In 1918 Wace si Blegen, imitand schema tripartita a lui Evans pentru Creta, au impartit epoca de bronz a Greciei continentale in timpurie, mijlocie si dezvoltata (tarzie), subdivizand apoi fiecare din acestea in I, II si III. Pana la sapaturile facute de Caskey la Lerna intre 1952 si 1958, diferenta dintre culturile Helladicului timpuriu (H.T.) II si III cu privire la perioada cronologica nu era foarte clara. Tot astfel, doar dupa sapaturile suplimentare efectuate de Caskey la Eutresis in 1958 H.T. I a devenit usor de distins de perioadele FN, anterioara, si HT II, posterioara.

Ca rezultat al descoperirii catre mijlocul anilor 1960 a unui nou asamblaj al epocii timpurii de bronz (ETB) la nivelul de baza pe situl Lefkandi in Eubeea despre care initial se credea ca ar fi contemporan cu culturile HT III ale Argolidei si Greciei centrale, Renfrew a propus in 1972 un sistem alternativ de terminologie prin care HT I, II si III au fost abandonate ca denumiri pentru asamblaje culturale desi ele ar putea fi inca folositoare ca termeni pentru intervale cronologice, adica exclusiv pentru perioade de timp. In locul lor, Renfrew a folosit nume de situri pentru a denumi culturi: cultura care a inflorit in timpul perioadei H.T. I a fost numita cultura Eutresis, cea a HT II cultura Korakou si cea a perioadei HT III in versiunea sa peloponeziaca (stratul IV la Lerna) cultura Tirint. Cultura „Lefkandi I” in schema lui Renfrew a devenit un al doilea asamblaj cultural distinct existent in perioada HT III, contemporan cu, dar separat din punct de vedere spatial, de cultura Tirint.

In 1979 Rutter a sugerat ca cultura reprezentativa de ramasitele de la Lefkandi I era contemporana nu cu cultura Tirint a perioadei HT III, ci mai degraba cu ultimele faze ale culturii Korakou a HT II. In contrast cu culturile Eutresis si Korakou care se gasesc imprastiate prin Grecia continentala la sud de Thessalia, asamblajul „Lefkandi I” era restrans din punct de vedere regional: in prezent el e atestat in Cicladele de nord (= grupul Kastri apartinand lui Renfrew al culturii Keros-Syros din EC II), in Eubeea, Attica de est, Thessalia de coasta si la cateva situri in interiorul Beotiei. Cateva din formele sale mai distincte se pare ca au aparut la nivelele recente EB II la situl din Limantepe pe coasta de V a Anatoliei imediat la V de fostul Clazomenai si cam la 25 km V de Izmirul de astazi.

In 1987, Dousougli, publicand colectii de ceramica atat din sapaturi cat si din examinari la suprafata din trei situri in Argolida, a atras atentia asupra altui asamblaj cultural HT I. Depuneri de astfel de material au fost excavate atat in Kephalari (la sud de Argos), cat si la Tsoungiza, in ambele cazuri ele fiind stratificate sub ramasitele timpurii ale HT II. Aceasta caracteristica regionala HT I si complexa a campiei Argive (Kephalari, Makrovouni, Talioti) si a Corintiei de S (Tsoungiza, Zygouries) este inca diferentiata doar prin ceramica sa care e distincta, desi clar legata, atat de cea din Grecia centrala contemporana, cat si de cea din Argolidei de SE (numeroase situri in Herminoid explorate prin examinare la suprafata, dar inca neexcavate). Caracteristice in mod deosebit pentru aceasta subcultura „Talioti” sunt: vase mari vopsite in rosu de obicei neslefuite cu picior inalt ca pe un piedestal, de multe ori infatisand modele simplu gravate si imprimate pe piedestal (soclu) sau pe interiorul aplatizat al marginii, sau pe ambele; imprimeuri mate pe fundul vaselor de gatit obisnuite; „tigai” slefuite in negru, gravate sau imprimate, asemanatoare celor gasite in Cicladele EBA, desi posibil mai timpurii decat oricare din acelea; si askoi (ulcioare in forma de sac) prevazute cu un maner gravat, vertical, agatat in partea de sus care isi poate trage originea de la „polonicul” gravat din perioada neolitica de sfarsit, obisnuit in regiunea golfului Salonic si in Cicladele de V.

