k2s6sj
(PANA LA 1750)
Problema in istoriografia romana mai noua. Domni si boieri
in veacurile XIV—XVI. Pacta et comenta sub Mihai Viteazul.
Regimul de Stari in veacul al XVll-lea. Criza regimului de Stari.
Catre reformele lui Constantin Mavrocordat.
1. PROBLEMA IN ISTORIOGRAFIA ROMANA MAI NOUA
Categoriile sociale cu rosturile si privilegiile lor au avut in tarile noastre
si o reprezentare politica, asemanatoare Starilor din Apusul si Centrul Europei?
Si in aceasta privinta discutia e veche, si tezele adverse au continuat
sa se infrunte: consiliu restrans sau adunare de obste, sfat domnesc
redus la cativa boieri, sau adunare mai numeroasa de delegati ai Starilor?
S-ar putea chiar preciza: traditie bizantina a sfatului de mari demnitari, sau
influenta apuseana a dietelor de privilegiati?
Problema a fost dezbatuta inca de acum aproape un secol, cand urma
sa se hotarasca un nou regim de alegeri si reprezentare politica in principate,
dupa principiile Conventiei de la Paris. Un cunoscator al tarilor romanesti,
publicistul Ubicini, care a luptat prin scrierile sale pentru unirea moldo-valaha,
amintea la 1857 ca atunci cand trebuia ales Domnul sau sa se aseze noua
impozite, „mandatarii natiunii se adunau cu miile fara deosebire de clasa
sau rang, sub presedintia mitropolitului"1. in divanul ad-hoc al Munteniei,
Gheorghe Lupescu sustinea ca in vechea adunare obsteasca nu erau numai boieri,
ci si plugari, mestesugari, si alte stari, „de pe inteleptele obiceiuri
ale stramosilor nostri"2. Ion C. Bratianu, in Memoriul asupra situatiei
Moldo-Valahiei dupa tratatul de/a Paris, din 1857, mentiona la randul sau
„vechile noastre campuri ale lui Marte alcatuite din mai multe mii
de oameni si deschise fara deosebire oricarii persoane, avand constiinta
ca onestitatea si patriotismul sau ii dadeau dreptul sa-si spuna cuvantul
in trebile publice"3. Generatia unirii si a independentei credea ca
putea afla in chiar vechile asezaminte ale tarilor romanesti, modelul
carmurii democratice, a carei realizare devenise idealul ei. E de prisos
sa mai staruim asupra deosebirii dintre aceasta conceptie, dominata de ideile
parlamentarismului modern, si aspectul real al unui regim de Stari, intemeiat
tocmai pe privilegii si deosebiri de clase sau „rang". Tot atat
de departata de rezultatele cercetarii istorice mai noua, este si parerea ca divanul
domnesc restrans, de mai tarziu, ar fi iesit dintr-o „adunare
plenara", in genul Witenagemotului anglo-saxon4.
Dar si reactiunea impotriva acestor teorii, cari nu se sprijina pe o analiza
mai indelungata si mai stransa a izvoarelor, a dus la formulari excesive.
Un cercetator atat de atent si de erudit al evolutiei claselor sociale in
trecutul romanesc, cum a fost Ion C. Filitti, siunea politica ce au putut-o capata in unele imprejurari. in
diferite lucrari, el a fost ;a dea importanta numai sfatului restrans al
boierilor, lucrand in permanenta cu iul. „Acestia formara, in
starul unitar, consiliul zilnic, obisnuit al Domnului, care ia iotararile
cu «boierii lui mari si mici» dupa formula celor mai vechi hrisoave,
fara i, fireste, sa poata fi si prezenti. Numai in imprejurari extraordinare
se constata ri la care iau parte si capeteniile militare, adica principalii proprietari"1.
Citam aceste i dintr-o lucrare mai recenta; in altele mai vechi, se aratase
mai categoric: „N-avem dovada documentara ca Domnii in cele dintai
timpuri sa fi chemat la sfat pe toti etarii de mosii, cari alcatuiau nobilimea
teritoriala"2. Acolo unde totusi izvoarele jneaza adunari mai numeroase,
el nu le recunoaste decat rostul de a asista, si de a nti o hotarare
luata de capetenii. Totusi nici el nu si-a putut ascunde faptul ca in te
momente, isi spunea cuvantul „tara", si a recunoscut ca
aceasta „tara" avea aci eles legal, necuprinzand decat
categoriile privilegiate de boieri si slujitori. „Prin se intelegea
deci tara legala, cum ne-am exprima azi: cei cari aveau cadere de a :n numele
tarii. Cuvantul «tara» are astfel, din punct de vedere politic-social,
acelasi i ca si «regnicola» in Ungaria de la mijlocul sec. XIV
incoace: nu desemneaza decat rilegiati, spre deosebire de oamenii
de rand,mai ales de colonii si iobagii asezati pe particulare"3. Prin
aceasta constatare, Filitti a facut un pas insemnat spre o intelegere
splina a problemei; el pomeneste chiar in treacat de obsteasca adunare in
care „erau entate starile privilegiate ale tarii"4. Daca n-a ajuns
sa faca apropierile ce se eau, de regimul general de Stari,raspandit la
acea vreme in toata Europa,este pentru i nu era lamurit asupra trasaturilor
caracteristice ale acestui sistem politic si social5, putea face toate comparatiile
necesare — sau poate n-a mai avut timpul sa dezvolte & parte a studiului
sau, asa cum ar fi trebuit.
'ornind de la un alt punct de vedere, Nicolae Iorga a sintetizat in cateva
pagini cui Constitutiei romanesti"6. El se arata inca stapanit
de ideea Domniei autoritare si ire, pe care o regasim si in alte lucrari
ale sale: „in deosebire de Statele vecine, in tatea elemente
feudale se strecurasera, noi n-am avut aceste elemente feudale", la ruseasca
din timpul lui Pavel I isi gasea aci aplicarea: „Erai cineva atata
vreme ineai de la Domn o dregatorie; iti lua dregatoria, erai un simplu
particular, si n-aveai dreptul sa te superi...". El recunostea totusi ca
prin descoperirile, atunci recente, de tea de Arges, „s-a sguduit putin
in constiinta mea o parere mai veche pe care o si pe care reducand-o
in acest domeniu, o pastrez in altele si acuma. Anume: Statul
Viata politica a Tarii Romanesti si a Moldovei, in Enciclopedia
Romaniei, I, p. 808. Evolutia claselor sociale, ibiii., V, p. 88. V. de
acelasi, Originele democratiei romane, Viata asca,X\, 1923, p. 13-17. Evolutia
claselor sociale, ibid., VI, p. 346.
Un proiect de constitutie inedit al lui Cuza Voda, Univ. din Cluj, Anuarul Inslit.
de Ist. Nationala, V, 370.
V. si mai sus.
in Noua Constitutie a Romaniei, publ. de Institutul Social Roman,
p. 5—24. E o conferinta tinuta la nbrie 1921.
De asemenea, oricat ar fi tinut la „caracterul traditional taranesc",
al unei Domnii, care mostenea in insusi numele ei ideea unui dominus
de conceptie imperiala romana, el nu putea nesocoti mentiunile categorice din
izvoare despre desele consultari ale boierimii si ale slujitorilor, fie la alegerea
Domnului, fie in alte imprejurari insemnate. Amintind de „boierii
mari si mici din toata tara" cu cari s-a sfatuit Mihai Voda, dupa marturia
cronicarului, inainte de a se ridica impotriva turcilor, el socoteste
ca „boierimea mica era mai toata lumea" si ca se poate retine la
acea data „participarea natiunii, in forma cea mai sincera si mai
larga cu putinta date fiind imprejurarile, la hotararile ce privesc
politica externa a tarii'^-. El recunoaste ca puterea de lege e a obiceiului.
E vorba de „ce se obicneste" si „nu se obicneste". in
acest din urma caz, se putea face plangere din partea poporului si sfatul
tarii hotara. El examineaza pe urma o serie de imprejurari istorice asupra
carora va trebui sa staruim mai departe, constatand ca „functiunea
legislativa a sfatului tarii, alcatuit si din elemente populare purtand
uniforma militara, este evidenta"3.
Si in Moldova, trecand in revista cazurile cunoscute ale alegerilor
domnesti si alte evenimente, asemanatoare si paralele acelor din Tara Romaneasca,
se opreste la rolul boierimii in alegerea lui Dimitrie Cantemir. „Neculce
spune «au radicat boierii cu sfatul lor, carii au fost de casa lui Cantemir».
Si acest detaliu, adauga Iorga, e foarte interesant, pentru ca se vede ca boierii
incepusera a forma — as zice o oligarhie... adica incepusera
a trage la dansii un drept care era mai general"4. Aminteste pe urma
principalele temeiuri de constitutionalism ce le putem afla in epoca fanariota
sau in primele decenii ale secolului al XlX-lea, pana ce apar asezamintele
venite din afara, determinate de „filantropia europeana, pusa in
miscare, fireste, de cererile pribegilor nostri"5.
Si Nicolae Iorga s-a apropiat deci indeajuns de mult, cu darul sau nepretuit
de-a intui realitatile istorice, chiar atunci cand nu se potriveau unei
teorii generale — de imaginea adevarata a vechiului regim in tarile
romanesti si de intelegerea evolutiei sale. Este ciudat cum. tocmai
in anii in care isi dezvolta cursul despre „asezamintele
politice si sociale ale Europei", nu s-a gandit sa apropie mai mult
acest „constitutionalism" romanesc de formele asemanatoare
ale regimului de Stari. El vazuse doar in Magna Charta sau in Bula
de Aur a lui Andrei al II-lea „simple asigurari de privilegii pentru clasa
stapanitoare", constatand ca „este ceva constitutional,
dar reprezinta forma cea mai egoista, materialul cel mai ingust al unei
forme constitutionale"6. Definitia se poate insa aplica oricarui
sistem politic intemeiat pe privilegii, deci si acelui in vigoare
in principatele romane la sfarsitul Evului Mediu si in
veacurile imediat urmatoare. Este desigur de regretat, intre dureroasele
consecinte ale sfarsitului sau tragic, ca marele nostru istoric, ocupat
cu atatea alte cercetari iala sa-i dea expunerea potrivita, cu toate elementele de comparatie de cari
dispunea. Dintre istoricii nostri actuali, Dl. Alex. V. Boldur revendica cu
tarie o prioritate a :uparilor si a cercetarii in acest domeniu. intr-un
studiu recent despre „Stiinta istorica ina in ultimii 15 ani"1,
D-sa se plange ca lucrarile mai noua despre aspectele jlismului in
tarile noastre, pe cari am avut prilejul sa le amintesc mai sus, nu citeaza
ile sale anterioare, interpretarile recente fiind intr-o larga masura
asemanatoare sau identice acelor expuse intr-o carte a sa, la care se
refera. „Ma astept acum, isi incheie cu o vadita amaraciune
nota rectificativa, sa fie facute si alte descoperiri din lucrarea de exemplu,
ca secolele XVII si XVIII prezinta in trecutul romanesc un regim
social-ic de stari sociale, ca am avut atunci si un fel de parlament post-medieval
de stari le etc, fara ca sa fie pomenit numele meu"2. Nu stiu pana
la ce punct aceasta teama t determinata de publicarea intaielor
memorii ale acestei serii de cercetari, cari, nd de la lucrarile Comisiunii
Internationale pentru istoria Adunariloi de Stari — ce Sreau a fi cunoscute
D-lui Boldur — nu avusera inca prilejul de-a folosi vederile se
de D-sa. Mai trebuie de altfel sa adaugam ca, in parte cel putin, neglijarea
studiului estiune se datoreste autorului insusi: nici prin titlul, nici
prin subtitlul ei, cartea ctiva3, contributie in sine interesanta la studiul
trecutului unei provincii romanesti, nu . atrage atentia cercetatorului
acestor probleme. Ar fi fost desigur folositor sa se ga capitolele privitoare
la chestiunea ce ne intereseaza aci, si sa se fi publicat bit, cu titlul potrivit,
sau sa se fi reluat o tema atat de importanta si de promitatoare n alt
studiu. Aceasta este in cele din urma solutiunea la care s-a oprit Dl.
Boldur; in ui numar al revistei iesene aparute sub directia D-sale, ni
se anunta publicarea data a unui volum in limba franceza ,JLe grand Conseil
des etats dans la Valachie et >ldavle. L 'origine de la democratie roumaine",
din care prima coala a si fost tiparita4, igur de asteptat ca in aceasta
lucrare, problema sa ne fie expusa cu o mai bogata nentare si sub toate aspectele
ce intereseaza cercetarea ei; imi pare rau ca nu sunt in ra de a-i
putea inregistra rezultatele, spre a le folosi chiar in aceasta
redactare; jurarile in cari am fost adus sa lucrez lamuresc indeajuns
de ce nu-mi pot ingadui area5. Dar nu am vazut niciodata un inconvenient
in faptul ca o problema poate fi i, in acelasi timp, de doi sau
mai multi cercetatori. Pornind de la puncte de plecare bite si cu moduri diferite
de expunere, studiile lor simultane nu pot decat sa asca interesul cetitorilor,
ceea ce ramane in definitiv scopul cel mai de dorit al arilor disciplinei
noastre; in special cu Dl. Boldur ne-am mai intalnit in
expunerea >robleme comune, fara ca nici una din lucrarile^ asupra aceluiasi
subiect, sa poata fi ite pagubitoare sau de prisos. Spre a inlatura insa
orice grija de nesocotire, vom aminti concluziile la cari a ajuns D-sa in cartea mentionata mai sus,
cari constituie in acelasi timp indicatii asupra volumului in curs
de tiparire.
Pornind de la o discutie a impartirii in perioade a istoriei Romanilor
si a denumirilor celor mai potrivite pentru epocile ei, Dl. Boldur militeaza
pentru inscrierea in analele noastre a unei epoci feudale, careia
de altfel i-a si consacrat un alt capitol, ce l-am amintit. El constata pe urma
succesiunea istorica a formelor social-politice in statele europene, scotand
in evidenta trasaturile caracteristice ale feudalismului, si derivand
din el „monarhia de stari sociale" care ii apare insa
numai ca o initiativa regala. El vede alcatuirea acestei forme de guvernare,
in veacurile XIV—XV si prima jumatate a secolului al XVI-lea, iar
sfarsitul ei in instaurarea monarhiei absolutiste1. in capitolul
urmator, ne descrie „feudalismul si starile sociale in principatele
romane", facand apropieri de imprejurarile din Rusia,
ce ii sunt cunoscute prin scrierile lui Pavlov-Silvanski, si scotand
in evidenta unele particularitati ale regimului feudal din tarile noastre:
dependinta domnilor de factiunile boieresti, practica imunitatilor mai slab
dezvoltata, ierarhia vasalitatii mai putin definita, statutul juridic al taranimii
mai putin precis decat in Apus. D-sa constata ca din veacul al XVII-lea,
principatele trec la randul lor prin perioada regimului de stari sociale,
si ca „s-a schimbat in conformitate cu aceasta si Sfatul extraordinar
al Domnului", despre care se dau cateva exemple din epoca fanariota
si doua din veacul al XVII-lea2. intemeiat pe cunostintele sale ale istoriei
rusesti, Dl. Boldur face si aci apropierea de institutia similara, denumita
Zemskii Sobor. E interesanta parerea istoricului Kliucevski, pe care o citeaza,
ca „Soboarele ruse" din veacul al XVI-lea, care se compuneau din
functionari, nu erau de fapt decat unele „consfatuiri extraordinare
ale guvernului cu proprii lui agentt\ Soborul rus a fost provocat la viata de
necesitatile administrative si nu de lupta politica. Numai in secolul
al XVII-lea Soborul se dezvolta, transformandu-se intr-o „adunare
reprezentativa"3. Aceasta ma intareste in convingerea ce am
exprimat-o la sfarsitul memoriului precedent, ca in aceasta alcatuire
pot fi si urme ale sistemului bizantin, care a mentinut pana la capat
traditia consultarii „Senatului", in care se intruneau
principalii dregatori4.
Dl. Boldur incheie paginele rezervate starilor sociale, aratand
ca si Obsteasca Adunare a Regulamentului Organic isi avea radacina tot
in acest regim. Pe planul politic, se poate insa spune ca „principatele
romane din monarhi de stari sociale au trecut directia un regim constitutional
reprezentativ", faza absolutista fiind redusa doar la „incercari
timide", sub Voda Bibescu sau Cuza Voda5.
2. DOMNI SI BOIERI IN VEACURILE XIV-XVI
Ne ramane acum sa adunam in ordinea lor cronologica informatiile
pe cari putem sa le culegem din izvoarele cunoscute, cu privire la rosturile
politice ale unor Stari, despre preferat sa grupam aceste date pentru fiecare Principat in parte, spre
a sublinia astfel cterele deosebite ale evolutiei; influentele si paralelismele
vor reiesi de la sine. Numai erioada mai recenta, de la sfarsitul secolului
al XVIII-lea inainte, e necesara o intare unitara a imprejurarilor,
derivand din aceleasi curente de idei, cari se fac simtite in Muntenia
cat si in Moldova, in perioada care precedeaza Unirea. Este
firesc si ape de prisos sa subliniez si aci starea de provizorat a acestor concluzii;
e vorba doar ;hitarea unor linii generale, pe cari cercetarea amanuntita va
fi singura in masura de verifica deplin si de a le adanci.
in ce priveste Tara Romaneasca, cel mai vechiu dintre cele doua
Principate si in act nemijlocit cu lumea bizantina si sud-slava, am mai
avut prilejul sa accentuam eterul autoritar al Domniei, in secolul ce
urmeaza intemeierii ei1. Impusa prin umpanirea uneia din puterile locale,
sau, cum cred, „descalecata" din partile de :azi ale Ardealului,
Domnia „a toata Tara Romaneasca" nu si-a facut recunoscuta
inirea fara greutati si impotriviri. Acei „majores terrae"
pe cari ii amintea diploma lui Bela al IV-lea din 1247, cu drepturile
si privilegiile lor, nu par a se fi „inchinat" deauna de buna
voie, asa cum traditia istorica a celei mai vechi cronici spune ca ar fi t-o
„Basarabestii cu toata boierimea ce era mai inainte preste Olt"2.
Existenta unor tenea seniori locali ne e confirmata de documentul pontifical
din 1345, in care e vorba Vachi Romani dispusi sa treaca la catolicism,
adresandu-se anume Nobilibus viris :andro Basserati, et aliis Nobilibus
quam popularibus Olachis Romanis, Nicolao zipi de Remecha, Ladislao Voyauode
de Bivinis, Sanislao de Sypprach, Aprozye \iode de Zopus et Nicolao Voyuode
de Auginas"3.
E vadita aluzia la Alexandru Basarab, viitorul Domn al Tarii Romanesti
(1352— ) care apare aci in capul listei, doar ca un primus interpares,
un nobil in fruntea altora, ru ceilalti nici o identificare sigura nu
s-a putut face; presupunand chiar ca ar fi printre romani „din
partile ungurene"4, ramane insa neindoielnic ca macar
in parte, acesti /ozi locali sunt din vechea nobilime a „Valahiei
Transalpine" peste care domnea atunci rele Basarab", invingatorul
din razboiul de la 1330. Dar marturii mai directe si mai ingatoare aduc mentiunile
de nobili valahi, pribegiti peste hotar in regatul Ungariei,
isi afla alte rosturi, si sunt uneori primiti cu o grija deosebita. E
posibil ca voievodul lan, fiul lui „Mykula" stabilit la 1335 in
Ungaria, si de a carui trecere si asezare se jeste insusi arhiepiscopul
de Kalocsa, sa fi „emigrat din Muntenia in urma politicii catoare
a Basarabilor"5. Dar lucrul e sigur pentru cei numiti in diploma
de la 29 august 1 a regelui Ludovic cel Mare, amintind meritele lui Karapch,
Stanizlai, Negwa, lyk, Nicolai et Ladislai filiorum Ladislai, filii
Zarne, Olachorum nostrorum fidelium, cari n-au von sa urmeze pe Alexandru voda Basarab in atitudinea dusmanoasa
ce o avea fata de rege, si lasandu-si toate bunurile si averile din Tara
Romaneasca, au venit sa-si ofere serviciile1.
Cincisprezece ani mai tarziu, la 1374, un alt grup de pribegi: Stoykan
filius Dragmerii Ulii Voyna de Loysta (Lovistea), Danchul germanus condam corni
tis Neeg, Woyk filius Raduzlu et Selibor familiaris specialis Laykonis Voyvode,
cauta adapost la curtea regelui si asteapta la Zolyom, sa fie primiti de el,
imprejurare care provoaca serioase incurcaturi lui Ludovic, nelamurit
in ce priveste atitudinea lui Vlaicu Voda, „despre care se spune
ca ar fi aliat cu turcii"2. E de notat ca in acest document,ca si
in acel precedent, se mentioneaza filiatiuni de trei generatii, ceea ce
ne duce inapoi in timp la intemeiere, sau poate chiar, la
vremuri mai vechi decat descalecarea tarii, unificate de dinastia Basarabilor3.
E deci vorba fara indoiala de familii senioriale, cari nu s-au impacat
cu noua domnie. De alta parte, raposatul „comite Neeg", al carui
frate Danciul emigreaza, trebuie sa fie acelasi ca „viteazul Neagoe",
amintit la 1369, in legatura cu daniile lui Vlaicu Voda pentru manastirea
Cutlumuz de pe muntele Atos4. Faptul ca acest demnitar apare cu titluri luate
din ierarhia feudala ungureasca — mai intai viteaz (vitez
— cavaler), pe urma comite — confirma si pe aceasta lature influenta,
pe care o vadeste aspectul occidental al podoabelor si al imbracamintei,
din aceeasi vreme, descoperite in mormintele din biserica Sf. Nicolae
Domnesc din Curtea de Arges. Dar e limpede ca asemenea personagii, din cea mai
autentica nobilime munteana, nu s-au hotarat sa treaca muntii fara serioase
motive, fara a fi fost amenintati de presiunea crescanda a puterii domnesti.
Un proces paralel, desi in sens opus, il infatiseaza amintirea
unor nume straine in documentele Tarii Romanesti, cari insira
marturiile din sfatul domnesc. Exemplele sunt ceva mai tarzii, actele
cari ii mentioneaza fiind de la sfarsitul secolului, din timpul
lui Mircea cel Batran. Nicolae Iorga presupunea ca printre boierii munteni
se aflau „multi de obarsie transdunareana: fugari, cari dupa supunerea
statelor bulgaresti si sarbesti, sau dupa asedierea bizantinilor, in
stralucita, dar saraca lor Capitala, isi parasisera patria"5. De
fapt, este greu de a deosebi, printre numele de origine sau de consonanta slava
pe cari le intalnim, cari ar fi elementele imigrate si cele bastinase:
sunt doar cateva „foarte curente in stravechile familii boieresti
romane, care se explica prin limba slava vorbita, dar nu se afla in
onomastica sud-slava"6. Iar dintre celelalte, comune slavilor transdunareni
si romanilor, cine ar putea preciza in ce masura se datoresc vechiului
strat de capetenii slave, contopite in nobilimea romaneasca autohtona,
sau pribegilor in fata navalirii turcesti? Ca totusi asemenea elemente
imigrate au venit, o atesta izvoarele vremii, atat pentru Tara gasim printre demnitarii voievodatului nume turcesti — probabil cumane:
Aga, idei, Iarcan, Coman, fara sa mai amintim de obarsia cumana a numelui
insusi de rab. Greci, ca Sarandino, Sculota, Spanopol, apar mai tarziu3.
Aspect occidental au himb nume ca Baldovin, Carstian, Aliman (Alamannus),
Martin sau Gal (Gallus), ui de la Giurgiu4. E deci sigur ca la curentul de pribegie
al seniorilor bastinasi, ;iati politici in Ungaria sau poate si aiurea,
raspunde un contra-curent de imigrare, iduce in serviciul noului Domn
al tarii unificate, oameni veniti din alte parti sa caute a — si o data
cu ea, corolarul ei firesc in acele vremuri: pamantul. Se poate
deci ipune cu destul temei, ca aceste imprejurari oglindesc o actiune
sustinuta a Domniei :ei dintai Basarabi, menita sa puna stavila libertatilor
feudale ale neamurilor legiate, cari nu primeau stapanirea lor cu destula
bunavointa; totodata, inlaturand sitele vechilor voievodate sau
cnezate de vai si de plaiuri, sa aduca in sfatul lor straini, jendenta
mai stransa de poruncile domnesti. Este in orice caz aci o trasatura
specifica odatului Tarii Romanesti, care isi va lasa urmele in
evolutia constitutionala a acestui ipat, deosebind-o de imprejurarile
contimporane din Moldova. Cand intalnim in putinele
documente ale acestei perioade — totusi atat de insemnate,
u ca este cu adevarat a „ctitorilor" — notiunea de Stare, in
inteles de categorie sociala ituita, trebuie sa o intelegem ca o
treapta in calea de raspandire a ordinelor Domniei, organ auxiliar
de guvernamant, pe care vointa Domnitorului il foloseste, impotriva
locul anarhiei feudale, biruite de el. Astfel ni se infatiseaza Vlaicu
Voda, in nentul pe care l-am amintit, din 20 ianuarie 1368, privitor la
negotul brasovenilor se adreseaza „tuturor credinciosilor nostri, marilor
dregatori, parcalabilor, atorilor, vamesilor, slujbasilor si oamenilor
din orice stare constituita in tara noastra ialpina". Tot astfel
trebuie sa interpretam categoriile amintite intr-un act din anul tor,
1369, in care acelasi Voievod scrie fidelibus a...i universis, civibus,
populis, tibus cuiuscunque nationis seu idiomatis existant — dar aci e
vorba de locuitorii ici, indemnati sa dea ascultare noului episcop de
ritul lor, trimis de Tara ineasca5. Categoriile enumerate, chiar cand
primesc denumirea semnificativa de i constituite", reprezinta pentru autoritatea
domneasca un instrumentum regni, asa e privea, cu aproape un secol in
urma, regele Eduard I al Angliei in parlamentul sau6. i afara de aceste
rosturi de colaborare administrativa, nu avem la noi nici o mentiune, a data,
a unor adunari mai numeroase, in care delegati ai acestor categorii sa
fi fost iltati, si sa-si spuna cuvantul asupra chestiunilor la ordinea
zilei. Pare ca intr-adevar se gasesc in minoritate, si nu la locul cel dintai in insirarea
marturiilor. in afara de ban asezat la loc de frunte, ceilalti sfetnici
sunt amintiti numai cu numele lor si titlul de „jupan", iar acei
cari imbraca demnitati de vistier, logofat, stolnic, vin la urma, intr-o
pozitie vadit inferioara celor dintai1. in aceasta vreme, slujba
sau demnitatea de curte nu e inca factorul precumpanitor, astfel ca sfatul
domnesc sau „divanul", cum va fi numit mai tarziu, apare ca
un compromis intre formula feudala, care asaza pe vasali in consiliul
suzeranului, in virtutea feudelor lor, si cea bizantina, care aduna pe
marii demnitari, fosti si prezenti, in junii suveranului. Nu poate fi
vorba in acest stadiu de o organizare de Stari in Tara Romaneasca,
decat cel mult in forma embrionara. Progresele puterii domnesti,
in paguba senioriilor locale, lamuresc indeajuns aceasta situatie.
in contrast cu voievodul Moldovei, care mentioneaza in mod expres
asentimentul boierilor sai „mari si mici", Mircea cel Batran
incheie la 1389 si 1390 tratatele sale cu regele Poloniei prin trimisii
sai, Manea, Roman Herescul, si Radu,prin autoritatea sa si in numele sau2.
Titlul insusi, foarte lung si falnic, pe care si-1 insuseste acest
domnitor, de inspiratie bizantina si sud-slava, pune accentul pe notiunea „de
Hristos iubitor si autocrat". Desigur aceasta nu exclude sfatul boierilor,
nici rosturile lor in judecati si in interpretarea obiceiului ce
tine loc de lege, dupa cum nu inseamna inlaturarea principiului
alegerii, la inscaunarea unui nou voievod, din neamul domnesc; dar nu
se poate contesta o afirmare mai hotarata a puterii Domnului, care inseamna
tot veacul al XlV-lea in Muntenia, cu pecetea ei caracteristica. imprejurarile
incep sa se modifice cu inceputul secolului urmator. Chiar domnia
lui Mircea, care inseamna un moment de apogeu al stapanirii voievodului
din neamul Basarabilor, fusese intrerupta, in timpul razboiului
cu turcii si a dezastrului crestinilor de la Nicopole, de uzurparea lui Vlad,
sprijinit de ostile sultanului; era ca o prevestire a indelungatelor lupte
ce erau sa urmeze, in cari rivalitatea dintre turci si unguri era sa se
complice, pe teritoriul Tarii Romanesti, prin razboiul civil intre
pretendentii la domnie. Rezultatul a fost impartirea boierimii in
factiuni opuse, al caror sprijin castiga in valoare, pentru voievodul
care nadajduia sa se inscauneze. Fireste, toata aceasta evolutie era atunci
de abia in faza ei de inceput, dar semnele prevestitoare se intrevad:
intarind, la moartea marelui staret Nicodim, daniile facute manastirii
Tismana, Mircea vesteste pe sateni sa dea ascultare urmasului sau, iar „care
s-ar ispiti sa umble printre voi dintre boierii domniei mele, ca sa va ia ceva
sau sa va traga la alte munci, oricui sa-i dati la cap"3. Aceasta •
incurajare la autorezistenta e semnificativa, si cu drept cuvant
observa Dl. P. P. Panaitescu: „domnul nu avea autoritate deplina si prevedea
cazul cand boierii, impotriva hotararii sale, ar pune mana
in chip abuziv pe satele manastiresti a...i E o scrisoare care dezvaluie
o interesanta pagina a moravurilor sociale si a anarhiei nobiliare"4. La
data ce o atribuie documentului (1407) se poate deci constata o scadere a unei
autoritati, ce fusese atat de puternica in veacul precedent. E deasemenea
de observat ca la innoirea privilegiului pentru
1 ban, acum mare vornic, Serban, Andrei, Radu fratele lui Cazan si Baldovin
'atul, dar ca si „alii nostri barones et milites terre nostre multi, qui
cum hec agerentur ' presentes", si-au dat asentimentul la hotararea
luata1. Sunt aci doua trasaturi ;teristice: e vorba de o adunare numeroasa (multi),
alcatuita din nobili de doua orii: „baroni si cavaleri", sau in
termenii romanesti ai unei perioade mai tarzii: „boieri jitori".
Aceasta constatare contrazice acea pe care o facuse Nicolae Iorga, cu prilejul
altei ri a privilegiului brasovenilor, din 1437, sub Vlad Dracul, ca luau parte
la ea „numai ii in functiuni si nu roiul de «viteji»
sau «riteri» pe cari ii gasim in Moldova"2. Iata
in Muntenia avem acest exemplu al unei adunari de reprezentanti mai numerosi
ai i nobiliare — cu cele doua trepte ale ei, pe cari le vom regasi in
vremuri mai recente iri sunt consultati si aproba un act important al politicii
externe si economice a codului. Este intaia mentiune pe care o cunosc
a unei asemenea adunari, in Tara aneasca, si e desigur de subliniat
ca ea se tine sub domnia unui voievod de prestigiul alucirea lui Mircea cel
Batran. E deci de necontestat ca s-a produs o schimbare in ibrul
launtric al vietii de stat, care a dat mai multa greutate cuvantului nobilimii.
Ar fi desigur temerar sa tragem de aci concluzia existentii la aceasta data
a unui i de Stari, organizat dupa modelul Europei Apusene si Centrale. Nu se
poate insa lui ca macar unul din elementele sale alcatuitoare isi
afirma prezenta, si inca unul din nai insemnate: o adunare a nobilimii.
Acest spirit de corp, care presupune o solidaritate cat de elementara
de interese, si iinta unei comunitati, se manifesta si in alte imprejurari
in cursul istoriei framantate cului al XV-lea. Dan voievod luandu-si,
la 2 martie 1460, obligatiunea de a nu mai :stra marfurile brasovenilor ca represalii,
asigura ca a examinat chestiunea „una cum libus nostris et nobilibus pociohbus
corpus dictarum parcium nostrarum sentatibuf; se insira pe urma numele
a 19 sfetnici, in frunte cu vornicul Bogdan )ka, vistiernicul Albu, si
logofatul Radu, dar se mai adauga „ac ceteris nostris 'bus"3. Aci
e vorba de „baronii si nobilii mai de frunte" cari „reprezinta",
in spiritul litera cuvantului, un „corp al partilor noastre"
ce nu poate fi decat „tara" — evident, egala, a corpurilor
privilegiate. Alaturi de Domnitor si oarecum fata de el, se afirma >i cu
acest prilej, celalalt factor constitutiv al oricarui regim de Stari.
De altfel luptele launtrice intre factiunea sustinuta de turci si acea
sprijinita de regele iriei, intre voievozii inchinati puterii otomane
si „cruciatii de la Dunare" nu puteau ne fara urmari asupra organizarii
statului. Nu mai este acea continuitate si siguranta xesiunea la domnie, care
a caracterizat intaiul 3ecol al stapanirii Basarabilor. Anarhia
ila pe care o stavilisera cu mana lor energica, reapare in vartejul
nesfarsitelor lupte u scaun si pribegiri, peste Dunare sau peste munti,
a unor domnitori cari au mai de i aparenta unor capetenii de partide, credincioase
Sultanului sau Sfintei Coroane4. in aceste imprejurari tulburi, in cari multa vreme s-a vazut o lupta
de exterminare intre doua ramuri ale Basarabilor, pe cand nu a fost
in realitate decat ciocnirea celor doua mari sisteme politice opuse,
musulman si crestin — insemnatatea politica a nobilimii, ca factor
de conducere si de hotarare, a sporit. La 11 noiembrie 1476, comitele
Stefan Bathory, care se intituleaza „Comandant al armatelor regale
in Muntenia", scrie sibienilor ca a alungat din domnia transalpina
pe vicleanul Basarab si ca „tara insasi, in cea mai mare parte
e cu noi, quia omnes boiarones nobiscum sunt, demptis duobus, qui similiterin
breviter sunt venturi"1. Adeziunea boierilor inseamna deci acea a
tarii, si hotaraste de soarta domniei, imprejurare ce s-a accentuat tot
mai mult in a doua jumatate a veacului. „De spre sfarsitul
secolului al XV-lea si pana la mijlocul celui urmator, un rol de o deosebita
insemnatate in istoria'politica a Tarii Romanesti il
joaca o familie care apare deodata ridicata deasupra tuturor celorlalte neamuri
boieresti, cu o influenta de care pana si Domnii trebuie sa tie seama,
si care ajunge chiar in scaunul domnesc in persoana lui Neagoe Voda
— familia Craiovestilor. Descendentii de mai tarziu ai acestui neam
se falesc cu stramosii lor, pe cari-i poreclesc chiar Basarabi, confundandu-le
originea cu aceea a vechei case domnitoare a tarii"2.
Tendinta se vede din scrisul insusi al lui Neagoe Voda, care se intituleaza
pentru legitimitate „Basarab", desi nu pare a avea cu vechea dinastie
decat legaturi de „mana stanga", dupa expresiunea
franceza3. Totusi, atunci cand arata sibienilor, la 1512, ca intelege
sa pastreze cu ei bunele raporturi pe cari le-a avut cu banul Barbu si vornicul
Parvu — Craiovestii cu cari se inrudea4 — e caracteristic
faptul ca nu aminteste, in acest domeniu de relatii externe, pe inaintasii
sai in scaunul domnesc, ci pe reprezentantii marii familii boieresti,
ceea ce invedereaza indeajuns importanta pe care ea o dobandise.
Dar tocmai precumpanirea acestui neam de „magnati" ca si diviziunea
adanca ce opunea factiunile rivale, era de natura sa ingreuieze
adunarile mai numeroase a Starii nobiliare, asa cum am vazut ca se intruneau
la inceputul veacului al XV-lea. Ele se pot mai degraba inchipui
in aceasta perioada, in intervalele de liniste, dar in imprejurari
deosebite si cu un scop anumit. Avem astfel o mentiune precisa despre una din
ele: cronica mai tarzie a lui Stoica Ludescu, a cuprins in compilatia
ei si Viata Patriarhului Nifon, scrise de preotul Gavril de la Athos, care a
luat parte sub Neagoe, la tarnosirea bisericii manastiresti de la Curtea
de Arges (1520). Povestind misiunea Patriarhului in Muntenia sub Radu
cel Mare (1495—1508), hagiograful contimporan arata ca el „chema
pre toti Egumenii de la toate manastirile tarii Ungro-Vlahiei, si tot clirosul
bisericii si facu sobor mare dinpreuna cu Domnul si cu toti boierii, cu preotii
si cu mirenii a...i graia-le de pravila si de lege, de tocmirea bisericii si
de dumnezeiestile slujbe, de domnie si de boierie, de manastiri si de biserici,
si de alte randuri de ce trebuia"5.
Fiind vorba de un fragment mai vechiu, intercalat fara schimbare in textul
pilatorului, nu e de crezut ca aceasta relatiune se resimte de imprejurarile
mai recente, veacul al XVII-lea. in acest din urma sens, interpreteaza
Nicolae Iorga un pasaj al licii atribuite lui Constantin Capitanul, care la
domnia lui „Vadislav Voda" (Vladislav 1523—1525) arata ca „i-au
iesit boiarii inainte, si alta tara, dupa obicei". Iorga ;hide ca
„alta tara" e adausul lui Constantin, care modernizeaza lucrurile1.
Observatia insa valabila pentru „soborul" tinut sub Radu cel
Mare, a carui relatiune se datoreste martor apropiat de evenimente.
Dar sub presiunea rivalitatii turco-unguresti la Dunare, care va deveni, dupa
Mohaci, i intre Otomani si Habsburgi, situatia launtrica a Tarii Romanesti
a evoluat, nu spre librul intre puterea domneasca si nobilime, pe care
se intemeiaza regimul Starilor, ci inclestarea a doua partide invrajbite,
cari isi ridica pe rand, capeteniile la domnie, farsitele
razboaie ale lui Radu de la Afumati, sfarsitul sau tragic, ca si acel
al altor vozi cari l-au precedat — Mihnea, ucis la Sibiu — sau l-au
urmat — cei doi Vlad, atul si Vintila2 —, arata o stare de haos,
in care orice organizare se destrama, nentul extern precumpaneste in
asa masura, incat sub Moise Voda (1529—1530), rii sunt legati
prin juramant de regele Ferdinand al Ungariei, gata sa se intoarca
jtriva Domnitorului3.
Aceasta din urma domnie inregistreaza de fapt o lupta apriga dusa impotriva
rimii, de voievodul, care primise intai dorintele ei, pentru a cauta
in cele din urma i afirme autoritatea prin represiune, si sa o ridice
astfel impotriva sa. Se intrevad pectivele unei adevarate lupte
de exterminare, care izbucneste doua decenii mai u.
Dar in toate aceste razboaie launtrice si alternativa, ce se repeta aproape
regulat, de luire si pribegie, cand a unora, cand a altora, nu gasim
inca exemplele unor Adunari tare — necum de Stari mai variate si
mai numeroase. Organul de guvernamant pare fatul sau „divanul"
domnesc, a carui evolutie se poate urmari in documentele interne ii
aduc marturia4. in linie generala, se poate spune ca el lasa un rost tot
mai mare in uirea sa, boierilor investiti cu slujbe si demnitati, „jupanii"
fara titluri, cari umpaneau la inceput, lasand tot mai mult locul
lor, acelor cari detin functiunile si rea.
Pe la jumatatea veacului al XV-lea, marturiile insira in frunte
pe marele vornic, irul si logofetii, urmand apoi boierii fara slujbe,
si se incheie cu al doilea spatar, icul, paharnicul, comisul si stratornicul5.
in ultimul sfert al aceluiasi secol, obiceiul inca statornic: cand
apar mai toti martorii cu slujbe6, cand stau iarasi in frunte boierii iara aemnuau ¦. un act solemn, incheiat la 13U / intre Kadu cel
Mare si magistratii Sibiului, aduce insa din nou formula pe care am mai
intalnit-o: „impreuna cu boierii si nobilii acestii
tari a noastre Transalpine, am hotarat si am incheiat". La
sfarsit intaresc cu peceti 16 demnitari, printre cari se aseaza
in frunte puternicii Craiovesti, Barbu banul si Parvu vornicul,
toti fara exceptie desemnati cu slujbele lor, cari reprezinta aci pe „Boyarones
praedictae terrae transalpinensta'2. Lipsind insa preciziunile pe
cari le-am intalnit in documentele mai vechi, e greu sa ne
dam seama cu certitudine, daca acest grup restrans — adevarat consiliu
de inalti functionari — e o delegatiune a ordinului mai numeros,
a carui vointa o exprima, sau daca este numai obisnuitul sfat al marilor demnitari
cu cari lucreaza Domnitorul, asa cum il intalnim si la Bizant,
si in statele slave cari au mostenit traditia bizantina. Sigur este insa,
ca din veacul al XV-lea spre cel urmator, alcatuirea sfatului domnesc da precadere
dregatoriei. Lasam la o parte indicatii, de natura mai indoielnica, ce
pareau a desemna varsta inaintata drept un criteriu in compunerea
divanului: documentul amintit de Dl. G. D. Florescu, specificand in
dreptul fiecarui membru al Sfatului o etate nu numai venerabila, dar uneori
chiar matusalemica, ceea ce ne-ar indreptati sa socotim aceasta institutie
drept cea mai desavarsita gerontocratie, nu pare totusi a infatisa
destule garantii de autenticitate, in forma in care ni s-a pastrat3.
O noua intorsatura o aduce, la jumatatea veacului al XVI-lea, inscaunarea
lui Mircea Ciobanul. Acum, la 1545, stapanirea otomana se consolidase
in intreaga regiune dunareana: la Buda se asezase pasalacul,
Moldova era ingenunchiata, raiaua imparateasca cuprinsese la 1538
Tighina si Bugeacul, la 1541 Braila4; in Ardeal domnea, din vointa sultanului,
fiul lui Ioan Zapolya sub regenta mamei sale, Isabela. in mod firesc,
imprejurarile din Tara Romaneasca erau sa se resimta de aceasta
incercuire politica. Voievodul trimis de la Constantinopol „incepu
Domnia sa «ca un pasa», si i se raspunse, in aceasta vreme
clasica a pribegiei, printr-o puternica emigrare a boierilor. Barsa se
umplu de fugari, pe cari acest jurator emerit se grabi sa-i recheme, promitand
cea mai sigura amnistie"5. Stim cum a fost tinuta fagaduiala. Cronicele
inseamna cu groaza ca la doua saptamani a inceput a taia din
boierii de frunte „muncindu-i intai pentru avutie"6.
La intoarcerea pribegilor urmeaza un nou macel de doua sute de boieri,
din cari patruzeci si opt din cei mari, cu familiile lor. impotrivirea
marelui vornic Vintila e infranta; „micul Neron oriental"
isi taie pana si ginerele7. Alte ucideri urmeaza: vistierul Udriste
de Margineni, banul Teodosie. De randul acesta nu mai e continuarea luptei
intre partidele adverse, ci o actiune sistematica de inlaturare
a elementului de opozitie si de cumpanire a autoritatii domnesti, singura mandatara
a poruncilor Portii. Mircea Ciobanul, ca si upuiaiiui sau, ivau uiudziuuu, pare a u unnani uc ganuui ue a-si uoveui mereu
ca ian si nu intampina potrivnic; el si urmasii sai vor carmui,
lasand — cum ma nam putin cam romantic acum treizeci de ani: „pe
filele ingalbenite ale cronicelor, eagra dara de sange boieresc"1. tn vadit contrast cu acesta stapanire de teroare, se inscrie in
analele tarii domnia lui cu cel Bun, care si „acesta au venit Domn de la turci", dar „au
domnit bine tara, si i fara vrajbi, fara morti, fara prazi, precum tuturor place"2. E fapt ca
„in tot cursul iei lui Patrascu, un singur cap de boier nu cazu"; subliniind aceasta caracteristica, ie Iorga a simtit insa ca ea vadeste deosebiri mai adanci: el aseaza
fata in fata neamul traseu, cu fiii sai, Petru Cercel si Mihai Viteazul, si acel al lui Mircea Ciobanul,
a politica va fi continuata de vajnica sa vaduva, Doamna Chiajna, si de fiul sau ndru, casatorit cu o levantina. „in fata acestui neam de feodali
razboinici si luminati, stii sunt smeritii, mai mult incultii domni de moda veche, cari-si aduc aminte
in toata
;atea lor, ca «imparatul» i-a pus sa guverneze «saracii»"3.
De s-ar fi statornicit ui reprezentat cu un atat de desavarsit amestec de perfidie si de
cruzime de Mircea nul, absolutismul turcesc ar fi inlaturat si in tarile noastre orice
urma si chiar orice litate de organizare a Starilor si a Adunarilor lor. s
3. PACTA ET CONVENTA SUB MIHAI VITEAZUL | ieactiunea boierimii impotriva asupririi turcesti si a oamenilor ei, va
aduce insa la ui secolului, transformarea ce a dat alta indrumare
imprejurarilor si a determinat, in de randul acesta mult mai
precise, instituirea regimului Starilor in Tara tieasca. Pentru intelegerea
deplina a acestei revolutii, trebuiesc insa socotiti triva factorii interni
si cei externi. La circumstantele politice, cari lamuresc o mai i solidaritate
a starii nobiliare si ii dau prilejul de a se afirma cu mai mare putere
in :erea statului, trebuie sa adaugam necesitatile de a se adapta relatiilor
cu Principatul lului, cari intra intr-o faza noua si creeaza, pentru voievodatul
vecin, probleme de ita si de penetratie, mult mai accentuate decat in
trecut. Cum Ardealul este carmuit ¦egim de Stari, e firesc ca nobilimea
munteana, cunoscand mai de aproape institutiile a vecina, si strangand
cu ea legaturi de o natura neincercata pana atunci, sa fi nazuit
ne politice si constitutionale asemanatoare. Cuvantul insusi de
„Stare" (status sau pentru a desemna colectivitatea in actiune,
capata astfel, daca nu chiar un inteles ar in orice caz un relief
mai puternic.
Desfasurarea evenimentelor a fost determinata* de o crestere a presiunii fiscale
din turcilor, care a dus in toate tarile aflate in sfera lor de
influenta la situatii ce nu mai i fi suferite. Am mai avut prilejul sa le amintesc,
in ce priveste Ardealul lui mnd Bathory4; in Moldova,imprejurarile
sub Aron Voda nu erau mai usoare, oricat ar fi de pornit cronicarul impotriva acestei domnii, iar in Tara
Romaneasca, noul voievod Mihai, fostul ispravnic al baniei Craiovei, era
infruntat de aceleasi greutati, cand veni sa se inscauneze
la sfarsitul anului 1593. Cronica, vadit inspirata de faptele si ispravile
celor mai de seama sfatuitori ai sai, boierii Buzesti, atribuie rolul principal
in aceasta imprejurare boierimii, pe care voievodul o urmeaza doar
in actiunea ei': „intr-acea vreme impresurase turcii
Tara Romaneasca, cu datorii multe, si cu nevoi foarte grele, cat
nu mai avea sa se plateasca tara si sa scape din gurile vrajmasilor a...i Si
se stranse toti boiarii mari si mici, din toata tara, si se sfatuira cum
vor face sa izbaveasca Dumnezeu tara din mainile paganilor. Si daca
vazura ca intr-alt chip nu se vor putea izbavi, de acee ei zisera, numai
cu barbatie sa ridice sabia asupra vrajmasilor"2. Astfel incepe rascoala,
prin care se deschide epopeea lui Mihai Viteazul. Nobilimea munteana porneste
deci la lupta intr-un spirit corporativ, manifestandu-si intr-un
mare consiliu solidaritatea de interese si de nazuinte; ea este insufletita
in actiunea ei de aceleasi sentimente xenofobe, cari ridica pretutindeni
Starile impotriva amestecului strainilor in treburile tarii si in
detinerea slujbelor. Un raport venetian contimporan da acestei initiative caracterul
unui adevarat „pogrom" indreptat impotriva tuturor creditorilor,
turci, greci si evrei, cari umplusera Bucurestii cu cerintele si amenintarile
lor3.
Se stie cu cata energie si cu ce rezultate stralucite a fost dezlantuita
lupta impotriva puterii otomane; era insa usor de vazut ca ea nu
se putea sustine numai cu oastea si mijloacele Tarii Romanesti. Se pare
ca inca inainte de a incepe atacul, voievodul isi asigurase
sprijinul ardelean: nazuintele boierimii muntene se intalneau cu
acele ale Starilor din Ardeal si cu ambitiile lui Sigismund Bathory, dornic
de a deveni, in ochii lumii catolice, campionul Sfintei Ligi impotriva
turcilor4. Alianta cu Ardealul era o necesitate politica de neinlaturat:
ea trebuia concretizata intr-un tratat formal, si urma sa capete aspectul
unei subordonari a celor doua principate romanesti fata de principele
ardelean, care dispunea de o necontestata superioritate in bani, in
oameni si in legaturi diplomatice, in acest scop a plecat la Alba
Iulia o solie munteana in frunte cu mitropolitul Eftimie si principalii
boieri, Teodosie Rudeanu si Radu Buzescu. Rezultatul misiunii lor e documentul
intitulat pacta et conventa din 20 mai 1595, intarit de o diploma a lui
Sigismund din aceeasi zi, care il intregeste5.
Citirea clauzelor acestui act, incheiat cu Mihai Voda si „toate
ordinele si boierii acestei tari a...i" arata insa limpede ca ir^lesul
sau depaseste cu mult scopul initial. Nu e vorba numai de o alianta, sau de
o recunoastere a unei suzeranitati, forma obisnuita a hegemoniei politice; este
o integrare a Tarii Romanesti in posesiunile principelui ardelean,
care inseamna de fapt desfiintarea suveranitatii ei de stat deosebit.
Lepadandu-se de orice legaturi fata de Poarta, voievodul acestei tari
nu va mai fi : un loctiitor al principelui Transilvaniei; el va carmui
„dupa vechea libertate si :iul acestei tari, si dupa aceste pacte et conventa".
