Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
Formarea limbii romane
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Dacii alcatuiesc baza etnica a poporului nostru. Aceasta credinta o intemeiem pe urmatoarea argumentare: grosul populatiei din Dacia Traiana l-au format dacii. Cu toate pierderile suferite in cele doua razboaie, cu tot numarul insemnat al colonistilor de limba latina, ei au pastrat totusi preponderenta. Fiindca dacii erau locuitorii satelor si, oricat de numeroase au fost orasele din noua provincie, totusi satele le intreceau cu mult. Daca romanismul a prins radacini atat de puternice si atat de durabile in stanga Dunarii, e fiindca, purtator al unei civilizatii superioare, a castigat pe acesti daci, pe bastinasi. u1v7vn
Putinele informatii de care dispunem asupra limbii stramosilor nostri, constituie, evident, un handicap ; ele ingaduie, totusi, cateva concluzii semnificative. Pe temeiul cercetarilor intreprinse in ultimele decenii, in special de I.I. Russu — cercetari care se intemeiaza si pe comparatia cu limba albaneza, mostenitoare a vechii limbi ilire, care, la randu-i, era inrudita cu limba traca, deci si cu limba dacica s-au putut totusi stabili un numar de 160 de termeni romanesti care sunt de origine geto-daca. Acesti termeni privesc o arie foarte larga, incepand cu corpul omenesc (beregata, buza, ceafa, grumaz, gusa), cu familia (copil, prunc, zestre), cu locuinta (vatra, catun, coliba), cu indeletnicirile agricole, pastoresti, viticole si piscicole (mazare, tarina ; baci, brinza, minz, strunga, tap, tarc, urda, zara ; butuc, curpen, gordin, strugure ; balta, gard), cu mediul fizic (magura, mal), cu flora (brad, branduse, brusture, bunget, copac, gorun, leurda, mugure), cu fauna (balaur, barza, ghionoaie, melc, mistret, naparca, ranza, soparla, viezure, zimbru), cu diferite actiuni (a rabda, a speria, a zburda) si alti termeni (ciuca, teapa) etc. Desigur, numarul acestor termeni va spori prin cercetarile ulterioare. Ele ne vor arata de asemenea si alte aspecte ale mostenirii lingvistice ; de pe acum se considera insa ca apartin acestei mosteniri sufixele atat de frecvente si de caracteristic romanesti : -esc, -este (omenesc, craiesc, barbateste, trupeste).
Ni s-au pastrat pana azi de la daci in mod sigur cateva nume de ape : in primul rand Dunarea care deriva dintr-un Dunaris dacic ; apoi Argesul din Arges-sos (la Herodot, deformat: Ordessos) ; Birzava, al carei nume se regaseste in orasul dacic Berzobis. Somesul: o inscriptie latina din tinuturile udate de acest rau vorbeste de „Samus"; este sigur ca romanii au pastrat vechiul nume, autohton. Acelasi lucru cu Oltul —, Aluta in izvoarele latine si cu Tisa. In izvoarele mai tarzii, apare sub forma Pathissus si Tisia. Muresul are foarte probabil o legatura cu vechiul Maris, pomenit de Herodot. Ampoiul reda un vechi nume autohton, printr-o forma intermediara latina ; Motrul este sigur dacic. Tot de la daci poate sa vie si Cerna, daca numele ei este identic cu acela al orasului dacic Tsierna, care se rnai gaseste in izvoarele istorice si sub forma Dierna ( Ptolemeu : D grecesc se pronunta in romaneste dz ), Tierna (Tabula Peutingeri-ana), Dierna inscriptie latina), Zerna (Digestele lui Ulpianus). Adaugam ca orasul se afla chiar la varsarea raului in Dunare. Buzaul credem a fi iarasi dacic : un izvor grec din secolul al IV-lea ne-a pastrat numele lui sub forma Moneox; care poate fi foarte bine o transcriere gresita a lui Moneox (Mp in greceste se pronunta b). De aceeasi origine dacica par a fi si numele raurilor Jiu, Gilort, Lotru, Ibru si Vedea.
In ce priveste numele de localitati, siguranta n-avem pina acum decat pentru Abrud. Acesta deriva din Abruttus: compara cu Abrittus din Moesia, pomenit in inscriptiile latine. Poate ca si Tapae, unde s-au dat cele doua lupte intre Decebal si romani sa se fi pastrat in numele satului banatean de astazi Tapia, dupa cum in topicele dobrogene Hirsova, Baroiu si Oltina s-ar putea sa regasim vechile Carsium, Berrhoe, Altinum (transformarea lui a in o — pentru ultimul exemplu o constatam in celebra inscriptie privind sfarsitul lui Decebal, inscriptie in care numele imparatului Traianus este redat Troianus). Cat despre capitala, Sarmizegetusa, si orasele mari: Apullum, Napoca, Porolissum, Malva, Drobeta sau macar celelalte centre urbane, nu s-a pastrat nici un nume. Lipsa de continuitate sub acest raport nu trebuie sa mire : asezarile urbane au fost doar acelea asupra carora s-au napustit popoarele navalitoare in primul rand : ele au si disparut in primul rand. Dar, disparand viata municipala in Dacia — n-avem in limba romana, cu exceptia termenilor cetate, din civitas si pamant din pavimentum, nici un cuvant care sa aminteasca aceasta viata municipala, institutiile sau functionarii ei era natural sa dispara si numele oraselor respective. Cat despre numele satelor, ramane ca materialul nou documentar in genul, de pilda, al celui descoperit in tabulele cerate, sa ne dea putinta unei comparatii din care sa rezulte concluzii precise.