Sistemul lui Renfrew de catalogare a siturilor in ce priveste asamblajul cultural distinct a intampinat o rezistenta solida in mijlocul anilor 1970, cu rezultatul ca atat terminologia sa bazata pe situri, cat si denumirile mai vechi de HT I -; II -; III se folosesc in acelasi timp ca descrieri ale diferitelor culturi EBA din centrul si sudul Greciei continentale. Daca se pastreaza sistemul terminologic HT, acesta ar trebui modificat dupa cum urmeaza: HT I = cultura Eutresis (inclusiv subcultura Talioti); HT II A = cultura Korakou; HT II B = cultura „Lefkandi I”; HT III = cultura Tirint. Mai mult, trebuie retinut ca in multe zone ale Greciei (de-a lungul nordului Peloponezului) nu exista faza de cultura HT II B, cultura Tirint (HT III = Lerna strat IV) succedandu-se direct culturii Korakou (HT II A = Lerna strat III). In asemenea regiuni, faze mai tarzii ale culturii Korakou sunt in consecinta contemporane cu, in loc sa preceada, cultura „Lefkandi I”

Cultura Eutresis a Helladicului timpuriu (cca. 3.100 / 3.000 -; 2.650 i.Chr.)

Asamblajul cultural a fost recunoscut pentru prima oara de Blegen la Korakou in 1915 -; 1916. Cel mai bine definit din punct de vedere stratigrafic la Eutresis intre nivele care apartin neoliticului de sfarsit si Helladicului timpuriu II, el e de asemenea bine reprezentat la Lithares (Beotia), Palaia Kokkinia (Attica), Perachora-Vouliagmeni (Corint), Nemea-Tsoungiza (Corint) si Talioti (Argolida). Forma tipului de ceramica a perioadei -; un vas emisferic, vopsit in rosu si slefuit -; are o larga raspandire de la Peloponez pana in Thessalia. E posibil ca aceasta cultura sa fie caracteristica pentru intreaga Grecie continentala la S de valea raului Spercheios, desi definitia recenta a sub-culturii Talioti in Argolida de S si in Corintul de S sugereaza ca variantele regionale ar putea fi mult diferite si posibil chiar numeroase.

Exista un posibil zid de aparare la Perachora. Se stiu foarte putine despre arhitectura asezarii acestei culturi, in primul rand deoarece nivelurile datand din aceasta perioada in mod normal sunt gasite adanc ingropate sub depuneri apartinand unor perioade mai tarzii si sunt astfel relativ inaccesibile. Nici un mormant al acestei culturi nu poate fi cu siguranta repartizat stadiilor timpurii sau mijlocii ale acestei culturi acum, dar unele din camerele mortuare construite la scara mica in cimitirul de N la Ayios Kosmas pe coasta de V a Atticii precum si la Tsepi langa Maraton pe coasta de E a Atticii, demonstreaza legaturi apropiate cu Grupul Kampos in Ciclade (un stadiu de tranzitie intre fazele Grotta-Pelos / Cicladic timpuriu I si Syros / Cicladic timpuriu II) si sunt astfel asezate cu convingere la sfarsitul HT I.

Nu se disting obiecte din piatra, os si lut (mosoare, rotitele fuselor, greutati care sa tina ghergheful). Ramasitele de metal sunt extrem de rare. Ceramica e oarecum variabila, dupa cum a demonstrat definitia sub-culturii Talioti. Cu toate acestea, urmatoarele caracteristici par a fi impartite pe larg: o preferinta pentru vopseaua rosie in ce priveste vesela fina, fie ca e slefuita (lustruita) sau nu; un anumit material folosit in vasele de gatit care in mod normal au suprafata neagra; o inclinatie spre modele cu incrustatii simple, in mod normal rectilinii, pe vesela fina si o predilectie corespondenta pentru plastic si ornamente gravate pe vesela si pithoi; si in final o gama de forme relativ simple ce consta in vase cu marginile convexe, cu baza plata sau cu picior, pentru mancat si baut, borcane cu gat pentru pastrarea alimentelor si vase (castroane) mai adanci sau borcane largi la gura pentru gatit.

Acest asamblaj pare sa se fi dezvoltat direct din cultura de neolitic de sfarsit a Greciei centrale si de sud. Din rezumatul de mai sus e evident ca stim, in prezent, foarte putine despre el. Pentru primul stadiu al “erei bronzului”, e foarte sarac in metal. Din punctul de vedere al stadiilor cresterii economice, cultura e probabil cel mai bine catalogata drept faza terminala a neoliticului.

Cultura Korakou a Helladicului timpuriu II A (cca. 2.650 -; 2.200 / 2.150 i.Chr.)

Aceasta cultura este definita din punct de vedere stratigrafic la Eutresis si Tsoungiza deasupra nivelurilor Helladicului timpuriu I ale culturii Eutresis si la Eutresis, Lerna, Tirint si Tsoungiza sub nivelurile Helladicului timpuriu III din cultura Tirint. Cultura Korakou este imprastiata peste tot prin Peloponez, Attica, Eubeea, Beotia, Phocis, Locris, iar in V pana la insulele Lefkas si Itaca. Ceramica tipica pentru cultura Korakou se gaseste la N pana in Pefkakia, in Thessalia de coasta, iar in cantitati mici chiar si mai in N la Servia in valea Haliakmon a Macedoniei de V. In S, ea apare in nivelurile Minoicului timpuriu II la Cnossos in Creta, iar in E apare in nivelurile culturii Keros-Syros la situri ca Skarkos (Ios) si Ayia Irini (Keos) in Ciclade si apare razlet in EB 2 la situl de coasta fortificat din Limante pe partea sudica a golfului Izmir, pe coasta de E a Turciei. Multe asezari ale acestei culturi, in special in Argolida (Lerna, Tirint), au suferit incendii inainte de a fi fost sau abandonate sau reocupate de cei ce aveau cultura Tirint, dar la Eutresis in Beotia si la Kolonna in Aegina se spune ca a fost o tranzitie lina si pasnica spre noua cultura Tirint.

Se pare ca un asamblaj ceramic tripartit s-a dezvoltat treptat din cel al precedentei culturii Eutresis. Articolele fine, folosite la majoritatea formelor deschise (castroane, castronase cu margini in forma de T, vedre cu manere in forma de inel, lingurite si mai ales cani cu un singur maner mic orizontal sau vertical atasat chiar sub buza pe o parte vis-a-vis de ciocul foarte inalt si foarte sus asezat de cealalta parte) ca si pentru unele din formele inchise mai mici (ulcioare cu cioc) se impart in doua mari categorii. Cea mai comuna e AHelladic timpuriu UrfirnisS (astfel numita pentru a o deosebi de mult mai timpuria si total diferita neolitic timpuriu Urfirnis). Aceste articole sunt normal nelustruite si de obicei solid tapetate cu vopsea variind in culoare de la negru pana la maro si rosu (in functie de conditiile arderii) si adesea impestritata cu o varietate din aceste culori inchise pe una si aceeasi vaza. Castroane mari, unele vedre de apa si, spre sfarsitul perioadei, numeroase forme mai mici sunt pictate doar partial sau au o banda simpla la buza in locul tapetarii obisnuite mai solide. Rar, vazele sunt decorate cu modele adevarate in vopsea Urfirnis inchisa pe un clei deschis. A doua mare clasa Aarticole impestritate cu galbenS (sau in germana „Elfenbeinware” = „articole de fildes”) are o diversitate a formelor foarte asemanatoare cu cea Urfirnis, dar e tapetata in culori deschise, mai degraba decat inchise si de obicei e lustruita. Culorile de la suprafata ale Modelului Galben variaza enorm, chiar si pe aceeasi vaza, si include galben, roz si albastru-gri. Cele mai multe forme mari inchise, inclusiv foarte obisnuitele hydrias sau ulcioare de apa sunt facute dintr-un material relativ aspru, de culoare pala care de obicei e lasat nepictat. A treia si ultima componenta a culturii ceramicii Korakou consta in ceramica pentru gatit nelustruita, cu suprafata inchisa si aspra. Inrudita ce cea a culturii precedente Eutresis, o astfel de ceramica consta in castroane adanci cu buza care adeseori simbolizeaza decorarile din plastic in forma unor benzi chiar sub buza.

Cateva situri, toate de pe coasta (Lerna, Askitario, Kolonna) sunt fortificate. Pentru prima oara sunt atestate cladiri mari probabil publice (cladirea BG si „Casa de Caramizi” la Lerna; cel putin doua cladiri similare la Akovitika in Messenia; „Rundbau” la Tirint; „Casa Alba” la Kolonna pe Aegina; „Cladirea Fortificata” la Teba; „Casa Pithoi” la Zygouries). Cu exceptia circularului „Rundbau”, toate acestea se conformeaza unui singur design de baza, botezat „Casa coridoarelor”, care poate fi definita dupa cum urmeaza: o structura rectangulara, de sine-statatoare, cu doua etaje caracterizata de o serie liniara de sali patrate spre rectangulare in mijloc (interior) si flancate de coridoare care servesc si ca o casa a scarilor. Cele mai multe din aceste cladiri erau acoperite cu caramizi, de obicei doar din teracota (dintre care unele erau bine tapetate cu vopsea Urfirnis la Zygouries) dar in unele cazuri atat din sist cat si din teracota, astfel acoperisurile erau mai degraba ascutite decat plate. Trasaturi de baza ale acestor structuri sunt prezenta intrarilor aliniate din afara centrului, absenta pietrei taiate si nefolosirea tehnicii de lambrisare pe jumatate in constructia peretilor, toate intr-un contrast marcat cu traditia asezarilor monumentale care a inflorit in Anatolia de vest contemporana (Troia I-II). „Rundbau”-ul tirintian, desi deosebit atat prin planul sau rotund si prin marimea sa enorma, are coridoare concentrice si un acoperis atat din caramizi cat si din lespezi de sist si astfel face in mod clar parte din aceeasi traditie arhitecturala foarte distincta, ca si Casele coridor.

Functia acestor structuri a fost foarte mult dezbatuta: sunt ele cu adevarat cladiri publice sau pur si simplu rezidente particulare fanteziste? Daca erau publice, serveau in scopuri religioase, economice, politice, sau erau multifunctionale? Cu exceptia Casei Caramizilor din Lerna (vezi mai jos), nu s-a gasit nici un exemplu cunoscut care sa contina mult in felul sau original de mobilare, si chiar despre acea cladire s-a spus de catre sapatorul ei ca nu fusese inca terminata in momentul distrugerii sale de catre foc, deci continutul mobil al acestor structuri nu furnizeaza indicii folositoare in ceea ce priveste functia lor. S-a spus despre „Rundbau” ca ar fi un hambar monumental, dar aceasta identificare, desi prezinta o atractie considerabila, nu poate fi demonstrata prin prea multe dovezi solide. Atat la Akovotoka, cat si la Tirint mai multe astfel de cladiri monumentale pot sa fi fost folosite in mod simultan; daca astfel de cladiri au fost de fapt mai multe mai degraba decat una singura in majoritatea siturilor este putin probabil ca ele sa fi fost centrele asezarilor sau rezidentele conducatorilor, dar e nevoie de mai multe dovezi in aceasta privinta. Interesant e ca nu doar acest tip arhitectural, ci si practica folosirii caramizilor pentru acoperis dispar complet la sfarsitul perioadei Helladicului timpuriu II.

Mari portiuni ale planurilor satului au fost curatate la siturile din Ayios Kosmas (Attica), Lithares (Beotia) si Zygouries (Corint). Casele sunt in general rectangulare (zidurile curbate sunt rare) cu acoperisuri si camine de foc fixe. Desi nu exista un plan de casa standard, multe arata insusiri comune (intrari descentrate) iar unele pot fi recunoscute ca fiind versiuni simple cu un etaj ale Caselor-coridor mai mari. Neregularitatile celor mai multe case din cultura Korakou pot fi explicate prin faptul ca arhitectura domestica a acestei culturi era aglomerata; adica se faceau adaugari unei cladiri originale oricand si oricum era nevoie sau se dorea asta, mai degraba decat dupa vreo moda prescrisa. Contrastul cu uniformitatea tipologica caracteristica megaronului rectangular (= casa lunga constand din una sau doua camere cu o mica veranda de cealalta parte si o intrare centrata in mijlocul unei parti) care a devenit standard in urmatoarele perioade Helladic timpuriu III si H.M. e izbitor. La situl Orchomenos in Beotia o serie de fundatii rotunde, probabil case, apartin culturii Korakou si sunt marturia unui plan de casa fundamental diferit.

Mormintele

Numarul formelor diferite folosite in mod obisnuit releva clar faptul ca nu exista nici un tip standard de mormant:

1. Ayios Stephanos (Laconia) : ingropari individuale in gropi in interiorul asezarii;

2. Cimitirul de N la Ayios Kosmas si cimitirul Tsepi langa Maraton (Attica): cimitire din afara zidurilor (camere mici in forma de cutie, construite de obicei din dale mari asezate in picioare si acoperite, uneori si pe podea, cu alte dale asemanatoare), fiecare continand mai multe inmormantari. Legaturi puternice cu Cicladicul sunt indicate de obiectele din morminte, ca si de tipul de mormant, si ambele cimitire dateaza in mare din stadiile mai timpurii ale culturii Korakou, fiind folosite initial spre sfarsitul perioadei precedente Helladicului timpuriu I;

3. Lefkas, campia Nidri, Mormintele „R”: ingropari individuale in pithoi, cavouri (morminte asemanatoare unor cutii cu peretii formati din lespezi mari asezate in picioare), sau camere mici rectangulare (ca si cavourile, dar cu peretii construiti din pietre de camp mai degraba decat din lespezi mari, drepte), toate asezate in platforme circulare ridicate care sprijineau mici movile cilindrice acoperite cu un strat de pietre. Aceste morminte, toate aflate in afara asezarii intr-un singur cimitir au fost considerate de unii ca fiind de o data mai tarzie ca alte morminte ale H.T. IIA, dar unele din morminte contin vase si sunt astfel, din punct de vedere cultural, parte a asamblajului H.T.IIA. Concentratii de cenusa si oase masurand cam unu pe doi metri au fost gasite langa mijlocul multor movile, o trasatura ce probabil reflecta folosirea lor ca locatii unde erau cel putin partial incinerate. Cele mai multe din oasele umane gasite in aceste straturi de cenusa sau in mormintele taiate in movile nu sunt complet arse, posibil din cauza ca rezerva de combustibil nu era prea mare. Cavourile construite din lespezi sunt secundare si in general sarace in ceea ce priveste bogatiile din mormant, pe cand camerele pithoi din piatra de camp sunt principale si adesea bogate in continut, in mod special in ceea ce priveste urmele de metal.

4. Corint: gropi in camere mici taiate in piatra deschizandu-se spre un stalp taiat vertical in piatra.

5. Zygouries (Corint): gropi comune in camere mortuare taiate in piatra constituind un cimitir in afara zidului.

6. Manika (Eubeea): o serie de cimitire in afara zidurilor intinse formate din camere mortuare taiate in stanca folosite la inhumari multiple. Micile camere mortuare sunt trapezoidale sau circulare cu acoperisuri inclinate spre spate. Aceste camere au in fata un stalp vertical inclinat in care sunt taiate una pana la trei trepte. Gurile camerelor mortuare sunt sigilate de lespezi de piatra pentru a impiedica pamantul sa patrunda in incapere iar stalpii de la intrare sunt si ei umpluti cu pietre. Oasele inhumarilor, flexate adeseori, au urme de taieturi, marturie poate pentru ruperea tendoanelor pentru a usura flexarea cadavrului dupa ce se instalase “rigor mortis”.

