l2m3me

Tip tholos = tip de mormant cu cupola

Mormantul micenian de tip tholos consta intr-o camera mortuara subterana, circulara, deseori denumita si „thalamos”, acoperita cu o arcada sustinuta de un „dromos” (pasaj de intrare) care se ingusteaza abrupt la „stomion” (intrare), deschizandu-se de fapt in camera mormantului. Camera mortuara sau „thalamosul” este mai degraba construita din piatra decat din roca impermeabila. Mormintele de acest tip sunt de obicei, desi nu in mod invariabil, asezate pe pante sau pe parti ale dealurilor. Mormintele se gaseau fie pe podeaua camerei mortuare sau erau plasate in galerii, ciste sau puturi taiate in podea.

CLASIFICAREA MORMINTELOR THOLOS DE LA MICENE

Cele noua morminte de la Micene constituie cea mai mare colectie de morminte monumentale de tip tholos care s-au gasit vreodata intr-un singur sit. Aceasta serie se intinde pe perioada din LH IIA pana in LH IIIB timpuriu (cca.1525-1300/1275 sau pe o perioada de 8 pana la 10 generatii). Numele mormintelor deriva din localizarea lor (Epano Phournos, Kato Phournos, Panagia), din ceea ce s-a gasit in ele (Mormantul leului sau Mormantul spiritelor), din trasaturile arhitecturale (Mormantul ciclopic, Tholosul Perfect) sau din numele membrilor unor case conducatoare mitice (Aegisthus, Atreus, Clytemnestra). Aceste nume sunt traditionale si nu au vreo semnificatie particulara in ceea ce priveste protoistoria epocii bronzului tarziu egeean (adica, la fel de bine se pot numara in serie de la 1 la 9). Tholosurile sunt raspandite la o oarecare distanta unele de altele, dar trei sunt grupate langa intrarea pe acropola de la Micene, fie spre Nord (Mormantul Leului), fie spre Sud (Mormintele lui Aegisthus si Clytemnestra). Cel mai mare tholos (Comoara lui Atreus, numit astfel dupa identificarea mormantului redata in ghidul monument. din Grecia, scris de Pausanias in sec. II e.n.), flancheaza drumul principal spre citadela din Micene dinspre campia de jos si este indreptat spre est. Celelalte 5 tholosuri sunt amplasate pe partea opusa crestei Kalkani din comoara lui Atreus si sunt indreptate spre vest. Arheologul britanic Alan Wace a atribuit aceste 9 morminte unor 3 grupuri distincte, pe baza folosirii anumitor materiale neprelucrate, a pietrei taiate in opozitie cu cea neprelucrata si pe baza unor rafinamente decorative sau de constructie.

Grupul I : Mormantul Ciclopic, tholosul Epano Phournos,

Mormantul lui Aegisthus

Aceste morminte au diametrul de 8, 11 si 13 m. Sunt caracterizate prin urmatoarele trasaturi de constructie :

Constructia este executata in zidarie compusa din piatra calcaroasa tare (nu s-au folosit pietre taiate)
Nu exista un perete care sa blocheze capatul exterior al intrarii
Nu s-a acordat o atentie speciala in construirea „stomionului” (a intrarii), cu exceptia folosirii unor pietre mari ca si cadru pentru ferestre.
Blocuri mici acopera intrarea. Blocul interior nu este sculptat pentru a se potrivi cu, curbura geamana a arcadei din camera mortuara.
Nu exista nici un triunghi de sustinere deasupra blocurilor de la intrare.
Nu exista ziduri de-a lungul dromosului cu exceptia Mormantului lui Aegisthus unde peretii marginali sunt restransi la acea portiune a dromosului deasupra nivelului de la suprafata pamantului unde a fost initial sapat mormantul.
Mormantul lui Aegisthus, in virtutea celor 2 faze identificate, in construirea intrarii si consolidarea partiala cu pereti de piatra a dromosului, este intr-adevar tranzitional intre grupurile I si II. „Stomionul” original a fost construit din balast iar pereti din balast consolideaza dromosul (pasajul de intrare). Un strat din conglomerate taiate (cele doua cursuri de jos) si poros (calcar moale, cele 7 randuri de sus) a fost adaugata mai tarziu „stomionului” initial. Aceasta fatada secundara este pur decorativa deoarece nu sustine acoperisul intrarii sau arcada camerei mortuare.

Grupul II : Kato Phournos, Tholosul Panagia, Mormantul Leului

Aceste morminte au diametrul de 8, 10 si respectiv 14 m. Sunt caracterizate de urmatoare trasaturi ce tin de constructia lor :

Aceste „dromosuri” sunt consolidate cu un amestec de calcar tare si blocuri de piatra cu fatadele exterioare in forma dreptunghiulara.
Doua din cele 3 morminte pastreaza urmele unui zid de inchidere la capatul exterior al dromosului.
Intrarea este construita din blocuri de conglomerate daltuite cu ciocanul si nu taiate cu fierastraul.
Prezenta unui triunghi in relief deasupra blocurilor ce formeaza pragul de sus al fatadei, este obisnuita.
Fatadele exterioare ale intrarii in 2 din cele 3 morminte sunt consolidate cu piatra prelucrata ce acopera zidaria din conglomerate de pe restul intrarii (fatada secundara a Mormantului lui Aegisthus din grupul I).
Asiza de la baza din camera mortuara este construita din blocuri conglomerate daltuite.
Blocul cel mai interior de deasupra pasajului de intrare este taiat pentru a se potrivi cu formele arcuite, atat orizontale cat si verticale ale boltii din camera mortuara. Blocurile pragului de sus sunt mai mari decat cele ale tholosurilor din Grupul I.
„Mormantul Leului” care o usa din lemn la capatul exterior al intrarii, pentru a controla accesul in camera mortuara, inlocuind astfel zidul de blocare din balast, din aceeasi pozitie, caracteristic altor morminte din acest grup cat si din Grupul I. Dovada existentei acestei usi consta in taieturile in plafonul unei cornise a blocului pragului de sus din partea cea mai in relief, pentru a sustine pivotii de care atarna de cele 2 despartituri ale acestei usi.

Grupul III : Comoara lui Atreus, Mormantul Clytemnestrei,

Mormantul Spiritelor (Tholosul Perfect)

Aceste morminte cu diametrele de 14,5, 13,4 si 8,4 metri. Au urmatoarele trasaturi distincte :

In 2 din cele 3 morminte, dromosurile sunt consolidate cu zidarie conglomerata daltuita si nu taiata. In „Mormantul Spiritelor”, peretii de consolidare sunt din pietre calcaroase, o trasatura explicata (la fel ca si marimea mai mica a acestui mormant) ca o dovada a dorintei constructorilor de a economisi.
Intrarile, incluzand si fatadele exterioare, sunt construite din zidarie din conglomerate prelucrate, multe din blocuri fiind taiate si nu daltuite.
Camerele mormantului sunt formate din conglomerate. Blocurile din „Mormantul lui Atreus” sunt fasonate, dar cele din “Mormantul lui Clytemnestra” sunt mai ales taiate.
Fatadele exterioare ale intrarilor in „Comoara lui Atreus” si „Mormantul lui Clytemnestra” sunt decorate cu sculpturi in relief, intr-o varietate de pietre colorate (marmura rosie si gri-verzui din carierele de marmura de langa Kyprianon in Laconia, pentru fatada „Tezaurului lui Atreus”; gips, probabil din Creta, calcar albastrui si marmura gri-verzuie din Laconia pentru fatada „Mormantului Clytemnestra”). Decoratiunile in relief constau in jumatati de coloane si o varietate de frize orizontale, ale caror lespezi sunt fixate de blocurile din conglomerate ale fatadelor intrarilor.
In ambele morminte, gaura triunghiului in relief ar fi fost mascata de sculptura in relief.

„Comoara lui Atreus” are o camera laterala dreptunghiulara, deschizand camera principala a mormantului, o trasatura ce poate fi intalnita doar in Tholos A la Archanes (la inceputul sec.14 i.Chr.) si in „Comoara lui Minos” in Orchomenos, Beotia (probabil sec.13 i.Chr.). Principalele morminte in „Comoara lui Atreus” erau plasate probabil in aceasta camera alaturata. Doua fragmente de sculptura in relief, din gips si reprezentand tauri, ambele aflate acum in Muzeul Britanic, sunt considerate de catre specialisti ca ar fi format o parte din decoratiunile originale sculptate pe peretii camerei alaturate desi unii cercetatori le-au localizat pe fatada exterioara a intrarii (stomion). Camera alaturata din „Comoara lui Minos” etala de asemenea sculpturi in relief, in forma unei elaborate compozitii de spirale ce se intrepatrund si care decoreaza cele 2 lespezi enorme din sist ce formau tavanul acestei camere.