Este sigur ca printre inaintasii poporului roman un loc important il ocupa colonistii adusi de imperiu in Dacia. Nu zicem „romani" fiindca daca e sa luam cuvintele in sensul lor propriu, romani adevarati, adica locuitori al Italiei, au fost, dupa cum am vazut, prea putini. Au venit, in schimb, traci, iliri, panoni, rasariteni, vorbind limba latina. Au mai venit de asemenea, dar Intr-o masura mult mai mica, greci, precum si locuitori de alt neam, dar vorbind limba greaca. Toti acesti colonisti la un loc n-au intrecut insa, ca numar, pe autohtoni, pe daci. Asadar, sub raportul numarului, colonistii de limba latina ocupa al doilea loc.
Ei ocupa insa primul in ce priveste limba poporului care a rezultat din amestecul lor cu autohtonii. Limba romana e o limba romanica : structura ei, morfologia, sintaxa si elementele fundamentale ale lexicului, acelea de intrebuintare permanenta, de circulatie intensa, sunt latine. Ceea ce au adaugat pe urma slavii, in mai mare masura, popoarele turcesti, in mai mica, n-a putut modifica acest oaracter initial si fundamental al limbii noastre.
Pentru toate categoriile esentiale ale vietii omenesti intrebuintam termeni latini. Sa dam cateva exemple. Astfel, pentru a exprima notiunile generale de om, barbat si femeie (homo, barbatus, familia; mulier din care a rezultat, in romaneste, muiere), precum si pe acelea care privesc familia: parinte (parentem), fiu (filius), sora (soror), frate (frater), cumnat (cognatus), socru (socer), ginere (generem), nepot (nepos, -tem). Multe din insusirile trupesti si sufletesti, precum si varsta, se exprima tot prin termeni latini: bun (bonus), frumos (formosus), tinar (tener), batran (veteranus; pentru acest cuvant, a carui istorie are o deosebita insemnatate).
Daca trecem acum la indeletniciri, vom constata, de pilda, in agricultura, ca operatiile mai insemnate, precum si cerealele poarta nume de aceeasi origine : a ara (arare), a semana (semi-nare), a treiera (tribulare), a secera (sicilare), a culege (colligere), a intoarce semanatura nerasarita sau rasarita rau (intorquere). Apoi, grau (granum), secara (secale), meiu (milium), orz (hordeum), alac (alica), termen. pastrat numai la nordul Dunarii, dovedind deci continuitatea daco-romana, paring (panicum), poate si malai. In legatura cu acestea, spic (spicum), paie (palea), neghina (nigellina).
Tot astfel pamant (pavimentum ca si pentru veteranus), camp (campus), arie (area), agru (ager, agrum), falce (falx, falcem), moina (moi din mollius), adica pamantul faramitat, moale, in opozitie cu telina care e pamantul nelucrat. in sfarsit, cateva unelte : jug (jugum), furca (furca), secere (sicilis, sicilem) si macedo-romanul arat (aratum), in locul plugului nostru. Caracteristic e faptul ca in cele doua forme superioare de agricultura, in viticultura si in gradinarie, si, mai ales, contrar asteptarilor, in ce priveste ultima care e considerata de obicei ca o specialitate a vednilor slavi, marea majoritate a termenilor sunt tot latini. Astfel, pentru viticultiira, notam : vie (vinea), vita (vitea), poama (poma); aua, insemnand dialectal strugure cu bob marunt, iar in macedo-romana, strugure in general (uva), must (mustum), vin (vinum), vinat (vinaceus), poasca, adica vin prost, acru (posca; inseamna, in latineste, otet), apoi coarda (corda) si laurusca sau vita salbatica (Zabrusca). Din uneltele intrebuintate, calcatorul (calcatorium), cada (cada). In sfirsit, in legatura cu vinul, beat (bibitus), betiv (bibitivus) si a imbata (imbibitare).
In ce priveste gradinaria, poarta nume latine : ceapa (caepa), aiul sau usturoiul (alium), varza (virida, viridia) sau curechiul (cauliculus), ridichea (radicula), napul (napus), pepenele (pepo, pe-ponem), laptuca (lactuca), lintea (lens, lentem), aromanul taua (faba). Tot latin e cuvantul leguma (legumen), care inseamna nu numai fruct in forma de pastaie, dar si tot ce insoteste mamaliga sau painea, adica branza, carnea, pestele etc. Evolutia semantica sau de inteles a acestui cuvant e caracteristica : ea arata partea insemnata pe care au avut-o intotdeauna legumele, in alimentatia poporului nostru, de vreme ce s-a ales acest termen pentru a se designa orice se adauga la masa mamaligii sau painii.
