f1i11ig
"Miracolul" roman
Dezvoltarea Romei, de la o aglomeratie de colibe pana la limitele unui imperiu, care a transformat Mediterana intr-un "lac roman", de fapt intr-un stat ce se considera mondial, echivalent sau aproape echivalent cu "lumea locuita" (oikoumane, in greceste), a constituit unul dintre asa numitele "miracole" ale istoriei. Explicarea miracolului, a acestei expansiuni, este complexa. Desigur Roma beneficia de o buna pozitie geografica, intrucit era situata pe Tibru, la un vad important, pe drumul strategic intre nordul si sudul Italiei. Dar si alte asezari italice si mediteraneene s-au bucurat de o buna pozitie strategica. Factorul demografic a avut insemnatatea sa. De la inceput, Roma a fost abundent locuita: de unde si reprezentarea romanilor privind cresterea organica a Cetatii, datorita inmultirii populatiei si imigrarilor succesive. insa au actionat mai ales alti factori. A jucat un anumit rol in extinderea teritoriilor romane si mentalitatea intemeiata pe pragmatism si constructivism, pe disciplina si obstinatie, pe traditiile strabune, "deprinderea stramosilor", mos maoirum. Romanii au fost adesea infrinti in diverse confruntari militare, dar si-au refacut randurile si pana la urma si-au biruit adversarii. Foarte multa vreme, ei n-au recurs la mercenari, ci la soldati-cetateni, care isi aparau cu darzenie glia strabuna.
inainte de Roma
Vechile legende, oare s-au decantat, in secolul IV i.e.n., intr-o adevarata vulgata despre inceputurile Romei si despre precedentele lor, situau in secolul al Xll-lea i.e.n. desfasurarea razboiului troian. Aceleasi legende povesteau ca una dintre capeteniile troiene, Enea, in fruntea unui grup de supravietuitori ai caderii Troiei, ar fi debarcat in Lajiu, dupa multe peregrinari, si s-ar fi unit cu aborigenii, aborigines, ai regelui local Latinus. Enea ar fi fost insa precedat, cu cateva decenii in urma, de un grup de greci arcadieni, condusi de Evandru, care s-ar fi instalat pe dealul palatin, Palatium, una dintre cele sapte coline ale Romei. Aceste coline ar fi fost: Palatin, Capitoliu, Aventin, Quirinal, Viminal, Esquilin, Coelius. Romanii isi reprezentau asadar la originea lor greci, troieni si latini. Apar de fapt aici ecouri ale intenselor navigatii si migratii mediteraneene, caci efectiv anumiti imigranti din est au putut ajunge in Italia.

Dar romanii au fost mai ales latini, intructt apartineau indoeuropenilor cobora; in Italia din nord, inca din era bronzului, pentru a se amesteca cu bastinasii mediteraneeni si preindoeurope-ni. Au migrat in peninsula italica mai multe valuri de indoeuropeni, dintre care ultimul a fost format din muntenii Italiei istorice, locuitorii Apeninilor, umbrii, sabinii, samnp, traitori in zone unde au luat nastere idiomurile osco-umbriene. Latinii proveneau probabil din imigranti mai vechi, care apartineau culturii villanovienilor . Villanovienii, care practicau incineratia - pentru ca isi ardeau mortii si inchideau cenusa lor in urne conice, acoperite de un vas tot conic -, s-au raspandit treptat in Italia, unde au creat, in fiecare zona cucerita de ei, diferite culturi prin diverse sinteze. in sudul Italiei abundau coloniile grecesti, iar la nord de Roma traiau etruscii. Acestia din urma creasera o civilizatie infloritoare, atestata de felurite monumente: morminte ornate de fresce, vase, reliefuri, inscriptii inca dificil de descifrat. Anticii considerau ca etruscii erau de origine asiatica si ca ar fi apartinut "popoarelor Marii", care au actionat, la sfarsitul mileniului al ll-lea i.e.n., in Medrterana orientala. Dupa parerea noastra, caci originea etruscilor alcatuieste obiect de aprige controverse intre savanti, civilizatia etrusca trebuie sa fi rezultat dintr-o sinteza intre imigranti microasiatici, dar minoritari, si populatii italice, villanoviene si preindoeuropene, care s-au lasat atrase in circuitele unei civilizatii superioare. Oricum, intre secolele al Vll-lea si al V-lea i.e.n., a functionat o confederatie etrusca in Italia centrala, de la Bologna la Capua, ca un ansamblu politic, care promova o cultura de factura orientalizanta si de vocatie manifest urbana. Se creau insa frecvent contradictii intre cetatile etrusce, multa vreme conduse de un lucumon, lauchme in etrusca, lucumo in latineste, asistat de consilii aristocratice. Acestea, cu exceptia cetatii Veii, vor inlatura pe lucumo-nii-regi in toata Etruria si in secolele Vl-V i.e.n.