Gauri de cuie asezate in siruri paralele orizontale pe interiorul boltii „Comorii lui Atreus” in principala camera a mormantului, sustineau probabil rozetele acoperite cu bronz. In mod identic este echipata si „Comoara lui Minos” la Orcoamenos.

In interiorul incaperilor se gasesc dovezi de praguri separate, pervazuri de usi din lemn si usi din lemn. Aceste usi erau plasate in mijlocul lungimii intrarii si nu doar in interiorul fatadei exterioare, asa cum aparea intr-o etapa anterioara in „Mormantul Leului”. O astfel de reasezare a usilor era probabil menita sa le protejeze de expunerea la vicisitudinile vremii. Specialistii care cred ca pasajele de trecere ale acestor morminte erau umplute dupa inmormantare, doar pentru a fi sapate din nou cand o inmormantare ulterioara avea loc, interpreteaza reamplasarea pervazului usii ca o forma de a o proteja de contactul direct cu pamantul din dromos: un perete din balast construit de-a lungul capatului exterior al intrarii va impiedica umplutura din „dromos” sa penetreze „ stomionul ” si sa vina in contact cu usile.

Totusi decorarea elaborata a fatadelor din Grupul III de tholosuri, ca si folosirea de piatra taiata cu atentie tencuita cu gips, de pe fatada „Mormantului lui Aegistus” la sfarsitul grupului I, cu siguranta arata ca fatadele acestor morminte erau menite de a fi locuri de atractie. De aceea este foarte putin probabil ca dromosurile acestor morminte sa fi fost umplute intentionat pe vremea cand regalitatea detinea puterea la Micene.

Triunghiurile in relief de deasupra blocurilor din partea superioara a intrarii, peretii de izolare de la capatul exterior al dromosului si taieturile din blocul din interior al intrarii, pentru a se potrivi cu arcadele gemene ale boltii camerei mortuare, sunt trasaturile acestui grup, ce caracterizeaza de asemenea Grupul II. Marimea unor astfel de blocuri de la intrarea in mormintele din Grupul III este gigantica. Blocul care constituie pragul de sus al intrarii in „Comoara lui Atreus” este estimat la 120 tone.

De fapt, toate gruparile de mai sus ale tholosurilor de la Micene se bazeaza doar pe criterii arhitecturale si nu tinand seama de continutul mormintelor. Toate tholosurile de la Micene au fost jefuite si doar bucati disparate ale continutului original, care cu greu ajuta la estimarea perioadelor mai importante, au fost gasite in timpul excavarilor. Dezvoltarea arhitecturala remarcata in aceste morminte este liniara. Aceasta inseamna ca un mormant cu trasaturi arhitecturale mai avansate este considerat ca fiind construit mai tarziu decat unul cu trasaturi mai primitive. Dromosul din „Comoara lui Atreus” a fost taiat intr-un masiv depozit de ceramica din perioada LH IIIA1, asa-numitul Atreus Bothros si o dovada ce poate fi atribuita perioadei LH IIIB a fost gasita sigilata sub pragul unui bloc din acelasi mormant.

Gruparile lui Wace se aplica doar in cazul Micene si nu reflecta dezvoltarea arhitecturii mormantului tholos in intreaga Grecie. Doar inca un mormant, comparabil cu cel din Grupul III este cunoscut in Grecia (Comoara lui Minos de la Orchomenos) si foarte putine sunt comparabile cu cele din Grupul I. Tholosurile cele mai timpurii de la Micene, dateaza probabil din perioada LH IIA, perioada in care erau facute ultimele inmormantari in mormintele in forma de put. Cele mai recente tholosuri apartin probabil perioadei LH IIIB si sunt comparabile, in ceea ce priveste anumite trasaturi arhitecturale, (in mod special folosirea fierastraului si decorarea cu sculpturi in relief) cu Poarta Leului din acelasi sit. Nu exista dovezi pentru tholosurile postpalatale de la Micene (adica LH IIIC sau mai tarziu).

COMPARAREA THOLOSURILOR MICENIENE DIN EPOCA TARZIE A BRONZULUI CU THOLOSURILE CRETANE TIMPURII DE TIP MESARA

Multa vreme, orice legatura intre forma miceniana a tholosului si tholosurile minoice timpurii de tip Mesara a fost negata si astfel, originea formei miceniene a fost neclara. Desi descoperiri recente prezinta tendinta de a depasi golul creat intre cele 2 tipuri, facand astfel foarte probabila teoria conform careia forma miceniana isi datoreaza originea, cel putin partial, daca nu exclusiv, formei minoice timpurii. Cativa specialisti, Dickenson, Cavanagh, Laxton inca neaga orice legatura semnificativa intre cele doua. Problemele traditionale legate de derivarea unei forme din cealalta s-au centrat in jurul urmatoarelor 4 observatii :

Exista un considerabil vid in timp intre cel mai recent tholos de tip Mesara si tholosul cel mai timpuriu de tip micenian.
Exista diferente structurale semnificative intre cele 2 tipuri.
Exista diferente functionale semnificative intre cele 2 tipuri.
Raritatea tholosului in Creta, in timpul epocii bronzului tarziu, indica faptul ca micenienii nu puteau sa fi adoptat forma prototipului minoic in aceasta perioada, in timp ce distanta in timp (la care am facut referire la punctul a) exclude adoptarea de catre ei a tipului minoic intr-o perioada mai timpurie.
Tholosurile de tip Mesara erau asociate in mod exclusiv cu mormintele minoice timpurii, dar s-a demonstrat in mod convingator nu numai ca unele erau construite in perioada minoica de mijloc II (de exemplu tholosul Kamilari de langa Phaistos) dar si ca unele erau folosite la sfarsitul perioadei minoicului mijlociu (tholosul Gypsades de la Cnossos) si chiar si in perioada minoicului tarziu LM IIIA (de la Kamilari si tholosul Archanes B).

In acelasi timp, tholosul micenian obisnuia sa fie considerat un tip de mormant ce apartinea exclusiv epocii Bronzului Tarziu, desi se recunoaste acum ca tholosuri de acest tip erau construite inaintea sfarsitului perioadei helladice mijlocii (tholosul Koryphasion de langa Pilos in Messenia). De aceea nu exista un interval de timp atat de mare intre cele 2 forme de tholos si mai mult, se pare ca nu exista nici un interval de timp.

Tholosurile de tip Mesara sunt construite deasupra pamantului in zone inalte. Tholosurile miceniene sunt in mod normal construite in zone de deal si chiar si atunci cand sunt construite in zone relativ joase (la Maraton) se afla sub pamant.

Tholosurile de tip Mesara nu au fost niciodata acoperite cu movile de pamant. Desi sapate adanc sub pamant, in prima faza, tholosurile miceniene daca aveau portiunile superioare proiectate deasupra nivelului pamantului acestea erau acoperite cu o movila de pamant, deseori fixata de un perete mare, circular.

Desi s-a stabilit ca mormintele cu un diametru mai mic de cca. 7 metri erau in intregime boltite in piatra (dovada este mormantul Archanes Gamma), tholosurile cele mai mari de tip Mesara au avut cu siguranta bolta in intregime din piatra. In contrast cu aceasta, toate tholosurile miceniene, chiar si acelea cu diametre pana la 14 metri, erau total acoperite cu o bolta cu consola din piatra.

Tholosurile de tip Mesara au usi mici, aproape intotdeauna localizate pe partea de est sau de sud-est a mormantului. Portalul niciodata nu se afla asezat la capatul coridorului sau al dromosului. Totusi tholosurile din minoicul mijlociu tarziu tind sa aiba portaluri mai mari, in timp ce intrarea originala in tholosul B de la Archanes, din minoicul mijlociu IA se afla la capatul unui portal acoperit, situat in apropierea mormantului la nivelul solului, din partea de sud-est. Tholosurile miceniene au portaluri de proportii monumentale care se afla la capatul dromosurilor lungi. Deoarece orientarea dromosului si a portalului sunt determinate de topografia orientala, in tholosurile miceniene nu se poate intra dinspre un punct cardinal anume.

Principalele diferente structurale intre tholosurile de tip Mesara si cele miceniene (asezarea, acoperirea cu pamant, regularitatea acoperirii cu bolti din piatra, prezenta dromosului, lipsa de orientare spre intrare) toate deriva din faptul ca tholosurile de tip Mesara sunt proiectate ca structuri deasupra pamantului, in timp de tholosurile miceniene sunt subterane. In cazul celei de-a doua diferente substantiale de structura si anume marimea portalului, se poate argumenta ca o orientare dinspre portalul mai mic spre portalul mai mare, poate fi detectata in interiorul corpului tholosului de tip Mesara, care culmineaza in mod logic, in portalurile uriase ale tholosurilor miceniene (desi marimea extinsa a portalurilor in tholosurile Mesara tarzii se presupune a se datora nevoii de a adaposti larnaxuri si pithosuri ca si componente de inmormantare individuale, in interiorul unor astfel de morminte, in timp ce accentul micenian pe proportiile monumentale ale portalurilor face parte integranta din monumentalitatea intregului mormant si sunt probabil o reflectie a restrictiei acestui tip de mormant pentru clasele conducatoare din Grecia).

Principala diferenta intre asezarea la suprafata pamantului si cea subterana, este nascuta probabil din diferitele atitudini minoice si miceniene fata de cei morti. O astfel de diferenta ideologica nu trebuie citata ca un motiv pentru negarea derivarii tholosului micenian din tipul Mesara.

Doua trasaturi ale tholosului micenian merita a fi accentuate in ceea ce priveste vechimea formei. In primul rand, forma este circulara la fel ca si tumulii MH. Stransa legatura dintre aceste 2 forme de inmormantare practicate de elite, este evidenta in constructia unui tholos micenian timpuriu de la Voidhokoilia in Messenia si perfect centrata pe un tumul MH mai timpuriu. Dovezile de la Thorikos (a se vedea mai jos) ofera suport aditional pentru a considera tholosul cu bolta subteran ca un descendent direct al cistelor sau a camerelor cu acoperis plat construite in interiorul tumulilor de deasupra pamantului. In al doilea rand, un mare numar de tholosuri miceniene timpurii, sunt plasate pe/sau in apropierea varfurilor dealurilor (Velatouri la Thorikos, Voidhokoilia, Pilos), la fel ca si palatele din epocile ulterioare. Alegerea unor astfel de asezari pentru un tip de mormant subteran impunea construirea unor movile artificiale pentru a acoperi boltile mormintelor respective. Astfel, asezarea tholosului Voidhokoilia in interiorul tumulului MH timpuriu era ceruta de faptul ca terenul inconjurator de pe varful dealului unde era plasat mormantul continea un strat de roca puternica, in acest caz din calcar dur si tholosul fie ca intra in tumul sau altfel s-ar fi prabusit de pe varful dealului.

Tholosurile de tip Mesara erau in mod evident folosite de catre intreaga populatie a unui asezamant minoic. Contrar, tholosurile miceniene erau rezervate claselor avute din societatea miceniana. Folosirea tholosurilor in Grecia continentala doar de familiile regale este cu adevarat reala in siturile majore din Atica, Beotia, Argolida si probabil de asemenea in Laconia si Thessalia. In Messenia, pe de alta parte forma de tholos a mormantului este asa de comuna incat s-ar fi putut sa fi fost folosite si de alte clase ale societatii pe langa cele avute. Un mormant langa Pilos, uneori identificat ca un mormant circular si aproape sigur un tholos foarte distrus, continea numeroase inmormantari in urne = pithos pe langa inhumarile extinse facute in puturi taiate in podeaua mormantului. Prezenta inmormantarilor in urne si a ramasitelor a nu mai putin de 27 de schelete de adulti in interiorul mormantului, sugereaza ca practicile de inmormantare in interiorul acestor morminte nu erau diferite de cele ce predominau in Creta minoica, unde tholosurile MM contineau in mod regulat pithos si larnax in care corpurile celor morti erau plasate si unde trupurile individuale inmormantate intr-un mormant anume ales insumau zeci, daca nu chiar sute.

Deoarece distanta in timp intre cele mai tarzii tholosuri de tip Mesara si cele mai timpurii tholosuri miceniene este inexistenta sub aspectul efectului, faptul ca exista relativ putine tholosuri din Epoca Bronzului tarziu in Creta are putina relevanta academica intr-o discutie despre originile formei tholosului micenian. Este clar ca micenienii isi luau forma lor de tholos din minoicul mijlociu si tholosurile timpurii si nu din exemplele minoicului tarziu ale acestei forme. Cele mai multe tholosuri din minoicul tarziu sunt asa cum apar, de varietate miceniana si exista exemple ale unei serii externe de forme culturale miceniene care au aparut prima oara in Creta in perioada Minoicului tarziu de tip II si care au fost considerate ca marcand inceputul ocupatiei miceniene la Cnossos. In acelasi timp desi tholosurile din minoicul tarziu deriva ei insisi din precursorii micenieni, anumite variatii ale tholosului micenian sunt specifice Cretei si par a fi pure versiuni minoice ale prototipului lor din Grecia continentala. Aceste variante includ morminte cu bolta cu o camera mortuara de forma patrata sau dreptunghiulara si nu circulara. Un tholos normal cu o camera alaturata, tholosul Archanes A, este posibil sa fi fost construit dupa modelul tholosului B din minoicul mijlociu IA din acelasi sit, un mormant care a continuat sa fie folosit in perioada minoicului mijlociu (LM) II-IIIA a mormintelor razboinicilor din Cnossos. Planul tholosului A pare sa fi fost copiat mai tarziu pe continent, la Micene si Orchomenos de asa-numitii trezorieri ai lui Atreus si Minos. Istoria dezvoltarii tholosului egeean a devenit astfel extrem de complicata in Epoca Bronzului tarziu.

Tholosul micenian a aparut pentru prima data in Messenia (Koryphasion, Pilos, etc.). Conversia formei tholosului de tipul Mesara din Creta minoica in tipul micenian, a avut loc probabil in Messenia. Inscriptia liniara A de pe fatada celor mai mari tholosuri din Peristeria din perioada LH IIA, sugereaza ca procesul de importare a acestei forme minoice si convertirea ei in varianta continentala, ar putea fi rezultatul preocuparii unui arhitect minoic care lucra pentru un print din Messenia. Din Messenia, tholosul micenian s-a difuzat in Argolida, Laconia si Atica de coasta in perioada LH IIA. Cele mai timpurii tholosuri in Etolia (Ayios Ilias) si Thessalia (Kapakli) dateaza din LH IIB si sunt contemporane cu tholosurile timpurii cretane de tip micenian datand din LM II. Pana in perioada LH III, acest tip s-a difuzat si in zonele din Grecia indepartate de sursa messeniana originala (Atica din interiorul Greciei si Thessalia). Totusi, mormantul tholos n-a fost niciodata popular in Beotia.

Tholosul micenian are de obicei functionalitate restrictiva, fiind rezervat claselor instarite, regilor, printilor, baronilor mai importanti si rudelor lor apropiate. Doar in cazuri rare, in Grecia continentala, mai ales in Messenia, mormintele de tip tholos serveau inmormantarii unei parti mai largi a populatiei. Cel mai adesea, membrii mai putin instariti ai societatii miceniene erau inmormantati in morminte cu camera. Acest fapt permite tragerea a doua concluzii: in primul rand a existat un element distinctiv sau o diferentiere sociala (in majoritatea societatilor miceniene) intre conducatori si restul populatiei, in contrast evident cu egalitarismul in fata mortii caracteristic societatilor minoice timpurii; in al doilea rand, amplasarea siturilor ce contin tholosuri pe cuprinsul Greciei continentale, mai ales in ceea ce priveste cazurile in care acest mormant apare cu o anumita frecventa, a fost inteleasa ca ilustrand pozitii de putere politica in perioada miceniana. Restrangerea tholosurilor la cateva asezaminte din perioada miceniana tarzie (LH IIIB) se presupune a fi interpretata ca dovada ca regatele miceniene ale acestei perioade erau mai intinse decat „ducatele” sau „baronatele” mai mici din perioada miceniana timpurie. Cu alte cuvinte, o data cu progresul, puterea politica in Grecia miceniana era tot mai mult concentrata in mainile catorva persoane.

Exista o mare varietate de tipuri de morminte in Grecia miceniana timpurie, mai ales in Messenia si Atica. Aceasta varietate se explica probabil ca fiind rezultatul diferitelor adaptari de catre grecii continentali la diferitele forme ale civilizatiei minoice, atat tholosuri cat si camere mortuare (din interiorul mormintelor), ca si persistenta formelor Helladicului mijlociu in unele zone. Atica se impune mai ales prin tholosul eliptic si prin camerele funerare ciudate de la Thorikos, camerele funerare construite oarecum similar la Eleusis si camera funerara din interiorul tumulului la Vrana langa Maraton. Tholosul nu a fost niciodata adoptat intr-o masura considerabila in Beotia invecinata, desi camera funerara este o forma extrem de populara acolo.

Este interesant de observat ca tholosul micenian a aparut doar o data in Ciclade (un exemplu descoperit recent pe insula Tinos) si niciodata in Dodecanez, in ciuda faptului ca aceste insule devin tot mai evident miceniene, in toate celelalte privinte in perioada LH III. Cum poate fi interpretat acest fapt ? Posibile teorii :

Sistemul social cicladic nu era organizat in asa mod incat un astfel de tip de mormant sa se poata raspandi pe insula. Poate ca insulele erau controlate de oligarhii mercantile mai degraba decat de dictatori militari individuali.

Pana in LH III cand insulele erau fie micenizate cultural pentru prima data sau populate cu colonisti din Grecia continentala (Dodecanez), nu existau conducatori ai acestei insule destul de importanti pentru a-si permite construirea unui mormant tholos.
Cicladele si Dodecanezul erau asezate sau dominate dintr-o zona a Greciei continentale unde tholosul n-a fost niciodata popular (cum ar fi Beotia sau Arcadia).
Cu exceptia unui singur exemplu de tholos in Tinos, se gaseste doar inca un tholos cunoscut de pe coasta vestica din Anatolia, un exemplu nesemnificativ si de data nesigur, dar totusi probabil din perioada LH IIIB sau IIIC, langa Kolophon.

Din cele 9 tholosuri de la Micene, Dickenson dateaza constructia a nu mai putin de 6, din perioada LH IIA (cca.1500-1450 i.Chr.). Dickenson argumenteaza ca doua din cele mai mari (Mormantul Aegistus, Mormantul Leului), care sunt si cele mai apropiate de citadela si mormintele circulare cele mai timpurii, sunt probabil ale elitelor, in timp ce altele apartin mai degraba altor ramuri colaterale ale familiei regale. Dezvoltarea considerabila a tehnicii, vizibila la Micene, poate avea radacini in constructia a atat de multe morminte intr-un interval de timp atat de scurt, probabil 2 generatii.

Succesiunea de morminte regale pe varful dealului Velatouri, publicata de J. Servais, deasupra asezarii bogate in metal in Thorikos, ilustreaza dezvoltarea arhitecturii funerare regale la inceputul Epocii Bronzului Tarziu intr-un mod fascinant in partea continentala a Greciei. Cel mai timpuriu (LH I) din aceste mari morminte este un cavou (cista) subteran acoperit cu lespezi masive din sist si intins pe un simplu megaron la nivelul pamantului; atat cavoul cat si megaronul erau inchise si acoperite cu o movila circulara enorma sustinuta pe dinafara de un zid sub forma de parapet, comparabil ca marime si inaltime cu cel care s-a pastrat inca, partial, in jurul Mormantului circular B de la Micene. Modelul acestui monument (Mormantul lui Thorikos V) este o reminiscenta a pozitionarii Casei de la Tiles din EH II sub tumulul EH III din Lerna. O paralela si mai apropiata sub aspect formal si cronologic, exista in tumulul II in apropiata Varna (Maraton). Ceea ce este uimitor in legatura cu mormantul lui Thorikos este legatura formelor funerare (ciste subterane) si formele de asezare (megaron la suprafata pamantului) imprejmuite si ingropate de un tumul jos. Aranjamentul sugereaza ca atat personalitatea unui individ ca fiinta vie cat si a spiritului sau post-mortem, au fost comemorate cu un monument permanent. Cel de-al doilea mormant regal, chiar spre nord, este faimosul tholos eliptic (Mormantul lui Thorikos IV, din perioada LH IIA) garnisit cu un dromos scurt, neconsolidat si un triunghi in relief, deasupra blocurilor de la intrare, acum crapate. Cel de-al treilea mormant (probabil din perioada tarzie LH IIA) localizat la o oarecare distanta spre sud si asezat pe flancul estic al unui deal si nu pe creasta care leaga cele doua varfuri gemene de la Velatouri, este un tholos rotund, inzestrat de aceasta data cu un portic mai lung si consolidat si cu un triunghi in relief care nu a reusit sa impiedice fisurarea blocului de piatra de deasupra intrarii.