Multi arbori fructiferi poarta de asemenea numiri latine. Mai intai insusi cuvantul generic pom (pomum), apoi marul (melum si malum), parul (pirus), ciresul (ceresius, in loc de ceraseus, din cerasus), prunul (prunus), piersicul (persicus), nucul (nux, nucis), alunul (abellana, aluna), gutuiul (cutoneus) si cornul (cornus). Unele colective terminate in -et au aeeeasi origine : Nucet (nucetum), vechiul nume al Coziei, cornet (cornetum), adica padure de corni ( numele manastirii Cornet, pe valea Oltului), prunet (prunetum), peret (piretum) si ulmet (ulmetum). De asemenea genericul pomet sau pomat, oare deriva din pometum. Luna iunie, cand se coc ciresele, a fost mimita, din aceasta pricina, si ciresar, dupa oum lunii septembrie i se zice in unele parti si vinicer, adica luna vinului.
Interesanta de urmarit, sub raportul termenilor de origine latina, este operatiunea transformarii graului in paine. Graul se macina (machinare) la moara (mola) sau se piseaza (pinsare) in piua (pilla, din pttula, diminiutiv al cuvintului pila), prefacindu-se astfel in faina (farina). Aceasta se cerne (cernere) cu ciurul (cibrum, prin disimilare din cribrum), se amesteca cu apa (aqua) si cu alnat (allevatum), se framanta (fermentare), se soage (subigere), adica se da forma de paine si se pune pe carpator (coopertorium) sau in test (testum). Urmeaza apoi coacerea (coquere) in cuptor (coctorium) pana cand painea (panis, panem) e gata. Din faina de grau se mai poate face placinta (placenta) si varzare (viraiidiaria), din cea de meiu, pasat (quassatum).
Daca am insistat asupra termenilor in legatura cu agricultura, este pentru a arata in mod limpede caracterul sedentar, legat de pamint, pe care 1-au avut stramosii nostri in cursul evului mediu. Daca am fi fost niste pastori „nomazi", ratacind cu turmele prin toata Peninsula Balcanica si invatand ttrziu agricultura de la slavi, asa cum vor sa ne prezinte unii istorici interesati sa conteste continuitatea in Dacia Traiana si unii istorici neinformati, o asemenea terminologie agricola, viticola, pomicola, nu s-ar putea explica. Ea este dimpotriva foarte naturala daca admitem ca daco-romanii si-au vazut inainte de agricultura sub toate formele, platind insa dijma (cuvantul e slav ) noilor stapinl ai tarii.
Alaturi de aceasta indeletnicire insemnata care asigura painea cea de toate zilele, ei au fost pastori si crescatori de vite. Si in acest domeniu avem un important numar de cuvinte latine. Notam astfel: oaie (ovem), miel (agnellus), berbece (vervex, vervecem), arete (arie-tem), capra (capra), ied (haedus), bou (bos, bovis), vaca (vacca), vitel (vitel-lus), taur (taurus), cal (caballus), iapa (equa), armasar (admissarius), porc (porcus), scroafa (scrofa). In legatura cu cresterea vltelor, sunt termenii turma (turma), pacurar (pecorarius).. pastor (pastor), staul (stabulum), pasune (pastionem), iarba (herba) si fin (fenum). Din laptele (lac, lactem) muls (mulgere), strecurat (stercorare) si fiert (fervere) se pregateste, cu ajutorul chiagului (coagauilum), casul (caseum). Unt (unctum), corastra sau colastra (colastra, din colastrum), jrupt (fructus) sunt iarasi termeni latini.
Si in apicultura, termenii fundamentali au aceeasi origine : albina (albina), miere (mele, din mel), ceara (cera), a-gure (favulus din favus) si pastura (pastura).
In domeniul milltar, am pastrat cuvintele oaste, al carui etimon hostis a insemnat la inceput dusman, strain, adversar, apoi cetate din civitas, spata (spatha), arcul (arcus) si sageata (sagitta), justi (fustis), un fel de sulita (de aici fustasii, din vechea armata romana), coiful (cofea), ghioaga (clova, din clava) si maciuca (matteuca).
In domeniul organizarii sociale si a vietii de stat, termenii de origina latina sunt mai putin numerosi. Avem, in primul rand, pe domn din dominus, dupa aceea jude si judec, care au in primele documente romanesiti intelesul, cel dintai, de stapan al rumanilor, cel de al doi-lea, de om liber si deriva ambele din judex; apoi ruman si vecin, intrebuin-tate amindoua pentru a designa pe taranii neliberi. Ruman, care e in acelasi timp si numele etoic al poporului nostru, deriva de la romanus, vecin din ve-cinus, vicinus, adica megias, vecin cu proprietatea. Cum a ajuns numele etnic sa capete acceptiunea pe care o intilnim in mii de documente interne romanesti este o problema de cea mai mare insem-natate pentru istoria neamului nostru in evul mediu timpuriu

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite