v3v8vp
„Noi nu vom recunoaste schimbarile teritoriale care se vor face in timpul razboiului, mai putin acelea care vor fi consecinta unui acord de intelegere intre partile interesate.“1 Aceasta a fost declaratia din 5 septembrie 1940 a premierului britanic Winston Churchill in Camera Comunelor. Ulterior, prevederea a fost introdusa in Charta Atlanticului. Cu toate acestea, la 9 octombrie 1944, acelasi premier, aflat in vizita la Moscova, declara lui Stalin: „Sa reglementam chestiunile noastre in Balcani. Armatele dumneavoastra se gasesc in Romania si Bulgaria. Noi avem interese acolo, misiuni si agenti. Sa nu ne certam pentru nimicuri. In ce priveste Anglia si Rusia, suntem de acord sa ocupati o situatie preponderenta in proportie de 90% in Romania, pentru ca noi sa ocupam o situatie preponderenta in Grecia.“2
Iata ca liderul marii democratii occidentale socotea ca nu trebuie sa se certe cu I.V. Stalin pentru „nimicuri“, chiar daca aceste „nimicuri“ erau niste popoare europene, intre care si cel roman. Acest partaj initiat de Churchill nu se deosebeste cu nimic de Protocolul aditional secret cuprins in Pactul Ribbentrop-Molotov din august 1939, deoarece se vindeau popoare dictatorului sovietic tot asa cum o facuse si Hitler cu doar cativa ani inainte.
In baza procentelor de impartire a Europei se va inscrie nefast in istorie Conferinta de la Yalta din februarie 1945, Romania intrand cu exact 90 de procente in „sfera de interese“ a Uniunii Sovietice3.
Aceasta conferinta a fost deschizatoarea unei noi faze a istoriei lumii si cu consecinte aparte pentru tarile Europei, care se vor afla pentru aproape jumatate de secol sub semnul jaloanelor trasate in februarie 1945. Abaterile sunt minore, fiind, in fond variatiuni pe aceleasi teme date de marile puteri. De altfel, acestea au si dovedit ca nu tin seama decat in declaratii de principii, de fundamentalele probleme ale tarilor mai mici sau mai putin dezvoltate. Istoria a aratat-o cu prisosinta. Exista o dreptate a marilor puteri care cuprinde in ea si temelii ale conflagratiilor mondiale sau locale, seisme interne pe continent sau in diferite tari, cu durate ce se intind pe intregi epoci istorice.
Intelegerea intre democratismul lumii occidentale si comunismul sovietic, survenita la mijlocul secolului al XX-lea, are bogate filoane de explicitare a proceselor istorice care s-au desfasurat in Europa si, firesc, in Romania, incepand cu finalul celui de-al doilea razboi mondial.

