i3h11hs

Din randurile numeroaselor triburi care s-au manifestat in timp, politic si militar, in cadrul marilor uniuni - unele devenind ulterior regate - ale moesilor, triballilor, bessilor, odrisilor, etc., primele scrieri ale istoriografiei grecesti evidentiaza, in cadrul marii ramuri a tracilor nord-balcanici, pe getii si dacii care "vorbesc aceeasi limba", "poporul nemuritorilor", drept "cei mai drepti si mai viteji dintre traci". Ei locuiau "dincolo de Haemus de-a lungul Istrului". Dupa istoricii romani indeosebi, "dacii sunt un vlastar al getilor", si anume "getii de dincolo de Istru". "Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii - nota Cassius Dio - macar ca stiu prea bine ca unii dintre helleni ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept". Si, intr-adevar, ca regula generala, "getii" erau "numiti de romani daci".

Asadar, geti sau daci, dar si tyrageti, daci mari, apulli, odrisi, bessi, triballi, buri, suci, biephi, etc.. Parti ale unuia si aceluiasi popor nord si sud-dunarean trac - pentru ca "obiceiuri au cam aceleasi toti" si toti vorbeau "aceeasi limba" - desemnate cu nume regionale, asa cum noi insine, urmasii lor, romanii, ne desemnam adesea pentru a ne preciza zona de obarsie drept munteni, moldoveni, banateni, ardeleni, dobrogeni, olteni, maramureseni bucovineni sau, pe intinderi mai mici, hategani, bihoreni, fagaraseni, lapusneni, barsani,etc.!

Toti traiau insa cu constiinta apartenentei la marea semintie traca, sugestiva fiind in acest sens, declaratia unuia dintre personajele lui Menandru Daos (Dacul): "Asa suntem noi, tracii toti si mai ales getii - ma mandresc ca ma trag din neamul acestora din urma /"/". Se explica astfel de ce "Grecii i-au socotit pe geti drept traci", de ce Diodor Siculus si Polyainos, descriind conflictul dintre Dromichaites si Lysimachos, il prezenta pe primul drept "regele tracilor" si pe cel din urma cazut "in puterea tracilor", dupa ce mai inainte, "tracii" il facusera prizonier pe fiul sau. Pentru Polyainos si Plutarh, tara getilor lui Dromichaites se numea "Tracia", cum de altfel aveau sa desemneze regatul lui Burebista si dyonisopolitanii, in decretul dat in cinstea lui Acornion.


Din multimea denumirilor zonale s-au impus asadar, pentru tracii nordici, pana la substituirea numelui poporului, numele de geti si daci, ultimul, datorita amintirii eroicei rezistente antiromane organizata de acestia, generalizandu-se "sub stapanirea romana" cand, potrivit lui Dimitrie Cantemir, "s-a statornicit numirea de daci" asupra populatiei tracice nord-dunarene in ansamblu. In aceeasi idee, termenii generalizanti moderni de "geto-daci", "traco-geti" sau "traco-geto-daci" desemneaza "toate triburile nord-tracice" care au populat spatiul nord-balcanic mentionat si care , in antichitate, s-au individualizat politico-militar ca "cei mai drepti si mai viteji dintre traci", afirmandu-se si pe plan cultural potrivit opiniei lui Cassius Dio (citat de Iordanes) drept "superiori aproape tuturor popoarelor si aproape egali cu grecii". O dovada stralucita a infloririi civilizatiei lor materiale o constituie insasi atractia pe care litoralul getic al Marii Negre a prezentat-o pentru "marea colonizare greaca", marinarii si negustorii Helladei intemeind aici, inca in secolele VII-VI i.e.n., primele orase-cetati colonii: Histria, Orgame, Callatis, Tomis, etc.

Factori determinanti ai evolutiei organismului militar, gandirii si artei militare a geto-dacilor

Privind aparitia preocuparilor razboinice ale geto-dacilor prin prisma necesitatii apararii fiintei si bunurilor materiale si spirituale ale comunitatilor, multe aspecte legate de mediul ambiant si activitatile cotidiene, de modul de organizare al acestor activitati, de structurare a societatii si de reprezentare a propriei imagini despre lume si viata, sunt susceptibile de a fi exercitat influente determinante asupra evolutiei organismului militar, gandirii si artei militare geto-dace.

Unitar in varietatea formelor sale de relief-munte, deal, campie, lunca, delta, mare si o bogata retea hidrografica legand Carpatii si Balcanii de bazinul Dunarii Mijlocii si Inferioare sau de Pont - impadurit in aceea epoca in proportie de 80%, teritoriul, a jucat un rol insemnat "atat in stabilirea formelor de organizare militara, cat si in ducerea actiunilor de lupta", impunand, in conditiile compartimentarii directiilor strategice si tacticii de patrundere a agresorilor, constituirea unor formatiuni de lupta suple si manevriere si adoptarea unor procedee specifice ca: atragerea invadatorului pe directii prestabilite de patrundere in adancimea teritoriului, in zona de concentrare a fortelor proprii, anterior amenajata "genistic", atragerea in ambuscade, hartuirea, intoarcerea "frontului" in camp strategic sau "invaluirea" pe flancuri si incercuirea in camp tactic, stratageme legate de posibilitatile de mascare, etc.

