic. Insa versificatia nu este indeobste ingrijita. Limbajul saturelor este preclasic, uneori arhaizant.
Lucilius a fost apreciat tn antichitate, pentru vigoarea mesajului sau, ca precursor ai pregnantului filon satiric si parasatiric al literaturii latine, care se va manifesta mai cu seama pe timpul Imperiului. Pe vremea lui Quintilian, unii literati preferau pe Lucilius tuturor celorlalti poeti13. Cum este si normal, arhaizantii l-au indragit in mod deosebit.
 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite