Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii, in special cei tineri, tineau sau fac eau Dragobetele. Potrivit traditiei Dragobetele era "o zi frumoasa pentru b& #259;ietii si fetele mari, ba chiar si pentru barbatii si femeile tine re." Dimineata devreme, tineretul se imbraca in haine de sarbatoare s i, daca vremea era urata, se strangeau in cete pe la casele unora dintre ei; daca vremea era frumoasa, se iesea afara din sat, baietii adunand lemne p entru foc iar fetele culegand flori de primavara, flori folosite apoi in des cantecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa s tranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi; aceasta ap&# 259;, pastrata cu mare grija, avea proprietati magice, spunandu-se ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dr agastoase; daca nu erau omat si fragi, se folosea banala apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie. l1t4ty
In jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul s atelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute ins a, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Conform obiceiului, fiecar e baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca flacaul er a iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o saruta re mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, lo godna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel d e logodne prefatand logodnele adevarate. Daca nu se facea Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in p lus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Drago bete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca tot anul respectivii nu vor mai fi iubiti.
Maturii aveau partea lor in cadrul Dragobetelui. Astfel, femeil e credeau ca era indeajuns sa pui mana acum pe un ba rbat... strain (de sat) si deveneai dragastoasa barbatilor in tot anul care urma! Femeile mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilo r din curte, dar si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. Inde obste, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pe ntru treburile marunte, nu si pentru cele mari.
Dragobetele era inchipuit ca un flacau voinic, putern ic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri; unele fete & #351;i femei doreau chiar sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand de ziua lui, iar apoi luand drumul padurii, aici fiind "nevoite" sa se lase iubite de D ragobete. Chiar daca mai "pedepsea" femeile, se considera ca Dragobetele oc rotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand f i socotit un veritabil Cupidon romanesc.
Originea acestei sarbatori este in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor. Nu intamplator, pasarea era considerata una din cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei. Ei bine, ro manii numeau sarbatoarea Dragobetele si Logodnicul Pasari lor, spunand ca acum acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pas 59;ri obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Motivatiile preluarii erau profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului".
In final, o intrebare si o urare. Intrebarea: de ce nu gasim in sirul sarbatorilor noastre locul potrivit si Dragobetelui, i mitand, in schimb, forma occidentala a aceleiasi sarbatori? Urarea: sa ne aducem mai des aminte de pasari, animale si flori si vom face di n zilele noastre sarbatori ale dragostei! Cu atat mai mult cu cat una di n functiile esentiale ale sarbatorilor traditionale era aceea a repunerii in acord a omului, a comunitatilor, cu Dumnezeu, cu Universul.