Va fi inconjurat de un sfat de 12 i, oameni de varsta si experienta,
cu cari se va sfatui in toate imprejurarile, atat cele atoresti,
cat si cele administrative; nici un grec nu va face parte din acest consiliu
ins, nici nu va obtine vreo slujba.
De cate ori se va tine dieta in Transilvania, va lua parte si o
delegatie din Muntenia, sptul de vot, care va stabili cu principele ardelean
impozitele, ce vor fi percepute de nii pe cari el ii va desemna. Toate
daniile anterioare se vor intari, iar cele viitoare i harazite cu pecetea
principelui ardelean; ele insa nu vor fi atribuite decat ntenilor.
Judecatile se vor face dupa vechiul obicei si legea tarii, cu drept de apel
la ipele ardelean, in sentinte capitale sau de confiscare a averii. Teritoriul
Tarii inesti se delimiteaza cu preciziune „din partea Moldovei si a muntilor
pana la cui cursului Dunarii, si de la cetatea Brailei la orasul Orsovei".
Principele va lasa :aga Stare bisericeasca si monastica, sau a calugarilor"
in folosinta vechilor ei iuri, slujbe si libertati, ca si a veniturilor
ei obisnuite. Toate bisericile valahe din toata iirea serenitatii sale
vor fi supuse Mitropoliei din Targoviste — realizandu-se astfel
ea bisericii ortodoxe din Ardeal cu acea a Tarii Romanesti. Se specifica
titulatura pelui Transilvaniei, Moldovei si Valahiei Transalpine, voievodul
muntean fiind doar al tarii noastre transalpine", fara a putea folosi formula
„din mila lui Dumnezeu" si ecete decat a neamului sau; acea
a tarii Va fi la dispozitia principelui ardelean, isii vor fi ai acestuia, nu
ai voievodului; nici o conventiune niwe va mai incheia fara sa. O clauza
speciala prevede judecarea pricinilor ce s-ar ivi intre ardeleni si ;ni,
dar „oricine ar ataca persoanele si curtile boierilor, impotriva
dreptului si a itei, sa-si piarza capul". Diploma eliberata de Sigismund
mai adauga si hotararea de lare reciproca, a acelor coloni etiobagiones
cari ar fi trecut hotarul pe furis dintr-o i alta, fugind de pe mosiile unde
se aflau asezati.
„Niciodata, scrie Dl. P. P. Panaitescu, turcii nu pusesera asemenea conditii
si nici in cele mai negre zile de decadere politica din veacul al XVIII-lea
tara noastra n-a conditiile ce fura iscalite de boierii lui Mihai Viteazul.
in schimb, ei obtineau cele lari avantajii a...i"'.
Aceasta a fost de altfel si impresia contimporanilor. Mihai Voda insusi
s-a plans i polon Lubieniecki ca boierii trimisi in Ardeal „n-au
facut ce aveau in instructiunile ceea ce era spre folosul lor, obtinand
privilegii pentru dansii a...i Nu au tratat cu pele Ardealului, asa cum
ii insarcinasem eu"2. Cronica, inspirata de izvoarele lui,
pastreaza aceeasi nota: „Dintr-acesti boieri ce-i trimisese Mihai Voda
pentru ala, invrajbitorul diavol umblase in mijlocul lor, de se
apucara unii ca aceia mai mult a vrajba decat pace, cum sa scaza pe Mihai
Voda din tara; iar ceilalti boieri ce se i sa slujeasca Domnu sau in dreptate,
de neprieateni fura biruiti, si scazura pre Mihai
Voda despre domnia tarii, si despre venitul ei, numai sa fie tocmai cu capitanii
lui. Si alease Bator Jigmon 12 boieri jurati munteni, puindu-i ispravnici preste
tot venitul tarii, si sa fie supt porunca lui"1. Iar un raport venetian
din 15 august 15952 stie si el de nemultumirile provocate de acest tratat in
Muntenia, ca si de cel asemanator in Moldova, fruntasii cari l-au incheiat
fiind socotiti ca au fost sau inselati, sau cumparati de principele Transilvaniei,
ceea ce ar putea deveni samanta de tulburari — „un seminario
di scandali!".
Se poate sa se fi ivit unele deosebiri de pareri intre solii cari au iscalit
la Alba Iulia, si nu este exclus ca macar unii din ei sa fi fost castigati
de politica ardeleana. Dar privit in totalitatea dispozitiunilor sale,
tratatul urmareste un scop bine definit si are linia lui logica: este temeiul
tipic al unui regim de Stari, reprezentat de cele doua ordine ale clerului si
ale nobilimii. Totul corespunde acestei directive fundamentale: ingradirea
puterii domnesti, mergand pana la anihilarea ei in folosul
unui suveran strain, care insa va respecta autonomia si privilegiile locale;
asigurarea acestor privilegii, sub cele mai severe sanctiuni, si excluderea
strainilor de la orice concurenta la slujbe; reprezentarea in dieta, cu
dreptul de vot si facultatea de-a hotari in privinta darilor. Sfatul
de doisprezece nu e nici el neobisnuit: destule adunari de Stari au recurs la
o delegatie restransa, cu caracter permanent, pentru a indeplini
cerintele lor. Am amintit aiurea stirile contimporane cari vorbesc despre „Ies
etats" ale voievodului muntean3.
Fapt este ca o initiativa cu atat de insemnate consecinte nu poate
fi numai rezultatul unei intrigi politice sau a unei improvizatii de moment.
Nu avem decat sa privim alcatuirea delegatiei muntene care a incheiat
tratatul: mitropolitul Eftimie, episcopii Luca de Buzau si Teofil al Ramnicului,
vornicul Mitrea, vornicul Chisar, logofatul Dimitrie, vistierul Dan, vistierul
Teodosie, clucerul Radu, postelnicul Radu, logofatul Borcea, clucerul "Vintila,
postelnicul Stanila si logofatul Preda „cu deplina instructiune si mandat
general de la voievodul Mihai si toate Starile acelii tari"4. Orice divergente
ar fi fost intre ei si oricat s-ar fi departat — ceea ce este
evident — de instructiunile domnesti, ramane faptul de netagaduit
ca si-au luat raspunderea acestui act, si ca au trebuit deci sa implineascamacar
instructiunile Starilor. De alta parie, tinand seama de dorinta
de a se asimila in totul Starilor si ordinelor ardelene, nu se poate sa
nu fi fost pregatita hotararea boierilor, de o mentalitate si de o conceptie
proprie, potrivite ei. Acest regim de Stari, care rasare deodata in Tara
Romaneasca, nu poate fi efectul unei generatii spontane. La acea data,
o astfel de organizare de stat nu se transpunea dintr-o tara in alta,
ca o constitutie moderna copiata dupa un model cunoscut; ea trebuie sa-si gaseasca
un reazam in traditii si obiceiuri bastinase, pe cari le intareste
si le precizeaza. Actul de la 1595 arunca astfel o indoita lumina asupra
conditiilor interne prealabile, cari l-au facut posibil, ca si asupra evolutiei
ulterioare ce se leaga de el.
intr-adevar, cu toata stradania lui Mihai Voda, de a-i inlatura
sau macar de a-i atenua efectele, o parte a dispozitiunilor sale a ramas in
vigoare. Instructiunile date la 1600 solilor
ii ae ei ia imparatul Kuaoii, sunt caracteristice pentru dorinta lui
tireasca, de a se ze de tutela care il stanjenea: „Alta pohteaste
sa poata da si milui pre cine va vrea cu si cu sate, si cui va da mosie, sa-i
fie mosie, si cine va iesi vinovati, au neames, au au sarac, toti sa se judece,
cum le va ajunge legea, asa sa piara"1. Totusi, sfatul de ieri il
gasim in functiune sub urmasul sau, Radu Serban, instrumentand in
numele ir boierilor Tarii Romanesti2. Clauza ce se refera la iobagii fugiti,
o vedem innoita jheorghe Rakoczi si Matei Basarab, „in
ce priveste darea, atat acelor iobagi si tigani rec din tara Mariei Sale
in tinuturile acestea, cat si a celora cari trec de la noi Io"3;
iar la 1714 se inregistreaza plangerea lui Matei Filipescu, pentru
„Rumanii cari sunt pen Saceale"4. Desigur nu s-au putut mentine
clauzele, in virtutea carora patul muntean era ca si anexat Ardealului,
dar privilegiile politice ale Starilor, :esti si nobiliare, au ramas intregi
si au intrat in constiinta beneficiarilor lor, ca un definitiv castigat.
Cu adevarat s-a putut scrie ca „Mihai Viteazul a fost bratul care a capitanul
invingator si glorios, dar in spatele sau stau in umbra gloriei
lui boierii, ideau directivele politice, hotarau cu sau fara voia stapani
torului. Era o clasa bogata, ita si luptatoare"5. Se poate spune cu acelasi
temei: o Stare bogata, hotarata si oare. Din boierimea noua, tanara,
in mare parte olteana6, s-a alcatuit acel partid •os si puternic
care tinea cu crestinii, si a fost reazemul principal al domniei lui Mihai sul
si a lui Radu Serban.
D dovada a acestei mentalitati noua o constituie fara indoiala si expresiunea
ei a. in studiul sau despre inceputurile literaturii in limba
romana, Dl. P. P. Panaitescu s la concluzia ca scrierile cu subiect istoric
au precedat pe acele de caracter religios; i numai un contrast de limba, intre
analele slavone din veacul al XV-lea si al XVI-cronicile romanesti cari
incep sa apara dupa 1600. Letopisetului domnesc, scris la voievodului
si la indemnul sau, i se opune cronica alcatuita de un boier, adesea cu
orit personal sau chiar de partid. „Originea literaturii istorice in
limba romana sta i intrarea unei noua clase sociale, la inceputul
veacului al XVII-lea, in literatura, zare a cautat o noua forma de expresie
potrivita cu gradul ei de cultura adica limba ala'q. Scrierile istorice in
limba romana nu fac decat sa oglindeasca transformarea itii si statului
romanesc in veacul al XVI-lea. „Istoriografia in limba
romana este i boierimii, pe cand cea slavona era a domniei. Trecerea
de la istoriografia ;asca in limba slavona la cea boiereasca in
limba romana, coincide, in lumina celor mai sus, cu epoca trecerii
statului si societatii romanesti de la perioada voievodala aristocratica"8.
Contrastul e mai sensibil in Mpldova, unde ni s-au pastrat vechile anale oficiale scrise slavoneste, oferindu-ne astfel un termen de comparatie
cu letopisetele in graiul vorbit al tarii, cari le urmeaza. Dar si in
Tara Romaneasca, cel mai vechiu fragment de cronica romaneasca,
cuprinzand tocmai domnia lui Mihai Viteazul este atat de vadit inspirat
de ispravile si interesele unei familii boieresti, incat a si fost
numit „cronica Buzestilor"1. Mereu fratii Buzesti, Preda si Stroe,
se afla in primul plan, vitejiile lor sunt pomenite in chip deosebit,
si chiar de la inceput, cum s-a putut vedea, actiunea voievodului se infatiseaza
ca o indeplinire a vointei boierimii, care se aduna si hotaraste in
momentele importante. Atunci cand se produce in Ardeal schimbarea
de domnie si Andrei Bathory ii trimite vorba „sa iasa din
tara cu pace, ca apoi va incapea in mainile turcilor a...i
Mihai Voda, daca auzi acel sfat rau si amar el inca isi stranse
toti boiarii, si facura sfat foarte de folos"2.
Dar manifestarile literare in limba romana, daca din punct de vedere
social confirma atmosfera unei solidaritati de Stare aristocratica, care a cuprins
si clerul, mai au si un alt inteles, care intregeste si intareste
aceasta interpretare. Mentalitatea de Stare este pretutindeni, nu numai conservatoare
a privilegiilor si pazitoare a prerogativelor de clasa, dar si exclusivista,
nu numai pe taramul social dar si pe cel national, in masura in
care se poate folosi acest termen la aceasta data. Ea se arata vrajmasa a strainilor,
indiferent de loc si de timp, in Anglia ultimilor Plantageneti ca si in
Franta celor din urma Valois, in Cortes ale regatelor spaniole ca si in
dietele tarilor germane. Si in tarile noastre
, reactiunea boierimii si
revendicarea ei hotarata a raspunderilor carmuirii nu e indreptata
numai impotriva domniei, instrument al asupririi otomane, dar cu deosebire
contra creditorilor straini, executori ai monopolului impus de Poarta asupra
produselor tarii, „gealepi" in cautare de oi, „balgii."
veniti dupa miere, dar mai ales intermediarii obligati ai turcilor — grecii.
Sub acest nume se confunda de altfel toti „veneticii" sositi din
Rasarit, sprijinitori interesati ai Domnului investit la Constantinopol, si
pentru aceasta aspiranti la slujbe si venituri remuneratorii: levantini, arnauti,
rumelioti, exercitandu-si capacitatile negustoresti si financiare in
serviciul Portii si spre castigul lor. Cu mult inainte de vremea
Fanariotilor — atat de huliti si adesea pe nedrept — s-a produs
in tarile romanesti o imigrare masiva de orientali, cari folosesc
in general limba greaca, si starnesc adversitatea hotarata
a bastinasilor. Folosirea limbii romane e mai putin rezultatul unei aversiuni
fata de vechea limba oficiala slavona, ea insasi patrunsa de particularitati
locale, ca si latina diplomaticei medievale apusene, cat o aparare impotriva
invaziei unui element alogen, care nu e o amintire istorica, ci o realitate
vie si incomoda. Este sigur ca inceputurile literaturii in limba
tarii corespund si unei miscari impotriva „grecilor", de toate
categoriile, care nu e altceva decat iaturea xenofoba a wanifestarii spiritului
de Stare privilegiata. Ambele nuante isi afla expresiunea in tratatul
de la 1595 si se pot urmari in dezvoltare paralela. Este aproape intocmai
procesul care va duce la raspandirea si dezvoltarea literaturii de limba
maghiara, la sfarsitul veacului al XVIII-lea, in cercurile nobilimii
unguresti, nu atat pentru a inlocui vechile formule latine ale limbajului
oficial, cat mai ales ca o reactiune impotriva introducerii zilnice
a limbii germane, de catre jtul iosii al n-iea1. Am aminul mai sus lista principalilor demnitari ain ceie
aoua pate — 27 in Muntenia, 15 in Moldova — intocmita
pe la 1590 de raguzanul nni Marini Poli, incepand cu marele ban
al Craiovei in Tara Romaneasca si cu ; vornic in Moldova,
care se incheie cu observatia semnificativa ca „toti acestia astinasi.
Astazi insa slujbasii mai mari sunt strani si in cea mai mare parte
greci i"2. Patru ani mai tarziu izbucneste rascoala de la Bucuresti,
iar tratatul lui iund Bathory prevede anume excluderea grecilor
din functiuni. Cand dupa 1611, a lui Radu Mihnea va insemna din
nou porti deschise grecilor si levantinilor, cu )omnul se inrudea, va
porni din partea elementelor „de tara" o energica ivire, care da
un colorit accentuat istoriei Tarii Romanesti in toata prima jumatate
ului al XVH-lea, prefata a infloririi culturale in limba romana,
din timpul lui Basarab. roate aceste imprejurari lamuresc rosturile sporite ale clerului inalt
si ale boierimii le publice ale domniei lui Mihai Viteazul. La 9 iunie 1598,
actul de supunere catre itul Rudolf al H-lea este intarit de „Consiliatii
et officiales nostri, totamprovinciam xlpinensem repraesentantes" in
frunte cu mitropolitul Eftimie, vornicul Dimitrie si Vlihalcea3. Un an mai tarziu,
la 26 iunie 1599, boierii confirma cu 15 peceti ale lor, e credinta catre noul
principe al Ardealului, Andrei Bathory4. Notiunea de Stare a n vocabularul
curent; ea este necesara, pentru a usura intelegerea situatiei din tara
lor, obisnuiti cu aceste institutii, si raspunde in acelasi timp aspiratiunilor
ce le-am t. Astfel, la 1604, boierii din partidul opus lui Mihai Viteazul si
urmasului politicii Ladu Serban, refugiati in Moldova, de unde continua
a sprijini domnia lui Simion S, folosesc, pentru a se defini,intr-o scrisoare
in limba maghiara, cuvantul rendek — ntr-o versiune romaneasca
se insira „arhii Episcopii, duhovnicii, boiari mari si mici, >ri
ce am fost aceii tari rumanesti"5. i de altfel caracteristica aceasta impartire a nobilimii in doua
trepte, care e foarte dar a capatat un accent mai categoric in perioada
razboinica prin care se incheie al XVI-lea si se deschide cel urmator.
Alaturi de boierii „mari" pamanteni, itori de latifundii si
adesea creditori ai Domnului — ca Buzestii — apar si riile de mici
proprietari, cari isi revendica si ei scutiri si privilegii si alcatuiesc
ii ostilor, in special rosii si calarasii. in septembrie 1612 se
indreapta catre Radu i, pribeag, scrisori ale boierilor (a nobilibus)
si ale „capitanilor si os