La sorgintea Romei, s-au situat mai ales culturile latiale, adica dezvoltate in Latiu si mai bine cunoscute datorita cercetarilor arheologice, intreprinse indeosebi incepand din 1960. Dar cand au aparut si cum s-au dezvoltat culturile latiale? Ele s-au diferentiat clar in secolele al Xilt-lea si al Xll-lea i.e.n., adica tocmai in perioada cand legendele au situat imigrarea lui Enea in Latiu! Deci cercetarile arheologice vin sa dezvaluie ca vechile legende comportau un nucleu de adevar istoric. Exponentii primelor culturi latiale practicau incineratia, isi aveau centrul in regiunea din jurul actualului lac Albano, langa anticul munte Alban, si traiau intr-un cadru patriarhal si pastoral, fiind condusi de "regi". De fapt romanii se refereau la regii din legendara Alba Longa. Dupa dezvoltarea primelor doua culturi latiale, intemeiate pe diferentieri sociale minore, a inceput sa se formeze in Latiu o patura de proprietari de pamant si de crescatori de vite, destul de instariti. Din randurile lor a luat nastere viitorul patriciat. De fapt regii latini si apoi romani au folosit populatia socialmente diferentiata pentru a crea un corp militar de infanterie, "legiunea", si o mica unitate de cavalerie, a asa numitilor celeres, "cei rapizi".
Roma sub regi
Satele din zona viitoarei Rome, de altfel despartite unele de altele de gradini, cimitire si de mlastini, s-au federat intre ele, cum am aratat in capitolul anterior, !a mijlocul secolului al Vlll-lea
* Numiti astfel dupa numele unei asezari invecinate Bolgniei actuale, Villanova, asezare tipica pentru o anumita cultura italica. Aceasta a fost numita astfel in 1853.
ROMA SUB REGI
i.e.n., cand investigatiile arheologice au descoperit o sensibila concentrare de forte pe meleagurile respective. Legenda situeaza intemeierea Romei de catre latini la 21 aprilie 754 sau 753 i.e.n., ca opera a unui federator numit Romulus, imigrant aici din Alba Longa. De la numele acestui Romulus credeau romanii ca ar proveni numele Romei. in realitate numele Romei este de origine etrusca si poate fi pus in legatura cu Ruma, denumirea unei ginti, si cu Rumon, "orasul de pe tarm" Deci filiatiile trebuie inversate, intrucit numele federatorului Romulus a fost probabil derivat de la Roma sau Ruma. Ceea ce atesta ca abia etruscii au transformat federatia rurala de pe Tibru intr-un oras, cum am aratat in capitolul precedent. Daca nu cumva, cum am semnalat in treacat, sapaturile arheologice recente ar putea dovedi ca Roma devenise oras, inca din secolul al Vlll-lea i.e.n Pe de alta parte, legenda rapirii sabinelor de catre latinii din Roma, care n-ar fi avut sotii din neamul lor, ilustreaza o prima infiltrare a muntenilor sabini pe meleagurile federatiei de sate, deoarece s-au produs si altele, pana la mijlocul secolului al V-lea i.e.n,, cand vecinii Romei, din zonele montane, au exercitat o considerabila presiune asupra tinerei republici. Oricum vulgata despre "inceputuri", primordia, care mentioneaza la obarsia Romei un prim sinecism latino-sabin, consemneaza sapte regi ai Romei, cifra foarte suspecta, probabil "aranjata" sa corespunda celor sapte coline. Pana la sfarsitul secolului al Vll-lea i.e.n. ar fi domnit, pe baza aliantei intre Palatinul latin si Quirinalul sabin, patru regi: Romulus (latin, conceput dupa modelele indoeuropene ale regelui si razboinicului), Numa Pompilius (sabin, intelept si reformator, congruent preotului indoeuropean), Tullus Hostilius (latin, cuceritor si corespunzator razboinicului indoeuropean) si Ancus Marcius (sabin, organizator destoinic intocmai ca preotul indoeuropean) 1.
Sistemul social se baza pe structuri gentilice. La varf se aflau trei triburi alcatuite din ginti. Aceste triburi se numeau Ramnes, Tities si Luceres. Fiecare trib era format din zece curii. De fapt curia era la origine o asociatie de barbati care luptau impreuna si se baza pe ginti. Ginta, gens in latina, constituia in fond o mare familie patriarhala, care concentra pe toti cei ce coborau dintr-un unic stramos mitic. Membrii gintii aveau prenume, praenomina, si supranume sau porecle, cognomine, cognomina, diferite, dar acelasi "nume", nomen, acelasi gentiliciu, gentilicium. intr-adevar sistemul celor trei nume era caracteristic cetatenilor romani care puteau sa se numeasca Gaius lulius Caesar sau altfel, dar tot cu cel putin trei elemente. Din ginta faceau parte si oameni mai saraci, depedenti de ea, "clientii* gintei, care purtau numele patronului. Fiindca legaturile clientelare, bazate pe vechi traditii italo-celtice, s-au invederat intotdeauna puternice la Roma. Oricum, pentru latinii si romanii primitivi, ginta constituia realitatea fundamentala a vietii economice si sociale. Initial pamantul apartinea ansamblului gintii respective, dar ulterior sefii gintilor au acaparat ogoarele, ca si vitele mari si mici, si le-au transformat in proprietati private. in sfarsit a aparut si s-a dezvoltat sclavajul. Mai ales patricienii au promovat structurile gentilice, care au fost insa puternic lovite de regii etrusci.
Caci Roma si-a avut lucumonii sai etrusci. intr-adevar, etruscii au format al treilea element al sinecismului roman. Sositi in viitoarea Roma, ei si-au creat un "cartier" propriu, au completat aristocratia gentilica latino-sabina, dar n-au putut etrusciza populatia locala. Dimpotriva, s-au latinizat, dar dupa ce urbanizasera vechea federatie de sate. Au ridicat case, chiar temple, au asanat si pavat mlastinile aflate pe locul viitorului for, au inconjurat noul oras cu o incinta fortificata. Totusi, cum am mai aratat, sapaturile arheologice recente, conduse de profesorul Andrea Carandini la poalele Palatinului, par sa ateste ca acolo s-a deviat un parau pentru a-l transforma in sant de aparare si ca s-au ridicat fortificatii tipic romane. S-au descoperit doua ziduri, care inchid un teren plat, adica, probabil, un pomerium, zona sacra a interiorului cetatilor romane. Or aceste vestigii sunt datate din secolul al Vlll-lea i.e.n. Era deci Roma o urbs inca de atunci, doua veacuri inaintea sosirii etruscilor, cum afirma vulgata despre debuturile romanilor? Se ridica o cetate pe Palatin, colina pe care legenda situa o asezare a arcadienilor lui Evandru (LIV ,1,7, 3-l4), sositi in Italia chiar inaintea venirii lui Eneain Latiu? Este prea devreme pentru a ajunge la concluzii definitive in aceasta privinta. Oricum, cercetarile arheologice recente par a confirma din ce in ce mai sensibil alegatiile vulgatei despre inceputurile Romei.
in orice caz, pentru etrusci, Roma constituia un nod strategic pe drumul spre Campania, mult ravnita de ei. De fapt si-au disputat intaietatea la Roma mai multe cetati etrusce, Tarquinii, Caere,
Vulci, ca sa nu mai mentionam frecventele imixtiuni ale cetatii Veii, cea mai apropiata asezare etrusca de Roma. Vulgata nu consemneaza decittrei regi etrusci, Tarquinius I (friscus), Servius Tullius si Tarquinius II (Superbus, "trufasul"), dar in realitate ia Roma au domnit si alti lucumoni, mai multi Tarquini, ca si Mezentius din Caere 2. Dominatia vulciana a intrerupt suprematia Tarquinilor si a fost condusa de fratii Vibenna, in etrusca Aule (Aulus) si Caile (Caelius) Vipinas, ca si de aliatul lor, numit de vulgata latinizanta Servius Tullius, dar de etrusci - cum ilustreaza frescele mormantului Frangois, descoperit in 1857 - Macstrna, in latineste Mastarna 3.
Acestui Servius Tullius i s-a atribuit o profunda reformare a alcaturii socio-politice arhaice a romanilor. El a creat sistemul centuriat, adica adunarea centuriata sau 'comitiile centuriate", comitia centuriata, cadru de mobilizare la origine, impartirea poporului sub arme pe centurii, in principiu unitati de o suta de soldati, care in realitate puteau grupa mai multi sau mai putini osteni. Vulgata ii atribuie divizarea centuriilor in cinci clase censitare, diferentiate in functie de cens, adica de avere, dar se pare ca, sub Servius Tullius, nu existau inca decrt "clasa", classis, si cei "sub clasa", infra classem. Oricum, ulterior, adica in ultimele secole ale erei noastre, adunarea centuriata era dominata de proprietarii mijlocii de pamant din prima clasa, care impreuna cu cavalerii, equites, dispuneau de majoritatea voturilor din comitiile centuriate. Pe de alta parte, din cadrul de mobilizare, comitiile centuriate au devenit cea mai importanta si mai venerabila adunare populara; intre altele alegea si consulii. Pe cand cea mai veche adunare populara, comitiile curiate, cazusera in desuetudine, iar activitatea lor se reducea la vagi functii religioase, legate de proprietatea privata, in secolul I i.e.n., romanii nici nu mai stiau din ce curie faceau parte. De asemenea, lui Servius Tullius i s-a pus pe seama si impartirea romanilor in patru triburi, create nu dupa considerente gentilice, ci pe o baza riguros teritoriala. Mai tarziu s-au infiintat alte asemenea triburi. S-a ajuns astfel, in secolul al lll-lea i.e.n., la treizeci si cinci de triburi, cifra care n-a mai fost depasita. Triburile si-au avut adunarea lor, "comitiile tribute", comitia tributa, care a ajuns ia sfarsitul Republicii cel mai activ organ legislativ al poporului roman.
inca sub regii latino-sabini a luat nastere un 'sfat regal", consilium regium, adica un senat alcatuit din sefii gintilor. in principiu regii, care nu erau numai conducatori militari, ci aveau complexe functii politico-militare, religioase si judiciare, nu erau obligati sa consulte adunarile populare si senatul. Daca totusi le consultau, trebuiau sa tina seama de parerea lor.
Republica si expansiunea sa
Dar in 510 sau 509 i.e.n., lucumonii etrusci sunt alungati din Roma si regalitatea este abolita. Vulgata a atribuit aceasta revolutie unui eveniment romanesc, violarea austerei matroane Lucretia de catre unul din fiii ultimului rege (LIV., 1, 58-60). in realitate, abolirea regalitatii a fost infaptuita de o larga coalitie, dominata de crescatorii de vite latino-sabini, aliati cu plebea, nemultumita ca trebuia sa trudeasca intens pentru ridicarea monumentelor Tarquinilor, si cu aristocratia etrusca, care dezaproba politica lui Tarquinius II. intr-adevar ultimul rege nazuia sa instaureze la Roma o tiranie de tip grecesc 4. De fapt, varful de atac al coalitiei antiregaliste l-au constituit calaretii regali, ce/eres, deci unitatea militara de elita, si rudele Tarquinilor. Pe de arta parte, in largi zone din Italia erau instaurate regimuri politice republicane. Dupa 509, puterea a fost preluata de una dintre rudele Tarquinilor, Brutus, devenit praetor viager, zilath, cum spuneau etruscii. Desi vulgata pretindea ca, in 509 i.e.n., cei doi demnitari supremi, alesi sa-si exercite mandatul numai un an, s-au numit "consuli", consules. La Roma, evenimentele au fost totdeauna situate cronologic, in functie de acesti consuli eponimi.
Dar Roma, dupa alungarea Tarquinilor, care controlasera intreg Latiu, ca sefi ai ligii latine, a trebuit timp de un secol sa se replieze intre zidurile sale. De altfel latinii au inceput prin a incerca
REPUBLICA Sl EXPANSIUNEA SA
in zadar sa restaureze la Roma puterea Tarquinilor. in tot cursul secolului al V-lea i.e.n., Roma a trebuit sa-si apere, in conditii dificile, zidurile si hinterlandul agricol, mai ales impotriva atacurilor intreprinse de diverse populatii montane: volsci, equi, sabini etc. Practic, expansiunea romana a inceput cu ocuparea si anexarea cetatii etrusce Veii, in 396 i.e.n., la capatul unui asediu, pe care vulgata l-a prelungit zece ani, dupa modelul incercuirii Troiei,
in 387 i.e.n., inceputurile expansiunii au fost vremelnic intrerupte de cucerirea Romei insesi de catre galii, care zdrobisera forjele romane pe raul Allia, la 15 kilometri de Cetate. Totusi, in cursul secolului al IV-lea i.e.n., romanii au cucerit de fapt intreaga Italie. intre 340 si 338 i.e.n. au fost infranti latinii, iar liga lor a fost dizolvata. Dupa lupte grele, la sfarsitul secolului, au fost invinsi principalii rivali ai Romei la suprematie in Italia, adica samnitii. Capua, care concura Roma la statutul de prim oras italic, a fost supusa. Chiar grecii din sud au fost subjugati, la inceputul secolului al lll-lea i.e.n., in pofida sprijinului acordat lor de catre Pyrrhus, regele Epirului. in 265 i.e.n. a fost supus Volsinii, cel din urma oras etrusc independent. in continuare, expansiunea s-a accelerat. Daca Romei i-au trebuit cinci secole pentru a cuceri Italia, un singur veac i-a fost suficient ca sa ajunga sa controleze practic intreg bazinul mediteranean. Au fost intai zdrobiti cartaginezii, in trei razboaie, iar cetatea lor a fost distrusa si anexata in 146 i.e.n., dupa ce Hannibal, care nazuise sa nimiceasca Roma, fusese infrant la Zama, in 202 i.e.n. inclestarea intre romani si cartaginezi a decis, in ultima instanta, soarta bazinului mediteranean, care avea intr-adevar nevoie de o concentrare a diverselor lui taramuri. Peninsula iberica si sudul Galliei au fost anexate treptat. in mai-iunie 197 i.e.n., legiunea romana a zdrobit la Kynoskephalai falanga macedoneana, gloria armatelor greco-orientale, cea mai celebra formatie de lupta a lumii elenistice. Grecia insasi a fost anexata in 146 i.e.n. Restul s-a redus la operatii de rutina: dupa anexarea Asiei Mici, romanii au transformat in state vasale regatele elenistice din Orient. Ulterior au fost anexate Syria, in 64 i.e.n., si Egiptul, in 31 i.e.n.
Viata interna a republicii romane
Oar cum a evoluat viata interna a republicii romane? Unele elemente au fost mentionate mai sus. Oricum institutiile congruente numai unui oras-stat au continuat sa functioneze pana in secolul I i.e.n. Ele devenisera insa inadecvate unui imperiu teritorial vast, inca din secolul al ll-lea i.e.n.
Oe fapt, dupa o anumita inflorire cvasi-urbana, sub regii etrusci, Roma a fost, cum am aratat deja, constransa la o repliere si chiar la o recesiune economica, in secolul al V-lea i.e.n. Dar marile cuceriri din Orient au adus Romei bogatii numeroase, de care au beneficiat mai ales varfurile societatii romane. Impozitul direct, instaurat pentru necesitati militare, la sfarsitul secolului al V-lea i.e.n., a fost practic suprimat in 167 i.e.n. pentru cetatenii romani, care n-au mai platit decit impozite indirecte. Numai supusii si aliatii Romei au continuat sa suporte impozitul direct. A disparut astfel si echilibrul anterior realizat intre privilegiile si poverile suportate de primele categorii sociale censitare. Proprietatile mici si mijlocii erau treptat acaparate de latifundiari, care, din pricina datoriilor contractate de vecinii lor mai saraci si neachitate, isi insuseau ogoarele acestora. Pretutindeni in "imperiu", Roma introduce structuri urbane. Sunt intemeiate colonii ale cetatenilor romani - in general populate de cateva sute de locuitori - si ale "latinilor" - unde se instalau mii de oameni. Aliatii italici ai Romei, socii, beneficiau de dreptul asa numit latin, care comporta avantaje reale, initial rezervate numai latinilor din Latiu.
Roma a fost indelung agitata de puternice conflicte sociale, desfasurate mai ales intre plebei si patricieni, oameni liberi si cetateni romani cu totii. Patricienii, patricii, erau fii sau urmasi de ¦parinti", patres, capetenii si membrii activi ai gintilor primitive. Originea plebei, plebs sau plebes in latina, este nesigura. Unii savanti au considerat plebeii ca descendenti ai populatiei neindoeu-ropene, cucerite de latini. Mai recent, s-a apreciat ca in timp ce patricienii au devenit cei ce, in vremea regilor, monopolizasera pe o baza ereditara locurile din senat, sacerdotiile, cavaleria regala, plebeii ar fi alcatuit restul populatiei. Plebea ar fi asumat statutul unei forte clar constituite si constiente, numai dupa 509 i.e.n 5. Dar aceasta solutie, desi ingenioasa, pare prea simpla. Originea plebei este mai complexa, caci in randurile ei trebuie sa fi patruns mai ales clientii ramasi fara patroni, inclusiv cei ai regilor etrusci, si imigranti diversi, straini de nucleele primitive ale Romei. indeosebi sabinii si etruscii de rand trebuie sa fi populat plebea. intr-adevar interdictia casatoriei mixte, intre patricieni si plebei, pare sa implice o componenta etnica in obarsia plebei. Patricienii au colaborat cu plebea in vederea abolirii regalitatii, insa au recurs ulterior la inchidere, la inchistare, adica la ceea ce savantii italieni au numit "la serrata dei patriziato". in realitate au monopolizat demnitatile politice, locurile din senat, cunoasterea legilor, inca nescrise. Patricienii, dar si plebea, care nu pare sa fi avut o mentalitate proprie, temeinic delimitata, combat orice aspiratie spre puterea personala, spre domnie Aadfectatio regni), suspecteaza si lichideaza fizic orice personalitate care incearca sa se detaseze din randurile cetatenilor.
Totusi plebea, care numara si oameni bogati in randurile ei, a luptat aprig pentru dobandirea unor drepturi politice echivalente cu cele ale patricienilor. indeobste plebea a recurs la arma secesiunii, adica a parasirii Cetatii, in scopul intemeierii unei noi asezari. S-au produs mai multe secesiuni, incepand din 494 sau 493 i.e.n., cand plebeii au obtinut crearea asa numitilor tribuni ai plebei, magistrati speciali, sacrosancti, inzestrati cu dreptul de intercesiune, de veto, la fiecare iege si hotarare a magistratilor, in acea vreme inca patricieni, si cu puterea de a ajutora orice plebeu, aflat intr-o situatie dificila. Radacinile institutiei tribunatului plebei se pierd in negura preistorieie. Mai tarziu, in 451 i.e.n., plebea obtine "publicarea" legilor, a caror cunoastere fusese anterior monopolizata de patricieni, si gravarea lor pe douasprezece table de bronz. Se realizeaza astfe! o importanta cucerire a plebei si totodata o manifesta modernizare a societatii romane. in acest mod a aparut la Roma "legea celor douasprezece Table", lex duodecim tabularum, primul cod juridic scris al Romei, pastrat ulterior doar fragmentar la juristii, istoricii, gramaticii romani. El va constitui izvorul dreptului roman clasic: comporta vestigii ale oranduirii gentilice, dar si o deschidere spre faurirea unei societati limpede diferentiate din punct de vedere social si in uitima analiza intemeiate pe proprietatea privata. Acest cod consfiintea tocmai inviolabilitatea proprietatii private, dreptul de a lasa sau primi o mostenire, ca si autoritatea sefului de familie. in 445 i e.n , legea lui Canuleius, lexCanuleia, autoriza casatoriile mixte, intre patricieni si plebei. Iar in 367 sau 366 i.e.n., la capatul unui efort indelung sustinut, plebea dobandeste accesul la consulat, dreptul ca exponentii sai sa poata fi alesi consuli. De fapt, pana in secolul al lll-lea i.e.n., plebea obtine practic egalitatea cu patricienii, care nu conserva decit cateva privilegii simbolice, cum ar fi monopolul unor demnitati sacerdotale ori dreptul de a-si trimite vitele la pascut pe pasunile publice. Adunarea plebei, "conciliul plebei", concilium plebis, devine astfel cel de al patrulea organ legislativ popular, Hotararile sale, "plebiscitele", plebiscita, ajung valide pentru intreg poporul, populus, in care plebea fusese integrata sau mai degraba reintegrata.
Societatea romana a ramas totusi censitara si oligarhica deoarece magistraturile, senatul, indeosebi consulatele, au fost confiscate si monopolizate de 'nobilime", nobilitas, patricio-ple-beiana. De fapt, in cadrul acestei nobilitas, plebeii bogati erau mai activi si mai influenti. Numai in imprejurari exceptionale, "oamenii noi", homines noui, cei care nu numarau stramosi, care sa fi avut acces la magistraturi si la consulat, au putut fi alesi consuli. Oricum cele patru adunari populare nu diriguiau cu adevarat statul. Adevarata forta conducatoare a republicii romane a constituit-o senatul, devenit sfatul fostilor magistrati. Pentru ca numai senatul avea controlul finantelor publice, trezoreriei poporului roman. Magistratii nu puteau intreprinde nimic, mai cu seama nici o actiune militara, fara fondurile care le erau puse la dispozitie doar de senat. Cum am aratat, in fruntea ierarhiei magistratilor se aflau cei doi consuli, alesi dupa normele analitatii si colegialitatii. Ei erau inzestrati cu imperium, dreptul de a comanda armatele, putere deosebita,
VIATA INTERNA A REPUBLICII ROMANE care presupunea un anume tip de complicitate cu zeii .
Dar sistemul republican a comportat si alte magistraturi, precum cele exercitate de dictator, acel demnitar exceptional, unic, mentionat in capitolul anterior, de censores, "censori" (alesi pentru intocmirea censului, listei senatorilor si pentru alte atributii similare), de praetores, "prae-tori" (adjuncti ai consulilor, orientati mai ales spre competente judiciare), de tribuni plebei si de edili sau de quaestori, inzestrati cu o influenta mai modesta. Toti magistratii inferiori au fost relativ numerosi, iar mandatul lor, indeobste anual, nu era retribuit de stat. S-a decantat pana la urma o cariera tipica de magistraturi, o avansare progresiva de la o demnitate la alta, asa numitul cursus honorum, care incepe cu exercitarea quaesturii (si un loc in senat, dupa anul in care se realiza mandatul de quaestor) si sfarsea cu consulatul.
in secolul al ll-lea i.e.n. s-a ajuns la un relativ echilibru, care a devenit insa precar datorita disparitiei impozitelor directe, ocolirii treptate a serviciului militar de catre bogati, care se limitau tot mai mult la sarcinile de comanda, potentarii generale a statutului si privilegiilor unei oligarhii conducatoare. Pozitia acesteia nemultumea masa cetatenilor romani, care resimteau tot mai intens inadecvarea intre institutiile orasului-stat st expansiunea imperiala a Romei. Si aliatii italici ai romanilor erau nemultumiti, intrucit se simteau prea impovarati de numeroasele sarcini militar-financiare, fara a avea acces la toate avantajele oferite de cetatenia romana.
Religia romana timpurie
Am aratat, in capitolul anterior, care au fost bazele dezvoltarii religiei romane traditionale, contractualiste si initial neantropomorfe. Nu numai ca abundau pretutindeni puterile divine, numina, dar fiecare om avea o forta supraumana personala, un "geniu", genius, propriu. Totodata proliferau zeitatile casnice: penatii, zeii interiorului casei si ai camarii - de unde expresia franceza sofisticata "regagner ses penates", "a se intoarce la penatii sai" adica "acasa" -, larii, divinitatile exteriorului locuintei si ale raspantiilor, manii, zeitatile mortilor, care se "intorceau" o data pe an, intr-o perioada bine determinata, printre cei vii. Religia romana s-a dovedit foarte receptiva fata de influente externe, cum am aratat in capitolul precedent. Nu numai ca a fost adoptat antropomorfismul, sub inriurirea greaca, dar s-au stabilit echivalente precise intre zeii romani fi cei eleni: lupiter a devenit omologul lui Zeus, lunona o alta Hera. insa raspandirea misterelor lui Bacchus, zeul vinului si al petrecerelor, implicatiile lor imorale, au determinat, in 186 i.e.n., interzicerea celebrarii acestor mistere printr-o hotarare expresa a senatului. Nu era totusi vorba de intoleranta religioasa, ci de considerente politice. Organizarea bacanalelor in grupuri numeroase si inchise, care scapau de sub controlul statului, ca si sfidarea moralei traditionale au pricinuit ingrijorarea factorilor politici prevalenti. Rationalismul incepe sa se propage in elitele culturale, dar romanii continuau sa vegheze la respectarea scrupuloasa a venerabilelor si traditionalelor rituri. Vechea religie romana tinde sa intre totusi in criza, in cursul secolului al li-lea i.e.n., ca si moravurile traditionale, de care era legata. Sub impactul cuceririlor, mutatiilor sociale, penetratiei unor deprinderi noi, de sorginte elenistica, incep sa se produca traumatisme culturale, care anunta si prilejuiesc criza vechilor mentalitati.
* Imperium, "imperiu" a desemnat initial puterea iesita din comun, exercitata de consuli, praetori si de guvernatori de provincie, care erau fosti inalti magistrati. Apoi de principe, de asemenea cirmuitor cum imperio. in sfirsit imperium a ajuns sa indice teritoriul unde se exercitau asemenea puteri, adica imperiul roman.
Cultura si artele
Sub influenta etrusca, s-au dezvoltat constructiile publice, arhitectura, acest sector glorios al civilizatiei romane, artele plastice. Manifestarile lor din aceasta vreme par modeste, daca sunt asemuite cu realizarile civilizatiei si culturii romane de mai tarziu, dar ele sunt totusi deosebit de semnificative.
Dupa drenarea mlastinilor, care a precedat construirea forului, sub Tarquinius II s-a realizat conducta de scurgere a baltilor, cloaca maxima, baza sistemului de canalizare a Romei. Drenarile mlastinilor erau curent practicate in Latiu. Pe Capitoliu se inalta templul triadei capitoline, zeii lupiter, lunona, Minerva. Tot aici a fost edificat si inaugurat - in 509 i.e.n. - templul lui lupiter, de mari proportii, monumental pentru epoca respectiva (LIV., 1,55,l-6). S-au construit si alte temple, chiar in primele secole ale Republicii: pe Aventin templul triadei plebeiene Ceres-Libera-Liber, in aKe locuri templul lui Castor (484 i.e.n.) si cel al lui Apollo (433 i.e.n.). incepand din secolul al ll-lea i.e.n., s-au inmultit monumentele pur civile. Zidurile primelor temple erau din caramida nearsa, iar partile inalte din lemn. interiorul templelor era impodobit cu reliefuri, pictate in culori vii, in schimb, locuintele particulare ale romanilor au ramas foarte modeste, in toata evolutia Republicii. Casa romana initiala era alcatuita din lemn si lut: comporta o incapere unica, atriul, atrium, care a devenit mai tarziu centrul locuintei familiale, locasul zeilor casei. Treptat, in jurul atriului, au aparut alte incaperi.
in materie de arhitectura, romanii au inventat tehnica blocajului, deoarece inserau intr-un cofraj materiale diverse, adesea de recuperare si inecate in mortar. Aceasta tehnica s-a generalizat la inceputul secolului al ll-lea i.e.n. Zidul astfel construit parea destul de grosolan. Spre a-l disimula, s-au fabricat cu vremea paramente in piatra sau chiar in marmura7.
Au inceput sa se dezvolte si artele plastice, sculptura si pictura. Primele statui, care impodobeau templele initiale, proveneau din atelierele etrusce. Sculptura monumentala romana a ramas mult timp arhaica, incit, pana la sfarsitul Republicii, templele erau decorate cu placi de pamant ars. insa generalii romani au acaparat, in secolul al ll-lea i.e.n., multe din podoabele sculpturale, care decorau orasele elenistice cucerite de ei. Chiar si la Roma existau artisti proveniti din toate zonele mediteraneene, indeosebi din Grecia. in sculptura, s-a dezvoltat considerabil arta portretului. Ni s-a pastrat un bronz alcatuit, chiar in jurul anului 300 i.e.n., de un artist etrusc. Erau sculptati eroii exaltati de vulgata despre inceputurile Romei, precum Horatius Cocles, Clelia, Brutus, Camillus in reprezentarile artistice ale acestor personaje, se conjugau idealizarea si realismul, spre a exprima devotamentul eroilor fata de stat si fata de pasiunile personale, care ii insufleteau. Paralel cu sculpturile influentate de gustul pentru armonia de factura greaca a proportiilor, s-a dezvoltat o arta mai populara, mai genuin italica, care traducea un expresionism acuzat, ostil respectarii proportiilor si doritor sa sublinieze intr-o maniera simbolizanta anumite elemente.
S-au manifestat atat pictura 'de sevalet", ca sa ne exprimam astfel, cat si cea parietala. Desigur picturile "de sevalet* s-au pierdut. De fapt si in pictura se dezvolta considerabil arta portretului Pe de alta parte stim de asemenea ca triumfurile generalilor erau impodobite cu picturi, care celebrau, pe un ton exultant, marile lor fapte de arme. Pe Esquilin, s-au descoperit fragmente dintr-o fresca, unde se reda, in trei tablouri suprapuse - si intr-o maniera expresionista-, predarea unei cetati samnite romanilor. Secolul al ll-lea i.e.n. aduce cu sine primul dintre cele patru stiluri ale picturii romane. in loc sa disimuleze structura zidului, aflat sub fresca, artistii acestui stil o puneau in evidenta. Tendintele expresioniste se manifesta limpede in acest prim stil al picturii parietale s.
LITERATURA
Literatura
Dezvoltarea si orientarile stilistice ale literaturii arhaice romane au fost pregatite tocmai de artele plastice. Pe de alta parte, orizontul de asteptare era acelasi si noi l-am mentionat in capitolul anterior. Literatura latina culta apare, in secolul a! lll-leai.e.n., ca indatorata unor modele grecesti, insa si «Ioanelor italice stravechi. Ceea ce explica in parte factura categoric expresionista, primitiva, dar in sensul bun al cuvantului - ca atunci cand ne referim la primitivii flamanzi - a multor opere literare initiale. Miscarea culturala a Scipionilor, care creaza un puternic cerc cultural-politic, organizat ca un focar de iradiere a unor idei noi, aduce insa, in secolul al ll-lea i.e.n., manifeste influente elenizante. Scipionii, generali gloriosi, dar si oameni de cultura - indeosebi Scipio Aemiiianus -, ocrotesc si promoveaza anumiti scriitori, ca Ennius si Terentiu, favorizeaza infiltrarea la Roma a filosofiei grecesti, mai ales militeaza pentru gustul echilibrului, unei anumite conveniente preclasice. Arta de vocatie expresionista este astfel moderata de adeptii Scipionilor. Tendintelor net expresioniste, arborate de un intreg curent, promovat de lotul unor autori ca Naevius, Plaut, Accius, Lucilius si chiar Cato cel Batran, li se contrapun eforturile de a pregati clasicismul, pe care le intreprind Ennius, Terentiu si Pacuvius, eforturi ce articuleaza o a doua linie de orientare a literaturii vremii. De altfel primii autori romani de literatura culta nu erau indeobste nascuti la Roma. Unii precum Livius Andronicus - "parintele" literaturii latine - si Terentiu nici nu erau italici. Vrand insa sa convinga publicul de fidelitatea lor fata de Roma, ei arboreaza adesea patriotism italic si chiar roman.
Cum am aratat, daca proza se afla inca intr-o faza incipienta, rudimentara, poezia obtine succese surprinzatoare, dat fiind aparitia sa inca recenta. Se dezvolta un anumit tip de epos, prin excelenta cetatenesc, dar mai ales teatrul, tragedia si indeosebi comedia. Sfarsitul secolului al lll-lea i.e.n. si inceputul veacului urmator comporta perioada de aur a dezvoltarii comediei latine, stralucit reprezentate de opere de certa maturitate artistica si de valoare remarcabila care beneficiaza de un statut privilegiat in literatura universala. Shakespeare si Moliere n-ar fi existat - poate - fara Plaut si Terentiu.