Pentru problemele Europei s-a adoptat si „Declaratia cu privire la Europa eliberata“. Aceasta declaratie prezinta interes deoarece in ea se gasesc tacticile marilor puteri privind un gen aparte de ajutorare a statelor europene pana la diminuarea capacitatii de reactie salutara pe continent. Aici se gasesc si „principiile“ dupa care era asezata Romania in viitoarea Europa.
In proiectele de organizare a lumii postbelice, elaborate de Foreign Office si Departamentul de Stat se lua in consideratie ca o mare putere, ca Uniunea Sovietica, avand, in afara acestui statut si o contributie masiva la razboiul impotriva Germaniei, trebuie sa beneficieze
„firesc“ de un „glacis strategic“, un brau de securitate, alcatuit din state, mai mult sau mai putin clientelare, cu o politica aflata in acord cu interesele Uniunii Sovietice4.
In perceptia occidentalilor, U.R.S.S. abandonase -; sau era pe punctul de a o face -; mesianismul revolutionar si intrase in jocul clasic al politicii de mare putere. In lumea diplomatilor si a oamenilor politici apuseni, erau larg raspandite doua opinii: cooperarea dintre Marea Britanie, S.U.A. si U.R.S.S. - „Marea Alianta“ -; trebuie mentinuta peste orice incidente de parcurs si Uniunii Sovietice trebuie sa i se faca -; in cursul negocierilor -; concesii rezonabile pentru ca, asa cum se intampla intre gentlemani si ea va intelege sa faca, la randul ei, concesii partenerilor occidentali.5
Din pacate, cei mai multi dintre liderii politici romani nu au inteles substratul adanc al intelegerilor de la Yalta si au continuat sa creada si sa spere ca englezii si americanii nu vor sacrifica Romania, ci o vor ajuta sa revina pe drumul democratiei si independentei. A fost o grava iluzie, pe care nu putini au platit-o cu propria lor viata.
Anglo-americanii nu au comunicat niciodata oamenilor politici romani atasati idealurilor democratice, ca tara lor fusese inclusa, prin acordul de procentaj, in sfera de influenta a Moscovei. „Maniu a rugat staruitor -; scrie Ivor Porter -; sa i se spuna adevarul -; fusese sau nu Romania vanduta sferei de influenta rusesti? -; si de fiecare data, reprezentantii Aliatilor occidentali fusesera instruiti sa nege acest lucru.“6
Nici Marea Britanie, nici Statele Unite nu aveau interese strategice si politice majore in spatiul romanesc. Ele admiteau existenta unor guverne „prietene“ Moscovei in statele limitrofe Uniunii Sovietice, careia ii recunosteau dreptul de a avea -; cum s-a aratat mai sus -; o zona de securitate militara si de influenta politica. In Europa de sud-est, interesul major britanic se limita la Grecia, iar Statele Unite considerau aceasta parte a continentului ca fiind de un interes secundar.
Inca din primele zile de dupa 23 august 1944, a devenit limpede ca ultimul cuvant in problemele romanesti apartine Uniunii Sovietice. Conventia de armistitiu semnata la Moscova in noaptea de 12/13 septembrie 1944 a consacrat aceasta situatie de facto, cand in textul sau, de fiecare data cand a aparut termenul de „Inaltul Comandament Aliat“, imediat s-a adaugat in paranteza (sovietic). De altminteri, in timpul discutarii conditiilor de armistitiu la Moscova, ambasadorii Marii Britanii si S.U.A. nu au intervenit decat pentru a confirma adeziunea lor la pozitia sovietica.7
O noua conferinta a celor trei mari puteri va avea loc la Potsdam in luna august 1945, care va completa intelegerea de la Yalta si stabilea fazele tratatelor de pace si procedurile generale. Potsdam definitiva, pentru Europa si tarile sale, un gen de dispecerat autoritar, care diriguia rezolvarea problemelor postbelice si impunea solutiile convenabile in primul rand, marilor puteri. Dar exacerbarea rolului celor „mari“, ca si croirea unei ciudate geografii prin impartirea zonelor de influenta au creat raporturi de forta in lume care diminuau sensibil rolul Europei, iar tari ca Romania urmau sa se incadreze in arhitectura noua, foarte complexa, adesea neinteleasa de factori politici nationali. Atunci putini au inteles ce inseamna zona de influenta in care Romania era repartizata de catre conclavul de la Yalta, revenindu-i Uniunii Sovietice, in proportie de 90%,
„dreptul“ de a decide asupra problemelor ce priveau sfarsitul razboiului. Aceasta procura data sovieticilor la Yalta si intarita la Potsdam nu s-a limitat doar la sfarsitul cataclismului mondial, ea se va prelungi zeci de ani in vesminte mereu neschimbate.8
Unde se gasea Romania intr-o Europa gandita si conceputa astfel de catre marile puteri la sfarsitul razboiului? Ea se afla in tabara Aliatilor, cu intregul sau potential militar si economic, intr-o cobeligeranta care, din vara anului 1944 si pana in primavara lui 1945, era considerata drept un incontestabil aport la victoria finala. Aprecierile apartineau marilor puteri, guvernelor, comandantilor marilor armate si Aliatilor. Aceste aprecieri au fost insa vorbe-n vant, atata vreme cat experti ai guvernelor aliate lucrau la preliminarile Conferintei de pace, Romaniei rezervandu-i un loc cu totul neasteptat: tara infranta, cuprinsa intre tarile inamice9.
Conducatorii Uniunii Sovietice intelegeau insa sa aplice imediat hotararile de la Yalta privind Europa.