Fertilitatea deosebita a solului care face ca "acest tinut" sa produca "cea mai mare cantitate de grau", in holdele sale atat de imbelsugate, incat, in 335 i.e.n. Alexandru Macedon s-a vazut nevoit sa porunceasca "pedestrasilor sa inainteze, culcand graul cu lancile inclinate pana au ajuns in locurile necultivate", bogatia in animale, atestata de hotararea lui Filip al II-lea de a lua, in 339 i.e.n., din Dobrogea 20 000 de iepe pentru imbunatatirea rasei cailor macedoneni, existenta importantelor zacaminte de minereu de fier si cupru, a pietrei si lemnului de constructie etc., au asigurat necesarul ostilor in subzistenta, materiale si materii prime pentru armament si, nu in ultimul rand, in luptatori. In luptatori, pentru ca belsugul de produse a impulsionat sporul demografic natural! Calculata pe baza rezultatelor sapaturilor arheologice, a informatiilor lui Herodot si Ptolemeu, a efectivelor stabilite de Strabon pentru oastea lui Burebista, populatia traca nord-balcanica ar putea atinge, in conditiile acelei "incrementa Dacorum per Rubobosten regem"de la sfarsitul secolului II i.e.n., cifre variind intre 1 250 000 si 1 500 000 de indivizi, constituind, asadar, o puternica "baza de recrutare".

Informatiile lui Iordanes privind diversitatea ocupatiilor la geto-daci, completate cu precizarea lui Criton, medicul lui Traian, ca: "pe cand unii erau pusi peste cei care munceau pamantul cu boii, altii - dintre cei din jurul regelui - erau randuiti sa se ingrijeasca de fortificatii", datele - confirmate de imaginile Columnei - despre existenta celor doua caste de "tarabostes" si "comati", informatiile despre ierarhia preoteasca, de la simpli anahoreti (skistai) la marele sacerdot cu "putere aproape regala" (Deceneu) sau chiar regele (Comosicus), rezultatele sapaturilor arheologice, concretizate in descoperirea davelor, marilor sanctuare, a unor locuinte de piatra impunatoare alaturi de simplele bordeie, a peste 100 de tezaure de obiecte de podoaba si arme din aur si argint etc., ofera apoi, imaginea unei societati stratificate.

O societate de oameni liberi, grupati in obsti teritoriale care intretineau prin munca lor o ierarhie militara, sacerdotala si functionareasca cu atributii in organizarea procesului de productie, a operei de constructii, a cultului si apararii, o aristocratie de functii avand in varful piramidei, ca reflectare pe plan superior a insati colectivitatii, un "rege", devenit, prin substituirea sa intregii colectivitati, stapanul suprem al pamantului si al destinelor poporului sau. Pe masura intaririi autoritatii sale prin extinderea constructiei statale de la o zona restransa, la ansamblul teritoriului tracic, regele, judecator in ultima instanta si comandant militar unic, parasind ultimele restrictii - inca prezente in epoca lui Dromichaites - impuse de cadrele democratiei militare, se va erija in factor de decizie absoluta, in epoca afirmarii statului dac ( sec.I i.e.n. - I e.n.).

Structurarea societatii, specifica modului de productie tribal in care, proprietatile colective asupra mijloacelor de productie (ulterior identificata cu proprietatea regala de stat) i se asociaza diferentierea sociala prin aparitia unei caste privilegiate a aristocratiei functionaresti, militare si sacerdotale, impune, pe de o parte ierarhizarea militara stricta, subordonarea unui comandant unic, in forma absoluta (unei singure vointe) si, pe de alta parte o atitudine specifica fata de razboi care este privit ca o datorie sacra a tuturor membrilor societatii, datorie decurgand din conditia lor de oameni liberi. Reflectand aceasta datorie, privita ca suprema onoare, cultul zeului unic (Gebeleizis, apoi Zamolxis) intarit pe masura centralizarii si unificarii statului, a educat marea masa a populatiei in spiritul credintei in pamantul si cerul liber al patriei ca valori supreme, pregatind moral, ca potentiali luptatori, pe toti fiii comunitatii, capabili sa se ridice cu arma in mana, alaturi de razboinici, in clipele de grea cumpana, pentru apararea fruntariilor. Astfel se explica netemerea de moarte si cutezanta geto-dacilor care porneau la lupta razand, convinsi, dupa Herodot, "ca ei nu mor, caci acel care piere se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii il cred a fi acelasi cu Gebeleizis" .

Zeului suprem, pe care Iordanes il identifica cu Marte "adorat"- printr-un cult foarte salbatic", ambii autori ii asociaza sacrificii omenesti, trimiterea de soli in scopul captarii bunavointei atunci cand alte procedee, ca trasul cu arcul asupra norilor care-i acopera fata, nu erau suficiente, pentru a-i atrage privirile binevoitoare peste pamanturile poporului pe care, om fiind prin nastere, Zamolxis il pastorise odinioara. Astfel pregatiti, geto-dacii se avantau in lupta cu "glas aspru, chip salbatic", parand "cea mai adevarata intruchipare a lui Marte". Si datorita "credintelor lor deosebite" toti tracii nordici erau "cu totul gata sa infrunte moartea, mai ales getii".Spiritul razboinic ii caracteriza intr-o asemenea masura, incat insusi numele de dac ar fi derivat dupa Strabon din "daoi" sau "davi" insemnand "cei care sunt asemeni lupilor", lupul, simbolul redat de stindardul lor de lupta (draco) fiind animalul cu care se comparau prin cutezanta, abilitate in mascare si atac si ferocitate. "Neam otelit in lupte", geto-dacii, in urma confruntarilor acerbe cu scitii, persii, celtii, macedonenii, bastarnii si romanii aveau sa-si inscrie, in operele marilor autori ai antichitatii, pamanturile ca "tinuturi razboinice" sau "tara martiala". O tara pregatita sa dea riposta cuvenita oricarei agresiuni!