Ingroparile pithos pentru copii sunt destul de obisnuite. Nu se cunosc morminte ale acestei culturi din Lerna, deci prezenta in acest sit a unui cimitir exterior asezarii care pana acum nu a putut fi detectat e probabila. In camerele mortuare de la Manika se gasesc adesea unul sau doua trupuri cu oasele ramase in pozitie naturala pe podeaua mormantului. Prin contrast, gramezile de oase umane gasite strans impachetate in cavourile de la Tsepi langa Attica de est au fost in mod clar depozitate secundar in locurile lor de veci. Astfel nu doar forma mormantului, ci si dispunerea finala a corpului dupa moarte variau considerabil de la sit la sit in cadrul culturii Korakou.

Multe situri ale culturii Korakou continua sa fie ocupate in perioadele urmatoare: Helladic timpuriu III si Helladic mijlociu. Insa un numar substantial de situri din Helladicul timpuriu IIA aparand in partea continentala, pe dealuri, creste sau promontorii joase de coasta sunt abandonate, pentru a nu fi reocupate pana in perioada Miceniana sau chiar mai tarziu, asta daca vor mai fi ocupate pana la urma. Multe din aceste situri abandonate erau probabil mici catune de pescari sau ferme izolate la care s-a renuntat in perioadele H.T.III si H.M., perioade care aveau constiinta nucleului si a apararii. In contrast cu faza precedenta H.T.I cat si cu cea care a urmat: H.T.III, asezarile in timpul perioadei H.T.II variaza atat de considerabil in marime absoluta, incat majoritatea autoritatilor sunt aproape sigure ca exista vreun fel de ierarhie a sitului, desi exista mari neintelegeri cu privire la cate nivele sau stadii sa identificam (s-au propus doua, trei, sau chiar patru).

In lut, pithoi si camine (vetre) sunt adeseori infrumusetate cu modele imprimate facute prin rularea unor sigilii cilindrice rudimentare decorate peste bande de lut sau peste suprafetele netezite din partea de sus a marginii vetrei. Modele identice apar la Tirint, Lerna si Zygouries in Argolida, lucru despre care se spune ca arata ca acelasi artist ambulant a facut aceste valoroase obiecte fixe. Figurinele de lut reprezentand animale sunt destul de obisnuite (vaci, tauri, oi) si in unele cazuri reprezinta in mod intentionat abdomene sfasiate, indicand probabil practici de macelarire si posibil chiar sacrificii. Un numar mare de incrustari din Lerna in Argolida, Petri langa Phlious in Corintul de vest si Geraki in Laconia de sud, precum si impresii imprastiate de pe incrustatii si vase de lut de la alte cateva situri arata ca glyptica (arta de a taia peceti) de pe continent era probabil mai avansata decat glyptica din Minoic la acea vreme. Pecetile sunt de asemenea dovezi pentru existenta conceptului de proprietate privata si sugereaza ca Casa de caramizi, in care s-au gasit cele mai multe peceti din Lerna, ar fi putut servi ca “centru de redistribuire” in aceasta zona a Argolidei. Pecetile propriu-zise din Lerna III n-au supravietuit, dar una gasita recent la Nemea-Tsoungiza e facuta din plumb, pe cand altele sunt cunoscute din alte situri ca fiind facute atat din piatra, cat si din teracota. Rotita fuselor si razboaiele de tesut sunt obisnuite. Unele „ancore” de teracota (nu se stie sigur la ce erau folosite, dar poate la productia textila) apar acum, dar la Lerna apar doar la Lerna IV (= cultura Tirint din perioada H.T. III).

In piatra, obsidianul e materialul pentru piatra taiata in aschii, cel putin pe cuprinsul partii continentale estice. Vasele de piatra nu sunt obisnuite, dar apar la siturile din Attica si Eubeea care au legaturi puternice cu Cicladicul. Figurine de tip cicladic apar din nou in siturile din Attica si Eubeea dar aproape nicaieri altundeva. Se pare ca nu a existat o versiune in mod special continentala a acestei forme artizanale de marmura, asa cum a fost in Creta (asa-numita varianta Koumasa a figurinei cicladice standard cu brat indoit). Pisalogi de piatra si obiecte de macinat sunt obisnuite, dupa cum sunt si margelele si pandantivele de diferite feluri. Obiecte din piatra slefuita sunt de asemenea obisnuite.

In os sunt comune unelte mici de felurite soiuri: ace, sule, ace de par, carlige de peste, mici tuburi care pastrau pigmenti.

Este o enorma crestere a numarului obiectelor din metal in aceasta perioada comparativ cu ce se cunoaste din H.T I. Pumnale si pensete din arama / bronz sunt obisnuite, pensetele mai ales in morminte. Doua perechi de pensete de argint provin din mormintele de la Manika. Exista o cantitate apreciabila de bijuterii de aur, tot din morminte (la Zygouries), o clasa de obiecte care culmineaza cu exemple de vase din metale pretioase, cum ar fi cele doua castronase cunoscute, din aur, (unul din Arcadia) si cateva cesti cu incizii de aur si argint despre care se spune ca s-au gasit in Eubeea.

Arta reprezentativa e destul de rara in cultura Korakou, in ciuda mediului (teracota, piatra, metal sau os). Cele mai comune sunt animalele tridimensionale din teracota, fie figurine de oi si vaci sau protome (doar capul, gatul si uneori umerii) acelorasi animale atasate la capetele gatului (buzei) castronului sau la baza manerelor pe alte forme. Existenta unor figurine mai complexe e sugerata de un fragment de jug cu boi din Tsoungiza, care e cea mai timpurie dovada din Grecia continentala pentru folosirea animalelor la munca, sau a plugului. Figuri omenesti, pe de alta parte, nu sunt atestate in teracota. In piatra, mormintele din cimitirele H.T.II din Attica (Ayios Kosmas) si Eubeea (Manika) au scos la iveala numeroase figurine de marmura, atat de tip schematic, cat si de tip relativ naturalist, care invita la o comparatie cu exemple contemporane din acelasi material din Ciclade.

Mult mai rare sunt formele reprezentative folosite ca elemente in designul pecetilor, sau ca modele pictate pe vase. Motivele picturale bidimensionale folosite pe ambele clase de obiecte au de obicei forma unor insecte (in mod special paianjeni), desi un exemplu de obiect confectionat de om -; un ulcior cu gat lung si fundul rotund -; e si el atestat. Singura „scena” adevarata in arta picturala a culturii Korakou e o descriere fragmentara a unui patruped (bovina sau caprina?) alaptandu-si puiul, un model incrustat pe marginea unei vetre din Tirint; o a doua astfel de scena de alaptare, de data aceasta sub forma unei peceti obisnuite, se gaseste in bogata colectie de peceti descoperita pe la mijlocul anilor 1990 la situl din Petri. Absenta umanului din arta peloponeziaca a acestei perioade e izbitoare.

Lerna III: tipul de sit pentru Peloponezul nord-estic

Masurand ca. 25 x 12 m, cladirea e formata in mare din doua sali si doua camere mai mici pe axa principala, cu coridoare lungi de-a lungul ambelor parti si cu banci afara. Exista intrari pe toate patru partile. Cladirea avea doua etaje si avea un acoperis jos ascutit, acoperit cu tigle de teracota cu exceptia portiunilor de-a lungul strasinelor unde tiglele erau din sist. Un soclu de piatra (ca. 0,45 m inaltime pentru zidurile exterioare, ceva mai jos pentru cele interioare) servea ca reazem pentru o superstructura din caramizi si noroi arse in foc. Caramizile au o lungime de 0,35 m si o grosime de 0,13 m. Lemnul era folosit pentru treptele scarilor si pentru imbracarea (si astfel ingrosarea, respectand peretii adiacenti) tocurilor usilor; lemnul era de asemenea folosit pentru barnele si plutele care transportau lutul rezistent la actiunea apei si pentru tiglele de pe acoperis. Lut galben era folosit la confectionarea podelelor si la acoperirea gaurilor din peretii exteriori. Lutul rosiatic-maroniu era folosit in strat subtire peste podele si pentru a acoperi peretii interiori. Peretii, cu doua mici exceptii in coltul de nord-vest, sunt grosi de 0,90 m in mod uniform. Peretii din sala de est au fost acoperiti cu ultimul strat, iar suprafetele peretilor de acolo sunt impartite in panouri rectangulare prin linii sapate in ele. Peretii de deasupra scarii in coridorul de nord au fost si ei acoperiti cu un strat final de tencuiala. Ceilalti pereti ai cladirii sunt neterminati, acoperiti doar cu lutul roscat-maroniu “crestat”.

Dintre cele doua scari, cea din partea de N asigura accesul doar din exteriorul cladirii si duce pana in partea de E de-a lungul coridorului nordic. Scara sudica duce din sala de V in interior intr-o directie sudica spre un mic loc de odihna in coridorul de S, de unde ar fi continuat pana in partea de V de-a lungul coridorului sudic.

Doua camere sunt accesibile doar din exterior, una in coltul nord-vestic (I) si una in mijlocul partii de S (XI). Ambele camere se gasesc aproape de banci care sunt de-a lungul exteriorului partilor lungi ale cladiri. Nici una din cele doua incaperi nu are pereti tencuiti. Camera sudica era singura din cladire care avea un continut semnificativ atunci cand cladirea a fost distrusa de foc: multe vase si multe peceti si o mare cantitate de material negru, carbonizat, probabil continutul recipientelor facute din materiale perisabile la care fusesera atasate pecetile.

Exista cel putin patru stadii detectabile:

1.Un singur zid pe aceeasi linie cu zidul nordic in sistemul de fortificatii compartimentat de mai tarziu. Fata nordica (interioara) a acestui zid indica faptul ca el ar fi putut fi doar un zid de aparare pentru o platforma ridicata a asezarii. Alternativ, acest zid se poate sa fi fost fundamentul unui zid de aparare format din namol si caramizi.

2. O proiectie rectangulara (Q-R) a fost adaugata la sudul zidului mai vechi, iar din aceasta proiectie a putut fi adaugat un turn in forma de potcoava (U) inca mai la sud. Soclurile de piatra ale zidurilor acestei faze sunt caracterizate de zidarie in spic. Suprastructura zidurilor era din caramida cu namol. O scara de piatra ducea de la E la V, chiar la vestul noilor elemente care ieseau in afara, spre o poarta care acum nu mai este. Aceste fortificatii au fost distruse de foc.

3. In acest timp s-a construit un zid sudic exterior. E posibil ca si compartimentele de V (A-D) ale zidului sa apartina acestei faze. Turnul U a fost demolat si un nou turn V solid a fost construit mai la V. Si turnul V a trecut printr-un numar de stadii (mai intai rectangular, apoi cu colturi rotunjite). Scara mai veche a iesit din folosinta. Foarte posibil, a fost construit un al doilea turn iesind din zid mult mai la V.

4. Capatul de V al sistemului de ziduri mai vechi a fost tras in interior din linia mai veche A-D pana la linia cladirii EV(J-L). Au fost adaugate ziduri de aparare inaintate intre compartimentele Q-R si S-T la capatul estic al sistemului.

Intregul sistem de fortificatii era in ruina cand Casa Caramizilor era in constructie. Dupa distrugerea ei in mai multe randuri, Casa Caramizilor a fost acoperita de o movila circulara si nu s-a navalit (calcat) in zona ei timp de mai multe faze de constructie din Lerna IV timpuriu (= cultura Tirint a H.T. III).