Romania era o tara unde noua impartire a continentului incepea sa fie tradusa repede in fapt. Mijloacele si instrumentele politice si militare dirijate sau direct folosite de Kremlin pentru a-si impune propriul sistem politic in Romania incep sa functioneze.
Evenimentele din tara noastra, sub incidenta ocupatiei militare, exercitata de Uniunea Sovietica prin trupele Armatei Rosii, s-au precipitat. Fundamentele de baza ale societatii burghezo-democratice in Romania au fost erodate si puse sub semnul intrebarii. Forma de guvernamant, structura de stat si regimul politic sunt strabatute de seisme si de neprevazut. S-au intors din U.R.S.S. activistii kominternisti, agenti ai politicii sovietice, precum Ana Pauker si Vasile Luca, insotiti de experti politruci si de o extinsa retea a NKVD-ului, alcatuita mai ales din maghiari, evrei, rusi, bulgari etc.10
Institutiile si structurile de putere si administrative ale statului roman au trecut sub controlul total al trupelor de ocupatie, prin intermediul Comisiei Aliate de Control (Sovietica), organism creat in urma semnarii Conventiei de armistitiu intre guvernul roman si reprezentantii Coalitiei Natiunilor Unite, la Moscova, in data de 12/13 septembrie 1944.11 Misiunea oficiala a comisiei era de a veghea la respectarea minutioasa de catre Romania a tuturor prevederilor Conventiei de armistitiu. In fapt, aceasta a fost un instrument de control politic si militar al spatiului romanesc, in conformitate cu intelegerea dintre principalii parteneri ai Coalitiei Natiunilor Unite.
Realizarea controlului militar si administrativ in majoritatea teritoriului tarii, prin Comisia Aliata de Control (Sovietica) si subcomisiile sale, a facilitat Moscovei o schimbare de atitudine fata de evolutia regimului politic din Romania. Problema fundamentala ce se punea la sfarsitul anului 1944 si inceputul celui urmator, era aceea a puterii politice. La 2 martie 1945, sub amenintarea unui ultimatum, confruntat cu presiuni din partea reprezentantilor Moscovei -; Vasinski si maresalul Malinovski -; regele l-a insarcinat pe dr. Petru Groza, reprezentantul F.N.D. cu formarea noului guvern. Odata cu 6 martie 1945, cand a fost instalat guvernul dr. Petru Groza, institutiile fundamentale ale statului de drept din Romania au intrat intr-un proces brutal de modificari structurale si functionale. Prin intermediul Comisiei Aliate de Control (Sovietica), autoritatile sovietice de ocupatie au impus ca justitia, armata, biserica si scoala sa devina copii fidele ale institutiilor similare din U.R.S.S. Institutia militara, spre exemplu, era considerata a fi

„singurul obstacol in calea realizarii obiectivelor social-politice preconizate de partidele de stanga“.12 Drept urmare, armata a fost supusa unor transformari radicale din punct de vedere al structurii organizatorice, dar mai ales doctrinar. Procesul de destructurare a armatei romane cuprinde doua etape principale:
Prima, desfasurata in perioada septembrie 1944 -; 6 martie 1945, a fost caracterizata de procesul de dezarmare a Romaniei si de ocupatie militara sovietica.13 In aceasta perioada asistam la un proces dureros, prin care armata din interior a fost redusa la efective simbolice, desfiintandu-se 7 comandamente de mari unitati si 12 divizii. Paralel cu acest proces, efectivele trupelor sovietice cresteau mereu, ajungandu-se ca la 10 martie 1945, in Romania sa stationeze 5 divizii de infanterie, cu organizare de razboi, la care se adaugau 6 batalioane NKVD in capitala.14
A doua etapa, desfasurata in perioada martie 1945-1948, este caracterizata de un proces de destructurare a ostirii romane, denumit in epoca „proces de democratizare“ si de „transformare revolutionara a armatei romane“. Acest fenomen se caracterizeaza prin doua coordonate principale: „democratizarea“ ca actiune de distrugere a elitei militare romanesti, in paralel cu procesul de politizare a armatei romane. S-a urmarit eliminarea ofiterilor de moda veche, a celor care condusesera unitati si mari unitati in razboiul din Est, cat si a celor cu atitudine vadit anticomunista. In acest fel, in perioada analizata au fost trecute in rezerva circa 25.000 de cadre militare active. Un simplu denunt era suficient pentru ca un ofiter sau subofiter sa fie trecut in rezerva, arestat, anchetat sau chiar lichidat fizic.

Al doilea proces de „transformare revolutionara a ostirii romane“, era considerat de sovietici ca avand o importanta decisiva pentru noua conducere politica a Romaniei, instaurata in 1945. Inceputul acestei actiuni a fost plasata in toamna anului 1943, cand a luat fiinta in U.R.S.S., din prizonieri romani, Divizia „Tudor Vladimirescu“. Organizata dupa modelul diviziei de infanterie sovietice, in structura acesteia apare sectia de educatie si cultura, cu un aparat ce se extindea pana la nivel de pluton. In luna aprilie 1945, peste 1.000 de cadre militare din Divizia Tudor Vladimirescu au fost aduse in tara de pe frontul cehoslovac si instruite ca propagandisti ai partidului comunist.15 Pe data de 8 mai 1945 s-a infiintat la trupele operative de pe front Aparatul de Educatie, Cultura si Propaganda in scopul de a se realiza

„democratizarea“ armatei noastre.

Incepand cu luna iunie 1945, cand s-a infiintat Directia Superioara a Culturii, Educatiei si Propagandei, actiunea de politizare s-a extins la nivelul intregii armate. Fata de aceste actiuni, atitudinea armatei s-a manifestat, de cele mai multe ori, sub forma unei rezistente pasive, dar si a uneia active, deschise, mai ales la nivelul corpului de cadre militare.
Spre sfarsitul anului 1947 si inceputul anului urmator, rezistenta si reactiile negative din partea cadrelor si trupei au scazut in intensitate pana la un nivel nesemnificativ. Acest lucru a fost posibil in conditiile realizarii unei epurari masive a corpului de ofiteri si subofiteri, a scaderii drastice a efectivelor (in baza prevederilor Tratatului de Pace de la Paris -; februarie 1947), a modificarii criteriilor de selectionare a candidatilor pentru scolile militare, prin introducerea componentei social-politice16.

Ocuparea Romaniei s-a conformat principiilor doctrinare militare si politice elaborate de

P.C. al Uniunii Sovietice si de conducerea de stat a U.R.S.S.
Inca in perioada in care bolsevicii mai credeau in succesul revolutiei socialiste mondiale, generalul Tuhacevski, fundamentand scopul razboiului ca mijloc de extindere a sistemului sovietic, preciza ca in prima etapa trebuie nimicite fortele armate ale inamicului, urmand comunizarea teritoriului17.
„Orice teritoriu ocupat de noi -; afirma Tuhacevski -; este deja un teritoriu sovietic.“18 In acest scop, statele majore ale Armatei Rosii aveau misiunea sa pregateasca in taina „operatiunile de eliberare“, iar comisarii politici, impreuna cu organele de partid sa pregateasca „aparatul administrativ bolsevic pentru teritoriile eliberate.“19 Discipol al lui Tuhacevski, V. Trandafilov a preluat si dezvoltat aceasta teorie. Potrivit lui, trebuiau sovietizate statele mici, in doar 2-3 saptamani, iar statele cu o suprafata mare in 3-4 saptamani.20 Actiunea implica „personalul tehnic“ al Armatei Rosii, deoarece Trandafilov nu credea ca se va putea miza pe forte locale.
Actionand metodic si in conformitate cu un plan elaborat teoretic, Armata Rosie a fost, pentru tarile din centrul si sud-estul Europei, inclusiv Romania, un mijloc de ocupatie, instrument de implantare a modelului social-politic sovietic in aceste teritorii.
In concluzie, putem afirma ca modelul sovietic, strain de traditiile, conditiile si mentalitatile romanesti, introdus sub lozinca „democratizarii armatei“, in perioada 1944-1947, a dus la destructurarea organismului militar romanesc, situatie care se va mentine pana in anul 1989.